BVB nu iubeste aurul

Nu stiu de ce noua conducere a BVB-ului in tentativa de a resuscita o piata moarta pentru urmatorul deceniu, se foloseste de tehnici de propaganda penibile in incercarea de a convinge oamenii sa investeasca pe bursa romaneasca in loc sa isi plaseze banii in aur. Nu zic ca nu ar trebui sa incerce: e de datoria lor. Dar de ce sa nu o faca cum trebuie, corect, cinstit, fara sa trateze potentialul investitor ca pe un idiot. Ma refer indeobste la o pagina de familiarizare a potentialului investitor la bursa cu conceptele primare despre investitii. Pagina este numita, fara imaginatie “Pentru inceput” si poate fi accesata facand click pe un box din partea dreapta a homepage-ului BVB, intitulat “Invata – Nou in piata de capital? – Afla mai multe”. Deci este clar: pe cei tarapuci, BVB ii familiarizeaza cu conceptul de economii si investitii, cu riscurile si detaliaza cateva tipuri de investitii.

Initiativa este laudabila, ca de altfel si refacerea site-ului care arata si functiona penibil, desi BVB-ul mai are de refacut si vechea platforma care este destul de greoaie de folosit si pe alocuri inutilizabila. Recunosc ca nu sunt trader inrait – de altfel in afara de ~100$ la eToro (care intre timp au ajuns vreo 65$), nu am bani investiti in actiuni si nu voi investi niciodata in actiuni – dar nitzel la aplicatii busiere eu zic ca ma pricep. De curiozitate, am incercat sa le testez platforma Arena-XT Client dar dupa cateva crashuri inexplicabile am abandonat-o, desi am pierdut ceva timp ca sa imi fac un cont la ei si ca sa invat primi pasi in folosire. Nu am reusit insa sa plasez nici un ordin, meniurile si help-ul fiind inutile iar suportul inexistent.

Sa revenim insa la titlul acestui articol. Carevasazica, in chartul “educational” realizat de BVB, aurul este ca risc plasat intre derivate si imobiliare iar cele mai sigure economii sunt depozitele. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut prima data si chartul asta nu ar fi real nici daca ar fi fost realizat inainte de criza din 2008. Pai cat de la mintea cocosului sa fie ca daca aveai aceeasi suma de bani investita in aur in 2007 si locuiai in Cipru, in 2012, cam prin vara, cel cu aur putea sa cumpere casa celui cu depozite. Si asta spune tot! De randamente la fel, ce sa mai zic. Cum sa aiba aurul randament cand toata lumea stie ca aurul este pastrator al valorii banilor, pe cand hartiile sau imobiliarele sunt de obicei bulele pompate de bancile centrale prin marirea masei monetare si expansiunea creditului.

Nu mai mentionam ca fiecare tip de investitie inclusa in chart are si ea grade diferite de risc si randament. De exemplu, titlurile de stat ale Greciei desi au avut risc ridicat, au adus si randamente extraordinare, cu mult peste randamentul adus de aur, in ultimii ani.

Dar nu doar aurul este plasat gresit. Dupa parerea mea, depozitele sunt mult mai riscante ca obligatiunile de stat si cel mai bun exemplu ar fi din nou Ciprul: cand depozitele au fost confiscate, statul nu a intrat in insolventa, deci obligatiunile au fost mai sigure decat depozitele.

Problemele bursei de la Bucuresti tin insa de situatia generala din tara si din regiune si nu as vrea sa fiu in locul lor. Potentialii investitori insa sa stie ca:

As much as things change, one constant remains, i.e.: for every group of investors who are on the right side of major market turns, there is an equal (if not greater) group on the wrong side. And as much as the former’s actions can be a clear-cut indicator of what to do, the latter can be a good indicator of what not to do. (sursa)

Cu privire la aur, de la aceeasi sursa aflam ca:

“Bloomberg reveals that central banks are buying gold with no intention of ever selling, no matter how badly they need the money..

 

Care va sa zica, bancherii centrali nu considera aurul riscant …

3 comments

  • cristian dogaru

    aurul pare o investitie sigura doar daca pui convenabil baza……de pilda, din 1982 pana in 2000 a fost o investitie catastrofala…pana la urma e un activ monetar tare sensibil la politica de dobanzi…la dobanzi in crestere si pretul aurului se duce in cap…..iar ca mijloc de protectie aurul e bun doar daca vine haosul….(ceea ce n-am vazut de la caderea imperiului roman)….

    • ce e mai sensibil la politica de dobanzi: aurul sau depozitele? si apropo de haos: spune-le cipriotilor ca nu a mai fost haos de la Imperiul Roman 🙂

  • cristian dogaru

    Dobanzile mici nu afecteaza valoarea principalului la depozite…dar dobanzile mari scad valoarea principalului pt…aur….iar cipriotii cu depozite sub 100.000 euro n-au iesit chiar rau. Oricum,nici cu aurul pastrat in banca n-ar fi dormit bine, iar cu el ingropat in gradina nici atat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.