Perpetuarea crizei: o problemă românească?

11 Aprilie 2011

O mare dilema pentru mine la care tin sa subliniez de la inceput ca nu stiu raspunsul adevarat este daca agravarea si perpetuarea crizei economice in Romania este o problema specifica nou sau tine de economia mondiala, de felul cum merg lucrurile in economia mondiala, in Europa, de cum suntem legati noi de meandrele globalizarii si de cat de dependenti suntem de banii veniti din afara si de toti factorii care ne influenteaza.

Utopic gandind putem spune clar: bineinteles ca nu! Daca aveam un guvern inteligent si cinstit (vezi bancul spus de Topescu) si daca aveam si o administratie publica inteligenta si cinstita si daca aveam si oameni de afaceri inteligenti si cinstiti si daca aveam si oameni ai muncii inteligenti si cinstiti, cu siguranta ca nu intram in criza chiar asa de adanc si poate ca pana acum deja ne bucuram si noi de o crestere economica mai mare ca inainte de criza, cum simte Germania sau cum estimeaza Polonia care va avea crestere in acest prim trimestru de aproximativ 4% in conditii in care Boc se mandreste ca poate sa declare incheierea recesiunii cu o crestere de 0,1% pe care insa ma indoiesc ca o vom obtine in acest prim trimestru.

Dar sa terminam cu utopiile inutile si sa incercam sa explicam cauzele afundarii noastre in namolul saraciei si in disolutia statului prin caderea drastica a veniturilor si explozia imprumuturilor.

Cred ca este foarte important sa incercam sa ne dam un raspuns la aceasta intrebare, pentru ca avand in vedere rata de indatorare publica, inrautatirea situatiei economice si inflatia exploziva care ne asteapta (pe langa cea doar arzatoare care a lovit deja in noi), trebuie sa stim pentru ce ne pregatim in viitor in cateva scenariile posibile legate de mersul economiei mondiale.

De ce zic asta? Sa presupunem ca vina pentru afundarea in criza este a noastra, a romanilor, a politicienilor, a factorilor de decizie, a oamenilor de afaceri si a muncitorilor. Fiecare intr-o oarecare masura. Dar vinovati in mod decisiv, adica din cauza noastra zacem pe marginea prapastiei si asistam cum ne prabusim. Pai in cazul asta, putem foarte bine sa luam in considerare ca chiar daca economia mondiala isi va reveni – cum nu se intampla inca decat in cateva tari cu un anume specific – noi nu ne vom reveni. De ce am crede ca daca Uniunea Europeana supravietuieste crizei datoriilor si daca SUA nu da faliment si reuseste prin minune sa intoarca foaia in relatiile cu chinezii si daca butoiul de pulbere din Africa de Nord nu explodeaza ci lucrurile se linistesc, deci in aceste conditii benefice, de ce am crede ca lucrurile isi vor reveni si la noi? Nu mai e loc de mai rau?

Multi zic: cresterea trebuie sa vina pentru ca oricum am cazut foarte mult, am ajuns la fund si acum nu poate fi mai rau si prin urmare avem o crestere care ii zice efect de baza. Acest termen economic care se refera la influenta momentumului acumulat in trecut asupra prezentului este atat de uzat in explicarea crizei din Romania incat multi analisti si reporteri l-au invatat ca pe o poezie si il folosesc atunci cand nu stiu de fapt sa faca o analiza, ci cred ca a compara niste date statistice cu cele de anul trecut este de ajuns pentru a explica o situatie si pentru a diagnostica cauzele unui cancer.

Facand o paralela cu domeniul medical, am putea spune ca dupa o operatie de cancer care a decurs fara probleme majore, faptul ca leucocitele sunt cu putin sub nivelul anterior operatiei este un lucru bun, putin ingrijorator, este un efect de baza adica pentru ca inainte de operatie din cauza cancerului leucocitele erau multe, acum ca cancerul a fost extirpat e normal sa fie mai putine si putem asadar estima ca acestea vor scade pentru ca maximul a fost atins inainte de operatie. Evident ca o data cancerul intrat, pacientul va fi in pericol de moarte ulterior, indiferent de care va fi nivelul leucocitelor. Lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte si este total aiurea sa comparam ce a fost inainte cu ce este acum pentru ca am trecut peste o operatie si un cancer nu poate fi eliminat niciodata 100%, celule cancerigene mai raman, riscul persista, ca sa nu mai vorbim de conditiile care au dus la cancerul initial.

Tot asa si in economie, sa comparam niste cifre seci de acum cu ce a fost acum un an si sa dam verdicte arata o naivitate crunta, o imposibilitate de a intelege macar intuitiv ca economia este un organism viu si ca orice organism cu multe subsisteme  care reactioneaza la orice bataie a vantului, pur si simplu a masura niste parametri nu ne poate ajuta sa dam verdicte fara a intelege in profunzime si fara a face o anamneza minima a acestui organism.

Ca o mica paranteza, ascultam la radio o emisiune cu un doctor batran care spunea ca tehnica diagnosticarii s-a cam pierdut in ziua de azi. Doctorii se bazeaza in principal pe aparatura de investigatii (ecografie, CT, RMN, analize etc) si mai putin pe conctactul direct si efectuarea unei anamneze ca la carte. Astfel, fara a palpa ficatul pacientului, doctorul poate sa vada o mie de ecografii pentru ca se poate insela. Fara a discuta si a-l intreba ce il doare, cand il doare, cu ce se ocupa, ce mananca, etc, nu va da un diagnostic corect. Si ca sa sublinieze importanta anamnezei, a marturisit ca cele mai mari succese din cariera sa s-au datorat discutiei cu pacientii si palparii acestora, nu rezultatelor obtinute prin tehnologie care nu va putea niciodata sa inlocuiasca complet experienta si judecata omului.

Cum putem insa sa dam un raspuns la intrebarea daca noi suntem de vina, sau pur si simplu lucrurile sunt cu adevarat negre in economia mondiala, si prin urmare greul se simte si la noi? Parerea mea este ca un raspuns il putem da facand apel la fabula Greierele si furnica. Asa cum greierele se plange de iarna, asa si noi ne plangem de economia globala, dar cand furnica muncea si aduna (cum au facut de exemplu nemtii), noi beam bere si ne uitam la meciuri si bagam credite la maxim ca sa ne cumparam masini, ca doar prim-ministrul nostru era dealer auto pe-atunci si era normal sa stimuleze creditul ca sport national. Pentru ca a venit frigul lipsei de bani si bancile erau in pericol sa cada, a trebuit sa ne imprumutam la FMI ca sa le finantam indirect prin sustinerea artificiala a cursului si micsorarea RMO-ului ca si prin alte sporturi nationale cum ar fi creditarea statului de catre bancile locale. Si tot pentru ca dobanzile au crescut si noi (statul) functionam pe credit, a fost nevoie ca sa marim taxele, sa facem viata grea firmelor, sa taiem salarii, sa dam afara doctori si recent sa inchidem spitale si sa lasam oamenii sa moara pentru a fi astfel mai putine pensii de platit si mai putini asistati sociale care sa suga din bugetul dedicat salilor de sport si fantanilor cantatoare care si asa se infrunta cu constrangeri venite din problemele legate de creditare.

Am putea in acelasi timp sa spunem ca chiar daca am fi fost precum o furnica, si chiar daca toata primavara, vara si toamna am fi muncit si am fi strans si am fi fost cumpatati la cheltuieli, din cauza frigului foarte mare, tot avem de suferit. Acest rationament este si el valid desi daca ne-am uita in jur, in randul prietenilor, al rudelor al cunostintelor noastre am putea usor sa tragem concluzia daca este adevarat. De exemplu, emblematica pentru mine a ramas situatia dificila prin care a trecut Supermarketul Primavara. Locatii excelente, in buricul pietei, in locuri unde din cauza vadului nici un magazin alimentar nu prea mai rezista si prin urmare avea acces la un bazin de clienti foarte mare si mai ales si cu bani. In perioada in care economia duduia, si Primavara duduia: marfuri multe, variate, desi preturi mari. Dar pentru ca nu aveam unde sa mergem, eu si colegii mei ne faceam zilnic cumparaturile aici. Ba chiar de multe ori si la masa de pranz tot Primavara era alegerea pentru ca mini-restaurant-ul avea o oferta bogata si proaspata. Imediat cum a lovit criza insa, Primavara s-a prabusit. Abia mai gaseai apa minerala si cateva sortimente, multe rafturi chiar erau goale. Dintr-un personal foarte numeros, a ramas o singura casa si doi trei angajati pe la rafturi iar restaurantul nu prea mai are decat niste salate pleostite si faimosii pui la rotisor. Motivul? Investitiile imobiliare: folosindu-se de cifra de afaceri foarte mare si in crestere a magazinelor, patronii s-au aruncat in mobiliare in momentul cel mai neoportun. Ulterior, liniile de credit au fost taiate si abia au reusit sa tina pe picioare funtionarea magazinului. Nu stiu detalii complete doar vreau sa dau un exemplu despre cat de mult conteaza lacomia si frica in afaceri si in viata in general. Pentru ca la urma urmei si administrarea propriilor bani si a propriilor investitii, tot o afacere este, asa cum tot o afacere ar trebui sa fie si condusul tarii. Dar din pacate la noi politica este o afacere murdara in care administratorii stiu doar sa faca credite fara limita, sa dea afara oameni si sa semneze contracte cu firmele prietenilor care stiu de ce. Restructurare eficienta, investitii, planuri de dezvoltare si alte deastea sunt pentru fraieri, nu pentru ei.

Sa facem insa un exercitiu de abstractizare si sa punem in aceeasi oala coruptia, sistemul ticalosit, mediocritatea mediului de afaceri roman si hibele clasei muncitoare din Romania. Sa le consideram pe toate acestea status quo-ul nostru sau mai bine zis status quo ante – starea noastra inainte de criza. Sa ne gandim si la faptul ca acest status quo este cauza performantelor noastre si asa cum current events cause future events (evenimentele actuale determina trendurile viitoare / Gerald Celente) putem trage concluzia si ca pornind de la un status quo defavorabil, independent de conditiile externe,  viitorul nu va fi decat unul pesimist pentru noi.

Asadar, ne asemanam noi greierului care se tanguie si arata mereu cu degetul la iarna si la criza? Sau poate ca noi suntem furnica cea buna care desi a adunat si a muncit mult si a facut conserve pentru o iarna indelungata, iarna a fost atat de rea incat acum are si ea probleme. Cine oare poate fi insa de acord cu aceasta a doua supozitie? Romania si furnica muncitoare? Ha, ha, ha! Acum ar fi momentul sa ne uitam la niste statistici care spre deosebire de critica pe care le-am adus-o la inceputul acestui articol, aici ne-ar ajuta mult mai clar sa vedem cum stam:

Iata asadar unde au crescut numarul de angajati si unde au scazut in perioada anterioara crizei: au crescut in special in comert, in imobiliare si in servicii si au scazut mai ales in … industrie si agricultura, adica exact domeniile unde se produce ceva tangibil, unde ceea ce se face poate fi apoi vandut si cu banii primiti putem sa mergem la magazin (comert), putem sa ne cumparam apartamente (imobiliare), putem sa comandam pizza (servicii) sau putem sa ne facem case (constructii).

Deci departe de a trage concluzia ca inainte de criza Romania s-a comportat ca o furnica. Mai degraba, asa cum si campania publicitara a unei banci ne demonstreaza, romanii in general cantau la vioara (adica la cardul cu descoperire) si asa isi faceau cumparaturile si plateau servicile, leasingurile etc, desi in acest timp nu putem spune ca ei nu munceau, ca au fost lenesi si doar au beneficiat de bani necuveniti. Romanii doar s-au scaldat in banii copiilor lor care vor plati creditele, si in acest sens, principial este chiar mai grav nesaţiul lor decat lenea greierelului care doar s-a infometat pe el si a suportat singur consecintele nesabuintei sale.

Nu doresc sa trag vreo concluzie din acest articol, asa cum nu am spus lucruri noi. Am vrut doar sa incerc sa explic de ce probabil nu criza e de vina pentru situatia precara in care ne aflam, ci noi suntem de vina.

Dar la urma urmei, poate situatia nu e atat de grea. Am vazut ieri la Realitatea TV cum s-a deschis Targul de Pasi (fara vreo legatura cu Invierea Domnului) la care lumea s-a gramadit la sarmale, cărnărăi de toate felurile, bauturi si alte bunatati traditionale care se mananca dupa Postul Mare, nu in timpul postului. Deci daca oamenii inca nu au ajuns sa tina post si nu doar ca nu au bani sa cumpere de mancare, dar chiar isi permit sa cumpere la preturi duble, asa-zisele produse naturale, sau produse traditionale, inseamna ca nu le-a ajuns cutitul la os, deci criza nu e chiar asa de rea, sau poate ca e grea doar pentru 2-3 pe ici pe colo, nu pentru marea majoritate.

Asa cum cancerul de stomac nu se face simtit pana cand bolnavul nu incepe sa vomite tot ceea ce mananca, in rest nu are nici o durere, poate doar o mica jena din cand in cand, eu cred ca tot asa criza care o traim noi acum nu este decat o mica jena pe langa adevarata criza care ne va lovi.

Unele indicii despre un posibil viitor pesimist le putem afla de la experti. Cred insa ca asa cum japonezii nici nu aveau habar despre ce va da peste ei, acest lucru este valabil si pentru noi. Si nu pentru ca suntem hoti, corupti, lenesi, incapabili, dezorganizati, haotici si toate celelalte. Ci mai ales pentru ca suntem criminali si am ajuns sa ne acuze un doctor musulman. Intr-o tara de mii de doctori care se numesc crestini si sute de ginecologi care merg la biserica cel putin de Pasti si care nu fac avort in Sapamana Patimilor pentru ca nu vor sa aiba mainile pline de sange tocmai in aceasta perioada sfanta, am ajuns ca un musulman sa fie primul marturisitor si primul aparator al vietii care intra in gura acestei fiare numita presa. V-ati gandit vreodata ce ar insemna un cutremur de 8 grade in Romania?

4 comments

  • Agravarea si perpetuarea crizei romanesti este o intrepatrundere in diferite grade a tot ceea ce ati enumerat. Cred ca totul a inceput cu foarte mult timp in urma, adica din momentul in care credinta romanilor a inceput sa scada. Si asta a avut loc treptat treptat. Pe vremea Parintelui Arsenie Boca crestinii se plangeau ca nu mai sunt destui preoti buni, la care parintele Arsenie a zis (citez din memorie) ca daca oamenii vor preoti buni trebuie sa nasca copii buni, sa-i educe bine, pentru ca mai apoi acestia sa ajunga preoti buni, faruri calauzitoare ale poporului. Acest lucru este valabil in toate domeniile vietii, inclusiv si mai ales in politica. Nu exista politicieni buni pentru ca romanii nu mai dau suficient de multi oameni buni dintre care sa fie alesi cei mai potriviti conducatori, care sa vrea mai presus de interesele lor marunte si trecatoare, binele poporului din care s-au nascut. Secularizarea societatii s-a produs in Romania mai ales incepand cu secolul 19, cand credinta s-a molesit si ai nostri tineri invatau la Paris vorba lui Eminescu, orasul „luminilor”, al artelor, al filozofiei si al stiintelor. Reformele care s-au facut dupa „revolutia” de la 1848 au avut efecte nefaste care au dat „roade” mult mai tarziu. Apoi au venit cele doua razboaie mondiale. Dupa fiecare conflagratie harul lui Dumnezeu s-a retras tot mai mult din fata faradelegilor oamenilor. Spunea Parintele Rafail intr-o cuvantare rostita la Manastirea Ramet in 2006: „Deja si eu ma vad ca un martor al unei alte lumi pentru cei care astazi au 30 sau 20 de ani si mai putin. Iar parintele nostru (Sofronie Saharov) a fost si martor al lumii inainte de primul razboi mondial (…) si mi-a spus ca dupa aceea n-a mai fost niciodata acea pace de care isi amintea in tineretile lui, acea asezare a lumii care se simtea. Dupa primul fratricid mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Dupa al doilea fratricid mondial a fost si mai rau si prin anii ’70 ne zicea: „Daca va mai veni un razboi mondial credinta pe pamant va deveni cu neputinta“.
    Pe langa toate acestea tara noastra a avut parte de dezastrul comunist care a durat aproape jumatate de secol, si care a „desavarsit” raul care se facuse deja. Perioada comunista depaseste in raul produs, toate calamitatile adunate la un loc care s-au abatut asupra tarii noastre in decursul secolelor. Si credinta oamenilor s-a imputinat tot mai mult.
    Asadar cred ca pentru agravarea si perpetuarea crizei din Romania noi suntem de vina, pentru ca daca am fi avut politicieni buni, cinstiti si patrioti, acestia s-ar fi luptat pentru binele tarii cu orice risc, si s-ar fi opus tavalugului globalist. Slabanogirea credintei si a sentimentului de iubite de neam si tara, a dezbinarii dintre romani, a disparitiei cararii dintre vecini, s-au facut timp de mai multe generatii prin mijloace viclene: cand pasnice, cand violente, iar globalizarea a venit la timpul „potrivit” cand eram „pregatiti” pentru a nu mai putea opune nici o rezistenta, cazand astfel cu „succes” ca niste victime in plasa intinsa. Pacatele facute ca neam s-au intors impotriva noastra, si dusmanii ne-au gasit descoperiti si ne-au prins in chinga.
    Cel rau nu are putere in fata omului care-l are in el pe Dumnezeu. In tara noastra cel rau se pare ca are multa putere, pentru ca prin pacatele noastre noi i-am dat aceasta putere. Mantuirea a devenit din pacate individuala, nu mai este colectiva cum era pe vremuri cand comunitatea prin exemplul ei te „obliga” sa te indrepti, si astfel luat de val mergeai spre matuire. Putem face analize economice minutioase, analize politice, sociale, filozofice, analize de tot felul, dar la baza tuturor crizelor sta din pacate pacatul, adica necredinta. De aici a pornit totul. Acuma bulgarele cade in picaj la vale si se face tot mai mare. Scapa cine poate.

  • Mi-a placut «pastila» data de dl Topescu, subliniaza evident ceea ce conteaza. As vrea sa rezum cele 2-3 ganduri care mi s-au nascut citind ultimele dezvoltari in articole ale perspectivelor lui Gigel.
    Spre exemplu, dl Philip Zimbardo mi-a atras si mie atentia de vreo cativa ani. Este intr-adevar, un profesor, cu ajutorul caruia se pot intelege unele lucruri. Mai sunt si altii, evident. Insa «ochiul» cu care vedem lucrurile ne apartine noua insine si influenta intelegerii unuia care stie sa se explice nu e de neglijat, avand in vedere ca a facut acel experiment cu studentii si, datorita gandurilor lui, a aparut si filmul «The Experiment». Risca sa se creeze o parere care defineste/pune hotar firii noastre, a tuturor si pe care putem ajunge sa o luam ca atare (de fapt, sa alimenteze parerea care exista deja). Tine si de noi cum intelegem ce explica el sau oricine altcineva. E interesanta darea pe fata a gandurilor lui in momentul in care se intalneste cu optica crestina, fiind altfel decat Nietzche «dincolo de bine si de rau»(in comunicarile gandurilor pe care le face in scris, in conferinte, la TV, pe site-ul lui si cum mai poate el). Este un moderator american, asupra caruia nu ma opresc, cu care vorbeste pe o frecventa de raport cam dubioasa, dar nu spun nici ca e bine nici ca e rau – http://www.colbertnation.com/the-colbert-report-videos/149094/february-11-2008/philip-zimbardo

    In ce-i priveste pe extraterestri, am constatat si eu ca multi la care nu m-as fi asteptat, m-au intrebat foarte serios cum ma raportez la presupusa lor existenta. Dar mi-am dat seama ca pt ei, cel putin in momentul in care m-au intrebat, realitatea oricarui duh este tot o presupusa existenta(cel mult o idee, vreun sentiment sau vreo stare de nervi) si doar eu m-am inselat in ce priveste credintele si convingerile lor ; si mai important, ei, raportandu-se la credintele lor, stau mai bine decat mine in intensitate, raportandu-ma la credinta mea(in ganduri, vorbe si actiuni concrete). Insa, intalnirea subiectiva dintre mine si cunoscutii mei poate fi corect apreciata de prea putini. Pe de alta parte, intalnirea subiectiva dintre noi toti si unii dintre oamenii care se explica destul de bine pe ei insisi, ne e accesibila mai multora.

    – Richard Feynmann, explicandu-si pozitia – http://www.youtube.com/watch?v=GrgNxuQfVvs
    – Henri Coanda, intr-o mica descoperire de sine http://www.trilulilu.ro/flaviuss15/ab6fa55c0855c3
    http://www.youtube.com/watch?v=JNvt8UpHLWQ – ozn-urile si omul de stiinta

    Iar parerea Antuzei, trebuie sa recunosc, ca este mai mult decat constructiva(pt mine, cel putin). Insa mi-as dori ca eu sa fi inteles gresit partea cu «scapa cine poate» si «mantuirea a devenit individuala»(raportandu-o la trecut si la prezent). Dreapta intelegere ne arata ca nu suntem singuri, dar luand hotararea spre ce gandim, zicem si facem dam socoteala pentru aceasta(fie ca am ajuns singuri sau impreuna cu altii la ea) – chiar a-i citi gandul pe care l-a scris, arata ca nu este ea singura, sau Gigel sau persoana mea.

    Mai spun si eu o data, ca voi fi fiind si eu un martor al unei lumi, ca felul nostru de a fi este doar influentat de altii (deci constient, mai mult sau mai putin, asumat), cand este din exterior. Iar cand din interiorul/inlauntrul nostru vine pacea, care deja trebuie sa fie intre 2 persoane(om – Dumnezeu), ea se poate rasfrange si asupra altei persoane umane. Alegerea e a fiecaruia dintre noi.
    Urmarea acestei alegeri, corelata cu alegerea tuturor celorlalti, se reflecta in starea pe care grecii o numeau ”krisis”(criza), care are, printre altele si acceptiunea de «moment al dreptei judecati si decizii»(raportat la toti parametrii cunoscuti noua).

    Inchei cu speranta ca m-am facut inteles si n-am suparat pe nimeni.

  • @daniel:

    Cand am spus ca mantuirea este individuala am vrut sa subliniez faptul ca astazi nu se mai lupta pentru mantuire in comunitate, adica impreuna cu familia, vecinii, prietenii, colegii, etc., si comunitatea in care traim nu mai este un mediu in care sa primim ajutorul necesar pentru ca sa ne mantuim. Sunt si cazuri de familii unite si credincioase, unde membri lor se ajuta reciproc pentru a se mantui, dar aceste exemple sunt tot mai rare si devin pe zi ce trece niste exceptii. Exista printre noi destui oameni care nu vor sa auda de Dumnezeu, si pentru care noi suntem niste ciudati. Daca luam ca exemplu satul romanesc traditional, acolo membri comunitatii se mantuiau impreuna, ajutandu-se unii pe altii, iar cel care calca stramb era stiut de tot satul, si de voie de nevoie se spovedea si facea efortul ca sa se indrepte, pentru ca altfel era aratat cu degetul ca exemplu negativ. Cel care pacatuia era exceptia. Astazi cel care incearca sa fie un bun crestin a devenit exceptia. Mantuirea este asadar individuala in sensul in care trebuie sa facem eforturi sustinute impotriva valului lumii decazute in care traim, lume care nu ne mai ajuta ci ne pune piedici tot mai mari si tot mai numeroase. Bineinteles ca nu suntem singuri in aceasta lupta. Avem ajutorul lui Dumnezeu, al Bisericii, al preotilor si al Sfintelor Taine, dar nu ne mai mantuim din pacate impreuna cu lumea ci impotriva lumii secularizate in care traim. In acest marasm al lumii decazute in care traim scapa cine poate … sa mai aiba credinta.

  • Dorinta mi-a fost indeplinita: ce am inteles eu era cum m-am judecat pe mine insumi de fapt. Ma bucur si-mi pare totodata rau pt asta. Urmarea parerii ca mantuirea e individuala mi-ar fi lasat, ca urmari in actiuni concrete, o tendinta spre izolare . . dar nu asta intentiona antuza sa spuna.

    Doar nu de dragul meu se invarte pamantul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *