Erdogan, Lira si JP Morgan

Zilele trecute lira turceasca a avut inca o zi neagra, similara crizei din august. Dupa cadere, pentru a diminua eventualitatea unui crash si mai mare, Bancii Centrale a Turciei a reactionat si a luat cateva decizii de inasprire a politicii monetare, fara un efect vizibil prea mare. Sa facem insa o scurta recapitulare a situatiei politice din Turcia.

Incepem din 2014 cand au avut loc alegeri locale si prezidentiale si Erdogan a schimbat scaunul de prim-ministru (dupa 11 ani de guvernare) cu cel de presedinte. Din 2015, partidul lui Erdogan, AKP, care conducea din 2002, a inceput sa obtina rezultate din ce in ce mai proaste. In 2015, in urma unor alegeri anticipate a castigat din nou majoritatea. In 2016 a avut loc lovitura de stat esuata in urma caruia Erdogan a organizat un referendum constitutional in 2017 in urma caruia a cerut si a castigat “puteri executive exceptionale”. Desi schimbarea trebuia facuta prin parlament, Erdogan a lansat decret dupa decret trecerea catre un sistem dictatorial prin care a preluat de facto conducerea completa a statului. Erdogan conduce guvernul, partidul de guvernamant, armata, companiile de stat, banca nationala etc.

Pe 31 Martie, Turcia va avea din nou alegeri locale care nu pot avea niciun impact asupra situatiei politice, dar pot reprezenta – daca vor fi corecte – un semnal cu privire la increderea turcilor in Erdogan. Evident, lupta politica din Turcia este de fatada, caci zarurile sunt oricum aruncate. Opozitia este prezentata ca dusmanul poporului si organ al agenturilor straine iar castigarea alegerilor de catre AKP este prezentata ca o problema de viata si de moarte pentru statul turc.

Faptul ca tucii nu mai au incredere in Erdogan si in directia in care se indreapta tara, este poate exprimat cel mai clar in cresterea la un nivel record al depozitelor in valuta ale populatiei. Este un mister pentru mine cum de turcii mai au curajul sa isi tina banii la banca, dar oricum doar saptamana tercuta 4 miliar de de dolari au transferat turcii din lira in dolar (cf. Zerohedge)

Analistii bancilor au lansat numeroase semnale de alarma si au recomandat shortarea lirei, motivul fiind evident: Erdogan a cheltuit multa rezerva externa recent pentru a face donatii poporului si pentru a arata o oarecare imbunatatire a situatiei si este evident ca dupa alegeri, banca ca trebui sa renunte la mentinerea nivelului actual al lirei si sa treaca la un nou nivel, mai jos. Prin urmare era logic ca analistii sa recomande vanzarea, ca doar nimic nu s-a schimbat recent in Turcia, decat faptul ca s-au cheltuit cam multi dolari din rezerva bancii nationale.

Erdogan bineinteles ca a acuzat “manipulatorii” pentru aceasta cadere, ca si cum o recomandare a unui analist poate misca piata atat de puternic si ca si cum tot analistii i-au convins pe turci sa cupere dolar, vanzand lira. Totodata, Erdogan i-a amenintat pe “manipulatori” cu represalii, “dupa alegeri”. Ceea ce bineinteles, creaza conditii propice pentru caderi si mai mari dupa alegeri, oferind astfel si mai multa munitie pentru “manipulatori”.

In final, un scurt reminder: astfel de “manipulatori”, cum ar fi JP Morgan, exista si in Romania, unde JP Morgan este un mare investitor in leu. Asadar, ca ATENTIE, TOVARASI!

Un vis urat

Am avut un vis urat ieri noapte. Inainte sa vi-l povestesc, iata o stire aparuta ziua urmatoare:

Ce a păţit un român care „a uitat“ să achite ratele pentru televizorul cumpărat din Germania: urmărit până în România şi obligat să plătească o amendă uriaşă

Sursa: Adevarul

In visul meu, se facea ca sunt in excursie in Germania, cu un grup de turisti. La un popas undeva, dupa ce am facut o plimbare prin oras si am fost “convins” de niste raufacatori turci sa “cumpar” de la ei o jucarie de lemn cu toti banii cash monezi pe care ii aveam la mine, am ajuns cumva la un restaurant si mi-am comandat o cafea. Ma asez eu la masa, intre timp mai vin si alti romani din grup langa mine la masa, dupa care in cateva secunde se face ca trebuie sa plecam. “Eu nu plec, zic, ca nu mi-a venit cafeaua”. Cafeaua asta? – imi zice unul. “Ti-am baut-o eu”. Ce misto, zic in gand. Si cer nota. In cateva secunde, chelnerita vine la mine: “Dl Chiazna, aveti de platit 2134 euro (sau ceva de genul, o suma in care era inclusa cafeaua si vreo 2 mii de euro)”. Trecand de mirarea ca duduia imi stie numele, o intreb “pai cum asa?”. “Aveti de platit si o amenda de circulatie”. “Nu se poate zic, nu cred asa ceva. Nu am mai condus in Germania din 2015” ii raspund. “Vreau detalii!”. Toti nemtii din restaurant evident se uita la mine, ca in reclama aia tembela la Opel cu aia 2 babaci nemti care se uita la o tinerica cum parcheaza masina si pentru ca are senzori (sau asistenta), nu se intampla nimic nasol. In cele din urma cred ca mi-a adus detaliile din care a reiesit ca erau niste amenzi din urma. La o astfel de situatie absurda, am concluzionat ca probabil visez si asa m-am trezit.

Nu stiu de unde am scornit visul asta. De plecat in grup cu altii in concediu nu am mai facut-o de vreo 3 ani, de mers in Germania de vreu 4 sau 5, de luat amenda in Germania, am luat acum vreo 11-12 ani una dar mi-am platit-o pe loc politaiului. Evident, interpretarea visurilor e poveste lunga. Ce e interesant, e ca de dimineata, m-am gandit dupa visul asta la saracii chinezi si ce patesc ei cu sistemul de credit social. Acum ca ma gandesc mai bine, sa zic ca parca ieri (si daca nu alalta-ieri) am citit o stire pe Zerohedge: Social Media, Universal Basic Income, & Cashless Society: How China’s Social Credit System Is Coming To America.

Pentru cine nu stie, in China se implementeaza deja probabil cel mai apropiat sistem care a fost vreodata de ce poate deveni pecetea lui Antihrist. Fiecare cetatean are asignat un scor pe baza caruia are anumite beneficii sau interdictii (dupa cum e cazul). Pentru a face un astfel de sistem disponibil, este evident ca orice cetatean este introdus intro baza de date unde sunt apoi adaugate orice eveniment legat de el (deocamdata doar cele mai importante). Nu doar chinezii sunt monitorizati ci si cetatenii straini. O data cu punerea piciorului in China, statul te urmareste peste tot. Iata doa cateva exemple:

  • treci strada pe rosu? Imediat se aude o voce care iti zice: “Gigel, nu ai voie sa treci strada pe rosu”. Evident, creditul tau social are de suferit si te poti pomeni si ca fata ta apare pe un panou electronic urias cu “lista rusinii – cetateni neonorabili care trec strada pe rosu”
  • nu iti platesti ratele la timp? Ai de suferit! Romanii sunt obisnuiti cu sistemul de credit mai ales din domeniul financiar. Cu atat mai mult in China unde cetatenii onesti pot accesa credite cu dobanzi mai favorabile daca nu sunt inregistrati cu incidente. Evident, bancile (dar toate companiile si institutiile) sunt conectate la sistemul unviersal de monitorizare si orice faci (rau dar nu numai) este introdus si apoi te va urmari.
  • te nasti in familia unui membri de partid? Din start, scorul tau de credit social este peste medie, deoarece tu esti unul dintre plozii tovarasilor si prin urmare, pui umarul la dezvoltarea multilaterala a sistemului.

Printre penalizarile posibile de care am auzit eu ar fi:

  • pierderea dreptului de a calatori cu avionul sau cu trenurile de mare viteza (destul de nasol mai ales in China care este tara cu cea mai mare migratie de populatie, la ei anul chinezesc fiind cam ca Craciunul la noi doar mai lung si fiecare mic chinez mergand la familie acasa la mii de km departare). Fara trenurile de mare viteza sau avioane – pentru cei care isi permit – calatoria acasa e imposibila din cauza aglomeratiei si a distantelor.
  • accestul la creditate – evident ca daca nu iti platesti ratele, accesezi mai greu alte credite; companiile insa cand te angajaza vor vedea situatia ta si te poti terzi ca nu te angajaza deoarece “nu inspiri incredere”;
  • obtinerea unui loc de munca bine platit, eventual la stat: daca ai un scor social prost, ai sanse minime sa poti lucra pentru stat in joburi unde poti face probleme si poti produce “tulburare sociala”; nu am auzit inca, dar extrapoland, probabil daca tot iti scade scorul o sa ajungi sa nu mai poti sa te angajezi decat in cele mai de jos joburi;

Din ce am mai vazut pe Youtube, sistemul asta inca nu a intrat in viata de zi cu zi chiar pentru toti chinezii si e functional mai ales in marile orase. De altfel si legea in China, se aplica cum se aplica pe la noi pe vremea regimului: doar pentru unii. Politaii si tovarasii sunt si ei oameni prin unele locuri si toleranta la lege este mai mare sau mai mica dupa cum e omul. Sunt deci zone unde China este (sau era caci aici e alta discutie de catre ce se indreapta China) destul de libera, in sensul ca de exemplu desi in China sunt interzise motocicletele, poti sa mergi fara probleme in acele zone deoarece politia a inteles ca oamenii nu au de ales si prin urmare trebuie sa ii lase sa mearga cu motocicletele. E cam cum e pe la noi cu carutele pe drumurile nationale: legal e interzis, practic nu prea.

Nu e greu de facut scenarii unde poate ajunge treaba asta si cum se pote extinde la nivel global. Pe langa social credit score, China a mai facut inca un pas catre pecetea lui Antihrist: a cam renuntat la bani. Mai precis, majoritatea oamenilor mai ales in oras folosesc platile cu telefonul. Sistemul lor de chat (un fel de Whatsup) permite si plati si nu exista persoana care sa nu il foloseasca. De altfel, nu am mentionat la pedepse, dar am auzit ca uneori, daca postezi chestii interzise online, iti cam pierzi si dreptul de a folosi WeChat sau alte aplicatii similare Facebook si Twitter pentru o perioada. Cumva, politia care te monitorizeaza, are posibilitatea sa iti baneze direct accesul fara sa treaca prin compania care administreaza softul. Uneori, anumite amenzi mici (gen traversat pe rosu) le primesti direct pe WeChat – te trezesti ca ti se ia din bani instant dupa ce ai trecut pe rosu.

Culmea e ca sistemul are chiar adepti in randul populatiei. Evident, mai ales din cei din partid care sunt bucurosi ca in sfarsit munca lor pentru partid si buna purtare de cetateni loiali sistemului, poate fi compensata si pot castiga puncte ca intr-un joc. Pentru cetatenii din anumite provincii cu tendinte separatiste ale Chinei si care au risc mare de a provoca “tulburari”, scorul insa e din start defavorabil, toti care se nasc acolo avand default un scor redus.

Pentru a avea succes, statul politienesc are nevoie de cateva parghii. Voi enumera pe cele mai evidente:

  1. slabirea rezistentei; aceasta este prima conditie pentru ca un sistem totalitar sa aiba succes; rezistenta de orice natura a populatiei trebuie subjugata. China a ales metoda sangeroasa – a se vedea macelul din piata Tiananmen  unde soldatii au macelarit peste 10.000 de oameni.
  2. componenta ideologica; minciuna trebuie sa aiba o acoperire, dar ideologiile nu sunt folosite doar ca pseudo-rumegus pentru propagandisti si tortionari care trebuie sa se ascunda in spatele unui plan, a unor idei de bine si sa simuleze ca fac binele pentru a putea conduce in tiranie si a supune oile; ideologia e utila si pentru a motiva cat mai mult pe idiotii utili care altfel nu ar avea randament in activitatea patriotica; drama in China este ca ideologia a depasit sistemul uman, in sensul ca dictatura clasica in care un grup de tovarasi se folosesc de ideologie pentru a controla si oprima oile a suferit o mutatie diabolica in sensul ca partidul si idelogia sunt deasupra oamenilor, orice tovaras putand fii exterminat si scuipat de sistem daca se abate de la politica de partid; evident ca exista inca centre de putere in cadrul sistemului si nu oricine poate fi eliminat pentru orice abatere; ce vreau insa sa spun este ca chiar daca ar exista o rebeliune si toata conducerea partidului ar fi eliminata, ar veni altii din spate precum vin zombii in The Walking Dead si ar “duce idelogia mai departe”, “preluand stafeta”. Si cum opozitia sau alternativa la ideologia comunia nu prea exista, China cel putin, cata vreme va avea ce sa dea sa manance la oi, acestea nu vor protesta;
  3. componenta tehnologica: ganditi-va ce resurse consumau securistii comunisti pentru a urmari tot ce se intampla si pentru a taia din radacina orice pericol pentru sistem; ganditi-va cat timp pierdeau ca sa faca note informative, dosare, interviuri etc; in prezent, problema este rezolvata: nu doar folosirea retelelor sociale, dar tehnologia in general, permite monitorizarea totala si absoluta; camere de luat vederi care inregistreaza imagini si pot procesa rapid recunoasterea faciala, identificand persoanele, permit sa lege o persoana de un loc la un anume moment dat; platile electronice fac acelasi lucru; activitatea pe retelele sociale (sau lipsa de pe ele) sunt semnale puternice de conturare a unor profiluri psihologice elaborate; capacitatile bazelor de date si puterea mare de procesare permit stocarea a unor informatii cat mai detaliate si nu doar a simplelor date de pe buletin; biletele de calatorie, salariile lunare, ce si cand ai cumpara, ce site ai vizitat, cu ce persoane comunici la telefon si cu care dintre ele te intalnesti si unde etc – toate sunt stocate si pot fi folosite de sistem; ba chiar, in curand (daca nu exista deja) vor exista softuri care vor analiza acest munte de date (Big Data) si vor cauta anumite patternuri cu indivizi “problema”
  4. componenta financiara: controlezi banul, controlezi oamenii; cine poate supravietui in afara sistemului fara bani? sa zicem ca esti protestatar “soft” in China si critici partidul “constructiv”; pentru asta insa ai prieteni care te ajuta cu bani si tu poti sa iti platesti in continuare cheltuielile, desi nu mai poti sa te angajezi nicaieri; cand insa toate platile vor fi electronica si cashul interzis, prietenii o sa fie nevoiti sa iti aduca ei de mancare pentru ca banii nu vor mai rezolva nimic; de platit acces la net, de trimis emailuri “reactionare” prin care sa faci “tulburare” nici nu mai poate fi vorba; vei ajunge in strada, cersetor si probabil o sa fii nevoit sa iti recunosti “greselile” pentru a dobandi “iertare” de la partid si pentru a-ti redobandi macar dreptul sa faci plati cu banii pe care poate i-ai strans o viata intreaga si ai muncit pentru ei si care atunci cand ai criticat partidul si ti-a picat scorul social, ti-au fost blocati

Pe langa aceste cerinte enumerate mai sus, as mai introduce unul: inducerea fricii sau componenta motivationala. Poate ca se include la 1 sau la 2, dar eu as zice cateva cuvinte separat despre abordarea factorilor reactionari si crearea unui mediu nu doar de depistare optima si control ala cestora, dar si de prevenire si ideal remodelare a lor in elemente fie neutre fie care cu afinitate la sistem sau macar cu o contributie pozitiva.

Aceasta se facea pana acum prin violenta si represalii. Problema e ca functioneaza doar pentru marea majoritate nu pentru toti. Exista nebuni care nu au frica si pe care nu ii poti speria doar cu datul exemplelor prin arestarea, omorarea, torturarea “oponentilor”. Ba din contra, la astfel de tactici, multi sunt chiar starniti si devin dusmani si mai inventivi si mai periculosi, fiind pierduti pentru totdeauna pentru sistem. Foarte probabil noile metode in domeniul “motivarii” sau mai bine zis al “calmarii” factorilor reactionari vor fi motivarea personalizata pentru fiecare categorii de “audiente tinta” in parte. Altfel spus, daca softurile de inteligenta artificiala care analizeaza big data o sa ajunga la concluzia ca cei mai mari factori de risc sunt in randul studentilor care au mers la nu stiu ce facultate din SUA, nu ai decat sa previi problema si sa le oferi celor “canditati” la un astfel de traseu burse “speciale” sau alte avantaje acestei categorii de “factori de risc” in facultati chinezesti.

Noile tehnologii pot fi folosite nu doar in identificarea unor patternuri de categorii de factori de risc pentru sistem dar si de conditii sociale sau economice care pot duce la tulburari. Evident ca aici intra si multa munca a “expertilor” in ingineria sociala, dar din nou repet, tehnologia nu va face decat sa revolutioneze modul de analiza a datelor si de sugerare a unor solutii optime pentru realizarea acelor conditii care sa minimizeze riscul sistemic. Cand programele de inteligenta artificiala vor invata (si poate deja o fac) sa cuantifice nivelul de tensiune sociala intr-un anume moment, pentru o anumita zona (fie geografica fie delimitata pe alte criterii), urmatorul pas logic nu va fi decat gasirea de solutii pentru diminuarea acestui parametru si gasirea zonei “Goldilocks ” intre coerciune maxima si laxitate fata de opozitie in care zona nu se produc evenimente si sistemul poate supravietui fara probleme.

O buna vreme ma tot gandeam: asa ceva nu se poate in vest, ar fi prea mult. Nici atat in America, “the land of the free”. Este insa doar o chestiune de nuanta, cu siguranta multe aspecte dintre cele enumerate de mine pot fi regasite deja in conturarea portretului unui stat politienesc cu o ideologie bazata in jurul corectitudinii politice. Ramane insa sa vedem ce succees au vestele galbene, de care paradoxal, se pare ca depinde intreaga soarta a umanitatii. Nu ar fi prima data cand francezii schimba lumea si dau tonul …

Rusia sub Putin

Rusia nu mai este sistemul totalitar din vremea URSS. Rusia este o dictatura “soft”. Lumea de pe la noi (dar si din vest) nu prea intelege ce inseamna dictatura soft si in general gandeste “soft” e totusi ceva tolerabil. Nu e totusi Koreea de Nord. Deci, nu are sens sa ii privim de sus si sa le dam lectii. Daca acele popoare au ales acest sistem, sa fie sanatoase, este alegerea lor, este traditia locului, este modelul lor cultural, etc.

Cam aceasta este atitudinea generala fata de Rusia, atat a politicienior cat si a presei si a oamenilor simplu. Foarte putini sunt cei care mai critica regimul lui Putin si in general criticii sunt babacii care au apucat vremurile din Razboiul Rece si stiu ce inseamna dictatura. Unui roman care a trait in Epoca de Aur si care nu a fost “reeducat” de regimul bolsevic, nu exista dictatura soft: o dictatura este dictatura, fie ea soft sau hard.

Exista critica regimului in Rusia. La nivelul oamenilor de rand, ai voie sa il critici pe Putin in discutii particulare sau chiar pe retelele sociale. Exista chiar si unele ziare care il critica pe Putin. Problema incepe insa daca exista vreun risc existential pentru regim, in sensul ca opozitia are vreo sansa sa scoata capul din nisip si poate la un anume moment dat sa fie catalistul care dinamiteaza tensiunea sociala inerenta oricarei dictaturi. Bunaoara, fie politicieni, fie ziaristi care au facut prea multa zarva si au iesit din postura tolerata de simulacri ai existentei unei opozitii nesemnificative ca impact dar care sa fie prezentata strainilor ca pe o mostra de democratie, outlierii sunt exterminati.

Intr-un dialog pe outube cu un american, un rus explica un fenomen interesant, deoarece incepe parca sa se repete si la noi: pe cand era el copil, protestele masive in strada la adresa regimului erau ceva normal. Acum nu mai exista niciun fel de protest si desi la nivel de cetatean simplu pot sa il critice pe Putin, la nivel politic sau administrativ, dizidenta nu este tolerata.

Evident, din ce am vazut prin media exista pseudo-critici ale lui Putin, dar acestea sunt de genul: de ce Putin nu e mai dur cu rusii care critica Rusia sau de ce Putin nu invadeaza Ucraina sa le dea o lectie sau poate chiar au existat unele critici cu privire la marirea varstei de pensionare, desi in orice alta tara o astfel de masura drastica ar fi dus la caderea guvernului.

Cum poate exista o dictatura in ziua de astazi, in care oamenii au acces la tehnologie, au acces la informatie, pot vedea ce bine este in alte tari, pot cauta adevarul atunci cand sunt mintiti? Dar mai ales, in ziua de astazi, mai toate tarile din lume, cu mici exceptii, au avut totusi experienta libertatii (mai de scurta sau mai de lunga durata) in care in ciuda mostenirii odioase, au putut sa experimenteze ce inseamna libertatea exprimarii, ce inseamna o presa libera care sa dea pe fata minciuna si manipularile politicienilor si mai ales au putut sa voteze si sa experimenteze dreptul de a alege pe cine doresc ei, nu de a fi condusi mereu de aceiasi oameni.

Foarte probabil, ranile facute de mostenirea odioasa din Rusia nu au putut fi vindecate in scurta perioada in care rusii au putut sa manifesteze, au avut dreptul de vot, au avut sansa sa dea jos cu guvernele prin simpla iesire la proteste si toate celelalte drepturi pe care dupa caderea URSS-ului le-au avut si acum le pierd unul cate unul. Este totodata inevitabil ca drepturile pe care le au acum rusii, sa nu le mai aiba copii rusilor de astazi: dictatura are nevoie de cresterea progresiva a terorii pentru a putea tine in frau nemultumirea popoarelor ca urmare a dezastrului socio-economic care urmeaza inevitabil in oricare dictatura. Vedem asta in Venezuela, unde s-a ajuns la o situatie extrema in care puterea este mentinuta doar prin mituirea armatei si cumpararea soldatilor. In ciuda protestelor populatiei, in ciuda situatiei drastice in care s-a ajuns si care probabil depaseste pana si criza economica din Romania ceausista, detronarea dictaturii este imposibila cat timp aceasta a avut timpul sa se consolideze si sa gaseasca formula perfecta pentru crearea si mentinerea unei protectii cat mai solide a dictatorului si a apropiatilor sai.

Nu putem spune ca venezuelenii nu lupta, nu putem spune ca nu au curajul sa protesteze si sa se opuna terorii. Din pacate insa, au asteptat prea mult si lucrurile s-au imputit pana la punctul incat nu prea mai au ce sa faca acum si e nevoie de ajutor din afara. Care ajutor insa nu va veni, deoarece exista o alianta a raului si la nivel international si oricat de bine-intentionate ar fi unele puteri favorabile democratiei si libertatii individuale, sunt alte state dictatoriale care pentru resursele pe care Venezuela le poate oferi, sunt dispuse sa ofere protectia. Practic, binecuvantarea acestei tari care este petrolul, a devenit acum un blestem – dictatorul foloseste petrolul pentru a cumpara protectia rusilor si a zadarnici orice tentative ale SUA de clatinare a scaunului si ajutare a populatiei.

Despre rusi insa ce sa mai speram, pentru ca la ei lucrurile sunt si mai nasoale din cauza populatiei inculte, usor manipulabile si in general distrusa de vremurile crunte prin care a trecut Rusia in ultimele secole, de la dictatura bolsevica, la regimul sovietic si mai nou la haosul post-sovietic al perioadei de tranzitie din care se pare ca Rusia a iesit cum nu se putea mai rau: luand cale intoarsa.

Dar sa nu ne uitam doar la rusi: aceleasi lucruri se intampla acum si la noi. Nepasarea generala, tatonarea cu compromisurille si ignoranta adoptata voluntar si fara rezistenta, pentru comoditatea si promisiunea unei situatii materiale mai bune decat ar presupune lupta cu raul, fac ca Romania sa alunece in aceeasi directie si dorinta de schimbare sa fie din ce in ce mai domoala. Caci reactiile la rau sunt deja diminuate, romanii au fost fierti ca broasca in oala: incremental. Fiecare napasta a sistemului bolsevic a venit peste noi una cate una, in pasi mici. Mai intai, mici compromisuri pe la cheltuirea banului public, mici cadouri facute membrilor partidului, fie sub forma de functie, fie sub forma de favoruri pentru rude, fie sub forma de salarii si tichete. Mai apoi li s-a cerut romanilor sa inchida ochii la hotie, la liderii hoti: sa voteze cu partidul chiar daca in frunte candideaza infractori si inculpati, ca stie partidul mai bine pe cine pune acolo. Acum, pentru ca au acceptat asta, romanilor li s-a furat justitia. Temporar li s-a dat un zaharel cu maririle salariale si cu pensiile si sub stindardul nationalismului, incet-incet se va taia legatura cu strainii, vor fi goniti marile companii care au investit in Romania si erau motorul reformelor si schimbarii societatii romanesti post-comuniste si paradoxal, fiind parte a UE, beneficiind de mirajul occidentului, factorii reactivi care ar putea pune problema regimului sunt extirpati, fiind goniti in afara.

Intorcandu-ne la Rusia, perspectivele sunt sumbre. Problema demografica, amenintarea diminuarii ca importanta a petrolului si a gazelor naturale prin progresul tehnic si prin trecerea inevitabila la surse alternative, erodarea energiilor regenerative ale societatii care pot sa fermenteze doar intr-un sistem democratic in care competitia si libera dezbatere pot fi permise si bineinteles provocarile geopolitice care fac din Rusia o dauna colaterala a rafuielilor centrelor de putere din SUA fac imposibila orice speranta ca dictatura poate infranta de la sine, fie prin trezirea constiintei poporului sau fie prin forte endogene ale sistemului totalidar de natura modernizatoare similare revolutiei capitaliste din China – esuate din pacate si aceasta. Din pacate, sistemul politic nu este singura napasta care va lovi Rusia. Saracia si dezastrul provocat de dictatura bolsevica in Venezuela, vor avea acelasi traseu si in Rusia si in alte state cu aspiratii similare, ale caror popoare nu au avut trezvia si nici curajul sa se opuna raului la vremea in care raul mai putea fi invins.

Terminologia Crypto: BlockFi

In panoplia gadget-urilor si widget-urilor din domeniul crypto, in fiecare zi apare ceva nou. Si desi conceptul de dobanda nu este deloc nou 100% in acest domeniu [1] si desi BlockFi nu a aparut chiar azi, astazi vom trata compania BLOCKFI.

Pe scurt, BLOCKFI se doreste a fi o banca crypto care sa ia bani de la deponenti si sa ofere credite in dolari dar cu colateralul in crypto. Dobanda la credite este 12% si dobanda oferita deponentilor este de 6.2%. Monedele acceptate sunt Bitcoin, Ether, and Litecoin.

Ca orice activitate financiara, succesul depinde de cat de priceputi sunt cei care fac treaba asta. O dobanda de 6% este imensa pentru hodleri si nici nu imi imaginez ce s-ar intampla daca o banca serioasa cu incredere si ideal too big to fail ar lansa aceasta oferta.

[P] Vrei sa iti pastrezi criptomonedelor in siguranta? Incearca Ledger – cel mai bun pret pentru un portofel cold storage.

Evident exista riscuri imense, oferirea de creditare aiurea, fara un sistem serios de scor de credit pare imposibila. BLOCKFI se lauda ca ofera (si chiar targeteaza) credite oricui in lume, inclusiv in tari cu “politici monetare dubioase” unde investitorii nu au acces la credite la dobanzi rezonabile. Cum li se pare lor 12% o dobanda rezonabila este foarte ciudat si care sunt acele tari pe care BLOCKFI este dispusa sa isi asume expunerea, este de asemenea o intrebare pe care deponentii trebuie sa si-o puna daca doresc sa aiba o minima garantie.

Insa faptul ca aceast tip de serviciu incepe sa apara, este de salutat si baietii au timp sa isi acumuleze trust. Daca poate exista conceptul de trust in domeniul crypto. Si daca nu acumuleaza trust, macar acumuleaza experienta si de asenebea adauga experienta in lumea crypto, mai ales avand in vedere ca dezvoltarea acestui tip de afacere, presupune testarea de noi unelte, analizarea de noi conexiuni intre cryptomonede si sistemul de credit actual, melange-ul crypto-fiat nefiind neaparat de lepadat, in ciuda promisiunii pe care cryptomonedele o propun: o lume distribuita si masa monetara limitata / controlata.

Pe langa imprumutarea de dolari cu colateral BTC, in curand probabil vor incerca extinderea pe creditarea directa de BTC. Din zvonistica cu privire la BLOCKFI, principalii clienti la creditare ar fi institutii financiare care vor sa shorteze pe BTC. In cazul unei cresteri bruste a pretului Bitcoin-ului, evident ca astfel de clienti o sa aiba mari probleme si nu doar legate de colateral.

Marea promisiune pentru deponenti, pe langa o dobanda generoasa este evitarea platii impozitului pe profit, deoarece criptomonezile sunt “imprumutate” exchange-ului si nu sunt vandute (desi tehnic nu stiu cum e posibil asa ceva).

In final, as dori doar sa mai mentionez ca depozitul minim este de 1BTC, deci va puteti raspunde singuri la intrebarea daca initiativa este un scam, desi nu declar ca inteleg toate maruntaiele si conditionarile care i-au impins la limita asta.


NOTE:

[1] a se vedea BicoinHEX – moneda lui Richard Heart — https://www.youtube.com/watch?v=9d0iz0qxQ3k

De ce să citim?

Invariabil, ca negustor de carte mi se pune deseori întrebarea: mai cumpără cineva cărți? Mai citește cineva? Instant deduc din întrebare că persoana care o pune nu are o relație prea familiară cu cartea pentru că altfel nu s-ar mira că, da, mai există consumatori de carte. Poate mă înșel și respectivul doar dorește prin plasarea subînțeleasă în categoria cititorilor, să pară tare. Și nu, întrebarea asta nu e recentă, de când cu penetrarea accesului la net sau cu Facebook-ul ci o primesc periodic de aproape 20 de ani. Reformatarea sinapselor este deja ceva bineștiut, fiecare “om modern” care mai practică acest sport extrem numit lectura are șansa să testeze pe propria piele cum din ce în ce mai greu, cu fiecare pagină dată, parcă ți se pare că timpul se dilată și cum la 2-3 pagini citite, deja ai cam uitat ce s-a întâmplat înainte și parcă ai vrea să dai back, ca la paginile unui site pentru a-ți reaminti.

Dar nu despre felul cum web-ul a schimbat creierul aș vrea să tratez, acesta fiind un subiect prea complicat și vast și fără sens cumva, neexistând soluții. Ci despre motivația de a citi. Cărți fizice, adică, nu pe telefon, e-book-uri, laptop sau pe orice ecran, ci pe hârtie. Și nu motivația de a citi documentație tehnică necesară meseriei fiecăruia, fără de care evident că nu putem supraviețui în piața muncii în ziua de astăzi, ci despre cititul cărților de ficțiune sau măcar din alte domenii decât cele din care ne câștigăm pâinea. Altfel spus, ce motivație avem să citim cărți în interes personal.

Ca fapt divers, un lucrător în construcții care folosește internetul astăzi și se documentează cum trebuie, poate cu ușurință să-și crească veniturile din creșterea calității muncii sale și poate să ardă rapid anii grei de ucenicie necesari dobândirii experienței necesare pentru a face același salt sau măcar unul echivalent. Și nu doar un muncitor în construții, ci în orice alt domeniu care nu necesită în experiența de până acum cel puțin, prea mult studiu.

[P] Cartile care ne-au facut oameni – Dan C. Mihailescu – Comandă online la preț redus

Evident că în prezent există informație pentru orice și cartea de specialitate (deși nu numai) pare din ce în ce mai puțin utilă în lupta cu wikipedia, blogurile, tutorialele sau youtube-ul. Dar abundența și accesul nu sunt suficiente fără gândirea critică, organizată și focusată pe un anume scop, pe un anume obiectiv. Și aici vine rolul cărții fizice care cel puțin prin efortul necesar străbaterii acesteia, și cel puțin prin experiența diferită pe care o oferă ecranul, permite dezvoltarea gândirii și deschiderea unor orizonturi la care altfel, nu am avea acces și nu am avea posibilitatea să dobândim acele abilități cel puțin potențiale.

Nu pot trece mai departe la capitolul motivații fără a face câteva considerații personale despre noile tipuri de lectură, mai precis cărțile digitale și cărți audio. Prin cărți digitale înțelegem atât cărțile pe e-book-uri cât și cele pe calculator. Cărțile audio din start, nu le consider lectură și nu le văd utilitatea. Mulți le recomandă în ideea că poți să le asculți în timp ce faci altceva (să conduci de exemplu). Ascultarea unei cărți audio în timpul condusului (sau oricărei activități care oricum îți consumă atenția) nu se aseamănă prea mult cu lecturarea unei cărți fizice. Este evident o prostie și experiența auditivă este cu totul altceva. A nu se înțelege că sunt împotriva cărților audio. Dar personal, deși am încercat, am renunțat total la cărțile audio deoarece nu am avut nicio experiență pozitivă. Nu știu dacă doar creierul meu este de vină sau faptul că în timp ce ascultam făceam și altceva, dar din cărțile ascultate, foarte puțin îmi mai aduc aminte.

Cărțile digitale (fie cele în format e-book, fie cele pe alt tip de ecran) sunt de asemenea o inutilitate părerea mea, în sensul că efortul lecturării unei cărți întregi în format digital este mai mare decât efortul lecturării aceleiași cărți în format clasic. Să mă explic. Experiența noastră cu internetul și cu calculatorul în general este una de tip client-server. Adică noi cerem ceva și calculatorul ne oferă ceea ce îi cerem. Fie că facem o căutare, fie ca dăm click pe un link sau swipe pe telefon, fiecare acțiune ne aduce o nouă pagină în care în general ne atrage atenția imaginea, grafica sau textele îngroșate. Este o întreagă știință plasarea conținutului relevant în pagina unui site pentru a direcționa atenția utilizatorului acolo unde trebuie. Creierul nostru este obișnuit cu asta, să vadă chestii strălucitoare (imagini, animație, texte colorate) într-un anume format. De asemenea, în general, petrecem maxim câteva secunde pe o pagina, orice prelungire punând un stres și consumându-ne interesul pentru pagina respectivă. Ca să rezolve această problemă, dezvoltatorii de site-uri au inventat “paginile infinite” – cum ajungi jos, îți apare conținut nou, pentru a nu te pierde. Creierul fiind plictisit după câteva secunde de analizat o pagina și obișnuit fiind că urmează ceva, un click sau o căutare nouă, focusarea pe pagina curentă își pierde din amplitudine. Acestea fiind zise, oricât de atenți și încordați am fi, cititul pe ecran este mult mai obositor cel puțin prin prisma obișnuirii creierului cu navigarea pe site-uri, pe motoare de căutare, pe site-uri gen wikipedia etc. Chiar dacă am reuși să controlăm așteptarea unui dinamism și am exersa răbdarea și timpul petrecut pe o pagină, creierul este oricum obișnuit să digere conținut cât mai “light” – texte scurte, clare, din care să înțelegi cât mai repede despre ce e vorba și care să nu te obosească și să te tenteze să dai click în altă parte. Ori această “antrenare” a creierului cu un anume tip de content în formatul digital este exact contrară stării necesare unei lecturi folositoare în care informația ajunsă în creier să nu fie doar o enumerare de litere ci cartea să fie o sursă și de … altceva.

Există și teoria că cititul unei cărți clasice antrenează gândirea într-un anume fel în sensul că dezvoltă mai mult imaginația, folosește mai mult memoria și alte de-astea. Textul vs imagine cred că este un război terminat de mult și personal nu sunt deloc de o anumită parte, fiecare evident având rolul său, iar puterea imaginii nu mai are nevoie de încă un avocat. Unde să fie atunci rolul cărții și dacă mai are vreun sens, voi încerca să răspund mai departe.

În ciuda dificultății unui răspuns clar și a războiului între carte și calculator, este indubitabil că cel puțin prin aura de mister cu care istoria a înnobilat-o, cartea are încă puteri secretele și taine nedescoperite. Așa se facă că o carte citită poate să ne afecteze mult mai mult decât orice experiență digitală (fie lectură, fie video), mai mult sau mai puțin complexă și/sau interactivă. Prin “mai mult” nu mă refer la cantitate ci vreau să spun că există o influență diferită de cea digitală și cartea pare să apese niște taste secrete în ființa noastră așa cum apăsăm noi tastele calculatorului când căutăm ceva sau navigăm pe internet. Deci dacă prin cititul online și asimilarea informației din digital, noi părem în control și suntem “la butoane”, cu cartea lucrurile stau cumva invers, din punct de vedere al feedback-ului acțiune-reacțiune. Poate acest “artefact” să fie consecință a motivației speciale și a unei componente afective pe care poate chiar ne-o dorim sau la care contribuim, deci nu o specificitate a cărții fizice. Dar motivație și afectivitate avem destule și în relația cu digitalul. Aceasta este taina cărți, deci, că lucrează într-un mod diferit de digital și care ne atrage, de unde faptul că încă mai există cititori.

Bineînțeles, sunt multe de zis și despre educația lecturii. Pentru un copil care nu și-a văzut părinții niciodată cu cartea în mână, va fi foarte greu să descopere avantajele lecturii. Este cumva ca la schi: văzut ca spectator, pare un spor stupid: ce e aia să aluneci pe zăpadă pe doua bețe? Ce plăcere să fie asta? Însă dacă ai trecut de primele prejudecăți și ai învățat să schiezi, drogul ți-a intrat în sânge.

Întorcându-ne la rostul cărții și la motivația lecturii, sunt de asemenea multe de zis și voi accentua unele omițând total altele. În primul rând cartea este deocamdata mediumul optim pentru transferul experienței și culturii umane. Pare ridicolă o asemenea afirmație, dar în context secular, deocamdata internetul nu și-a dovedit fiaiblitatea. Este încă foarte posibil ca internetul să tâmpească noile generații și să sucească într-atât de mult societatea umană încât să producă pe termen mediu-lung unele efecte devastatoare. Nu este deloc exclus ca liberarizarea producerii de conținut să distrugă știința la fel (sau poate chiar mai mult) cum liberalizarea votului a distrus calitatea morala și capacitatea conducătorilor popoarelor și țărilor. Știu că pot sări mulți să zică, cum adică? Nero a dat foc Romei. Da, dar Nero a fost o excepție. Realitatea istorică este că dacă un conducător nu era capabil, era mâncat de viu de problemele de … lidership. Recunosc că paralela mea este destul de șubredă, dar întorcându-ne la democratizarea “științei”, putem vedea de ce tembelizarea este un efect incontestabil al internetului. Iar dacă după tembelizare o să vină controlul și manipularea, este clar că omenirea poate ajunge ușor într-un ciclu autodestructiv. Sper că am explicat de ce consider că deocamdată cartea bate internetul în ceea ce privește comunicarea între generații a valorilor și experienței milenare a umanității.

O altă motivație pentru lectură este aceea că oricât de mult a crescut internetul și oricât de multe avantaje oferă digitalul, cărțile sunt într-un fel o sursă mai sigură și superior calitativă, dacă privim în general. Voi explica. Simplitatea și liberalizarea creării conținutului digital nu sunt întotdeauna un lucru pozitiv. Oricine poate scrie un blog, oricine poate emite o opinie pe un site și oricine poate face un tutorial pe internet. Dar cine scrie o carte, depune un efort mai mare și în general trece prin câteva etape, având cel puțin câteva piedici care să filtreze junk-ul. Evident că sunt și multe cărți proaste și evident că și pe internet putem găsi lucruri interesante. Câte romane foarte vândute în print nu au apărut inițial sub forma de blog. Există o întreagă “tehnologie” prin care cei versați în arta scrisului, pot face AB testing pe anumite idei și pot încropi viitoare cărți sau testa anumite idei, înainte de a se arunca în scris și dând lovitura de la prima carte publicată. Este cred eu evident că la nivelul concentrației de junk, internetul este de departe un mediu mult mai propice și mai predispus decât cartea. O carte trebuie în primul rând să se vândă, deci autorul are în cap și această chestiune, de unde și atenția la calitatea operei sale este mai mare decât dacă ar fi tentat să renunțe la carte și să folosească mediul digital. Apoi, cartea în sine este precum un costum care o dată ce l-ai îmbărcat, parcă nu îți vine să te porți oricum îmbrăcat în el. Noblesse oblige, deși nu prea îmi place termenul. Și evident că există excepții, dar la nivelul esențelor, de departe cartea este predispusă la a incorpora concentrație mai mare decât digitalul.

În ultimul rând, deși poate trebuia să încep cu asta, tradiția cărții este încă puternică și asta ar trebui să spună tot. Atât de puternică este însă, încât deocamdată nu există Premiu Nobel pentru Blogging. Adică, cel puțin în beletristică, cine dorește recunoaștere trebuie să iasă pe print. Nealinierile nu sunt considerate literatura și sunt încă fringe. Și chiar dacă în afară (mai ales în SUA), cartea exclusiv print este o raritate, cititorul având în general toate opțiunile la alegere (print, digital, audio), în fapt, digitalul sau audio nu sunt altceva decât transpuneri în alte formate ale cărții, nu sunt decât instanțieri (clone) în alte mediumuri ale cărți scrise, aceasta fiind încă baza, forma ei și așteptările cititorilor fiind absolut legate de mediul print.

Și în final câteva cuvinte despre de ce este bine să citim (fie print, fie digital). Este bine să citim pentru a fi informați și pentru a nu cădea în capcane. Învățătura din experiența altora este vitală pentru orice progres pe care dorim să îl facem în orice direcție, pe orice plan, iar aceasta o putem asimila doar prin carte sau mai ales prin carte. Bine este să învățăm din propriile greșeli dar dacă Dumnezeu ne-a dat minte să înțelegem și să putem asimila experiența altor oameni și cunoștințele lor, ar fi o prostie și chiar o batjocură să nu folosim această aptitudine. Mai sunt multe de zis despre cantitatea și calitatea cititului, despre selecție, despre luat notiție, despre recitit, și despre altele, dar poate despre astea altădată.

Românii sunt adevărații cormorani

Pentru cei care nu au inteles inca simbolistica cormoranului, am facilitat aceasta descifrare a “codului rosu” inca din titlu. Cormoranii sunt romanii care zboara liberi din apa in apa fara sa plateasca taxe si sa ceara avize si mai mananca si pestele din balti. Cormoranii sunt niste pasari prea libere, protejate greșit de lege. De aceea, legislatia justitiei trebuie schimbata astfel incat acest cormorani – adica romanii liberi – sa fie gâtuiți, sa nu mai poata nici zbura aiurea pe unde vor ei, nici ciripii golaneste impotriva braconierilor si evident nici manca peste fara sa plateasca taxe si fara sa fie jupuiti de impozite.

Cormoranii sunt protejati de ong-uri ecologiste – adica de sorosisiti – care sunt finantati “din afara”, de europeni. Care ONG-uri nu doresc schimbarea statutului cormoranilor din pasare protejata. De aceea D’aia a tinut acel discurs ravasitor despre cormorani si de aceea doreste sa reinfiinteze aprozarele si alimentarile din vremurile de trista amintire: ca sa atace economic lanturile de magazine occidentale si ca sa permita pescarilor romani care vor avea productie de 42.000 de tone de peste (cf P. D’aia la emisiunea Digi 24 din 20 Februarie, in Romania se produc 12.000 t de peste si cormoranii mananca 30.000 t deci am putea produce peste 50.000 de t ca in vremurile “bune”) prin urmare o sa fie nevoie de multe aprozare si alimentare in care acest peste sa se vanda in viitoarea Romanie socialista dupa ce cormoranii vor fi fost impuscati si padurile si apele tarii eliberate de aceaste elemente anti-romanesti care fac atata de mult rau tarii.

Tara ideala pentru bolsevici si nostalgicii comunismului este o tara in care oameni ca D’aia se fac ca conduc tovaraseste lucrurile, pastravi indopati cu faina de oase bolbocesc fericiti in baltile nationalizate de Dragnea si Teldrum urmand apoi sa fie fructificati pentru profit – adica prostii care muncesc de se rup in tara si platesc impozite, o sa ajunga mai devreme sau mai tarziu in strainatate sa munceasca, goniti de starea jalnica a economiei, de o societate ancorata in trecut, in hotie si in coruptie, in care incompetentii acapareaza toate cotloanele statului si fac imposibila orice dezvoltare fireasca ca sa nu mai zicem organizata a tarii in orice directie. Pastravii din baltile electorale ale partidului o sa ajunga asadar mai devreme sau mai tarziu prin tari straine sa produca pentru a trimite bani inapoi acasa, la copii si la parinti. Si astfel, intrarile de valuta in Romania o sa mentina in continuare un leu puternic, o sa stimuleze consumul si o sa contribuie direct sau indirect la dospirea PIB-ului cu care se vor lauda tovarasii, castigand noi si noi alegeri.

Mania lui D’aia si ambitia lui de a aminti zilnic de cormorani, nu este altceva decat manifestarea complexului de inferioritate cu care acest tovaras s-a luptat toata viata lui. Peste tot pe unde au fost au ras de el, ca un incompetent, superficial si ilogic ce este. Insa acum are microfonul, are 2-3 idei fixe si nu are pace pana nu si le exprima. D’aia este insa un caz fericit – desi patologic – pentru ca nu are victime directe si nu are nici interese ascunse prea obscure, cum au alti tovarasi pe la alte ministere unde combinatii mult mai nasoale pentru tara au loc si unde subminari mult mai periculoase pentru dezvoltarea economica si a societatii sunt puse la cale. Faptul ca D’aia se ocupa zi si noapte de cormorani este un lucru pozitiv deoarece nu mai are timp sa incurce pe altii din treaba lor. Si Romania s-ar descurca si fara acesti paraziti si incompetenti, tara ar merge inainte daca tovarasii ne-ar lasa in pace, si-ar fura cat au nevoie si cat au damblaua si nu ar dinamita intreaga societate pentru a scapa 2-3 hoti de parnaie.

Asadar, fac apel sa nu cumva sa il desconsiderati pe D’aia – este ilogic si incoerent, dar este probabil cel mai putin murdar atat din punct de vedere al combinatiilor si al tunurilor trase, cat si al raului pe care il poate face din pozitia in care se afla. Simpla lui obsesie pentru cormorani denota faptul ca nu are alte preocupari (malefice) decat sfortarea obsedanta pentru recunoastere care vine din complexul de inferioritate. Evident ca prin faptul ca doarme in post si oricum nu este deloc potrivit pentru a conduce un minister, ce se intampla sub el e cu totul altceva. Dar sa ne uitam putin doar la tov. Abramburica Andronescu care incepuse si ea acum 2-3 saptamani (de cand a fost “reinvestita” desi, dupa cum stim … “niciodata” nu o sa se compromita) cu ziua si revolutia in educatie. Exista o batalie intre tovarasii din plan secund pentru atentie in mass-media se pare stiut fiind ca fiecare aparitie, fie ea buna sau rea, produce notorietate si notorietatea aduce voturi sau aduce punctaj mare in sondaje.

Asadar, dle D’aia, nu mai impuscati cormoranii, ca astia va fac pe dumneavoastra faimos.

De ce nu dă România înainte?

Se pune mai întâi întrebarea ce înseamnă “înainte”. Voi detalia mai mult sau mai puțin direct…

Problema ramânerii în urmă și necesitatea “recuperării” terenului sunt o chestiune veche pentru țărișoara noastră. Putem face câteva exemplificării ale rămânerii în urmă, la ce ne referim. E îndeajuns însă să folosim expresia generică “nivel de trai” pentru a nu ne complica prea mult.

Reformulată întrebarea, aceasta ar putea suna așa: de ce nu crește nivelul de trai al românilor și suntem mereu în urmă.

Vorbind despre nivelul de trai, trebuie totuși să recunoaștem că acesta a crescut dacă privim la nivel istoric (pe ultimii 20 ani, de exemplu). Dar, întrebarea nu este de ce nivelul nu crește, ci de ce nu crește în același ritm cu al altora și noi rămânem mereu la coadă?

Când ne comparăm, prima pornire, și de bun simț este să ne comparăm cu vecinii. Este cumva firesc, deși este apanajul unei gândiri limitate, fără viziune și fără aspirații prea mari. Compararea “cu vecinii” la nivel de țară este similară cu comparația cu vecinul de bloc. Bunăoară, dacă avem o mașină mai proastă ca a vecinului, simțim nevoia să vedem care mai sunt dobânzile la credite pentru a încerca “un upgrade”, și vice-versa, dacă avem o mașină mai bună ca a vecinului, simțim satisfacție și avem o imagine foarte bună despre noi. Cel mai tare din parcare însă poate fi un Matiz într-o parcare de trabanturi, dar dacă vine un Tesla în acea parcare, toata stima de sine a deținătorului Matizului dispare instant.

Comparația cu vecinii mai suportă încă o notă: cu care vecini să ne comparăm: cu cei apropiați, cu cei apropiați și vecinii lor sau și cu cei din același bloc economic din care facem parte? Tendința la noi este să ne comparăm cu fostele țări comuniste și “partenerul” nostru permanent este Bulgaria. Evident că orice comparație este una subiectivă și oricine poate realiza o comparație pe un anume indicator, cu o anumită țară, ca să demonstreze ce dorește. De exemplu, Viorica compara creșterea PIB-ului nostru cu al Germaniei, cum că noi am avut un procent mai mare ca nemții. Evident, orice comparație cu Germania este penibilă, din orice punct de vedere și chiar în contex propagandistic, denota o prostie crunta, pentru ca realitatea oricum contrazice total cifrele și face irelevantă comparația. Cu greu cred că s-a umfat cineva în pene în urma acestei comparații, oricât de nepriceput, necunoscător și spălat pe creier de mașinăria de propagandă a partidului ar fi.

Fie că folosim vecinii apropiați, fie pe cei mai puțin apropiați, situația este complexa și variată și în funcție de ce putem scoate în evidență – că ne e mai bine sau că ne e mai rău, avem de unde alege. Bunăoară, dacă vrem să spunem că o ducem bine și că dăm înainte, putem arăta înspre ucrainieni sau spre sârbi (deși nu știu cât de mult suntem la nivel de trai peste sârbi). Dacă vrem să demonstrăm că suntem mult rămași în urmă, putem compara salariul mediu din România cu cel din Ungaria (sau alți indicatori), sau de ce nu din alte țări, poate una similară ca populație și suprafață cu noi – Polonia.

Să trecem acum la un alt aspect. Inevitabil, cel puțin generația mea, a fost îndoctrinată că noi românii am rămas în urmă din cauza geografiei, că am fost plasați la marginea imperiilor, blah, blah. Unii merg până acolo chiar să afirme că poporul român este o minune că a supraviețuit la marginea imperiilor, deși probabil la fel se gândesc toți, mai puțin ungurii care au făcut parte dintr-un imperiu și pentru ei trecutul nu este unul al supraviețuirii ci unul al cuceririlor și dominației asupra altor nații. Cei care caută însă explicații în istoria geopolitică pentru starea noastră actuala greșesc în mare parte: istoria este rezultatul acțiunii popoarelor, nu acțiunea popoarelor este determinată de istorie. Adică, de acord că sunt momente în istorie când geopolitica contează, dar dacă e să fim realiști, geopolitica este tot o rezultantă. Pe scurt și pe șleau spus: atât am putut, atât am dat noi de-a lungul istoriei. Nu faptul că am avut imperii în jurul nostru a fost cauza “rămânerilor în urmă” ci faptul că nu am fost îndeajuns de puternici pentru a forma noi un imperiu și a-i domina pe alții. Sunt sigur că la o asemenea afirmație, probabil profesoarei mele de istorie – o naționalistă care mi-a băgat multe “plăcinte” în cap – i s-ar fi ridicat părul în cap. Noi? Noi să dominăm pe alții! Vai, dar noi suntem un popor creștin, buni și ospitalieri. Noi nu am făcut niciodată rău altora și nu am avut tendințe expansioniste. Evident că istoria are multe contraexemple conform cărora chiar noi românii aștia creștini și buni cu vecinii, am scos armele și ne-am dus peste ei și i-am cotropit. Sf. Ștefan cel Mare chiar a cam dat foc la orașele polonezilor din nord și le-a prădat. De asemenea, răzeșii lui Ștefan, le-au tras câteva scatoalce bune muntenilor care nu erau cuminți – o bătaie ca între frați ar spune unii … Și nici nu am mai amintit de bulgari, cum le-am luat Dobrogea și se punea problema la unii politicieni ai zilei dacă nu ar fi bine să integrăm o felie mai mare din Bulgaria pentru că altfel poate le trece lor prin cap să ne cucerească – asta în timpul războaielor balcanice de la începului secolului XX. Așadar, nu ne-am dat înapoi de la bătaie și dominație niciodată, problema nu este că noi nu am vrut să cucerim ci realitatea dură este că nu am fost în stare să cucerim și că în general, teritoriul nostru a fost unul cam …. de zăbavă, spațiu de manevre între imperii, greu de cucerit total și fără o miză prea mare pentru un imperiu sau altul.

De ce ne-am dori însă să dăm înainte și ce ne lipsește? Plafonarea și mulțumirea cu puțin este o altă meteahnă pe care o văd eu specifică românilor. Nu neg că există o categorie aparte de “ciudați” care ies din peisaj dar această categorie este infimă. Aș da următorul exemplu și rog ascultați cu atenție tot interviul de mai jos:

Știam că agricultura a crescut mult în ultimul timp, că avem producții record, că s-au făcut investiții, că au venit străini cu tehnologie și că pâmântul nostru fiind atât de bun, sunt ferme unde stăm mai bine chiar ca în afară și chiar la nivel de producție pe hectar, ne-am cam aliniat. Afirmațiile d-lui legumicultor din interviul de mai sus că suntem în urmă și el se duce la unguri ca să învețe tehnologii noi și chiar ca să cumpere folie m-a cam șocat, a fost ca un duș rece.

De ce suntem în urmă la legumicultura, tocmai noi cu ale noastre terenuri excelente? Cum de în anul de grație 2019, românii merg în străinătate ca să cumpere chestii mai … avansate, așa cum pe vremea comunismului mergeau fie la sârbi să cumpere produse alimentare, fie la ruși să cumpere haine de calitate, fie oriunde se putea pentru că tot ce aveam noi era sub ce aveau vecinii noștri.

Ne-am gândi că legumicultura nu e un domeniu prea avansat în care să apară noutăți în fiecare an. Probabil la 5-6 ani apar materiale noi, mai eficiente, și poate că apar soiuri noi, moderne, adaptate la clima contemporană. Dar să nu avem o amărâtă folie cu protecție la UV în România? Ce să mai zicem de alte domenii?

Răspunsul simplist la rămânerea în urmă ar fi să aruncăm vina pe politicieni. Clasa politică este însă imaginea societății. Dacă avem hoți și incompetenți în parlament și dacă avem un ministru al energiei care pare dement, aceasta este doar pentru că așa este și populația. Prostia și incompetența însă nu sunt îndeajuns pentru a explica starea națiunii. Prostul învață care îi este locul și de multe ori știe când să dea înapoi. Vedem bunăoară cum Tăriceanu începe să înțeleagă și el că taxa pe lăcomie nu prea dă roade și ar cam trebui retrasă. “Liberalul” Tăriceanu, cel care ne-a dus în criza din 2008 cu a lui economie care duduia în perioada în care a fost prim-ministru, fiind prost, nu a realizat înainte de introducerea taxei că aceasta o să fie o problemă, și nu i-a cerut lui Dragnea să o lase baltă. Acum, când vede ce se întâmplă și că e lată treaba, dă înapoi. Deci prostia are un mecanism de auto-reglare care limitează răul. Proști nu avem doar noi, sunt sigur că există proști și în Ungaria și în Italia și în Germania. Cu toate acestea, noi nu dăm înainte …

Hei-rupismul poate fi o altă explicație. Nu suntem calculați, suntem impulsivi, acționăm fără să cântărim problema bine, suntem prea entuziaști și apoi ne consumăm rapid, trecând în delăsare și bălteală la fel de instant. Repezeala, superficialitatea, pripirea, nu sunt îndeajuns pentru a explica rămânerea în urmă. Toate acestea sunt atributele tinereții, adolescenței și după un set de experiențe, oricât de nesabuit ai fi, înveți. Realizezi că “graba strică treaba” și că “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg”. La aceasta categorie, de entuziasm necalculat, sunt însă mai moderat și cred că o doză de nebunie și un oarecare dinamism nu strică, prin urmare, dacă ne-am dori de exemplu ca să avem spitale curate, sunt sigur că s-ar putea face. Să zicem că un director de spital e obsedat de problema asta și vrea să o rezolve. Chiar dacă se grăbeste și ia niște măsuri pripite și nepotrivite, fără să se consulte, fără să apeleze la specialiși și profesioniști cum ar fi normal, fără să ceară sfatul la alți directori din alte spitale care au rezolvat problema, în cele din urmă, dacă există dorință și perseverență, multe probleme se pot rezolva prin simpla încercare din nou, de câte ori este nevoie.

Ce ne facem însă, dacă măcar o mică felie din răspunsul la această întrebare complexă și cu multe niveluri ține de nepăsare sau răutate? Dacă pur și simplu nu ne intereseaza binele comun și datul înainte “în grup”, ca neam, ca țară, ca oraș, ca societate etc? Dacă adevărul dur despre români este că sunt extrem de individualiști și pragmatici fiind interesați doar de binele propriu, orice în afara interesului propriu, fiind nu doar neinteresant, dar uneori și părându-ni-se un moft, o complicație, o pierdere de timp. Curățenia pe stradă, respectarea orelor de liniște la bloc sau chiar munca la serviciu un produs bine făcut par lucruri care nu ne aduc niciun avantaj, necesitând un efort din partea noatră. Mândria de lucrul bine făcut, dorința de acordare la unele valori dincolo de noi, care ne extind puțin în afară și care sug din energiile noastre pentru un scop dincolo de orice beneficiu concret pentru noi, par chestiuni extraterestre pentru români. Răutatea este cumva rezultanta prostiei dar nu totdeauna. Nu doar proștii pot fi răi, ci și șmecherii. Șmecherii sunt proștii care cred că pot face rău și să scape neprinși. Fiind cu un grad de inteligență peste tembelism, șmecherul scapă de multe ori de consecințele prostiei lui și astfel pierde șansă să învețe din greșeli. Pentru că fentează de multe ori, șmecherul crește în șmecherie și capătă curaj, ajungând la niveluri din ce în ce mai înalte și cu potențial de a face rău din ce în ce mai mare.

Un șmecher, doi, pe ici pe colo nu ar fi o problema și nu ar putea ține o țară întreagă captivă. Dacă însă șmecheria este tradiția locului, atunci avem o problemă … Șmecheria generalizată produce un sistem canceros cu multe sinapse și mecanisme de regenerare care pot să anihileze automat orice tentativă de ieșire din șmecherie. Neadaptarea la șmecherie, penalizează drastic pe toți participanții și induce o selecție naturală care scuipă în afara sistemului orice ne-aliniați și orice actori care ar putea schimba mecanismele interne ale sistemului. Chiar dacă prin accident, organismul social are o reacție imunitară la virusul șmecheriei și unii agenți doresc să devină eroi luptăndu-se cu “virusul”, cancerul se adaptează și se regrupează, în cel mai fericit caz, intrând în hibernare sau simulând reacții normale pentru a nu putea fi identificat și eliminat din organism.

Putem găsi șmecheria ca tradiție în România actuala la toate nivelurile. Copiii de mici, nu pot să asimileze valori nobile deoarece văd la părinți și în sistemul educațional care este infectat, cum șmecheria aduce beneficii. Mai întâi, copiii care au părinți șmecheri, au telefoane mai bune, au note mai mari deoarece părinți lor șmecheri vin cu atenții la profesorii șmecheri și prin urmare încet-încet, elevul înțelege că efortul nu duce la rezultate, deoarece rezultatele bune pot fi obținute și fără efort, prin șmecherie. Mai apoi, după școală, tânărul când trebuie să intre la muncă, se uită în jur și vede cum stau lucrurile: ești șmecher și ai prieteni șmecheri cu combinații? Poți câștiga o pâine bună la stat, la administrație, pe undeva la o regie sau la o firma de stat, unde cu o atenție, poți obține un loc bine plătit cu muncă ușoară și fără riscuri viitoare. Alternativ, dacă nu ești smecher și ești fraier, ajungi să lucrezi la patron: fie în construcții la cărat de saci, fie la cabluri sau scaune auto pe salariu minim, fie în piață la tarabă unde faci frigul pe 2 lei, etc. Cu greu, dacă nu ești șmecher începi ca tânăr pe piața muncii într-un loc satisfăcător. Ca om de afaceri, indiferent de traseul pe care l-ai avut, dacă ești șmecher și te faci prieten cu șmecherii, observi că poți face afaceri la un cu totul alt nivel ca înainte de a fi șmecher. O comandă de pliante de la primărie la prețuri triple decât dacă le-ai fi vândut tu, chinuindu-te să atragi clienți aiurea făcându-ți reclame pe internet și prin ziare, doar cu o mică spăgă, parcă îți trezește pofta de afaceri. Niște termopane montate oricum la o școală, la prețuri triple decât daca le montai la clienți pe care trebuia să ți-i faci în ani de zile muncind bine și pe un preț cât mai mic ca să nu se ducă mușteriul la competiție, parcă te fac să fii mulțumit că ți-a venit ideea să încerci și tu să fii șmecher. O vilă-pensiune făcută pe fonduri europene aiurea și trecută ca hotel funțional, pe care o vinzi peste 3-4 ani după ce ai avut activitate fictivă, pare cea mai tare șmecherală pe care a făcut-o un tânăr la 25 de ani, de aceea șmecherul se simte bine în pielea lui, încă de tânăr. Mai apoi, dacă ai vreo 40 de ani și ești directoraș în vreun departament minuscul al unei agenții a nu știu cărui departament al celor 50 de ministere și agenții de stat, nu ai niciun motiv să nu aperi partidul pe Facebook și să pupi în fund pe tovarașii de la conducere dându-le like-uri și share-uri și felicitându-i de onomastică sau de aniversare. Și normal că un asemenea salariu ca al tău de mare director, nu ai fi câștigat tu în privat niciodată, un incompetent și un leneș de care și tu te uimești uneori ar fi avut mari probleme ca să își câștige pâinea de simplu muncitor, darămi-te ditamai directorul cu atâtea sporuri și beneficii și fără niciun stres, care plimbă niște hârti și trebuie doar să fie atent ca fundul pe care îl pupă să fie cel corect și nu unul care o să fie cumva luat la șuturi de un alt fund mai mare în curand, tu avand astfel riscul să îți pierzi pozitia. Și am ajuns astfel la șmecheria finală: pensionar, fie de lux, fie de ne-lux, în ziua de astăzi câștigi mai mult ca fraierii care muncesc pe salariul minim și plătesc taxe și impozite, produc chestii care se vând ca să ia statul impozite și să îți plătească ție pensia. De aceea votezi tu cu partidul unic, pentru că ești șmecher și nu îți pasă. Chiar dacă îi vezi și tu că aștia sunt hoți și chiar dacă nu ești atât de prost pe cât te cred ei, îți place să te lași mințit, îți place să te lași vrăjit în tot felul de conspirații și povești aiuristice ale propagandei de partid. Șmechereala ta este însă chiar patriotică în ochii tăi, pentru că te crezi ultimul apărător al țării în fața soroșiștilor și corporațiilor.

Am trecut doar prin câteva categorii de șmecheri, sărind mult mai multe. Exemplele pot să umple cărți întregi și nu își au rostul. Șmechereala aduce deci avantaje individuale multiple, având o singură problema: pe ici pe colo, parcă satisfacția pe care o primești din faptul că ești șmecher, te umple de generozitate și parcă ai vrea să faci ceva și pentru țărișoara ta, dar nu ai merge până acolo încât să ai tendințe anti-șmecherești. Nu, îți propui, măcar să faci și tu un bine, pe ici, pe colo, pe unde se poate. Acolo unde nu te costă nimic. Nu furi tot ce poți, mai împarți și cu altul, mai ai grijă și să fie cetățeanul mulțumit, mai ești interesat și de muncă să iese bine. Că de la un punct, parcă te saturi și te plictisești de atâtea combinații, chiar dacă lăcomia nu are limite și orice șmechereală este doar o treaptă de trecere la o șmechereală și mai mare. Evident, nu toți șmecherii au aspirații infinite, majoritatea probabil vor doar să-și plătească ratele. “Fă-te frate cu dracul, până treci puntea” este crezul acestor oameni. EI nu s-au băgat până la gât în șmechereli ca să își ia BMW-uri sau pentru vacanțe în Brazilia cum face Dragnea. Nu, ei doar vor să plătească ratele. În rest, nu au alte aspirații, dar parcă dacă se ivește oportunitatea, instant obiectivele se schimbă din mers și noi orizonturi se deschid. După rate, te mai gândești și la copii, că trebuie să le lași și lor ceva, că trebuie să ai grijă să îi aranjez și pe ei. Și așa șmechereala se transmite din tată în fiu și devine tradiție.

Doctorii falși – praf în ochii

Chestiunea cu doctorii falsi – scandalul zilei – sunt doar un mic memento ca in Romania viata este foarte interesanta si niciodata nu ne vom opri din uimire.

Uimirea mea nu vine atat din posibilitatea ca doctori fara acte profeseaza in sistemul medical (de stat sau privat). Evident ca fie la stat, fie la privat, institutiile in Romania sunt slabe, plimbatorii si verificatorii de harti nu isi fac treaba (putina oricum) nicaieri la stat si nenumarate anormalitati au loc – IN TOATE DOMENIILE, nu doar in cel medical.

Autorizatii de constructii date pe spranceana (sau pe spaga), controale ale Sanepidului in care controlorii nici nu se mai deplaseaza la cabinet, daca sunt “prieteni” cu solicitantul, ITP-uri pentru masini bombe publice, pe care le scoti cu 20 bacsis la verificator – coruptia este cancerul care creste si sporeste pe plaiuri mioritice. Am putea spune ca traim cu el de cand ne stim, ca asa e in balcani – spaga domneste, dar as dori sa atrag atentia asupra unui alt aspect legat, cel putin de falsii doctori.

Principala problema in sistemul medical, nu sunt doctorii falsi. Sunt 1-2-3 doctori falsi poate in intreg sistemul, poate sunt 10 si chiar daca ar fi 100, nu asta ar fi problema. Problema este ca in sistemul de stat medical, regula este NEPOTISMUL + SPAGA. Nu exista competitie reala pe posturi. Exista doar posturi create la comanda pentru rudele marilor “profesori” sau pentru “prietenii” tovarasilor directori numiti politic ai spitalelor. Fiecare post, de la sef de sectie pana la liftiera se castiga doar cu spagi si comisioane grase. Acum un an sau doi, un taximetrist imi zicea ca taxa pentru un post de asistent la Spitalul Judetean Craiova ar fi de aproximativ 10.000 EUR. O suma infima as zice eu, cred ca se insela.

Bineinteles, ca fuga medicilor – mai ales a celor capabili si corecti care “nu se adapteaza”, face ca acolo unde nu e prea interesanta pozitia (pe la marginea tarii, prin orase mici sau pe specialitati cu deficit mare) sa se manifeste lipsa crunta. Atat de crunta este oferta de munca incat tovarasii directori de spitale care in vremurile bune angajau pe ochi frumosi, doar prietenii, acum dau din colt in colt ce sa faca ca sa aduca personal, ca sa nu aiba de suferit la fonduri.

Haos, incompetenta, nepotism, coruptie – acestea sunt metehnele din sistemul medical. Faptul ca scandaluri amuzante ca acesta cu doctorii falsi ies la iveala, este doar un circ. In toata zarva asta, nimeni nu s-a obosit sa vada motivul acestor doctori falsi, de ce au fost atat de nebuni incat sa isi asume riscuri ca sa practice meseria de doctori? Banuiala mea este ca pe langa cazuri patologice, probabil exista si unele motive financiare. De exemplu, in cazul lui Matteo raspunsul este atat ca era bolnav mintal cat si ca facea bani. In cazul rezitentei voluntare insa niciun reporter nu s-a gandit sa investigheze care ar fi fost motivatia ei.

Sistemul public de sanatate este imaginea societatii. Banii sunt o problema secundara. Sunt nenumarate lucruri care se pot face si fara bani pentru a imbunatatii drastic situatia. De exemplu, mentinerea stricta a programului de vizite in spital poate aduce o schimbare majora in confortul bolnavilor si al doctorilor, in igiena si riscurile medicale. La noi insa ca nicaieri. Eu, Gigel din strada, pot sa intru in spital la orice ora de zi sau noapte, sa ma plimb prin saloane la orice sectie si chiar sa incerc usile asistentelor daca sunt deschise si sa le fur tableta. Am auzit de la o asistenta cum inchide cabinetul cand pleaca pe salon deoarece au fost cazuri – ea dadea insa vina pe mamicile de o anumita etnie (care daca tot stateau brambura cu copiii prin spital, pentru ca nu se puteau abtine, mai incercau din cand in cand usile la cabinetele doctorilor sa vada ce le pica). Am intrebat-o insa, “pai si camerele video”? La spital, teoretic exista un sistem de camere pe care s-au platit zeci de mii de euro. Evident insa ca pandarii de jos se joaca pe telefon in timpul muncii si nu stau ei cu ochii pe camere. Iar de inregistrari – ce sa mai zicem … Oricum probabil sistemul este functional partial, ca toate lucrurile din spitalele noastre. Dovada ca banii sunt degeaba si ca mentalitatea e problema este simplul fapt ca nenumarate spitale au aparatura foarte scumpa cumparata dar sta pe bara din diverse motive: ba ca nu avem specialist, ba ca nu stiu ce piesa dureaza luni pana vine, ba ca nu s-a terminat amenajarea etc.

Singura solutie pentru Romania este sistemul privat care poate sustine si promova competitia si calitatea. Din pacate si aici sunt multe probleme si piedici. De exemplu, datorita super-reglementarii medicinii muncii (cand te angajezi ai nevoie de o mie de hartii iar pentru unele posturi, chiar trebuie sa faci periodic controale) au aparut ca ciupercile clinici cu doctori care au doar rolul sa dea stampila. Dar nu doar din cauza medicinii “muncii” (ce gluma buna) ci si din cauza pomenilor oferite lenesilor si parazitilor prin asa zisele pensii de handicap au creat o industrie a doctorilor si policlinicilor producatoare de stampile si hartii pentru ca “dosarul” sa treaca de comisie care traiesc din pus stampila pe analize si boli fictive. Atat de mare este rispia cu banii pentru paraziti incat din ea se hraneste un procent important din piata medicala.

Cu toate acestea, competitia in domeniul medical este una reala si doctorii competenti din privat au si vor avea un viitor stralucit, tocmai pentru ca la stat, cancerul nu va face decat sa roada si sa consume energia celor de buna credinta care incearca sa faca ceva si sa impinga lucrurile inspre bine, inainte, intr-un mediu toxic, super-politizat, nepotist si plin de incompetenti, mai ales in punctele de decizie, unde se imparte banul si unde se ia deciziile strategice.

Este infarctul staretului Efrem un semn de la Dumnezeu?

Staretul Efrem al manastirii atonite Vatopedi a facut infarct tocmai cand a aterizat la Kiev si inainte de slujba pentru intronarea noului mitropolit al noii bisericii ortodoxe a Ucrainei – Epifanie DUMENKO. Ultima stire pe care am gasit-o eu (din 2 februarie) este ca staretul este inca la spital in Kiev si a fost vizitat de Epifanie dupa slujba de “intronare”.

Inevitabil, nu putem sa nu privim un astfel de eveniment ca un semn si sa ne punem intrebarea: este aceasta noua biserica madular din trupul lui Hristos sau este inca o plasa intinsa de dusmanul Bisericii unui popor rastignit care s-a lasat adulmecat de promisiuni si miraje si a luat-o pe o cale periculoasa si fara speranta.

Gurile rele (rusii) spun ca Bartolomeu ar fi dat ultimatum staretului Efrem ca si staretului unei alte manastiri atonice (Xenofont) pentru a participa la slujba. Asta s-a intampla dupa ce chinonita atonita (adunarea tuturor manastirilor) a decis ca sa nu participe la aceasta slujba si sa nu trimita pe nimeni – inca o sfidare a lui Bartolomeu (patriarhul Constantinopolelui sub care se afla si Athos-ul).

De altfel, raporturile athonitilor cu Bartolomeu nu au fost niciodata mai proaste. Insa atonitii au invatat sa stea deoparte si sa nu faca tulburare (prea mare). Este cumva uimitor cum atonitii reusesc sa il pomeneasca in continuare pe Bartolomeu dar sa nu puna un deget la “misiunea” acestuia de sapat la radacina bisericii si de parjolit tot ce misca in fata sa.

Se cuvine aici o mica paranteza. Multi ortodocsi privesc la Athos cand au dileme si asta vine din faptul ca Athosul a ramas inca un loc neatins (total) de duhurile lumii de astazi, unde sute de calugari se roaga, s-au rugat si unde mii si zeci de mii de oameni vin in fiecare an ca sa se roage. Ne gandim deci ca nu poate Dumnezeu sa nu trimita putina lumina intr-un loc inspre care oamenii isi indreapta privirea. Dumnezeu este cumva obligat sa tina in picioare Athosul, chiar daca atonitii nu ar fi vrednici, deoarece oamenii isi pun nadejrea in Athos si cauta raspunsuri. Evident ca in realitate influenta Athosului este mai mult una boema, poetica – putini crestini ia seama la invataturile parintilor de acolo si isi schimba in mod real viata. Putini crestini sunt cei care dupa un pelerinaj la Athos isi schimba viata. Insa asta nu e vina Athosului, ci e vina omului modern, care nu mai poate tine arpinsa flacara credintei si care nu isi poate schimba viata.

Din aceasta asteptare, evident ca se nasc si mari dezamagiri atunci cand unele pozitionari ale Athosului nu sunt pe asteptarile noastre. Mai ales extremistii care cred ca le stiu pe toate si cei care nu accepta ca pot sa existe alte pozitii decat ale lor sunt foarte afectati atunci cand atonitii nu renunta la pomenirea lui Bartolomeu dupa ce Bartolomeu mai face cate-o boacana traznita.

Bineinteles ca e gresit si total ineficient sa iti storci creierii care e adevarul in chestiunea ucraineana si mai ales noi, cei de jos, ar fi bine sa asteptam si sa vedem roadele acestei “schisme” pentru a ne putea declara cu fermitate. Intr-adevar, semnalele actuale sunt cumva clare, in sensul ca felul cum s-a facut aceasta rupere este unul dramatic. Daca lucrurile nu se schimba, peste 1000 de ani se va numi Marea Schisma Ortodoxa de la Kiev care il va avea ca autor pe Bartolomeu si care a impartit lumea ortodoxa in doua. Evident ca nu pot sa existe baltiri si treceri cu vederea cum au fost pana acum in alte chestiuni (“Marele Sinod din Creta” ar fi unul). Dar iata retrospectiv putem vedea si roadele acelui “Mare Sinod” in care rusii au fost ignorati: ruperea intre Constantinopol si Moscova.

Cine doreste rupere, dezbinare, razboi, certuri, neintelegeri – mai ales intre frati? Diavolul! Cine este mai vinovat in razboiul de fata? Rusii sau Bartolomeu si acolitii lui? Greu de spus, de aceea putem pleca de la premiza ca si aia si aia. In primul rand, celor care zic ca Bartolomeu s-a pupat mai mult cu papistasii si ca este destul de compromis, le putem spune ca si rusii s-au pupat destul cu papa si chiar prea mult cu Putin. Intelegem ca intr-o dictatura Biserica nu are ce sa faca si ierarhii trebuie sa faca politica ca sa nu mai darame stapanitorul bisericile cum au facut-o comunistii. Dar cand mai marii Bisericii intra prea mult in pat cu politicienii, incep desfranarile si Dumnezeu da drumul la o pacoste cum a fost ciuma rosie care a cernut graul de neghina timp de o suta de ani.

Daca infractul a fost semn de la Dumnezeu, probabil ca primul care o stie este staretul Efrem si vom vedea ce va spune zilele urmatoare. Deocamdata a raspus binevoitor si l-a felicitat pe noul mitropolit Epifanie al schismaticilor, cel putin in fata aparatului fotografic. Poate ca Dumnezeu l-a pazit pe Efrem, pentru dragostea pe care o are pentru el, sa participe la acea slujba care poate nu a fost una binecuvantata ci doar o adunatura de schismatici. Staretul Efrem era bolnav, a mai avut accidente vasculare si chiar o operatie pe inima. Ori dupa un zbor cu avionul, exista riscul de infarct. Nu cred zvonurilor cu ultimatumul dat de Bartolomeu – nu cred ca ar avea curajul sa dea ultimatumuri, mai ales unor personalitati ca Efrem, care este iubit de intreaga Grecie.

Intorcandu-ne la problema schismei din Ucraina, as pune doua intrebari: cum se face si cui ii foloseste.

Cum se face – orice lucru e bun, daca e facut bine. In traducere eclesiologica, daca noua biserica s-ar fi facut in pace cu acordul sau macar cu pregatirea rusilor, cu stabilirea dinainte a felului cum se va face aceasta rupere etc, puteam spune ca e de la Dumnezeu. As aminti aici cuvantul patriarhului Ioan al Antiohiei: “noi nu spunem ca aceasta schisma este doar politica, dar se pare ca mai multi actori politici si altii care sunt in spatele acestei probleme, par sa participe la ea” (sursa). Deci, unde s-a vazut ca sa isi bage diavolul codita si sa puna umarul (putin zis) la lucrarea lui Dumnezeu? In cazul de fata, nu doar de pus umarul a fost vorba ci chiar de infipt sula in coaste unor “actori” ca sa miste treaba inainte. Evident ca americanii, obsedati de razboiul “asimetric” dus de rusi, dupa ceva stoarceri de creieri si investiii in experti, s-au gandit sa le dea si ei o lovitura acolo unde ii doare, mai precis in “autoritate”. Iar autoritatea Rusiei, in perceptia americanilor, sta in Biserica Ortodoxa. De ce se duce soldatul rus la lupta? Pentru dolari, ca americanii? Pentru o pensie babana si asigurari medicale in clinici medicale de top? Nici vorba! Rusii care au luptat in Donetsk sau in Siria doar pe motive religioase (si pe putine ruble pentru vodca) i-au uimit pe americani care cu greu mai pot sa faca recrutari chiar si cu salariile bine platite ale soldatilor americani. Autoritatea si puterea simbolica a Bisericii Ortodoxe sunt un ghimpe in incercarea Imperiului de ingenuncheare a lui Putin si a statului rus.

Intr-adevar, Dumnezeu da ploaie si soare si peste cei buni si peste cei rai. S-a nimerit ca acum, Biserica Ortodoxa Rusa sa fie sub aceeasi umbrela cu tinta Imperiului – Putin & KGB si prin urmare, americanii lovesc in ce considera ei veriga slaba. Diavolul nu a putut sa nu puna si el umarul si sa se foloseasca pe ici pe colo de cate-un fraier. Ucrainieni puteau sa aiba biserica lor si altfel, si altcandva si in pace. Sau cel putin, asa imi doresc eu sa cred. Nu exclud, in final, ca poate altfel nu se putea si ca poate nasterea aceste biserici doar asa se poate face, cu mari tulburari, cu influente si cu manipulari politice si poate chiar si cu un viitor razboi. Dar daca e asa, ma gandesc ca Dumnezeu l-ar fi intarit pe Efrem ca sa ii mangaie si sa ii sprijine pe ucrainieni, care chiar ar fi avut nevoie sa fie sprijiniti, caci cu americani cu tot, Bartolomeu nu se poate salva nici macar pe el, dupa cum vedem ca turcii incep sa stranga usa si pe crestinii din Turcia si cu toate politicianismele si ecumenismele lui, Bartolomeu nu a reusit sa salveze Patriarhia de Constantinopol, oricat de optimist ar fi el. Sa speram ca la vremuri mai grele, Bartolomeu nu o sa faca compromisuri si mai mari, in ceea ce priveste dragostea lui “frateasca” cu papistasii. Caci la chemarea lui, sunt unii turbati si pe la noi care merg ca vitele cu capul inainte jos fara sa se uite pe unde merg (sa ma ierte vitele pentru comparatie, ca ele merg totusi pe drumul pe care il cunosc si pe care au mai fost).

Cursul valutar este adevarata manipulare a bancilor nu ROBOR-ul

Sar PSD-istii pe BNR si pe banci ca manipuleaza ROBOR-ul si incarca ratele romanilor. ROBOR-ul nu poate fi insa manipulat din doua motive: 1) este o medie si prin urmare toti actorii ar trebui sa fie asociati intr-un cartel si sa fie coordonati, altfel cel care sta pe dinafara se poate arde nasol 2) bancile nu au un motiv real sa mareasca ROBOR-ul; profitul nu din ROBOR le vine, ba chiar le-ar conveni un ROBOR mai mic

Incompetenta si slaba educatie financiara a bolsevicilor se dau pe fata cu fiecare zi care trece si fiori reci imi trec amintindu-mi memoriile luptatorilor anti-comunisti care s-au confruntat cu acelasi drac in perioada de instalare a comunistilor. Nenumarate exemple pot fi date de situatii absurde in care incompetenta celor de sus si lasitatea celor de sub ei s-au combinat si au rezultat anomalii si deraieri de la orice logica. De exemplu fabrica de ars gunoaie. Ceausescu a vizitat undeva in strainatate si a vazut ca “imperialistii” ard gunoaiele si produc energie. Prin urmare a dat ordine sa facem si noi o fabrica de asta. Zis si facut. Problema era ca trebuia facuta inaugurarea, trebuia sa vina tovarasul si gunoiul romanilor nu prea ardea deoarece romanii nu aveau plastic sau hartie de aruncat din cauza saraciei, ci mare parte erau resturi biologice care nu dadeau eficienta energetica prea mare. Prin urmare inginerii “experti”, pentru ca le era frica sa il confrunte pe tovarasul deoarece erau niste pupincuristi ordinari fricosi si fara coloana vertebrala, au gasit solutia: sa aduca pe furis niste rumegus si alte materiale solide care sa faca fabrica sa functioneze pe timpul vizitei tovarasului.

Asa se face si cu ROBOR-ul ca nimeni nu i-a spus lui Teodorovici ca daca chiar vrea sa loveasca unde le doar pe banci ca sa le arate cine e taticul, ar trebui sa dea o lege prin care sa limiteze procentul de 1% in plus pe care bancile il pot adauga la cursul balutar al BNR-ului la cursul de schimb si din care bancile fac profituri imense, direct proportional cu numarul clientilor care sunt nevoiti sa foloseasca cursul bancii pentru a schimba valuta din afara. Intrarile de valuta, atat ale persoanelor (capsunari) cat si ale companiilor, cu greu parasesc ghiseul bancii ca sa ajunga la casele de schimb unde cursul este mai bun. Fiind captivi bancilor, exportatorii si capsunarii (aici mai putin, deoarece au variante) platesc 1-2% peste cursul BNR si/sau al caselor de schimb valutar, profitul ramanand la banci. Idem pentru importatori care sunt nevoiti sa cumpere la cursuri jalnice.

Exista competitie, ar putea spune bancherii. Cui nu-i convine, sa se duca sa scoata banii si sa schimbe la casele de schimb. Mai greu din pacate! Exista comisioane de retragere, sume limita etc. Comisioanele pentru transferuri si retragere sunt adevaratele surse de profit pentru banci, prin care tin captivi importatorii si exportatorii pe care ii jecmanesc la un curs jalnic, vanzandu-le scump si cumparandu-le ieftin valuta cu greu dobandita.

Din cunostintele mele, companiile au o singura varianta (pe langa negocierea cursului – o falsa optiune): Aforti Exchange – o casa de schimb valutara cu capital polonez care ofera un curs mai bun ca al bancilor pentru companii. Din pacate comisioanele de transfer si timpul prea mare al tranzactiilor (cand o sa intre oare si Romania in lumea moderna in care tranzactiile interbancare au loc instant?) fac greoaie si rareori fezabila optiuna. Ca sa nu mai zicem ca lipsa de concurenta, nu stimuleaza nici pe Aforti ca sa ofere un curs prea bun, mai apropiat de piata decat al bancilor.

As dori insa sa revin la subiectul manipularii si sa speculez putin. In ce context ar putea bancile manipula ROBOR-ul? Sa trecem de absurditatea utilitatii unui ROBOR mai mare (dupa parerea mea un ROBOR mai mic ar atrage mai multi clienti pentru banci si acestea ar castica mai multi bani) si sa presupunem ca bancile si-ar dori si ar incerca sa manipuleze ROBORul. Principala conditie, ar fi ca toate bancile participante sa se inteleaga. Fara reguli clare si fara o intelegere clara pentru toti actorii, exista riscul ca manipularile sa arda crunt pe cei care nu joaca dupa reguli sau incalcarea regulilor de unii participanti sa afecteze major pe alti jucatori. Am avea deci clar un cartel, o intelegere ilegala, similara manipularii LIBOR-ului la britanici (unde bancile de fapt il manipulau in jos pentru a nu afecta atractivitatea creditarii – exact ce am spus mai sus).

Cat ar fi castigurile bancilor si care bancher s-ar risca sa participe la un cartel ilegal care poate sa il coste cariera in domeniu, si ce sens are ca intr-o perioada in care creditarea duduie si economia creste, bancherii sa se riste ei aiurea ca sa mareasca ROBOR-ul? Nu este nicio logica.

Bolsevicii se folosesc de aceasta gogoasa ca sa aprinda mania proletara a prostilor cu pareri bune de sine care cred ca inteleg cum merge treaba cu finantele si care sufera de sindromul conspirationismului international impotriva plaiurilor mioritice fecunde din care toti sug seva si ii cotropesc pe romani. Subiectul este evident unul bine ales, raspunde unei nevoi, publicul tinta afectat de cresterea infima a dobanzilor fiind evident prostii care nu si-au facut calculele bine si s-au expus maximal incat sa simta o crestere de 2-3% la dobanda. Nu bugetarii carora tocmai le-au crescut cu 10-20-50% salariile sunt afectati de problema ratelor deoarece expunerea acestora tocmai s-a micsorat drastic si majoritatea oricum aveau credite imobiliare (job-ul la stat e sigur si bancile stiu asta). Chiar daca au atacat si ei vreun led cu diagonala mai mare sau s-au aruncat la un BMW second nou, bugetarii nu sunt afectati de 1-2% cresterea ROBOR-ului. Tot sarmanii care muncesc in privat pe salarii minime si care poate s-au bagat la Prima Casa tentati fiind de ratele mici de acum 1-2 ani sunt acum cel mai puternic loviti si pe acestia incearca PSD-ul sa ii vaneze, starnind in ei mania proletcultista impotriva bancilor si companiilor contropitoare si aprinzand speranta ca partidul are grija si de ei, in timp ce patronii sunt rai si nerecunoscatori, iata ca partidul se ia la tranta cu bancile lacome si da jos cu ratele.

Evident, tovarasii si-au gasit nasul de data aceasta: nimeni dintre politicieni nu s-a pus cu bancile si a supravietuit. Recentele scatoalce primite la tentativele de vanzare de obligatiuni sunt mici coincidente (probabil alti factori sunt un joc). Adevarata “razbunare” (mai degraba ajustare) a bancherilor lacomi va fi in ridicarea unanima a costurilor (la noile credite) si poate chiar si a comisioanelor. Tovarasii nu au verificat oare niciodata lista de preturi a unei banci sa vada caietul acela gros cu cateva zeci de pagini? Sunt zeci si sute de comisioane si bancile stiu unde sa ajusteze incat sa isi mentina profiturile si sa nu fie afectate prea mult. De asemenea, pe langa ajustarea comisioanelor si cresterea generala a preturilor serviciilor financiare, bancile pot oricand sa apeleze la metode clasice de sifonare a profiturilor pe care poate pana acum nu s-au aruncat pentru ca doreau sa aiba niste bilanturi frumoase pe care sa le foloseasca fie pentru noi refinantari, fie pentru vanzari sau fi pentru sfortarea de a atinge noi ratinguri mai favorabile care le-ar oferi accesul la costuri mai mici cu emisiunile de obligatiuni.

Una peste alta, dupa cum am spus, partea nasoala e ca nebunii cu greu se vor opri aici ci vor arunca asaltul si asupra Bancii Nationale. Ce sens are altceva decat iesirea la rampa a bolsevicului psd-ist de la BNR Florin Georgescu care emite el ca bancheri opinii cu privire la impozitarea progresiva. Georgescu si cu Voinea tot trimis de partid la BNR ca sa sape si sa loveasca pe la spate pe Isarescu sunt viitorii actori ai acestui razboi. Dragnea nu are nevoie sa faca ca Erdogan, sa-si puna pe ginerele ministru de finante si sa preia controlul direct al bancii nationale. Trebuie doar sa il sprijine pe Georgescu sa ia locul lui Isarescu. Marea dilema e daca Georgescu e agreat de fortele “de deasupra” si din pacate asta o vom vedea in functie de cum se comporta leul. Sa speram ca semnalele primite pana acum sunt doar zgomot si nu fac parte din “comunicarea” intre tovarasii cu sorturi de la Basel si tovarasii cu (sau fara sorturi) din PSD.

1 2 3 170