Moartea unui preot: prilej de luare-aminte

Moartea nu vine sa-i faci o cafea, vine sa te ia! – Pr. Arsenie Papacioc

Gasim pe site-ul Realitatea urmatoarea stire: “Un respectat preot al unei mănăstiri, găsit mort, în saună, alături de două prostituate.”

La inceput m-am ingrijorat si am crezut ca e vorba de un preot roman. Am tresarit mai intai ingrijorandu-1ma ca ar fi vreun preot pe care il cunosc, desi nu cunosc preoti care ar merge la prostituate, dar te poti astepta la orice de la oricine in vremurile de azi cand diavolul umbla ca un leu sa inghita orice suflet.

In al doilea rand am tresarit cu gandul la cati vor incepe sa măcăne din nou impotriva preotilor ca si cum nu ar exista nici judecatori in puscarie, nici doctori fumatori si nici doctoranzi plagiatori. Din fericire stirea a trecut cam fara prea mare zgomot, fiind destul zgomot cu altele. Mai multe detalii, puteti gasi la sursa de unde a preluat Realitatea stirea: agora.md.

A murit chiar in momentul pacatului. O tragedie am putea spune, Dumnezeu sa-l odihneasca, desi … oare ce nadejde sa mai avem. Pacat ca nu a avut timp sa se pocaiasca, ar zice unii. Dar stim noi daca chiar nu s-a pocait?

Inainte de orice gand cu privire la soarta la judecata a unui raposat eu pun convingerea ca Dumnezeu il ia pe fiecare in momentul optim pentru acel suflet, indiferent de unde s-a decis sa mearga: la rai, sau la iad. Fie ca acel om se hotarase de mai mult timp pentru rai sau pentru iad, prin viata pe care o traise, Dumnezeu i-a dat mai mult timp astfel incat daca ar mai fi trait, fie mantuirea lui ar fi fost in pericol, fie caderea lui in rau ar fi fost si mai mare – dupa cum merge fiecare, in sus sau in jos.

Exista multe trepte ale binelui si exista nenumarate trepte si ale raului, dupa cuvantul Mantuitorului: “În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (Ioan 14,2). Despre locasurile din iad putem sa aflam de pe pictura Judecatii de Apoi de la Manastirea Voronet sau din alte vedenii si invataturii: unii sunt in foc pana la genunchi, alti pana la brau, altii pana la gat etc, dupa raul pe care l-au facut in viata.

Asa cum Dumnezeu vrea sa ne mantuim, in aceeasi masura isi doreste sa ne putem pregati cat mai bine pentru viata de apoi si sa putem obtine chiar manuiti fiind, “un locas” cat mai frumos. In aceeasi masura, are grija ca si pe cei rai, care nu doresc sa se mantuiasca, sa ii ia inainte de a face rele si mai mari si de a se afunda si mai mult in intuneric. Bineinteles, judecatile lui Dumnezeu numai El le stie, ce spun eu sunt doar cateva posibile explicatii.

Dumnezeu are insa multe lucruri de care sa tina cont: binele sau raul pe care acel om il mai poate face, direct sau indirect, evenimentele si influenta asupra altor oameni pe care acel om le-ar putea face daca ar mai trai. Si de ce nu, unele morti, tocmai prin “spectaculosul” lor, pot sa fie prilej de trezire pentru unii oameni si astfel Dumnezeu sa decida ca unul sa moara intr-un fel anume, pentru a fi pricina de ridicare pentru altii si a beneficia astfel chiar fara voia lui ridicarea altor.

Daca acest parinte ar fi murit in pat, a doua zi, cu siguranta nu auzeam de el. Acum, daca din cauza felului in care a murit am auzit de moartea lui napraznica si ma folosesc, avem cel putin un motiv sa intelegem de ce Dumnezeu poate sa fii ales acest moment ca sa ia sufletul bietului parinte.

Multi se grabesc sa acuze pe preotii care cad in pacate fara sa realizeze ca trebuie sa fii supermen ca sa poti rezista intreg la minte spovedaniei a sute de oameni care vin sa-ti spuna tie toate cate au facut. Cei necredinciosi nici nu realizeaza cum ar fi, chiar daca ai fi necredincios si chiar daca ai avea exercitiul si obisnuinta meseriei si oricate beneficii materiale ai avea, ce inseamna sa asculti pacatele oamenilor.

O paralela cat de cat putem face cu meseria de psihiatru sau psiholog, desi comparatia e simplista, un psihiatru neavand in nici un caz un numar atat de mare de “spovedanii” si consilierea rareori putand fii comparata cu spovedania. Chiar daca la consiliere o persoana trebuie sa spuna problemele care sunt sursa raului, rareori va fi cazul sa spuna tot ce a facut, cele mai intime pacate, cele mai negre ganduri si fapte. Si cu toate acestea, putini psihiatri ajung la pensie intregi la minte.

Pe langa bombardamentul de pacate si necazuri al credinciosilor, preotii au bineinteles si responsabilitatea rezolvarii conflictelor in care se afla oamenii, trebuind sa ofere nu doar sprijin moral dar si sfaturi potrivite pentru fiecare personalitate si pentru fiecare situatie in parte. Duhovniceste privind, cu usurinta spunem: da, dar preotii au si harul lui Dumnezeu. Adevarat, dar asta nu face deloc usoara si lipsita de riscuri meseria de duhovnic.

Plusul de autoritate in fata oamenilor al preotilor pe cat de invidiat de multi, pe atat de greu de dus in spate. Autoritatea iti ofera posibilitatea sa ajuti oamenii, sa ai un rol important in societate dar mai ales in vietile fiecarui individ in parte. Totodata, autoritatea este o povara, fiind mereu sub “reflectoare”. Si nu doar la reflectoarele atentiei celorlalti ma refer, desi doar acestea ar fi indeajuns sa faca cu totul de nedorit meseria de preot. Ma refer mai ales la “reflectoarele” credinciosilor care asteapta de la tine un ajutor. Poate nimic nu e mai greu decat sa fii cel la care se uita cei aflati in necaz si tu sa nu-i poti ajuta cu nimic. Cu toata pregatirea, cu toata osteneala, oricat de sincer ai fi, oricat de sporit duhovniceste, meseria de “propovaduitor” in ziua de astazi este greu de practicat, daca te intereseaza vreun rezultat, daca vrei sa faci bine si sa-i scoti pe oameni din intuneric.

Lupta cu intunericul este grea si multi clacheaza. Precum doctorii pe campul de batalie in timp de razboi, neavand conditiile necesare, neavand ustensilele si medicamentele necesare pentru a putea trata cum trebuie ranitii si nestiind pe care ranit sa-l tratezi mai intai, tot astfel preotii in ziua de astazi sunt chemati la o meserie imposibila: predicarea moralei crestine intr-o lume indracita. Sa nu ne miram, daca vreunul mai abandoneaza lupta din cand in cand.

 

2 comments

  • Gigel, tu ai un cuvânt plăcut și nu vrei să-i judeci, însă între clerici există mulți oameni care cheltuie nesăbuit banii bisericii inclusiv pe astfel de distracții.
    Unde vezi o mașină mai scumpă decât veniturile unei parohii pe un an întreg vei știi că acela e doar vârful de iceberg, excesul acesta este acompaniat și de curvii și de dorința de înavuțire și de decizii aberante și criminale și de vânzarea/trădarea unor oameni, uneori chiar apropiații.

  • Putem sa vedem pacatele, caci nu suntem chiori, dar sa nu le osandim, caci inca n-am scos barna din ochiul propriu. Si nici n-avem autoritatea judecatoreasca de la Hristos. Asa ca foarte bine face Gigel ca umbla cu grija printre maracinii osandirii aproapelui, ca sa nu se intepe.

    Daca reusim sa scapam de iluzia ca suntem proprietarii bunurilor ce ne inconjoara sau ca avem vreun drept de veto in Biserica, scapam si de osandire. Caci daca stim ca Hristos este si adevaratul Proprietar al bunurilor materiale (noi, cel mult vremelnici administratori, care vom da socoteala negresit de iconomia noastra) si Capul Bisericii, nu ne mai ingrijoram ca unii dintre fratii nostri ar scapa nepedepsiti pentru relele pe care le fac. Nu scapa nimeni, fie aici fie dincolo vor plati. Nici dintre slujitorii Bisericii, nici dintre guvernanti, oricate ordonante de urgenta si-ar da cei din urma pentru dezincriminarea faptelor savarsite. Deci, daca privim in perspectiva spre vesnicie, nu putem decat sa-i deplangem pe acesti amarati de teama ca-i prinde moartea cu spatele la Dumnezeu. “Bogatii au saracit si au flamanzit…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *