Dolarul va exploda

Se apropie toamna cu pasi repezi. Pe plan mioritic este liniste, mai putin la televizor unde zgomotul certurilor si non-stirilor imbata mintile si-asa tulburi ale romanilor incinsi de caldura unei secete prelungite si a unui prelungit cod galben inspre rosu care nu se mai termina.

Am mai tras semnale cu privire la dolar aici si in alte parti. Nu zic nimic de euro, dar nu este exclus ca si euro sa se mai dospeasca. Acum doresc sa aduc niste clarificari.

Cand?

In toamna e vorba ca FED-ul sa mareasca dobanda de referinta. Dolarul se va intari chiar daca nimic altceva nu se va intampla. Daca o sa se intample in sfarsit prima ridicare a dobanzii dupa criza, o sa fie intr-adevar unul dintre cele mai importante evenimente din ultimii ani, un adevarat test asupra sistemului financiar. Vor fi testate toate mecanismele de stabilitate din toti tatanii si periferiile vor fi maturate din acest taifun. Noi suntem periferie … Deci leg explozia strict de aceasta marire a dobanzii, fara aceasta nu va exploda.

Cat?

Data trecuta dupa ce am scris articolul cu pricina, dolarul a crescut de la 3,87 la 4,21 dar nu asta era explozia la care ma refeream eu. Prin explozie inteleg un minim 20% depreciere in cel putin o saptamana si nu ar fi exclus chiar un 50%, daca se mai nimereste pe-atunci si o criza politica care sa ameninte cu anticipatele. Dar ATENTIE: dupa boom nu se va mai intoarce inapoi, cum au fost mici tendinte acum. Va fi cum a fost cu euro cand a trecut de la 3,5 la 4,5 peste un an. Amploarea exploziei depinde si de EURUSD care va avea evident variatii continue de-a lungul anilor, cele doua fiind precum doua compartimente ale aceluiasi Titanic.

De ce?

Eu urmaresc cativa vectori:

– EUR/USD – FED: cand va mari dobanda FED-ul, evident dolarul se va intari fata de euro si indirect fata de leu
– tensiunile geopolitice: Ucraina nu s-a stabilizat; nici vorba; pe masura ce acordul cu Iranul face pasi, Rusia ii aminteste lui Obama ca a declarat ca daca Iranul va renunta la dezvoltarea de nucleare, scutul nu are sens si va fi retras. Credeti ca americanii o sa isi aminteasca? Dar nu doar Ucraina: primavara araba vine la toamna in Turcia … noi suntem pe-aproape;
– Grecia nu a iesit in ca si pe moment s-a impins problema pentru peste cateva luni cand Syriza va fi data jos de la putere de miscarile sociale sau chiar de fracturile interne; marile fonduri insa nu se imbata cu apa calda si folosesc aceste momente pentru a fugi; nu stiu insa daca pe la noi mai sunt ceva bani din afara; BNR probabil are cifra, dar …
– cresterea salariilor: exista o pofta de marit salarii la bugetari extraordinara la actualul guvern; vin alegerile, deci o sa mareasca si pensiile (vechile obiceiuri nu se uita) si prin urmare deficitele o sa explodeze; FMI-ul sta la usa sa intervina in orice moment, dar cum pune FMI-ul piciorul la Bucuresti, EURRON-ul incotro credeti ca o s-o ia?

Cam asta e deocamdata. Chiar zilele astea e o mica corectie pe toate bursele, dar nu zic ca va fi crash-ul acum. De obicei Octombrie e luna crash-urilor si posibil ca FED-ul sa mareasca in Septembrie, caz in care la toamna vor creste iar preturile, mai ales la benzina.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.