Conflictul din sănătate: încă o etapă în disoluţia statului

Odata cu blocarea sistemului bazat pe credit, intreaga economie a suferit si sufera in mod continuu schimbari mai mari sau mai mici, care au loc rapid sau lent, sunt vizibile intr-o masura mai mare sau mai mica si sunt intelese mai mult sau mai putin. Pentru mine conflictul din sanatate nu este doar o simpla sincopa in revenirea din criza a economiei romanesti sau o consecinta a “reformelor” din sanatate care urmeaza sa duca lucrurile pe un fagas normal, ci inca o etapa in disolutia statului, inca un pas catre destramarea totala a statului sub forma sa actuala si instituirea fie a haosului generalizat, fie a unui stat politienesc mult mai complex si mai pervers decat sistemul comunist.

Este interesant cum incet-incet, simtim mai direct sau mai indirect cum statul sub forma sa actuala se dilueaza si se evapora precum naftalina care azi o punem in dulap si maine daca ne uitam atenti mai este doar jumatate din ea iar peste o saptamana probabil nu mai simtim decat mirosul. Rareori schimbarile se fac peste noapte, mai ales cand acestea nu sunt provocate de anumite evenimente concrete, nu sunt consecinta unor conflicte vizibile si palpabile, ci vin dintr-o lume ascunsa, lumea banilor, a finantelor, a creditelor, a bancherilor, lume in care cu greu putem vedea cate ceva si si mai greu putem intelege ceea ce vedem, pentru ca noi suntem ocupati cu munca in timp ce altii tiparesc bani si se lupta pentru putere.

Astazi nu toti percep ca statul nu mai este ceea ce a fost ci doar cei bolnavi, doar cei care stau si se mira cum pana mai ieri primeau retete gratuite, primeau tratament cat de cat, asa cum era, puteau cere trimitere de la medicul de familie si nu se gandeau ca o sa ajunga acum sa scoata bani din buzunar ca sa poata sa faca azi ceea ce ieri era normal si ceea ce ar fi totusi si azi normal dar nu se mai intampla. Eu – sanatos din mila Domnului – ca si multi altii, nu simtim direct pe pielea noastra aceste probleme inca, desi sincer am ramas surpins luna trecuta cand a trebuit sa platesc 10 lei pentru adeverinta obtinuta de la medicul de familie care sa faca dovada ca sunt sanatos, fiindu-mi necesara la angajare, stiind ca acelasi tip de adeverinta cu ceva ani in urma nu m-a costat nimic.

Pas cu pas, diverse segmente ale statului se prabusesc pe masura ce furtuna banilor, care suge banii de jos – de la cei care au luat credite (oameni, firme, institutii) – in sus, la cei care au dat imprumutat (banci, investitori), trece peste noi si mai face cate o victima. Azi a venit randul sanatatii.. Am asistat asadar pas cu pas cum s-au taiat salariile bugetarilor, s-au taiat anumite ajutoare sociale, au fost blocate investitiile, au fost blocate pensiile, au fost comasate scoli etc. Toate aceste lucruri nu sunt doar trecatoare, doar un moment de respiro pentru statul obosit care se prabuseste sub propriile datorii si trebuie sa ia o pauza ca sa se prijoane pe noi stalpi, sa mai repare o rotita doua sau sa astepte sa isi revina economia ca sa incaseze mai multi bani. Multi ne-am gandi ca problemele actuale sunt doar o etapa trecatoare, pana cand economia isi revine si pana cand reformele actuale luate de excelentul guvern si de excelenta clasa politica vor da in sfarsit roade.

Sa facem insa un exercitiu de memorie si sa ne gandim: oare ce perspectiva ar fi avut in anii 86-87 un analist economic serios care avand acces la datele economice ale blocului sovietic si ale statelor satelit putea cu usurinta sa prevada colapsul acestora si prin urmare sa traga concluzia ca situatia de criza va urma sa fie doar una temporara pana ce totul se va prabusi si apoi capitalismul care a adus atatea beneficii in vest, va veni si aici si va schimba lucrurile. Asadar, un astfel de analist, daca era optimist putea sa prevada ca in 20 de ani lucrurile se vor imbunatati. Cel putin un “analist” a gandit asa, anume Silviu Brucan care privind lucrurile superficial, a calculat ca este nevoie ca sa treaca 20 de ani, adica sa se schimbe o generatie pentru ca Romania sa devina un stat capitalist veritabil cu o economie dezvoltata si cu o societate sanatoasa.

Nu s-a intamplat asa si nici acum cei care mai spera isi fac sperante desarte. Nu doar sanatatea va avea de suferit, ci toate vor fi mai scumpe si mai greu de suportat. Asta in cazul fericit in care un nou punct de criza acuta nu va bloca sistemul financiar si nu va duce in haos intreaga lume (cum putem vedea in “Ziua in care dolarul a picat“). Sau tot in cazul fericit in care Al 3-lea Razboi Mondial (despre care a inceput sa se vorbeasca si pe la noi) nu va incepe prea curand. In cel mai fericit caz, in care contractia creditului nu va avea efecte violente in plan social, statul va renunta incet-incet la mare parte din beneficiile care ii justifica existenta in prezent: sanatate, invatamand, securitate, pensii, infrastructura etc. Statul va mai fi doar o mare forta politieneasca care va incerca sa isi convinga supusii ca este nevoie de el, pentru a putea sa aiba un “raison d’etre”. Iar unul dintre aceste motive nu este exclus sa fie chiar lupta impotriva fundamentalismul ortodox care se va opune vaccinarii pentru sterilitate si eutanasierii, caci cu siguranta va veni un moment cand satui de taieri si de lipsuri oamenii vor fi usor indoctrinati ca suntem prea multi pe pamant si prin urmare trebuie sa rezolvam cumva si aceasta problema.

Sa nu speram asadar ca ne va fi bine, aceasta este cu totul exclus. Sa ne bucuram de beneficiile pe care totusi le mai avem si pe care cu siguranta nu le vom mai avea. Unul dintre aceste beneficii este si taxa mica pusa de multi doctori de familie care nu au semnat contractele cu casele de asigurari si de asemenea, suportarea totusi a inverventiilor in cazul urgentelor medicale. Am urmarit astazi cu sarcasm o stire legata de o masa de operatie care s-a rupt in timpul operatiei si pe care au fixat-o cu ajutorul unui scaun. Cat de pretentiosi pot fi oamenii atunci cand au prea multe. Cum vad eu lucrurile cel care a fost operat astazi, sa multumeasca lui Dumnezeu ca totusi a avut cine sa-l opereze pentru ca este foarte posibil ca peste 10 ani sa nu mai existe medici in Romania, iar urmarind rata emigratiei doctorilor corelata cu rata inscrierilor la facultatile de medicina putem sa deducem cu usurinta ca numarul medicilor va fi mult mai mic peste 10 ani, avand in vedere situatia actuala, fara a mai lua in considerare alte premize negative.

Nu acuz medicii de familie ca nu au semnat contractele, dar totodata sunt trist ca nu realizeaza ca vor veni vremuri cand vor merge la cabinet si toata ziua nu vor avea nici un pacient, vor veni vremuri cand vor fi luni intregi in care vor da consultatii gratuite pur si simplu pentru ca se vor satura sa tot astepte in speranta ca le va calca pragul vreun pacient. Ii fericesc mai ales pe cei care lucreaza la tara pentru ca acolo nu vor muri de foame, taranii vor veni la consultatie ba cu un ou, ba cu o rosie si in cazuri cu totul exceptionale vor aduce si o gaina. Le recomand carora mai au ceva bani sa mearga totusi in concediu si sa se mai gandeasca, cel mai probabil va fi ultimul an in care isi vor permite.

Sanatatea este clar ca nu va iesi din criza si de vreme ce statul se imprumuta ca sa nu intre in colaps – si punct (cf. Eugen Radulescu – director in cadrul BNR) – cu siguranta putini vor fi cei care vor mai avea profit in viitor.

One comment

  • Cum ar fi dacă …
    Cum ar fi dacă medicii ar face apostolat în România. Şi-ar câştiga Raiul.
    Cum ar fi dacă s-ar gândi mai întâi la cum să facă bine pacienţilor, chiar dacă ar avea puţine mijloace materiale, şi chiar dacă ar câştiga mai puţini bani.
    Cum ar fi dacă majoritatea medicilor români care au plecat în cele patru zări s-ar întoarce acasă şi ar lupta pentru ca sistemul de sănătate să fie din nou pus pe picioare.
    Dacă ar fi mulţi şi uniţi, ar fi o forţă.
    La fel şi noi românii de pretutindeni, dacă am fi uniţi şi cu credinţă în suflet, am reprezenta o forţă.

    Se ne gândim la Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeii. Cât de mult bine a făcut acest doctor chirurg sfânt fără de arginţi, câte vieţi a salvat el având condiţii de dotare spitalicească foarte modeste şi ne pretinzând nici o compensaţie materială, ci mulţumindu-se cu strictul necesar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *