Despre cuvantul IPS Andrei la deschiderea Conferintei Internationale despre Sfantul si Marele Sinod Ortodox

Deoarece ortodocsii romanii sunt cam iritati cu privire la sinodul din Creta, intitulat oficial Sfantul si Marele Sinod Ortodox, oficialii ortodocsi au cam inceput sa organizeze conferinte internationale pentru a-i convinge pe romani ca acest sinod chiar a aparat ortodoxia si a pastrat-o neschimbata, in ciuda schimbarilor si ca desi credinciosii romani nu primesc acest sinod, profesorii si invitatii straini vor reusi sa mai elimine din acest “scepticism”.

Cum s-a aparat ortodoxia la acest Sinod si ce argumente in aceasta privinta vor aduce invitatii straini, ramane sa vedem. Suntem insa siguri ca asa cum si alti ortodocsi de pe alte meleaguri sunt la fel de sceptici ca noi, probabil teologii nostri (profesori de teologie) merg si ei conferinte prin alte parti pentru a incerca sa promoveze ideea de unitate si fiabilitate a acestui sinod.

Din start as dori doar sa fac o mica observatie de bun simt as zice eu: un angajat oficial al unei institutii BOR aflata sub ascultarea unui ierarh nu va putea avea o parere diferita de ierarhul sau . Este de bun simt si este de inteles: in Biserica ascultarea este sfanta. Nu insa cand in discutie sunt chestiuni importante ce tin de adevar, moralitate sau dreapta credinta. Daca un profesor de teologie de exemplu, a ales sa fie profesor de teologie, in momentul in care ierarhul de care asculta nu mai reprezinta ortodoxia ci reprezinta neo-ortodoxia (o noua versiune a ortodoxiei), acel profesor nu prea mai are de ce sa asculte, ci in primul rand ar trebui sa se problematizeze si sa se gandeasca care e datoria lui, chiar in conditiile grele de dependenta totala.

Lucrurile nu sunt insa chiar atat de simple. Una e sa vorbesc eu, Gigel, ce cred, care nu depind financiar si in nici un fel de buna-vointa sau tonurile unui ierarh si care am venit la ortodoxie prin propria mea alegere si nesilit de nimic de altceva decat de dorinta de a ma afla in adevar si alta e sa vorbeasca un profesor care desi iubeste ortodoxia are familie, primeste salariu si are o intreaga cariera in spate, toate depinzand de o semnatura. Pentru cine este “captiv” ierarhului, spunerea adevarului este foarte dificila si necesita o pregatire duhovniceasca extrema, fara nici un punct slab prin care vrajmasul poate ataca. Probabil, pentru majoritatea angajatilor din sistemul oficial, cel mai mare act de curaj pe care si-l permit este tacerea si ignorarea acestei chestiuni si a altor chestiuni “sensibile”. De unde si nevoia de a organiza conferinte “internationale”. Bineinteles, cel mai greu este deciderea acelui punct in care compromisul face mai mult rau decat bine si in care “ridicarea impotriva” este chiar mandatorie, la mijloc fiind mantuirea sufletului. Personal nu stiu sa spun daca acest punct a venit deja si in ce conditii trebuie ca cei care sunt “legati” trebuie sa se dezlege. Cred insa ca existe trepte ale acestui proces, in sensul ca ruptura nu are sens sa se faca brusc si fara motive intemeiate. Atentia trebuie indreptata mai ales in interior, inspre propriile noastre intelegeri si manifestari ale credintei. Important este ca noi sa nu ne sucim mintile si chiar daca pe langa noi, este deja ciuma, sa incercam sa ramanem neatins.

Pare paradoxal ca tocmai in biserica care se pretinde cea adevarata si in care moralitatea, integritatea si adevarul sunt la mare pret este dificil sa graiesti ceea ce crezi pentru a nu fi extirpat din start. Aici nu as da vina doar pe ierarhii care nu incurajaza dialogul si care si-au facut o imagine de tartori – sunt cazuri oricum putine si marginale – cat mai ales as da vina pe ortodocsii “ascultatori” care s-au obisnuit sa taca si sa adopte atitudinea de “yes-man”-i, iar asta este in general o meteahna a noastra a romanilor si este specific unei culturi slabe in care dialogul este cvasi-inexistent iar sustinerea unor valori sau idei proprii lipseste cu desavarsire, fiind inlocuite cu corul anonim al ratelor macanitoare care repeta aceeasi partitura si cu lipaitul de palme tovarasesc mostenit – dar nu dobandit – din epoca comunista.

Voi incepe cateva comentarii la cuvantul IPS Andrei (dar si la hotararile sinodului) prin a face ma intai mentiunea ca IPS Andrei este unul dintre ierarhii pe care ii apreciez si simpatizez si din cauza cuvantului bland si a tonului impaciuitor pe care il are – semn al unui suflet curat si duhovnicesc. Este specific mai ales ardelenilor acest aspect la care mai ales oltenii au mare afinitate: cuvantul bland, din motive lesne de inteles. Ca si Pr. Teofil Paraian insa, IPS Andrei are unele “alunecari” catre catolici, neintelegand prea clar diferentele sau nedandu-le nicio importanta.

Ca oltean care traieste in mijlocul a 99% de ortodocsi, este posibil ca eu sa nu inteleg ca traind o viata intreaga intre eretici de tot felul este posibil sa te mai “netezesti” si sa ignori sau sa ai alt fel de a vedea lucrurile sau e posibil sa ai un alt fel de a le exprima, desi cei mai fermi aparatori ai ortodoxiei pe care i-am vazut in viata mea sunt chiar ardelenii “furati” de la eretici si care cunoscand cum a fost “dincolo”, apreciaza mult mai serios importanta ortodoxiei si inteleg ce inseamna “a nu ne da cu altii”, nici in cele mici si nici in cele mari.

Sa luam asadar pe rand cateva aspecte ale cuvantului introductiv al IPS Andrei cu privire la Sinodul din Creta, cu mentiunea ca desi le-am mai abordat in alte articole, nu strica sa le repetam, deoarece Sfantul Sinod din Creta am vazut ca pretuieste claritatea si formularea unor lucruri care erau deja clare, dar trebuie facute si mai clare, cum ar fi pacea, libertatea, egalitatea, fraternitatea, demnitatea, etc.

Desi vom aborda pe alocuri si argumentele si observatiile IPS Andrei, nu le vom evalua cat de corecte sunt raportat la hotararile Sinodului. Chiar faptul ca exista o varietate de nuante prin care hotararile acelui sinod pot fi interpretate si exprimate de adepti denota ceva nefiresc. In general, multitudinea nuantelor este fireasca in dialogul uman si in intelegerea lumii – fiecare om are ochii lui prin care vede lumea – desi unde este un singur Duh, ne-am astepta sa nu fie deloc moduri diferite de a intelege si de a interpreta hotararile. Vom vedea cateva exemple in acest sens. Nu va plictisesc argumentand cele spuse mai sus, doar amintesc un singur caz: IPS Vlachos, un mitropolit grec care si el a participat la Sinod si are cu totul alte pareri, nici macar nuante. As da doar un mic citat din nenumaratele cuvinte si articole scrise de acesta dupa Sinod:

Părinții Sinodului V-VI Ecumenic îl numesc pe Arie „rău-credincios”, pentru că a dogmatizat „o diversitate de dumnezei sau politeismul”; pe Macedonie l-au numit „necurat” și l-au izgonit dimpreună cu „vrăjmașii adevărului” cei mai dinainte, ca pe un rob care a îndrăznit cu nerușinare să exprime o părere neîntemeiată despre Stăpânul său; pe Apolinarie îl numesc „inițiat într-ale răului”; pe Nestorie îl numesc „poet delirant”; pe Eutihie îl caracterizează drept „cel deșert” etc. Și în aceste cazuri folosesc verbele „împreună conducându-i afară”, „cei ce au căzut”, „să fie scos”, „să cadă” etc. Și la sfârșit este scris că, dacă cineva nu ține credința transmisă prin tradiție și nu îmbrățișează dogmele bunei credințe, nu crede și nici nu propovăduiește astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, „să fie anatema, potrivit hotărârii așezate acum de către sfinții și fericiții Părinți arătați mai înainte, și să fie scos și să cadă din starea creștinească întocmai ca un străin”. Asta înseamnă că sunt pomeniți Părinții Sinoadelor Ecumenice, iar nu pur și simplu Sinoadele, iar Părinții nu acceptau împăcarea sau coexistența cu erezia, și nici nu se raportau la aceste situații în spirit relativist. În subiecte de credință, diplomația nu-și are locul. (sursa)

Argumentul “eficientei” propagarii credintei: IPS Andrei isi incepe cuvantul cu un citat de la Sf. Apostol Pavel care ne indeamna la pastrarea credintei cea de obste. Apoi declara: “aceasta credinta data sfintilor o data pentru totdeauna, a dorit si Sf. si Marele Sinod sa fie propagata mai eficient in lumea aceasta bulversata si in care toate lucrurile sunt date peste cap“.

Recunosc ca este prima data cand aud pus in fata apararii acestui sinod argumentul “eficientei” propovaduirii. Desi a inceput cu versetul care indeamna la “pastrarea credintei”, vedem ca pana si acest verset este folosit ca introducere pentru sublinia baza argumentarii ulterioare”eficienta”. Este ceva nou in apologetica sinod-cretiana. De altfel, cuvantul “eficienta” cu privire la propovaduirea credintei este folosit de mai multe ori de IPS.

Cu privire la “lumea bulversata in care lucrurile sunt date peste cap”, eu sunt mirat ca un ierarh ortodox nu are cunostinte de istorie: de-a lungul a 2000 de ani, ortodoxia a tot trecut prin vremuri “bulversate”, pline de relativism, de oprelisti, de incertitudini. Nu este insa singurul: multi ortodocsi in ziua de astazi se tanguiesc: vai ce vremuri de pacat, vai ce vremuri apocaliptice, ca acum niciodata! Ce bine era pe vremuri, in trecut, in semanatorism!

Incercarea de a ne prezenta lumea de astazi ca o lume speciala, cu probleme speciale, care necesita solutii speciale, este doar o simpla tehnica de a justifica innoirile. Doua milenii nu a fost nimic special, lumea a fost ok , de aceea am si putut pastra credinta asa cum a fost. Acum, deoarece lumea e speciala si e bulversata, trebuie sa ne schimbam si noi.

De altfel as pune eu intrebarea: in care epoca a fost pace deplina si lumea nu a fost bulversata si in care ortodoxia “s-a propagat” fara probleme? Nici macar in epoca Sf. Constantin in care crestinismul a fost acceptat, promovat si chiar oficiat nu a fost “claritate”, primul lucru pe care l-a facut imparatul fiind tocmai un Sinod care sa limpezeasca cat de cat lucrurile sau macar sa le limpezeasca pentru el, care dorea sincer sa cunoasca si sa stie care este adevarul. Iar la acest Sinod, desi imparatul si-ar fi dorit unitate si buna-intelegere, sfintii parinti au fost necrutatori cu ereticii si Sinodul a produs o unda de soc, separand graul de neghina.

Faptul ca la primul sinod, principala batalie s-a dus intre a determina care cuvant este mai potrivit: homoousios sau homiousios [detalii], ne poate arata destul de clar cat de bulversata era lumea in acele vremuri. Si la fel am putea cu usurinta demonstra despre toate vremurile. Argumentul ca “vremurile sunt tulburi” cred ca este gresit din orice punct de vedere l-am lua, nu doar teologic. Dupa parerea mea, comparativ cu alte vremuri, traim o perioada mult mai buna. Iata doar cateva argumente:

  • accesibilitatea comunicatiei: informatia circula rapid si comunicarea instanta este posibila intre oricare doua persoane de pe acest pamant; oricum am lua-o si oricat de tehnofobi sau speriati am fi de cantitatea de informatie si riscul potential de a ne “infecta” cu “zgomot” (argumente penibile de altfel), accesul la informatie si la comunicare este indubitabil unul bun; de altfel, in rai, comunicarea va fi instanta, fiecare va putea transmite un mesaj oricui sau tuturor instant si fara oprelisti; cantarile “ingeresti” nu sunt altceva decat comunicarea permanenta a fapturilor cu Dumnezeu si cu alte fapturi; prin fiecare comunicare cu Dumnezeu omul va descoperi noi si noi taine pe care le va intelege partial si pe care si le va clarifica prin comunicarea cu alte creaturi ale lui Dumnezeu, fie ei oameni, fie ingeri; omul va observa noi si noi nuante ale comunicarii directe cu Dumnezeu, asa cum astazi citim Biblia si talcuirile la Biblie si ne minunam de fiecae noi intelegerile descoperite; emotia momentului in care mintea noastra asimileaza aceste intelegeri este exprimata prin termenul de “cantare”; este adevarat ca o data cu abundenta informationala creste si zgomotul, dar nimic nu ne impiedica sa dam volumul mai incet sau sa apasam ALT-F4 daca vrem liniste; de altfel, impotriva abundentei informationale, si la aceasta “problema contemporana” traditia bisericii ortodoxe are leac: discernamantul;
  • nu chiar toate lucrurile sunt date peste cap: pare hilar sa argumentam ca, in comparatie cu alte vremuri, societatea de astazi este una mai civilizata; razboiurile, rascoalele, foametea, greutatea de a procura cele necesare pentru traiul de zi cu zi, bolile si tirania conducatorilor erau ceva normal pana acum cateva sute de ani; desi mai exista razboaie, desi mai exista tirani pe ici pe colo, in lumea de astazi, comparativ cu alte vremuri, traim mult mai bine; saracii de astazi traiesc ca boierii de alta data: au cozonac, au apa in casa, daca ii doare capul ia o pastila si le trece si nu sunt nevoiti sa faca economie la lumanari;
  • lipsa reperelor: este o mantra des folosita; se spune: oamenii nu mai au exemple pozitive si cu greu pot sa vada modele exemplare in ziua de astazi, deci e firesc sa ingaduim casatoria cu ereticii. Serios?! Pana si cel mai tehnofob ortodox, a auzit de miliardarul rus cu unsprezece copii care a parasit lumea si s-a retras la viata la tara, ducand un trai linistit si pasnic in mijlocul naturii;

Da, exista tulburare, exista inselare, exista ispite, exista manipulare. Dar nimic nu e nou. Toate astea au existat intotdeauna. Tanguirea ca lumea de astazi este “altfel” decat lumea de alta data si prin urmare trebuie sa oferim “o alta ortodoxie” oamenilor pentru ca cea veche era pentru vremuri mai putin tulburi este aberanta.

Argumentul “eficientei” este de asemenea unul de neinteles. “Eficienta” ortodoxiei cred ca s-a dovedit fara tagada si nu mai trebuie “imbunatatita” in nici un fel, altfel nu ar fi trecut prin cate a trecut. Poate mai bine ar fi ca un viitor sinod sa promoveze pastrarea nealterarii tuturor celor mostenite in ortodoxie si care si-au dovedit eficienta de-a lungul timpului.

Aici as reaminti doar perioada comunista: daca ortodoxia nu era indeajuns de “eficienta” oare nu ar fi fost exterminata total? Ori daca ortodoxia a rezistat in comunism, oare nu poate rezista in societatea democratica din lumea de astazi, cu toate metehnele ei? Dincolo de aspectele legate de “tehnica promovarii ortodoxiei”, sa nu palavragim aiurea si sa credem ca eficienta sau ineficienta “promovarii” ortodoxiei depinde de priceperea tehnica si felul cum o facem noi, cat mai ales de lucrarea lui Dumnezeu si de bagajul de har cu specific de propovaduire al fiecarui propovaduitor in parte. “Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.” (Corinteni 12#28). Setea asta de “propovaduire” hei-rupista la nivel oficial este ingrijoratoare prin prisma semnalelor si a subintelesurilor mai mult sau mai putin explicite: daca ne vom pastra ca pana acum, inchistati in dogme, nu vom atrage prea multi crestini de la alte “biserici”, trebuie sa fim si noi mai toleranti (adica mai putini ancorati in dogme si canoane) ca sa avem succes pe plan prozelitistic.

Desi am promis ca nu o voi face, totusi voi sublinia o mica abatere a IPS Andrei fata de Hotararea 1 a Sinoduli care combate “prozelitismul”. Deci daca indemnul este de pace si buna-intelegere cu toti crestinii, de deschidere si toleranta frateasca fata de alti crestini si alte religii, de unde aceasta mentiune a IPS Andrei referitoare la “eficienta” raspandirii dreptei-credinte?

As incheia cuvantul despre “lumea contemporana” cu o mica mentiune: orice schimbare in ortodoxie justificata de “realitatile contemporane” nu denota decat o proasta intelegere a ortodoxiei care are un raspuns pentru orice situatie, fiind drepta invatatura care ne arata pe ce cale sa mergem. A spune ca ortodoxia trebuie adaptata deoarece nu ne mai arata pe ce drum trebuie sa mergem, e ca si cum as avea o harta si cand ajung in fata unui drum greu de mers care nu imi mai convine, zic: hai sa schimb harta, ca asta nu mai e buna.

Este strigator la cer ca am ajuns vremurile in care ierarhii sa ne spuna: mai copii, mai lasati-o moale, hai sa mai schimbam si noi cate ceva, hai sa vedem cum merge lumea, ca credinta noastra e cam veche, nu mai raspunde la toate cerintele, trebuie actualizata. Sa nu ne miram insa, nu e nimic nou nici in aceasta privinta. Cititi istoria bisericii si veti gasi situatii similare in toate epocile.

Despre tema 1 din cele 6 abordare la Sinod, IPS Andrei zice: “contributia Bisericii Ortodoxe la realizarea pacii, dreptatii, libertatii, a fraternitatii si a dragostei intre popoare si la inlaturarea discriminarilor rasiale si alte discriminari. Ce poate fi mai actual acum decat misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana?“.

Sfantul Paisie Aghioratul zicea ca o picatura de urina in aghiasma, spurca toata apa. Eu nu pot trece peste enuntarea acestei teme fara a mi se ridica parul cu privire la formularea “alte discriminari” pe care nu trebuie sa le detaliez. Mi se ridica parul si la aia cu pace, fraternitate, egalitate, dar parca la asta ultima mi se ridica mai mult. Pentru cei care au avut tangenta cu fractalii stiu ca un fractal este dat de un pattern de baza care evolueaza si produce structuri complexe. Nu doar patternul initial sau altfel spus “samanta” dar si alte forme care se repeta pot fi apoi observate in fractal la orice scala ne-am uita.

Parintele Teofan Paraian spunea “mintea stramba toate le stramba”. Odata trecut in text alb pe negru “alte discriminari” oare ce sanse sunt ca daca tot poporul ortodox ar fi oi blande si ascultatoare si s-ar lasa condusi oriunde zic pastorii fara sa carteasca, sa nu ajungem si la discriminarile homosexuale si sa vedem si in bisericile noastre casatorii ortodoxe iar textele cu Sodoma si Gomora sa le vedem scoase din Biblie? Cum de nu au trecut acolo clar la care discriminari se refera ci le-au lasat puncte goale? Cine semneaza un contract care mai are pe ici pe colo in text niste puncte puncte lasate sa fie umplute ulterior de altii?

Cei care au formulat aceasta prima tema, fie sunt ei bulversati fie au vrut sa ne bulverseze pe noi. Oare le era greu sa treaca toate formele de discriminare impotriva carora isi propune Biserica Ortodoxa sa lupte, “ca sa eficientizeze propagarea credintei”? Au obosit de scris sau nu mai aveau hartie?! Oare sunt exagerati cei care se sperie de bombe aiurea intr-o lume in care homosexualitatea este impusa prin lege si in care unii preoti catolici sunt arestati pentru ca citesc din Biblie acele pasaje cu Sodoma si Gomora, sau intr-o lume in care toti ceilalti “crestini” au lasat ciocul mic cand vine vorba de sodomism (vezi cum a schimbat Papa raportarea Bisericii Catolice la homosexualitate)?

Aceasta mica si “lasata la urma” mentiune de “alte discriminari” oare nu a fost indeajuns pentru a revolta pe niciunul dintre ierarhii nostri si pentru a clarifica si a trece acolo toate discriminarile sau pentru a reformula?

Eu as zice, evident ca nu. Avem toate bazele sa ne speriem si sa ii suspectam de manipulare si lucruri necurate pe cei care – fie ei ierarhi, fie simpli profesori de teologie sau ce-or fi fost ei participanti si organizatori la acest sinod, au ales si au acceptat aceasta formulare. Nu din prostie au facut-o, nu ii acuzam de prostie si nici de neatentie.

Mentiunea cu “alte discriminari” este poate doar una mai vizibila insa astfel de “fractali” sau altfel spus, seminte ale raului, sau altfel spus, fisuri in piatra, au fost plantate strategic in mai multe locuri si cu diverse obiective. Se intampla ca asta sa fie doar cea mai vizibila si mai clara pentru toata lumea.

Sa revenim insa la tematica in sine si la semnul de intrebare pus de IPS Andrei: “ce poate fi mai actual acum decat misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana”? Si mai apoi, IPS Andrei mentioneaza despre crestinii din Siria si din Egipt care au probleme si justifica astfel importanta discutarii acestui subiect. Ca ortodox, totdeauna mi-a fost clar ca ortodoxia promoveaza pacea si iubirea intre oameni. Nu este nimic nou de adaugat in aceasta privinta si iata totusi ca se adauga: fraternitatea! Cat de pervers si urat este acest cuvant mai ales cand este lansat de oameni cu interese obscure si impotrivitoare vointei lui Dumnezeu. Iubirea este cu mult mai mult decat fraternitatea, ca sa nu mai spunem de dreptate sau libertate. Iubirea le cuprinde pe toate si iata totusi ca trebuie sa discutam despre drepturile omului si ni se sugereaza ca ortodoxia are unele lipsuri si ca trebuie sa se preocupe mai mult.

Dincolo de capcanele formularilor, sa acceptam ca formularea si explicitarea raportarii Bisericii Ortodoxe la aceste subiecte nu e nimic rau in sine, daca ar avea un scop clar si un program clar. Daca citim ce s-a hotarat in documentul final si incercam sa intelegem concret ce ni se cere noua, ortodocsilor in aceasta privinta, vom avea unele probleme deoarece nu este nimic nou decat folosirea unui limbaj predominant laic pentru exprimarea unor idei de baza ale crestinismului: valoarea omului, valoarea pacii, valoarea libertatii si a dreptatii. Iata cativa termeni extrasi din documentul final: cooperarea intercrestina, eforturile pacifiste, coexistenta pasnica, convietuirea sociala. Va provoc sa gasiti vreun termen cu privire la liberte, egalite, fraternite care nu au fost folositi aici.

Daca vom sterge citatele din sfintii parinti si formularea argumentarii, vom vedea pe scurt cateva idei: trebuie sa colaboram cu alti crestini pentru a face pace la nivel local si international. Eu nu pot sa nu ma intreb: dar pana acum ce am facut? Pana acum, noi ortodocsii am fost cumva promotori si doritori de razboaie, am ezitat cumva la a ne dori pacea si la a lucra pentru pace. Sincer, eu unul, nu inteleg rostul acestui prime hotarari si ce anume aducea ea nou, ce clarifica, care erau partile neclare de pana acum, care e adaosul acela necesar catre trebuia facut, pentru ca altfel era o nedeplinatate a raportarii ortodoxe la lume cu privire la aspectele: pacea lumi, respectarea libertatii si demnitatii umane, ajutorarea altor oameni etc.

Din documentul cu hotararea, mi-a atras atentia in special un anume citat:

“Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți fiii Unicului Părinte Ceresc, precum și între toate popoarele” (sursa)

Mi-a atras atentia deoarece mi-a adus aminte de un articol citit pe un blog in limba engleza:

Harmony” or, more often used, “Peace and Harmony,” has become one of the important mantras or memes of North American Freemasonry. Our meetings – stated and called communications – open with some variant of the above statement, and close with some variant of “peace and harmony prevailing.” (sursa)

Nimic nu este intamplator si sa nu credem ca originala formulare “Unicul Parinte Ceresc” in locul lui Dumnezeu sau Tatal Atottiitorul este folosita la intamplare. Ni se arata prin aceasta formulare ca toti avem acelasi parinte ceresc. Ni se repeta ca o mantra. Prin aceasta perspectiva, intelegem de ce lucruri care noua ortodocsilor ni se par clare si simple – cum ar fi pacea, buna intelegere, dreptatea, valoarea umana –  trebuie reformulate si evidentiate.

In continuarea documentului despre “pace”, vedem cum Sfantul Sinod in aceasta prima Sfanta Hotarare condamna razboiul:

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale granițelor statale și ocuparea de teritorii.

Aici miroase a Putin de la o posta. Daca in alte vremuri Sfintele Sinoade dadeau anatemei pe eretici si le ziceau pe nume, Sfintii Parinti de astazi dau condamna cu subinteles pentru actiuni generice si discutabile, lasandu-ne pe noi sa intelegem la cine si la ce se refera. Condamnarea razboaielor provocate de nationalism nu e rea, dar daca tot s-a facut condamnarea razboaielor nu strica sa fie adaugata si condamnarea razboaielor pentru petrol daca tot o facem anonima, mai ales ca prin prisma efectelor si a amplitudinii acestea din urma sunt mult mai devastatoare si mai raspandite.

Sa revenim insa la IPS Andrei, al carui cuvant ne-a dat prilejul sa discutam din nou despre acest Sfant Sinod. La capitolul despre diaspora ortodoxa, IPS Andrei aminteste faptul ca diaspora ortodoxa niciodata nu a fost mai mare ca acum si ca de aceea e normal sa acceptam ignorarea canoanelor cu privire la existenta unui singur episcop intr-o cetate mare, din motive pastorale: pentru ca fiecare neam are nevoie de preoti slujitori in limba lor, din acest motiv trebuie permis ca sa existe ierarhi pentru fiecare biserica in parte. “Ce-ar face romanii nostri din Franta, daca nu ar avea mitropolitul lor acolo? Nu stiu cum s-ar descurca cu un mitropolit grec, sa zicem”.

Poate incapacitatea de a rezolva aceasta problema reala si abatera mutuala (in buna intelegere) a tuturor bisericilor ortodoxe de la canonicitatea organizarii este poate cel mai clar semn ca Duhul Sfant nu a prea lucrat prin acesti sinodali pentru ca daca i-ar fi luminat, ar fi gasit o solutie sa se ajunga la unitate, care nu este ceva rau, ba din contra. Avem deci, pe de o parte apel la unitatea tuturor oamenilor, indemnam ortodocsii sa se inteleaga cu toti ereticii si cu paganii, dar avem ingaduinta si toleranta mutuala pentru neintelegerile intre ortodocsi. Caci realitatea de facto nu este alta, decat ca faptul ca fiecare biserica nationala are episcopul ei pe acelasi teritoriu cu al altei biserici ortodoxe, este in fapt semnul unei lipse de fraternitate si toleranta intre ortodocsi, mai precis intre ierarhii acelor ortodocsi.

“Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine” nu a mai fost citat de data aceasta de IPS Andrei. Cum pot sta linistiti ierarhii bisericilor romane si grecesti de exemplu, avand fiecare episcop trimis in Franta si nelucrand nici unul pentru clarificarea situatiei si pentru indeplinirea poruncii unitatii? Daca ei nu sunt capabili sa faca unitatea intre ortodocsi, de ce sunt credinciosii de rand indemnati sa accepte unitatea cu papistasii si ereticii?

Avem asadar urmatoarea situatie: fiecare patriarhie isi are episcop trimis pentru diferite zone, mai mult sau mai putin suprapuse. Canonic, aceast lucru nu este permis. Apostolii faceau episcopi si apoi in fiecare localitate fiecare episcop sfintea preoti. Primul venit, singurul pastrat altfel spus. Fiecare sat, fiecare localitatea, depindea de o anumita episcopie care numea preotul pe teritoriul respectiv.

Revenind la argumentul “eficientei” sau al activitatii pastorale, s-ar pune intrebarea: cum pot romanii sa beneficieze de slujba in limba romana daca episcopul locului ar fi fost grec? Raspuns: simplu! Episcopul grec ar hirotosii un preot roman sau ar cere altor episcopi romani, ca din dragoste frateasca si unitate in duh, sa ii trimita preoti vorbitori de limba romana, atat cati ar fi nevoie.

Realitatea este mult mai complexa, existand frecusuri si “razboaie de autoritate” in nenumarate locuri, ca sa nu mai mentionam ca exista suprapuneri nenumarate cu un grad variabil de unitate intre cei care se suprapun si cu scopuri mai mult sau mai putin justificate de aspectele pastorale reale. Aspecte pastorale sunt reale, dar nu determinante pentru organizarea unei biserici locale. Istoria tulburatoare recenta dar si orgoliile unor comunitati au dus la situatii aberante cum a fost existenta in perioada comunista de sfarsit a doua episcopii romanesti la Paris: una tinand de Romania si alta de Biserica Rusia din Exil (ROCOR) din SUA! Abia in 2009 (la 10 ani de la caderea comunismului) romanii ortodocsi s-au unit sub acelasi episcop. Realitatile nespuse dar palpabile carora se datoreaza aceste suprapuneri si lipsa unei unitati reale acolo unde e posibil sunt de fapt orgoliile si interesele individuale (si de grup).

Deci nu doar ca nu exista unitate intre ortodocsi in acele teritorii unde nu a existat o biserica traditionala ortodoxa sau unde aceasta nu mai exista, dar nici macar in randul ortodocsilor de aceeasi nationalitate nu prea exista peste tot unitatea sau aceasta s-a realizat abia recent, dupa zeci de ani de la terminarea comunismului care a produs ruperi chiar si in afara granitelor. Daca in vremea comunista era greu de conceput unitatea intre o episcopie din afara si biserica mama, dupa caderea comunismului lucrurile trebuiau simplificate. De altfel, eu unul nici nu inteleg de ce romanii din Franta, in perioada comunista, au format o episcopie proprie si nu s-au afiliat la greci care aveau deja o episcopie? Sa fii fost grecii rauvoitori sau sa nu fii dorit unitatea?

Cat de greu ar fi ca macar grecii cu romanii care oficial sunt in relatii bune, fara probleme, sa se uneasca, sa cada de acord asupra unei organizari si sa formeze o singura episcopie, care sa fie samanta unei unitati cat mai largi a ortodocsilor din Franta, indiferent de nationalitate. Aspectele pastorale, legate de limba pot fi cu siguranta rezolvate, sunt nenumarate posibilitati. Unirea este insa greu de facut tocmai pentru ca increderea in celalalt presupune unele riscuri. Iubirea este cel mai mare risc: risti sa dai totul si sa nu primesti nimic.

Din pacate ortodocsii in ziua de astazi, atat credinciosii cat si ierarhii sunt departe de constientizarea importantei unitatii. De astfel, unitatea este intr-un declin continuu de peste 2000 de ani de la punctul in care in prima biserica crestinii aveau totul in comun, pana la punctul in care romanii ortodocsi din Germania – de exemplu – isi pun mai mult nadejdea in colaborarea si ajutorul primit din partea nemtilor protestantilor decat al fratilor de credinta rusi.

Dezbinarea inter-ortodoxa este o mare durere contemporanta si una dintre putinele motive care ar fi justificat intrunirea acestui Sfant Sinod si punerea bazelor pentru o viitoare unitate. Sau poate Sinodul ar fi trebui sa se tina tocmai atunci cand unitatea ar fi fost rezovlata deja. Oficializarea Adunarilor Episcopale – un fel de casatorie de proba sau concubinaj eclesiastic – si punerea batistei pe tambal este din pacate un pas inapoi. S-a depus poate mai mult efort la acest Sinod pentru discutarea si reglemnetarea participarii  la adunari eterodoxe in randul Consiliului Mondial al Bisericii si s-a discutat poate prea mult despre acceptarea (a “folosirii” termenului doar  deocamdata) altor biserici care nu sunt ortodoxe, decat in incercarea de a ajunge la o unitate inter-ortodoxa, macar in acele tari unde este deja extrem de stringenta unitatea ortodocsilor si unde chiar populatia autohtona are nevoie de aceasta unitate si este gata sa primeasca Buna Vestire.

Cu privire la comentariul IPS Andrei despre acceptarea termenului biserici cu referire la eretici pe principiul ca ei asa se numesc pe ei de atatea secole si ca nu putem sa ii numim altfel, sincer imi este rusine de rusinea lui sa vina cu un asemenea argument. Din toate argumentele hilare aduse cu privire la aceasta gresala facuta la Sinodul din Creta (am mai comentat acum ceva timp cuvantul Pr. Rafail care justificase cu niste versete din Geneza) mie aceasta de fata mi se pare cea mai deplasata. Asadar, argumentul pentru ca noi sa numim biserici pe eretici este ca acestia isi zic biserica si ca o fac de sute de ani. L-as intreba pe IPS Andrei: dar oare Sfintii Parinti de la alte Sfinte Sinoade anterioare de ce i-au numit pe eretici “necurati”, “initiati in ale raului”, “poeti deliranti”, “deserti”, “anatema” si nu le-au zis crestini? Oare acei eretici nu se numeau ei pe sine crestini? Nu se credeau pe sine drept-maritori? De asemenea, unii homosexuali vor ca sa fie considerati si ei crestini. Cu acestia ce facem, ii numim si pe ei crestini si frati ai nostri intru credinta? Oricum, la ce era nevoie de o hotarare care sa expliciteze ce termen folosim cand ne referim la eretici este inca un semn de intrebare in spatele caruia nu putem decat sa banuim ca se incearca marea cu degetul. Fiecare e liber sa spuna cum vrea bisericilor, nu era nevoie de un Sfant Mare Sinod care sa decida chestiuni de lingvistica, desi orice ortodox s-ar fi asteptat de la un nou Mare Sinod Ortodox, dupa atata vreme, ca sa anatemizeze si noile secte aparute: protestanti si neoprotestanti, iehovisti, mormoni si de ce nu chiar new-age-ul care este tot o dracie.

In final, cu privire la acceptarea casatoriei cu eterodocsi argumentul in favoarea acestei schimbari adus de IPS Andrei ar fi ca deoarece unii ortodocsi traiesc in locuri unde sunt multi oameni de alte religii, si deoarece acestia se casatoresc cu eterodocsi, “ce putem sa le facem”? Pai sa nu le consideram casatoria lor ca fiind taina, ar fi cel mai simplu lucru! Deja s-a trivializat prea mult taina sfintei cununii incat mai pregnanta poate era initierea unei slujbe similare inmormantarii pentru sinucigasi care sa se faca celor care se casatoresc dar nu se spovedesc. Este o realitate de necontestat ca in ziua de astazi, multe tinere cupluri vin in fata altarului mai mult din inertie sau superstitie si pentru a face poze frumoase, nu din convingeri religioase, nici macar sumare.

Tot in acest cuvant vedem si o mica mare deviere a IPS: deja cei care amintesc de acest canon sunt considerati “absolutisti”, sunt denigrati. Putem avea o mostra de cum vor fi tratati cei care se vor opune peste 15 ani, la cel de-al 3-lea Mare si Sfant Nou Sinod Ortodox la acceptarea casatoriilor homosexuale. Va zice pe-atunci IPS-ul: “Multi ortodocsi traiesc in mijlocul homosexualilor, cu cine sa se casatoreasca daca sunt multi homosexuali?”

Pe de alta parte, acceptarea casatoriilor eterodoxe este numita “pogoramant”, desi pogoramant sau iconomie a fost si inainte, dar de-acum deja nu mai este pogoramant ci este hotarare a unui Sfant si Mare Sinod, avand o cu totul alta importanta si greutate pentru cei care vor primi fara ezitare aceste hotarari. In cuvantul sau, IPS ii ironizeaza pe absolutisti: “lucrul acela (cum ca ortodocsii trebuie sa se casatoareasca intre ei) il pot rosti in satul lor unde sunt numai ortodocsi si unde nu este cazul sa se casatoreasca un ortodox cu un eterodox”. Trecand peste deviatia ilogica – daca in acel sat sunt doar ortodocsi, ar fi chiar imposibil pentru un ortodox sa se casatoreasca cu un eterodox, ne punem intrebarea: ce sens si-ar avea acest canon pentru satele si locurile 100% ortodoxe? Pentru cine a fost dat acest canon daca nu tocmai pentru acele locuri unde ortodocsii au optiunea de a alege? Canoanele sunt ca semnele de circulatie, ne arata incotro sa o luam. Un semn de interzis la dreapta in lipsa unei intersectii este un non-sens.

IPS continua: “ce sa spunem noi care avem 4 milioane de ortodocsi in strainatate”? Pai am putea sa le spunem: daca tot sunteti 4 milioane, luati-va si voi unu cu altul, nu va mai uniti cu ereticii daca doriti taine ortodoxe. Multi traind in afara, se casatoresc cu eterodocsi si trebuie casatoriti. Nu putem altfel. “Este iubire crestina, aceasta?” zice IPS Andrei, putem sa ii lasam necununati? Dar oare este iubire crestineasca sa ii lasam la mearga la iad? Daca nu pretuiesc ortodoxia incat sa faca tot ce pot ca sa isi gaseasca sot sau sotie ortodocsi cu care sa traiasta o viata ortodoxa, cu care sa faca copii pe care sa ii educe ortodox, este iubire sa ii lasam sa faca o alegere gresita? Daca un politai ne opreste deoarece mergem cu 200km/h este aceasta iubire crestineasca ca sa ne opreasca si sa ne dea amenda? Este adevarat ca desi aveam de ales ca sa mergem cu 50km/h, noi ne grabim si vrem sa ajungem repede la destinatie. Este foarte posibil ca pe drum sa nu avem probleme si sa ajungem cu bine, dar mergand cu 200km/h ne asumam unele riscuri, de aceea legea impune amenda si politaiul o executa. De la caz la caz, unii politai mai au mana libera sa dea sau sa nu dea amenda, poate au libertatea sa dea doar un avertisment, poate ca soferul intelege, se roaga, promite ca nu va mai face. Insa daca se da lege ca viteza limita este optionala si este doar recomandata, oare cine va mai tine cont de aceasta limitare? Pogoramintele existau oricum pentru cazurile extreme, canoanele oricum nu sunt absolute in situatii limita. Cu aceasta ocazie insa, oficializarea acestui pogoramant si trecerea lui sub autoritatea unui Sfant si Mare Sinod, este de facto anularea canonului care obliga ortodocsi sa se casatoreasca doar cu ortodocsi.

Cu privire la casatorii, deja se fac multe pogoraminte astazi, de cele mai multe ori nejustificate. De la data organizarii pana la acceptarea unor costumatii sumare sau acceptarea de nasi care nu sunt ortodocsi, tot felul de suceli sunt lasate – din pogoramant – la alegerea credinciosilor. Eu unul nu inteleg, de exemplu, de ce in Saptamana Luminata s-a dat liber la nunti, desi este interzis. De asemenea, nu inteleg, de ce la cei care se casatoresc dar nu se spovedesc si nu tin cont de infranare, ba chiar desconsidera aceasta virtute si ii batjocoresc pe cei care asteapta pana la casatorie, li se pune si lor coroana pe frunte? Doar ca sa dea bine, sa faca poze frumoase? Deja simbolul coroanei este unul desuet, in general desi ritual se mentine, simbolic coroana nu mai reprezinta nimic, deoarece nu mai exista nunti si nuntasi la care coroana nu li se mai pune, coroana este doar un obiect de decor. Trivializarea casatoriei se va face insa pe toate planurile, renuntarea la conditia apartenentei la ortodoxie fiind doar o prima etapa pe acest plan.  In continuare, IPS Andrei, merge chiar mai departe decat Hotararile Sfantului si Marelui Sinod din Creta si declara: pogoramintele merg si in tara, nu doar in diaspora, dand exemplu cazul Clujului. Desi sunt 70% ortodocsi si aproape jumatate de milion, ortodocsii din Cluj au dispensa oficiala de la IPS Andrei ca pot sa se casatoreasca cu eterodocsii. Oare care e limita intre 70% si 100% peste care IPS Andrei nu mai considera “ca e cazul” ca un ortodox sa se poata casatori cu un eterodox?

O asemenea superficialitate cu privire la afinitatea fata de dreapta credinta la un ierarh ortodox, cu greu putem gasi. Canoanele sunt totusi canoane, fie ca ne plac, fie ca nu ne plac. Chiar daca unele au lipsuri, sunt completate de pogoraminte speciale sau se suprapun cu altele, in general in orice discutie in care cutumele credintei pot fi calcate in anumite situatii, din anumite motive, cu o mai mica sau mai mare frecventa, nu tratam si nu denigram ceea ce este normal, ceea ce este bun, ceea ce este firesc. Ierarhii si preotii au libertatea sa dezlege pacatele facute prin incalcarea canoanelor si chiar au multa libertate in interpretarea acestora. Insa cand 2000 de ani casatoria este inteleasa intre ortodocsi, nu poti acum peste noapte sa zici altfel, ca nu mai conteaza, va puteti casatori cum vreti, ca doar nu suntem intr-un sat in care toti sunt ortodocsi.

Casatoria cu un om care sa iti impartaseasca credinta nu este doar un moft al sfintilor parinti care erau foarte “absolutisti” ci este chiar un indemn firesc si de bun simt pentru tinerii de astazi si chiar pentru eterodocsi. E firesc ca sa cautam sa ne asemanam cu cel cu care ne casatorim in cat mai multe lucruri, dar de departe cel mai important este credinta si cu greu se justifica abateri de la acest canon, mai ales din cauza consecintelor evidente care pot apare: neintelegeri, certuri, frecusuri. Oricat de mare ar fi dragostea, cand ortodoxul si baptistul vor incepe sa discute despre Maica Domnului, vor iesi scantei. In primul rand cum va putea o femeie ortodoxa sa se casatoreasca cu un neoprotestant care ii va cere sa avorteze copiii [1]? Poate e dragoste crestineasca sa le ingadui casatoria, sa le permiti sa vina in biserica pentru poze, insa ai atentionat-o inainte pe femeie la ce riscuri se baga? Chiar daca ea isi asuma aceste riscuri, tu ca episcop iti asumi sa dai liber la cununii cu protestanti care nu considera avortul pacat? – si multe altele. Ce iubire crestineasca mai e asta sa lasi o femeie care desi ortodoxa, poate nu are habar de ce crede celalalt si care avand incredere in tine episcop, ca ii dai binecuvantare, se duce la iad punandu-si in spate jugul unei casatorii riscante? Oricum o va face si fara binecuvantare, ar putea fi un raspuns. De ce macar sa nu ii primeasca pe toti, ca poate asa, aratand “deschidere”, se mai lipeste ceva de ei?

Poate tocmai aici am ajuns la esenta hotararilor acestui sinod. Are prea multe si prea mari “deschideri”. Realizam ca fara ierarhii nostri probabil ar fi fost si mai multe si mai mari. Daca Sfintii Parinti de alta data si Sfintele Sinoade din alte vremuri aveau aceeasi apetenta la deschideri, ortodoxia nu ar mai fi fost ortodoxie in ziua de astazi!

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1]  Protestant views on abortion vary considerably with Protestants to be found in both the “anti-abortion” and “abortion-rights” camps (sursa)

12 comments

  • Ca tot am comentat la cateva articole in urma…
    – Imigrant în România: mulţi refugiaţi vor să rămână în ţară, să înveţe limba română şi să lucreze
    http://www.napocanews.ro/2017/04/imigrant-in-romania-multi-refugiati-vor-sa-ramana-in-tara-sa-invete-limba-romana-si-sa-lucreze.html

  • Felicitari pentru articol, ai muncit mult si cu folos. Ca simplu credincios (dar avocat, deci foarte analitic, si licentiat de teologie ortodoxa, deci cu “deschideri”) asteptam mult mai multe si cu totul altceva de la acest pseudo-Sinod. Ma asteptam sa curga cu anateme la tot ce inseamna erezie, catolicismul sa fie si el declarat erezie dupa ce atatea secole a fost considerat doar schisma (evident ca nu se vor mai intoarce dupa ce au derapat atat de mult in aproape un mileniu), homosexualitatea sa fie pusa la zid, miscarile eugeniste si malthusianiste sa fie condamnate, iar elita masono-finantista sa fie condamnata fatis ca stand la baza relelor care au macinat lumea in ultimele 2 secole. Evident ca am fost naiv, nici macar 10% din asa ceva nu s-a discutat. Cand am auzit prima oara prin 2014 ca va fi un sinod ecumenic am zis – uau! vom vedea lucrurile in fine clarificate! Caci eu nu pot sa-i zic unui prieten adventist sau iehovist, de exemplu, ca este eretic si nu este crestin cu de-la-mine putere daca nu o intareste un sinod ecumenic. Nici Arie n-a fost acuzat de erezie pana nu s-au adunat parintii si l-au cercetat si au dat anatemei invatatura lui iar el a refuzat sa se lepede de ea.

    In loc de ceea ce am sperat, ce-a iesit la iveala?!? O agenda a sinodului indelung negociata si absolut irelevanta, 1/3 din biserici lipsa, discutii tinute secrete, un comunicat de o siroposenie flasca si o terminologie proletara, tulburare cat cuprinde dupa sinod. A devenit evident ca aici n-a mai fost lucrarea Duhului Sfant. Sinoadele anterioare linisteau apele, inchideau gurile hulitorilor. Acum, pe masura ce trece timpul, se adanceste galceava si devine din ce in ce mai evident ca lumea nu recepteaza sinodul pentru ca de fapt nu are ce: e o forma fara continut. Sunt aberante aceste conferinte in care se incearca lamurirea si convingerea oamenilor. Ei nu pot fi prostiti, chiar fara cunostinte teologice, observa ca acolo lumea s-a adunat nu pentru binele turmei lui Hristos, ci ca la Conferinta de pace de la Paris: sa mai aplaneze niste conflicte interne, sa mai calmeze niste ape, sa acomodeze Biserica in lume si cam atat.

    Ca sa trag o concluzie: nu va mai fi sinod ecumenic in care Duhul sa conglasuiasca cu ierarhii. Duhul Sfant n-a parasit Biserica pentru ca nici Hristos n-o paraseste, dar din pacate ierarhii nostri nu mai fac dovada trairii Duhului. O mai fi cate unul pe ici, pe colo, dar majoritatea sunt prea lumesti, deci nu au cum sa faca un Sinod al Bisericii, ci doar conclave si adunari lumesti. Stiu, pot fi acuzat ca osandesc. Nu am aceasta intentie, ci doar remarc ca ierarhii sunt prea incrancenati. Nu stiu cati din biserica mai percep un ierarh ca pe un parinte, ca pe un tata apropiat inimii lor. Au ramas, din pacate, doar niste administratori ai unei averi bisericesti imense care da mari dureri de cap, raceste inima si provoaca invidia necredinciosilor. Nu-l vom mai vedea pe sf. Spiridon ridicand caramida, n-o vom mai vedea pe Maica Domnului redandu-i omoforul sfantului Nicolae, nu-l vom mai vedea pe sf. Maxim ingenunchind cu subtilitatea sa teologica stralucita toata turma cazuta in erezie, care a gasit de cuviinta sa-i taie mana si limba, apoi sa-l canonizeze. Trist.

    • aveam de gand sa scriu mai mult, dar cand incepi cearta cu diavolul, cu greu poti rezista prea mult; sunt insa altii care o fac mai programatic, eu nu am rabdarea sa abordez toate aspectele; ma refer la site-ul cuvant-ortodox care inainte de sinod a prezentat in amanunt cativa ierarhi ai Patriarhiei de la Constantinopol pentru a ne pune in garda cine sunt “sfintii parinti” care vor decide care este calea de urmat pentru “libertate, fraternitate si egalitate” in lume; unul (de la Geneva daca nu ma insel) a avut si o declaratie in care marturisea pe fata: “eu nu cred in universalitatea bisericii ortodoxe”; din pacate nu i-am retinut numele, as aprecia un memento deoarece acesta este un personaj care trebuie urmarit; evident ca la sinod, acest lup in piele de oaie nu a fost dat anatemei pentru declaratiile deviante; ce sa zicem insa si de mai marele Bartolomeu care pare sa aiba hemoroizi de nu are stare in scaun si hop, mai sare pe la papa sa-i mai traga un pupic pe chelie;

      sunt multe bube, eu estimez noi “sfinte sinoade” si haos si mai mare, nu este exclus sa traim vremuri in care camasa lui Hristos va fi din nou sfasiata; nu sunt neaparat de parere ca gata vine apocalipsa, si de aceea se intampla asa; este foarte posibil ca din cauza necredintei majoritatii ortodocsilor, Dumnezeu sa faca o oarecare limpezire si sa impinga turma mica catre pastorii adevarati, lasand oile fara minte sa behaie dupa lupi;

      sa dea Dumnezeu sa fim si noi de partea cea limpede nu de cea tulbure; sincer, eu nu prea ma simt confortabil cand isi spun ortodocsi de 2000 de ani tot felul de oameni care critica biserica, considera habotnicie cele mai elementare norme de comportament cum ar fi postul sau mersul duminica la biserica si nici macar nu cred in viata de apoi, ortodoxia fiind doar o simpla traditie si la multi – uimitor – chiar o moda; iar daca ai curajul sa incepi sa discuti cu ei despre avort, deja te taxeaza ca fundamentalist si extremist periculos; acesti “caldicei” vor ramane cu ierarhii ecumenisti si se vor uni in continuare cu catolicii si restul legiunilor

  • nu-mi pot explica de unde atata naivitate in randul unora, ierarhi sau nu, pe temele actuale: vaccinuri, migratie, ecumenism. Parca r fi copii mici, netrecuti prin viata, nescoliti, fricosi… crescuti in Avicola… Nu vad ce e asa de greu in analizat aceste fenomene. Sa fie rea vointa?

    • ca si la politicieni si ca si la alti conationali ai nostri, problema e lipsa coloanei vertebrale; ai vazut filmul cu PS Varlaam unde zicea cu o jumatate de gura ca catolicii nu au taine – lucru recunoscut chiar oficial in prezent si invatat in scolile teologice, scris in catehism, marturisit de toti parintii:

  • s penibili astia. IPS Andrei, pe care-l cunosc personal si am stat in cateva randuri de vorba cu IPSa a mai dat si-un interviu aggiornamentat, inainte de Pasti. Sunt jalnici. Metoda strutului.

  • si inca ceva, unde e inregistrarea conferintei in sine? ca n-am gasit-o.

    ai scris prea putin fata de ineptiile mitropolitului, auzi la el sunt si oameni care tin la Biserica, spre deosebire de cei ce dezbina 🙂

    • Inregistrarile conferintei nu au aparut inca, urmareste Renasterea si da-mi si mie de stire daca apare ceva

  • ce spui de asta https://youtu.be/JjnW2F4nIkU (vezi de la minutul 17 pana la final (vreo 8 minute).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *