La mulţi ani, Românie!

“Unde sa emigram?” ma intreaba un prieten azi. Stie ca nu vreau sa emigrez, probabil glumeste. Sau cel putin, sper. L-am speriat cam mult cu previziunile mele sumbre. Si totusi, parca nu avea nici un gand de plecat, desi il auzisem o data de Italia, ca asta si-ar dori el. O verisoara din Italia isi suna parinti si le spune ca nu poate sa le spuna ce munceste, nu are voie. Masa plange non-stop si a inceput sa delireze. Fata a fost mereu cu probleme si eu banuiesc ca nu pestii o opresc sa spuna unde e, ci doar face ea pe dura, isi bate joc de parinti ca sa se distreze. Oricare varianta, tot e nasol.

Un prieten este in Londra, munceste zilier prin constructii pe unde gaseste. Sta la o prietena a lui nevasta-sa care si ea a plecat de ceva timp. A mai fost in Spania mai demult, apoi a revenit o perioada si acum a plecat iar. Sandel care mi-a facut niste reparatii pe la tara, s-a grabit pe ultima suta de metri ca sa plece in Spania sa nu piarda un proiect. Nu ii pasa ca imi face treaba proasta si ma pierde de client, Spania este pentru el tara tuturor bunatatilor desi a recunoscut ca muncea non stop, nu apuca sa vada nimic pe-acolo, nu distractii, nu odihna, munca non-stop inclusiv duminica. Il amuza ca spaniolii angajaza pe altii sa le cumpere paine, lapte sau alte chestii de mancare si le lasa plasele la poarta. Se lauda cum si el a furat de mai multe ori si se mira ce prosti sunt spaniolii.

Varu si cu vara – doctorii – sunt acum in Germania pentru 3-4 luni la niste cursuri sau burse. Pe el il miroseam de mult ca tanjeste dupa Germania, a auzit el ca sunt salariile cele mai mari pentru doctori si ca se gasesc posturi. Doua vorbe am schimbat cu el dupa ce a plecat, dar deja il citesc: cum termina a zburat. Vara-mea nu prea ar pleca ca are parintii bolnavi, dar el e ca si plecat, insa dupa ce termina bursa. Cealalta vara-mea medicinista, nu a terminat inca rezidentiatul dar si-a gasit in Anglia post, doua saptamani acolo, in spital, doua aici. Si-a facut actele, acum invata engleza, incepe din Ianuarie. Nu a speriat-o zvonul ca o colega s-a intors dupa doar o saptamana, a renuntat ca nu a facut fata la stres, ea e muncitoare si are nevoie de bani.

Doar taica-meu m-a anuntat deja ca el nu pleaca din tara, el pleaca la tara. La anu cand iese la pensie.

Ce inseamna Romania? Ce sa mai insemne Romania acum? Voua nu va suna banal, pe voi va mai misca cuvantul asta? Romania. Ce se mai poate spune acum despre Romania? Pana acum, mai vorbeam ba de integrare in NATO, ba de contributia Romaniei in nu stiu ce scheme de aparare, ba de potentialul de dezvoltare al agriculturii noastre, ba de informaticienii nostri care sunt luati de Microsoft, ba de faptul ca in curand putem ajunge a 7-a putere economica in Europa. Cred ca locul 7 asta, visat de Tariceanu, este cel mai mare target pe care si l-a propus vreodata cineva in Romania. E mult spus target, dar macar estimare tot a fost. A fost ceva nou la vremea aia. Tot timpul, in orice clasamente europene, eram deasupra Bulgarilor, ne luptam pentru penultimul loc. Cand se discuta despre implementarea aquis-ului comunitar, Romania era pusa fata in fata cu Bulgaria: ce au elaborat ei si nu am elaborat noi, ce am implementat noi dar nu au implementat ei. Dar tot timpul. A venit apoi Tariceanu cu a lui faimoasa estimare pe care cred ca o sa regrete toata viata ca a facut-o. Practic Tariceanu si-a castigat notorietatea de Pinochio cu locul asta 7. Acum pare chiar amuzant, macar am avut unul care ne-a dat sperante.

Dar acum? Simt o mare frustrare cand trebuie sa vorbesc despre Romania. Ce sa spun, tara mea de glorii, tara mea de dor? Dar suna atat de ireal! Tara mea de glorii? Pai care glorii frate, ca avem numai insuccesuri. Tara mea de dor? De dorul ei, fuge tot romanul unde apuca si ar fugi si mai rau, dar noroc ca stam prost cu limbile straine.

As putea sa vorbesc foarte mult despre lipsurile Romaniei. Toata lumea vorbeste de fapt foarte mult despre lipsurile Romaniei, despre incapacitatea romanilor si despre faptul ca nu suntem in stare inca sa ne dezlipim de ultimul loc in toate privintele. Si totusi, oricat as vorbi despre lipsurile romanilor, nu stiu daca as reusi sa gasesc “busteanul” care opreste totul. Intr-o tara cu multe paduri, oamenii transportau bustenii taiati pe apa. Pe la anumite coturi ale raului, se intampla sa se blocheze toti bustenii din cauza aglomeratiei. Cu timpul, au descoperit ca de fiecare data era un singur bustean care bloca totul, daca acel bustean era scos, restul o lua la vale fara problema. Daca as gasi care este acest bustean, as striga in toate partile si as cere romanilor (care au mai ramas pe-aci) sa ajute sa gasim o solutie ca sa scoatem busteanul asta si apoi cu siguranta totul ar lua-o la vale, fumul care ne sufoca s-ar ridica, cumpana ar trece si Romania ar incepe sa se schimbe in bine indiferent de incotro ar merge restul lumii.

Mi-e teama insa eu sunt printre putinii care cred ca exista un singur bustean care ne tine in loc. Toti vorbesc ca avem multe probleme de rezolvat, ca in primul rand avem probleme de mentalitate, ca avem complexe de inferioritate, ca sistemul s-a ticalosit de tot, ca nu avem cultura civilizatiei occidentale, ca romanul este neserios si incapabil din nastere, ca noi de fiecare data am fost nevoiti sa facem compromisuri pentru a supravietuii, cate si mai cate se tot spun, dar nimeni nu crede ca problema este un singur bustean. Se mai gaseste cate un batranel senil sa sustina unele aberatii, cum s-a gasit Djuvara sa zica ca ortodoxia e de vina ca suntem in urma. El a facut-o insa doar ca sa para original si destept, caci toata viata a cautat si el faima, si acum pentru ca e batran si inca nu saliveaza (decat poate idei blegite) cum fac altii de varsta lui, s-a gasit sa dea vina pe ortodoxie, caci altfel nu il baga nimeni in seama.

Tot dintr-un avant de entuziasm, de data asta poate avand oarece dreptate, Puric repeta mereu ca memoria e problema noastra. Ca ni se sterge memoria programatic si de aceea ne rupem de tot, ne fragmentam ca societate si ca indivizi. Rupturile din societate se reflecta si in viata individului. Nemaiavand ce sa ne uneasca, prin amnezie, ne nastem din televizor, mici robotei alergand disperatii prin hypermarketuri si nu avem timp sa ne intrebam “cine suntem?”. Sau sa raspundem, ca de fapt Puric nu ne indeamna sa ne intrebam, ci sa ne amintim. Ma indoiesc ca amintirea este problema, ma indoiesc ca doar memoria ne lipseste si ca daca toti romanii si-ar aduce aminte de stramosii lor, instant am incepe sa fim altii. Romanul nu e uituc, ba chiar isi aduce aminte prea bine cum au trait bunicii lui si el vrea mai mult, el vrea sa aiba totul acum si aici. Nu il intereseaza alte detalii. Imi povestea un prieten, cum a facut credit sa ia masina fara sa ceara permisiunea tatalui. Fiind de la tara, tatal lui nu prea auzise de credite, ce inseamna astea, dar nu ii mirosea bine ca copilul lui sa ia bani multi dintr-o data, bani care nu sunt ai lui. Fiul gandea logic: o rata de 100-200 de euro, mi-o permit eu pe luna, orice s-ar intampla. Tatal insa cum l-a auzit a inmarmurit: “ce-ai facut, ai dat casa la banca?” Un fapt concret si doua raportari. Tatal fata in fata cu fiul. Simptomatic pentru mai toti.

Generatia trecuta, tematoare, sfidatoare la promisiunile modernismului si comoditatii, multumita cu putinul pe care il are si tinand cu dintii de acest putin. Generatia tanara: increzatoare in sine dar si in sistem, dorind sa scape de saracia parintilor, tanjind dupa un pic mai bine chiar cu riscul de a pierde mai putin binele de azi. Dar mai presus, sfidand parintii. Cati romani oare nu au ascultat de parintii lor: nu va aruncati mama la credit, ne ia banca casa mama, mai tineti mama si voi de bani, nu mai aruncati milioanele in hypermarketuri. Nu vinde mama pamantul ca nu stii ce o sa vina.

La urma urmei, totul se reduce la credit. Daca pacostea asta nu ar fi cuprins toata Romania, acum nu discutam de faliment, pentru ca nu existau datorii. Dar poate sa se dezvolte o tara fara datorii? Pare absurd, pare aiuristic, o ipoteza a unui ignorant si nestiutor. Doar cea mai dezvoltata tara din lume are cea mai mare datorie. Si in crestere. De cate ori “analistii economici” nu repetau exemplul asta penibil de nenumarate ori, cand vreun nebun sa gasea sa mai strige impotriva acordului cu FMI si impotriva inlesniri conditiilor de creditare din vremurile de inceput ale nebuniei.

Dar oare sa fie incapacitatea de a gandi in afara cutiei (out-of-the-box) busteanul care ne tine pe loc? Sa fie doar mimetismul nostru penibil al sistemului “european” – pe care il adaptam si il implementam oricum doar cum ne convine, il contopim cu  sistemul local ticalosit – marea problema care tine Romania in loc? Dar care este acela care gandeste in afara cutiei? Ca sa ne invete si pe noi. Ne-am putea aminti aici de Polonia, dar cei care au gandit in afara cutiei, au fost decapitati prin acel faimos accident orchestrat. Succesul Poloniei insa nu tine doar de politica lor, Polonia a pornit oricum din pole-position dupa caderea comunismului, asadar altcineva trebuie sa detina secretul.

Ce ne lipseste noua romanilor de am ajuns unde am ajuns? Am citit “calatoria geopolitica” a lui Friedman de la Stratfor. Parerea lui este ca una dintre problemele principale ale romanilor este ca gasesc solutii iluzorii la fantomele trecutului. Pe scurt, autorul se refera la faptul ca incercam sa trecem peste spaimele trecutului asteptand sa primim miere si unt de la Europa si de la NATO. Unii au numit ghinion ca noi am intrat in Europa cand se sparge cheful. Mai toti sunt convinsi ca nu exista alternative. Foarte putini mai spera ca vom mai gasi cateva sticle de bautura ca sa continue “show-ul”. Un sambure de adevar are si Friedman, dar totusi nu a gasit nici el “busteanul”.

Se mai gasesc unii mai nou, cum ar fi Chirovici – si au si ei putina dreptate – sa spuna ca chiar daca am fi avut un guvern bun, tot ar fi fost nasoala situatia. Iar exemplul Irlandei este un argument in favoarea lor. Guvernul Irlandei a condus bine tara si totusi iata-i in genunchi in fata finantei mondiale. Motivul pentru care suntem insa tristi de ziua nationala – in viziunea lui Chirovici – este lipsa unei viziuni. “Suntem (inca) tristi de ziua NOASTRA nationala nu doar pentru ca suntem saraci, pentru ca avem rate la banca si ne temem de ziua de maine. Ci mai ales pentru ca nu avem un drum – chiar daca anevoios – la capatul caruia sa ne regasim identitatea si demnitatea. Milioane dintre noi au ales sa-si ia lumea in cap pentru a-si contopi destinul individual cu acela al altor natiuni, mai apasat conturat, satui de rataciri si intrebari fara raspuns. Acest sentiment de frustare este mai dizolvant decit saracia”. Socant de adevarata constatarea lui Chirovici, si nu atat constatarea cat expunerea concisa si precisa a unei stari de fapt pe care toti o simtim. As adauga insa la ce spune Chirovici, ca lipsa unei viziuni nu este apanajul doar al romanilor ci al omului postmodern. Vremurile parca au lovit peste noi ca un asteriod. Lumea s-a traznit pe toate meridianele nu doar in Romania, lumea este trista peste tot si da, nu are legatura cu banii.

Iata deci ca in cautarea busteanului, am mai aflat un mic adevar: nu banii sunt de vina. Busteanul problema nu are a face cu economia. Stiam asta insa si de la bunica care imi da lectii de viata de fiecare data cand e vorba de bani. Iarna asta, de exemplu, ca sa incerc sa o ajut si eu i-am cumparat lemne multe, am zis sa aiba si ea sa faca cald calumea, dar bineinteles am motivat ca iau multe ca sa ne faca cald cand ne ducem pe le ea, pentru ca in anii anteriori cam faceam frigul. Cu toate acestea, desi am amenintat-o ca o sa mai iau si altele, bunica inca nu face focul. Ea asteapta gerul, cum sa faca focul de pe acum? Sa arda lemnele aiurea? Ba a incercat sa faca intr-o seara si era sa se sufoce de caldura, a deschis usa. In plus, i-a mai venit o idee: o sa foloseasca din lemnele cumparate de mine, doar sa ne faca foc noua, ca sa vedem daca ne ajung o iarna. Ea o sa faca focul cu alte lemne, niscavai buturugi ramase de anul trecut, doua trei blani, surcelele pe care le-a strans cand a taiat via si cativa pomi uscati de prin curte. M-a flituit fara sa vrea, din instinct. E saraca dar nu e atat de lipsita pe cat o credeam eu. Nu avea nevoie de lemne, nu mintea cand ne spunea ca ei nu ii e frig, ea e obisnuita cu frigul, pana nu da bruma si nu ingheata apa e hotarata sa nu faca focul, iar lemnele mele ii sunt inutile, banii nu sunt problema pentru ea desi nu are bani. E atat de saraca ca a primit si biscuiti europeni de la ajutoare, de la europeni a luat biscuiti dar de lemnele mele nu se atinge. Nu ii lua insa nici de la europeni daca nu erau gratis, dar mai mult a vrut sa le faca ciuda la alte vecine care ele nu au primit. Simtul umorului  la batrani este uneori incredibil, am ras hohote cand am auzit-o de ce s-a dus sa ia ajutoarele.

Bunica este insa fericita. Nu stiu daca ea are habar ca azi e ziua nationala a Romaniei si ce crede despre asta. Cand nepotu era insa in Anglia, bunica plangea in fiecare zi. Nu a inteles niciodata de ce plecase in afara. Acum e fericita pentru ca nu e singura, mama sta cu ea pentru o perioada. Cand e singura insa, ii este foarte greu, dar totusi nu pot spune ca e nefericita. Isi face de lucru singura, desi iarna e mai greu ca nu prea are ce sa faca. Televizorul o lasa rece, nu ii da drumul. La strada nu prea mai are cu cine sa schimbe o vorba iarna ca lumea sta in casa. In plus, mai toti batranii au murit pe-acolo si casele sunt pustii, tineretul a fugit in afara. Bunica are deci si pricini de tristete, se lupta cu singuratatea, dar faptul ca are 85 de ani si ca poate oricand sa moara, o mai consoleaza din cand in cand si ii da o libertate de traire pentru care o invidiez. E la fel de libera precum un copil care in afara de jucariile lui nu stie altceva, diferenta e insa ca bunica are o viata in spate si totusi ar avea multe pricini de poticnire in starea ei de beatitudine.

Inteleg acum ca busteanul pare sa fie totusi legat de asteptarile noastre, de perspectiva noastra asupra vietii, de felul cum privim lucrurile, cum ne stabilim targeturile, cum ne dorim prezentul dar mai ales viitorul. Este adevarat ca ne aflam oarecum intre ciocanul viitorului si nicovala prezentului, de aceea nu avem respiro ca sa ne conturam niste asteptari, ci pur si simplu traim instinctual, reactionam. Nu mai admiram, nu mai privim viata, omul de langa noi sau orice lucru care ne poate aduce liniste si ne poate elibera tensiunile ci pur si simplu suntem prinsi intr-un angrenaj complex si agasant care ne consuma toata energia, dar ne mai lasa putina incat sa ne traim nemultumirea si sa o strigam cat ne tine gura.

Cu siguranta busteanul tine de fapt si de credinta. Sau mai bine zis de lipsa ei. Este cert ca romanii nu mai au credinta. Avorteaza mai mult ca toti altii si cresc caini  in locul copiilor avortati. Fura, desfraneaza, injura, se manie, sfideaza, se lacomesc, nu au rabdare, nu au respect, pacatuiesc mai mult ca orice neam. Nu intotdeauna, ci in general. Uneori regreta, le pare rau, dar nu indeajuns, nu au puterea sa mearga pana acolo unde pot gasi dezlegarea. Nu pot sa plece capul sub poala preotului si sa ceara iertare de la Dumnezeu. Raman la usa bisericii si doar aprind o lumanare. Dar ce poate face o lumanare in mijlocul unei furtuni? Sau o cruce facuta in graba cand trecem pe langa biserica. Caci in general, cam la asta se rezuma credinta la romani.

Sa fie oare superficialitatea busteanul cu pricina? Oare daca romanii ar fi mai seriosi si ar cauta sa practice credinta asa cum trebuie, sa puna in aplicare toate cate ni le cere ortodoxia si sa taie toate cate ni le interzice ortodoxia, s-ar schimba lucrurile? Este o utopie intr-adevar sa crezi ca asa ceva se poate intampla, insa o utopie era si sa crezi in 88 de Craciun, ca la anul pe vremea asta Ceausescu va fi porcul pe care il vor taia romanii. Minuni exista, poate si faptul ca nu mai credem in minuni sa fie busteanul care ne tine in loc.

Iata deci cate lipsuri avem. Este cert ca ne trebuie o minune ca sa ne impinga mai departe in istorie in cautarea a ceea ce inca nu stim ca ne lipseste. Aceasta minune eu cred ca va veni in curand si poate numele ei va fi unire. Nu stiu pe cati romani ii mai poate misca azi o unire cu Moldova, si nici dintre moldoveni. Ei sarmanii macar privesc la Europa cum priveam noi acum 6-7 ani, cu siguranta cel putin pentru ei unirea ar insemna o viata noua, i-ar trezi din tristetea care ne-a cuprins si pe noi chiar daca suntem in Europa, si poate si noi ne-am molipsi din bucuria lor.  Unirea ar inseamna intr-adevar un inceput nou si ar deschide perspective la care nici nu ne putem gandi acum. Atunci, poate chiar vom avea o noua zi nationala si poate incepand de atunci, romanii nu vor mai fi tristi de ziua nationala si poate incepand de atunci valul de euforie din tara ii va atrage ca un magnet si pe cei plecati peste mari si tari. Poate ca acesta este busteanul care ne tine in loc: frica de demonul de la rasarit si incapacitatea de a ne lua soarta in maini si de a face fapte marete. O unire cu Moldova intr-adeavar ar reaprinde energii nebanuite si ar propulsa Romania intr-o adevarata lupta cu prezentul sumbru si cu viitorul incert. Si poate ca  atunci nu vom mai spune cu jumatate de gura: “La multi ani, Romania!”

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Cum ar arăta lumea fără România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Octavian Paler – România e o ţară prădată

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Dan Puric: Iubesc România din auzite

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

O ţigancă ne explică de ce îi place România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Romania la 20 de ani după Ceauşescu

 

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *