Mărinică face legea. Dar chiar ţine el cu poporul?

Pentru că a pierdut alegerile la primărie, Mărinică a fost trimis de partid în parlament, unde a ajuns acum să apere drepturile poporului de jos ca un adevărat socialist ce este. Ei, mai contează că Mărinică e la PNL? Nu mai contează, câtă vreme poate şi el şi poate şi alţi colegi şi poate tot poporul este acum cu un picior în groapă din cauza băncilor blestemate care i-au momit pe cei sărmani că le aduc prosperitate când colo, le-au adus numai belele.

Când mitocani care au absolvit licee industriale renumite de construcţii din oraşe de provincie ajung să facă legea şi nu au habar de ce înseamnă unele principii legale cum ar fi principiul retroactivităţii care se aplică doar ca excepţie, nu ne putem aştepta la altceva decât la dezastru. Şi ce păcat: tocmai când economia în România începea să se mişte în ciuda piedicilor puse de stat prin supra-taxare şi lipsa persepctivelor cu privire la dezvoltarea infrastructurii care este deja supra-încărcată.

De altfel, deşi Mărinică (teoretic) a studiat dreptul, a uitat ce zice Constituţia cu privire la Universalitatea legii, dar să trecem peste asta, că oricum problema în sine este că în esenţă ce fac parlamentarii este un mare hei-rup în stilul clasic mioritic.

Nivelul cunoaşterii funcţionarii sistemului financiar în România este zero. Nu doar în rândul omului de rând sau al reporterilor, dar mai ales al parlamentarilor care chiar dacă nu sunt chiar atât de proşti pe cât par, nu au nici un interes să urmărească dezvoltarea unui sistem financiar solid, a unor pieţe libere pe toate sectoarele, inclusiv pe sectorul financiar.

Interesul parlamentarilor este în principal să asculte de cei care i-au trimis acolo (şefii, colegii cu dare de mână care le-au sponsorizat campania, firmele căpuşă etc). Când vin alegerile, parlamentarii au misiunea să facă gălăgie şi să arate boporului că merită să mai fie votaţi. Şi cum anul acesta salariile şi pensiile le-a mărit deja Ponta, iar guvernul este tehnocrat şi nu prea mai poate fi manipulat de partide pentru a da pomeni, singura şansă a parlamentarilor este să dea pomană prin legi. Şi ce pomană mai umflată decât această lege prin care li se dă impresia creditacilor că vor fi răzbunaţi pentru că băncile o să aibă şi ele de suferit.

Căci să fim serioşi: legea nu va ajuta pe omul de rând care şi-a luat o casă sau un apartament şi acum îi e greu să plătească rata. Românul e bun platnic şi chiar dacă şi-a luat super-ţeapă nu va renunţa la imobil chiar dacă e pe minus. De altfel, orice creditac îşi asumă din strart realitatea că dacă se aruncă la credit va plăti cel puţin dublu ce cumpără decât dacă ar mai aştepta. Dar, vrei să stai în rând cu propritarii – plăteşti, ce să faci! Deci vor beneficia de lege o mică minoritate, indiferent de cifrele şi statisticile prezentate.

Fenomenul în sine – căci putem denumi această lege un fenomen – este în esenţă o haiducie amatoristă prin care eroii salvatori – parlamentarii – în fapt taie macaroana celor cărora li se autodeclară ei salvatori. În realitate, băncile nu vor avea de suferit prea mult. Sau nu vor avea decât pe termen scurt. Pe termen mediu-lung, băncile, fiind indispensabile, oricum fac legea şi impun condiţiile. Asta nu înţeleg parlamentarii şi adepţii acestei legi.

Ca să evaluăm impactul legii, este infantil doar să calculăm cât la sută dintre creditaci vor apela la ea şi ce sume pot pierde băncile. Orice lege de impact asupra sistemului bancar trebuie privită prin prisma contextului în care ne aflăm. Iar contextul nu este deloc unul liniştitor, dar despre asta am mai discutat şi nu e nevoie să detaliem. Pe scurt, sistemul bancar românesc, stă să sară ca un dop. Indiferent însă de pierderi, băncile nu vor pica pentru că nu au voie să pice. Sub stindardul “macrostabilităţii” Isărescu va face ca şi până acum orice e nevoie pentru ca băncile să nu pice, fie legal, fie ilegal. Dar BNR oricum face legea (normele) deci parlamentarii au doar iluzia că ei pot face legea şi că pot da legi care să afecteze sistemul bancar în sensul găsirii unui echilibru între client şi bancă sau a rezolvării unor inechităţi mai vechi.

Să ne gândim oare la ce mecanisme are BNR-ul pentru a ajuta băncile să facă profituri nesimţite indiferent de cum merge economia sau de câţi bani circulă în sistem? Păi să vedem doar în ceea ce priveşte expunerea sistemului bancar la obligaţiunile de stat. Statul român, ca să se împrumute, trebuie să emita oglibaţiuni: fie în lei, fie în alte valute. De departe, cea mai facilă emisiune – din punct de vedere al statutlui – este cea în lei pentru că vinzi băncilor româneşti care nu trebuie să fie convinse că România este solvabilă în anul 2021 cum ar trebui să fie convinşi clienţii externi dacă emisiunea s-ar face în afară. Aşadar, băncilor le convine de minune orice emisiune pentru că:

  • câştigă sigur la dobândă (risc zero); de unde băncile scapă de chinul evaluării companiilor şi economiei româneşti în vederea finanţări
  • pot pune gaj la BNR obligaţiunile pentru a accesa credite mai ieftine decât dobânda obligaţiunilor (practic cumpără obligaţiunile pe credit de la BNR)

Ştie oare Mărinică despre mecanismele bancare care permit băncilor ca să facă profit sigur pe banii BNR şi să le doară undeva de legea dării în plată? Bineînţeles că Mărinică se crede erou că dă o lege împotriva băncilor nesimţite, pentru el nu are habar de multiplele modalităţi prin care băncile pot face bani în orice situaţie în cârdăşie cu BNR-ul. Am menţionat doar schema cu obligaţiunile de stat pentru că tocmai am aflat de o nouă emisiune de obligaţiuni de 500 mil euro. Şi apropos de BNR, dacă Mărinică crede ca BNR se supune parlamentului (săracul, aşa îi place lui să creadă), de ce nu întreabă BNR-ul cum e cu limitarea expunerii sistemului bancar la obligaţiunile suverane şi ce impact are aceasta NElimitare asupra creditării economiei – teoretic rolul principal al sistemului bancar. Aşadar, de ce nu îl întreabă Mărinică pe Olteanu în ce măsură BNR veghează la dezgheţarea creditării companiilor prin constrângerea băncilor să-şi diversifice sursele de profit şi să nu bage toţi banii (sau grosul lor) în scheme de finanţare super sigure şi super profitabile cum ar fi Prima Casă sau obligaţiunile de stat, sau de ce nu monopolul schimbului valutar pe sectorul corporate.

Efectele legii nu sunt greu de prevăzut dacă ne eliberăm de iluzii şi de populisme aiuristice. Deja s-a văzut ce au făcut unele bănci şi ignoranţii s-au grăbit să catalogheze blufare măsurile, ca şi cum băncilor le convine să piardă bani şi să se joace de-a bankingul: unele bănci au renunţat la Prima Casă şi altele au mărit avansul cerut la creditele ipotecare.

Se înţelege că legea va avea efecte în două direcţii: mărirea riscului pentru creditele viitoare şi creşterea costurilor pentru pierderile din creditele trecute, care pierderi vor fi recuperate de bănci prin mărirea costurilor la viitoarele credite. Ori deja la noi, la creditele ipotecare, există un spread imens între dobânda oficială de referinţă şi DAE-ul cerut de bănci. Dar ce zic eu de dobânda BNR, este spread mare între 1% care îl oferă băncile si 9% cât cer la DAE.

Să nu ne amăgim: băncile au învăţat să recupereze pierderile de pe creditele “neperformante” foarte uşor prin variile mecanisme oferite de BNR şi prin transferul costurilor către clienţi. De exemplu, BCR ia acum comision 5 lei dacă vrei să plăteşti furnizorii la ei. Şi dacă fiecare bancă şi-a găsit o cale proprie prin care să umple găurile cauzate de criză, toate băncile folosesc cursul de schimb – la care au monopol, mulţumită parlamentului şi BNR – pentru a realiza necesarul de profit.

Aşadar ca să închei pe scurt, voi enumera cele două efecte ale acestei legi:

  • mărirea penalizatoare a avansului la toate creditele (spread de risc pe toate produsele de creditare pentru a atenua impactul)
  • mărirea dobânzilor pe unele produse (evident pe imobiliare, dar şi pe altele) pentru recuperarea pierderilor cauzate de lege; se înţelege că efectul va fi variat în funcţie de bancă şi de specific şi cum trendul dobânzilor este în jos, creşterea costului nici măcar nu va fi sesizabilă, de unde perversiunea acestei legi în plată.

Ne aşteptăm aşadar, ca după intrarea legii, poate chiar să nu se întâmple nimic şi chiar să fie efecte pozitive, pentru ca oricum ochiul furtunii imploziei sistemului financiar actual, duce dobânzile în jos, iar băncile au lichiditate la discreţie, solvabilitatea oricum nu mai contează. Este clar că impactul dobânzilor negative şi al creşterii masei monetare domină peste impactul acestei legi care nu doar că nu va ajuta cu nimic, dar va permite băncilor să intre mult mai uşor pe piaţa imobiliară. La finalul cursei, oricum băncile vor deţine totul pentru că toţi banii care exista sunt în esenţă credit şi unde este acel loc minunat unde apare creditul?

 

One comment

  • ”toate băncile folosesc cursul de schimb – la care au monopol, mulţumită parlamentului şi BNR” un big like ca sa ma exprima asa pentru tine. E clar ca bancile fac un profit frumos din schimbul de valuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *