Deşertăciune fast-forward

httpv://www.youtube.com/watch?v=mYKA-VokOtA

“Măreţia oraşelor şi a naturii într-un videoclip spectaculos” a intitulat Mediafax si a preluat Realitatea un tube draguţ pe care un nene cu o camera video destul de scumpica dar foarte folositoare l-a facut filmand prin niste orase americane cum se misca lucrurile si cum se aprind beculetele si cum trec norii pe cer, toate la viteza augmentata.

Dincolo de aspectul artistic, filmuletzul, ca de altfel si altele asemanatoare, mie imi creaza o senzatie de gol in stomac si ma fac sa ma intreb: la ce bune toate acestea? Intr-adevar admirabile realizarile oamenilor, te lasa cu gura cascata. Insa perceptia timpului alterata care este de fapt canalul de comunicare catre noi, teaserul care ne misca si ne starneste interesul principal, atenueaza parca simtamintele de admiratie si ne face sa ne punem intrebari grave si profunde legate de rostul vietii noastre. Vazand aceste imagini curgand, ma gandeam: oare chiar daca ar avea cineva toate astea, oare chiar daca ar avea puterea de a schimba precum un regizor toate acestea, oare chiar de le-ar face sa dispara total si sa le refaca intr-un alt fel, la ce bun? Cat de nimic pare orice realizare a omului incat numai putin daca dam timpul sa curga mai repede realizam desertaciunea ei.

Un prieten joaca un joc de strategie online unde intr-o lume cu cativa zeci de mii de jucatori el este un fel de mic regat, este in top 10 sau cam asa ceva. La urma urmei, si lumea noastra cu siguranta este o “versiune” mai complexa a unui joc, cu un factor de magnitudine oarecare. Sau invers daca este sa vorbim asa, jocul este o “versiune” mai bruta a lumii reale in care avem oameni, resurse, armate, relationari, evenimente etc. Prietenul meu este foarte pasionat de joc, il joaca de ani de zile cu pasiune si cu implicare extrema, pana acolo incat intr-o perioada obisnuia sa se scoale la anumite ore ale noptii doar pentru a verifica atacurile pe care si le planificase anterior, ce rezultate au avut si sa lanseze unele actiuni pe baza acestor rezultate. Cu toate acestea, faptul ca prietenul meu este unul dintre stapanii acestei mici lumi brute, nu mi se pare ca il face sa fie foarte fericit. Ba chiar, daca il invit la o pizza, renunta fara ezitari la joc, faptul ca este un rege si ca are un regat de condus nu il mai pasioneaza atunci atat de mult. Sunt sigur ca nici stapanii lumii, daca chiar exista si daca chiar ar exista, nici ei nu ar fi prea multumiti de sine, de realizarile lor, de status-ul lor, cu siguranta si ei isi doresc inca ceva, un altceva pe care nu il pot defini si dupa care sufletul lor inca inseteaza.

Inevitabil ajungem la intrebari grave, pe care nu doresc sa le elaborez acum si aici. Este de datoria fiecaruia sa continue sa se intrebe: ce este omul, ce este viata, de ce traim, de ce trece timpul, ce rost are viata, ce sens are lumea, cum se va sfarsi totul, daca si cum se va sfarsi, etc. Intrebari pe cat de grave, totusi pe atat de putin enuntate si dezbatute. Daca 33% din timp dormim, 33% muncim si restul suntem pe drum, la magazin, gatim sau spalam vasele, cel mai probabil, nici macar 1% din timpul nostru nu ni-l petrecem intrebandu-ne si cautand sa ne dam raspunsuri la intrebari totusi destul de interesante si care pot sa adauge, prin simpla lor luare in consideratie, un mare plus vietii noastre, oricat de nestiutori am fi, oricat de nedumiriti si incurcati am fi in incercarile noastre de a gasi un raspuns la ele.

Paradoxal, viteza augmentata a timpului vremurilor noastre ne-a diminuat tocmai dorinta si implicarea in cautarea sensului trecerii acestui timp, care chiar daca este al vremurilor si are greutatea pe care o are, este totusi un timp al nostru care ne priveste personal si in cea mai grava  implicatie posibila.

One comment

  • Foarte frumos filmuletul, ca si gandul care i-a urmat. Mi-a readus in minte o perspectiva data asupra timpului in Apocalipsa/Revelatia, de catre Sfantul Ioan (numit si Teologul) si, mai tarziu, de altii din Biserica (Crestin-Ortodoxa). Stiu ca si altii au sesizat aceste aspecte, dar le mai scriu si eu.

    Unul dintre ei(Arsenie Boca) vorbeste despre umbra de neincredere aruncata asupra Apocalipsei de talcuirea literala a “timpului” intalnit in proorocie. In textul grecesc nu e cuvantul “Kronos”, vreme, timp, ani – termenul interpretarii istorice sau literale -, ci alt cuvant, “Kairos”, care are intelesul unui mod duhovnicesc al timpului: clipa a hotararii, incarcata cu greu destin. Cu aceasta greseala se discrediteaza oricine care crede ca poate da date si ani pentru cutare sau cutare implinire din Apocalips.

    Pare ca relativismul, indicat de Einstein, nu e prea greu de inteles. Iar celor care ajung sa se “joace” prea mult(dezvoltandu-si niste tendinte intr-un mod si o intensitate deloc neglijabile), le influenteaza foarte mult sau ajunge sa le modeleze viata alegerea(constientizata mai mult sau mai putin) pe care o fac la un moment dat. Mai important este de ce ajung sa simta o asa nevoie? Pe Cine (poate pt unii, ce) anume cauta? Le lipseste Cineva/ceva?

    Acestea sunt alte intrebari, altfel puse, dar in consonanta cu ale tale, Gigel(cel putin pt mine). Mi se pare ca sunt firesti.

    Henri Coanda spunea ca el crede in viitor, deoarece crede in tineretul roman; vedea/avea impresia ca baietii sunt mai curati decat tineretul de aceeasi varsta din strainatate.

    Sunt convins ca nu se insela! Iar aceasta curatenie este data de un stil de viata pe masura! Singurul fel de a fi de luat in calcul este cel la masura Revelatiei(potrivit fiecaruia dintre noi).

    Hristos a inviat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *