La opt ani de la inceputul crizei – partea a II-a – nu am invatat nimic

vezi si Partea I – Istoric articole

Ma voi referi in acest articol doar la Romania. La 8 ani de la inceputul crizei in SUA prin caderea bancii Lehman Brothers pe 13 septembrie 2008 – un eveniment pe care sper sa il analizez separat intr-un alt articol deoarece prezinta nenumarate amanunte interesante din punct de vedere al istoriei, si mai ales al istoriei alternative – cea mai mare intrebare pe care si-o pun romanii de astazi este bineinteles: am iesit din criza?

Intrebarea nu si-o pun doar majoritatea oamenilor care muncesc in mediul privat unde salariile au crescut in ultimul an cu un excelent 9% in comparatie cu salariatii la buget unde cresterea a fost atat de mare incat media ponderata intre buget si privat este de 14%. Bugetarii cu cresteri de 20% in ultimul an, au toate motivele sa spuna DA, am iesit din criza. Insa dincolo de perceptia cresterii nivelului de trai a carei singure manifestari din pacate este cresterea consumului, sa nu ne imbatam cu apa rece, ci sa incercam sa ne amintim ca si in 2008, inainte de criza, economia “duduia”.

14432974_1101692316534719_502238560111194516_n

Infograficul celui dintai tehnocrat al tarii care arata ca nu doar Tariceanu e un mare cocos

Am avea multe paralele intre prezent si 2008 pentru a trage semnalul de alarma de “deja-vu”. Cateva dintre ele, le-au trecut in revista redactorul de la Ziarul Financiar si Florin Citu, seful trezoreriei de la ING in 2008 intr-un interviu recent ZF Live. Va recomand sa vedeti interviul deoarece voi mai reveni la el si este extrem de interesant.

Nu stiu in ce masura insa, urmarirea unor indicatori si a unor fenomene paralele intre azi si 2008 are sens dintr-un motiv simplu: noi suntem mereu “aruncabili” intr-o criza, si nu indicatorii sau mersul lucrurilor pe la noi ne feresc de cadere, ci in realitate suntem mentinuti pe linia de plutire de liniile de credit din afara, fie ele de la FMI – in vremuri mai tulburi, fie de la alte banci sau fonduri de investitii – unelte de operare ale Imperiului care decid daca o tara traieste sau moare de foame, daca intr-o tara este razboi sau pace etc [1].

Nu as vrea sa fiu perceput gresit si nu as vrea sa dau ideea ca noi suntem doar o victima pasiva care orice am face nu avem de ales. De departe de mine ideea ca Romania este un stat bananier pentru ca nu are puterea sa fie altfel. Sunt sigur insa ca suntem o tara bananiera pentru ca nu vrem sa fim altfel. O mica mare diferenta.

Deci daca indicatorii economici, fiscali, sociali nu ne spun daca am iesit din criza, cum putem sa ne dam seama unde ne aflam? Lucrurile sunt complicate si as vrea sa facem pas cu pas disecarea unei realitati care mie mi se pare extrem de clara: noi nu am iesit din criza, ci noi suntem bolnavi fara scapare. Precum un drogat care se poate inca indatora ca sa-si cumpere drogul, tot asa noi deocamdata ne simtim bine, chiar euforici. Deocamdata avem finantare, chiar finantare ieftina si putem chiar sa ne marim dozele caci nu vedem nici un pericol. Criza vine cand nu mai avem cu ce sa ne cumparam drogul. Acum insa, noi in loc sa renuntam la droguri si sa mergem la dezintoxicare, incercam sa ducem o viata normala facand din droguri ceva normal, o realitate de zi cu zi a vietii noastre. Pentru un drogat inconstient, drogurile sunt un “stil de viata”, el nu concepe si nici macar nu intelege nevoia renuntarii la droguri. Iar cand vine criza, nici macar nu intelege cauza, ci recurge la violenta pentru a-si face rost de doza zilnica.

Parerea mea este ca adevarata criza in Romania este mentalitatea comunista prin care oamenii asteapta totul de la stat sau daca nu totul, macar stimulente. Aceasta mentalitate nu este doar o mostenire perversa a vechiului regim odios ci pe vechea mosternire s-a altoit tot edificiul sistemului politic mafiot actual prin care capitalismul si piata libera au fost sabotate permanent din fașă si traditionalele forme fara fond au fost preluate si umplute cu metehnele unui sistem corupt, putred, ineficient si predispus oricand imbolnavirii precoce la cel mai mic vant rece venit din afara.

Sunt doua elemente principale ale sistemului generic denumit de mine comunist din Romania si le voi lua pe rand:

  1. saracia si prostia: mentinerea unui nivel de trai cat mai jalnic si sabotarea oricaror perspective ca societatea sa prospere si sa creasca organic prin dezvoltare normala si durabila au fost totdeauna convenabile partidelor care manipuleaza mult mai usor clase sociale intregi prin promisiunile de mariri de salarii si pensii, acordarea de tot felul de subventii de la cele pentru incalzire la cele pentru agricultura; evident aici includem si blocarea privatizarilor si mentinerea pe linia de plutire a unor mega-intreprinderi de stat falimentare dar cu mii de angajazi si zeci de mii de voturi disponibile partidului care va promite ca “combinatul nu se vinde la straini”; la atatea decenii de la caderea comunismului, inca mai exista in Romania zeci de mii de oameni care se uita la tovarasi ca la Dumnezeu, implorandu-i sa nu le taie painea de la gura in schimbul votului recunoscator; pe langa cele enumerate mai sus, s-ar mai adauga sabotarea dezvoltarii economice si franarea dezvoltarii infrastructurii care ar crea premizele pentru un salt economic substantial de care este capabil poporul roman; in sprijinul mentinerii status-quo-ului, mana cereasca a fost pentru politicienii romani, portita emigratii a elementelor “luminate” care altfel ar fi creat probleme si poate chiar riscuri existentiale pentru comunisti;
  2. economia socialista “de piata”: daca puterea se castiga si se mentine prin manipularea categoriilor sociale defavorizate dependente de stat, “culegerea roadelor” vine din implicarea “capitalistilor” de partid in proiectele oferite de stat; toate fondurile europene, toate proiectele de investitii in infrastructura, toate achizitiile publice, tot ce sta in spatele mormanului de miliarde de euro de datorie de stat acumulata in atatia ani, sunt bani care se scurg catre firmele unei categorii speciale de afaceristi care nu au nimic in comun cu economia de piata, competitia corecta, antreprenoriatul, etc. Oricat de paradoxal ar parea, in ciuda aparentelor, in Romania anului 2016 mare parte din economie nu are nimic in comun cu capitalismul, nici macar in privinta competitiei intre mai multe centre de putere. Singurile frecusuri care apar sunt intre diverse “cuiburile” de visepare si anumite “victime colaterale” ale razboiului intre mafioti mai sunt secerate cel putin in aparenta sau temporar (a se vedea Interagro). In locul lor sa nu ne asteptam insa sa apara capitalism si piata libera.De altfel,. singurele zone de capitalism veritabil si economie de piata sunt in domeniile unde oamenii sistemului nu pot activa deoarece know-how-ul, creativitatea, dinamismul si riscul sunt elemente obligatorii pentru operatiunile de zi cu zi si baietii “destepti” nu sunt chiar atat de destepti incat sa poata activa pe aceste piete. As da exemplu aici retail-ul mare (hypermarket-uri), industria IT (mai putin firmele care lucreaza pentru stat) productia auto si in general domenii unde statul cu greu si-ar putea baga nasul in vremurile de azi deoarece s-ar abate prea mult de la “normele europene” (de ex: finante, confectii, agicultura etc).

Nu neg ca populismul si coruptia ar fi fenomene mioritice. Din contra, in ultimii ani, in vest se observa dezechilibre majore inspre populism si socialism dar detalieri suplimentare despre fenomen ar necesita o mega-paranteza. Ce este specific Romaniei insa este amplitudinea si profunzimea cu care acest sistem comunist este intiparit chiar in mentalitatea si trendurile societatii si constituie un exemplu clar al felului in care romanii preia formele dar nu si fondul oricaror modele si o fac atat de inconsient incat fatalitatea inevitabila a mix-ului toxic intre forma aparent corecta si fondul total nepotrivit ii ia prin surprindere nu doar pe politicieni ci si pe multi economisti si profesionisti cu pretentii.

Cu privire la acest mix intre forme si fond straine una de altele, marea tragedie dupa parerea mea este ca suntem atat de priceputi in a suci lucrurile incat subrezimea sistemului construit de noi nu este prea evidenta, incropeala rezistand indeajuns de mult incat sa ne dea semnale si sperante false, cum ca am fi pe calea cea buna. Viciile ei se vad insa abia cand suntem supusi la socuri puternice venite din afara. Prin socuri puternice a nu se intelege altceva decat testul adevarului. Asta a testat criza financiara din 2008: adevarul starii reale a economiei dincolo de cifrele pompoase, declaratiile zgomotease si proiectele marete.

Mentionam interviul cu Florin Citu de la ZF. As atrage atentia asupra unui singur lucru din acest interviu: PRIMA CASA. Mi s-a acrit cate articole am scris despre Prima Casa si nu voi mai repeta nimic. Nu ma doare atat faptul ca ticalosul de Isarescu nu face nimic cu privire la aceasta perversiune, cat ma doare faptul ca oamenii nu inteleg gravitatea si anormalitatea acestui program. Daca un redactor de ziar economic care isi zice “Financiar” este capabil sa zica: “care e problema cu Prima Casa, ca e vorba de doar 3 miliarde” … ce mai putem zice de omul de rand. Cum sa explicam alterarea pietei libere nu doar a creditelor si a imobiliarelor ci a intregii verticale de sub aceasta. Dincolo de hazardul moral (la urma urmei, statul isi poate asuma un hazard daca e doar moral) marea crima care se face cu acest program este inrobirea unei intregi generatii la credite si expunerea atator si atator de mii de familii tinere la socurile inevitabile care vor urma si pe care numai un idiot le poate ignora sau subevalua. Acolo unde naivii vad case la rate acceptabile pentru tinerii romani, eu as fi vazut case la preturi sub jumatate luate la rate mult mai mici si mult mai usor de purtat chiar in conditiile de venituri actuale. Iata ca am alunecat iar inevitabil inspre Prima Casa, dar ce sa-i faci, greu de evitat. De notat si paralela lui Florin Citu cu Freddie Mac-ul american, desi paralela e putin fortata, in spatele Freddie Mac-ului stand dolarul pe cand in spatele Primei Case sta leul.

Ca o concluzie poate s-ar cuveni sa facem o prognoza la ce riscuri sunt si ce evolutii pot fi posibile. Misiune imposibila: ce prognoze sa mai faci cand Deutsche Bank cea mai mare banca din lume se cutremura din tatani si sta sa pice pe marginea prapastiei? Daca in 2008, multe sectoare au cazut 50%, desi socul mare a fost pentru bancile de peste ocean, oare cat sa prognozam acum? Personal nu procentele ma sperie – sa fie ele si 50%, ca inseamna ca mai raman 50% in picioare. Personal ma preocupa in ce masura societatea va mai rezista intr-o oarecare ordine la viitorul soc inevitabil despre care voi vorbi intr-un articol viitor.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] All Wars Are Bankers’ Wars – Michael Rivero de la What Really Happened

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *