Creditul – adevărata pecetluire

Iarăşi şi iarăşi despre credit … (şi aici, şi aici). Nu plănuiam să scriu prea devreme din nou despre credit, deşi gândul că creditul este adevăratul precursol al peceţii, nu cipul, mă tot bântuie de ceva vreme. Cel puţin prin efecte, dacă nu prin prezentare. Însă, tocmai am aflat că Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru, deoarece PS  Teodosie nu a mai plătit creditele şi mă întreb dacă se putea întampla ceva mai bun pentru trezirea din somnul raţiuni a ierarhilor noştri din Sf. Sinod care s-au gândit să adere la geniala idee a Patriarhului  de a construi Catedrala Mântuirii (adica a procopsirii bancherilor) pe credit. Iată că acum Dumnezeu dă un semn, să vedem dacă cineva are urechi să audă de data asta, pentru că se pare că PS Teodosie a mai avut probleme şi în 2005.

Cât despre duhovnicii care nu primesc ucenicii la spovedanie dacă au buletin cu cip, mă gândeam: oare nu ar fi mai bine pentru toţi nătăfleaţă care viseaza la pară mălăiaţă şi vor să ia credite, ca duhovnicii să încerce mai bine să îi aducă cu picioarele pe pământ şi să îi înveţe ce înseamnă responsabilitate şi seriozitate în raport cu viaţa de acum dar mai ales cu cea din  viitor? De ce oare până acum Pr. Justin nu a ţinut nici o predică împotriva creditelor? I-ar fi salvat pe mulţi care acum fug prin Italia ca să plătească ratele.  Nu mi se cuvine mie să spun ce ar fi mai bine pentru duhovnici, dar mi se pare cu totul de mirare ca în vremurile în care trăim, când societatea aşa cum o ştim se prăbuşeşte subit şi se face praf tocmai din cauza creditelor şi a consumului exagerat, să îşi mai dorească vreun creştin să acceseze credit. Este mandatoriu  pentru cei care nu ducem o viaţă pe principiul carpe diem, ci avem alte ţeluri în viaţă, să nu ne asumăm riscuri aiurea şi să nu ne punem în spate pe lângă crucea Mântuitorului, alte cruci de care nu avem nevoie şi de la care nu dobândim decât o falsă înviere, apriorii răstignirii. Căci plata unui credit, chiar dacă este realizabilă şi dusă la capăt cu succes, este un mare calvar.

De ce zic că creditul este o înainte-pecetluire mai profudă decât cipul? Ei bine, ştiţi că unele bănci deja sună vecinii rău platnicilor ca să le atragă atenţia discret că … Big Brother is watching. Înainte de a ne teme că vom fi urmăriţi de antihrist prin buletinul cu cip, iată că deja bancherii ne urmăresc, deocamdată pe cei care nu plătesc rata, dar dacă vom începe toţi să urmăm exemplul dat de ierarhii noştri, unde vom ajunge? Să nu fie aşa! Să ascultam de Sf. Vasile cel Mare: “Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum cu banii acestia? Iar daca nu poti plati, atunci vindeci un rau cu alt rau. Nu primi sa fii asaltat de creditor! Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat! Inceput al minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de nerecunostinta si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care cere imprumut, si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi”

Nu vreau să spun mai multe, dar faceţi un exerciţiu mintal: azi luaţi credit pe 5 ani, vă îndatoraţi 50% din veniturile actuale. Criza se înrăutăţeşte, la anul salariile mai scad 25% si preţurile mai cresc 10% şi anul următor la fel. Nu aţi pus garanţie nimic, să presupunem că aveţi un credit de consum. Sunteţi proprietar acum, aveţi apartamentul moştenire şi totodată mai aveţi moştenire şi o casă şi ceva pământ la ţară. Peste 2 ani nu veţi mai putea plăti ratele, mai ales dacă cursul va sări în sus cu 20%. Peste 3 ani vine antihrist şi începe pecetluirea. Prin urmare nu mai puteţi lucra, nu mai aveţi venituri şi banca vă ia apartamentul. Încearcă să îl vândă, dar preţurile vor fi deja prea mici pe atunci, şi peste ani dobânzile sau mărit şi s-au adăugat. Veţi pierde şi pâmântul în care vă puneaţi nădejdea.  Veţi rezista atunci pecetluirii?

Este un scenariu infantil poate, bineînţeles că nu dacă avem sau nu pământ vom rezista pecetluirii, ci dacă ne vom pune nădejdea în Dumnezeu. Dar orice decizie mai mult sau mai puţin chibzuită pe care o luăm acum, ne va ajuta sau ne va fi poticneală în viitor, chiar dacă nu va veni antihrist. Poveşti nefericite avem şi acum în jurul nostru de la cei care s-au lăsat amăgiţi de credite, nici nu ar trebui să vorbim de pecete şi de antihrist, dar o facem pentru că lumea este interesatăde subiect şi poate se gândeşte mai bine.

Vedem că ierarhii noştri nu ne ajută prea mult cu exemplul lor de viaţă şi de păstorire. Să nu ne smintim însă şi să nu ne dorim niciodată mai mult decât ce ne putem permite, chiar dacă a semna două trei hârtii este  o banalitate. Nu sunt total împotriva creditelor, nu exclud că pot să existe oameni care nu au încotro şi pentru care un credit mic raportat la veniturile lor şi la ce ajutor pot să primească de la alţii poate să ajute. Eu însumi m-am folosit de un credit când am avut nevoie şi nu regret, chiar dacă am pierdut mult mai mulţi bani decât credeam că voi pierde atunci când l-am făcut şi am scăpat cu greu de el, doar prin mila lui Dumnezeu. Nu am fost niciodata însă în primejdie, iar rata pe care o aveam era nesemnificativă în cheltuielile mele lunare. Nu neg, de asemenea, că unii oameni au nevoie temporar de credit în desfăşurarea unei afaceri, este ceva firesc. Este mai grav însă dacă fac din credit un obicei şi încep să gândească afacerea lor considerând creditul ca pe o unealtă de lucru. A te lungi peste cât îţi este plapuma poate fi uneori periculos, fatal de periculos, ca să nu mai amintesc de stres.

Un compromis va cere mereu un alt compromis. Un bugetar care face credit, când i se va tăia salariul şi va fi strâns cu uşa de nevoi, va veni el în căutarea şpăgii, nu va fi nevoie ca să îl preseze şeful. Pentru un creştin, expunerea la orice risc este fatală, pentru că aghiuţă îl va aştepta după colţ … la scadenţă, aşa cum îl hăituieşte acum pe PS Teodosie. Să ne rugăm pentru Preasfinţia Sa şi să nădăjduim că vom avea măcar un vot împotriva mântuirii pe credit. Altfel, fac şi eu o profeţie, că după sechestru pot să mai vină şi alte năpaste.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 22 septembrie 2010

Asemanari intre credit si viitoarea pecete:
promite salvarea din saracie, te ajuta sa cumperi; nu ai credit – practic nu poti sa cumperi apartament, casa, masina, etc
iti este dat de bunavoie, nimeni nu ti-l baga pe gat; singur si nesilit de nimeni il iei, tu cu mana ta semnezi; reclama are intr-adevar un rol dar alegerea iti apartine in totalitate
te conditioneaza foarte mult: esti legat de locul de munca, nu poti sa iti schimbi serviciul prea usor deoarece trebuie sa ai siguranta salariului; nu poti pleca in alt oras prea usor, din acelasi motiv; nu mai zicem de tentatia obtinerii de bani negri – acolo unde este cazul; povara greutarii ratelor face usor sa sari peste unele principii;

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 30 septembrie 2010

Am mai descoperit o asemanare intre credit: este inselator. Uimitor dar o blonda nu si-a dat seama timp de un an ca platea doar dobanda la un credit si abia dupa cateva zeci de milioane duse pe apa sambetei a realizat ca trebuie sa inceapa sa plateasca si din datorie, totusi. Bine ca a scapat in final. Citeste aici.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Vezi si:
Dan Puric: “Mai bine sărac şi sigur pe tine decât împrumutat şi rob”

Adio banca! Adio credit! Ziua in care am terminat-o cu ele este prima zi a noii mele vieti

8 comments

  • Am scris si eu despre asta, si voi mai scrie, caci subscriu. E chiar mai rau de atat.
    http://parohia-petresti.ro/postate/Ipoteca_pe_cutia_milei.php

  • Am fost si sunt impotriva practicii de a trai din imprumuturi bancare. Am sfatuit si sfatuiesc, pe toti care sunt in jurul meu, sa nu ia credite de la banci pentru nici un motiv, daca vor sa traiasca linistiti.
    Sfatuiesc si insist ca fiecare crestin sa cheltuie atat cat isi permite din propriul venit.
    Singura forma de imprumut pe care o accept in cazuri exceptionale este cea de la prieteni crestini care nu percep nici un fel de dobanda.

    Din pacate insa foarte multi crestini nu vor sa inteleaga riscurile trairii din imprumuturi. Nu vor sa inteleaga ca a cheltui mai mult decat veniturile posibile pe care le poti incasa duce la sclavie.

  • Doamne ajuta.
    Imi amintesc ca Parintele Iustin Parvu,anul trecut,ne-a avertizat sa evitam imprumuturile la banci…

  • Mai bine ma culc flamand decat sa ma trezesc dator.
    (din intelepciunea lui Ion plugarul )

  • Iustin (Preotul)

    Criza explicata altfel!

    Intr-un satuc de campie, a venit un investitor strain, insotit de asistentul lui.
    A batut la prima usa intalnita si i-a spus proprietarului:
    – Uite, eu sunt colectionar de broscute. Daca imi aduci o broscuta, am sa iti dau pe ea 10 euro.
    Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o broscuta.
    I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 euro si le-a spus vecinilor despre ce afacere a facut. A doua zi, fiecare taran s-a dus la investitor cu cate o broscuta, pe care a vandut-o cu 10 euro.

    Dupa cateva zile, investitorul le-a spus satenilor:
    – Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro.
    Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului.

    Dupa alte cateva zile, acesta s-a intors in tara sa, presat de afaceri, lasandu-l pe asistent cu broscutele, urmand ca el sa se intoarca dupa cel mult o saptamana.
    Inainte de a pleca, le-a spus:
    – Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in tara.
    Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata. Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei.

    A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le-a spus:
    – Fratilor, m-am gandit la o afacere pentru voi.
    Seful meu se va intoarce peste doua saptamani si va va plati cate 60 de euro/broscuta. Daca vreti, vi le vand eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti?
    Satenii, s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mana de la mana, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata.
    Asistentul investitorului a luat banii, a plecat dupa seful sau, iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata.

    Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.

    Aceasta este povestea crizei, pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.

    Sursa: http://biserica.org/phpBB2/viewtopic.php?t=3145&highlight=explicata

  • A propos de imprumuturi bancare: a fost difuzata stirea conform careia Catedrala Mantuirii Neamului va fi realizata cu banii obtinuti dintr-un credit bancar. Mai sta in picioare toata aceasta constructie logica anti-credit in conditiile in care nu s-a auzit nici o voce bisericeasca de impotrivire asupra acestei decizii? Sa facem ce zice popa, nu ce face popa? Deja devine ridicol… sfaturile sunt bune cand sunt dublate de exemple.

  • Pingback: Din nou despre greci » Gigel Chiazna

  • Pingback: Bancherii teroriști « Gigel Chiazna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *