Neagu Djuvara: vom fi minoritari în ţara noastră

Domnul Neagu Djuvara trage din nou un semnal de alarma, pentru cine mai are urechi sa auda: vom fi minoritari in tara noastra. Varsta inaintata si experienta de o viata, ii dezleaga limba stimabilului domn  Djuvara ca sa spuna lucrurilor pe nume, intr-un inverviu pe larg luat de Adevarul. Iata un scurt fragment:

De unde această agresivitate exagerată în societatea românească?

E o problemă pe care mi-am pus-o şi eu, deseori. Eu o arunc şi pe aceasta în cârca celor 50 de ani de comunism care au modificat profilul etnic al românului. Românul pe care l-am cunoscut eu când eram copil – adică şi ţăranii, şi ostaşii pe care i-am avut pe front – era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust încât omul a început să se apere cu dinţii. Nu uitaţi că până şi în cel mai mic sat s-au inversat valorile. Ţăranii cei mai iscusiţi, cei mai îndemânatici şi cei mai avuţi au fost nu numai daţi la o parte, ci şi ucişi sau băgaţi la închisoare. La suprafaţă au ieşit lepădăturile – toţi guşaţii şi tâmpiţii din sate au devenit primari sau mai ştiu eu ce… S-au schimbat elitele de jos şi până sus. Lucrul acesta a făcut ca oamenii să se înrăiască. Nu mai există sentimentul că vecinul tău e un prieten. Lumea nu se mai salută pe scara blocului pentru că zice „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”

[ CITESTE TOT INTERVIUL ]

Pentru cei care il indragesc pe batranul Djuvara, si sunt interesati de o perspectiva a unui istoric asupra lumii de azi, le recomand sa ii citeasca cartea “Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914 – 1991) si premisele hegemoniei americane

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.