Planificarea centrala si politicienii ignoranti au falimentat sistemul financiar

colaps-financiar-400De peste 30 de ani, politicienii din tarile democrate, mai ales in cele din vest, au cumparat voturi oferind programe sociale sub forma asigurarilor medicale, pensiilor, indemnizatiei pentru somaj, pensiei de handicap si altele asemenea.

Ridiculitatea acestei situatii sa nu o tratam cu superficialitate. Pentru a fi votati, politicienii promit sa aloce fondurile stranse din taxe pe programe sociale de care vor beneficia contributorii. Ne referim aici doar la programele sociale, nu la investitiile in infrastructura, scoala, politie etc.

Ideea ca platitorii de taxe ar putea sa pastreze banii si sa isi asigure singuri cele necesare, este in afara ecuatiei. Statul este precum un bunic grijuliu care are grija mai bine decat noi de banii nostri – aceasta suntem invatati de reclamele facute de ANAF recent prin care suntem indoctrinati sa platim taxe pentru ca statul are grija de noi cand ne imbolnavim, cand suntem dati afara de la serviciu pentru ca firmele intra in faliment, cand iesim la pensie si nu mai putem produce nimic, etc. Insa pentru ca toti politicienii si toti “furnizorii de servicii sociale” platiti din taxe, cheltuiesc banii altora, jocul merge mai departe. “Noi ne facem ca muncim si ei se fac ca ne platesc” nu este doar o sintagma aplicabila comunismului – in toate regimurile majoritatea populatiei doreste sa primeasca ajutoare de la stat pe cand cei care doresc sa fie independenti, sa isi aiba soarta in mainile lor, sunt in minoritate.

Cand stii ca cheltuiest banii altuia, este foarte usor sa scrii un cec in alb, cum a fost de exemplu iertarea datoriilor Rompetrol de sute de milioane de euro cu care statul creditase compania si alte cazuri similare. Dar nu doar la noi, intr-un grad mai mare sau mai mic, peste tot in “lumea libera” guvernele promit la toti o pensionare sigura fara sa isi bata capul de unde o sa vina banii.

Cand vine nota de plata, guvernele descopera repede ca veniturile curente nu pot sa acopere platile si cheltuielile si prin urmare emit datorie pentru a acoperi deficitul.

Si astfel, bula a fost pompata.

Marile banci, care au monopolul in administrarea tranzactiilor cu datoria suverana, au fost foarte fericite sa intre si ele in joc. Motivele sunt urmatoarele:

1) Bancile pot folosi aceste asseturi “fara risc” pentru a garanta tranzactii cu zeci de trilioane de derivate [1]. Un milion de dolari investiti in bondurile de trezorerie americane pot sa acopere in jur de 15 milioane de derivate, daca nu mai mult. Profiturile din derivate au fost, sunt si vor fi prima sursa de venituri pentru banci.

2) Guvernele sunt fericite sa salveze bancile mari atunci cand “pariurile” la derivate nu le ies bancilor. De vreme ce bancile sunt cele care detin obligatiunile, in caz de pierderi la derivate, bancile ameninta ca vand obligatiunile si dau jos cu piata acestora, ceea ce ar produce dezastru pe sistemul caritas al statului social modern. Amintim doar ce s-a intamplat in 2011-2011 in Irlanda, Spania, sau chiar si Austria – caz acoperit chiar recent pe acest blog si ale carui repercursiuni s-au vazut simitite abia peste 2-3 ani de la “salvarea” initiala.

3) Intr-un sistem financiar bazat pe credit, ca cel in care traim, obligatiunile statale sunt cel mai senior asset in sistem, adica daca pica astea, pica totul si pana sa pice astea, pica ce e sub ele: depozite, actiuni etc. Cei care detin o buna parte din aceste obligatiuni sunt in varful lantului trofic in termeni financiari, economici si politici.

De vreme ce rareori este o problema sa emiti datorie suverana (Grecia este o exceptie mai mult … politica), guvernele au tot promis plati viitoare, pe care plati nu aveau cu ce sa promita ce le vor face, decat cu alte datorii. Si din emisiune in emisiune s-au ajuns la un raport intre datorii si PIB de aproape 300% daca luam in considerare si datoriile viitoare ale angajamentelor sociale pe care statele si le-au luat. Altfel spus, desi in Romania acum rata datoriei raportata la PIB este de 40%, pe langa ratele la obligatiunile emise deja, guvernul o sa mai aiba sigur de plata pensii din ce in ce mai crestere in conditii de venituri din ce in ce in scadere (se pot face calcule si scenarii pe astea). Din pacate, inca nu am gasit pana acum niste statistici care sa arate cat este de fapt datoria totala guvernamentala a statului roman (obligatiuni guvern + obligatiuni administratii publice + angajamente sociale). Nu m-ar mira sa fii sarit de mult peste 100% …

Taierea cheltuielilor sociale este considerata sinucidere politica (votantii te pun acolo pe baza promisiunilor ca o sa le platesti pensiile si beneficiile cand trebuie). Deci in loc sa renunte la contractul social cu votantii, clasa politica va impinge la maxim datoria, va emite pana acolo unde va putea si va incerca toate schemele ca sa stoarca cat mai mult din ce se mai poate, prin toate mijloacele posibile. Un exemplu concret de cârdăşie intre banca centrala si stat in vederea favorizarii unui climat cat mai “optim” pentru emiterea de obligatiuni, este tratat in articolul anterior – Represiunea financiara.

Nu doar Romania face asta: SUA au emis peste 1 trilion de dolari datorie noua, iar europenii tiparesc cam 1 miliard pe luna incepand din martie, desi sunt probleme la cumpararea de obligatiuni, in sensul ca BCE tipareste euro si este dispusa sa cumpere, dar guvernele nu emit atat de mult cat e dispusa BCE sa cumpere.

[P] Criza economica si profetii ei – George Soros

Piata obligatiunilor este noua bula. Intre anul 2000 si astazi, piata mondiala a obligatiunilor s-a triplat in marime, atingand peste 100 trilioane de dolari. Iar totalul derivatelor pe care le acopera prin intermediul bancilor detinatoare de obligatiuni este de peste 555 de trilioane.

Nu exista rezolvare facila a acestei probleme. Durerea va fi severa. Cu atat mai mult, cu cat toti cei in masura sa ia decizii (elita politica, bancherii centrali, bancile mari) sunt toti angrenati in impingerea la limita a status-quo-ului – orice shift de la aceasta paradigma insemnand sfarsitul fiecaruia in parte: politicienii din cauza problemelor sociale, bancherii din cauza instabilitatii si a socurilor care ar fi necesare schimbarii, etc.

Faptul ca acum bancile centrale taie nemilos dobanzile intrand multe (si in curand poate majoritatea) pe teritoriul negativ ar trebui sa ne dea de gandit cat de aproape suntem in termen de probleme de finantare de sfarsitul jocului.

Dobanzile negative sunt inevitabil ultima scamatorie posibila: oricat de paradoxal si nefiresc pare ca detinatorii de obligatiuni sa plateasca guvernele pentru a le putea detine obligatiunile, dincolo de uimire si de aberatie, se ascunde o matematica precisa care ne spune ca implozia a inceput, fiind doar chestiune de timp pana cand indiferent de cat de negative vor fi dobanzile, nu vor mai fi indeajuns de multi bani pentru a acoperi necesarul din ce in ce mai mare de datorie al guvernelor. Iar Grecia este doar un trailer al colapsului ce va urma, pe langa care criza din 2008 ni se va parea doar o trecatoare durere de masea.

– un articol inspirat de Phoenix Capital Research

 

~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] despre derivate, vezi aici

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *