3 idei … pesimiste

3 idei pesimiste care spun mult despre situatia actuala a intregii economii:

  1. vanzari scazute fata de anii anteriori
  2. lovitura sub centura din partea bancilor
  3. statul aduce in faliment firmele cu care colaboreaza

Le-am aflat de la Rodica Stumbea, sales manager (manager de vanzari) la Nerva Prod Com, intr-un mini-clip pe site-ul 3 idei. Am vazut acest clip, dupa ce am citit articolul “Un moment de cotitură: ultimatumul FMI” de pe blogul “Balonul imobiliar” in care sunt enumerate 4 greseli ale guvernului Boc/Basescu:

  1. a blocat explicit adoptarea legii falimentului personal
  2. şi-a luat explicit angajamentul că OUG 50 nu va fi aplicată retroactiv
  3. a menţinut explicit nişte preţuri umflate pe piaţa imobiliară autohtonă
  4. a menţinut explicit euroizarea pieţei imobiliare autohtone

Bineinteles, probabil guvernul a facut mai multe greseli, de fapt principala greseala este ca nu pleaca acasa sa dea sansa altora sa incerce si el altceva. Desi, nu cred ca ar putea cineva sa rezolve problema, deoarece problema e complexa si e nevoie de oameni mari care sa o rezolve. Iar oamenii mari Romania nu mai are, sunt sigur 100% si sunt gata sa pariez. Daca Romania a avut oameni mari, acestia au murit in puscariile comuniste sau fugit in afara.  In tara au ramas putregaiul si hotii. Suntem o tara condusa de prosti si de hoti, dar nu asta este problema despre care doream sa tratez in articolul curent.

Imediat dupa ce am vazut clipul cu 3 idei, mi-am adus aminte de o discutie pe care am avut-o vara aceasta cu un prieten care a avut o agentie imobiliara pe care insa a inchis-o acum, dupa ce a iesit totusi destul de bine din afaceri: fara credite, fara datorii, cu ceva terenuri si apartamente. Prietenul asta, desi nu era foarte racordat la situatia economica mondiala si nici macar nationala (el doar alerga pentru painea de fiecare zi si muncea in loc sa studieze), mi-a impartasit sentimentul sau cu privire la care e situatia si unde o sa se ajunga: “Pai Gigele, lucrurile o sa revina la normal, cum era acum 10 ani: 99% cumpara cu cash si doar 1% cu credit si se vand 1-2 apartamente la 2-3 luni”. Cam asta era pe la inceputurile lui, inainte sa se umfle bula. Baiatul asta intelesese. Ce mirosea el, era exact ceea ce se intampla: o dezumflare a bulei. Dezumflarea este moderata totusi din cauza “petecelor” pe care le pune guvernul pe ici pe colo, ba cu o prima casa, ba cu chestia asta cu bancile, ba cu sustinerea cursului etc.

Revenind la cele 3 idei, este uimitor ca inca mai sunt oameni care dau raportari la anii 2008 sau 2007 in ziua de astazi, cand este evident ca ce a fost nu va mai fi, iar lucrurile trebuie sa se regleze, sa revina la normal, economia se autoregleaza cu sau fara voia stapanirii deoarece orice bula are o evolutie, despre care am mai vorbit. Tocmai incapacitatea noastra de a intelege acest lucru ne face sa fim nepregatiti, sa tanjim dupa vremuri care nu o sa mai se intoarca si sa nu ne pregatim cum trebuie pentru viitor.

Tranzitia este intr-adevar dificila, sunt putini cei care miroas incotro merg lucrurile si sunt si mai putini cei care au curajul sa actioneze, iar dintre acestia doar o mana vor avea norocul sa parieze pe lozul castigator.  Insa poate unii nu cauta castiguri mari, nu cauta sa dea lovitura, ci doar vor sa aiba un trai linistit si o bucata de paine. Ce pot sa faca firmele – caci despre firme discutam aici – care doresc sa supravietuiasta si sa prospere in criza? Pai in primul rand, sa inteleaga de unde a pornit, care au fost cauzele si unde o sa ajunga. Este greu de dat insa un raspuns la oricare dintre aceste intrebari si nu pretind ca cartile pe care le recomand eu dau raspunsul potrivit. Pot insa sa declar fara tagada ca a astepta para malaiata in gura lui natafleata, adica ca nadejdea noastra sunt capsunarii, este una dintre cele mai mari prostii pe care le-am auzit recent si nu e de mirare ca o astfel de firma va da faliment. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, poate ca femeia stie ea ce stie, o avea 2-3 clienti capsunari si de aici a tras concluzia pe  care a tras-o.

Ce mi-e teama insa, ca e foarte posibil ca si guvernantii nostri sa aiba perspective la fel de intunecate, orizonturile lor sa fie la fel de stramte si sa ne aflam sub nivelul zero cand va trece viitura si pe la noi, caci acum abia se umfla apele, viitura inca nu a ajuns.

One comment

  • De ce credeti ca acet guvern incearca sa rezolve ceva ? In afara dorintei de a se afla cat mai aproape de robinetele banilor publici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *