Mutarea pieselor de şah

Lumea e o mare scena de teatru cu numeroase scenarii, cu numeroşi regizori şi cu şi mai mulţi actori. Din când în când, însă, un nebun îşi adună o clacă şi pornesc la război. Nu se întâmplă prea des, dar când se întâmplă, nu e deloc bine. Nu cred că suntem prea departe de începerea unui nou război. Dacă la ora de istorie ni se spunea că înaintea Primului Război Mondial Balcanii erau un butoi de pulbere care stătea să explodeze, acum toată lumea este o mare de grenade cu cuiele scoase care aşteaptă doar să fie declanşate de primul foc de armă.

Mişcările din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu sunt clar terenul principal unde se joacă cea mai importantă partidă între Imperiul anglo-american şi China în principal, cu Rusia şi celelalte puteri locale (cum ar fi Turcia sau India) stând în expectativă în aşteptarea momentului propice de a intra în joc. Prin provocarea lanţului de pseudo-revoluţii din Africa, americanii urmăresc stârnirea unui domino care să se oprească tocmai în China şi care în drumul lui să rezolve o data pentru totdeauna şi “problema palestiniană”, care fără Siria şi fără un Iran aflat în cursa pentru dobândirea armei nucleare nu ar mai fi o problemă.

China în încercarea disperată de a face faţă dezvoltării interne şi a presiunii discrepanţelor sociale are nevoie de resurse şi are nevoie de extinderea influenţei sale economice înspre vest, acolo unde se află atât resursele care îi trebuie cât şi principalele rute de transport al acestor resurse. Pakistanul nu este degeaba ţinut în stare de asediu de americani, ci tocmai pentru a opri extinderea economică a acestora înspre vest. Chinezii au rezerve şi cumpara tot ce pot şi are valoare şi potenţial. Să nu uităm împrumutul de 1 miliard de dolari pe care chinezii l-au dat Moldovei în 2009,  un stat minuscul, aflat destul de departe şi fără prea mari resurse pe care să le ofere în caz că nu va putea returna banii. Rusia care are cu mult mai mari interese în Moldova, nu a putut oferi decât 500 milioane de dolari. Cu atât mai mulţi bani ar avea China ca să cumpere ultimele picături de petrol rămase în Orientul Mijlociu şi să le transporte prin câteva super-conducte gigant făcute de chinezii mititei, mulţi şi harnici care fac autostrăzile cum fac furnicile cărările.

Dar nu doar extinderea Chinei spre vest încearcă americanii să rezolve prin valul de revoluţii programate din Africa, ci şi caută să provoace haos în aceste ţări cu resurse bogate pentru a le domina şi pentru a le putea exploada astfel mult mai uşor. Cum altfel am fi pierdut noi plata datoriei externe de către Irak, daca nu ar fi venit aliaţii noştri să dea jos cu Sadam şi să le sugă petrolul irakienilor? Credem noi că americanii plătesc factura irakienilor? Eu nu cred că plătesc, de vreme ce irakienii încă nu pot să se scape de americani, pentru ca cine împarte, parte îşi face.

Dupa Siria, cel mai probabil va urma Arabia Saudită. Nu cred că Siria va fi greu de dat jos, în Arabia Saudită însă o să fie foarte interesant pentru că deja saudiţii şi-au asigurat spatele prin cererea şi probabil primirea protecţiei Pakistanului. De altfel, nici Siria nu va fi piece of cake, cum a fost Egiptul şi Libia: Siria are tratat cu Iranul de apărare reciprocă, aşadar nu cred că NATO va bombarda prea curând Damascul. Influenţa serviciilor şi cârţitele deja plantate vor face însă misiunea de destabilizare mai uşoară decât pare pentru serviciile americane.

O mare necunoscută este însă rezistenţa şi docilitatea popoarelor. In Egipt după cum am văzut prima piaţă a libertăţii pe care au avut-o a trecut destul de repede ca un mare fâs. Sa vedem însă mineriadele cum o să se desfăşoare.

Pe bursă lucruri noi şi nemaiîntâlnite se întâmplă: căderi bruşte ale preţurilor la aur, argint, petrol şi chiar stocuri. A durat doar 2-3 zile, cam de când a început Soros să îşi vândă aurul. Nu ştiu dacă el e cauza, mă îndoiesc că ar fi putut provoca doar el valuri atât de mari. A mai fost şi spectacolul cu Bin Laden care a ajutat petrolul să o ia în jos, şi probabil a tras cu el şi celelalte. La cam o zi după au fost anunţate şi datele economice din SUA referitoare la locurile de muncă şi la alţi indicatori – date destul de pesimiste – prin urmare, s-au cam nimerit multe ştiri care au scapat şi acum dolarul de la o prăbuşire abruptă în care se angajase.

În SUA tensiunile politice se accentuează. Încercarea lui Obama de a ţine tiparniţa în funcţiune se blochează de refuzul republicanilor cărora le e frică de popor care a început să cam înţeleagă de ce creşte preţul benzinei.

În Europa este încă linişte, Spania nu a căzut încă şi Germanii nu au anunţat încă întoarcerea la marcă. Să vedem în toamnă ce direcţie va impune noul guvernator al BCE care se pare că va fi italian, deşi nemţii deocamdată se opun arătând cu degetul la datoria Italiei. Vedem încă o dată că la unirea europenilor e la fel ca la Moş Ion Roată: ai pământ? ai rumâni. Ai datorii mari? Ciocu mic! Actualul sef, Trichet, a reuşit să dea în cap euro-ului tocmai când începuse să călărească bine dolarul. Ce mă miră, e că deşi spreadurile au ajuns la limite maxime, presa nu prea mai discută despre asta. Cam cum e şi cu radiaţiile din Japonia despre care nu mai auzim mare lucru deşi încă sunt cu mult peste nivelurile de siguranţă. Ce e mai trist, e că deja au început să apară maşini radiate fabricate în Japonia, pentru fericiţii posesori care şi le pot permite.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *