De ce o premiaza Daniel pe Simona abia acum?

Site-uri diferite, perspective diferite, subiect click-bait unic: Simona Halep:

Basilica, 19 Iulie 2019: Interviu Simona Halep: Maica Domnului e mereu în gândul meu!

Cancan, 21 Iulie 2019: SIMONA HALEP POARTĂ PE MÂNĂ UN CEAS DE… 60.000 $!

Sunt in principal doua intrebari pe care doresc sa le comentez: 1) De ce a premiat-o Daniel abia acum pe Simona Halep? si 2) Pentru ce merite a primit Simona Halep ordinul “Crucea Patriarhala”?

Raspunsul la prima intrebare este evident: ca sa monetizeze maxim popularitatea de moment a Simonei si sa o foloseasca ca pe un trofeu. Prin proximitatea cu Simona, Daniel isi face si el campanie, desi evident nu are nevoie si ne miram si noi de ce are astfel de nevoi? Din deficitul de popularitate pe care il are in randul ortodocsilor, e posibil ca prin niste resorturi interne psihologice ciudate, Daniel sa aiba o oarecare neimplinire ca desi este capul BOR, parca totusi baile de multime nu mai sunt ce erau alta data si nu se apropie nici macar de baile de care avea parte PF Teoctist care oricum supravietuise caderii comunismului si prin urmare a trecut prin foc si sabie in perioada imediat post-revolutie.

Cum insa relevanta bisericii in Romania scade, tocmai datorita unor capi ca PF Daniel, exista inevitabil si o scadere a intensitatii “cinstirii” ierarhilor in BOR. Si cei mai plini de mandrie dintre ei, care traiesc din adulatia publica (tehnic sunt stapaniti de demonii slavei desarte), cauta sa isi satisfaca nevoile din te miri ce “combinatii”: unii se falesc cu lucrarile lor stiintifice fie teologice fie in alte domenii, unii tin predici lungi de o ora uimind multimile cu stiinta lor teologica, unii se apropie prea mult de catolici si tatoneaza cu tot felul de intalniri si manifestari ecumenice. In cazul PF Daniel, foloseste propria masinarie de marketing – Agentia Basilica. Sub stindardul “comunicarii publice” si al “marketingului eclesiastic”, Daniel nu pierde niciun prilej de a-si face reclama, desi repet din nou la ce ii trebuie?

Bunaoara, chiar de-ar merita Simona o apreciere speciala a BOR, se pune intrebarea: de ce tocmai acum? In comunicatul sumar de presa aflam ca motivul ar fi acum deoarece acum a castigat Simona trofeul Wimbledon 2019. Sa intelegem ca daca nu ar fi castigat trofeul, nu ar fi primit crucea? Ar fi fost mai putin vrednica de a primi aceasta mare onoare? Este crucea patriarhala un trofeu sportiv?!

Si acum intru pas cu pas si in a doua intrebare …

Din ce stiu eu, Simona isi face cruce de mai mult timp. Iar Wimbledon este o realizare mare, dar sa nu uitam ca #1 WTA a fost probabil o realizare si mai mare. De ce nu i-a dat Daniel crucea atunci? Banuiala mea este ca atunci nu i-a venit ideea sa capitalizeze aceste ocazii si intre timp, dl Balanel, purtatorul de vorba si consilierul de imagine a mai citit vreun articol de marketing si a gasit o noua schema de marketing cu ROI maximal si investitii minimale: oferirea de medalii la star-uri in momente optime. Stirea cu oferirea medaliei patriarhale Simona fost sharata si publicata pe toate trusturile de media din Romania pentru ca timp de 3-4 zile orice stire despre Simona a fost virala. Astfel, Daniel a avut si el parte sa isi vada poza din nou pe diverse televiziuni si in diverse site-uri online, intr-un context care nu e negativ. Gratuit. Transfer de notorietate i-as zice eu termenului desi in engleza se numeste celebrity branding.

Dupa aspectul timing-ului oferirii acestei medalii (evident unul oportunist), poate sa urmeze facil un lant intreg de intrebari: daca faptul ca isi face cruce pe teren o invredniceste de o asemenea medalie, sa insemne ca urmeaza o intreaga campanie de oferit medalii pentru sutele de alti sportivi romani care isi fac cruce cand joaca? Sau doar acei sportivi care castiga medalii mari si care atrag pe stadioane mii de pierde-vara ca sa ii felicite si sa le gadile orgoliul sunt vrednici de aceasta medalie? Ce ne facem insa si cu acei oameni mici si neinsemnati care au joburi nasoale si nesemnificative din punct de vedere al popularitatii si nu primesc medalii patriarhale desi poate si ei risca mult mai mult ca Simona facandu-si cruce cand fac o treaba, cand pleaca cu masina, cand trec pe langa biserica etc. Ce premiu primeste de exemplu un director de firma care invitat la Google Romania dupa Pasti, zice in gura mare “Hristos a inviat!”, lasandu-i cu gura cascata pe roboteii googlisti spalati pe creier cu basinile multiculturalitatii si ale diversitatii? Ce premiu primeste un reporter care nu e de acord sa arunce cu noroi in Biserica si isi risca chiar job-ul daca isi face cruce inainte sa apara pe post, daca il vad sefii? Dar nu mai zic de tinerele mame care la 20 de ani isi atrag oprobiul public prin faptul ca se casatoresc incep sa faca copii si au renuntat la job si la cariera ca sa urmeze lui Hristos?

In fapt, daca luam la boabe marunte, Simona Halep nu este tocmai modelul unei femei crestine. In primul rand, nu stiu la cate meciuri a renuntat Simona pentru ca se jucau duminica si ea a ales sa mearga la biserica. In schimb, sunt mii si mii de romani care isi ia chiar liber de la munca sau isi pun sefii in cap ca sa vina la biserica. Am un prieten la Ministerul de Interne care periodic trage chiul de la munca ca sa vina la slujbe si in timpul saptamanii, atunci cand nu mai are libere, cu riscul sa il sune seful si sa il mustruleasca. Simona insa nu doar ca nu trage chiuluri de la meciuri, dar a amanat si casatoria si nasterea de prunci ca sa faca performanta. In fapt, Simona nu e atat un model de femeie crestina cat un model de femeie moderna, carierista mai precis. Femeia care are incredere in sine, care se lupta cu toata energia ei pentru a ajunge cat mai sus, cu orice pret. Si pentru asta, se roaga lui Dumnezeu ca sa o ajute sa castige: isi face cruce, da acatiste etc. O femei carierista cu superstitii, am putea spune. Daca acesta este motiv pentru premiere, mai sunt cateva sute de astfel de femei de afaceri, mari cantarete, acrtite etc. O sa le dea Daniel la toate medalii?

Sportul nu este un pacat, dar nici o virtute. Este o meserie ca si multe altele. Nu este o meserie nobila cum este cea de profesor sau de doctor, ci chiar este o meserie extrem de riscanta prin dificultatea si riscurile pe care le presupune. Tinerii nu trebuie deloc incurajati sa urmeze o cariera sportiva pentru ca in spatele fiecarei povesti de succes, se afla mii sau sute de mii de povesti triste: tineri care si-au pierdut copilaria pe teren si la antrenamente, au renuntat la invatat si si-au pus toate sperantele, toata atentia si energia intr-o singura directie. Parinti inconstienti si fara minte, isi chinuiesc copiii, punandu-si pe umerii lor toate nerealizarile si rateurile lor si spera sa ajunga … ca Simona. Mai apoi, fie filtrele performantei, fie un eveniment nefericit, fie simpla consumare a bateriilor le-au distrus visurile si planurile lor si i-au aruncat pe orbite uneori fatale. Sunt de acord ca cei care au calitatile si motivatia necesara – cum e cazul Simonei – sa urmeze aceasta directie, pentru ca banii sunt multi si cei care reusesc, au oportunitatea sa isi aranjeze intreaga familie. In cazul de fata, de exemplu Simona deja si-a aranjat extrem de bine si pe fratele ei caruia i-a cumparat un bolid cu 180.000$, i-a oferit bani pentru excursii in SUA si in alte locuri etc. Gesturi nobile pentru o sora, desi banii veniti din senin in general fac rau daca nu ai dat sudoare pentru ei. E posibil insa ca fratele sa fii dat sudoare pentru sora lui si sa merite sutele de mii pe care le primeste de la aceasta.

Suntem insa curiosi, in afara de facutul crucii ce alte fapte crestine dovedeste Simona, pentru ca daca luam la boabe marunte cele pe care le scormoneste presa, nu prea gasim. Sa zicem totusi, ca Daniel cunoaste mai bine, “are surse” si Simona chiar este o crestina ortodoxa practicanta si vrednica de aceasta medalie. Bine ar fi fost in cazul acesta ca Daniel sa fii asteptat putin si sa ii fii oferit medalia la ceva timp dupa, pentru a nu fi acuzat de marketing sau macar sa fii facut gestul discret, fara surle si trambite. Dar surlele si trambitele sunt singurele instrumente care se aud pe organele oficioase, din pacate.

PS: in caz ca acest articol ajunge la cine trebuie si daca Simona renunta la sponsorizarea Nike din motive religioase (si le declara), sunt de acord sa fac un mea culpa

Fiertul in oala – o marturie directa

“Imi aduc aminte ca o data stateam intr-un avion in Turcia (cred ca am mentionat asta in carte) acum 7 ani, langa un tip care lucra la o organizatie birocratica (cred ca era ONU) si faceam pe nestiutorul … si el a zis “ne place sa facem lucrurile pas cu pas. Niciodata nu spunem unde dorim sa ajungem. Niciodata nu spune scopul final. Facem lucrurile bucata cu bucata. O data ce am ajuns la un punct intermediar in care toti sunt confortabili, abia atunci anuntam urmatorul pas”

Suveranitatea – confuzii si iluzii

Suveranitatea este probabil unul dintre cele mai grele cuvinte. Greu de explicat, greu de dobandit, greu de pastrat … Iar in limbajul curent este folosit mai des ca slogan sau mai bine zis in sloganuri.

Am rumegat in cap cateva idei inca de la alegeri+referendum despre suveranitate, am intentionat sa le pun intr-un articol cand cu protestele din Hong Kong si apoi m-am decis sa renunt pentru ca … la ce bun? Am dat insa recent peste un editorial mai vechi din hartia (revista, site-ul?!) 22 – Editia 21 Mai – 3 Iunie 2019 al lui Andrei Cornea, din care am fotografiat un snapshot si am zis ca totusi, cel putin pentru a-l taxa pe Cornea se merita sa scriu cateva randuri.

O prima confuzie care se face cu privire la suveranitate este nespecificarea subiectului discutiei, caci nu intotdeauna suveranitatea statala este acelasi lucru cu suveranitatea individuala. Bunaoara, exista state foarte suverane cu cetateni sclavi (ex: Korea de Nord) si state cvasi-colonii sau apendice ale altor tari cu cetateni suverani (ex: Luxemburg). Este o iluzie sa punem semnul egal intre suveranitatea statala si suveranitatea individului. Chiar si in contextul UE, unde oricum este absurd sa discuti despre suveranitate, insasi existenta in UE si parcursul probabil fiind clar in directia erodarii progresive atat a suveranitatii statale cat si a individului.

Cornea este un naiv daca crede ca UE este coerenta sau puternica. Din contra lipsa coerentei este tocmai un mare buboi asumat insa ca un fel de corn de europenii – vezi-Doamne diversitatea de opinii care vine din diversitatea culturala si mentalitatile diferite nu doar ca este cunoscuta dar este si buna in UE, pentru ca functioneaza ca un factor stimulativ, ca un furnal de idei si de perspective. Cat despre puterea UE, oare cum poti ajunge la varsta dlui Cornea sa ignori in asemenea masura importanta unei armate – pe care UE nu o are si prin urmare puterea UE este strict legata de puterea SUA. Si prin inductie simpla, fara alte explicatii, putem sa punem foarte usor sub semnul intrebarii chiar suveranitatea UE.

Lipsa coerentei este o mare problema, in opinia mea tarile europene ar fi fost mult mai puternice astazi daca nu ar fi existat UE. Si indeajuns pentru a justifica aceasta ipoteza ar fi o comparatie a avansului economic din ultimii 20 de ani intre SUA, China si UE, dar si alte state mult mai mici. Gogoasa cu pacea este o prostie, nu o organizatie supra-statala cu o birocratie imensa si extrem de ineficienta garanteaza pacea ci prosperitatea economica. Avansul tehnologic care a urmat celui de-al doilea razboi mondial si care a dus la progrese sociale extraordinare sunt adevaratul motiv pentru care nu am mai avut un alt razboi mondial. URSS s-a destramat pentru ca rusii vedeau ca vesticii si americanii traiesc si ei mai bine si isi doreau si ei prosperitatea. Chinezii vor ajunge si ei la aceeasi concluzie mai devreme sau mai tarziu si vedem in prezent cu partidul a dat inapoi in Hong Kong din rationamente economice si de teama ca prosperitatea deja castigata pentru chinezul de rand, daca se va ruina in cazul unui razboi economic accentuat cu vestul, ar putea duce la impozia sistemului comunist. Intr-un fel comunismul chinez este un comunism evoluat, care a inteles importanta prosperitatetii si a progresului pentru toata populatia ca conditie primara pentru pacea sociala si in cazul lor pentru supravietuirea partidului comunist. Cand insa sistemul actual va fi piedica pentru progresul economic, vom asista si la transformarea politica si sociala in China.

Chinezii din Hong Kong prefera sa ramana o fosta colonie britanica decat sa se alature Chinei suverane si tovarasesti …

Cu privire la pace, gogoasa ca UE a pastrat pacea intre popoarele europene post-al 2-lea razboi modidal este de fapt o mare minciuna. Grecia a pierdut economic din criza din 2008 mai mult decat a pierdut in al 2-lea razboi mondial, rata sinuciderilor si somajul sunt de ani buni de zile la niveluri record, multe state din est au pierdut milioane de oameni plecati in afara in acelasi nivel poate ca Siria sau Afganistan – tari aflate in razboi. De acord ca poate pentru nemti, pentru olandezi sau chiar pentru francezi, UE a adus multe beneficii: o moneda unica, posibilitati economice multiple, piete de desfacere, posibilitatea de a exploata fara probleme economiile tarilor slabe si nepregatite pe care granitele si vamele le-ar fi aparat fata de invazia din afara si poate le-ar fi oferit sanse mai mari de a creste. Pe scurt spus, starea sociala si viata oamenilor sub bagheta UE nu este deloc lapte si miere cum doresc aplaudacii idioti ai unei organizatii nu doar ineficiente si incoerente, dar chiar si cu deviatii si aspiratii dictatoriale, sau cel putin cu specificitati oligarhice.

Suveranitatea statala folosita ca slogan ideologic este o fata morgana sau o mare gogoasa de mamaliga. Ce relevanta are suveranitatea statala si in ce masura este ea indeajuns de buna pentru omul de rand, astfel incat sa fie aclamata? Este SUA un stat suveran? Eu cred ca putem zice ca da, desi unii locotenenti american zic ca SUA e o colonie a Israelului. Dar armata SUA este cea mai puternica din lume si suveranitatea SUA nu este amenintata decat de extraterestri. Este insa aceasta mare branza pentru americanul de rand care trebuie sa munceasca la 3 joburi si are sub 14 zile libere pe an pentru a putea sa creasca normal doi copii si sa ii dea la un liceu scoala cat-de-cat? Asta oricum fara sa aiba sperante ca o sa ii poata trece prin facultate fara credit, caci asta este rezervat celor din 1% care de fapt sunt 1% din 1%. Insa se gasesc indeajuns de multi prosti si in SUA care sa fluture steagul desi este o discrepanta imensa intre america de astazi si simbolul reprezentat de acel steag.

Suveranitatea individuala este garantata doar de o cultura a libertatii individului si de o societate care sa aiba o istorie cat mai mare a respectarii dreptului la proprietate. In epoca de astazi insa cand bancile detin toate proprietatile si virtual detin intreaga lume si chiar sistemul solar, suveranitatea individuala este in declin chiar si in acele state unde a existat dreptul proprietatii. Prin iluzia creditului si dependentele mentale fiziologice induse populatiei de bagatul cardului de credit in POS in locul bagatului mainii in buzunar pentru a vedea daca ai bani indeajuns dar si prin confortul si progresul societatii care au format o falsa perceptie ca “lucrurile merg bine orice-ar fi”, asistam la o decimare treptata si chiar accentuata a intelegerii importantei suveranitatii individuale mai ales in tarile “bune”.

Cel putin noi romanii, avem experienta totalitarismului chiar daca sunt multe paranteze de facut cand vine vorba, insa cel putin avem semintele unor semne de exclamare care ne pot feri de greselile fatale pe care le-am putea face in cazul unui … somn al ratiunii. De unde si rezultatul votului la alegerile europene + referendum.

O oarecare reactie la amenitarile asupra suveranitatii individuale exista insa si in vest mai ales la generatia milenials si aparitia Bitcoin-ului este poate cel mai clar exemplu. Tehnologia insa a trecut din pacate de zona goldilock in care beneficiile depaseau riscurile si a trecut intr-o orbita periculoasa in care nu doar suveranitatea individuala este amenintata ci insasi identitatea omului, persoana umana este metamorfozata intr-un item dintr-o audienta, cu un set limitat de parametrii si functii, cu constrangeri bine definite si fin controlate.

Se mai pot implini profetiile Sf. Paisie Aghioritul cu privire la Turcia?

Incep cu o scurta trecere in revista a profetiilor Sf. Paisie Aghioritul despre Turcia, pentru cei care au venit pe blog mai recent sau trec din intamplare. Cei care doresc detalii mai pe larg, pot sa foloseasca cautarea in blog, sau sa inceapa aici.

Asadar, Sf. Paisie Aghioritul in anii 1990 pe cand traia ar fi facut cateva profetii despre un viitor razboi mare la nivel european care va incepe dintr-un frecus maritim intre greci si turci si va escalada in distrugerea Turciei, sau mai bine zis in impartirea acesteia in 3 parti: una va fi trecuta prin sange, una va fugi inspre est si alta se va crestina. In final, Grecia va fi “responsabila” pentru administrarea Turciei.

Profetiile sfantului Paisie nu sunt unice in spatiul grec. Cel putin Sf. Cosma Etolitul daca nu ma insel avea una similara, cu privire la revenirea cetatii celei mari – Constantinopolul – la greci si la alungarea turcilor. A vorbi despre epurare etnica si mutare de granite in vremurile de astazi in Romania poate parea fantezisme simpliste pentru unii “necredinciosi” care cu siguranta vor ridica din spranceana. Mai ales acum cativa ani cand inca nu incepuse razboiul in Ucraina si nici razboiul din Siria. Celor care au asemenea tendinte in gandire, le recomand sa ia la purecat acest blog care trata aceste subiecte – riscul existential pentru Turcia – de acum vreo peste 10 ani, cand Turcia se afla in negocieri cu UE pentru integrare, cand in Siria era pace, cand nici nu auzisem de primavara araba, cand nici nu auzisem de razboiul din Ucraina etc. Astazi pare usor sa discuti despre dezintegrarea Turciei dar acum peste 10 ani nu era deloc. Probabil acum 10 ani, astfel de articole prezente de altfel pe mai multe bloguri ortodoxe “conspirationiste” subiectul parea mult mai naiv ca acum cand razboiul tarifar (despre care de asemenea am prevestit prin 2009-2010) batea la usa.

De altfel, Turcia a reusit sa se plaseze in ultimii 10 ani in cea mai proasta pozitie geopolitica din ultimii 70 de ani, dar sa nu punem aceasta doar pe spinarea lui Erdogan: vremurile au fost potrivnice Turciei si poate supravietuirea ei in prezent este in sine o mare realizare daca ne uitam prim-prejur. Parerea mea este insa ca Turcia a pariat pe calul pierzator si de aceea cu sau fara implinirea profetiilor a pierdut.

Inainte de trecerea in revista a profetiilor, as dori totusi sa trec in revista sursele acestora. Personal, despre profetiile Sf. Paisie stiu si vorbesc din cartile publicate in Romania de Editura Evanghelismos care publica in general carti traduse in limba romana de parintele Stefan Nutescu. Cartile scrise despre si dupa cuvintele Sf. Paisie le puteti gasi aici. Spun ca cartile sunt scrise “despre” si “dupa cuvintele” Sf. Paisie deoarece sfantul a scris cu mana lui doar carti despre parintii cuviosi din Athos pe care i-a cunoscut. Cartile de la linkul de mai sus sunt grupate intr-o colectie ce cuprinde 6 volume si sunt realizate pe baza unor texte cu notite ale cuvintelor parintelui si de asemenea pe baza unor inregistrari cu sfantul. In ciulda faptului ca aparusera aparatele video, din pacate nu avem inregistrari video cu Sf. Paisie. De asemenea, inregistrarile audio disponibile publicului larg sunt foarte putine. Nu imi explic de ce cu pr Cleopa avem ore intregi de inregistrari cu cu Pr. Paisie Aghioritul nu avem decat cateva. Pe langa cele 6 carti care contin transcrieri ale cuvintelor parintelui, prelucrate si redactate pentru editare, mai avem deci 2 carti scrise de sfantul si alte cateva carti scrise despre el – marturii ale celor care l-au cunoscut. Aceasta vorbesc despre Romania, nu cunosc limba greaca si nu stiu care este situatia in Grecia. In concluzie doresc sa subliniez: Sf. Paisie nu a scris nimic cu mana lui despre aceste profetii. Toate informatiile sunt din marturii ale celor care l-au vizitat. Nu zic aceasta ca sa diminuez cumva greutatea profetiilor. De altfel, atitudinea mea fata de profetii este ca fata de o simpla curiozitate. Importanta acestora pentru viata noastra este irelevanta. Bineinteles, ca exista doua situatii limita problematice: implinirea profetiilor ar trebui sa ne aprinda ravna si sa ne intareasca credinta pe cand neimplinirea profetiilor poate sa ne clatine credinta. Aceasta se intampla mai ales celor cu o credinta slaba. Dar cine are o credinta puternica?

Turcia va fi atacata initial de Rusia. Grecia nu va intra in razboi. Rusii ii vor bate mar pe turci si ii vor trece prin sange. Ulterior, vazand ca rusii nu se retrag, puterile europene si SUA vor alunga Rusia din Turcia. Turcia va fi data inapoi / administrata de greci.

Cam acesta ar fi un rezumat pe scurt (probabil cel mai scurt) al unor diverse profetii facute in diverse discutii, in cartile citite demine amintite mai sus. Ce am omis sa subliniez, prin Turcia in cadrul acestor profetii, ne referim la partea europeana si la Anatolia. Reamintesc: focusul acestor profetii este mai ales Constantinopoleul (grecii inca zic asa Istambulului), evident ca parintele nu a dat detalii “complete”. Mai multe detalii cu citate din cartile mentionate, puteti gasi aici.

Spectaculos in profetiile sfantului este un amanunt putin reamintit pe blogurile online dar care exista in carti: incheierea razboiului din Istambul se va face printr-o minune, din nou pe scurt: un inger va veni din cer si va cere oprirea razboiului – “o interventie a lui Dumnezeu in istorie” ar fi cuvintele folosite de Sf. Paisie.

Poate si mai spectaculos este de asemenea, un alt mic … mare amanunt: dupa acest razboi (local), vor urma aproximativ 15 ani de pace si sporire a credintei, dupa care va veni antihrist.

A venit momentul sa fac o mica digresiune. Am amintit ca sfantul nu a scris cu mana lui nimic din aceste profetii. Evident ca sunt marturii multiple, dar de unde sa stim care sunt reale si care nu, care sunt precise si care nu? Nu avem cum sa stim, tocmai de aceea este clar cred pentru toti ca profetiile trebuiesc privite ca o miscelanea si nimic altceva. Sunt multe amanunte si multe fire, multe neclaritati si pe alocuri chiar inconsistente. O inconsistenta ar fi scala razboiului: este unul local sau unul global? In extrasele de pe site-ul Cuvantul Ortodox vad ca se mentioneaza intr-un loc cum ca acesta ar fi inceputul unui razboi global in care marile orase ale lumii vor fi distruse. Nu stiu de unde este acel citat. Marturisesc ca din toata lectura mea, am avut mereu perceptia ca acesta va fi un razboi local, urmat de razboiul mondial final in urma caruia va veni antihrist, dar care va avea loc peste 15 ani!

Poate o trecere in revista a citatelor din carti ar rezolva dilema, dar cine are timp sa rasfoiasca 6 carti a cate 3-400 sute de pagini fiecare si sa faca o sinteza a acestor profetii? Tot ceea ce spun eu este din memoria lecturii, cartile citindule in maxim 1-2 ani de la anul aparitiei, cu exceptia ultimei pe care inca nu am citit-o. Vad ca la linkul cu profetiile pe larg, citatele sunt date dintr-o alta carte, care desi aparuta la Editura Evanghelismos (autor: Zurnazoglu, Nicolae), nu face parte din ciclul de 6 volume amintit de mine, realizat pe baza inregistrarilor si notitelor maicutelor de la manastirea Sf Ioan de la Souroti, manastirea cladita de Sf. Paisie. Ca nivel de incredere, este cuminte sa consideram Manastirea Suroti ca avand intaietate, de aceea am facut aceasta observatie.

Si din nou o alta digresiune: cartile merita citite dar nu neaparat pentru a lectura in amanunt profetiile. Cartile sunt o comoara de mare pret si contin esenta de ortodoxie – pentru aceasta ar trebui citite. De altfel, o carte similara (in acelasi duh) cu seria maicilor de la Souroti este aceasta pe care eu o citesc acum. Deocamdata nu am gasit nicio referinta la profetii.

Dincolo de inconsistenta cu privire la scara razboiului: global sau local, personal singura neclaritate (mult spus) care m-a mai preocupat a fost acea marturie facuta de Sf. Paisie unui militar caruia i-a profetit ca va marsalui cu armata greaca inspre Constantinopol, ca general! Cel caruia i s-ar fi facut profetia, intre timp ar fi ajuns la pensie. De unde si valva facuta acum cativa ani pe blogosfera ortodoxa cum ca razboiul trebuie sa inceapa curand deoarece acel atunci-tanar care a primit profetia, nu ar mai avea timp ca sa o implineasca. Evident, logica oamenilor nu de putine ori da gres si in cazul de fata rezolutia la mea la aceasta dilema a fost: deh, cine stie …

Turcia a primit prima transa din rachetele S-400 rusesti. SUA a amenintat de 2 ani Turcia ca daca va primi armament de la rusi, vor incepe sanctiuni care vor afecta si mai mult economia Turciei, vor restrange rolul Turciei in NATO si vor altera pentru totdeauna alianta cu SUA. Reamintim ca ultimul conflict cu SUA avand la mijloc arestarea de catre Erdogan a unui pastor american, a atras lovituri puternice date lirei turcesti si a dat jos cu economia Turciei, amplificand drastic inflatia inerenta oricum unei proaste guvernari bazate pe masuri populiste, nationaliste si anti-capitaliste. Nu a durat mult cererea lui Trump pana sa fie satisfacuta si ulterior eliberarii pastorului, lucrurile au fost cat de cat calme, singura chestiune fierbinte fiind achizitia rachetelor rusesti: SUA a amenintat si Turcia a stat pe pozitii.

Nu mai are rost sa comentam optiunea lui Erdogan de a-l starni pe Trump desi acesta a dovedit cred pana acum ca nu glumeste si chiar are nevoie de minioni rebeli pe pielea carora sa demonstreze chinezilor si lui Putin ca este instabil si extrem de irascibil. Nu mai are rost nici sa amintim ca principala preocupare a lui Trump de cand a venit a fost sa faca Israelul mare din nou (MIGA, nu MAGA) de unde si iesirea din acordul cu Iranul si amenintarea continua cu razboiul. Turcii nu sunt nici ei prea departe de Iran si nu m-ar mira daca in 2-3 ani Turcia se va afla in aceeasi clasa de dusmani ai SUA cu Iranul si nu doar prin ochii lui Trump ci si ai presei si ai congresului.

Din orice directie privim, pentru americani turcii sunt o problema. Alianta prea stransa cu Rusia, mai ales colaborarea economica, atat cu rusii cat si cu chinezii, plaseaza turcii pe lista de noi proxy-uri ideale pentru pornirea unui nou razboi. Evident ca este greu sa depasesti Iranul deocamdata, dar nu se stie niciodata … Cu Iranul vedem ca americanii tot cauta provocari: au trimis acea drona ca sa o doboare iranienii si sa incerce sa speculeze incidentul. Din fericire Trump s-a razgandit si a chemat avioanele inapoi, evitand poate pornirea unui nou razboi nasol. Dar ce va face Trump daca turcii ca raspuns la sanctiuni vor invada Kurdistanul din nordul Siriei?

Sanctiunile sunt o chestiune complicata: functioneaza si nu functioneaza. Erdogan probabil se bazeaza ca Trump macane dar nu poate sa faca nimic. Chinezii de exemplu inca cumpara petrol de la iranieni si Trump cam are mainile legate, nu poate sanctiona China din acelasi motiv din care a dat inapoi cu sanctiunile: ar afecta prea mult propria economie. Daca Trump macane si nu face nimic si in cazul Turciei, nimeni nu se va mai teme pe viitor de sanctiuni si nu va mai putea sa le fluture ca “nuia” pe viitor in nicio negociere.

Cu siguranta lui Trump nu ii pasa prea mult de rachetele rusilor ci chestiunea este importanta mai ales pentru militari. Militarii se pricep foarte bine insa si la provocari si masinatiuni subterane prin care pot aprinde si stimula un conflict latent. Un “atac” al turcilor asupra unui avan-post american din Turcia intr-un moment de nervozitate al lui Trump, poate avea consecinte extrem de riscante pentru turci.

Turcii se apropie insa de rusi si vorbeau ieri de “extinderea legaturilor“. Nu stim cum sunt in subteran discutiile intre Erdogan si Putin dar ne putem imagina: “Vladimir, sigur iti cumpar rachetele, nu mi-e frica de nebun. Iti jur pe tara mea! Voi cumpara rachetele. Mai da-mi doar un credit ca sa tin sub control inflatia …” sau ceva de genul. Ca in filmele cu mafioti, relatiile pot degenra rapid intre doi prieteni daca unul cere bani de la celalalt si ulterior dupa ce ca nu isi poate plati datoria, mai si trage tzeapa nasului si se intoarce la vechii aliati.

In Siria, rusii inca sunt incurcati de turci in tentativa de a-l ajuta pe Assad sa recupereze cat mai mult din ce-a mai ramas de recuperat. Nord-vestul Siriei – un teritoriu ravnit de turci datorita componentei etnice ramane in continuare cel mai fierbinte punct de conflict intre rusi si turci: Assad incearca sa il redobandeasca, rusii ofera sprijin aerian, turcii ofera insa armament si sprijin logistic rebelilor. Turcia si Rusia sunt aici practic in razboi deja in ciuda “the big picture”. Rusii spera ca Assad sa reusasca singur (sau cu ajutorul Iranului) sa “rezolve” situatia si nu au capacitatea sa ii ajute mai mult decat au facut-o deja. Bineinteles ca o intelegere cu turcii este imposibila – in ciuda consultarilor bilaterale si tripartite (cu Iranul ca mediator) periodice. Pe masura ce timpul trece, Assad devine tot mai puternic: a recuperat deja mare parte din teritorii, incepe reconstructia, Iranul e din ce in ce mai motivat sa il ajute. Kurzii de asemenea, vand petrol si strang bani, se organizeaza si desi au fost lasati balta de americani, pot oricand sa cada la intelegere cu Assad si sa il sprijine in lupta cu turkmenii din nord sprijiniti de turci.

Singura noutate notabila in zona, poate fi cererea facuta de Trump nemtilor ca sa ii ajute pe kurzi cu trupe (!). Trump doreste sa retraga cei 2000 de soldati americani, ca sa marcheze puncte electorale sau poate ca sa ii mute in Yemen in pregatirea razboiului cu Iranul. Nemtii insa le-au dat flit, motiv poate pentru care americanii vor deveni din ce in ce mai putin sensibil la problemele europenilor. De unde putem intelege si de ce un eventual razboi intre rusi si turci, desi ar ameninta foarte mult Europa, i-ar tine departe pe americani.

Raceala nord-atlantica este o noutate venita cu Trump pentru cei care nu citesc acest blog in care am explicat inainte de Trump de ce NATO este “obsolete” pentru ca nu prea mai exista in fapt. Avem asadar tensiunea ruso-turca indeajuns de ridicata pentru a putea duce la un razboi. Poate singura piesa din puzzle care lipseste este capacitatea Rusiei de a duce un astfel de razboi. Dar despre asta, poate intr-un articol viitor …

Cum de s-a intors PSD cu 180 de grade in privinta lui Isarescu?

O stire mai veche, dar deloc irelevanta din punctul de vedere al subteranelor puterii mai mult sau mai putin vizibile a Romaniei. Este evident ca BNR-ul poate da jos cu guverne prin simpla manipulare a cursului si a dobanzilor.

Batalia PSD-ului cu BNR-ul este binestiuta si nu o voi reaminti. RFI a trecut in revista intr-un articol recent toate evenimentele acestei batalii.

Schimbarea lui Isarescu nu era doar sigura, ci deja se emiteau propuneri de continuatori: ba Tanase, ba Liviu Voinea, ba chiar Teodorovici. Vorbe, vorbe …

Recent Isarescu a fost reales la al n-lea congres, atat de PSD cat si de Tariceanu. Bomba! Nu tu car, nu tu mar. Am tot asteptat sa vad ceva explicatii, ceva reactii. Nicio explicatie, presa nu a batut deloc tam-tam, nimeni nu a intrebat nici pe Viorica, nici pe altii din PSD de unde aceasta schimbare radicala de pozitie, caci la urma urmei, Isarescu este tartarul bancilor lacome.

Iata o explicatie triviala adusa de RFI:

Totul a durat până la alegerile din 26 mai și decizia instanței din 27 mai în dosarul Dragnea. Mica epurare realizată de premierul Dăncilă a schimbat complet poziția PSD față de BNR și de guvernatorul Isărescu. Dacă în urmă cu trei-patru luni, Mugur Isărescu era lipsit de patriotism și acuzat că a stat prea mult la Banca Națională, acum Isărescu are susținerea PSD-ALDE pentru un nou mandat. Este evident o revenire la normalitate și probabil că dușmanii personali ai guvernatorului din zona politică sau din mediul financiar înghit în sec acum.

RFI

Nu cred deloc ca simpla intrare la puscarie a lui Dragnea a schimbat radical viziunea unitara si lupta cu “statul paralel” din care facea parte si Isarescu, atat incat PSD-ul sa nu schiteze macar un gest si sa ofere material de macanit suplimentar portavocilor securiste de imbecilizare a molustelor din balta electorala a tovarasilor. O astfel de ocazie nu putea sa fie pierduta.

Nu cunosc in amanunt meandrele alegerilor guvernatorului si nu stiu 100% daca PSD avea puterea sa il schimbe. Dar cel putin PSD putea sa propuna un alt nume si putea din nou sa faca scandal pentru a metine fierbinte spiritul pseudo-nationalist si miasma anti-sistem, anti-statul paralel etc. Din care Isarescu este un element important, pentru ca pe felia “bani / banci” din povestile de manipulare, dupa Soros, Isarescu este #2, fiind cunoscut de orice prost si fiind evident urat de orice creditac pentru cresterea dobanzilor pusa pe seama apartanentei lui Isarescu la statul paralel.

Avem cateva explicatii triviale pe care le vom enumera de dragul acoperirii subiectului, dupa care vom emite varianta noastra

  1. PSD avea destul scandal. Arestarea lui Dragnea, lupta interna in partid, alegerea presedinteului au epuizat resursele partidului si coerenta in mentinerea activa a discursului public binecunoscut. Este o varianta plauzibila, dar sa nu ne imbatam cu apa rece: masinaria de macanit merge pe automat, are deja contul alimentat si functioneaza fara atentie sau interventie prea mare din partea partidului. Bunaoara, am vazut cu ocazia scandalului cu fetita aceea infiata din America, ca masinaria de macanit a functionat fara probleme, lansand zvonistica (recoltare de organe), stiri false si pe scurt, acoperind “cum trebuie” subiectul, chiar cu riscul “intinarii” tangentiale a partidului, prin aceea ca totusi cativa actori in aceasta criza sunt din felia administratiei publice, adica a PSD-ului;
  2. PSD nu avea pe cine sa puna si a preferat sa nu se bage. Putin plauzibil. PSD avea pe Tanase si pe Voinea, tovarasi de baza ai partidului care puteau prelua strunele cu curaj, avand experienta in BNR.
  3. PSD a facut pactul cu Isarescu. In sensul ca Isarescu a acceptat aducerea aurului in tara (mai mult sau mai putin strans cu usa), a “rezolvat” cursul si dobanzile (de fapt inversarea Fed-ului fiind responsabila pentru aceasta intorsatura).
  4. PSD il respecta pe Isarescu si asteapta sa iese linistit la pensie (Isarescu a anuntat ca se va retrage anul acesta) Daca Isarescu avea de gand sa iese la pensie, aceasta era ocazia, ma indoiesc ca isi va da demisia in toamna cand intra la pensie. Apoi, despre respectul tovarasilor nu trebuie sa detaliem de ce suntem sceptici

Cu timiditate am putea adauga inca un punct cu presiuni din partea SUA/Europa asupra PSD-ului deoarece am vazut ca in cazul legilor justitiei acestea nu au functionat, “agenda” de partid mergand fara probleme inainte.

Explicatia noastra este insa un cumul de factori care au dus la aceasta situatie abnormala: 1) organizatii discrete deasupra partidului au facut pacea, conflictul intre PSD si Isarescu fiind de fapt doar un joc de teatru cu rol de spectacol / campanie electorala si “stabilitatea” tarii fiind peste interesele de partid si 2) data fiind schimbarea de directie a Fed-ului si viitoarea destrabalare in tiparirea de bani, scaderea dobanzilor, infuzia de dolari in Romania datorita randamentelor sporite, cam face putin importanta inlocuirea lui Isarescu care a cam scapat de obiectul muncii (frana la destrabalare) de vreme ce o sa vina noul val in curand cand Fed-ul o sa inceapa sa scada dobanzile si prin urmare, Romania oricum trebuie sa recupereze la capitolul raport datorie/PIB fiind prea mic in comparatie cu alte tari din UE.

De ce Iranul nu este riscul existential pentru Israel ci scaderea relevantei petrolului din Orientul Mijlociu

Consesul general este ca interesele americane in Orientul Mijlociu sunt echivalente cu interesele Israelului sau mai bine zis ca sunt subordonate. Nu as pune prea mult accentul pe subordonare, cat poate mai mult pe congruenta – si voi explica ulterior de ce. Desi, din ce in ce mai mult, interesele incep sa diverge.

Cauzele care au dus la aceasta situatie sunt complexe si istorice si nu le vom analiza prea in amanunt, fiind evident discutabile. Putem enumera influenta sionista in SUA sau in Europa de Vest in trecut, putem enumera puterea evreilor din SUA si afinitatea evanghelistilor americani fata de evrei, putem adauga si similitudinea culturala a Israelului cu vestul, apropierea intre cele doua societati etc.

Israelienilor le place sa se laude ca Israelul este singura democratie din Orientul Mijlociu. Partial, sunt de acord, doar ca in fapt, Israelul este mai mult o etnocratie. In plus, daca democratia este buna si ne-democratia nu este buna, de ce SUA sprijina si Arabia Saudita, ultima monarhie absolutista din lume? Si de ce Israelul este prieten cu Arabia Saudita daca democratia este de dorit si regimurile totalitare sunt atat de periculoase?

Geopolitica se face pe interese si avem situatia pe care o avem. Dincolo de motivele si cauzele sprijinului total, neconditionat si inexplicabil (sau greu explicabil pentru americanul de rand) pe care SUA il ofera Israelului as dori sa amintesc ideea de baza conform careia SUA are nevoie de Israel in zona pentru a apara interesele americane si prin urmare, aceasta necesitate ar justifica sprijinul neconditionat pe care SUA il ofera Israelului. Reamintim ca razboaiele din Irak si din Siria, au fost poate nu intamplator extrem de utile Israelului, neutralizand doi dusmani periculosi in zona. Iranul poate urma oricand, desi putin probabil dupa cum voi incerca sa explic mai jos.

Pana nu de mult, puteam spune ca interesul american in Orientul Mijlociu este petrolul. Dupa cum stim, la renuntarea acoperirii dolarului in aur, ordinea financiara a lumii stabilita la Bretton Woods ar fi trebuit in mod normal sa expire. Fie programat, fie accidental, petro-dolarul a reusit sa ofere o alternativa la acoperirea dolarului in aur, transferandu-o in acoperire in … petrol, de unde si termenul petro-dolar.

Prin acordul cu familia Saud, americanii au garantat acestora securitatea cata vreme Arabia Saudita ar fi acceptat pentru petrol doar dolari. Intelegerea (scrisa sau nescrisa, nu stiu) presupunea ca sauditii sa accepte doar dolari pentru petrolul vandut si surplusul de dolari care le va ramane (pe care nu il vor putea cheltui) sa il investeasca in obligatiunile americane, legandu-le practic sauditilor soarta de dolar.

Si cum toata lumea are nevoie de petrol si jucatorul principal din piata stabileste regulile, asa s-a nascut petro-dolarul care a prelungit dominatia americana si dupa renuntarea la acoperirea in dolari. Slabiciuna blocului sovietic, ineficienta economica a comunismului, lipsa alternativelor dar mai ales modelul american denumit generic Pax Americana care a fermecat mai ales Europa de Vest initial si apoi intreaga lume, pot fi adaugate la cumulul de factori care au tinut dolarul ca moneda de rezerva la nivel global pentru o perioada cu mult peste media altor valute. Se intelege cred ca dominatia monedei vine la pachet (si viceversa) cu dominatia geopolitica.

As face aici o mica paranteza. Periodic de la criza din 2008 si de la alianta ruso-chineza se tot vorbeste despre renuntarea la dolar – dedolarizare. Se tot anunta contracte comerciale intre chinezi si diverse state prin care se accepta echivalarea platilor in alte monede, se tot anunta lansarea unor banci de investitii, intr-o perioada era “fierbinte” acronimul BRICS etc. In fapt, “dedolarizarea” a progresat de la 65.51% la … 61.69% – valori care reprezinta compozitia oficiala a rezervelor externe suverane cumulate [sursa]. Asadar, tot zgomotul pe care l-am auzit mai ales post 2008 legat de dedolarizare are in spate doar o scadere cu 4%. Ca fapt divers, EURO de asemenea a scazut cu 4% intre 2004 si 2018 iar renminbi chinezesc are doar 1.89%, probabil nici macar o felie relevanta din rezervele chinezesti, care dupa cum stim au in dolari cel putin cele 1000$ de miliarde (peste 1 trilion) in dolari investite de chinezi in obligatiunile americane [sursa].

In ultimii 2-3 ani datorita progresului tehnologic, industria petroliera SUA s-a dezvoltat, productia a crescut atat de mult incat SUA a devenit exportator net de petrol. Acesta e motivul si pentru care pretul petrolului a scazut drastic. Imi aduc aminte cum in anii 2008-2009 urmaream cu atentie pe Chris Marterson – un profet al oil peak-ului. Acesta era convins si incerca sa ii convinga si pe altii ca urmeaza o criza petroliera care va schimba drastic economia globala si viata moderna. Culmea, lucrurile au stat complet invers: de la maximele de pret din 2008 cand se invartea in jur de 150$ [sursa], pretul petrolului a ajuns in jur de 40$ si cu greu a fost readus la 50$ prin limitarea productiei. Inca sunt carcotasi care pun seama acestei scaderi pe investitiile pe credit in shell-oil si prevestesc o deteriorare accelerata a acestei “revolutii”. Din ce am mai auzit eu, nu doar evolutiile in domeniul sistului au produs aceste eficientizari care au crescut productia si au dat jos cu pretul. Tehnologia in domeniul extractiei a avansat atat de mult incat s-au redeschis exploatatii vechi considerate depelted. In plus, avansul in explorari a dus la descoperirea de noi pungi ne-exploatate care au fost introduse in circuit. Revolutia energetica nu a avut loc doar in petrol, ci si in domeniul gazelor naturale. In SUA, vara, gazele naturale sunt atat de ieftine incat nu pot fi consumate: exista producatori care ofera gratuit aceste gaze, doar pentru a mentine fluxul de productie si a nu fi nevoiti sa deverse in atmosfera productia. Practic productia depaseste cererea si cum nu exista capacitati de lichefiere si transport catre potentiali cumparatori, gazele naturale sunt oferite gratuit clientilor. Asta se intampla vara, in anumite perioada, caci iarna vine gerul … Sunt de acord ca dobanzile mici si stimulii financiari au ajutat la aceasta situatie, dar nu sunt factorii determinanti, rapoartele fiind clare.

Scaderea pretului la energie a produs cresterea PIB-ului SUA si au contribuit chiar inainte de Trump la intoarcerea unor capacitati importante de productie inapoi in SUA datorita pretului redus cu energia. Reducerea taxelor si cresterea taxelor vamale la exporturi, nu fac decat sa ofere conditii propice suplimetare acestei “reveniri”. In ce masura se va reusi sa se aduca inapoi tot ce a fost “transferat” in China este o alta problema, cert este insa ca choke-ul nu este deloc productia sau pretul energiei ci sunt alte cauze. Dar de fapt, SUA nici nu are nevoie de o revenire “totala” a manufacturarii, succesul in ziua de astazi venind din tehnologie in primul rand.

Pentru a exemplifica cele spuse mai sus, redau jos un chart care reprezinta numarul de platforme petroliere din SUA cu mentiunea de dip-ul din 2016 e cauzat de scaderea pretului petrolului care s-a invartit la 30-40$. De altfel, nu strica sa mentionez si ca nu doar productia a crescut in SUA ci si costul extractiei este mai bun, pe langa calitatea superioara comparativa cu petrolul saudit.


source: tradingeconomics.com

Avem asadar o scadere a dependentei americanilor de petrolul din Orientul Mijlociu, de unde si reorientarea geopolitica inceputa de Obama. Sa nu cadem capcana zgomoului mediatic format in jurul lui Trump: politica americana externa este mult mai constanta si mai coerenta decat pare, nefiind deloc opera unui singur om. Deci SUA nemaiavand nevoie de Arabia Saudita si nemaifiind dependenti de petrolul din Orientul Mijlociu, se pot regrupa si isi reorienteaza focusului catre urmatoarele “riscuri” – mai mult sau mai putin existentiale – pe care chiar si SUA le are. Cum ar fi China. Am mai tratat China ca risc principal si iminent pentru SUA si nu voi relua.

In concluzie, un razboi cu Iranul nu prezinta mare interes pentru SUA, dar cresterea pretului petrolului ar oferi un avantaj competitional economic semnificativ SUA care are acces la petrol ieftin. Inchiderea de catre iranieni a stramtorii Hormuz si afectarea comertului cu petrol nu pot sa loveasca decat in China si Asia de Sud-Est, in Japonia + Taiwan si in Europa – principalele blocuri in competitia economica mondiala.

Scaderea in relevanta a argumentului prieteniei cu Israelului pe baza necesitatii unui “partener” in zona – gogoasa vanduta poporului american decenii la rand, reprezinta adevaratul risc major pentru Israel.

Indiferent de puterea lobby-ului evreiesc si de obsesiile milenariste ale trombonistilor apocalipsei din sudul evanghelist, argumentul ca Iranul trebuie atacat deoarece ameninta Israelul care este prietenul “de prin zona” al americanilor care asigura continuitatea petro-dolarului care constituie pilonul dominatiei americane va fi imposibil de vandut electoratului si ar constitui o sinucidere politica pe care nici democratii si nici republicanii nu si-ar asuma-o.

japanificarea lumii

Nu ar fi rea o japanificare a lumii, desi la cat de deprimati sunt japonezii in ciuda prosperitatii economice, nu stiu daca ne-am dori-o chiar toti. Cel putin insa in domeniul financiar, japonezii sunt deschizatori de drumuri.

Japonia are deja cateva decade de stagflatie si de experimentare a tuturor metodelor posibile de stimulare financiara aflate la dispozitia bancii centrale. In afara de a arunca bani cu elicopterul, putine lucruri pe care ar putea sa le faca le-au mai ramas “eroilor macrostabilitati” din Japonia.

Eu am o teorie personala: asa cum americanii au testat nucleara pe japonezi ca sa vada ce se intampla, tot asa americanii testeaza pe japonezi tehnici pe care ulterior le folosesc la ei. Pentru ca alternativa ar fi terifianta. Ma refer aici la stimularea financiara, facuta de japonezi si inceputa chiar inainte de criza din 2008: reducerea dobanziilor, cumpararea de obligatiuni ale statului chiar de catre banca centrala, cumpararea chiar de asset-uri financiare toxice private etc. Tot ce au facut japonezii si nu a functionat, fac si americanii si europenii, desi cu un oarecare delay si cu particularitati specifice.

Poate este falsa teoria mea si “copierea” de catre americani (si prin ecou de intreaga lume) a stimularii fiannciare toxice este de fapt singura optiune, este ultima parasuta inaintea loviturii cu realitatea.

Sunt cateva diferente notabile intre ce fac japonezii si ce fac americanii (si restul lumii). Exista cumva un delay dar nu putem nega ca a repeta in SUA masuri de stimulare similare de cele luate de banca Japoniei si a spera ca rezultatul sa fie altul nu este decat nebunie. Dar este Fed-ul nebun? Este guvernul american nebun?

Sa lasam insa japonezii in pace (cat or mai putea) si sa ne intoarcem in prezent. Avem asadar schimbarea trendului de miscare a dobanzilor. Pauza luata la ultima sedinta este usor explicabila: Fed-ul nu ia masuri bruste si prefera sa anunte din timp ce face. In plus, datele economice sunt analizate “indelung” altfel spus, chiar daca apar niste date catastrofale, Fed-ul zice: mai asteptam putin, sa vedem daca e chiar asa. In schimb, daca sunt unele date pozitive, Fed-ul imediat arunca mesaje optimiste: lucrurile merg spre bine, dar noi suntem precauti si de aceea nu marim deocamdata dobanda.

Avem deci un moment de pauza dupa care urmeaza noi scaderi anuntate. Sunt varii scenarii legate de semnificatia acestei intorsaturi si ca orice intorsatura, mai ales coroborata cu “tatonarile” pietelor financiare cu o noua perioada “bear market”, nu poate sa aduca deloc semne bune. Poate singurele semnale pozitive sunt pentru speculantii care spera ca efectul pavlovian al stimulului financiar oferit de Fed va avea acelasi efect, de crestere a preturilor si prin urmare, noi oportunitati de castiguri pot fi fructificate.

Fara a lua la boabe marunte discursul lui Powell si fara a incerca sa emitem vreo opinie legata de starea economiei (cifrele pot fi citite cum vrem, iar starea reala este un mister chiar si pentru cei mai fini analisti), le vom trece in revista.

SCENARIUL 1: Trump a pus presiune pe Powell. Deoarece economia americana este “cea mai puternica din toate timpurile” – nu pot reda formula exacta, dar Trump are o formula prin care se lauda ca SUA nu a mai avut niciodata in istorie o economie la fel de buna ca acum – Fed-ul doreste sa stimuleze si mai mult economia pentru a mentine aceasta stare si a oferi conditii pentru cresteri si mai spectaculoase. Un citat aproximativ din Trump suna asa “Economia creste cu 3%, dar daca dobanzile nu ar fi atat de mari si Fed-ul ar da jos cu dobanzile pentru a stimula, am putea creste cu 4-5%”. Retorica parsiva, contrara total criticilor aduse de Trump Fed-ului si starii economiei in perioada Obama cand Trump acuza ca toata cresterea este o mare bula, Fed-ul tipareste prea multi bani, bugetul este prea dezechilibrat etc. Economia arata bine doar in cifre, insa la americanul de rand banii nu ajung – cu asta a castigat Trump alegerile.

Cu sau fara crestere, evident ca Trump vrea dobanzi mici pentru ca aceste dobanzi sa creasca pietele financiare, sa evite o recesiune economica si sa il ajute la viitoarele alegeri a caror campanie doar ce a inceput.

In apararea acestui scenariu am avea stirile pe ici pe colo ca Trump ar fi cerut deparamentului sau legal informatii despre cum ar putea sa il schimbe pe Powell. Asta pe langa criticile deschise pe care i le-a adus.

SCENARIUL 2: Fed-ul face ce trebuie si situatia pur si simplu este dezastruoasa: o continuare a cresterilor ratei ar spori riscul unei noi crize si ar scoate din portbagaj cadavrele (problemele nerezolvate din trecut)

Ce vreau sa spun? Pe scurt, orice recesiune, are rolul de a curata economia de acele companii, practici si piete ineficiente, asa cum buruienile sunt rupte de gradinarul harnic si priceput pentru a permite legumelor sa creasca. Gradinarul lenes insa spera ca se poate face gradinarit si fara a rupe buruienile: dam cu ingrasaminte peste toate si cresc si alea si alea. Din pacate, nu se poate. Ceea ce se numeste in engleza malinvestment nu este doar un fenomen marginal care apare pe ici pe colo ci este deja un cancer in stadiul de metastaza. Malinvestment-ul nu mai se manifesta la nivel doar de companii sau piete. Malinvestment-ul nu mai este doar o tentatie pentru lupii de pe Wall-Street. Malinvestment-ul devine o componenta obligatorie a oricarei afaceri, a oricarei companii, a oricarei piete, a oricarei politici economice pana la punctul in care sunt putini cei care pot rezista tentatiilor si cel putin de dragul principiilor economice solide sa urmareasca o activitate economica eficienta conforma cu bunele practici si reguli invatate de-a lungul a catorva secole de capitalism

Ar fi aici necesara o exemplificare si desi mi-e teama ca nu sunt tocmai pregatit sa explic cum pot banii tipariti aiurea si politicile de taiere a dobanzilor sa afecteze economia, voi incerca sa o fac. Un exemplu simplu de malinvestment din vremurile noastre sunt practicile de buyback ale actiunilor companiilor. Prin rascumpararea propriilor actiuni, companiile pot sa limiteze numarul de actiuni de pe piata si astfel sa creasca profitul per actiune in anii urmatori. Astfel, la o activitate similara si un profit similar la nivelul companiei, anul urmator actionarii vor castiga mult mai multi bani, proportional cu numarul de actiuni rascumparate. Pentru rascumparare, companiile folosesc fie profiturile actuale, fin, in general, datorita dobanzilor mici, fac credite. Deoarece dobanzile au ajuns la un nivel extrem de mic, a devenit extrem de profitabila practica prin care in locul creditelor pentru investitii in productie, cercetare, expansiuni, achizitii de noi companii pe scurt spus, in locul focusarii resurselor pe rentabilitatea economica, companiile prefera sa ia credite pentru buyback-uri de actiuni, deoarece in cele din urma profitul distribuit este mai mare in anii urmatori, chiar daca povara expunerii la creditare creste. Dar de vreme de dobanzile sunt mici si Fed-ul anunta noi reduceri, nimeni nu se teme de viitor si prefera aceste inginerii financiare in detrimentul investitiilor economice.

Sunt mii si mii de astfel de exemple de malinvestment. Orasele fantoma din China sunt un exemplu similar, care vine din necesitatea mentinerii unui ritm accelerat al cresterii economice in China, constrangere care vine mai ales datorita expansiunii creditarii in China care a depasit in procente chiar ceea ce se intampla in SUA sau in Europa. Deoarece accesul la bani ieftin este facil in China, si deoarece guvernul impune o rata de crestere cuantificata pe criterii gresite (productie si nu cerere), stimularea financiara a fortat cresterea economica la niveluri aberante, fara nicio legatura cu cererea pietei sau chiar macar cu unele criterii de utilitate publica a acestor investitii. Orase fantoma, poduri peste rauri in locuri unde nu era nevoie, autostrazi catre nicaieri, etc – toate acestea s-au facut deoarece bancile aveau norma de credite si partidul la nivel local avea norma de procente de crestere a PIB-ului regiunii respective. Prin urmare s-a investit unde nu era nevoie, in loc sa se consume resursele acolo unde era nevoie.

Orasele fantoma din China merita un articol separat deoarece sunt o anomalie pe care o putem vedea a unor politici gresite care se aseamana foarte mult cu anomaliile mai putin vizibile din domeniul financiar unde doar un ochi format si experimentat le poate intelege.

Ne-am pune logic intrebarea: cum sa ramana aceste orase fantoma nepopulate ca doar nu toti chinezii or avea unde sa stea si chiar daca pretul acelor apartamente este ridicat, dupa o anumita perioada, este logic ca pretul sa scada si sa ajunga pana acolo unde chinezii sa si le permita sa le cumpere. Pe scurt, explicat, asa ceva nu este posibil. O scadere a preturilor, ar face imposibila platirea creditelor de catre investitori. In multe locuri, investitorii au luat credite cu garantii fie de la stat, fie de la guvernul regional. Marcarea valorii de piata a acestor imobile la preturi mai joase, in vederea vanzarii, ar lovi direct in credite si le-ar face insolvabile. S-ar declansa atunci in lant garantiile statului (acolo unde sunt) sau chiar falimentul unor banci. Chiar daca alti investitori ar veni si ar cumpara acele imobile pentru a le vinde la un pret mai mic, fenomenul o data declansat, ar produce nenumarate reactii in lant care s-ar propaga pana la nivelul intregii tari si ar declansa o noua criza in China si ulterior in intreaga lume.

De aceea, japonezii au preferat sa lase banca nationala sa cumpere nu doar credite toxice si obligatiuni la companiile japoneze care aveau probleme, dar chiar peste jumatate din actiunile japoneze sunt deja detinute de banca centrala.

Desi pare socialism si pare o nationalizare treptata, luat la boabe marunte, politica de achizitie a asset-urilor toxice si de stimulare a creditarii nu este deloc socialism ci este doar cantecul de lebada al sistemului financiar actual Breton Woods si al apendicelui sau bazat pe petro-dolar.

Asadar, prin schimbarea trendului, Fed-ul recunoaste ca este strans cu usa si pentru a evita impasul, face ce stie sa faca: simuleaza. Sunt bineinteles cateva nuante aici legate de ce temeri are Fed-ul si de ce conteaza mai mult: caderea burselor sau o noua criza a creditarii. Oricum pietele sunt indeajuns de legate intre ele incat sa nu putem avea un crash bursier fara o recesiune economica (cel putin) si viceversa. Prin urmare, chiar daca PIB-ul are o crestere nesperata la americani (2.9%) si chiar daca somajul pare ok (desi labour force participation inca e slaba), in varianta optimista, Fed-ul incearca doar sa evite un crash bursier si asteapta ca cresterea economica sa se vada in dividende si piata sa poata accepta ulterior noi cresteri. In aceasta varianta optimista, Fed-ul clar a luat-o razna daca se teme doar de un bear market. Nu doar ca nu este misiunea Fed-ului sa manipuleze pietele financiare, dar un crash este imposibil de oprit, oricat de mult “armament” ai avea in dotare (ceea ce oricum nu e cazul).

SCENARIUL 3: Fed-ul nu e ingrijorat de economie si nici de piete, dar e ingrijorat de razboiul tarifar si de disolutia Europei

Din nou, aici Fed-ul si-ar incalca misiunea si s-ar preocupa de probleme prea mult peste ei. Da, orice factor afecteaza economia si Fed-ul trebuie sa urmareasca, dar politica de dobanzi nu se poate face pe baza spaimelor si a tensiunilor geopolitice. Chiar daca partial razboiul tarifar a fost invocat de Powell si chiar daca toata lumea accepta ca probabil Fed-ul nu a taiat dobanda pentru ca doreste sa vada ce se va intampla la G20, mai precis daca americanii se vor intelege cu chinezii si vor inceta razboiul tarifar, o plasare in aceasta argumentare nu denota decat fragilitatea cresterii. Daca cresterea economica ar fi reala (solida), Fed-ul nu ar avea de ce sa se ingrijoreze. In plus, daca era cazul, nu mai mentiona viitoarele scaderi ci doar nu facea nimic acum, lasand asteptarile in aer – ceea ce nu ar fi prima data.

Faptul ca au fost anuntate scaderi, denota clar ca exista probleme si ca Fed-ul, ca un dealer de droguri serios ce este, isi asigura clientii ca va aduce marfa buna in curand, deci sa stea linistiti si sa nu tremure prea mult pana atunci.

In final punem intrebarea: a avut sau nu a avut succes cumulul de masuri de stimulare financiara, daca la peste 10 ani de la criza creditelor, datoria a explodat la niveluri inimaginabile, economia se bazeaza inca pe dobanzi cat mai mici si pe creditare infinita iar puterea de cumparare a omului de rand este cu mult diminuata fata de perioada pre-criza (pre-2008) atat in SUA cat si in UE. Cu exceptia Chinei care cel putin in cifre creste ca Fat-Frumos si cu exceptia unor tari din Asia de Sud-Est, putine tari se pot lauda cu o crestere a nivelului de trai al populatiei dupa criza din 2008. In plus, si mai putine se pot lauda cu un nivel sustenabil al raportului PIB/datorie.

In mod jalnic, singura varianta linistitoare ar fi coruperea lui Powell de catre Trump, cu scoupl de a amana un crash bursier si de a stimula si mai mult economia pentru a-i permite castigarea alegerilor. Doar in aceasta varianta am putea spera ca desi ar putea creste in continuare dobanda fara riscul unor efecte negative majore, Powell nu o face de dragul lui Trump, dar o va face ulterior. Din pacate, pretul aurului nu confirma deloc aceasta speranta, aurul spargand plafonul de 1400 zilele acestea, dupa anuntarea scaderii dobanzii la viitoarele sedinte, Plafon care nu a fost spart din 2011 cand Europa trecea printr-o criza financiara de proportii, existand riscul imploziei.

Parerea mea este ca Fed-ul are totusi interesul normalizarii situatiei si nu s-ar fi riscat aiurea: daca era posibila cresterea sau macar stagnarea, o faceau. Din pacate, situatia este probabil atat de riscanta incat cu greu au evitat o scadere deja. De altfel, scaderea era deja inclusa in pret inca de la sedinta din luna aceasta. Brexitul, Iranul si razboiul tarifar nu sunt decat alte cateva fronturi mai mult sau mai putin active, in stadii diferite de intenstitate, care vor pune la mare incercare pietele si economia in viitorul apropiat. Nu este exclus nici ca masurile care se iau in Japonia de banca centrala sa fie „exportate” si in SUA in cazul inrautatirii situatiei. Caz in care probabil atat aurul cat si bitcoinul o sa explodeze.

PS: cu ocazia schimbarii trendului, renunt oficial la a recomanda dolarul pe termen scurt si mediu, desi SUA ramane in continuare cea mai promitatoare economie; insa obsesia lui Trump de a obtine aceste scaderi si focusarea pe razboiul valutar, vor produce un nou razboi al devalorizarilor tuturor monedelor, caz in care in mod spectaculos, leul poate deveni o optiune, oricat de jalnica ar fi situatia la noi

Fed-ul mentine dobanda

Fed-ul a pastrat dobanda la acelasi nivel in ciuda asteptarilor de scadere. Pietele au reactionat deja dur, aurul a explodat, EUR/USD-ul de asemenea. Actiunile vom vedea maine in ce directie o pot lua. Daca scadeau dobanda acum, era ca un puseu de adrenalina. Amanarea scaderii, mai ales avand in vedere ca scaderea era deja inclusa in pret e posibil sa produca cel putin pe moment o corectie. Cel putin bancile insa o sa fie lovite.

Noi sedinte vor mai fi in iulie si in august. Fed-ul a promis scaderi in lunile urmatoare, pe baza “datelor”. Tinand cont si de razboiul tarifar si caderea Chinei, amanarea curenta nu poate mentine in niciun caz trendul si nu avem decat sa vedem in ce masura trendul bull va reveni.

Ca fapt divers, iata cum s-au comportat aurul si bitcoinul in momentul anuntarii deciziei. Evident, cel “hiperactiv” din chartul de mai jos este aurul, bitcoinul a fost calm. E de bine, e de rau? Nu stiu …

AUR VS BTC

Personal nu am inteles de ce pietele asteptau o scadere. E normal ca mai ales inaintea G20, Fed-ul sa astepte sa vada ce se intampla acolo pentru a putea ulterior sa atenueze o accentuare a razboiului tarifar sau sa profite de o eventuala intelegere intre SUA & China. Reamintesc: scaderea dobanzilor este ca o doza proaspata pentru un drogat care incearca sa se lase de droguri dar crede ca o poate face doar prin pasi incrementali de scazut doza (de bani tipariti). Evident ca nu merge chiar asa, desi uneori merge. Ma refer, ca nu merge doar cu vorbe si promisiuni. Draghi a tot amenintat cu bazooka si chiar recent, inainte de Fed, a amenintat ca va continua si chiar poate accentua programul de achizitii de asseturi toxice deoarece inflatia nu da niciun semn. Pacat ca nu putem sa exportam inflatie, ca ne-am umple de euroi …

Si tot ca fapt divers: si Mugurel a pastrat dobanda nemiscata inaintea Fed-ului. Nu ca ar fi mare branza, dar sa fie acesta un indicator, sa aiba Mugurel acces la informatii atat de secrete si din sincronicitate si “coordonare” interbancara, sa prezica (involuntar) deciziile Fed-ului? Nu stiu, poate s-ar merita o analiza.

ECUMENISM – DA, MARTURISIRE – BA

Canonizarea cel putin a unui martir din temnitele comuniste ar fi fost un minim gest pentru Daniel sa arate ca se leapada de trecutul sau dubios. Tratarea papei ca un pelerin si nu ca un episcop (de ce s-a intrunit altfel Sf. Sinod? Doar ca sa primeasca “un pelerin”?) ar fi fost alt gest, dar despre asta poate alta data.

Bunaoara, avem un comunicat al “biroului de presa” – caci Daniel nu mai are nici curajul sa isi semneze opiniile – in care ni se explica de ce la 30 de ani de la jertfa sangeroasa a tinerilor din 89 inca nu avem nici macar un singur sfant canonizat din miile de ortodocsi morti in temnitele comuniste pentru ca au marturisit credinta ortodoxa. Ca un adevarat erou de strategii diplomatice eclesiastice de comunicare, PF-ul se ascunde discret in spatele anonimitatii, pentru ca nu cumva sa isi asume responsabilitatea tergiversarii canonizarii macar a unui sfant martir ortodox omorat in temnitele comuniste pentru credinta crestin-ortodoxa.

In toate „simpozioanele si conferintele”organizate pana acum chiar nu s-a identificat nicio „persoana care a murit pentru credinta” care sa fie vrednica de canonizare si asupra careia sa nu mai existe dubii ca ar fi avut „o ortodoxie neindoielnica”?!

Avem in schimb nenumarate mari festivitati de canonizare a unui numar deloc mic de ierarhi scriitori care au completat calendarul an de an si despre care lumea nici nu prea a auzit si nici nu este foarte entuziasmata. Pe semne ca preasfintiile si preafericirile lor sunt mai familiarizati cu propria tagma, sunt foarte ravnitori in a urma pe acesti cuviosi si nutresc ca macar prin asocierea cu numele lor sa capete si ei oarecare evlavie de la oameni. Altfel, nu gasesc explicatia cum de pentru ierarhi scriitori si dirotositori de carti bisericesti canonizarea a mers fara probleme, desi acestia au murit cu sute de ani in urma si investigarea „ortodoxiei neindoielnice” probabil e mai grea de cercetat decat a celor care au murit acum 40 de ani in temnitele comuniste si pentru care cel putin pana acum au tot existat martori si supravietuitori care au dat marturie.

Elefantul din camera in provinta canonizarii sfintilor inchisorilor este evident spaima inaltilor nostri de a se atinge macar cu un degetel de cuvantul „legionarism” si au o frica de „noul partid” mai mare decat de Dumnezeu.

Nici macar vizita papei care putea fi folosita ca un prilej bun de canonizare si a macar unui singur sfant martir din temnitele comuniste, nu a ajutat. Desi papa a venit ca sa beatifice catolici care au murit in temnite pentru ca nu au dorit sa renunte la catolicism, iata ca noi stam in urma la capitolul investigatii. Caci catolicii pe semne ca au ajuns deja la concluzia ca marturisirea credintei si moartea pentru credinta este indeajuns pentru canonizare si prea multa cercetare cu privire la „ortodoxia neindoielnica” nu este nevoie.

Dar de unde sa vina oare aceste cuvinte de BCA (caci de lemn e prea bland spus) cum ar fi „cercetarea credintei neindoielnice”, sau aia cu „trairea si marturisirea dreptei credinte si pe timp de pace si pe timp de razboi”?! Cati sfinti nu avem noi canonizati doar pentru ca l-au marturisit pe Hristos in ultimul minut al vietii lor? Nu stiu sa numar, dar sunt sfinti care erau soldati si care duceau pe crestini la moarte. Vazand credinta acestora, erau si ei apoi convinsi si marturiseau „si eu sunt crestin!”. Erau apoi omorati si ulterior au fost canonizati. Pentru ULTIMA CLIPA, pentru O SINGURA MARTURISIRE. Dar cei din inchisori care erau batuti periodic si dupa fiecare bataie erau intrebati: mai crezi, banditule? Aceasta nu este marturisire?

Daniel se pare ca s-a contaminat de tendintele revizioniste ale papei [1] de a inceput sa vina cu asemenea aberatii. Imi pare rau ca nu pot aduce acum referinte si rog pe cei care pot sa o faca in comentarii, cu sfinti care au fost canonizati doar petnru marturisirea lor din ultimele momente ale vietii. Stim cu totii povestirea legata de acel stalp de la Sfantul Mormant, cum ca ortodocsii fiind obligati sa faca slujba de Inviere afara, Sfanta Lumina a venit sub forma unui fulger si a lovit stalpul care are semne si in ziua de astazi. Atunci, un musulman a declarat „si eu sunt crestin” si a fost omorat pe loc de ceilalti musulmani. Acesta este canonizat, de asemenea, sangele martiriului lui fiind considerat ca botez.

Iata deci, ca nu analiza „neindoielnica” si nu „investigatiile amanuntite” sunt piedica necanonizarii, cu altele sunt motivele.

Este trist ca ierarhia BOR a ajuns pana in punctul in care biserica noastra nationala sa fie umilita de greco-catolici care au mai multa evlavie fata de putinii lor sfinti morti in inchisorile comuniste in timp ce mii si mii de ortodocsi, preoti, profesori, studenti, tarani, ingineri, au murit in temnitele diavolului rosu pentru nimic altceva ci pentru credinta ortodoxa, fara ca macar unul sa fii fost gasit “vrednic” de canonizare de exigentii nostri “analisti” eclesiastici.

Ei nu fost eroi si nu aveau nicio lupta politica. Ce sperante politice mai puteau sa existe in acele vremuri pentru ei? Ce motivatie patriotica si politica poate sa tina un om zeci de ani de zile intr-o temnita in conditii mizere, poate si batut, poate si torturat, poate si fara mancare, poate si pus la munci grele?

Cu cata nerusinare lanseaza aceste manipulari si minciuni si nu au macar minimul bun simt al fricosilor si rusinosilor ca sa taca din gura daca altceva nu pot face.

Eroine au fost femeile lor care i-au asteptat zeci de ani de zile sa vina acasa si care primeau periodic scrisori de la comunisti cum ca barbatul lor a murit. Veneau securistii si le ziceau: marita-te, uita de el, a murit. Minteau doar ca sa faca rau. O astfel de femeie eroina, pentru a stii din cand in cand daca sotul ei mai traieste, trimitea pachete cu mancare la toate temnitele comuniste din tara, pentru a vedea de la care pachetul nu vine inapoi – semn ca barbatul ei inca traia si era in acea temnita.

Dar despre cei care exista deja maturii de la cei care au fost langa ei ca aveau o credinta atat de mare incat ii iubeau si pe tortionarii lor, cum sa mai existe dubii? Despre cel care avea o credinta atat de mare incat si tortionarii lui il iubeau iar ceilalti colegi de temnita il numeau „sfantul inchisorii” ce investigatie mai este necesara?

Mai trista decat aceasta atitudine strigatoare la cer a inaltilor nostri nu cred sa existe decat nepasarea cu care credinciosii nostri tolereaza aceasta situatie. Intr-adevar exista o oarecare miscare de trezire a constiintei, se publica carti, se fac conferinte, se fac comemorarii, dar aceste miscari sunt nesemnificative ca amploare.

Drept-maritorii crestini cei majoritari prefera mai degraba sa se holbeze la vizita papei si sa faca pelerinaje la manastiri frumos ingrijite, cu verdeata imprejur, flori si clopote frumoase, decat sa se problematizeze si sa se hraneasca din exemplele de viata ale acestor sfinti, cuviosi si eroi care au murit in temnitele comuniste nu doar pentru tara, nu doar pentru pricipiile lor de viata sau orientarile politice, ci pentru Hristos.

[1] Pope talks about tradition, criticizes traditionalists

Crazy Bernie viseaza la Venezuela

Minunatul socialism cu fata umana nu a pierit o data cu fiara comunismului ci a făcut saltul peste ocean, pana în îndepărtata SUA – tara capitalismului “sălbatic” unde oamenii muncesc ca disperații toată ziua ca sa facă bani cat mai multi și sa se îndoape cu burgeri, sa conduca masini de lux, sa cumpere televizoare noi, cat mai mari etc.

Deci, Sanders a fost invitat la intalnirea actionarilor Walmart de catre un angajat, la care intalnire printre altele s-a luat in discutie cererea angajatilor ca sa fie si ei reprezentati in boardul companiei (1) si ca sa li se mareasca salariul minim (2).

Iata un fragment din scurtul discurs de 3 minute al comunistului milionar Bernie Sanders: “In ciuda bogatiei incredibile a proprietarului sau, Walmart da la multi dintre angajatii sai salarii de muritori de foame, care sunt atat de mici incat acesti angajati sunt obligati sa se bazeze pe programele guvernamentale sociale cum ar fi programull food stamps, Medicaid si casele sociale” pentru a supravietui.

Inainte de toate, sa subliniem ca Bernie la viata lui nu a muncit prea mult in fabricile si uzinele patriei, nici macar cat Ceausescu care macar a avut cateva luni de ucenicie la un cizmar, dupa care fiind prea jalnic, s-a gandit sa se alature luptei de clasa. Bernie a fost macanitor toata viata – adica politician. Milioanele le-a facut din discursurile publice similare cu acesta la care a fost invitat, fiind platit de sponsorii partidului democrat si de idiotii utili – grupuri de crowd-founding care incearca sa schimbe societatea americana si sa o indrepte mai mult inspre fosta URSS sau mai aproape de ei, inspre Venezuela.

Sa vedem acum care este situatia cu Walmart. Cel mai mare lant de hypermarketuri din SUA, este popular pentru preturile foarte mici pe care le ofera cumparatorilor la marfuri chinezesti ieftine. Reteta de succes a Walmart este marfa multa si ieftina de la chinezi, pentru cumparatorii cei mai saraci. Intr-un fel putem compara Walmart cu Cora din Romania, desi Cora nu stiu daca este chiar cel mai ieftin, dar in niciun caz nu se compara cu Selgros care pune accentul pe calitate mai mult decat pe pret. Walmart isi permite sa vanda la preturi atat de mici datorita rulajelor foarte mari de marfa pe care le are cu China. Evident ca tarifele lui Trump vor lovi puternic in aceste preturi, primele victime fiind tocmai cei mai saraci americani.

Walmart ofera un salariu minim de 11$/h, cu mult peste salariul minim legal de 7.5$/h (deci cu 46% peste). Sunt state in SUA unde salariul minim legal este mai mare, dar deja incep sa dea inapoi din cauza ca afacerile cam au inceput sa fuga din acele state si tovarasii s-au prins ca nu rezolva nimic marind salariul minim. Sanders vine si cere Walmart-ului sa mareasca de la 11$/h la 15$/h (cu inca 50%, deci dublu fata de salariul minim legal).

In al doilea rand, comunistul si mincinosul Sanders exagereaza foarte mult cand spune ca muncitorii Walmart mor de foame cu acele salarii. La un salariu de 11$/h in SUA, nu mori de foame. Nu detaliez si evident ca exista preturi si preturi, dar iata cateva cifre: 1l faina = 1$ (~4.2 lei), 1kg de porc dezosat = 7.5$ (~31 lei), 1kg cotoaie pui = 3$ (~12.6 lei), 1kg lapte = 1$ (4.2 lei). Iata deci, preturi similare ca la noi. Un salariu de 11$/ora inseamna 88$/zi, adica cam 1760$ (~7400 lei). Intr-adevar americanii mai au si alte costuri (dobanzile la carduri, pentru ca nu se pot abtine de Black Friday sa isi cumpere ultima consola) si de asemenea la ei sanatatea costa (nu si sub o anumita limita a venitului – nu stiu aici). Dar daca mancarea ar fi pe primul loc, este clar ca nu mori de foame cu 11$/luna. Deci Bernie este un mare mincinos, din start. Insa e politician si prin urmare, la ce sa ne asteptam?

Deci Bernie cere 15$/h salariu minim pentru angajatii Walmart. Ce nu spune Bernie este insa ce sa faca Walmart daca nu poate da angajatilor sai acest salariu. Ii poate da afara? E mai bine sa tina mai putini angajati si pe salarii mai mari decat mai multi angajati pe salarii mai mici, de „muritori de foame”? Sau poate sa inchida si cateva magazine? Va reaminesc: Bernie nu a lucrat o zi in viata lui, nu a avut o afacere sa stie cum se administreaza, ce costuri sunt, ce riscuri, ce stresuri etc. El a macanit ca politician toata viata. Deci nu se pricepe la calcule, nu cred ca a facut el calcule sa dovedeasca ca daca va mari 15$, Walmart poate supravietui.

Intr-adevar, in prezent Walmart este o afacere de succces. Insa Walmart a ajuns o afacere de succes deoarece proprietarii Walmart si-au investit banii si alte resurse in aceasta afacere si prin urmare daca nu urmareau sa faca profit, nu ar mai fi investit iar Bernie nu ar fi mai avut unde sa vina in vizita. Poate ca un lant francez de hyeprmarketuri ar fi luat locul de pe piata al Walmart si ar fi platit salarii si mai mici americanilor, asa cum fac in Romania unde angajatii romani prefera sa munceasca pe salarii de nimic la lanturi si companii straine decat sa stie ca muncesc pentru un roman care se imbogateste “pe spinarea lor”. Dar nu doar aceasta este explicatia putinelor companii romanesti de succces, cat mai ales capitalul. Capitalul este principala resursa a unei afaceri alaturi de experienta si de cultura antreprenoriala. Tarile din vest au companii mai puternice ca noi deoarece traind in capitalism, oamenii si companiile au strans capital si experienta pe care folosindu-le, pot sa ocupe noi piete si sa aiba succes mai mare decat alti competitori care nu au nici capital si nici experienta.

Deci daca Walmart are profit este pentru ca Walmart isi plateste angajatii astfel incat rezultatul final al companiei sa fie pozitiv. Scopul actionarilor Walmart nu este sa dea salarii mai mari decat competitia, pentru ca altfel, nu ar fi pus umarul la aceasta afacere. Care om de afaceri face o afacere doar ca sa dea salarii mari angajatilor? Nimeni. Nu exista in istoria omenii o afacere facuta cu scopul de a imbogati angajatii, ci cu scopul de a imbogatii patronii. Care agricultor care are pamant mai mult decat poate munci, se zbate si ia oameni la munca propunandu-si ca toata recolta sau o buna parte din aceasta sa o imparta cu cei pe care i-a luat la munca? Nu face nimeni asa ci plata pentru angajati este stabilita prin negociere si depinde de cerere si de oferta. Daca este mult de munca si putini muncitori, costul muncii creste. Daca este putin de munca si multi muncitori, costul muncii scade. Evident, ambele in situatia in care rezultatul muncii (vanzarile) acopera aceste salarii, fie ele mici sau mari.

Sa ne intoarcem la aberatiile lui Bernie. Bernie zice ca motivul pentru care angajatii Walmart se bazeaza pe ajutoarele sociale este pentru ca Walmart le plateste salarii prea mici. In fapt, adevarul este ca Walmart este singura companie care le plateste un salariu acelor angajati si daca nu ar fi Walmart, probabil majoritatea fie ar primi salarii si mai mici de la alte companii, fii s-ar baza in totalitate pe programele sociale guvernamentale. Daca ar exista alte companii care pot sa ofere salarii mai mari, cum de acei angajati nu s-au dus la alte companii? Este la mintea cocosului! Daca ar exista posibilitatea ca munca facuta de acei angajati sa valoreze mai mult, cu siguranta ca alte companii care si-ar dori poate sa faca profit chiar mai mic ca Walmart, i-ar angaja. Dar poate ca oamenii nu doresc sa plece nu doar din cauza salariilor mici, ci urmaresc si alte avantaje pe care le ofera Walmart: mediul de munca, tipul jobului, stresul, distanta pana la munca, orele de munca etc. In loc sa certe Walmart ca ofera salarii prea mici, Bernie Sanders ar trebui sa felicite Walmartul ca exista si ca ii angajaza pentru ca alternativa e posibil sa fii fost mult mai nasoala.

Oricum programele sociale guvernamentale sunt cea mai prost administrata afacere. Nu intram aici in detalii. Dar probabil daca toti banii aceia cheltuitii de dinozaurii bugetului ar fi administrati de ONG-uri private, rezultatele ar fi cu totul altele.

De ce zic ca Bernie ar trebui sa felicite Walmart-ul nu sa ii critice si sa faca pe revolutionarul la altul acasa? Dupa cum am zis, Walmart deja ofera un salariu minim cu 46% mai mare dacat salariul minim legal. Nu stiu care este situatia pe domeniul de activitate al Walmart-ului, dar daca este peste sau sub media pe domeniu nu conteaza atat de mult. Cert este ca Walmart concureaza cu alte companii (din acelasi domeniu sau din domenii diferite de activitate) si totusi reuseste si sa faca profit, si sa ofere un salariu minim cu 46% mai mare decat alte companii. In plus, Walmart nu este o companie oarecare ci unul dintre cei mai mari angajatori din SUA. Deci a reusi sa faci profit, sa oferi un salariu minim cu 46% peste alte companii si sa reusesti sa ai si 700.000 de angajati in SUA este o performanta laudabila.

Ce nu inteleg adeptii salariului minim este ca orice limitare a salariului minim impune o limita de productivitate peste aceasta bariera. Singura alternativa la sustinerea unui salariu minim peste limita de rentabilitate adusa de un angajat este fie adaosul de subventii de la stat (nu e cazul), fie transferul de productivitate de la alti angajati (adica cei muncitori si productivi sa duca in carca pe cei lenesi si neperformanti), desi ultima varianta este oarecum imposibil de pus in practica, chiar daca pe perioada scurte poate sa se intample. In acelasi fel, Bernie nu intelege ca primele victime ale unei eventuale mariri a salariului minim este datul afara acelor angajati care nu-si scot banii.

In ultimul rand, sa presupunem ca actionarii Walmart ar asculta de Bernie Sanders si ar mari salariul minim la 15$. Sa presupunem si ca marirea nu ar afecta productivitatea ci singurul efect negativ ar fi scaderiea profiturilor actionarilor Walmart. Cum Walmart este listata la bursa pretul actiunii va scade si nu va mai fi atractiv pentru cumparatori. In plus, scaderea pretului actiunii coroborata cu scaderea profiturilor poate creste costul de finantare al companiei si poate produce alte probleme in lant. Contabilitatea unei companii nu include doar salariile angajatilor si dividendele actionarilor, ci masinaria interna care produce profitul este ceva mai complicata, drept dovada fiind ca Sanders a ales sa nu se faca om de afaceri ci macanitor.

Pentru un politician populist, Bernie este totusi un macanitor exagerat. Stilul lui din pacate devinde din ce in ce mai popular si lupta impotriva “burgheziei” este imprumutata si de tineri mult mai periculosi din acest punct de vedere, cum ar fi acea ospatarita din Senat care a lansat programul “Green New Deal” despre care sper sa nu am ocazia sa mai discut ci sa fie deja ingropat inainte de a prinde tractiune.

1 2 3 173