Comentarii la cuvântul Pr. Rafail Noica cu privire la Sinodul din Creta

In urma tulburarilor provocate de Sinodul din Creta, Pr. Rafail Noica a fost chemat la Iasi ca sa calmeze spiritele. In conferinta dedicata Pr. Sofronie Saharov, desi toata lumea astepta (unii cu sufletul la gura) un cuvant macar despre sinod, intrebarile pe tema sinodului au fost ocolite cu obisnuita batista pusa pe țambal practicata in BOR, unde subiectele fierbinti sunt ocolite cu atentie in “dialogurile” oficiale de teama de a nu “tulbura linistea” oilor drept-maritoare.

De altfel, probabil o batista mai mare decat ignorarea (sau poate chiar interzicerea) intrebarilor pe tema sinodului, este in sine chiar lipsa in cadrul acestui Colocviu International a unei conferinte pe tema sinodului. Chiar daca tema era destul de … dedicata (colocviul a fost dedicat Pr. Sofronie), nu cred ca era total nepotrivit daca se aloca macar o conferinta acestui subiect.

Sa revenim insa la cuvantul pr. Rafail Noica despre sinod – un cuvant de 5 minute inregistrat de portalul doxologia.ro, trustul de presa oficial al Mitropoliei Moldovei:

Mai intai, de apreciat titlul pus acestui interviu: “Despre Sinodul din Creta”. Realizatorii puteau sa foloseasca titluri mult mai manipulatoare, de exemplu “Pr. Rafail Noica – nu s-a vandut ortodoxia!” sau altele. Apreciem activitatea oamenilor de la doxologia.ro si corectitudinea lor si salutam toata activitatea pe care o fac (spre deosebire de basilica.ro + trinitas a caror activitate nu o apreciem).

In continuare, voi comenta acest cuvant. De asemenea, tin sa mentionez ca acest interviu este de departe cel mai popular dintre toate video-urile postate pe canalul Doxologia de pe Youtube, fiind depasit doar de conferinta parintelui Rafail de la acest Colocviu. Daca un videoclip este vizualizat in medie de 2-300 ori, acest interviu a atras 5000 de vizualizari, semn al interesului manifestat de oameni.

Despre popularitatea si aprecierea de care se bucura Pr. Rafail nu vreau sa mai detaliez. Cred ca nu vorbesc aiurea daca il declar pe Pr. Rafail #1 in topul autoritatii in randul ortodocsilor dintre duhovnicii care mai traiesc. De aceea, cuvantul parintelui are putere mare, cel putin prin prisma ecoului pe care il are in randul credinciosilor.

Cu toate acestea, cum ortodoxia nu este comunism, nu cred ca trebuie sa tacem daca avem a spune un cuvant impotriva, chiar cand vorbesc oameni de seama, apreciati si stimati de toata lumea. De altfel, trebuie sa facem diferentierea intre dialog / comunicare  si gargara ieftina la pachet cu acuze primare care nu lasa loc nuantelor – o practica frecventa in randul “luptatorilor pentru dreapta credinta”. Prima este un indicator al trezviei si al faptului ca suntem vii si nu doar niste marmote pupacioase de maini si plecatoare de cap care asculta orbeste cand vorbeste “stapanul”, pe cand a doua este apanajul prostilor, din care speram sa nu facem parte si sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem ca ei.

Cu privire la folosirea termenului “biserica”: parintele Rafail zice ca e ok sa ii numim pe eretici Biserica daca ei asa isi zic; “Cum sa nu vorbim cu ei sau in anumite contexte sa spunem ca ei sunt Biserica, fiindca ei au constiinta de a fi biserica”.

Mai intai, eu l-as intreba pe Pr. Rafail de ce trebuie ca un “Mare si Sfant” Sinod sa hotarasca terminologia cu care sa ne adresam ereticilor. Oricum, “elefantul din camera” in cazul Sinodului din Creta nu este CUM LE ZICEM, cum ii denumim, cum ii strigam, cum ne referim la ei, ci daca II PRIMIM sau nu a fi crestini, daca mentinem sau nu anatema asupra Romei, daca punem sau nu bazele unei unitati cu ei prin acceptarea lor asa cum sunt sau cel mult cu cateva mici “pogoraminte” si din partea lor, ca sa ne intalnim “la mijloc”.

Terminologia este evident doar un prim pas, un fundament. Ce s-a incercat la Creta, este ca pe fundamentul terminlogiei sa se treaca la alte etape. De altfel, nici macar terminologia nu a fost problema, cat “dialogul” si participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor. Nu cum le numim noi pe aceste biserici in declaratii sau in comunicare este problema, cat de la ce nivel discutam si dialogam cu ele? Problema discret enuntata, dar subinteleasa de toata lumea a fost daca o Biserica Ortodoxa locala (sa zicem Biserica Ecumenica de la Constantinopol) poate dialoga cu Biserica Catolica in vederea restabilirii unitatii in numele celorlalte biserici. Evident ca probabil Cfonstantinopolul o face deja, insa ce se dorea la Creta este acceptarea si de catre celelalte Biserici Ortodoxe locale a acestei … initiative proprii a patriarhilului Bartolomeu si a altor episcopi ce tin de aceasta patriarhie.

Nu de alta, dar nu suntem prosti ca sa nu realizam ca exista unii ierarhi care doresc unirea cu catolicii si care se gandesc superiori si care cred ca pas cu pas, prin discutii si prin calmarea “talibanilor” se poate realiza aceasta unitate. Chiar dintre participantii la acest sinod sunt ierarhi care pun sub semnul intrebarii  Unitatea Bisericii Ortodoxe si pledeaza nici mai mult nici mai putin decat restabilirea legaturii euharistice cu Vaticanul (!).

Si chiar daca cei care se tem de ascunzisuri si teorii conspirationiste ar fi exagerati (sau talibani, cum ii numeste parintele) nu putem sa negam ca traim intr-o lume fluida, inselatoare, intr-o perioada in care politicianismul corect este noua ideologie si in care unitatea fortata, organismele supra-statale si manipularile sociale sunt la ordinea zilei. Cu atat mai mult, avand in vedere lumea in care traim, o constiinta treaza a ierarhilor ar fi trebuit sa aduca limpezime si claritate nu tulburare si scandal, daca sinodul chiar ar fi fost unul sfant.

Deci nicidecum temerile legate de terminologie nu sunt triviale. Ba chiar am putea spune, ca in ciuda tentativelor de eludare a pasilor inspre unitatea euharistica cu ereticii prin ascunderea sub umbrela terminologiei, nu gresesc cu nimic cei care exagereaza si acorda prea mare importanta asupra felului cum ii numim, tocmai pentru ca nu terminologia este o problema in sine, ci subintelesurile ei, fie ele explicite sau implicite. Faptul ca nu toti sau foate putini au o argumentare solida teologica cu privire la implicatiile terminologiei si aparenta exagerare cu care accepta “pogoramintele” nu este o pornire total absurda si un zelotism orbesc, daca suntem atenti la contexul istoric, la natura participantilor, la organizarea si tratarea “dezertorilor” rusi etc.

Si inca o data: daca eretici isi zic lor biserica, inseamna ca noi chiar trebuie sa le zicem cum vor ei? Daca cuplurile de homosexuali isi zic familie, inseamna ca noi trebuie sa acceptam denaturarea termenului de familie doar pentru ca constiinta homosexualilor asta este?

Nu mai vreau sa ma leg prea mult de aceasta chestiune, cu terminologia, insa eu stiu un lucru: in Biserica Ortodoxa, niciodata ereticii nu au fost numiti biserica. Nu avem eretici doar de acum 10-20 de ani ci de mii de ani si totdeauna sfintii Bisericii i-au numit pe eretici eretici, nu Biserica, desi constiinta lor era de biserica si inainte. De unde urgenta asta de inovatie si schimbare a felului cum ne adresam ereticilor? Ce este nou sub soare sa schimbam lucruri de mult clarificate in Biserica Ortodoxa?

Cat despre exemplul dat de Pr. Rafail si interpretarea cu privire la numirea lui Adam “ca unul dintre noi”, aici doar spunem ca antinomiile si interpretarea estetica a acestora nu pot fi baza pentru decizii de importanta vitala pentru supravietuirea ortodoxiei. Asta, mai ales avand ISTORIA in spate si atatea sinoade care puteau si ele sa interpreteze la fel de estetic antinomiile din Sfanta Scriptura incat sa permita “pogoramantul” de a-i numi pe eretici “Biserica”.  Cu usurinta daca vom cauta astfel de “antinomii” in intreaga Scriptura unii vor gasi si argumente pentru unirea totala cu ereticii sau pentru noi si noi pogoraminte si inovatii teologice.

Incheiem insa putinele noastre comentarii cu dezamagirea ca parintele Rafail s-a referit doar la acest aspect – al terminologiei –  care cu siguranta a provocat cea mai mare valva pe la noi. Eu mi-as fi dorit insa comentarii mai extinse si despre alte hotarari, cum ar fi cea cu privire la acceptarea casatoriilor cu ereticii, ca “iconomie” generala acolo unde sinoadele locale care au jurisdictia vor decide că asa e bine.

Prin asta, dupa parerea mea, se loveste subtil in integritatea credintei mai mult poate decat acceptarea denumirii de biserica a ereticilor care oricum nu va fi acceptata de credinciosi niciodata si probabil nu va  avea nici un efect nici la nivel oficial, fiind doar un mic compromis la acest Sinod obtinut de cei care si-au propus mult mai multe, insa din fericire nu au reusit (inca).

Pana acum, eram invatati ca ortodoxia este la fel oriunde in lume, pe orice meleag: aceeasi slujba, aceeasi dogma, aceleasi canoane, etc. Acum, prin acest mic, neinsemnat (in aparenta), putin observat si deloc comentat articol, se anuleaza unitatea credintei si se sparge blocul de nespart al sfintelor taine care erau baza credintei, sub umbrela “iconomiei” care este lansata din cauza ploii “necesitatilor” sau “specificului local”.  Nu este greu de vazut ca daca ortodocsilor din Romania (de exemplu) nu li se va permite casatoria cu catolicii, acestia ar putea merge in Germania (de exemplu) ca sa fie casatoriti de IPS Joanta, care va accepta casatoria cu catolicii in episcopia sa, din “iconomie”. Prin urmare, precum apa curge de la deal la vale si cei care vor fi incurcati de canoanele Bisericii Ortodoxe care le interzic casatoria cu ereticii intr-un loc, vor merge la episcopii care vor ingadui aceasta, pentru a se pastra – in amagirea lor – ortodocsi si a “rezolva” si problema canonului totodata.

Poate pentru unii par exagerate temerile mele si nu vad consecinte atat de grave, insa realitatile din vest sunt cu totul altele. Ca vietuitor o buna perioada intr-o manastire din vest unde cu siguranta veneau multi tineri cu asemenea probleme, sunt curios ce parere are Pr. Rafail despre aceasta hotarare si poate care e invatatura parintelui Sofronie despre casatorie si ce sfaturi dadea celor care se loveau de problema casatoriei cu eterodocsi.

Incheiem prin a saluta totusi duhul de pace si cuvantul clarificator al parintelui ca “nu trebuie INCA sa ne despartim” cat si apelul ca pogoramintele sa nu ne insele. Suntem siguri ca acest cuvant a adus indeajunsa pace, mai ales prin cuvintele spuse despre cei doi ierarhi IPS Teofan si PF Daniel. Lupta care se duce acolo sus este grea si poate ca ce ne-a aprins pe noi sunt lucruri marunte, cu nimic pe langa raul ce putea fi facut.

In razboi, un soldat care vede doar o parte a frontului, vazand armatele dusmanului avansand este poate tentat sa creada ca generalii au gresit si ca nu au grija cum trebuie de desfasurarea luptei. Campul de batalie este insa mult mai mare si situatia generala greu de analizat de la nivelul soldatilor. Cata vreme pe campul de batalie inca situatia este incerta, in ciuda pierderilor si a avansului inamicilor, nu este inca momentul sa dezertam, ci poate sa punem umarul si mai mult si sa ne facem treaba noastra, cea care tine de noi. Nu de alta, dar noi nu stim poate ca punctul de pornire a acestui sinod poate sa fii fost insasi unirea cu catolicii. Faptul ca s-a ajuns doar la niste decizii cu fundul in doua balti, nici prea-prea, nici prea-rea, poate sa fie raul cel mai mic, care in timp oricum va fi eliminat din trupul Bisericii, precum pielea uscata a unei bube care se vindeca. Sa nu zgarmam insa prea mult pana cand buba se va vindeca.

22 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *