Terminologia crizei [1]

++ 17 august 2011 ++

Una dintre pacatele pe care le fac multi reporteri care discuta despre criza in presa este faptul ca nu ia seama cu atentie la cuvintele pe care le folosesc. Sa incercam sa explicam cativa termeni foarte des folositi ca sa intelegem mai mult. Sa incepem chiar cu cuvantul criza, care nu este atat de inspaimantator pe cat pare atunci cand este scris cu bold in titlul articolelor sau cand este pronuntat accentuat de reporterii de la stiri sau de la show-urile vorbitoare. Asadar, conform DEX, criza inseamna: “Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli”. Iata asadar ca criza este doar un moment intr-o evolutie si poate fi momentul inainte de vindecare, dar si momentul inainte de moarte. Deci exista lucruri mult mai grave decat criza actuala, un simplu exemplu ar fi un nou razboi mondial prelungit pe 50 de ani.

Referitor la caderea bursiera de zilele trecute se tot vorbeste de “o noua criza“, sau de o “criza similara celei din 2008“. Iata cateva exemple de articole:

Jurnalul National: O nouă criză bate la uşă. Bursele lumii au pierdut 4,5 trilioane de dolari in 10 zile
– Romania Libera: Borbely: O nouă criză ne-ar putea afecta dacă intervine instabilitatea politică
– Gandul: CRIZA din 2011 comparată cu cea din 2008. GRAFICELE care NE SPUN CÂT DE GRAVĂ E SITUAŢIA
– Site-ul Bloombiz: Ne confruntam cu un bis al crizei din 2008? Argumente pro si contra

Este penibil sa strigam cu surle si trambite ca o noua criza poate sa apara, de vreme ce vechea criza veche nu a trecut. E ca si cum avand o durere de cap foarte intensa, peste 5 minute te vaieti ca din nou te doare capul. Pai cum sa te doara capul din nou, daca durerea dinainte nu ti-a trecut?! Care sa fie oare insa motivul pentru care reporterii si politicienii folosesc acesti termeni. Sa incepem cu politicienii: pe langa faptul ca sunt mai prosti ca reporterii, politicienii aflati la putere – atat la noi cat si in afara – vor sa creeze iluzia ca ei au luat oarece masuri anti-criza si au rezolvat-o, iar ce vine acum e o criza noua. Bineinteles, masurile luate nu au avut nici un rezultat deoarece practic masurile luate de ei nu au facut decat un mare furtisag: au mutat datoriile de la banci in conturile guvernelor si acum o sa inceapa sa pice statele.

Este o realitate incontestabila discutata de multi analisti, si dezbatuta pe multe bloguri si formuri faptul ca criza abia a inceput si ca masurile luate de guverne pe ambele parti ale Atlanticului nu au facut decat sa “arunce cutia mai departe pe strada”. Cu toate acestea, mai exista inca reporteri care prin termenii folositi dau dovada ca nu cunosc realitatile si ca nu stiu sa relateze nici macar o situatie ca atare – criza care a fost, este si va fi – despre care numai superficialitatea i-ar indemna sa o descrie altfel  – o noua criza.

Oare ce argumente ar putea aduce cineva ca sa foloseasca astfel de termeni? Oare chiar a fost cineva convins ca criza a fost temporara, ca revenirea din recesiune a fost reala sau ca lucrurile o luasera din nou pe calea cea buna? M-ar mira de vreme ce realitatea este atat de clara: datoriile cresc, criza va continua, revenire nu exista deoarece nu are din ce sa existe.

Un alt termen interesant si fierbinte este “injectia BNR“. Ce poate BNR sa injecteze altceva decat “lichiditati” si cum poate sa o faca altfel decat prin operatiuni “repo“. In spatele acestor termeni tehnici nu se ascund altceva decat niste actiuni disperate ale BNR de a amana momentul in care bancile vor pica inevitabil, fie din cauze externe – retragerea de capital de la mamele lor -, fie din cauze interne: foametea de bani, evaporarea depozitelor si fuga catre aur si alte investitii tangibile ale celor care mai au un cap pe umar. Mai concret, operatiunile de injectare de lichiditati pe care BNR-ul le face, inseamna ca BNR imprumuta bancile cu bani deoarece bancile nu mai au cu ce sa se imprumute intre ele si vine omul la ghiseu sa isi ceara banii pe depozite si bancile trebuie sa le plateasca desi nu au de unde. Bineinteles, inainte sa cada bancile, probabil dobanzile vor exploda la niveluri mai mari ca cele din 2008. Problema mare este ce va face guvernul intre timp, cum se va mai imprumuta la astfel de dobanzi. Iata cum, BNR face injectii cam degeaba cata vreme inca cheltuim mai mult decat producem si ne imprumutam intr-un ritm galopant, exponential mai mare decat bruma de crestere a PIB-ului care comparata cu cresterea indatorarii este irelevanta. Pentru a sustine o dezvvoltare sustenabila si o revenire reala din criza, va fi nevoie ca la nivel national sa exportam mult mai mult decat importam si bineinteles, va fi nevoie ca alesii nostri sa puna frana la constructia de sali de sport, fantani cantatoare, drumuri nationale temporare care se decojesc dupa 2-3 ani de mers pe ele, etc. Altfel, toate injectiile BNR-ului nu par decat un scartait al ABS-ului inainte de a ne prabusi in prapastie.

Kicking the can down the road” sau “impingerea cutiei mai departe” este poate termenul care explica cel mai clar ce s-a facut pana acum in legatura cu criza la nivel mondial. Termenul denota amanarea rezolvarii unei probleme si aruncarea acesteia in viitor pentru desteptii care vor veni dupa alesii actuali pentru ca solutii usoare nu prea exista. Iar solutii grele care sa rezolve criza nu doar ca trebuie sa gandesti ca sa le planifici si sa le implementezi, dar dureaza si o carca de ani pana ca acestea sa dea rezultate. De exemplu, succesul actual al Germaniei este datorat in primul rand masurilor luate de Gerhard Schröder inca din 2001 cand a facut reforma pensiilor si a stimulat dezvoltarea sectorului auto, lancea economiei germane. Expresia este folosita in presa de limba engleza in diferite contexte si cu diferite ocazii. De exemplu:

– la prima si a doua “salvare” a Greciei; practic prin imprumutarea Greciei nu s-a facut decat imprumutarea acesteia cu oarece bani pentru a-i da bancilor astfel incat acestea sa poata sa isi primeasca investitiile prost facute inapoi iar grecii sa incerce sa vanda intre timp cateva insule, ceea ce bineinteles nu se va intampla si prin urmare, nu s-a facut decat aruncarea cutiei putin mai in fata pana cand ne vom intalni cu ea din nou;

– la marirea limitei de indatorare a SUA: de departe statul cel mai indatorat si cel mai imposibil de scapat de datorii, SUA nu incearca nici macar sa taie din cheltuieli, in principal din cheltuielile militare; sistemul ticalosit este atat de stabil in SUA incat chiar cu riscul ca statul sa intre in faliment, americanii nu sunt dispusi sa taie cheltuielile militare; prin urmare momentan au dat verde tiparnitei pana la atingerea urmatoarei limite, asadar s-a aruncat cutia mai departe …

– imprumutarea statului: lunar statul roman se imprumuta de sume imense pentru a putea face fata cheltuielilor in vremuri in care veniturile din taxe si din companiile de stat nu sunt suficiente pentru a hrani toate necesitatile statului si toate proiectele de care firmele capusele ale matusilor si cumnatilor politicienilor au nevoie pentru a face fata foametei de bani a patronilor lor; asadar, statul trebuie sa cheltuiasca bani si nu are venituri, prin urmare se imprumuta de unde mai poate deocamdata, asadar arunca cutia cu problema datoriilor mai departe pentru viitorii politicieni care conform filmelor SF din trecut pot sa scoata intr-un oarecare viitor omenirea si prin urmare si Romania din criza;

 

4 comments

  • De unde vine de fapt – marea criza

    In 2003 discutam cu un avocat problema diferentei salariale din vestul bogat si estul sarac dar productiv. Pentru mine si el, era evident de atunci ca lucrurile nu or sa mai mearga mult timp asa. Istoric vorbind la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, SUA a iesit intr-o pozitie aproape monopolista, contracandidatii ei erau la pamant. Germania, Japonia, Anglia, Franta si restul erau in ruine. Astfel in SUA productivitatea a putut sa creasca dupa bunul plac, un timp mai lung. Aceasta productivitate libera de concurenta sa reflectat in cresteri de salarii cat si in valoarea monedei americane. Totusi in timp Germaia si Japonia au revenit in economia mondiala, dar inca mai era loc pentru crestere pana in anii 90. Datorita faptului ca pana in anii 90 a fost loc pentru toti, westul a copiat cresterea salariala a americii. Dar aceasta lume nu mai putea sa tina mult, iar zorii negri au aparut la orizont.

    Sa ma explic, un salar bun in China este de 200$ pe luna. Un salar prost in SUA este de 7.25$ pe ora,x-8 ore pe zi da=58$, ori 20 de zile lucratoare pe luna, da 1160$. Stiu veti spune ca in SUA atat preturile la cheltuieli cat si la chirii sunt mult mai mari, intr-adevar asa este. Si totusi daca impartim 1160 la 200 vedem ca iasa o diferenta de 5.53 de ori, asta in cel mai optimist caz. In realitate diferenta este cam de 10 ori.

    Daca s-ar face un clasament mondial al salarior in grame de aur, am vedea ca un betonist american castiga de cam 10 ori cat un chinez, chiar daca au aceas productivitate. Aici este de fapt dezechilibrul, iar acest dezechilibru salarial nu mai poate dura mult. Era normal ca companiile sa-si mute productia in China unde forta de munca reflecta mai bine oferta salariala in domeniul respectiv.

    Acuma s-a spui lumii vestice ca munca lor valoreaza atatea grame de aur si ca aceasta este valoarea mondiala a munci lor, este o problema grea. Ma indoiesc ca vesticul invatat cu luxul va accepta aceasta realitate. Ma tem ca va fi adus cu forta la realitate, mai intai prin cateva crize economice repetate, ca apoi un razboi sa aranjeze situatia. Crizele deja le avem, mai ramane razboiul ca ultima solutie convenabila pentru carmuitori omenirii de azi. Cum spuneam este o criza a vestului si nu a estului, o criza cu radacini istorice, dar in acelas timp si o criza artificiala, intretinuta pentru a servi unui interes anume.

    Din pacate aici s-a ajuns, asta datorita lacomiei, minciunii si altor cauze, toate avand cauza principala indepartarea omului de Dumnezeu. Evident ca subiectul descris de mine este doar o fata a problemei, problema find cu mult mai complexa.

    • Diferenta productivitatii este intr-adevar unul din fundamentele rupturi sistemului actual. Interesant si mecanismul cum s-a ajuns la mentinerea unor diferente atat de crase intre productivitatea din SUA si cea din China. Conducatorii din ambele parti au pus umarul la dezvoltarea acestei rupturi: unii pentru a profita eltitele si pentru a le permite sa faca bani si mai multi – uimitor cum se mutau in China sau aiurea companii profitabile doar pentru ca acolo se puteau realiza profituri mai mari – iar altii pentru a deschide putin surubul si a incerca sa propteasca sistemul comunist pentru inca vreo 10-20 de ani. Banuiala mea e ca adevaratul soc va veni nu prin destramarea Europei si nici prin degringolada din SUA ci abia cand la acestea doua se va adauga implozia din China, atunci sa vezi criza mondiala …

  • Gheorghita7

    Mda, se pare ca aceasta este directia planificata.

  • Pingback: Gunoiul de sub preș « Gigel Chiazna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *