Glasul rațiunii vine de la sud de Dunăre

prim-ministrul-bulgariei

Boyko Metodiev Borisov

“Vreau sa vad dragoste si turisti la Marea Neagra, nu fregate”. Cine se astepta la asemenea cuvinte de la un bulgar, cu atat mai mult cu cat acesta nu este poet ci este chiar politician? Si nu orice politician ci chiar prim-ministrul tarii!

Bineinteles, ca in presa romaneasca instant au aparut “expertii” cu vechile si binestiutele teorii: “E mana lui Putin” [1]. Nu cumva sa isi doreasca cineva altfel de pace decat asa cum o vad generalii americani si nu cumva sa isi doreasca cineva bunaintelegere si schimburi economice cu rusii, ca “e mana lui Putin”, “sunt platiti de rusi”, “razboi asimetric” …

In general noi romanii avem un aer de superioritate fata de bulgari. Ne credem si mai destepti decat ei, si mai puternici, si mai bogati. Va mai amintiti stirile alea cu alerte cu privire la turistii in Bulgaria, ca exista riscul sa le fie furate masinile, etc? Cu toate acestea, probabil sunt mai multi romani care merg vara in Bulgaria decat in Romania, si asta spune tot.

Bulgarii sunt mana cereasca pentru noi. Va imaginati, unde ar fi fost ego-ul nostru national, mandria noastra de romani, daca la sud de Dunare nu ar fi fost amaratii de bulgari, ci vreo alta tara, care ne depaseste la toti indicatorii, ai carei locuitori o duc mult mai bine, care au salarii mai mari si echipa lor de fotbal stie sa dea goluri? Grecia de exemplu … Va imaginati ce tragedie ar fi fost pentru noi ca la sud de noi sa fie direct Grecia?

Asa, norocul nostru! Cu bulgarii la sud, pana si politicienii nostri pot sa zica: uita-te la jalnicii astia, ce clasa politica au ei: numai mafioti, numai corupti! Pai noi am progresat mult, domnule. Nu mai zic ca fara bulgari la sud, nici un presedinte roman nu ar mai fi visat sa fie lider regional. Pai peste cine sa fii lider regional daca nu peste Moldova si Bulgaria? Peste Ungaria? Ha, ha! Peste Ucraina? Ha, ha, ha! Peste Serbia? Lol!

Asadar, bulgarii, cumparati sau necumparati de rusi, vor dragoste si turisti. Prin aceste cuvinte, vrednicul de pomenire prim-ministru bulgar, a subliniat cele doua importante directii pentru progresul unei societatii: pacea si iubirea pe de o parte si prosperitatea pe de alta parte. Par sloganuri electorale, par vorbe aruncate in vant aiurea? Par extrase dintr-un discurs al unui putinist jalnic? Nu, pentru ca realitatile din Bulgaria arata ceea ce prim-ministrul lor exprima. Nu exista nici un dezacord intre lupta continua interna a clasei politice bulgare de a se transforma si de a scoate din mizerie aceasta tara mediocra din ultimii ani si declaratiile de astazi. In Bulgaria vin turisti, creste PIB-ul continuu, se construiesc autostrazi, se construiesc statiuni, nu cred ca suntem exagerati daca ii acuzam pe bulgari ca incearca sa copieze Elvetia. Si cinste lor.

Nu vreau sa par total paralel cu realitatea: nu cred ca bulgarul este hipiot si are dragostea si pacea in sange. Omul are insa afacerile in sange si a realizat oportunitatea. Intr-un moment in care Turcia si-a taiat creaca singura gonind milioane de turisti rusi, Grecia este singura alternativa pentru golul lasat de turci. Din aceasta conducta, Bulgaria isi va trage si ea ceva si ce anume ii va putea convinte pe rusi sa vina in Bulgaria? Vizele, zborurile companiilor de stat rusesti si imaginea pozitiva in ochii rusilor cu privire la Bulgaria. Pare putina meschinarie sa te folosesti de un conflict politic ca sa ai oarece beneficii economice, insa omul se vede ca a citit Sun Tzu sau daca nu l-a citit, il aplica din instinct.

“Flota NATO la Marea Neagra” – sau ce noua “operatiune complexa” vor sa faca astia, este in primul rand o necunoscuta. Nici nu se stie ce va fi si nici nu se intelege necesitatea. Singura necesitate clara si pregnanta este vointa americanilor de a impinge inspre rusi pas cu pas si de a-i baga la colt. Asa cum au facut si in Ucraina americanii incurajand oamenii aiurea si apoi lasandu-i cu fundul gol in fata tancurilor rusesti pentru ca nu se intelegeau intre ei in ce fel sa le ajute. Prim-ministrul ucrainean se ducea sa le ceara arme si ei le ofereau paturi si corturi …

Deci flota nu era tocmai o prioritate din punctul de vedere al securitatii bulgarilor si bineinteles nici al romanilor. Pentru cei care nu stiu, flota romaneasca + flota bulgareasca nu exista de fapt, sunt 2-3 fregate si un submarin vechi de origine sovietica care trebuie reparat. Nici mama unitatii flotilei nu are vreo semnificatie in fata flotei rusesti. Turcia sta altfel, dar oricum suntem membri NATO, oricum in caz de atac al rusilor, Turcia teoretic trebuie sa vina sa apere Romania sau Bulgaria. Care e taina deci cu flota? Sa coordonezi cele 2-3 barci romanesti si bulgaresti cu intreaga masinarie de razboi turceasca [2] in care au pompat sute de milioane de dolari? Aberatii …

gaziantep-fregata-turceasca

TCG Gaziantep (F-490) – fregata turceasca clasa G

Toata flota asta care o incearca americanii nu este decat un pretext de a testa rezistenta rusilor la incalcarea de catre NATO a inca unui acord: cel cu privire la demilitarizarea Marii Negre. Exista un tratat cu privire la prezenta navelor straine in Marea Neagra: este interzisa prezenta mai mare de x luni a unei nave straine si Turcia e obligata sa nu permita trecerea. Daca s-ar face flota NATO, probabil americanii vor ca sa includa in ea si nave de-ale lor, sub pretextul acordului Romaniei, Bulgariei si al Turciei sa impinga ursul cat mai in vizuina si poate sa isi plimbe prin Marea Neagra tot felul de nave care sa ameninte oricand Rusia. De unde si deloc putin previzibila teama a bulgarilor de conflict cu Rusia.

Din pacate opozitia Bulgariei nu va fi de ajuns. Flota NATO se va face si daca doar Romania va fi de acord. Dupa cum spuneam, noi vom fi folositi ca carne de tun. Dupa ce carnea de tun din Ucraina s-a terminat si dupa ce toti ucrainieni care erau dispusi sa moara in lupta cu rusii s-au aruncat inaintei in numele unor conflicte cu mult in afara patriotismului si a apararii patriei, iata ca acum a venit randul romanilor, ca si cum scutul de la Deveselu nu era indeajuns.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Fostul consilier prezidențial Iulian Fota: „În Bulgaria avem o tabără pro-rusă”

[2] Navele active ale Fortelor Navale Turcesti

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ARTICOLE RECENTE PE ACEEASI TEMA

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *