Este vaccinul bun la ceva?

Un parlamentar britanic pune punctul pe i cu privire la vaccinuri și stări de urgență – dacă vaccinul e bun, de ce tot stăm în lockdown? La întrebarea capului vorbitor (reporterița TV) “păi și ce facem cu noua tulpină, nu trebuie să ne tremure izmenele?”, parlamentarul răspunde zdrobitor: nu e nimic nou, știm că coronavirusurile au mutații. Nu știau oamenii de știință asta? Vaccinurile se vor adapta, așa cum vaccinul de gripă era unul nou în fiecare sezon.

Pe lângă aberația lockdown-ului permanent care a distrus economia, despre epidemia de depresie (sau pandemia de depresie cum o numește revista Viața Medicală) nu ne preocupăm? Stres, neliniște, boli mentale – astea nu contează? În continuare Charles Wakler acuză amenințarea făcută de guvernanții britanicilor cum că nici să nu se gândească să facă rezervări pentru vacanța de la vară în Marea Britanie – altfel spus guvernul îi trimite pe britanici afară, aiurea … Ce sens are o asemenea recomandare?

De menționat că parlamentarul nu este un anti-vaxxer. Principala sa argumentare împotriva stării de urgență vine din necesitatea întoarcerii la normalitate în condițiile unui vaccin eficient. Ce sens mai are așteptarea? Ni s-a spus că vaccinul ne scapă. Dar iată că trebuie să ținem oamenii închiși în continuare, deși avem un vaccin eficient. Ca să nu mai zicem de economie, ca să nu mai zicem de depresie și bolile mentale sau de starea de nervozitate produsă de aceste închideri.

Marea problemă a Marii Britanii – din ce îmi pot da eu seama – este că gaborii lor sunt chiar spălați pe creier și merg până acolo încât să amendeze copiii de 9 ani care se joacă fără mască și care nu păstreaza “regulile”. Din fericire, gaborii români, prin natura lor sunt mai … leneși – ca să nu zicem altfel – și nu aplică “ca la carte” ordonanțele aberante ale aghiotanților ordinii noului reset care ne-ar băga pe toți în casă ca să scadă carbonul din atomsferă și să poată merge doar ei la vânătoare la aer curat.

Faptul că un asemenea discurs are loc în Marea Britanie este cu totul excepțional și în ciuda comportamentului de NPC al reporteriței care avea un discurs și un set de reacții prefabricat, bine conturat și lipsit de o mimină logică, putem face o comparație cu ignorarea totală a opiniilor împotriva stării de urgențe prelungite aberant chiar zilele astea. Ce sens mai are o asemenea stare de urgență în România astăzi, cu numărul de cazuri scăzut drastic, cu rata de infectare asemenea, cu numărul pacienților la ATI în scădere, dar mai ales cu campania de vaccinare la cote record în Europa? Dacă suntem deja la al 2-lea rapel și cum vom avea vaccinuri, nu trebuie să ne așteptăm la “normalizarea” situației?

Nu, normalizarea trebuie ștearsă din orice scenariu, deoarece fără stări de urgență și fără jucăria de pompat frică și fără punerea în prim plan a “periculozității acestei boli”, incompetența guvernanților și lipsa unei strategii de conducere a țării și de ieșire din rahat (în care tot ei ne-au băgat), ar ieși rapid la suprafață.

Astfel, cu starea de urgență, cu campania de vaccinare ocupând 99% din știrile zilei, cu filmări live de la fiecare tranșă de vaccin care intră în țară, boporul este condus cu pace și liniște către un viitor luminos. Deși, pe măsură ce se strânge cureaua, lumea cam iese din matrix și o să cam caute țapi ispășitori. Mi-e și milă de Cuțu, gândindu-mă cum va fi aruncat la gunoi de dulăul salvator Orban când cu 2-3 lătrături va aduce “dezmorțirea” întregii situații prin măriri de pensii și salarii la bugetari, prin deschiderea completă a barurilor și restaurantelor și prin … cam atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.