Balena albastră și pinguinii roșii

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că va avea, marţi, alături de primarul Capitalei, Gabriela Firea, întâlniri cu elevii din mai multe şcoli bucureştene pentru a le spune cât de periculos este jocul “Balena Albastră”. Delegaţia va fi însoţită şi de artişti şi sportivi celebri, pentru ca mesajul autorităţilor să ajungă mai uşor la copii. (Sursa: Digi24)

Balena albastra este o oportunitate nesperata pentru pinguinii rosii de a incepe campania electorala cu mult inainte de vreme si de a incerca sa marcheze puncte electorale poate chiar cu viitor tovarasei mititei care in 4-5 ani vor putea sa puna stampila pe trandafiri.

Caci nu din grija lor pentru copii se vor face vizitele tovarasesti ale primaritei Firea si ale ministresei de interne prin scoli. Sau orice alte vizite similare din tara.

Faptul ca politicienii au pompat aiurea in jocul asta tragand semnale de alarma nu face decat sa alimenteze si mai mult interesul si tentatia asupra lui. Cu cat mai multi pingiuni vor merge prin scoli si le vor spune la copii: mai copii, uitati-va si voi pe wikipedia pe Internet, ca Internetul e bun sa aflam lucruri frumoase, cu atat mai multi dintre cei care stateau in expectativa si se intrebau: “oare sa-mi trag macar un tatuaj ca sa fiu cool, sau jocul asta e prea lame” nu vor mai astepta si se vor convinge: pai daca deja vin pinguinii astia si incearca ei sa ne invete cum stau lucrurile, cu atat va fi mai cool si jocul asta poate chiar e interesant. Este simpla psihologie.

Rumegarea stirei de catre presa este fireasca la noi unde oamenii din presa sunt prosti. Dar chiar daca nu ar fi prosti, nu ar avea nici o minima etica profesionala sa ignore problema pentru a o izola. Spun ca sunt prosti deoarece nu inteleg ca tocmai ei sunt canalul principal de promovare al jocului, prin faptul ca il promoveaza. Chiar presupusa “educatie” sau “semnalele de alarma” nu sunt in realitate decat like-uri virtuale si nu fac decat sa sporeasca atractia si misterul care inconjoara acest joc. Fenomenul media este mai complex insa decat prostia si lipsa eticii. In sine media in ziua de astazi a ajus o mare fabrica de gunoi, brutarie de otrava de unde oamenii isi cumpara zi de zi “painea de informatii” fara de care nu pot sa traiasca. Si asa cum o fabrica de paine care nu foloseste E-uri toxice nu poate supravietui financiar, tot asa si o institutie media nu poate ignora o stire cu un asemenea potential, mai ales cand politicienii intra si ei in hora si in fiecare zi exista subiecte noi cu privire la acest topic care nu pot fi ratate deoarece alte gunoaie cu greu se gasesc.

Dincolo de media, gresala politicienilor este una mult mai grava. Pe de o parte, ministerul de interne cel putin, ar trebui sa aiba un amarat de psiholog pe undeva care sa ii sfatuiasca ca tocmai discutarea si promovarea acestui joc, chiar cu scop de atentionare este fatala si nu face decat sa puna gaz pe foc. Tinerii teribilisti care sunt predispusi la a intra in acest joc, cu siguranta nu vor asculta de campaniile oficioase ale politrucilor care o sa faca parada prin scoli sau care dau declaratii si interviuri la televiziuni pe tema asta. Din contra, faptul ca deja balena albastra este “un risc de securitate” il face si mai atractiv si mai tentant.

Daca politicienii nu inteleg asta si sunt doar prosti, este tragic. Imaginati-va ca pe mana acestor oameni este soarta tarii noastre. Ei teoretic ne apara si au grija sa nu fim cuceriti, sa nu fim cotropiti etc. Dar ei nu inteleg niste lucruri care tin de o psihologie elementara: fructul interzis este mult mai atractiv.

Daca insa inteleg, dar ii doare in cot si ei nu vad in toata treaba asta decat inca o ocazie de campanie, atunci au mainile patate de sangele copiilor care poate nu ar fi auzit de jocul asta daca si media si politicienii l-ar fi ignorat pur si simplu cu putina strategie.

 

6 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *