Categorii

Introduceti adresa de email pentru a fi la curent cu noutatile de pe acest blog:

Join 47 other subscribers

Cărţi recomandate

Reclame

A început să se umfle mămăliga şi în SUA

Nu va exploda însă prea curând, cum s-a întâmplat în Africa sau în Europa de Est în 89. Însă cei care credeau că americanii au fost programaţi total în cartofi de fotoliu care nu mai gândesc cu propriul cap, au motive să îşi reconsidere părerea. Rămâne însă de văzut daca ce vedem acum este doar o scânteie sau un mare fâsăit cum au fost faimoasele mitinguri care nu au rezolvat nimic, tocmai pentru că oamenii nu ştiau motivul pentru care au ajuns să fie sclavi. Oamenii, gloatele altfel spus, se ridică atunci când le ajunge cuţitul la os, dar foarte puţini sunt cei care şi înţeleg cine înfige cuţitul, unde şi de ce.

Despre explodarea mămăligii în SUA am mai scris aici. Sincer nu mă aşteptam să înceapă atât de devreme pentru că în afara vechii problemi a şomajului, a tăierilor bugetare şi a creşterii preţurilor, americanii nu au motive să se plângă. În România, atunci când s-a dat legea cu tăierea salariilor bugetarilor, doar o mână de oameni au venit la parlament să protesteze, deci încă mai este loc pentru tăieri. Cu atât mai puţin în SUA cuţitul nu a ajuns încă la os. În SUA nu moare nimeni de foame pentru că băncile chiar dacă te dau afară din casă, statul îţi oferă totuşi tichete de masă cu care orice homeless poate să îşi cumpere un hamburgăr şi o sticlă de băutură ca să mai uite de amar.

Problema particulară în Wisconsin este legată de reducerea bugetului statului, mai precis de modul în care se încearcă reducerea costurilor: prin eliminarea unor drepturi colective ale angajaţilor din domeniul bugetar, adică prin atacarea sindicatelor şi totodată prin mărirea unor contribuţii (impozite). La urma urmei, nu contează scânteiea, interesant va fi dacă acesta va fi factorul declanşator al unei revoluţii chiar în inima imperiului. Tot o caracteristică specifică a acestor proteste este că aşa ca şi pe la noi, partidul are şi el acoliţii lui – câinii de pază ai sistemului – care au sărit pe bieţii doctori şi profesori să îi sperie, sub stindardul unui fals liberalism care susţine teoretic statul minimalist, care are puţini angajaţi şi care trebuie să reducă cât se poate de mult orice cheltuială, pentru că … aşa cum zicea şi preşedintele nostru, oricum avem prea mulţi filosofi şi oricum din şcoala românească nu iese nimic bun, ci doar diplome pe bandă. Cam aşa gândesc şi cei care se opun bugetarilor, deşi atunci când statul a donat băncilor şi altor multinaţionale sume terifiante de bani, nu s-au atacat.

Cea mai interesantă chestie din protestele astea este un nou trend: după ce sunt concediaţi, sindicaliştii din SUA rămân uniţi şi pun bazele unei mişcări de schimbare a sistemului. Ei nu mai cer doar condiţii bune pentru membri lor (salarii, condiţii de muncă, etc), ci încearcă să aibă un rol mai extins în societate, să impună schimbarea de jos în sus.

În final iată o dezbatere între un socialist şi un câine de pază al lui Obama:

4 comments to A început să se umfle mămăliga şi în SUA

  • Parsifal

    Singura solutie evidenta ar fi reinfiintarea breslelor. Sindicatele sunt depasite istoric, au avut un rol in cadrul unei societati degradate, ca urmare a disparitiei aristocratiei (ca rol economico-social) si a aparitiei ideologiilor egalitariste. Toate aceste chinuri sociale nu sunt altceva decat intoarcerea la matca, dupa efectuarea unui cerc complet.
    Este clar ca este nevoie de niste elite responsabile in fruntea societatii – iar nu de niste ciocoi cleptocrati.
    Este clar ca masele nu dispun de criterizarea si responsabilitatea de care ar avea nevoie ca sa faca parte dintr-un sistem de conducere (chiar si unul colegial) in cadrul societatii – in parte si din cauza ca proletarizarea (lipsa de proprietati) duce la de-responsabilizare.
    Masele trebuie de-masificate, re-slefuite in blocuri sociale functionale, cum erau satele si cetatile pe vremuri, cu multiplu rol: social, economic, juridic, administrativ, comercial, s.a.m.d.
    Statul trebuie sa renunte la arogarea exercitarii drepturilor pe care le aveau aceste comunitati de altadata, deoarece nici nu este capabil sa le reprezinte interesele, nici nu o doreste.
    Actuala elita “emanata” in fruntea statului este una de stransura, al carui interes obtuz si imediat este in contradictie nu numai cu buna functionare a societatii dar chiar si cu propria lor existenta ca clasa sociala. (existenta acestei clase sociale este negata cu vehementa, pe motiv ca nu exista criterii sociale pentru apartenenta la aceasta; totusi ea functioneaza ca o clasa sociala, chiar daca si ne-omogena)
    Din aceste motive, aceasta falsa elita isi paveaza propria distrugere, iar oamenii (popoarele) re-devin constiente de necesitatea unei aristocratii autentice, eventual intr-o forma evoluata, adusa la zi, capabila sa poarte responsabilitatile de conducere intr-un stat, capabila de dialogul social cu breslele care ar fi varianta tonica si pozitiva a multinationalelor de azi.
    Cleptocratii, caracatita globalist-corporatista si sindicatele trebuie sa dispara. In locul lor vor veni noii aristocrati, corporatiile particulare si breslele.
    Trebuie sa renuntam a mai pretinde statului sa ne conduca prin viata. In schimb, noi suntem cei care va trebui sa invatam a porunci statului, ca unui bun si disciplinat administrator al bunurilor noastre, proprietarii.

    • admin

      Nu stiu in ce masura elita isi paveaza propria distrugere. Daca in SUA unde oamenii aveau toate conditiile sa fie informati, sa se organizeze, sa stie ce inseamna libertate si democratie si era tara cu cel mai mare potential de opozitie fata de elite, daca in SUA inca nu s-a intamplat nimic, cred ca nu ne asteapta vremuri prea bune, nu vom asista decat la desfasurarea rapida a unui plan de mult randuit care a trecut deja de cele mai grea piedica in indeplinirea lui: crearea imaginii de “to big to fail” si calcarea in picioare a poporului american. Ce se intampla acum in Africa nu e decat un “joint exercise” al unor trupe de elita din diverse departamente ale catorva servicii. Am vazut azi pe fiul lui Ghadafi cum radea cand a fost intrebat de “mercenari” platiti. Iata cum elemente din Revolutia din 1989 au fost reutilizate si pe la ei.

  • Parsifal

    Planuri au fost de cand lumea si vor fi inca. Din nefericire pentru cei care fac planuri si din fericire pentru restul, nu intotdeauna planurile merg dupa cum au fost concepute. Unele clacheaza, altele o iau razna, unele ajung sa functioneze impotriva celor care le-au conceput, altele dezvolta o minte proprie si-si revendica independenta. Este evident ca Africa si Asia (dar in special Africa) reprezinta un creuzet social experimental in care cei care lupta pentru mentinerea statu-quo-ului politic actual din lume testeaza si verifica modalitati pentru a-si pastra dominanta la putere. Au reusit timp de 6000 de ani, sub diverse conflicte imagologice (mie unuia nu mi se pare deloc o intamplare faptul ca “alegerea” simbolurilor pentru crestinism si mahomedanism au fost Soarele (crucea) si Luna (semiluna). Predestinate antagonizarii, nu? Dezvoltarea a doua culte antagonice al Soarelui si al Lunii in regiuni geografice diferite, sub stapaniri geopolitice distincte, ce poate fi mai previzibil si usor de manipulat politic? Cei care incearca aceasta mentinere nu fac parte din elita politica de moment a unui stat – cei care cred sincer in prostia “too big to fail”, ci aceia pentru care totul, inclusiv haosul – nu este altceva decat un experiment controlat. Deoarece acestia, in momentul cand haosul natural se apropie, declanseaza o miscare similara dar inainte ca situatia “sa se fi copt”, pentru ca energiile si nemultumirile oamenilor sa se stinga intr-o maniera previzibila si controlata. Mai mult, declanseaza miscari multiple, cu mai multi poli de putere si importanta, ca sa slabeasca coeziunea de idei si actiune a unor revendicari populare autentice. Mai mult, aceste miscari ajung sa se acuze si sa se lupte intre ele, “uitand” motivul si cauza pentru care au aparut in mod oficial, cand acestea nu sunt altceva decat o “nada” pentru canalizarea controlata, prin media, a nemultumirilor popoarelor. Dar vine un moment cand devine evident ca elita conducatoare devine incapabila sa mentina – prin ea insasi – statu-quo-ul. Si atunci aceasta pierde sprijinul secret si este aruncata la gunoi. Acel moment se apropie. Va reusi lumea sa impuna un sistem de conducere colegial, de cooperatie? Sau se va pastra in dialectica anarhie-ierarhie?

Leave a Reply

  

  

  

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>