De ce salariile sunt mai mari în alte țări?

Averea și bogăția sunt strict legate de inovație, creativitate și antreprenoriat. Fără inovație, nu există progres și fără progres lucrurile nu se schimbă, greșelile din trecut nu sunt corectate, problemele nu sunt depășite, nu există schimbare ci doar o băltire în status-quo care se află oricum mereu în pericol din cauza riscurilor externe.

Există însă oameni creativi și care mișcă lucrurile înainte, iar creativitatea acelor oameni, combinată cu condițiile optime pentru fructificarea creativității lor formează ceea ce generic numim progres tehnologic. Care progres tehnologic aduce cu sine nenumărate schimbări și transformări făcând stagnarea imposibilă de păstrat și fatală pentru cei care sunt la coadă. 

Să dăm un exemplu: să presupunem o societate agrară primordială în care toți țăranii trăiesc fericiți și liniștiți, fiecare are de mâncare, există egalitate, pace, armonie, o oarecare bunăstare. Ei muncesc pămânul cu boi și cu plug. Nu avem parte de conflicte, injustiție etc. Ne lipsește un singur lucru: creativitatea. Peste mări și țări, un om de știință excentric inventează tractorul care revoluționează agricultura pe acele meleaguri. Tractorul crește productivitatea drastic și câțiva curioși din țara noastră aud de această minune. Emigrează în acele meleaguri străine (deși aveau de mâncare la ei acasă), muncesc câțiva ani buni, strâng bani și unul dintre ei reușește să cumpere un tactor second de pe acele meleaguri cu care vine înapoi la noi în țară și schimbă drastic situația: produce de 10 ori mai mult ca cei care nu au tractor și muncesc pământul cu plugul și cu boii. Se naște invidia și își face dușmani. Având producție, are bani și își angajază bodyguarzi. Echilibrul se pierde și începe disoluția societății: tractoristul își angajază din ce în ce mai mulți bodyguarzi, cu banii făcuți mai aduce câteva tractoare din afară și astfel diferența între el și ceilalți crește și mai mult. Se coace de-o revoltă. Poate că revolta are succes deocamdată, dar mai devreme sau mai târziu un altul va aduce alt tractor din afară și va produce mai mult, va face bani și va reuși să cumpere din ce în ce mai multe terenuri. Totodată, tractoarele aduse scad costul producției și pentru cei care muncesc cu bou și plug, nu prea se mai merită să muncească pământul. Probleme după probleme …

Iată de ce stagnarea nu este posibilă și inovația și creativitatea sunt mandatorii pentru menținerea unei societăți funcționale cu oameni cât de cât fericiți și satisfăcuți de munca lor. În cel mai fericit caz în care inovația din afară nu este asimilată, apare cel puțin invidia. Oamenii nu mai sunt fericiți pentru că îi văd pe cei din afară mai fericiți ca ei. România de astăzi piate fi un exemplu: ne ofticăm că nu scăpăm de Dragnea deși avem de mâncare. Dacă ne uităm însă la ruși care îl au pe Putin și recent li s-a mărit vârsta de pensionare cu 2-3 ani și în ultimul timp li s-au cam scumpit prețurile, ce mai zicem? Însă noi ne uităm la nemți și vrem o țară ca afară …

Să spunem un cuvânt și despre antreprenoriat. Tractoristul din exemplul de mai sus poate fi dat ca un exemplu de antreprenor. El a avut curajul și și-a asumat riscul călătoriei pe meleaguri străine unde putea fi omorât sau jefuit sau făcut sclav. Motivația lui? Poate dorința de banii, poate curiozitatea, poate dorința de a ieși din gloată, poate câte puțin din toate. Nu contează, ce îl diferențiază de ceilalți este riscul pe care și l-a asumat.

Pe lângă risc, antreprenorul mai are un important atribut: viziunea. El are mai întâi o idee și împinge lucrurile în direcția punerii în practică a acelei idei. Bineînțeles că lucrurile nu merg mereu strună și sunt nenumărate piedici. În timp ideea se schimbă, sau apare o altă idee nouă. Mare parte din timpul lui antreprenorul se ocupă cu încercarea de a da viață unei idei sau unor idei. Când s-a întors cu tractorul din import, antreprenorul nostru a avut o mie și una de probleme: cu ce va alimenta tractorul, cum va aduce motorină și piese de schimb pentru tractor, ce se va face dacă se va împotmoli tractorul pe câmp, cum îl va scoate din nămol, având producție din ce în ce mai multă, unde o va stoca și ce va face cu ea, cum o va păzi să nu i-o fure ceilalți, etc. Până să ajungă să facă ceva, nu mai spunem că antreprenorul nostru a avut de făcut față la batjocura și râsul celorlalți care nu mai văzuseră un tractor în viața lor și care l-au făcut în toate felurile și l-au tratat ca pe un terchea-berchea încercând să îl convingă că tot calul cu plugul sunt mai bune.

Muncitorii sunt aceiași și în SUA și în Vietnam. Însă mediul comunist din Vietnam nu a fost tocmai unul proprice dezvoltării unei culturi antreprenoriale și nici nu a fost un mediu în care creativitatea era stimulată, ba din contră: socialismul interzice ca un om al muncii să aibă idei mai geniale ca tovarășul președinte. De aceea, SUA stă mai bine la antreprenori și la creativitate și salariile muncitorilor din SUA sunt mult mai mari ca cele ale muncitorilor din Vietnam, deși muncitorii din Vietnam muncesc mult mai mult, mai greu, mai disciplinat și mai eficient decât muncitorii din SUA. Din păcate însă, cei care le dau de muncă, deși pe plan local poate sunt (sau au început să fie) antreprenori și creativi, sunt încă mult sub cei din SUA care au experiență de secole în urmă, au o cultură antreprenorială dar mai există o mare diferență: oamenii din SUA oferă un mediu mai sigur și mai stimulant pentru antreprenori: legea e respectată, crimele sunt sub control, oamenii respectă și nu pun bețe în roate antreprenorilor etc. În general, SUA este atât de atractivă din diverse puncte de vedere încât majoritatea antreprenorilor din Vietnam visează să se mute în SUA și cei care pot o fac.

Statul român prin taxele mari, birocrația, corupția și lipsa infrastructurii nu incurajază deloc un mediu antreprenorial, în care creativitatea de orice natură să poată fi fructificată și inovația de asemenea, să dea roade. Din contră: există o limită superioară (capping) peste care ți se taie capul. În diverse moduri.

Poate cel mai pervers și recent mod în care statul român prin guvernele socialiste recente inhibă dezvoltarea antreprenorială este mărirea disproporționată a aparatului bugetar, atât cantitativ la număr cât și la valoarea salariilor. Aparatul bugetar ne-productiv și care teoretic administreaza producția celorlalte sectoare ne-bugetare, suge resurse umane care ar putea fi folosite în mediul productiv de către antreprenori care să vină cu idei noi, cu inovații noi și care să împingă în sus pe termen lung și sustenabil salariile fără spaima unei supraîndatorări și fără sabia lui Damocles a creșterii bazate pe consum și credit deasupra tuturor.

Bartolomeu – din rău în mai rău

Dupa ce s-a întinat cu păcatul ecumenismului și al  împreunării cu eretici și păgâni, diavolul l-a răpit de tot pe Bartolomeu și l-a îndemnat să intre în jocuri geopolitice murdare prin care după sfâșierea popoarelor, a țărilor, a alianțelor, a tratatelor și a tuturor acelor contracte sociale care au menținut pacea și o oarecare ordine până mai recent, încearcă acum sfâșierea însăși a Bisericii Ortodoxe.

Să nu uităm cu cine avem a face: diabolos = cel care dezbină. El dezbină comuniști cu anti-comuniști, psd-iști cu anti-psdiști, pro-europeni cu naționaliști, stânga liberală din SUA cu dreapta reactioțistă, ecumeniști cu “tradiționaliști” etc. Diavolul dezbină oameni, familii, grupuri, popoare, imperii. Diavolul dezbină chiar și omul în propriul să for de conducere, stimulând puterile sufletului și ale trupului să lucreze una împotriva alteia sau toate împotriva sinelui. De la cea mai mică influență (o sugestie, un gând, o ezitare) până la extrema împingerii la sinucidere, diavolul acoperă și fructifică toate oportunitățile pe care omul i le oferă la toate nivelurile societății. 

În cazul lui Bartolomeu, acceptarea auto-cefaliei Ucrainei este o greșală similară poate ruperii catolicilor. Iată în continuare doar câteva comentarii la cald, chestiunea fiind prea recentă și toate “replicele” acestui cutremur fiind încă în desfâșurare și “daunele” cutremurului fiind încă neevaluate.

Aș începe cu un gând de speranță: poate ruperea este doar ceva de moment și frecușurile sunt doar specifice vremurilor și conducătorilor (nevrednici) pe care Biserica Ortodoxă din prezent îi are. Evident că și credincioșii au vina lor, se înțelege. Poate peste 10 ani, totul va trece ca o amintire urâtă și ca o etapă lumească în evoluția Bisericii.

Un al doilea gând ar fi că noi românii nici nu știm cât de bine ne-a fost uniți. Da, am avut stiliștii, da am avut comunismul. Dar, bulgarii au vreo 3 biserici ortodoxe, grecii de asemenea au mai multe, inclusiv mai multe stiliste, ucrainienii aveau deja vreo 3, moldovenii la fel etc. Fără a aprecia importanța unității și darul lui Dumnezeu că nu ne-am rupt încă în o mie de bisericuțe, am zis să facem și noi pe liderii balcanilor și să zgârmăm nițel în Moldova fâlfâind steaguri tricolore și slogane naționaliste tembele în contra dorinței de unitate, frățietate și pace ortodoxă reală. Ortodocșii trebuie să fie deasupra politicii și mai ales deasupra naționalismului. Din păcate supraviețuirea celor două chemării: unitatea și frățietatea cu toți ortodocșii indiferent de jurisdicție și domolirea pornirilor și ispitelor naționaliste necesită un discernământ și o cultură dar mai ales un duh de pace pe care numai cei care au o credință reală pot da dovadă.

Cu atât mai tristă pare ruperea actuală cu cât avem lecții nenumărate din istoria bisericii unde autocefalia s-a dat la momentul potrivit, cu pace și înțelegere între cei care au trebuit să o primească și cu cei care au dat-o și cei care au trebuit să renunțe la acele teritorii.

Un alt lucru pe care doresc să îl subliniez este că dacă motivele și problematica autocefaliei este una complexă și personal sunt rezervat în acest aspect, momentul în care se face aceasta este cum nu se poate mai nepotrivit. De ce nu a oferit Bartolomeu autocefalia ucrainienilor în anii 90 când Ucraina s-a rupt, căci ei oricum o cer de când a căzut URSS-ul și gheara comunismului ar fi permis aceasta? Poate pentru că “prietenii” lui Bartolomeu de la Washington nu erau interesați pe-atunci de ostracizarea și demonizarea rușilor așa cum sunt acum. Pe-atunci americanii erau interesați să sugă resursele din Rusia înghenuncheată și au năvălit peste ei cu bănci, credite, companii petroliere etc.

Acum deoarece pregătesc războiul cu Rusia și înarmează militar Ucraina, Imperiul are nevoie și de componenta ideologică. Nu atât cea de îndocrinare a populației și “câștigare a inimilor” – asta au făcut-o încă de când cu revoluția portocalie. Ci cea de pregătire a urii între frați până acolo încât să se poată împușca unul pe altul. Ceea ce se întâmplă deja în est. Ce altceva urmărește această ruptură de Moscova a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene decât prin oferirea zăhărelului autocefaliei, și prin simularea reacției de opunere din partea rușilor, însămânțarea urii și a conflictului și pe plan religios într-o populație profund religioasă și unde și cele mai mici resurse mobilizatoare vor conta în viitorul război.

Pentru aceste mizilicuri de jocuri geopolitice, pretinsul cap al Bisericii Ortodoxe, nefericitul Bartolomeu, a decis această autocefalie deși știa că va urma chiar ruperea de Biserica Rusă către care diavolul are o ură diabolică pentru piedicile puse marșului ecumenist la Sinodul din Creta unde progresul antihristic a fost cumva umbrit de lipsa rușilor.

Că veni vorba de Creta, cu această rupere de Moscova și cei legați de ea, Bartolomeu va avea liber la desfrânare în domeniul ecumenist și vom vedea “progrese” accelerate, poate chiar faimoasa “permanentizare” a sinoadelor prin care se vor face noi pași către “unitate”. Culmea cum la fundația viitoarei unități cu ereticii stă tocmai această rupere de frați!

Din păcate, noi românii vom câdea și la nivel eclezial victime vremurilor și timpurilor și nu am îndoieli că Daniel se va alinia cu Bartolomeu și va renunța până și la mimarea unei punți, de care punte însă nu a fost prea preocupat în Moldova unde a stimulat și el la nivel mai micro ruperea și sfâșierea între frați. Râmăne să vedem ce va face Athosul, acum fiind un moment prielnic de rupere de Bartolomeu. Dacă mai aveau îndoieli și speranțe, cred că atoniții de data aceasta vor fi convinși că nepomeniriea lui Bartolomeu trebuia începută deja de mult timp. Semnele au fost!

Criza care va veni …

Iată unde ne aflăm (evoluții la 1 an):

  • DAX (Germania): -11.3%
  • CAC 40 (Franța): -4.51%
  • Dow Jones (SUA): 10.79%
  • S&P (SUA):  8.33 %
  • NASDAQ 100 (SUA): 17.48%
  • FTSE 100 (Marea Britanie): -7%
  • IBEX 35 (Spania): -13.34%
  • ATX (Austria): -4.89%

Este așadar prematur să ne ambalăm. Deocamdată poate asistăm doar la un pullback sau corecție. Cu toate acestea, ceva nou se întâmplă: Peter Schiff este invitat din nou în mainstream și nu mai este contrazis așa de puternic:

Peter Schiff la Fox News – următoarea criză va fi mai rea

“Toate crizele încep cu corecții” avertizează Schiff. Principala întrebare este dacă piețele vor rezista la creșterea dobânzii Fed-ului. Pe de o parte, viziunea optimistă este bazată pe creșterea și reziliența economiei SUA bazată pe:

  • inteligența lui Trump și impactul politicii sale economice, mai ales al reducerilor de taxe și a stimulării producției;
  • energia ieftină (petrolul și gazele de șist) care a ajuns aproape la costuri atât de mici încât SUA nu mai are nevoie de Arabia Saudită sau Venezuela; energia ieftină ajută eficiența economică și oferă un avantaj competițional care fructificat poate fi esențial; ori americanii sunt flexibili și se mișcă repede;
  • succesul politicii Fed-ului (post 2008) de stimulare a economiei și restructurarea sistemului bancar care este acum mult mai solid, restructurat, flexibil etc. Acum teoretic se vad roadele și creșterea este în sfârșit dovada succesului. 

Sunt unele date care confirmă această viziune: creșterea PIB-ului, creșterea consumului, creșterea numărului locurilor de muncă. După această viziune, corecția actuală este doar sezonală și doar un efect al creșterii recente a ratei, doar un sughiț.

Pe de altă parte, avem viziunea pesimistă susținută mai sus și de Schiff (dar nu doar de el) conform căreia Fed-ul este prins cu menghina și nu poate să mărească dobânzile fără a produce șocuri pe toate piețele și în economie. În plus, creșterea este doar părelnică, totul este o bulă care va exploda cum Fed-ul va scoate proptelile din dobânzi care au ținut până acum în picioare liniile de finanțare, companiile, economia și consumul. 

În lumea reală situația este evident colorată: pentru unii e bine și pentru alții e rău. Pentru unele companii, creditele ieftine le ajută să crească, să acapareze cote de piață, să facă profituri, pe altele doar le ține degeaba pe linia de plutire și fără credite ieftine ar intra la apă. Tot în lumea reală, pentru unii creșterea dobânzilor va fi pozitivă deoarece va lovi în cei mai slabi și prin urmare vor câștiga cei care s-au pregătit. Creative destruction este termenul. Un adevăr banal, care este valabil și la nivel de individ și la nivel de companie și la nivel de țară.

Știți vorba veche că atunci când SUA strănută, Europa răcește și România face pneumonie? Eu aș adăuga: când SUA o să răcească data viitoare, UE e posibil să facă cancer. Lucrurile sunt atât de nasoale în UE încât nici nu știu ce am putea face noi ca țară ca să ne pregătim pentru următoarea criză. Am vrut împreună cu Marele Club? Acum trebuie să suferim împreună … deși noi am venit cam tărziu la petrecere când deja se tăiase tortul și când nu mai rămăseseră decât niște sticks-uri nașpa și două-trei beri încălzite și alea.

Inflație, dobânzi mari, curs valutar mare, scăderea consumului, scăderea cererii de produse, falimente, tăieri de salarii. Ne gândim inevitabil că FMI va salva situația și poate nu va fi ca în 2008, că acum îl avem pe Trump și americanii ne sunt mai prieteni ca în 2008. Dar, ce credeți că zice Trump de FMI dacă de Fed zice că “a înnebunit”?

Deocamdată Trump nu s-a cam împotrivit FMI-ului și a salutat ultima “faptă bună” a fondului: creditul de 50 de miliarde (nou record după noi) către Argentina. Oricum americanii nu au decât ~17.5% voturi și sunt urmați de Japonia și China, fiecare cu aproximativ 6%. În caz de nevoie, FMI poate ajuta DACĂ o să mai existe.

Ce garanție avem că următoarea criză va fi la fel, în sensul că ordinea financiară a lumii nu se va schimba drastic, în sensul că poate SUA nu va mai salva băncile UE ca data trecută sau poate nici nu va mai putea, China poate va intra în implozie și va determina astfel explozia dolarului și de ce nu, Trump va retrage armata SUA din Europa și din restul lumii, pentru că nu vor mai avea bani să plătească soldații după ce dolarul va deveni (și mai) irelevant la nivel internațional?

Pare irațională dorința unui Imperiu să cedeze de bunăvoie teritoriul ocupat? Deloc. Când nu mai sunt bani pentru soldă, de voie sau de nevoie acel Imperiu, dacă are conducători inteligenți, se poate retrage, mai ales în vremuri de haos și transformari cum sunt cele pe care le trăim. 

Marea problemă a sistemului financiar actual bazat pe credit este că necesită creștere continuă masivă care să acopere dobânzile. Tentativele de echilibrare ale creditării între emitenții relevanți nu funcționează prea bine, deoarece mai devreme sau mai târziu se va găsi unul care să nu mai poată face față dansului în 5-6 (SUA, Japonia, China, Marea Britanie, UE) și este tentat de niscavai destrbălare (dobânzi zero, deficite nelimitate, bailouturi nelimitate etc). Oricât de mult se va încerca un echilibru, ceva trebuie să facă poc, pentru că nervii sunt la maxim. Să ne uităm la Italia: deficit infim și raport datorie PIB minuscul comparat cu Japonia. Cât o să mai rabde italienii amenințările nemților și apelurile că trebuie să strângă cureaua. Ei se uită spre răsărit-soare și zic: uite japonezii cum stimulează economia și au datorii mai mari ca noi. Dacă am avea lira noastră, am tipări fără limite și i-am depăși pe nemți la producția de pantofi, mașini și altele.

În plus, pe lângă accidentele nedorite și tensiunile între dansatori, mai avem relațiile personale care contează imens și ele, în ciuda think-tank-urilor, organizațiilor și lojelor. Vedem cum Trump a fost neclintit în privința taxelor vamale. În privința Fed-ului însă ne-a asigurat că nu se bagă, că nu îl dă jos pe Powell deși deja a acuzat Fed-ul că nu trebuie să mărească dobânzile ci din contră, să stimuleze economia.

Aici aș vrea să fac o mică observație: mulți îl critică pe Trump că înainte să devină președinte zicea că piețele sunt o bulă și că economia este într-o stare deplorabilă. Acum, cât a fost bine a pus creșterea piețelor pe seama măsurilor lui și pe seama revenirii economiei. De o săptămână de când cu căderea, dă vina pe Fed. E de crezut că dacă nu se schimbă trendul, la alegeri o să acuze tot Fed-ul pentru probleme și poate chiar o să îl concedieze pe Powel în ciuda garanțiilor actuale. Nu știu dacă poate, e o chestiune tehnică în ceață pentru mine deocamdată, dar presupun că dacă a zis că nu o să îl dea afară, poate. Eu zic că Trump e normal să își facă propagandă și să zică de bine. E normal pentru un președinte al unei țări să transmită mesaje optimiste chiar dacă el știe dezastrul și pericolele și starea dezastruoasă a acelei țări. Asta e meseria și parte din meseria lui să fie optimist, să încurajeze, să dea semnale pozitive indiferent de cum stau lucrurile.

Cum vom trece noi peste criză? Este greu de spus în primul rând în ce măsură BNR va putea menține dobânzile și cursul la cote ne-astronomice. Mă refer aici la în ce măsură dobânzile nu vor trebui menținute la 20% și cursul nu se va devaloriza cu 50%. Turcii nu au reușit dar să zicem că e situație diferită. Rămâne și dilema atitudinii americanilor față de noi, căci după cum ne-am obișnuit, în epoca Trump multe se pot schimba, inclusiv ieșirea SUA din unele organizații și tratate. Să zicem că FMI-ul este totuși important și Trump oricât de nebun ar fi are consilieri. Unul dintre ei este John Bolton care a propus acum un an desființarea World Bank iar alții propun chiar ieșirea SUA din ONU. Tot Bolton recent a propus privatizarea FMI-ului, caz în care SUA chiar ar transmite că anti-globaliștii au câștigat. La această discuție aș face apel și la discursul lui Trump de la ONU, dar nu mai intru un detalii.

Se pune logic întrebarea: are România alternative la FMI? Evident că nu are. Ne va ajuta BCE? Dacă va mai exista! Și chiar dacă va mai exista, problema noastră este că avem creditarea deocamdată prea mică ca să fim o amenințare pentru stabilitatea UE. Și deși nu avem Euro, prostia BNR-ului ține leul tare și nu ajută nici accelerarea creșterii, nici solidificarea companiilor locale și evident stimulează deficitele comerciale și consumul nesănătos. Nu înțeleg deloc politica BNR-ului din niciun punct de vedere: nici UE nu ne cere să fim mai catolici decât italienii, nici piețele nu ne-au dat semnale că ar fugi de România, iar guvernul de unul singur este incapabil să extindă creditarea și să ne plaseze pe o orbită mai favorabilă. Nu credeam să ajung să spun asta, dar probabil măririle de pensii și salarii sunt singura pârghie prin care statul român poate să stimuleze (deși total aiurea) în vreun fel economia. Mai nou, găselnița aia cu credite pentru dezvoltare personale arată cât de jalnici sunt și cum într-o epocă în care dobânzile sunt încă mici și lichiditatea afluentă, noi stăm cu mâinile în sân și guvernul se luptă să îl salveze pe Dragnea de la pușcărie în loc să facă autostrăzi, să aducă investitori, să caute noi oportunități și dacă ar fi deștepți să ne pregătească pentru următoarea criză.

Criza care va veni poate întoarce România 20 de ani în urmă. Singura speranță va fi din nou dependența de banii trimiși de căpșunari și poate gazele de șist – dacă vom încerca să ne împrietenim din nou cu rușii care ne pot ajuta în privința asta. Explozia cursului, va tăia din păcate și randamentele din agricultură și cum importăm procente bune, vom asista la o inflație a prețurilor la mâncare cum nu am mai avut din anii 90. Marea problema însă vor fi falimentele și tăierile locurilor de muncă care vor pune o presiune atât de mare pe bugetele sociale încât nu vom avea de ales și vom vinde cam toate companiile care au mai rămas. Căile ferate vor ajunge la fier vechi, toate resursele naturale ale statului concesionate pe redevențe infime. Cel mai grav, utilitățile de asemenea vor exploda: gazul și curentul sunt dependente de dolar, de euro și de cererea la nivel european. Într-adevăr în vreme de criză, economia noastră minuscula nu va mai consuma și teoretic prețurile ar trebui să scadă, însă legislația și integrarea cu piețele europene vor împiedica orice ieftinire, noi încă fiind departe de aliniere și mai având încă câteva etape de creștere ale prețurilor.

Apa va fi privatizată peste tot. Viața la oraș va fi un lux pe care puțini și-l vor mai permite. Sistemul bancar probabil va fi naționalizat și poate cu derogare de la Bruxelles, guvernul va putea propune o restructurare a creditelor echilibrată care nici să nu sufoce 100% din populație și nici să nu încurajeze neperformanțele.

Orice criză aduce oportunități și poate ar fi normal să fim optimiști. Oportunitățile dacă vor fi, vor fi la nivel personal sau la nivelul companiilor, statul român în ciuda oricăror oportunități favorabile a dovedit că nu este capabil și nu le va putea fructifica, ba din contra.

De ce homosexuali o să meargă în iad. Îi iubește Dumnezeu și pe homosexuali? Dacă da, de ce Biserica nu îi acceptă?

O mie și una întrebări pentru nerozii care nu au ABC-ul creștinismului și cu prilejul referendumului s-au găsit să dea lecții de creștinism creștinilor. L-am auzit pe Jordan Peterson deseori spunând că unii oameni au nevoie doar de o simplă încurajare pentru a-și descătușa energiile și a se trezi din adormirea dolce-far-niente-ului care a îmbătat tineretul (și bătrânetul) vremurilor postmoderne. Deși poate fac un efort redundant și inutil, m-am gândit, poate încă nu este clară perspectiva creștină asupra homosexualilor, de aceea o să încerc o scurtă explicație.

În primul rând: homosexualii vor merge în iad dacă o să rămână homosexuali în sensul că nu consideră homosexualitatea ca păcat și nu doresc să se vindece de acest păcat. Prin urmare, dacă rămân homosexuali până la ceasul morții, vor merge în iad. Cei care mărturisesc asta nu înseamnă că îi judecă. În primul rând judecata este doar dacă o facem unei persoane anume. Nu putem spune că este judecată dacă facem apel în societate pentru păstrarea unor valori, dimpotrivă este un lucru bun. Singurul caz în care putem considera judecată asupra unui homosexual anume, este când acea persoană recunoaște că face păcat și dorește să se îndrepte. Dacă acea persoană nu recunoaștă că homosexualitatea este păcat, nici nu avem ce să îi spunem, de vreme ce oricum nu o interesează. A spune că homosexualitatea este păcat și a vota pentru o lege care să interzică impunerea păcatului ca normă într-o societate majoritar creștină, nu poate fi în niciun caz judecată ci este doar o datorie, menită să îi ajute pe homosexuali să realizeze că, dacă nu se schimbă, din punct de vedere creștin, vor merge la iad.

 Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (Pavel Ep. 1- 6,10)

Probabil de departe cea mai mare diferență între homosexuali și celelalte categorii enumerate de Sf. Ap. Pavel este accea că homosexualii nu consideră că fac păcat, ci consideră că ei fac doar dragoste. Evident, ne referim aici la homosexualii care se cred creștini, nu vorbim de cei care scuipă pe cruce și dacă le-ar sta în putere, mâine i-ar executa pe toți creștinii, deși tocmai această ură împotriva creștinilor denotă îndrăcirea lor și împotrivirea față de legea lui Dumnezeu.

Nerecunoașterea păcatului este principala piedică la mântuire, alături de necredință. De aceea, pe bună dreptate, în creștinism, homosexualii care nu recunosc homosexualitatea ca păcat sunt considerați pierduți. La fel ca și ceilalți creștini care spun altfel și care merg și ei la iad pentru împotrivire.  Aici e vremea de o mică paranteză.

Avem deci o categorie de pseudo-creștini (creștini autodeclarați) care “ei știu mai bine” și zic că Dumnezeu iubește pe toată lumea și că îi iartă pe toți. Fără a mai adăuga, “dacă aceștia doresc să fie iertați”. Aș adăga aici pe stimabilul (pentru unii) domn Andrei Pleșu care zicea că există și curvari, prin urmare ce să facem acum, să mergem la referendum să interzicem curvia? Până acolo a putut să gândească marele filosof, până atât a înțeles el … Ca să nu mai zic că deși este un apologet al dilemelor, avertizând că e periculos să avem certitudini, evident că părerile lui ferme și categorice nu sunt certitudini și în privința referendumului nu a avut dileme. Acest rătăcit a ajuns atât de tulbure și amăgit încât nu mai are nici un sâmbure de discernământ în a deosebi binele de rău, chiar și într-o problemă atât de clară pentru o babă care deși poate nu știe să explice de ce, nu are dileme de ce a avenit să voteze și de ce a votat DA. Măcar instinctul de bunic trebuia să-i miște nițel fundul mare și să-l îndrepte spre secția de votare.

Când toata Biserica spune un lucru, când este scris în Biblie, când toți sfinții părinți au condamnat ca cel mai grav păcat sodomia, să vina acum ănii creștini și să zică că ce, ei nu sunt oameni? Adică, de ce să îi facem păcătoși, că și noi avem păcate. Da, noi avem păcate, dar le spunem la popa și ne pare rău de ele. Asta este diferența esențială. Dracul de asemenea nu face păcate căci nu are trup. Singurul lui păcat este împotrivirea față de Dumnezeu care păcat a fost îndeajuns să-l trimită la iad. Nu s-a zis nicăieri de sfinții părinți oare ce păcat concret a făcut Lucifer. Ni se spune generic, că a făcut păcatul mândriei. Sub ce formă însă nu se detaliază, tocmai pentru că este imposibil de făcut vreo paralelă cu păcatele specifice omului. Pur și simplu Lucifer credea că el știe mai bine decât Dumnezeu ce e bine și ce nu e bine, ăsta e păcatul lui care l-a trimis la iad. O clipă de mândrie și de răzvrătire și a pierdut totul. Nu cred că merg prea departe dacă spun că poate Lucifer avea (în aparență) intenții bune (privind dinspre noi) și că dacă omenirea ar fi existat pe-atunci, probabil peste 80% din români ar fi fost de partea lui, așa cum au căzut cu el o treime din îngeri. Dar apariția răului este o problemă religioasă nerezolvată și nu vreau să mai comentez mai mult. Sfârșit de paranteză.

Deci dacă împotrivirea față de Dumnezeu este păcat și cum homosexualii nu consideră ce fac ei păcat, ba din contră sunt mândri de ce fac ei, cum să nu zicem că ei o să meargă la iad? 

Unii zic că toți suntem copiii lui Dumnezeu și că Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Mai ales unii pseudo-creștini sau falși apologeți ai creștinismului care nici nu sunt măcar creștini (televiziunile de exemplu). Dau prin urmare tot felul de exemple și îmbrobodesc homosexualii în ipostaze care de care mai normale: uite că și ei se iubesc, au grija unul de altul, gătesc, se plimbă de mână etc. Dumnezeu fiind iubire, da îi iubește pe toți la fel. În teologia creștină însă, iadul este iubirea lui Dumnezeu care ne va arde atunci când vom fi la Judecată și vom înțelege adevărul. Când vor vedea atunci homosexualii și apărătorii lor că ce au făcut ei cu trupurile lor a fost de fapt o împotrivire asupra firii create de Dumnezeu într-un fel anume și când vor înțelege că puteau fi și ei normali, așa cum mulți alții căzând în acest păcat și pocăindu-se au putut să-l biruiască, vor avea atât de multe remușcări încât vor simți aceste remușcări ca pe focul iadului. Pe cât sunt de gay și indolenți ei acum față de creștinii care îi atenționează că sunt păcătoși, pe atât de mult vor simți uimirea și durerea care vine din dragostea lui Dumnezeu care le va spune că îi iubește și că dacă vor, pot să vină și ei în rai. Într-un fel, homosexualii trăiesc într-o mică măsură această experiență: când spun părinților. Durerea și groaza pe care o simt (în ciuda îndrăznelii pe care o primesc de la diavolul) atunci când homosexualii ajung să spună părinților lor că ei sunt … altfel, este ultimul strigăt al conștiinței lor, cântecul de lebădă înainte de a fi cu totul îngropată și amuțită. Unii pun pe seama prejudecăților și a mentalității societății această rușine și dau exemplu societățile moderne unde părinții chiar se bucură (zic ei) când au un copil homosexual. Păi cum să nu se bucure săracii că poate dacă arată cea mai mică împotrivire, sunt arestați sau trimiși la nebuni căci în acele societăți deja normalitatea a devenit nebunie și nebunia normalitate.

Deci rușinea din fața părinților este într-un fel pregustarea rușinii pe care o vor simți în fața lui Dumnezeu. De aceea este vital pentru homosexuali să lupte cu acest păcat și nu doar să îl țină ascuns, dar să realizeze că nu este un dat, ci este o stare căzută.

Ori la nivelul societății, se duce o luptă cruntă între diavol și oameni. Diavolul vrea să rănească omul și să îl tragă cu el în iad, de unde caută să prezinte păcatul ca virtute și virtutea ca păcat. Poate cel mai clar exemplu, este virtutea fecioriei care este văzută în ziua de astăzi retrogradă și ca fiind ceva periculos și nu doar nerecomandat, dar chiar care trebuie eliminat. Cum altfel explicăm educația sexuală din școală decât o încercare de anihilare a fecioriei și clasare a acesteia în categoria de boli psihologice? 

În final, doresc să comentez despre acceptarea sau respingerea de către Biserică a homosexualilor. În primul rând, dacă un păcătos nu se consideră păcătos, nu are ce să caute în Biserică deoarece Biserica nu are cu ce să îl ajute și nu are ce să îi ofere. Ori homosexualii vor să fie considerați păcătoși doar dacă bârfesc sau fură și nu pentru mult mai gravul păcat împotriva firii la care se adaugă și propaganda și promovarea acestui păcat. Poate Biserica chiar ar putea înțelege și accepta un homosexual care recunoaște că este păcătos și preoții sunt datori să primească la spovedanie pe oricine vine să spună păcatele. De asemenea, la slujbă poate participa oricine nu face zgomot și își închide telefonul la intrare, deci chiar și homosexualii care nu consideră că ei fac păcat sunt primiți.

Biserica nu poate însă să spună că homosexualitatea nu este păcat pentru că asta ar fi o minciună și Biserica este datoare să spună adevărul. 

A cere Bisericii să accepte homosexualitatea este ca și cum ai cere steliștilor să fie dinamoviști sau viceversa. Sunt două tabere rivale și e normal ca fiecare să își apere propria echipă și propriul crez. Există mulți tembeli care nu pot face un minim raționament că în creștinism homosexualii nu au cum să fie acceptați din simplul motiv că toata treaba creștinismului este să se lupte cu păcatul, nu să ignore păcatul sau să îl ridice în slăvi, așa cum au ajuns unele culte pseudo-creștine neo-protestante care acceptă așa-ziși preoți homosexuali.

Pe lângă cei iraționali și care nu înțeleg de ce creștinismul respinge homosexualitatea (ca și alte păcate cum ar fi avortul, desfrânarea, furtul etc) mai există o categorie care profită de orice moment să atace biserica pentru că ei sunt păcătoși. Fiind robi diavolului, aceștia se lasă târâți de aghiuță prin nămol și încropesc tot felul de acuzații și tot felul de spețe de avocați în apărarea așa-ziselor drepturi ale omului în care sunt incluse 99% drepturile homosexualilor și 1% drepturile imigranților (mai nou). 

Acești păcătoșii, în loc să se pocăiască sau măcar să tacă, cad din rău în mai rău. Toți desfrânații, toți hoții și criminalii care și-au lăsat femeile să facă avorturi sau au făcut afaceri murdare, sau trăiesc în păcat înșelând nevestele (sau viceversa ca să fim corecți politic) sau în afară de burtă și sex nu au nicio aspirație sau activitate spirituală s-au găsit acum să facă pe toleranții și iubitorii de homosexuali și să acuze Biserica. Aceștia cad din rău în mai rău așa cum s-a întâmplat în istorie. Știm din revoluția bolșevică că primii torționari și tovarăși care au pus mâna pe arme erau hoții, bețivii și leneșii – pleva societății, nu cei care aveau o avere cinstită, aveau o meserie în care erau buni și recunoscuți de oameni, nu cei care aveau o familie și copii la care țineau. Nu aceștia au fost cozile de topor ale comunismului, ci pleava. Așa se va întâmpla și la noi acum, gloata tembelă va prinde curaj și va începe din ce în ce mai mult să arunce cu noroi în Biserică – ultima redută de apărare a unor valori care duc societatea înainte.

Dar poate despre importanța creștinismului în succesul civilizației occidentale, altădată.

Elefantul din cameră în privința Referendumului pentru Familie: PREZENȚA ȘI VOTUL DIASPOREI

Am auzit și eu acele întrebări retorice puse de unii pe Facebook: “de ce stă diaspora la coadă să voteze”, pentru că mai europeni și mai toleranți ca ăștia plecați, nu sunt nici măcar usr-iștii sau kalusiștii. În plus, pentru ei chiar nu e nicio miză, ei jucând deja hora unirii minoritarilor, deci dacă în RO putem spune că au venit la vot cei speriați că le vor fi copiii educați și adoptați de homosexuali, acolo deja se întâmplă asta.

La început a fost o mică curiozitate și apoi am intrat mai adânc în cifre. Ca un obsedat de statistici ce sunt, nu m-am putut abține și am săpat din ce în ce mai adânc. Cifrele sunt șocante și denotă o singură concluzie: cei care au văzut mai îndeaproape ce înseamnă dictatura ideologiei de sex în vest, au venit la vot. Mai mulți ca în țară și mai tradiționali ca cei din țară.

Iată ce rezultate am găsit, cifre cu greu adunate și extrase pentru că, din păcate, BEC-ul are un site care te împiedică să găsești date și a trebuit să caut pe diverse știri și surse și pe alocuri să însumez singur niște date care ar fi foarte simplu pentru experții în IT de la BEC să le pună la dispoziția celor interesați. Ca să nu mai menționez ca site-ul BEC ascunde toate informațiile din alegerile din urmă, păstrând doar pe ultimele, având memorie scurtă ca peștele deși memoria de calculatoare pe serverele de hosting este extrem de ieftină și bugetele de NSA ale contractelor de administrare ale serviciilor IT ale BEC-ului sigur le-ar putea suporta.

În primul rând, eu nu dau doi bani pe așa zis-ul procent de participare: numărul voturilor eligibile crește ca Făt-Frumos deși românii devin din ce în ce mai puțini. Nu contează asta însă, ce mi-e 20%, ce mi-e 30%, ce mi-e 40% – la un astfel de vot, românii trebuiau să fie 100% dacă nu le lua dracu’ mințile. 3 mil 400 sunt 3 mil 400, nu putem schimba asta. Am calculat deci un indice relativ al prezenței: referendum 2018 vs prezidențiale 2014.

De aceea am făcut niște comparații pe cifre nete: participarea la referendumul de acum versus referendumul de la prezidențiale din turul 2 (acela în care diaspora a votat masiv ca sa nu iese Ponta și să avem parte de UE). Datele le-am luat de aici + aici + aici + aici

Nu am verificat mai multe surse că sunt totuși surse de încredere, dar sunt deschis la corecturi, dacă îmi aduce cineva alte cifre, refac calculele.

Ce vedem noi de departe? Un raport extrem de mare al numărului de participanți din Marea Britanie: 74% față de câți au venit să îl voteze pe Klaus! Comparăm această cifră cu cei 31% de români, deci! Singura explicație posibilă ar fi explozia numărului de români din Londra, între timp. Dar având în vedere Brexit-ul, mă îndoiesc. Este totuși un număr dublu și aici vorbim despre rapoarte, adică proporții. Ca să se justifice o asemenea diferență, dacă am lua în calcul un procent similar de 31% prezența în diaspora (să zicem că avem aceiași români, deși teoretic fiind de-ăștia plecați pe-afară și învățați cu “toleranța”) o explicație posibilă nu ar fi decât o creșere a numărului total de români din Marea Britanie de peste 2 ori, ceea ce este imposibil.

În continuare, câteva statistici despre cum s-a votat. Am adunat voturi DA și voturi NU și am facut procentele pe acestea. Nu m-au interesat voturile nule. Mici diferențe, deși voturi puține, sunt semnificative și denotă o anumită stare de spirit.

Dintre cei care au venit, vedem clar că diaspora a votat mai DA decât cei din România. Cu privire la cei care au venit și au votat NU, eu am o teorie. În primul rând, nu sunt deloc adepții căsătoriilor homosexuale și nici apărători ai drepturilor minorităților. De vreme ce haita îndrăcită a chemat la absență se înțelege că cei care au votat NU sunt probabil rătăciți care s-or fi gândit că NU înseamnă să nu votezi cu PSD-ul. Nu râdeți! Cu siguranță avem mai mult de 5% din populație cu un IQ atât de infim încât să nu înțeleagă pe bune despre ce e vorba despre orice chestiune. Și aceștia au drept de vot și când deștepții cu aere europeniste stau acasă, aceștia votează pentru că pentru ei ca să voteze înseamnă că au și ei ceva de spus, ori când omul prost este băgat în seamă … 

Nu zic asta pentru că aș fi împotriva votului universal. Cred însă că deși ca nație avem un IQ mediu extrem de mic și o populație extrem de ușor de manipulat, lucrurile nu ar fi atât de grave dacă nu ar exista atâta aroganță la cei cu un IQ care nu este sub medie. Dar din păcate există și o prostie a celor deștepți sau mai bine zis, un IQ mediu nu îți garanează și discernământ. Din păcate trăim vremuri în care discernământul este un atribut întâmplător pe care Dumnezeu îl împrăștie pe ici pe colo, cu multă zgârcenie. Nu pentru că Dumnezeu ar fi zgârcit ci pentru că oameniilor li s-a urât cu binele. Când un om are parte numai de bine, binele i se pare un dat și uită că trebuie să lupte ca să păstreze acel bine. Să lupte cu mintea, cu gândurile, cu acțiunea, cu propriile ezitări și limitări. 

Ca o mică paranteză, că veni vorba de discernământ, suntem un neam atât de prost încât am început să fim circumscepți și cu privire la pâinea cea de toate zilele care dacă e cu gluten, nu mai e bună, trebuie să ne detoxifiem. Mulți români s-au dat acum pe tot felul de diete tembele, printre care și aceea fără gluten. Oare ce s-ar fi făcut dacă trăiau în epoca de aur și nu aveau de ales decât să mănânce pâine neagră cu salam de soia? Abundența și afluența aduc cu ele și comoditatea minții și uitarea necesității stării de prezență și de alertă. De aceea, în cazul votului, mulți au dat-o pe toleranță și pe alte de-astea, că li s-a urât cu binele. Când va veni dictatura poponarilor – și în curând vine – vor înțelege (poate) greșala pe care au făcut-o.

Câteva comentarii la cum au votat cei care au venit:

  • diaspora a votat mai mult DA decât România; pe de o parte se poate explica prin aceea că cei din afară știu cum e treaba sau pe de o parte că în România s-au nimerit prea mulți terchea-berchea care nu au știut ce votează și au pus NU ca să nu iese PSD-ul
  • din categoria terchea-berchea i-aș băga și pe maghiari care au votat NU doar pentru că niște lideri tembeli de-ai lor au vrut să arate nuiaua PSD-ului, chestiunea zilei pe-atunci fiind legea aceea cu cerința ca doar profesorii să predea limba română (da, acolo a ajuns învățământul mioritic – un ministru este dat afară pentru că dă lege ca doar profesorii să predea). Dacă ne aducem aminte, “problema” s-a rezolvat după pentru că maghiarii au dovedit că încă ascultă de lideri și au lipsit de la votare. Votul NU masiv (ca procente) în Covasna+Harghita se explică prin frica că poate dacă votează DA, o să ceară românii să se interzică și căsătoriile între doi maghiari, altfel nu îmi explic diferența masivă față de medie.
  • Suceava este singurul județ care a avut prezența peste 30% conform listelor dar tot aici găsim și un raport de DA/NU mai mare decât media pe țară; diferența de peste 2% între Suceava și România, nu se explică doar prin influența maghiarilor. Am făcut separat un calcul neinclus în imagine, în care am calculat votul total per Romania fără Harghita+Covasna și totalul la DA/NU nu crește/scade decât cu 0.01%. Diferența de 2% între Suceava și România este semnficativă și spune mult, așa cum diferența dintre diaspora și România, deși mică, spune imens cu atât mai mult cu cât avem teoretic un alt nivel de oameni în diaspora (mai pro-europeni, mai deștepți, mai puțin tradiționaliști – dacă erau tradiționaliști poate nu plecau) etc.
  • procentul DA/NU este mai mare în afară peste tot față de țară. Deci avem mai întâi prezență clar mai mare procentual în diaspora decât în România – pe de o parte – și pe de alta raport vot DA/NU mult mai mare în diaspora față de Româania. CARE ESTE EXPLICAȚIA?

Un răspuns și la întrebarea de mai sus aș fi dorit să aud dezbătut în media noastră pe lângă toate celelalte nimicuri referitoare la boicot, cum a fost recent acea poveste penibilă cu un pescar mitocan care a făcut o compunere hazlie despre cum a ignorat el votarea și s-a dus la pescuit. 

Fiind cifre mici în afară, poate am zice că statistic sunt irelevante. Totuși, dacă ne gândim, sunt aproape 1000 de voturi în Strasbourg – cam cât este un eșantion de sondare – unde este Parlamentul European și unde poate au votat parlamentari europeni și administrația acestora. Să zicem că poate aici mulți sunt psd-iști și că opoziția a boicotat. Cum explicăm atunci Franța sau Belgia per total? Ambele au raportul DA/NU mai mare decât România și decât Bucureștiul luat separat.

PS: iată niște calcule mai extinse cu prezența. Am calculat pe mai multe țări. Am observat prezența slabă în Moldova (un caz special) și am facut și un calcul cu Diaspora fără Moldova care arată cert discrepanța față de prezența din țară. Dintre toate țările incluse doar Canada și Danemarca au un indice al prezenței relative 2018/2014 mult mai mic ca în țară. Austria trebuie să fie un caz special, sper ca Media fax – de unde am luat datele din 2014 să nu fi dat copy/paste greșit de la BEC (care nu are datele)

De unde atâta inflație de dragoste și toleranță?


Asemenea unui curs de apă este inima regelui în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.

Solomon 21,1

După eșecul referendumului, politicienii se îngrămădesc care mai de care să prindă valul ostracizării tradiționaliștilor și al arătării toleranței și dragostei față de păcat și încearcă să capitalizeze până și această penibilă îngenunchere a poporului român care într-un fel denota acestuia.

Căci ce înseamnă altceva delimitarea fermă și totală a poporului român față de credința milenară prin absenteismul la vot decât pierderea sufletului și a singurului liant pozitiv – credința – pe lângă alte blesteme și neajunsuri care ne-au adunat și ne-au păstrat împreună pe aceste meleaguri: prostia, sărăcia și lașitatea?

Am lungit oricum prea mult articolul anterior și am omis să mai menționez și un aspect pervers al boicotării referendumului: stimularea mârlăniei și a împotrivirii față de orice intenție cu nuanțe patriotice sau naționaliste pe viitor.  Cei care au absentat pe motive hilare că e referendumul lui Dragnea sau că oricum nu se schimbă nimic, proști fiind, nu au realizat că după poponari, vine tăvălugul. Vor crește drepturile și concesiile făcute nu doar minorităților sexuale, dar și tuturor celorlalte minorități și coeziunea românilor a fost distrusă pentru câteva decenii bune, dacă nu cumva deja suntem cam meniți pierzaniei dată fiind piramida demografică și rata natalității cumulată cu valul emigrării.

Un alt aspect neluat în seamă de cei care doresc schimbarea reală în România prin întârirea legii, a moralității și a societății în general, este că delimitându-se și împotrivindu-se acestei grămezi de “medievali” care sunt totuși aproape 20% și care înainte de orice pun preț pe credință, tradiție și valori morale, îi pierd de clienți la viitoarele tentative și încercări de a schimba ceva împreună, mai exact de a schimba în vreun fel clasa politică.

Prostia continuă însă și după referendum, politicienii care mai de care încercând să învârte cuțitul în rană și să dea lecții de cum trebuie să creadă creștinii.

“Spiritualitatea e aici în inimă. Şi nu are ce căuta politicul şi nicio instituţie a statului în inima mea şi în capacitatea mea de a alege în ceea ce cred” – Cioloș

Bineînțeles că nu doar politicienii ci și presa a tunat și a fulgerat împotriva “retarzilor” și “extremiștilor” care nu sunt capabili să iubească și pe cei 0.005% de altfel-sexuali. Ca și cum dragostea sau ura erau chestiunea votului și nu coeziunea socială, unitatea în spirit și păstrarea puținelor lucruri bune pe care le avem în istoria noastră: credința, familia și mai ales fermitatea împotriva dictaturii. Căci ce este altceva impunerea de o minoritate infimă a unor schimbări atât de drastice și atât de irelevante pentru ei, încât să calce în picioare nu doar sentimentele și părerile majorității, dar inclusiv credința și tradiția majorității, altfel spus, chiar sufletul acelui popor?

La ce să își dorească homosexualii legalizarea căsătoriei? Ca să distrugă conceptul de familie ar spune unii tradiționaliști (am ajuns să numim tradițională normalitatea …) care aduc exemplul altor țări și declarațiile fățișe ale activiștilor organizațiilor internaționale pentru drepturile minorităților homosexuale. Părerea mea este că nu: dracul dorește nici mai mult nici mai puțin decât interzicerea creștinismului. Aceasta este ținta finală și putem vedea deja că sunt țări unde Biblia începe să fie schimbată și pastorii sunt arestați dacă amintesc ceva de Adam și Evau sau de Sodoma și Gomora. Ori să nu vezi asta în ziua de astăzi la cât de facil ai totul la îndemână, denotă prostie. Căci mă îndoiesc că majoritatea românilor în ziua de astăzi sunt de acord cu interzicerea creștinismului, având în vedere că ne pretindem o democrație și vrem să asimilăm valorile europene, dintre care se numără și libertatea religioasă.

Revenind la declarațiile politicienilor și la “cutremurele” din partide cum auzeam la o televiziune, acum se vede mișelia și ticăloșia unor falși democrați și pro-europeni care capitalizează acest eșec și se folosesc de el pentru a dobândi – în viziunea lor – capital electoral. 

Principala problemă a acestor minioni care în curand vor dispare total de pe scena politică (mă refer aici la Ciolos, Klaus dar bineînțeles și la USR-iști) este că ei interpretează greșit așa zisa boicotare a românilor a referendumului care nu este de fapt decât un absenteism dezinteresat – oamenii nu primesc nimic, deci de ce să voteze. Lipsa nu a fost nici un vot anti-Dragnea și nici “o expresie a toleranței” cum măcăne aceștia. Poate au fost si 5% care nu au votat “că e referendumul lui Dragnea & PSD” și poate au fost si 5% care nu au votat “pentru că popii …”. Însă celelalte 14 de milioane de ce cred ei că nu au votat? Din DEZINTERES. Lipsa interesului pentru soarta țării și lipsa exercițiului democratic sunt cancerul care țin pe loc orice speranță de rezolvare prin alegeri a deficitului de calitate în politichia românească.

Și din păcate pentru cei care nu sunt în PSD, acești 20% care au venit la vot și de care ei își bat joc acum dându-le lecții de dragoste și toleranță sunt în mare parte cei care oricum erau (în mare poarte) împotriva PSD-ului și a comuniștilor, tocmai din aceleași principii pentru care au fost împotriva căsătoriei homosexuale: din motive … spirituale.

Și iată cum ajungem la concluzia stupidă că din nou ne-am dat ca popor cu stângul în dreptul și pentru a nu vota cu referendumul lui Dragnea, am căsăpit tocmai acea categorie de votanți care puteau fi transformați în votanți anti-Dragnea fără greutate la următoarele alegeri.

Eu sunt unul de exemplu, dar știu și altii. Tot timpul am votat cu oricine avea șanse mai mari împotriva PSD-ului, din motive clare. Din păcate, am votat și cu tembelul de Klaus care acum îmi dă lecții că România este a tuturor, adică chiar dacă 99.99% sunt heterosexuali și au parte de căsătorie, de ce să nu le-o dăm și poponarilor că sunt și ei români? Un mic mare amănunt: Klaus nu doar că nu e de acord cu modificarea Constituției, dar prin comentariile făcute, el sugerează că homosexualilor trebuie să le dăm drepturi depline cu ale tuturor celorlați: casătorie și adopție! 

De acum, nu voi mai fi văzut la vot prea curând, chiar dacă ar fi să candideze la președenție Dragnea și chiar dacă totul va depinde de votul meu. Ba chiar e posibil să votez anti-Klaus sau anti-Cioloș doar pentru a-i taxa, deși parcă nepăsarea mă tentează mai mult acum. 

Poate pare prea abruptă trecerea mea de la a face apeluri la implicarea în societate și activism social, la a face apel la indiferență și nepăsare. Am însă explicații. Vă rog să recitiți motto-ul pe care l-am pus la acest articol. Cred că în spatele acestui vot a fost mai mult decât schimbarea a două cuvinte în Constituție. Cred că votul a fost mai mult un test pentru poporul român, test ratat și în urma căruia vor urma consecințe catastrofale irecuperabile. Nu doar că Dumnezeu va lua mintea politicienilor și vom avea parte de o cădere furtunoasă și zgomoteasă, dar orice speranță că mai poate apărea acum vreo schimbare în bine sau vreo nuanță diminuată a răului sunt iluzii. Deoarece poporul a ales.

Inima regilor lumii este întoarsă de Dumnezeu, după acum poporul merită și își dorește. A vrut poporul român pensii și donații de la stat și de aceea a stat acasă și nu i-a păsat ce se votează că doar nu se dă nimic? Vom vedea la următoarea criză ce se dă de la stat… A vrut poporul român să dea un deget și poponarilor că sunt și ei oameni? O să le dea și o mână sau poate chiar o să le pună fundul la dispoziție, ca să vorbim în același limbaj. A vrut poporul român să termine o dată preoții să le dea lecții? O să vadă acum lecții de la CNCD, polițai și statul dictatorial iar copiilor o să le predea toți descreierații. A vrut poporul român să arăte ce dragoste mare are el, mai mare chiar decât a popilor habotnici care îi urăsc pe homosexuali și de-aia nu vor să îi cunune în biserici? O să vadă poporul român dragostea ursului și toleranța soldatului rus.

Nu spun toate astea ca amenințări apocaliptice, ci doar uitându-mă în jur și gândind prin prisma trendurilor și a pericolelor geopolitice care ne așteaptă. Cred că am scris destul de mult despre faptul că criza nu a trecut ci efectele ei au fost doar atenuate, existând riscul unei crize mult mai mari decât cea prin care am trecut, poate chiar a unei disoluții totale a statului (nu mai zic de implozia UE). Am scris de asemenea destul despre riscurile unui război proxy SUA-Rusia, noi fiind proxy-ul, așa cum Ucraina și Siria sunt astăzi. În plus, cutremurul cel mare este deja prea întârziat, iar măsurile de pregătire sunt zero. Toate aceste riscuri proxime, sunt motive pentru care poporul român ar trebui să fie mai grijuliu cu legea lui Dumnezeu și să nu se culce pe o ureche cu iluziile europenismului și euro-atlantismului care nu doar că nu mântuiesc, dar nici măcar nu ne lasă în pace în sărăcia și prostia noastră. Este greu de crezut că Imperiile ne îngrașă ca pe un porc, ca să ne facă felul în curând? Ce altceva e plimbarea tancurilor americanilor pe la noi, ce altceva este instalarea de rachete, ce altceva sunt exercițiile militare navale și amenințările la adresa Rusiei?

De ce sunt proști cei care nu au participat la vot

Sunt mai multe categorii de proști împărțite pe criterii diferite. În analiza pe care o voi face, unele segmentele se vor suprapune.

Mai întâi avem clasificarea în funcție de participarea sau neparticiparea la vot în general. Există o categorie de proști care nu votează niciodată sau extrem de rar. Nepăsători și dezinteresați, fie din scepticism fie pur și simplu din incapacitatea de asumare a unui rol social. Pe aceștia îi numesc proști deoarece nu realizează că soarta lor poate fi determinată de vot și deși rareori se poate schimba ceva în bine prin vot, nu prea există alternative sau oricum dacă există acestea nu sunt specifice democrației. Nu merg până acolo în a nuanța că votul înseamnă atitudine civică și că are rol social: e prea mult pentru astfel de oameni.

Culmea e că în categoria nepăsătorilor sunt atât oameni cu IQ mic cât și oameni cu IQ mare cărora dacă nu le place termenul de proști poate le place mai mult termenul de fraieri. Este însă greu să convingi un sinucigaș de frumusețea vieții și în general în categoria indiferenților fac parte personalitățile anti-sociale, marginalizații, visătorii, frustrații, orgolioșii care se cred superiori gloatei etc. Cum să îi convingi pe aceștia că votul este important, că este o datorie etc?

O subcategorie din această categorie de proști care nu votează niciodată sau rar, sunt cei care zic: de ce să mai votez că oricum toți fură? Oricum nimic nu se schimbă … Aici ajungem la incultura politică și lipsa exercițiului democratic de care am mai amintit într-un articol anterior. Așa cum pofta îți vine mâncând, numai încercând să votezi cu cap poți vedea că totuși se poate schimba câte ceva. Implicarea într-un partid, campania și susținerea unui partid, participarea în ONG-uri ar fi de asemenea un pas în plus. Însă totul se învârte în jurul votului care este piatra de temelie a democrației.

O altă subcategorie de fraieri din categoria celor care nu înțeleg importanța votării sunt cei care consideră un protest neparticiparea la vot. Aceștia sunt în general proștii de influență. Aud undeva o portavoce care le spune că să nu votezi înseamnă că protestezi și li se lipește instant pe creier această idee. Lipsa de evaluare critică și gândire independentă sunt principala boală a acestei sub-nișe și ei sunt ușor manipulabili, fiind folosiți ca masă de manevră de purtătorii de voce care zbiară mai tare și care au mesajele mai bine formulate astfel încât să poată fi asumate rapid. Ei aud niște idei ca un refren al unei melodi și în discuții și argumente le repetă mai clar sau mai puțin clar, de asemenea ca pe un refren, fără a aduce niciun element original, sau măcar coerent și fără a înțelege toate implicațiile acelui refren, mai ales dacă toți ar începe să îl fredoneze. Fenomenul s-a îmtâmplat nu doar la acest referendum dar și la altele anterioare, precum și la alegerile prezidențiale.

Gloata condusă prin portavoce este valabilă evident și în categoria celor care votează și sunt manipulați de partide sau politicieni pentru a le lua voturile. În ciuda asemănării în lipsa judecății și discernământului, cei din urmă au avantajul că măcar ei sunt participanți la vot, își asumă opțiunea.

Întorcându-ne la votul de azi, pe lângă clasificarea de mai sus, avem o împărțeală specifică a celor care nu au votat în două mari categorii, care deși pe unele felii se suprapune cu ce am spus mai sus, important este momentul și motivele momentului. De altfel, pentru mine este un mare mister care este felia principală care explică eșecul referendumului, explicația mea fiind în principal categoria detaliată mai sus: proștii indiferenți. Argumentul meu este istoria alegerilor anterioare.

Cu privire la referendum, avem așadar următoarele categorii: cei pro și contra schimbării Constituției și cei pro și contra psd-ului. Există și o mică felie de pro-referendum și pro-psd care însă nu s-au mobilizat la vot deoarece acum nu li s-a promis nicio mărire de pensii și poate au mai auzit pe ici pe colo că referendumul e a lui Dragnea (din păcate nu știu televiziunile partidului cum au prezentat referendumul ca să îmi fac o idee).

Un lucru care trebuie clarificat separat de analiza proștilor, este că dată fiind chestiunea complicată legată de felul cum funcționează România (constituție, legi, parlament), foarte puțini dintre cei care sunt pentru familia tradițională știu puterea Constituției și de aceea au putut fi ușor înșelați de draci că referendumul nu schimbă nimic. Ori, în realitate referendumul, dacă trecea, putea schimba posibilitatea ca în cazul în care USR-ul ar fi câștigat alegerile să legifereze căsătoriile homosexuale și ulterior adopția copiilor de către homosexuali. O lege se poate schimba instant prin ordonanță de guvern sau prin parlament, pe când dacă o lege încalcă Constituția, aceasta nu poate trece. Deci iată că referendumul putea schimba ceva. Evident, dracul argumentează că nimeni nu are de gând să introducă căsătoriile homosexuale. Mai vedem curând asta …

Avem așadar proștii care sunt pentru familia tradițională dar au găsit diverse motive să nu voteze: nu era nevoie de referendum, nu schimba nimic, e acaparat de Dragnea. Prostia acestora vine din faptul că nu au înțeles importanța modificării Constituției – pe de o parte – și că nu înțeleg importanța participării la vot – pe de altă parte.

Cu privire la proștii care zic: să iubim și homosexualii că sunt și ei oameni, aceștia de asemenea au căzut în capcana pusă de draci care exagerează și deformează realitatea. Referendumul nu însemna deloc intoleranță sau ură față de homosexuali ci pur și simplu sublinia dorința majorității ca lucrurile să rămână așa cum sunt în privința căsătoriei și să nu apară confuzii și suceli pe care le putem vedea în țări străine, unde preoți sunt arestați și amendați doar pentru că citesc din Biblie și spun că homosexualitatea este un păcat. Chiar și ateii care sunt adepți ai democrației și libertății de opinie ar trebui să se îngrozească de tăvălugul ideologiei minorităților de care am discutat într-un articol anterior și să lupte proactiv pentru apărarea normalității și democrației care înseamnă mot-a-mot puterea poporului, adică a majorității, deci nu a unei minorități, de orice natură sau mărime ar fi ea. Cei care zic că nu există pericolul legalizării căsătoriilor, nu au habar că în manualele noi pentru copii apărute anul acesta, sunt câteva deja în care Matei poate spune că e fetiță și Ileana poate să aibă două mame.

Am făcut de multe ori paralela între societate și organismul uman și între “formatorii de opinie” și victimele acestora și celulele canceroase care invadează organismul și deși se produce o reacție inflamatoare, sistemul imunitar încercând o oarecare luptă cu celulele canceroase, în cele din urmă acestea sunt acceptate de organism, primesc hrană, organele le fac loc și câștigă bătălia cu celulele sistemului imunitar care cedează, ducând mai apoi rapid la metastază și moarte. Specific celulelor canceroase este imitația și simularea asemănării cu celulele normale. Acești oameni care apar zilnic și spală creierele celor care nu au capacitatea de gândire sănătoasă și independentă sunt extrem de eficienți și experimentați având de asemenea la îndemână și canalele de propagare a propagandei și infrastructura tehnică de elaborare a unei strategii optime de spălat pe creier. În cazul nostru, cel mai mult s-a pompat pe ideea confiscării referendumului de către PSD deoarece atacarea frontală a subiectului votului nu se putea face. Nu poți cere românilor deocamdată să accepte căsătoriile homosexuale, însă poți încerca să îi convingi că nu există acest pericol și că în plus … Dragnea. Și pentru cei care ar rezista totuși, le-au băgat bombonica cu costurile organizării, cum că referendumul e scump și că mai bine se făceau spitale.

Nu credeam că sloganurile vrem spitale nu catedrale mai prind. Sunt totuși triviale și lipsite de sens. Nu banii sunt problema în România ci lipsa valorilor. Ori teoretic construirea de catedrale ar trebui să întărească credința și moralitatea și să dea la o parte hoția și necinstea. Un popor cu frică de Dumnezeu nu poate vota cu hoți și corupți ci caută să voteze cu oameni care iubesc țara și au o viață fără semne de întrebare. Acest referendum, chiar dacă a costat mult, să nu uităm că este expresia a 3 milioane de oameni care sunt și ei contribuabili și care au avut dreptul la organizarea acestui referendum. Politicienii actuali (și tehnocrații dinaintea lor) nu aveau posibilitatea (alegerea) să nu organizeze acest referendum deoarece chiar legea îi obliga să o facă. Deci chestiunea costului este una stupidă și care nu ar fi trebuit să fie argument de absenteism. Din contra, tocmai faptul că s-au cheltuit acești bani pentru ca oamenii să aibă șansa să spună ce cred, trebuia să îi îndemne pe toți cei interesați de încotro se îndreaptă România să vină și să voteze.

În final, doresc să abordez o categorie de proști extrem de îngrijorătoare, pentru că ei vor fi baza viitoarelor manipulări și destabilizări ale României: pro-europenii (auto-declarați) fără discernământ. Aceștia nu doar că nu știu pe ce lume trăiesc și ce înseamnă UE, cum funcționează organismele europene, care este istoricul evoluției și mai ales care sunt prospectele de viitor, pe termen scurt și mediu. Problema e că sunt atât de auto-suficienți încât gândesc în două registre: UE, anti-UE.

Nu zic că pro-europenii fără discernământ ar trebui să fie la curent cu instabilitatea sistemului bancar european, cu problemele datoriilor Italiei, cu criza refugiaților care este evident cuiul la coșciugul acestui nou imperiu sau măcar cu riscul existențial pus de Brexit care în cazul unei supraviețuiri sau “Doamne-ferește” (ar zice Junker) al unei creșteri economice în Marea Britanie, ar da idei multora și ar crea premizele unor nenumărate alte exit-uri din partea celor bogați.

Iluzia pro-europenismului vine mai ales din raționamente economice: am vrea și noi salarii ca afară, am vrea străzi ca afară, am vrea mașini ca cei din afară, am vrea o administrație publică ca afară etc. Și pentru asta, suntem dispuși să înghițim orice orbește, chiar dacă UE se pretinde un legăn al democrației, chiar dacă ne-a fost promisă la aderare păstrarea identității și specificului național, chiar dacă nici măcar în UE, acceptarea căsătoriilor homosexualilor nu este generalizată și clarificarea pe care ar fi adus-o referendumul nu ar fi avut niciun impact pentru noi. S-a trâmbițat la Digi24 cum că un număr de vreo 40 de parlamenteri europeni i-au trimis o scrisoare Vioricăi în care o trag de ureche cum că dacă trece referendumul, pot avea de suferit copiii din familii cu un singur părinte. Ca să vedeți până unde merge îndrăzneala dracului! Se arată atât de iubitori acești 40 de parlamentari față de familiile cu un singur copil, ca nu cumva aceia să nu se creadă că ei nu fac parte dintr-o familie, dacă în Constituție se va clarifica în loc de “doi soți”,  “bărbat și femeie”. Evident, ilogic și total irelevant. Mai subliniem de asemenea, că scrisoarea dacă demonstrează ceva, demonstrează tocmai că parlamentul UE care are peste 700 de membri, nu are nimic de spus și nu se opune intenției românilor de a face această schimbare. Digi24 însă nu a menționat deloc că doar 40 din 700 au trimis această scrisoare deoarece nu ar fi dat bine.

Acceptarea tembelă și fără rațiune a oricăror cerințe ar veni de la UE, denotă nu doar neînțelegerea spiritului european și a ideii propuse de acest organism care are ca fundament tocmai mult trâmbițatele valori europene, dintre care prima ar trebui să fie democrația. Ori ce altceva este un referendum pentru modificarea Constituției decât voința poporului și nu a unui dictator sau partid unic care sa își impună el dorința? Într-adevăr UE promovează și drepturile minorităților, dar nuanțele cu privire la aceste drepturi sunt departe de a fi fost clarificate în direcția acceptării căsătoriilor homosexuale. Faptul că unele țări au legi în care ideologia minorităților sexuale este deja o dictatură, ține de prostia acestora și denaturarea lor, ține de disoluția identității și pote fi pentru noi un semnal de alarmă și un indiciu că poate nu trebuie să urmăm calea lor ci să fim mai atenți. Cum să fim invidioși pe nemți care lipsiți de dorința de a-și proteja identitatea au dat drumul la granițe și primesc invadatori din toată Africa, lăsându-i să le violeze femeile pe stradă și oferindu-le ajutoare sociale mai multe decât săracilor lor. Cum să fim invidioși pe francezi și să acceptăm gândirea lor, când Parisul are cartiere unde legea o fac găștile și poliția nu are curajul să intre. Cum să luăm exemplu suedezii care au parte periodic de revolte și atacuri ale sălbaticilor pe care i-au primit, le-au dat case și condiții moderne, le dau lunar bani și ajutoare sociale și în schimb au parte de mașini și magazine incendiate, violuri, crime și multe altele asemenea?

În final, uitându-ne peste ocean, vedem cum americanii s-au trezit și pas cu pas recuperează terenul pierdut în fața  activismului progresist al neo-dictaturii ne-sfintei trinități a diversității, egalității și incluziunii. Diversitatea sexuală – nu de opinie, egalitatea împărțirii fondurilor și resurselor, nu a oportunităților sau a drepturilor și incluziunea selectivă a elementelor toxice pentru societate care au potențialul de a schimba ordinea și de a promova cât mai rapid trecerea către o nouă dictatură sumbră în care cei normali vor fi numiți nebuni iar nebunii vor fi tratați ca victime și oprimați și toată politica societății se va învârti în direcția “protejării” acestora.

În final, aș dori să comentez puțin din punct de vedere creștinesc ce înseamnă absenteismul de astăzi. Lipsa de la vot este concret o lepădare de Dumnezeu, o recunoaștere (tacită dar fermă) a homosexualității ca nefiind păcat și nu în ultimul rând o rupere față de biserică care se numește aufrisire. De facto, cei care nu au venit la vot, se pot considera apostați. Cum poate să mai se considere creștin unul care a stat acasă? Ce argument să aducă? Dragnea, PSD, bani pentru spitale?! 

Totodată darea pe față a necredinței poporului român este un duș rece pentru cei care credeau în statisticile înșelătoare cu procentul de peste 90% creștini în România. Astfel de naivi sunt și în rândul ierarhiei bisericești care persistă în deschiderea largă a porților bisericii pentru toți păgânii și blasfemiatorii care nu doar că nu cred în Dumnezeu și nu au nicio legătura afectivă cu poporul român, dar la nevoie, se ridică chiar împotriva Bisericii. Poate acum Sfântul Sinod se va răzgândi cu privire la căsătoriile laxe și mai ales poate va introduce criterii noi pentru acceptarea căsătoriilor și a altor slujbe. Ca să nu mai subliniem că poate o dată pentru totdeauna, tovărășia unor membrii ai clerului cu clasa politică s-a terminat, văzând roadele acestei fă-te frate cu dracu până trec puntea.

Unde va ajunge leul? Acolo unde îi e locul …

A început din nou să colcăie cursul, ocazie cu care avem noi declarații și articole amuzante. Iată un exemplu:

Isarescu face glume despre cursul valutar: Daca am ajuns sa ne ingrijoreze o depreciere de 4 bani…

Sursa: business24.ro

Din gluma de mai sus, cea mai interesantă însă mi s-a părut aroganța cu care Isărescu se crede mai tare ca bulgarii:

Cursul are multe functii, multe functii si daca voiam sa facem un curs fix il faceam. Faceam si noi un currency board precum bulgarii si schimbam toata politica. E mult mai simpla”,

Mult mai simplă poate fi politica unui curs fix, determinat de un currency board, mai ales dacă acest currency board este responsabil și ia deciziile pe baza unor obiective reale și nu unor targeturi de profit pentru BNR după care se reglează Isărescu.

Am explicat în articolele anterioare de ce cursul ar fi putut să fie în România o sulă în coastă pentru guvernele iresponsabile în sensul că dacă ar fi legat de cerere și ofertă, ar regla excesele consumeriste și totodată ar stimula creditarea responsabilă în detrimentul exuberanței.

Ce nu cred că am explicat în articolele anterioare, ce rău poate face cursul atunci când este reglat manual de Isărescu. În primul rând, un curs administrat nu este tocmai încurajator pentru investitorii străini care urmăresc randamente. Aceștia nu vor risca niciodată să beneficieze de fluctuații și să fructifice căderile sau spike-urile pentru a regla cererea și oferta și a-și asuma astfel parte din riscul economiei. Dacă în ecuația cursului ar intra doar schimburile și riscurile, tensiunea intrinsecă din sistem nu ar mai fi o grijă (a guvernanților, a BNR-ului și a participanților) iar potențialul investițional extern ar fi maxim fructificat. Tensiunea datorată incertitudinii venite din deconectarea cursului de realitatea economică și dependența acestuia de politica unui singur om, fac ca orice tranzacție să aibă inclusă o marjă de siguranță menită să acopere surprizele.

În caz că nu m-am făcut înțeles, iată încă o încercare: transparența este mai bună decât opacitatea în cazul cursului valutar. Dacă participanții sunt convinși de realitatea cursului datorată transparenței, măsurile de siguranță și incertitudinile sunt mult mai limitate decât în cazul sistemului actual, în care cursul este decis de un singur om. Includerea unei marje de incertitudine în prețul cerut sau oferit pentru curs sau în prețul produselor este un status-quo cu care toți actorii economici din România trăiesc zi de zi, de unde și sensibilitatea oamenilor la curs.

Pe care sensibilitate Isărescu o ridiculizează pentru că nu o înțelege. Așa cum un tată violent care își bate nevasta și copiii nu înțelege de ce nu este iubit, tot așa Isărescu se miră de ce creșterea cursului cauzează atâtea temeri și atâta atenție în presă. Ca un obsedat de control ce este el ar dori ca publicul și actorii să aibă încredere totală în politicile și raționamentele lui (mult spus politică, căci dacă ar exista una ar fi făcută publică pentru a putea fi analizată și monitorizată de societate, transparența fiind un mare plus, cum am explicat mai sus) și se miră de ce există mereu semne de întrebare și o stare de tensiune și incertitudine cu privire la intențiile lui.

Toate comentariile cu privire la curs, bineînțeles sunt valabile și cu privire la dobânda de referință și la celelalte dobânzi și mijloace de control ale BNR-ului. Însă cursul este magnetul către care își îndreaptă atenția toți și de aceea are importanță vitală și de aceea personal sunt de părere că un consiliu valutar extins cu membrii onorabili și profesioniști ar fi superior consiliului valutar dintr-un singur om de care avem parte în prezent.

Să trecem însă puțin de la teorie la realitate. Doresc mai întâi să reamintesc (și să recomand să recitiți) un articol din luna aprilie în care taxam declarația lui Isărescu că una din două trebuie să crape: ori cursul, ori dobânda: CURS SAU DOBÂNDĂ? DE CE NU AMÂNDOUĂ?. La data articolului, ROBOR era 2.1% și EURRON 4.65. Azi ROBOR-ul la 3 luni este 3.16% și cursul 4.66. Deși cursul a rămas cuminte, îmi mențin opiniile exprimate acolo: cursul va crește cot la cot cu dobânzile, vom avea un dans în doi. 

Să subliniem și că Fed-ul a mărit recent dobânda iar Draghi va fi presat cu ușa cât de curând să înceapă “revenirea” și în Europa, altfel BCE ar putea fi prinsă fără pantaloni la următoarea criza sau recesiune, neavând nicio armă, cu atât mai puțin o … bazucă.

De ce nu le e frică americanilor de un război nuclear cu Rusia-China?

Retorica militarilor americani se întețește în ultimul timp, pe măsură ce Israelul este din ce în ce mai călcat pe nervi de Putin în Siria. Am explicat de mai multe ori de ce ultimul avantaj care a mai rămas americanilor și care îi păstrează cel puțin pentru urimătorii 5 ani în control este armata.

Puțini realizează că pentru SUA, pierdere poziției de cea mai mare putere nu este opțională ci este o chestiune existențială, de supraviețuire a statului. Fără puterea dominantă a armatei SUA, valoarea dolarului ar cădea instant către zero și situația economică internă dependentă de puterea acestei hârtii magice de asemenea ar arunca SUA la nivelul țărilor din America Latină subdezvoltate cum ar fi Argentina sau Columbia – narcodictaturi care surpaviețuiesc doar pentru că produc droguri, fără de care ar fi doar niște țări din lumea a 3-a muritoare de foame. America Latină are de mâncare însă pentru că are unde să exporte drogurile: în SUA. SUA însă dacă în momentul pierderii puterii dolarului va ajunge ca Columbia, unde va exporta droguri ca să aibă un PIB cât de cât pe linie de plutire care să nu provoace o disoluție a statului ca în Venezuela?

Menținerea poziției de cea mai mare putere militară este însă din ce în ce mai mult dependentă de pornirea unui război în care americanii pot fructifica capacitățile actuale, care sunt una câte una neutralizate sau pe picior să fie neutralizate de către competitori. Știrea bună este că alegerea lui Trump a amânat pornirea unui război militar, acesta alegând mai întâi varianta unui război multiplu pe alte fronturi, cum ar fi pe cel economic. Cu siguranță, Hitlery ar fi fost o candidată mult mai sigură la pornirea unui conflict armat cu Rusia. Un singur argument pe care doresc să îl aduc aici, pe lângă Primăvara Arabă care este opera lui Obama & Hitlery, ar fi unui dintre punctele politicii externe cu care Hitlery a candidat la alegeri: instituirea unei zone no-fly în Siria, adică amenințarea directă a Rusiei că dacă mai ridică un avion în spațiul aerian sirian, acesta va fi dobodât.

Întorcându-ne la titlul acestui articol, doresc să atrag atenția asupra încă unui foc din campania de sabre-rattling pe care americanii au început-o împotriva rușilor:

U.S. Ambassador to NATO Kay Bailey Hutchison on Tuesday warned that the U.S. could be forced to “take out” missiles Russia is developing that violate a Cold War-era treaty. […] “It is time now for Russia to come to the table and stop the violations,” Hutchison told reporters in Brussels, where US Defense Secretary Jim Mattis would later meet his NATO counterparts. She added that if the system became operational, the U.S. “would then be looking at the capability to take out a missile that could hit any of our countries in Europe and hit America.” (Sursa: Zero Hedge)

Logic ne putem pune întrebarea: nu se gândesc americanii că un război cu Rusia nu lasă loc de “take out” ci înseamnă pur și simplu un război nuclear global între SUA și Europa pe de o parte și Rusia-China pe de altă parte? În ce scenariu și în ce context văd militarii americani posibilitatea să dea jos cu o capacitate a Rusiei fără un răspuns ca și cum Rusia ar sta pe o grămadă de nucleare să se uite cum SUA îi atacă baze, așa cum face acum Assad pentru că nu are de ales. Putin are de ales, e la mintea cocoșului.

Este adevărat că sensul din declarație poate fi interpretat în sensul ca SUA se va gândi la modalități de neutralizare a sistemul de rachete rusești 9M729 și că probabil asta nu înseamnă decât deschiderea de noi baze în România similare cu cea de la Deveselu. Însă acesta a fost doar un exemplu de mesaj. Iată altul:

In a interview about fracking and the implications of making the United States less dependent on foreign sources of energy, Interior Secretary Ryan Zinke told the Washington Examiner that the US Navy has the ability to blockade Russia from controlling energy supplies in the Middle East. 

“The United States has that ability, with our Navy, to make sure the sea lanes are open, and, if necessary, to blockade… to make sure that their energy does not go to market,” Zinke said on Friday at a Consumer Energy Alliance event in Pittsburg. 

Surtsa: Zerohedge

Din nou se pune logic întrebarea: cum poate SUA să blocheze nave rusești fără a provoca un răspuns din partea Rusiei? Ignoram aici penibilitatea acestei amenințări: de când este comerțul cu petrol o crimă și trebuie instituite blocade? Există totuși o mică posibilitate ca acest secretar de stat să fii fumat ceva înainte să facă declarația, pentru ca Rusia nu exportă și nu are de ce să exporte petrol în Orientul Mijlociu.

“A US blockade of Russia would be equal to a declaration of war under international law,” Russian Senator Aleksey Pushkov said, commenting on Zinke’s words. Russia does not currently export any energy to the Middle East, which itself is a major oil exporting region. The whole idea is an “absolute nonsense,” the Senator argued.

Și exemplele pot continua. 

Din punct de vedere geostrategic este evident că SUA încearcă să evite un conflict direct cu Rusia, tocmai din cauza riscului escaladării. Probabil mai există capete reci pe-acolo prin conducerea armatei, pentru că cum altfel putem explica că până acum războiul nu a început?

Înainte de a provoca direct fie Rusia, fie China, foarte probabil că SUA preferă războaie proxy care să macine resursele competitorilor. Avem deci: Siria, Koreea de Nord, Urcaina deocamdată și urmează Iran. 

Korea de Nord este un caz care iese din tipar (în sensul detensionării) și singura explicație pe care o dau eu evitării unui război care ar fi provocat – în cel mai fericit caz, în care conflictul nu ar escalada în război mondial – colapsul economiei chinezești și declanșarea unei noi crize financiare, este nevoia lui Trump de a avea măcar un succes, de oriunde ar veni.  Să nu uităm că Trump se afla într-o perioadă foarte nasoală, fiind atacat din toate părțile, inclusiv din interior-ul Casei Albe. Acum mai are de ce să se lege (prețuri record la acțiuni, locuri de muncă, creșterea PIB-ului etc). Pe-atunci încă nu avea nimic, iar un război ar fi fost o povara financiară imensă și i-ar fi stârnit pe chinezi, putând să evolueze rapid din confruntare proxy în confruntare directă. 

Într-un articol anterior, explicam că există unele opinii în SUA ale unor membrii din armată sau din think-tank-urile care formulează strategii și analize care sunt de părere că diavolul nu este atât de negru și că China nu poate depăși SUA deși în multe sectoare a făcut-o deja. Rusia este cantitate neglijabilă din punct de vedere economic și militar și nu constituie o amenițare pentru SUA decât prin alianța cu China și decât prin arsenalul nuclear pe care îl dețină fără de care Rusia ar fi fost deja de multă vreme o provincie nesemnificativă a UE, cam cum este astăzi Bulgaria, de exemplu.

Când viziunea acestora este dominantă, lucrurile sunt liniștite și singurul catalizator al războaielor Imperiului este pofta de bani a complexului militar care însă se descurcă și fără un război nuclear mondial.

Însă când viziunea pesimistă și chiar alarmistă care dau Chinei maxim 5 ani, dacă nu chiar mai puțin până când va depăși SUA se intersectează cu teoriile milenariste ale unei categorii de protestanți filosemitici care văd în atacarea Rusiei și declanșarea unui război mondial, precursorul venirii lui Mesia și răpirea lor la cer, avem o posibilă explicație de ce mulți americani în pozitii deloc nesemnificative au un asemenea discurs.

Pare greu de crezut această teorie, însă eu unul m-am tot gândit, am citit articole și opinii și am cântărit cum de acestor oameni nu le e frică de un război nuclear. Este destul de probabil și clar că SUA depășește militar Rusia și China la un loc și la urma urmei, dacă și-a permis să pornească război împotriva Irakului care la momentul acela avea o armata în top 5 mondial care avea dotări (Sadam avea bani destui de la petrol), avea experiență de război (Irakul avusese în anii 80-84 război total cu Iranul și să nu uităm nici invazia Kuweit-ului), SUA nu cred că ar avea de ce să dea înapoi cel puțin de la aplicarea unor “lovituri chirurgicale” Rusiei prin atacare unor baze sau a unor asset-uri militare sau economice, sau chiar de la câteva skirmish-uri în toată regula, DACĂ factorul nuclear ar fi scos din ecuație. 

Un alt răspuns la întrebarea din titlu ar fi că poate totul este doar zgomot și acestea sunt declarații fără nicio relevanță reală, extrase aleator și accentuate cu intenții malefice de a prezenta Rusia ca pe o victimă. Însă atacul recent al Israelului+Franța împotriva unei baze siriene din proximitatea bazelor rusești din Siria și folosirea avionului rusesc ca scut împotriva rachetelor lansate de apărarea anti-aeriană a sirienilor nu au fost doar provocări fără consistență și propagandă, ci pași concreți pe care Imperiul îi face înspre escaladarea conflictului. Ursul este strâns cu ușa și împuns cu sulița și este doar chestiune de timp până când va fi nevoit să atace cu ghearle și să răspundă ferm pentru a dovedi că este capabil să se apere și că există linii roșii.

Există și varianta că ursul nu prea e urs și e de fapt un iepure fricos și neputincios și de aceea americanii își permit să împingă lucrurile în ce direcție doresc și tratează Rusia doar ca pe Sirie mai complexă care deocamdată i-ar costa prea mult ca să o abordeze, dar dacă e nevoie …

Linia roșie a cărei trecere va porni Al 3-lea Război Mondial este de fapt marele mister, adevărata întrebare și nu dacă americanilor le e frică de războiul nuclear. Celor drogați și spălați pe creier, nu le este frică. Puținilor lucizi care încă nu au fugit pe alte meleaguri, le este frică și încă se luptă să trezească poporul american, așa cum o face admirabil pentru vârsta sa Ron Paul.

1 2 3 167