Anatomia Deflatiei Seculare

Precum unii bolnavi de Covid au plamanii facuti praf si nu-si vor reveni la potentialul normal nici pana la moarte (sau foarte greu), tot asa economia globala a ramas de la Covid cu niste sechele atat de nasoale incat este mare minune ca nu a decedat deja. Adica, cu asemenea comorbiditati … este intr-adevar o minune ca nu s-a ales (deocamdata) praful de toate lanturile de productie.

In trecerea noatra prin viata in lumea de astazi, alergam dupa himere uitand de grijile de baza cu care se confruntau bunicii si parintii nostri. Apasam pe buton si ne asteptam sa se aprinda lumina fara sa realizam ca directorul tehnic al departamentului de aprovizionare a unei centrale electrice aproape a murit de inima saptamana trecuta pentru ca au intarziat piesele de backup de la generator si daca se intampla vreun accident, centrala trebuia oprita. Nu o luati de buna, dar poate fi adevarata. Bagam cardul in bancomat si ne asteptam sa curga banii, neavand idee ca cineva noaptea la BNR sta si face calcule complicate (si cam inutile oricum) sa determine cat timp va mai reusi rezerva de valuta sa tina cursul pe linia de plutire inainte sa intre la apa cum s-a intamplat in toamna lui 2008. Mergem la mall la raionul de carne si suntem indecisi ce sa luam: ceafa sau cotlet. Una e mai buna, alta e mai sanatoasa. Fara sa ne pese ca in China vine o foamete cum nu a mai fost din cauza inundatiilor si bineinteles a Covid-ului. Partidul chiar a dat o lege impotriva irosirii mancarii si a mancarii prea multe (nu radeti, normele nu conteaza atat de mult in China, se fac din mers) care ataca bloggerii si youtuberii care fac emisiuni cu retete de mancare prea fandosite. Nu stiu foarte mult, dar stiu ca este un fenomen in China legat de epatarea pe retelele sociali prin mancarea de chestii extravagante/scumpe. Multe comoditati si beneficii ale lumii de astazi le luam de-a gata fara sa ne gandim la efortul depus in spatele lor si mecanismele complexe – si sensibile – care tin in picioare intreg edificiul – acvariul in care ne invartim noi si suntem morocanosi daca intampinam cel mai mic obstacol.

Inainte de Covid, problema era impotenta bancilor centrale de a producte inflatia “target”. Daca ne amintim – din sutele de articole despre criza “trecuta” (pe care eu nu o consider trecuta, ci doar amanata – gunoiul bagat sub pres), bancile centrale au incercat pomparea de bani si sugerea creditelor in bugetele statelor in speranta ca o rata a inflatiei constanta peste dobanda zero ar “suge” practic din puterea de cumparare a prostimii care nu realizeaza fenomentul si ar dilua – in timp – povara creditelor. Adica, cata vreme inflatia e 2% (sa zicem) si dobanda la credite (pentru smecheri evident, nu pentru prostime) e de 0%, diferenta de 2% scade din povara creditelor. Evident ca nu s-a intamplat asa. Inflatia nu creste la comanda. Oricati bani au tiparit bancile centrale, acestia au fost invartiti tot la nivelurile de sus, neajungand in economia reala, necirculand. Si fara circulatie, inflatia nu creste. Cata vreme banii nu ajung jos si oamenii nu au incredere ca totul va fi bine, oamenii nu consuma si daca nu consuma, preturile nu cresc, inflatia nu creste si volumul creditelor nu scade. Ba din contra, daca volumul creditarii creste – si a crescut dupa 2008 mai mult ca in criza din 2008 – bancile centrale sunt nevoite sa tipareasca si mai multi bani, “ca sa stimuleze economia”.

Singurele masuri pe care le pot lua bancile centrale este sa tipareasca bani. Altceva nu stiu si nu pot. Evident ca bancherii centrali se lauda ca au “instrumente” variate si ca ei fac “politici monetare”, adica nu doar tiparesc bani aiurea ci tiparesc dupa anumite calcule “stiintifice”, dupa metode “academice”. BS! Singurul lucru pe care il stiu este sa tipareasca. Singurele dileme sunt: cat de mult si cui ii dam si cat de repede ii dam. Ce banci salvam, pe care le lasam sa pice, ce companii salvam, ce actiuni cumparam, ce obligatiuni cumparam etc.

Covid a lovit puternic in consum. Initial a fost problema lantului de aprovizionare, prin criza din China. Apoi, a fost problema consumului in vest cand s-au introdus “masurile”. Dupa “inchidere”, evident ca multi au fost afectati la buzunar si pofta de cumparare s-a cam calmat. De asemenea, multi au fost indeajuns de speriati de media si au stat sau inca stau ascunsi in beci, deci nu consuma (ca inainte). In plus, costul pentru companii a cam crescut, cu noile “masuri” de siguranta, prin urmare si companiile cam au taiat din cheltuielile lor. Nu mai zic de gulerele albe (desteptii) care nu muncesc fizic ci doar tasteaza (butoneaza). Astia s-au cam obisnuit sa munceasca de acasa, le si place, sefilor lor de asemenea le place, desi randamentele scad. Insa nemaimergand la munca, nu mai dau bani pe transport, nu mai mananca la catering sau restaurant, nu mai bea bere dupa serviciu cu colegii, nu mai cumpara inghetata pe drum inapoi acasa si nici nu mai consuma energie electrica la birou aiurea, pentru ca acasa sunt mai atenti si nu tin becul aprins la baie cum o faceau poatel a birou. Multe firme, vazand ca se poate trai si muncind de acasa si vazand ca guvernele mai dau si bani, s-au acomodat cu acest nou trend si au renuntat deja la munca la birou. Felul cum se fac afacerile s-a schimbat, de asemenea. De frica sau pentru a se alinia “recomandarilor”, multi prefera discutiile online si nu mai merg la o cafea ci doar comunica pe telefon sau prin webcam. Sunt nenumarate domenii unde consumul a scazut si prin urmare avem tendinte deflationiste: consum combustibil, domeniul horeca, auto, cultura, pana si consumul de haine si de incaltaminte a scazut care erau intr-un fel consumabile. Insa daca nu mai mergi la birou, nu mai ai nevoie de camasi albe sau pantaloni si prin urmare mai bine iti cumperi niste pijamale. Dar pijamalele sunt mult mai ieftine ca celelalte si prin urmare cererea agregata scade si valoarea totala a cheltuielilor de asemenea.

Puseurile deflationiste au evident o ciclicitate, sau “valuri” cum se zice acum. Unul impinge in altul si produce altul atat pe orizontala geografica cat si pe verticala industriilor. Dar valurile nu sunt doar concomitente si cu efecte cumulate, ci valurile pot produce caderi de mal pe anumite sectoare. Horeca de exemplu nu-si va mai reveni intr-un an sau doi – nu are cum. In ce scenariu pozitiv isi va reveni Horeca? Chiar daca vom avea vaccin si toate temerile vor fi alungate, lumea nu mai are banii dinainte – trebuie sa vina mai intai o crestere (revenire) economica, la fel de puternica (anemica) ca inainte de Covid cand (teoretic) criza din 2008 fusese depasita si dobanzile incepusera sa creasca (nu chiar) in speranta atingerii unui nivel care sa poata fi confortabil in asteptarea unui nou ciclu deflationist care insa a venit prea devreme.

Doresc deci sa reiterez ca singurul lucru pe care stiu sa il faca bancile centrale este sa tipareasca bani. De asemenea, guvernele nu au de ce sa se opuna tiparirii de bani si evident ca vor imbratisa cu bratele larg deschise sugestiile “analistilor” cum ca guvernele trebuie sa preia “hamul” in economie si sa suplineze dezastrul din mediul privat distrus de Covid. Solutia “salvatoare” va fi la inceput impachetata in promisiuni si sloganuri frumoase, toata lumea fiind de acord ca este doar o deraiere “temporara” spre socialism/bolsevism. Cand vor da cu limba de gustul dulce al laptelui de vaca, guvernantii vor mulge cu spor la țâța bancilor centrale si vor fi de acord cu toate masurile de stimulare – cat mai mult, atat mai bine, cat mai des, e si mai bine. Singura problema va fi ca nu vor putea sa consume prea usor acesti bani, “pe investitii” deoarece nu prea mai sunt ce investitii sa faci cata vreme oamenii stau acasa si au tot ce le trebuie: mancare de la mall, filme, internet. Cine sa vina sa lucreze sa construiasca autostrazi, sa ia in arenda pamant de la stat ca sa il lucreze, sa ia granturi de la stat ca sa deschida fabrici si intreprinderi? Prea putini oameni sunt dispusi la munca. Mai ales cand se va introduce venitul universal minim … si mai putini vor fi cei dispusi sa isi rupa oasele “pentru patrie”.

“Reteta chinezeasca” nu poate sa aiba succes, pentru ca China a reusit (sa creasca economic) doar pentru ca chinezi sunt un neam de lasi si materialisti fara aspiratii de nicio natura decat catre verzisori. In plus, China a produs dar a avut cui sa vanda si descoperirea retetei “made in china – dolari – obligatiuni – manipulare curs a necesitat multe incercari si nenumarate victime de-a lugul ultimelor decenii. E mai mult de spus, dar reteta chinezeasca prin care statul sa dicteze cine ce sa produca si sa dea bani pentru asta, nu va functiona nicaieri in alta parte.

Nu e greu de prevazut ce va urma. Valuri de deflatie, vor forta mana bancherilor sa tipareasca, sa scada dobanzile, sa “stimuleze” si sa “intervina” cat mai direct in economie. Lucruri incredibile acum un an, cum ar fi cumpararea de actiuni, le vom vedea chiar si in inima UE unde nici macar cumpararea de obligatiuni suverane nu a fost acceptata tehnic, fiind folosita doar ocazional in anumite situatii extreme.

Vom asista deci la o devaluare a monezilor in paralel, o cursa nebuna intre marile banci centrale sa tipareasca cat mai mult in speranta de a castiga incremental o cota de piata mai buna la exporturi si astfel in speranta de a “reporni” (fiecare pentru el mai intai) “motoarele” economiei. In paralel, criza economica se va inteti si la nivelul societatii vom avea tulburari din ce in ce mai violente (SUA e copil mic pe langa ce vom asista prin alte parti).

Singura speranta este doar progresul tehnologic. Noi tehnologii ar putea compensa comprimarea capabilitatilor de productie care vor fi consecinta fireasca a scaderii cererii si nu vor permite diavolului hiperinflatiei sa scoata capul – cu exceptia unor victime mai slabe prin tarile emergente. O noua economie se poate naste cata vreme procesul actual de disolutie nu va fi prea accelerat. Aceasta insa nu va fi in niciun caz rodul factorilor “decizionali” adica al guvernantilor, politicienilor, bancherilor si nici macar al economistilor. In umbra civilizatiei vestice, pana nu se va trage de tot cortina, mai pot aparea oaze de inovatie si competitie care sa mai rostogoleasca nitzel in viitor prabusirea sistemului financiar si al intregului edificiu al fluxului actual al banilor si al bunurilor in epoca de dominatie a dolarului. Rachetele lui Musk sunt un exemplu. In timp ce presa de peste ocean era focusata pe stupidul razboi impotriva civilizatiei si modernitatii – asa zisa lupta “impotriva rasismului” – Musk – un alb bogat – lanseaza rachete la jumatate de cost. Argentina are multumita lui Musk sateliti care monitorizeaza vremea si vor putea imbunatati productia agricola. Cu siguranta exista exemple si in alte domenii, de aceea nu vreau deloc sa termin intr-un ton pesimist. Romania este insa la marginea lumii si oazele de care ziceam sunt cam departe de noi, deci ar fi bine sa ne facem rezerva de apa cat mai avem de unde …

~ ~ ~ ~ ~ ~
ȘTIRI
10 sep 2020 – Germania: Schaeffler anunţă concedieri şi închiderea unor fabrici
10 sep 2020 – Piața auto din România, grav afectată de pandemie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.