Definitia familiei da pe fata corigentii la limba romana dar mai ales la logica

Salutam decizia Camerei Deputatilor de a vota – chiar cu o intarziere nesimtita – cererea a 3 milioane de romani de modificare a constitutiei care are ca scop evident, contracararea razboiului impotriva familiei care se duce la nivel mondial, mai ales in tarile “dezvoltate”. Sub stindardul “diversitatii” – o aberatie, deoarece diversi sunt si criminalii sau pedofilii si nu inseamna ca trebuie acceptati si ca trebuie ca drepturile lor sa fie nelimitate, similare cu ale celorlalti cetateni, se duce o lupta apriga de sapare la fundatia societatii, care este familia.

Dar nu doar familia este atacata, cat mai ales normalitatea si firescul. Ar fi mult de explicat si de comentat, fenomenul nefiind altceva decat corolarul diluarii setului de valori la care majoritatea cetatenilor adera. Exista mereu, in orice timp si in orice societate, ca si in viata fiecarui om, o granita dinamica intre ce este acceptabil si ce este anormal. Ceea ce acum o suta de ani era strigator la cer – fustele cu minijup, de exemplu – sunt acum ceva banal, fiind poate anormale corseturile – ceea ce atunci erau la moda. Atunci insa cand aceasta granita intre normal si anormal nu are o miscare organica, fireasca, impinsa de evolutia societatii si de transformarile istorice, ci vectorii de schimbare sunt o mana de politicieni homosexuali in foruri bine plasate care conduc cel putin UE si forteaza toti vasalii sa adopte “drepturile oricarui homosexual sa adopte copii”, mie mi se pare ca evolutia nu mai este organica ci se aseamana impunerii valorilor unui grup de oameni cu forta asa cum s-a intamplat cu Inchizitia.

Sa ne intoarcem insa la oile noastre mioritice si sa vedem de ce somnul ratiunii naste monstri.

Petre Florin Manola, deputat PSD, și-a explicat votul: „Am votat, astăzi, de Ziua Europei, împotriva referendumului pentru modificarea Constituției. Motivul meu este acesta: FORMULAREA PROPUSĂ – „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie” – RESTRANGE DREPTURILE OMULUI. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat că “viața de familie, conform art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se limitează numai la familii întemeiate pe căsătorie, ci include și alte relații de facto” – familii monoparentale, cupluri care trăiesc în uniuni consensuale ș.a.m.d.” (sursa)

Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie spunea Lucina Blaga. Iata cum atunci cand conducatorii dorm se pot intampla lucruri dramatice pentru societate si tara se poate duce de rapa. Asadar, in cazul de fata era evident ca definitia familiei viza sa contracareze casatoriile homosexuale si prin acest referendum se incearca interzicerea prin Constitutie a casatoriilor homosexuale. Aceasta miscare nici nu ar fi avut loc daca poporul ar fi avut incredere in conducatori si daca s-ar fi considerat aparat de cei pe care i-a votat.

Insa cum putem sa clasificam si cum putem analiza justificarea deputatului PSD – de altfel singurul tovaras care a ales as fie gica-contra, restul PSD-istilor votand pentru sau abtinandu-se – altfel decat sa spunem ca este una tembela si cu siguranta ascunde in spate o optiune proprie suspecta a tovarasului. Eu unul nu cred ca nici el crede in ce a declarat.

Nu sunt la curent daca nu cumva tovarasul a fost alterat de gargara pe care a folosit-o USR-ul: un partid neo-comunist, anti-traditionalist cu un magnet mai ales la hipsteri retardati si care nu au doi neuroni sa judece crezand ca pot sa schimbe lumea daca rad 2000 de ani de istorie si incep de la zero. Am auzit ca ar fi fost si o tanara speranta de la PNL care ar fi folosit aceeasi justificare.

Daca gogomania acestei justificari nu este unica, problema este mai complicata si denota ca ne aflam in fata unui mare risc de dictatura daca astfel de oameni vor ajunge sa conduca tara in viitor – ceea ce din cauza nepasarii si “cuminteniei” crestinilor apolitici este foarte posibil. Ca o mica paranteza, daca avea doi cohones si trei patru neuroni, Coalitia pentru Familie se transforma instant in partid si avea o sansa istorica ca sa schimbe lucrurile in mediul putred al politicii romanesti. Nu mai explic de ce era si este din ce in ce mai important ca ortodocsii – impreuna cu ceilalti crestini, mult mai activi – trebuie neaparat sa se implice in politica pentru a mentine normalitatea, adevarata lupta abia incepand. Nu mai explic deoarece am explicat pe larg aici.

Inotrcandu-ne la referendum, trecerea prin Camera Deputatilor este doar un prim-pas care poate sa insemne nimic. Vedem cum PSD joaca alba-neagra cu mai multe chestiuni si cu siguranta zvonurile aparute in ultimul timp cum ca acolo la varf e niscavai mancareala, nu sunt fum fara foc. Deci probabil tovarasii au oricum alte urgente si spaima de alegerile urmatoare i-a cam lasat pe moment, mai ales dupa ce PNL-ul ne-a dovedit ca vrea cu fermitate sa urmeze calea PNTCD-ului si sa intre in groapa de gunoi a istoriei pentru ca nu-si gaseste coloana vertebrala si nu isi gaseste un minim set de valori pe care sa le impinga. “N-am om” ar parea sa spuna PNL-ul, ca slabanogul din Evanghelie care statea la scaldatoarea de la Vitezda asteptand sa tulbure ingerii apa si sa intre in ea pentru a fi vindecat. PNL nu are om, are destui oameni, PNL nu mai are ethos si nu mai are ratiune, de aceea va deveni si mai irelevant.

Atacul asupra familiei nu este intamplator. Dracul are o raca cu familia, fie ea crestina sau nu, deoarece familia este fibra societatii, fara familie, haosul se va dezlantui. Si putem vedea ce se intampla in vest unde majoritatea oamenilor traiesc divortati, copiii sunt crescuti aiurea, nu mai simt iubire, nu mai simt pacea si protectia unei familii, cresc cu rani care nu se vor vindeca niciodata si vor deveni oile de maine care vor behai sub stindardul curcubeului rozand iarba si topaind vesele pe ritmuri de muzica house.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *