Liniştea dinaintea furtunii

++ 23 OCT 2011 ++

Ce se va intampal cu Europa se va decide zilele acestea. Cel putin asa ni se spune de cateva luni in aproape fiecare saptamana. Pana aici le-a fost grecilor, bancile sunt cu un pas in groapa, nimic nu se mai poate face. O sa inceapa sa tipareasca bani, o sa se gaseasca o solutie cumva. Vor venii chinezii! Grecii vor vinde insule. Nemtii se vor intoarce la marca. S-a strigat de atat de multe ori “lupul!” incat daca maine cand ma duc la bancomat, voi fi printre primii care isi pun problema daca acum a venit sfarsitul, nu voi fi deloc surprins si voi zice: ah, ce bine, in sfarsit incepem sa o luam de la zero. Bineinteles, la multi nu le convine sa o ia de la zero: cel putin unul dintre cei mai bogati romani are probabil sictir de treaba asta. Patriciu – primul patron din Romania si unul dintre cei mai bogati a pornit in ianuarie 1990 de la zero. Iata deci ca luatul de la zero le va prinde multora bine. Pentru un comunist din CC-ul PCR-ului din Dolj, luatul de la zero a insemnat vanzarea de ceapa in piata, in primavara anului 1990. Nu a durat insa mult, incet-incet lucrurile au reintrat in “normal” si acum de la ceapa – desi putin probabil – a ajuns la baruri, terase si alte magazine in centrul Craiovei. Iata deci ca reset-ul este uneori bun si pentru cei care au si pentru cei care nu au o oarecare pozitie linistitoare in actuala configuratie a sistemului.

Nu stiu de ce, dar am sentimentul ca cei mai pierzatori din toata treaba asta nu vor fi romanii. La urma urmei, pe langa hartii si conturi digitale, valoarea consta si din know-how, sanatate, experienta, putere de munca si obisnuinta cu un anume standard de trai care pentru romani nu este deloc prea ridicat. Deci daca este sa o luam de la zero, noi vom avea de unde sa pornim, mai ales ca aproape 40% avem o tara, avem o oarecare gradina si cateva arii de pamant.

Nu este nevoie ca sa citim stirile cu deciziile pe care le vor lua sefii de state si ministrii de finante de la summit-ul de la Bruxelles pentru a banui in ce directie se indreapta solutia: tiparnita. Ceea ce au facut americanii sunt nevoiti sa faca acum europenii, cu intarziere, deoarece procesul de decizie este mai complex si puterile care iau deciziile sunt mult mai fragmentate in UE decat in SUA. Actorii cu alte cuvinte sunt mai diferiti, este ca un fel de sah intre mai multi jucatori o data. De aceea, oricat de mult a incercat Merkle sa duca pierderile inspre adevaratii pierzatori, care sunt bancile, situatia este de asa natura incat nu va reusi si va fi nevoita, in ciuda opozitiei poporului german, sa plateasca din banii contribuabililor germani datoriile facute de nemti, irlandezi, portughezi, italieni si in cele din urma chiar francezi. Reculul acestui compromis se va vedea la urmatoarele alegeri cand vrem, nu vrem, un urmas al lui Hitler care sa ii scape – de data aceasta nu de datoriile lor ci de ale porcusorilor – va fi greu de evitat.

Cu fiecare esec al intalnirilor liderilor europeni, si cu fiecare analiza a situatiei crizei europene, ni se aminteste ca fondul de stabilitate de peste 250 de miliarde de euro nu a reusit sa calmeze pietele. Putini isi mai reamintesc optimismul din momentul in care acest fond a fost lansat si surprinderea ca europenii au luat in sfarsit masurile care trebuie pentru a face fata crizei, ca au scos la bataie rezerve financiare comparabile cu o arma nucleara intr-un razboi conventional. Pietele au fost calmate atunci … pentru o zi doua, dupa care teroarea s-a reinstalat: indecsii au inceput sa cada si dobanzile la credite sa explodeze din nou. De ce aceasta suma care pe atunci parea imensa nu a facut fata, ba chiar unii au considerat-o disproportionata cu nevoile este un mister! Cum am putea avea incredere ca indiferent pe orice suma vor cadea de acord acum sefii de state, daca “piata nu va fi calmata”, nu vom scapa de sabia lui Damocles?  Ce anume se ascunde in spatele asa-zisului sentiment al pietei si in spatele asa-zisei increderi a investitorilor? Ce rol anume poarta aceste agentii de rating, care totusi au dat-o in bara crunt in 2008? Oare daca aceste agentii de rating sunt pur si simplu setate pe “sentiment negativ”, va scapa Europa in urmatorii 50 de ani de situatia actuala de volatilitate? Sau pur si simplu vom astepta pana cand isi ating si americanii limita de indatorare si dezbat si ei 2-3 saptamani pentru ca grijile investitorilor sa se mute peste ocean si pentru ca europenii sa mai ia un respiro pana cand atentia se intoarce inapoi inspre euro?

Bancherilor le convine de minune aceasta situatie tensionata: dobanzi de 40-50% pentru Grecia, asta inseamna ca in 2-3 ani isi scot banii in caz ca dupa aceea Grecia va pica. De picat nici vorba, ca bancile sunt prea mari ca sa cada, europenii nu vor face greseala pe care au facut-o americanii cand au lasat pe Lehman Brothers sa falimenteze. Cat despre ratinguri, cu cat mai proaste, cu atat mai mare dobanda pe care o cer … investitorii si cu atat mai mari castigurile. Ce recesiune, ce riscuri, ce contractie a creditului? Dobanzi mari, riscuri mari – bancile au de munca, si nu au nevoie nici de angajati prea multi pentru ca acum afacerile se fac cu statele nu cu firmele. Nu mai este nevoie de o armata de ofiteri de credit sa faca analize, o armata de analisti sa fara rapoarte si estimari: doi trei “experti” care sa dea declaratii la presa despre riscul mare de tara si pericolul … contagiunii, incat afacerile sa mearga mai bine ca niciodata. O noua paradigma a afacerilor financiare se naste: afacerile pe muchie de cutit: te prefaci ca mori ca sa iti pompeze altii sange in regim de urgenta de la alti muribunzi care nu sunt la fel de mari ca tine pentru a pretinde salvarea.

S-au obisnuit bancherii si traderii chiar si cu protestele si cu falsele primaveri. Se cred atotputernici. Traderii de la Chicago Board of Trade au pus pe fereastra un mesaj: “Noi suntem cei din 1%” – in batjocura fata de cei 99%, bineinteles. Si traderilor le convine situatia de volatilitate, dupa cum spunea faimosul trader independent la BBC acum vreo 2 saptamani: “de multe ori ma culcam noaptea visand la o astfel de criza” (vezi interviu). A socat prin declaratia sa dar a prezentat si pentru oamenii simpli ce anume se ascunde in spatele “volatilitatii” si a “tensiunii” de pe pietele financiare si de credit.

Cu ce afecteaza aceasta situatie omul obisnuit, care se scoala dimineata, merge la munca, se intoarce seara, se uita la stiri, vede cum preturile cresc, salariile scad sau raman la fel in cel mai bun caz, acolo unde mai exista salarii si unde plaga somajului nu a atins inca. Cu ce in plus, vreau sa zic, pentru ca oricum il afecteaza si mai ales il va afecta iarna aceasta dupa scumpirea gazului, a benzinei si a electricitatii si dupa contractia locurilor de munca. In primul rand, afectati sunt cei care au credite mari, care sunt la limita expunerii si nu stiu ce solutie sa gaseasca: sa refinanteze, sa schimbe moneda, sa vanda ce au cumparat cand preturile erau sus, ca sa plateasca o parte din credit si sa se usureze, sau sa mai pastreze ce au cumparat in ideea ca preturile vor avea vreo oarecare revenire sau in ideea ca piata muncii se va imbunatatii si salariile vor creste. De asemenea, cei care au de vandut si au optiunea fie sa vanda acum sau sa mai astepte, sunt pusi in mari dileme. Nu am mai mentionat pe cei care au depozite si stau cu frica in glanda ca bancile vor pica. Sa cumpere sau sa nu cumpere aur, sa cumpere sau sa nu cumpere teren agricol, sa cumpere sau sa nu cumpere franci elvetieni sau dolari americani. Tot foarte incurcati sunt si cei care vor sa isi cumpere o masina noua: sa se arunce la un credit pentru o masina noua, sau sa mai traga de rabla pentru a strange bani pentru zile negre. Dar daca e sa ii stranga, ce o sa faca daca pica bancile? Nu mai doresc sa vorbesc de firme si de cei care sunt in situatia de a efectua investitii si de a incepe proiecte pe termen mediu-lung: aici numai nebunii se arunca. Oricum trebuie sa fie cineva nebun sa faca afaceri in Romania, dar sa mai faci afaceri in Romania in ziua de azi, cu adevarat trebuie sa inchizi televizorul, internetul si ziarele si sa te arunci cu capul in fata nepasandu-ti ce se intampla. Cat de bine este insa, ramane de vazut pentru ca nu putini sunt cei care au facut asa si in anii 2008-2009 cand deja se zvonea si pe la noi de o criza prin SUA si cand cei care nu citeau presa internationala si nu erau la curent cu orice miscare, traind in lumea lor, au facut investitii atat de riscante incat multi au ajuns acum sa regrete amarnic ca macar nu au intrebat un prieten inainte sa arunce cu banii in investitii care mai tarziu i-au dus in faliment. Asadar, ignoranta nu poate fi o binecuvantare totdeauna.

De ce am intitulat insa acest articol linistea dinaintea furtunii? Banuiala mea este ca saptamana aceasta furtuna se va dezlantui si mai intens peste Europa. Nu prevad o cadere a bancilor, dar imediat dupa ce se va ajunge la o solutie, pun pariu ca bursele vor jubila 1-2 zile pana cand vor incepe agentiile de rating sa taie in serie ratingurile Spaniei, Portugaliei, Irlandei, Frantei si poate ca un KO al Europei intregi, se vor atinge chiar si de Germania. Atunci sa vezi sentimente negative pe bursa si pe piata creditelor, atunci sa vezi intalniri de urgenta, bailout-uri, austeritate si masuri radicale. Nu ar fi prima data cand pe cine nu il lasi sa moara nu te lasa sa traiesti: teroristii financiari isi au deja munitiile pregatite si nu se vor da inapoi de la a provoca tulburari cat mai mari pentru ca volatilitatea aduce profit.

UPDATE 27 OCT 2011 – deocamdata au ajuns la un acord

UPDATE 30 OCT 2011 – Italia se imprumuta la dobanzi record

2 comments

  • Ceea ce m-a foarte fascinat foarte dupa 1989 incoace este felul in care ne-am raportat noi romanii la tara noastra. In timp ce altii au facut orice ca sa-si recapete tara inapoi, si prin asta inteleg chiar orice, si au asteptat acest moment cu rabdare foarte mult timp, noi nu am stiut cum sa scapam mai repede de tara pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Asta in termeni curenti s-ar numi sinucidere. Dupa 1989 am avut sansa de a incepe sa construim ceva de la zero. Multi erau epuizati de perioada comunista si nu au mai avut energia de a se chinui in continuare pe bani putini pentru ca sa existe sansa unei adevarate schimbari. Latura materiala a fost mai puternica. De ce sa nu castigi bani multi pe aiurea chiar daca te chinuiesti, dar ai rezultate, nu-i asa? A ramane in tara si a castiga praful de pe toba cu aceiasi munca nu renta. Si astfel au plecat din Romania cei care ar fi putut sa faca schimbarea, si au ramas majoritari cei care au fost refractari schimbarii. Ceva tot au schimbat si acestia si anume strict nivelul lor de trai, afundad tara in abisul saraciei si dand-o pe mana a tot felul de minoritari care au facut cam ce au vrut, in timp ce majoritatea s-a dispersat in cele patru vanturi pentru un trai mai bun. N-am stiut sa ne construim acest trai bun la noi acasa – ca aveam cu ce – n-am stiut sa alegem acei lideri care sa vrea binele tarii si nu pe cel personal.
    Ma abtin sa critic prea des aspectul plecarii masive din tara, pentru ca am fost aspru apostrofata – chiar desfiintata – ca nu trebuie sa judec pe cei plecati, ca nu stiu circumstantele care i-au determinat sa o faca, etc., etc. OK incerc sa nu judec, desi si eu am avut ocazia sa raman in occident, si dupa doi ani nu am stiut cum sa ma intorc mai repede inapoi la saracia lucie de aici. Pentru mine mai mult dect banul conteaza starea sufleteasca. Nu pot fi fericita cu bani multi printre straini, intr-o alta lume care nu rezoneaza deloc cu spiritualitatea, cultura si limba in care am fost nascuta. Dar stiu ca gusturile nu se discuta …
    Daca va trebui ca romanii sa o ia de la zero, s-ar putea ca sa nu mai aiba cu ce. Cam totul a fost de vanzare in acesti ultimi 21 de ani, inclusiv terenurile agricole. Poate unii mai tineri si mai sanatosi se vor intoarce la plug, la carul cu boi, la conditiile minimale de existenta de la tara, la peisajul idilic si la traiul in mijlocul naturii. Ati sesizat poate ironia ultimelor cuvinte, desi totul este posibil. Oricum intoarcerea la zero va fi mai usoara pentru mare parte dintre romani pentru ca diferenta dintre zero si ce au nu este atat de mare. Cei din tarile „civilizate” si dezvoltate vor avea un soc. Ei sunt obisnuiti un un trai pamperuit si ghiftuit, incat lipsurile de orice fel ii vor deruta la maximum si ii vor duce in disperare.
    Si apropo, cand ne returneaza Germania datoria, ca doar nemtii sunt oameni seriosi, pe care te poti baza. Urmasi ai lui Hitler pe plan local nu cred ca vor mai exista. Va veni insa unul in plan mondial. In fond jocurile sunt facute de cei care detin banii, trans nationali, transfrontalieri si care detin controlul total al economilor tarilor. Criza va veni atunci cand vor decide ei. Ceea ce a ramas de facut este sa ne descurcam cum putem in jungla restrctiilor economice care vor veni. Cum s-a declansat oare acest mecanism al crizei generale? De ce pana in secolul XX nu existau aceste crize economice, si fiecare stat isi regla in mod satisfacator propira economie? Cred ca s-a intamplat asa pentru ca nu existau amestecuri masive in treburile interne ale statelor, amestecuri care au scavizat iremediabil fiecare stat. Si curios, nu-i asa, statele care sunt cel mai crunt afectate sunt cele crestine, si cu populatie de rasa alba.

  • Pingback: Gigel Chiazna » Crash pe bursa azi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *