Întrebare esențiala cu privire la aderarea la Euro

Pentru a înțelege nivelul intelectual al ziariștilor din presa românească, este îndeajuns să citim această știre:

Rusia încearcă să calmeze temerile cu privire la exercițiul militar de amploare pe care îl va desfășura luna viitoare. Guvernul de la Kremlin a declarat că acest exercițiu va fi unul de natură strict defensivă și că nu se pregătește să invadeze Polonia, Ucraina sau Lituania, așa cum sugera un raport al Consiliului Atlantic, relatează Reuters. (Digi24)

Prostia și lipsa de cunoștințe economice și geopolitice minime, cât mai ales obsesia după rating care presupune să faci mai mult entertainment decât jurnalism ca la carte, fac ca uneori realitatea virtuală prezentată în presă să fie de-a dreptul fantasmagorică și hiper-umoristică, cum este cazul traducerii de mai sus.

Am dat exemplul de mai sus pentru a vedea cât de mult poate deforma telefonul fără fir o știre pe lungul traseu pe care aceasta îl face de la sursa emitentă (în cazul de față secretarul de stat din ministerul apărării rusești) la organul “de încredere” din care outlet-urile românești traduc (Reuters în cazul de față) până la traducerea și coafarea acesteia pentru a atrage cât mai multe clickuri pe fițuicile electronice care se auto-denumesc presă de la noi. În cazul de față, mașina de fabricat click-bait-uri a ajuns la concluzia că trebuie musai să avem un titlu de bau-bau care să conțina cuvintele Rusia, Polonia și invazie, deși în esență știrea privește informarea cu privire la niște exerciți militare ruso-bieloruse, cu nimic diferite (ca amplitudine) de manevrele naval comune NATO-Ucraina făcute în coasta Crimeei sau de deploymentul permanent de tancuri și trupe americane în Romania și Polonia. În plus, nici măcar suspiciunile NATO despre care se vorbește nu erau cu privire la invazia Poloniei de către Rusia cu ocazia acestor exerciții ci priveau mai ales transferul de trupe rusești în Belarusia – o cu totul altă mâncare de pește decât cea sugerată în articol.

Să ne întoarcem însă la aderarea la Euro. A venit din nou momentul ca gogoașa cu aderarea să fie din nou rumegată intens în presă, în urma declarațeii lui Tataie Meleșcanu că România va adopta în 2025 (sau pe lângă). După cum știm, în general BNR este contra adoptării Euro deocamdată și încearcă să sugereze mai mult sau mai puțin discret că nu ar fi momentul, mai ales – dar nu doar – din cauza problemelor din zona Euro în urma crizei din 2008, probleme încă nerezolvate.

Oricine este interesat de cum stă zona euro, poate vizita trendingeconomics.com și poate să vadă cum a evoluat raportul PIB/datorii pentru marile economii europene. Este un prim indicator. Un al doilea semnal este rata dobânzii la euro menținută încă la cote minime din cauza dezastrului pe care cea mai mică ridicare l-ar produce într-o uniune aflată deja în plin proces de disolutie socială, politică și economică. Indubitabil, rata dobânzii dă temperatura la situația financiară: rată mică = risc mare, rată mare = stabilitate. Un al treilea semn de întrebare cu privire la aderarea la euro ar fi Brexit-ul. Este la mintea cocoșului că dacă euro ar fi mare scofală, britanicii nu doar că nu se retrăgeau din UE, dar îl adoptau și ei.

Cele 3 elemente enumerate sunt doar câteva argumente minime împotriva aderării la euro, pentru a nu vă plictisi cu amănunte tehnice prea complicate cum ar fi raportul assets/derivate al băncilor europene comparativ cu cele americane sau achizițiile de bonuri de trezorerie americane și acțiuni de către Banca Națională a Elveției forțată să-și diversifice achizițiile în urma câștigurilor de euroi gratuiți pe care Elveția îi atrage prin simplul fapt că o francul elvețian este mult mai atractiv și investitorii se grămădesc să-l cumpere, deși Elveția este o țară minusculă comparativ cu UE, însă are marele avantaj că este încă o țară capitalistă – ceea ce euro-soviet-ul nu prea mai este.

Pentru specialiști, de departe păstrarea monedei naționale în contextul istoric actual este în primul rând recomandată la fel cum este recomandat să ai diguri în jurul unui râu care tocmai te-a inundat. În loc să întărești digurile și să faci tot ce poți ca să minimizezi riscurile de expunere la inundații, tu le distrugi și zici: mai bine fără ele, puțină apă nu ne strică. Ce dacă tocmai a fost inundație, pericolul a trecut. Ce dacă în amonte avem ditamai barajul care e crăpat și stă să pice (adică rata dobânzii BCE). Noi suntem mai încrezători și vrem să asanăm cât mai mult din albie, prin urmare dărâmăm digurile și extindem terenul agricol ca să beneficiem și noi de irigații ieftine.

Nu există cuvinte cu care să catalogăm prostia și incompetența celor care mai amintesc în ziua de astăzi orice beneficiu al aderării la euro. Grecia este un alt exemplu simplu de înțeles pentru toată lumea. Cu toate acestea, din motive cu totul străine de sănătatea mentală, un boșorog cam aerian și care oricum trebuia să iasă la pensie până acum, pentru ca a pupat unde trebuie a primit și el un scaun mai înălțat și iată că încearcă să ne arunce pe toți în prăpastie cu angajamente pe care doar el și le ia.

Norocul nostru este că la putere avem politicieni care se sperie de adearea la euro dintr-un singur motiv: limitarea deficitului. În prostia și necunoașterea lor, nu realizează că oricum limitarea deficitului este un mac-mac asumat doar de noi, dă nimeni nu prea îl respectă, nici măcar cei mari. Deci, oricum asta nu ar fi problema. Dar e bine că în prostia lor nu realizează, sau poate realizează dar le e frică de necunoscut, trecerea la euro presupunând cel puțin un duș rece al inflației, care pote fi inlamația fatală pentru un bolnav aflat în comă – ținut pe aparate, doar ca să îi fie recoltate organele – care este economia românească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *