ECUMENISM – DA, MARTURISIRE – BA

Canonizarea cel putin a unui martir din temnitele comuniste ar fi fost un minim gest pentru Daniel sa arate ca se leapada de trecutul sau dubios. Tratarea papei ca un pelerin si nu ca un episcop (de ce s-a intrunit altfel Sf. Sinod? Doar ca sa primeasca “un pelerin”?) ar fi fost alt gest, dar despre asta poate alta data.

Bunaoara, avem un comunicat al “biroului de presa” – caci Daniel nu mai are nici curajul sa isi semneze opiniile – in care ni se explica de ce la 30 de ani de la jertfa sangeroasa a tinerilor din 89 inca nu avem nici macar un singur sfant canonizat din miile de ortodocsi morti in temnitele comuniste pentru ca au marturisit credinta ortodoxa. Ca un adevarat erou de strategii diplomatice eclesiastice de comunicare, PF-ul se ascunde discret in spatele anonimitatii, pentru ca nu cumva sa isi asume responsabilitatea tergiversarii canonizarii macar a unui sfant martir ortodox omorat in temnitele comuniste pentru credinta crestin-ortodoxa.

In toate „simpozioanele si conferintele”organizate pana acum chiar nu s-a identificat nicio „persoana care a murit pentru credinta” care sa fie vrednica de canonizare si asupra careia sa nu mai existe dubii ca ar fi avut „o ortodoxie neindoielnica”?!

Avem in schimb nenumarate mari festivitati de canonizare a unui numar deloc mic de ierarhi scriitori care au completat calendarul an de an si despre care lumea nici nu prea a auzit si nici nu este foarte entuziasmata. Pe semne ca preasfintiile si preafericirile lor sunt mai familiarizati cu propria tagma, sunt foarte ravnitori in a urma pe acesti cuviosi si nutresc ca macar prin asocierea cu numele lor sa capete si ei oarecare evlavie de la oameni. Altfel, nu gasesc explicatia cum de pentru ierarhi scriitori si dirotositori de carti bisericesti canonizarea a mers fara probleme, desi acestia au murit cu sute de ani in urma si investigarea „ortodoxiei neindoielnice” probabil e mai grea de cercetat decat a celor care au murit acum 40 de ani in temnitele comuniste si pentru care cel putin pana acum au tot existat martori si supravietuitori care au dat marturie.

Elefantul din camera in provinta canonizarii sfintilor inchisorilor este evident spaima inaltilor nostri de a se atinge macar cu un degetel de cuvantul „legionarism” si au o frica de „noul partid” mai mare decat de Dumnezeu.

Nici macar vizita papei care putea fi folosita ca un prilej bun de canonizare si a macar unui singur sfant martir din temnitele comuniste, nu a ajutat. Desi papa a venit ca sa beatifice catolici care au murit in temnite pentru ca nu au dorit sa renunte la catolicism, iata ca noi stam in urma la capitolul investigatii. Caci catolicii pe semne ca au ajuns deja la concluzia ca marturisirea credintei si moartea pentru credinta este indeajuns pentru canonizare si prea multa cercetare cu privire la „ortodoxia neindoielnica” nu este nevoie.

Dar de unde sa vina oare aceste cuvinte de BCA (caci de lemn e prea bland spus) cum ar fi „cercetarea credintei neindoielnice”, sau aia cu „trairea si marturisirea dreptei credinte si pe timp de pace si pe timp de razboi”?! Cati sfinti nu avem noi canonizati doar pentru ca l-au marturisit pe Hristos in ultimul minut al vietii lor? Nu stiu sa numar, dar sunt sfinti care erau soldati si care duceau pe crestini la moarte. Vazand credinta acestora, erau si ei apoi convinsi si marturiseau „si eu sunt crestin!”. Erau apoi omorati si ulterior au fost canonizati. Pentru ULTIMA CLIPA, pentru O SINGURA MARTURISIRE. Dar cei din inchisori care erau batuti periodic si dupa fiecare bataie erau intrebati: mai crezi, banditule? Aceasta nu este marturisire?

Daniel se pare ca s-a contaminat de tendintele revizioniste ale papei [1] de a inceput sa vina cu asemenea aberatii. Imi pare rau ca nu pot aduce acum referinte si rog pe cei care pot sa o faca in comentarii, cu sfinti care au fost canonizati doar petnru marturisirea lor din ultimele momente ale vietii. Stim cu totii povestirea legata de acel stalp de la Sfantul Mormant, cum ca ortodocsii fiind obligati sa faca slujba de Inviere afara, Sfanta Lumina a venit sub forma unui fulger si a lovit stalpul care are semne si in ziua de astazi. Atunci, un musulman a declarat „si eu sunt crestin” si a fost omorat pe loc de ceilalti musulmani. Acesta este canonizat, de asemenea, sangele martiriului lui fiind considerat ca botez.

Iata deci, ca nu analiza „neindoielnica” si nu „investigatiile amanuntite” sunt piedica necanonizarii, cu altele sunt motivele.

Este trist ca ierarhia BOR a ajuns pana in punctul in care biserica noastra nationala sa fie umilita de greco-catolici care au mai multa evlavie fata de putinii lor sfinti morti in inchisorile comuniste in timp ce mii si mii de ortodocsi, preoti, profesori, studenti, tarani, ingineri, au murit in temnitele diavolului rosu pentru nimic altceva ci pentru credinta ortodoxa, fara ca macar unul sa fii fost gasit “vrednic” de canonizare de exigentii nostri “analisti” eclesiastici.

Ei nu fost eroi si nu aveau nicio lupta politica. Ce sperante politice mai puteau sa existe in acele vremuri pentru ei? Ce motivatie patriotica si politica poate sa tina un om zeci de ani de zile intr-o temnita in conditii mizere, poate si batut, poate si torturat, poate si fara mancare, poate si pus la munci grele?

Cu cata nerusinare lanseaza aceste manipulari si minciuni si nu au macar minimul bun simt al fricosilor si rusinosilor ca sa taca din gura daca altceva nu pot face.

Eroine au fost femeile lor care i-au asteptat zeci de ani de zile sa vina acasa si care primeau periodic scrisori de la comunisti cum ca barbatul lor a murit. Veneau securistii si le ziceau: marita-te, uita de el, a murit. Minteau doar ca sa faca rau. O astfel de femeie eroina, pentru a stii din cand in cand daca sotul ei mai traieste, trimitea pachete cu mancare la toate temnitele comuniste din tara, pentru a vedea de la care pachetul nu vine inapoi – semn ca barbatul ei inca traia si era in acea temnita.

Dar despre cei care exista deja maturii de la cei care au fost langa ei ca aveau o credinta atat de mare incat ii iubeau si pe tortionarii lor, cum sa mai existe dubii? Despre cel care avea o credinta atat de mare incat si tortionarii lui il iubeau iar ceilalti colegi de temnita il numeau „sfantul inchisorii” ce investigatie mai este necesara?

Mai trista decat aceasta atitudine strigatoare la cer a inaltilor nostri nu cred sa existe decat nepasarea cu care credinciosii nostri tolereaza aceasta situatie. Intr-adevar exista o oarecare miscare de trezire a constiintei, se publica carti, se fac conferinte, se fac comemorarii, dar aceste miscari sunt nesemnificative ca amploare.

Drept-maritorii crestini cei majoritari prefera mai degraba sa se holbeze la vizita papei si sa faca pelerinaje la manastiri frumos ingrijite, cu verdeata imprejur, flori si clopote frumoase, decat sa se problematizeze si sa se hraneasca din exemplele de viata ale acestor sfinti, cuviosi si eroi care au murit in temnitele comuniste nu doar pentru tara, nu doar pentru pricipiile lor de viata sau orientarile politice, ci pentru Hristos.

[1] Pope talks about tradition, criticizes traditionalists

5 comments

  • Cereai niște exemple de păgâni care au devenit sfinți în ultima secundă. Uite câțiva, la o scurtă reamintire:
    – Dismas, tâlharul cel bun de pe cruce, pomenit la 25 martie
    https://ro.orthodoxwiki.org/Dismas
    – străjerul Aglaie, cel care a împlinit numărul celor 40 de mucenici din Sevastia, în locul celui care s-a lepădat
    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Sfinții_40_de_mucenici_din_Sevastia
    – mucenicul Tunom, unul dintre cei 2 viziri care îi păzeau pe ortodocșii consemnați în curtea Bisericii Sf. Mormânt, după ce armenii cumpăraseră dreptul de a săvârși slujba venirii Luminii în Sâmbăta Mare, prăznuit la 18 mai
    http://www.skarlakidis.gr/ro/thema/18–1579-.html
    – sfântul voievod Constantin Brâncoveanu și fiii săi, care nu au fost păgân, dar au avut o viață de mireni obișnuiți și în ultimul moment au făcut jertfa supremă, pomeniți la 16 august.

    Și mulți alții. Ai mare dreptate în tot ce ai spus. Comunicatul este de o corectitudine politică slinoasă. Bănescu m-a dezamăgit profund. Mai bine tăceau. A fost atât de evident de ce au dat-o pe țeavă, că mi s-a făcut greață.

    Moaștele sfinților închisorilor izvorăsc mir și ăia însă mai caută dovezi “neîndoielnice”. Sunt maldăre de cărți cu mărturisiri și ei inca mai cercetează credința dreaptă, nefiind măcar un om vrednic de canonizare din zecile de mii de martiri și mărturisitori. A trecut peste jumătate de secol și ei încă mai au nevoie de timp ca să nu fie o canonizare “în grabă”.

    De ce nu-i canonizează? Mie îmi pute a vrăjeală-catedrală. Au luat bani cu sacul de la unii care controlează finanțele și care nu vor să se audă de sfinți care au fost și naționaliști, iubitorii de țară și făclii de redeșteptare națională. Cam aceeași care-l puneau pe agariciul de la institutul Ellie Vițel să crăone că o stradă nu are voie să se numească Radu Gyr.

    https://www.monitorulcj.ro/actualitate/58700-o-strada-din-cluj-care-poarta-denumirea-unui-fost-comandant-legionar-isi-va-schimba-denumirea

    Dar poporul a început să-i cinstească. Încet-încet valul se ridică. Cum le spunea Domnul Iisus Hristos arhiereilor scandalizați de mulțimea care striga “osana” la intrarea Sa in Ierusalim: “dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga!”, așa este valabil și pentru cler: daca cei din Biserică vor tăcea și nu-i vor mărturisi pe sfinții din închisori, pietrele din afară vor striga.

    Uite un exemplu, Cedryk, asta ca să ne fie clar că Dumnezeu poate să-și ridice mărturisitori acolo unde ne așteptăm cel mai puțin. Un băiat care până mai acum ceva vreme canta ca Paraziții, apoi a avut o străfulgerare. Dacă nu-i știi melodia, ai răbdare să-i asculți versurile până la capăt:

    https://youtu.be/AKC2LnFjbjA

    Cică ultimul cuvânt al lui Ceaușescu, înainte să fie executat, a fost: “istoria mă va răzbuna”. A declarat-o unul dintre soldații s din plutonul de execuție, in dosarul Revoluției. Și deja se împlinește. Blestemul a picat pe Iliescu, care nu a murit încă pentru a pătimi rușinea de a fi condamnat pentru sângele vărsat și a fi aruncat la haznaua istoriei. Istoria va fi cea care-i va răzbuna și pe Sfinții Închisorilor.

    • Cred ca pe Iliescu o sa il ajunga blestemul daca chiar o sa fie dus la zdup. Pana atunci … istoria l-a cam iertat.

  • PS: deși nu mi-am dorit vizita papei, din motive evidente, totuși am observat doua efecte pozitive:
    – clownul de Iohannis, care a vrut să speculeze electoral evenimentul, a fost dat la o parte ca un boschetar de una dintre gărzile de corp ale pontifului;
    – clerul BOR a fost făcut de cacao și și-a luat o palmă gravă că n-a fost în stare să canonizeze in trei decenii nici măcar un (1, ein, uno, one) sfânt mărturisitor din temnițele comuniste dintre zecile de mii, iar papa a făcut o vizită fulger și a beatificat pe toți cei 7 episcopi dintr-o bucată. Cred că pe toți care au fost găsiți în actele de la penitenciar, LOL. Credeam că se vor trezi și ai noștri, dar după comunicatul ăla dușmănos, e clar că nu. Ce lepădare rușinoasă, ce trădare !

  • Gigel Chiazna

    Patriarhia Română îi condamnă definitiv pe Sfinții Închisorilor comuniste la veșnică detenție în arhivele Istoriei

    https://ziaristii.com/patriarhia-romana-ii-condamna-definitiv-pe-sfintii-inchisorilor-comuniste-la-vesnica-detentie-arhivele-istoriei/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.