Invazia paradelor

Nu prea ma uit la televizor. Insa un zapping pe canalele care transmit live pe internet mi-a fost de-ajuns ca sa imi iau doza de “informatii” astazi. O gramada de parade si o gramada de stiri de cine a fost si cine nu a fost la parade. Dotarea armatei, “teatrele de operatiuni” si alte blah-blah-uri legate de armata romana sunt spoiala de stiri care impanzesc massmedia astazi. Evident ca nicio televiziune nu ne va spune ca de fapt noi ne aflam in razboi astazi, oficial cu mai multe tari decat am fost poate chiar in Al Doilea Razboi Mondial: Afganistan, Kosovo, Siria, Ucraina sunt doar cateva dintre tarile in care suntem mai mult sau mai putin implicati in razboaie, desi evident ca poate capacitatile noastre sunt … limitate, ni se spune de multe ori, ca nu cumva sa ne culcam pe o ureche si sa nu pompam cat mai multi bani in armata, mai ales ca “ne ameninta Putin”.

Ce nu se va mai spune astazi la TV, este ca “amenintarea rusa” nu ar exista daca nu ar fi existat mai intai de asta amenintarea NATO pentru Rusia, prin acceptul Romaniei de a fi prima tara care gazduieste o baza de rachete americana care poate ameninta sudul Rusiei.

Prin subjugarea geopoliticii romanesti (atata cata exista ea) de catre interesul “partenerilor” americani, mai mult decat apartenenta la NATO ar fi presupus-o (nu veti auzi azi de exemplul Ungariei sau al Greciei sau al Austriei care desi membre NATO, au relatii foarte bune cu Rusia), Romania va fi prima tinta in cazul escaladarii confruntarii intre Rusia si NATO.

Ceea ce abia in ultimul an am asistat in massmedia – amenintarea crescanda si explicita a Romaniei din partea Rusiei – este doar un efect predictibil al politicii catastrofale a conducatorilor nostri, este rezultatul programat al unei politici total supuse diverselor centre de putere ahtiate dupa razboi din SUA. Caci nici macar in SUA, ca sa nu mai vorbim in UE, ura fata de Rusia si agresivitatea militara aberanta, nu sunt general acceptate, fiind doar expresia influentei complexului militar, alegerea lui Trump fiind poate cea mai clara dovada nu doar ca americanilor nu le e frica de Putin, si nu considera Rusia un dusman, ba chiar isi doresc sa colaboreze cu Rusia.

Evident, astazi, nu veti auzi nimic despre cum de am ajuns sa invrajbim ursul atat de mult incat sa nu treaca o saptamana-doua fara sa mai auzim de noi si noi amenintari. Nu negam ca exista si o inclinatie a presei pentru a deforma realitatea si pentru a ambala pedala pe panica si sperietura – frica vinde publicitate – insa trendul cresterii tensiunii se poate vedea prin prisma manevrelor militare: tancurile americane observate pe calea ferata, avioanele militare care ne trezesc noaptea din somn si frecventa “exercitiilor” militare comune fiind incontestabil un semn de mobilizare pentru razboi.

Ce nu au prevazut penali care ne conduc, este insa, posibilitatea ca relatiile dintre SUA si Rusia sa se calmeze iar noi sa ramanem fraierul care s-a luat de cine nu trebuie si care este sacrificat pentru calmarea orgoliului ursului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *