Furtună și ceață pe Bosfor

Nu am mai tratat de ceva vreme Turcia si a venit vremea unor update-uri. Este evident ca recentul referendum a limpezit apele in ce directie va merge Turcia: auto-distrugerea. Ultima sansa a Turciei de a fi crutata de primavara araba a fost alierea la “valorile” europene, adica plecatul capului, ceea ce Erdogan nu-si mai permite nici macar sa simuleze.

Entropia interna

“Turcia este impartita in doua” este mantra care se repeta pe la noi. Am vazut chiar imagini pe Facebook cu harta Turciei colorata pe provincii dupa vanzarile de carte care s-ar fi suprapus cu cei care au votat impotriva extinderii puterilor lui Erdogan. Inainte de a fi impartita in doua insa Turcia era deja impartita in nenumarate felii, pe toate directiile: Europa / Asia, orient / occident, laicitate / islamism, conservatorism / liberalism, saracie / bogatie, Erdogan / Gulan, turci (nord) / kurzi (sud) etc

Ce este drept, Turcia are un istoric de tulburari, atentate si lovituri de stat. Cu toate acestea, contra-lovituri au fost mai rare si cresterea puterii unui singur personaj care are insa in spate nu doar o camarila ci si o idee, o “aura”, o “speranta” este relativ ceva nou. Unde va duce cresterea ego-ului national al unei tari de dimensiunea Turciei cu armata pe care o are si cu economia pe care o are, ramane de vazut. Rezultatele pot fi spectaculoase, in toate directiile, de la autodistrugere ca consecinta a unor gesturi “necugetate” ale lui Erdogan, pana la explozie economica, jucator regional si factor de stabilitate in zona.

Consolidarea Kurdistanului

SUA a inarmat recent kurzii din nordul Siriei cu arme:

Yesterday, the President authorized the Department of Defense to equip Kurdish elements of the Syrian Democratic Forces as necessary to ensure a clear victory over ISIS in Raqqa, Syria,” chief Pentagon spokesperson Dana White said in a statement referring to ISIS’ self-declared capital.
The equipment provided is set to include small arms, machine guns, construction equipment and armored vehicles, a US official told CNN. The supplies and weapons will be parceled out to be just enough to accomplish specific objectives related to Raqqa, the official added. (sursa)

Ce e nou cu acest anunt? Deja kurzii primeau ajutor de la americani, deja aviatia americana sprijinea actiunile kurzilor, deja aparusera poze cu soldati kurzi purtand uniformele unor trupe de comando americane etc.

Turcii nu ar fi sarit ca arsi daca pericolul pentru ei nu ar fi unul real. Nu doar ca kurzii cu fiecare zi care trece capata experienta si se organizeaza mai bine, dar pericolul real al turcilor este ca imaginea pozitiva a kurzilor in occident si mai ales in SUA sa se umfle pana in punctul incat in cadrul unei rascoale a kurzilor din Turcia, represaliile “traditionale” sa fie catalogate de “comunitatea internationala” ca actiuni teroriste ale unui dictator si asa cum Assad este bau-bau astazi, maine sa vina randul lui Erdogan.

Kurdistanul este deja o realitate, o comunitate inchegata care se organizeaza, care are un istoric de rezultate de succes uimitoare impotriva teroristilor si de asemenea are protectia totala a americanilor.

O data cu armele date kurzilor, americanii au promis ca vor face un buffer intre ei si turci pentru a-i asigura pe acestia ca armele furnizate de americani nu vor fi folosite impotriva turcilor.

Gelozia si temerea lui Erdogan este fireasca: la un semn deschisa-i calea – se gandesc turcii. Ar fi indeajuns ca americanii sa le dea voie si deja pana acum turcii ar fi ajuns pana la Damasc. Bineinteles ca mai greu ar fi ulterior ca americanii sa-i convinga pe turci sa se intoarca inapoi, si de aceea Ierusalimul nici nu da ok-ul pentru o grabnica “rezolvare” a lui Assad.

Spargerea NATO

“A murit ca un obsolete” este epitaful pe care americanii il pot scrie deja pe crucea intoarsa – simbolul NATO de la sediul din Bruxelles. Oricat de mult a incercat Trump sa bage pasarica la loc, prin enuntarea unui adevar stiut de toti dar nerecunoscut inca si neasimilat inca de toate tarile si instutiile din aceste state, Trump nu a facut decat sa declare “de facto” spargerea aliantei. Miezul oricarei aliante este increderea, iar Trump ca viitor presedinte nu a facut decat sa demotiveze orice speranta de a mentine fiabila o alianta care oricum avea probleme de incredere, ca si de organizare, de altfel. Nu doresc sa par extravagant prin aceasta proiectie a unei imagini de “depasit” a aliantei. Ma voi explica. In primul rand alianta nu insemna mare lucru decat acordul unor state minioane (grupate pe categorii: minionii mici si minionii mijlocii) de a isi pune la dispozitie resursele, armata, teritoriul etc marelui aparator – SUA – care oferea in schimb securitatea mentinerii granitelor. Ori, in momentul in care principalul garant declara prin viitorul presedinte “no more” sau le cere bani, sau le zice “sa va aparati si singuri, ca aveti si voi bani”, toata iubirea frateasca este terminata si fiecare incepe sa dea din colt in colt.

Sa nu ne amagim cu ultimele miscari de trupe si tentative de organizare regionala a minionilor de la margine. Ce incearca americanii este macar sa isi acopere retragerea, in sensul sa lase cat de cat pe localnici pregatiti sa nu fie prea usor expusi inamicului, ci daca oricum sunt lasati fii ploii, macar sa traga si ei doua-trei focuri in caz de nevoie.

Evident ca hartiile inca raman, mesajele incurajatoare si aparentele, asa cum intr-o familie, pana semneaza divortul cu avocatii cei doi pot mima o familie normala si copiii pot sa nu aiba habar inca ce se intampla in ciuda semnalelor. Tot asa este acum opinia publica: crede ca NATO inca exista si ca inca isi face treaba. Ori realitatile sunt evidente: SUA va folosi in continuare NATO pentru masinatiuni si interese proprii insa in nici un caz nu va mai fi un garant al nimanui. Revenind la Turcia, NATO (SUA) nu doar ca nu e un garant al lui Erdogan, dar NATO(SUA) a incercat sa il omoare pe Erdogan in timpul loviturii de stat si rusii care i-au interceptat pe americani au reusit sa-l avertizeze pe ultima suta de metri pe acesta si chiar au reusit sa il salveze. Acestea sunt lucruri bine stiute si nu voi detalia toata povestea cu Gulan care inca nu a fost extradat in SUA desi Erdogan mai face galagie periodic (ultima data ieri [1]).

Spargerea NATO, mai bine zis repozitionarea SUA produce noi provocari pentru Turcia in contextul in care este condusa de Erdogan. O eventuala detronare a lui Erdogan ar fi pus “ordine” in Turcia in sensul “punerii pe calea cea buna” a Turciei. Ce si-ar dori probabil SUA de la Turcia ar fi renuntarea la colaborarea si intarirea relatiilor cu Rusia si focusarea mai degraba pe targeturi mai la nord (Crimeea) sau mai la est (Nagorno-Karabah, Osethia etc) decat mai la sud (Siria). Evident, pe langa mentinerea sigurantei bazelor americane din Turcia, poate SUA si-ar fi dorit ca Turcia sa ramana un cumparator exclusiv al armelor americane si sa ii piarda de client. In prezent, cu Erdogan si cu miscarea nationalista a acestuia, nu doar ca in timpul evenimentelor bazele americane au fost la un punct sa fie atacate de turci, dar acestia au inceput sa trateze cu rusii achizitia de rachete anti-aeriente [2] (desi turcii sunt deja in AEGIS!)

Daca cei care cred ca NATO mai exista mai aveau nevoie de o dovada pentru a fi convinsi ca se insala, poate stirea de mai sus ar fi fost indeajuns. Altfel, le sugerem sa ne explice ce mai inseamna NATO cand liderul laburistilor din Marea Britanie (un posibil viitor prim-ministrul, de ce nu?) declara ca “un atac asupra unui aliat NATO nu inseamna ca Marea Britanie trebuie sa trimita trupe” [3]. Niste sanctiuni economice, pot fi indeajuns ca sa apere aliatul cotropit de rusi, vrea sa ne spuna acesta.

 

Rusia – aliat sau dusman?

Relatiile ruso-turce au trecut printr-un dute-vino aiuristic. Sa ne limitam insa la cateva perspective optimiste care cam le obliga pe cele doua tari sa isi creeze dependente din ce in ce mai puternice una de alta. Dincolo de frecusurile din Siria si prospectul unui conflict direct – chestiune depasita in prezent si dincolo de eventualitatea unei implicari mai puternice a lui Trump care l-ar putea vraji pe Erdogan cu zaharelul promitandu-i marea cu sarea pentru o implicare mai puternica, cea mai importanta chestiune pentru rusi, exponential mai imporatanta decat Siria este conducta de gaze. In articolul recent despre problemele si oportunitatile Rusiei am detaliat de ce Rusia incearca sa evite Ucraina si Belarusul, dar si sa isi extinda piata de desfacere inspre Sud, si de ce a ales Turcia ca sa fie un hub pentru vanzarea gazelor rusesti (dar nu numai) catre europeni. Conducta finantata si construita de rusi impreuna cu turcii este inca in lucru si va permite Rusiei sa vanda si Turciei sa intermedieze cantitati imense de gaz care ar putea da jos inclusiv cu pretul gazelor la noi, in Romania. Aceasta daca totul merge fara frecusuri si turcii nu o sa le traga noi tzepe rusilor. Tocmai pentru a a-i “motiva” pe turci sa nu mai faca prostii, tatucul le-a tras niste sanctiuni de cand cu avionul doborat care i-au ars destul de bine pe turci si e posibil sa ii arda si toamna aceasta daca rusii nu ridica sanctiunile care au mai ramas (pentru rosii – deja trecut sezonul – si pentru struguri – urmeaza). Totul cu scop pedagogic insa, desi la vremea aceea cred ca si eu am speculat ceva legat de mangaierea ego-ului patriotilor rusi. De asemenea, Rusia inca mentine interdictia pentru muncitorii turci, ceea ce il loveste pe Erdogan mai ales acolo unde il doare: in mandria de a fi un tatuc pentru toti turcii, de pretutindeni.

Evident ca Rusia se uita si la Iran nu doar la Turcia, insa asa cum Turcia este “alunecoasa” pentru americani, in aceeasi masura Erdogan este “alunecos” pentru Putin. De unde si investitiile rusesti in marele hub energetic turc sunt deocamdata de doar 1 miliard de dolari. Nu stiu daca in aceasta suma e inclus si reactorul nuclear pe care rusii il construiesc pentru turci sau sunt doar banii pentru conducta.

In orice caz insa, viitorul relatiilor ruso-turce nu poate fi prea stralucit, ambele tari fiind in esenta piedica la primavara araba care are programul ei si “trebuie” sa contine, cu sau fara acceptul lui Erdogan sau al lui Putin. Politica americana poate fi ea scindata si cu intensitati variabile, condusa de dinamica frecusurilor interne si tensiunile puse pe conducere de apropierea alegerilor. Insa directia este una clara: spre est! Si chiar daca Trump nu ar fi prea interesat de est, el avand inca de construit un zid mult mai aproape, nu se stie niciodata de ce  nevoi are nebunul ca sa distraga atentia si se foloseste de ce poate si el: ori de vreun atac al turcilor asupra kurzilor, ori de incalcarea de catre rusi a zonelor no-fly imaginarea deasupra Siriei etc.

Turcia se afla fizic la mijloc intre trei nebuni: Putin, Trump si Assad si ne mai miram de ce este condusa de un alt nebun – Erdogan? E oarecum firesc, dar parca totusi conjuctura actuala creaza premizele optime pentru un macel de proportii in zona, in curand. Sa asteptam insa alegerile din Iran … marele tacut, care tace si face si poate in curand va incepe sa faca si mai mult, sau poate Trump isi va aminti si de ei si le va trimite cateva rachete uzate ca sa dea semnale chinezilor sau mexicanilor sau extraterestrilor …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Erdogan to demand Gulen extradition from Trump

[2] Why Turkey might buy Russia’s S-400 defence system

[3] Corbyn: Attack on Nato ally does not have to mean committing UK troops

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

MEMENTO MUZICAL

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *