Chestiuni despre un anume tip de experiment

CMS_Higgs-eventAm văzut şi revăzut recent un episod din seria “Planeta la control” de pe National Geographic despre cum a fost la început – primele secunde ale universului în teoria Big Bang-ului.

Mi s-a părut foarte interesant documentarul, mi-a stârnit curiozitatea despre acceleratorul de particule LHC, deoarece în perioada în care i-au dat drumul eram preocupat cu alte treburi şi nu am fost pe fază când unii se panicau că o să fim înghiţiţi de micro-gaura neagră. Şi tot cu ocazia asta am înţeles mai exact problema în care a intrat ştiinţa, nu prea bungheşte cum s-a trecut de la energie la masă, care a fost cauza care a generat mişcarea asta, şi cum de materia a învins antimateria şi alte semne de întrebare la care încearcă răspunda LHC-ul.

Tot cu ocazia asta am înţeles şi ce este (dacă există) bossonul Higgs şi câmpul cu pricina şi câte semne de întrebare încă sunt şi încă o apară după experiment, chiar dacă o reuşească sau nu. De fapt, orice s-ar întampla, experimentul ăsta va împinge frontiera fizicii particulelor elementare, şi a ştiinţei în general, către noi limite, cu totul fascinante şi pline de un incitant neprevăzut. Adică, se cam coace o nouă revoluţie în ştiinţă, oriîncotro o bată rezultatele. Stephen Hawking chiar spunea orice s-ar afla din LHC, vom afla o grămadă de lucruri despre univers. Dacă vom găsi bossonul, vom avea o teorie mai precisă, iar dacă nu, va trebui căutam alte teorii. speram criza nu a frânat reparaţiile şi acum în toamnă chiar o îi dea drumul din nou şi vedem ce se întâmplă.

Minunat ce încearcă omuleţii de ştiinţă facă, caute prin măruntaiele materiei în încercarea de a afla chestii atât de extraordinare, facă experimente care simulează condiţii care se pare nu mai există acum nicăieri în univers, adică din ce spunea japonezul din documentar, condiţiile astea nu prea mai există în prezent, nici măcar în cine ştie ce super nova sau gaură neagră, particulele elementare nu se prea ciocnesc azi nicăieri în univers. Din ce am înţeles eu, chestia asta e destul de clară, cel puţin aşa se pretinde. Acum, nişe extratereştrii mai pricepuţi ca noi la fizică or avea deja nave spaţiale care funcţioneaza pe cine ştie ce quarci produşi din ciocniri de particule elementare, e şi asta o părere. Dar cel puţin, din ceea ce ştim, suntem intr-adevar privilegiaţi asistăm în „exclusivitate” la un show unicat.

Ce ma mira totusi, este cat de mult efort pot sa depuna oamenii ca sa faca niste experimente atat de inutile totusi. Ceva util aflam, intr-adevar, dar eu cred ca totusi se pierde mult effort aiurea. Nu vreau sa explic de ce cred ca sunt inutile, insa cred ca era mult mai util un experiment prin care incercau sa depisteze daca exista Dumnezeu. S-a cam bombanit prin presa ca incearca ei sa depisteze “particula lui Dumnezeu”, dar stati linistiti, e doar gargara, e un fel de a spune ca incearca sa depisteze o particula care a ajutat la transformarea energiei in masa, insa chiar daca o depisteaza, o sa se iveasca si mai multe intrebari si probleme, adica de unde vine acea particula, ce-i cu campul asta si ce vrea el? Una e sa dea formula cu campul lui Higgs ca sa iese acolo ecuatia lui Einstein fara virgula si alta e sa dea si o explicatie de cum s-a produs acel camp si de ce. Asta o sa cam fie din ce banuiesc eu, urmatoarea problema.

Acum, ca veni vorba de Dumnezeu, imi amintesc ca in mediul protestant e raspandita o povestioara legata de intrebarea daca exista Dumnzeu. Un profesor pune intrebarea: exista Dumnezeu? Un elev raspunde: da. Profesorul intreaba: de unde stii, nu L-a vazut nimeni? Elevul destept raspunde si el: da ce, aerul l-a vazut cineva? Si credeti ca exista, nu? Prin urmare si Dumnezeu exista. Si toata clasa ramane muta! Iar in unele povestiri, acel elev era Einstein. Nu stiu cat de adevarata e povestirea, nu stie nimeni, nu m-ar mira sa nu fie, protestantii obisnuiesc sa nasca istorii de astea mai mult sau mai putin adevarate, ca sa intre in polemica cu ateii. Pentru ca le cam place la protestanti sa polemizeze, ca de la asta a inceput si ruptura lor de catolicism si toate schimbarile care au urmat. De fapt, polemizarea stiinta-religie, daca ma gandesc a pornit chiar ma inainte, prin scolasticismul catolic, dar nu prea am studiat problema asta.

Ce povestioara interesanta asta si cate lucruri se pot dezbate despre ea. Mai intai, niste atei ar putea spune – si chiar spun – ca aerul se poate vedea, adica omul a construit mecanisme de observatie a aerului prin care acesta se poate observa si analiza, ba chiar se poate experimenta cu el, se poate manevra in variate moduri, i se pot deduce proprietatile, se poate folosi aerul la fel de usor ca o coala de hartie pe care o vad, o studiez, o cocolosesc si daca vreau ii dau foc. Dar ma rog, ideea e ca nu il vedem cu ochii naturali, ne trebuie niste “extensii” care sa il vada. Si un raspuns la argumentul adus de atei poate fi ca asa cum aerul nu il vedem dar exista, de aici rezulta ca poate sa existe si Altceva pe care nu Il vedem, dar El exista. Si acel Altceva, este exact Dumnezeu. Stiinta pretinde ca se bazeaza pe experimente reproductibile, adica spune ceva decat daca a aflat cu certitudinea data de sistemele de deductie folosite ca acel fenomen se manifesta de fiecare data la fel in aceleasi conditii. Sa nu intram in cuantica, ca deja acolo e cam exact invers, dar ma rog, in general sa zicem ca asa e.

Eu ma mir insa ca nici un om de stiinta ateu nu s-a gandit sa experimenteze daca cumva Dumnezeu exista, sa incerce sa descopere chestia asta. S-au strans mii de oameni de stiinta, s-au cheltuit miliarde si milarde de euro ca sa se construiasca LHC-ul asta si totusi, un experiment de grup pentru descoperirea existentei lui Dumnezeu nu s-a facut. Zic de grup pentru ca personal, evident probabil exista multi oameni care au incercat sa vada ca exista Dumnezeu si s-au convins ca exista. Sunt nenumarate exemple, un om care dorea sa se sinucida a zis: hai sa vad inainte daca exista Dumnezeu ca nu cumva sa ajung in iad. Apoi, in timp ce statea el pe ganduri, a venit un om si i-a zis: nu te sinucide, exista Dumnezeu si are un plan cu tine. Sunt probabil si multi care au facut cine stie ce experiment ca sa vada daca exista Dumnezeu si au fost dezamagiti. Un om de exemplu, a facut o crima numai ca sa vada daca il pedepseste Dumnezeu. A omorat pe cineva la intamplare, si apoi s-a uitat la cer sa vada daca il trazneste Dumnezeu. Si pentru ca nu i s-a intamplat nimic, a mai facut o crima, si inca una …. si a ajuns la puscarie in final, unde dupa ani si ani, a aflat insa ca exista intr-adevar Dumnezeu. Acum are alte probleme, se framanta cum poate sa se ierte pentru ce a facut, dar e alta poveste. Cam nepotrivit exemplul, nu mi-a venit altul in minte, dar ideea este ca avem oarece probleme cand incercam sa depistam daca exista Dumnezeu, pentru ca nu prea stim ce trebuie sa facem dupa si cum functioneaza Dumnezeu. Nu stim intr-adevar nici bosonii cum se dau peste cap, insa ne dam noi peste cap ca sa le vedem urmele pe care le lasa in urma ciocnirilor particulelor elementare.

Ce trist trebuie sa fie Dumnezeu uitandu-se cum se straduiesc oamenii sa afle un astfel de nimic, pentru ca cu sa fara bosoni, tot peste intrebari o sa dam, tot alte si alte intrebari o sa urmeze, nu e nimic nou pe pamant de cand cu “descoperirile stiintei”. Am ajuns noi pe Luna, avem Internet si toate cele, dar avem si mai multe boli de cap, arme de distrugere in masa si toate cele. Daca e sa tragem linie, progresul este o mare iluzie, o mare gogoasa, omenirea stie intra-adevar exponential mai multe si stiinta creste exponential, dar viata omului e la fel dintotdeauna, poate chiar mai grea. De fapt, daca ma uit la bunica de la tara, e cu mult mai tzeapana decat multi oraseni, are o viata mai altfel, mai linistita, mai cu sens, mai cu bucurie si pace. Si nu pentru ca musai e credincioasa, ci pentru ca asa e ea, asa e viata la tara, la asta te predispune, e dovedit. Poate ca asa era viata si alta data, inainte sa ne pierdem noi mintile cu modernisme si post-modernisme. Spunea un om mare, ca dupa primul razboi mondial lumea nu a mai fost cum era inainte, adica a cam devenit totul un spital de nebuni.

Sa revin insa la problema in sine. Cum experimentam ca exista Dumnezeu? Pai asta nu ar fi greu de facut, ca am aplica metode similare din stiinta. “Trial & error” a fost intotdeauna calea prin care am impins lucrurile mai departe, numai sa avem curaj sa facem trial si sa nu dam inapoi cand dam de error. Dar problema nu ar fi in “cum experimentam”, ci cred ca ceea ce ii tine pe oameni sa incerce asta, ar fi mai degraba “ce ne facem daca”. Ca daca descoperim bosonul Higgs, o sa avem o teorie mai clara, o sa stim niste chestii, poate o sa facem niste rachete mai ciumege, dar cam asta e tot. Nu trebuie sa ne schimbam viata cu totul, nu trebuie sa fim mai atenti la aspectele mai profunde si mai adanci ale vietii cum ar fi iubirea si ura, mandria si modestia, pofta si infranarea, vointa si lenea etc Imi dau seama ce soc trebuie sa fie pentru un ateu sa descopere ca exista Dumnezeu. Il inteleg. La ce bun sa existe Dumnezeu, daca nu o sa mai pot sa fac ce vreau eu, sa traiesc cum vreau eu ci o sa trebuiasca sa imi schimb viata, ca sa nu ajung in iad. Zic asta pentru ca “inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu”, cam cu asta incepem toti, cand intelegem si Il descoperim pe Dumnezeu, de cele mai multe ori frica este cea care ne intelepteste si ne face sa incercam sa ne schimbam viata. Intr-adevar Dumnezeu e cu totul altceva, si nu frica este ce vrea El sa ne transmita, e cu totul departe de orice intentie a Lui, ca doar e Tatal nostru, dar deh, copiii au nevoie de nuia ca sa stea departe de pericol, ca doar nu o sa ii apere drepturile copilului atunci cand baga mana in foc. E adevarat ca multi L-au cunoscut altfel pe Dumnezeu, nu prin frica, inceputul credintei lor a fost poate datorat harului care L-a coborat Dumnezeu asupra lor si lucrurilor pe care le-au vazut si le-au trait, macar pentru o vreme ca sa se intareasca in credinta si sa prinda un start pe cale. Caci asta e marea dinferenta intre un boson si Dumnezeu. Descoperirea unui boson, ne descopera ceva din “afara”, pe cand descoperirea lui Dumnezeu, ne descopera mai ales o gramada de lucruri despre “inauntru”. Si pe cat de interesante si frumoase sunt cele de din afara ale bossonului, infinit mai urate, ba chiar grotesti sunt cele dinanuntru si descoperirea lor provoaca zdruncinarea fiintei noastre launtrice si ne indeamna la eforturi care ni se par atunci supra-omenesti, dincolo de puterile noastre. Iar cea mai mare provocare este renuntarea la ceea ce constituie centrul fiintei noastre: orgoliul, sinele, ego-ul, acel ceva care produce toate reactiile si raportarile noastre la restul oamenilor si la societate (eu sunt mai bun ca asta, eu stiu mai multe, eu fac mai bine, restul sunt prosti, sunt gunoaie etc). Cam de asta cred eu ca se tem cel mai mult ateii, intuitiv si ca un ecou al constiintei care nu s-a stins total nici in cel mai mare ateu, necredinciosul cunoaste ca daca L-ar descoperi pe Dumnezeu, ar exista niste probleme. Dumnezeu nu e doar o curiozitate intelectuala si stiintifica. Dumnezeu nu e un set de principii si nici macar o doctrina. Chiar daca maine pe Wikipedia ar scrie chiar pe prima pagina ca Dumnezeu exista, chestia asta nu ar fi doar interesanta, extraordinara si provocatoarea pentru umanitate. Ar fi in primul rand o problema pentru mine, cel care acum fac ce vreau, pentru ca nu o sa mai pot sa fac ce vreau, ci ce trebuie. Simplist spus, pentru ca oricum nu o sa stiu ce trebuie, dar chiar daca presupunem ca oamenii de stiinta vor lua legatura cu Dumnezeu sau ca vor inventa un aparat de comunicare cu Dumnezeu si eu voi putea sa Ii pun intrebari, o sa am mari probleme.

Un parinte spunea ca oamenii se impart in oameni care vor si oameni care nu vor. Iar eu sunt sigur ca cei care vor sa Il descopere pe Dumnezeu, il descopera. Iar cei care nu vor, descopera bossoni si quarci. Sau dau din palme si din coada cand ii descopera altii. Dar daca ar stii ei ce pierd … Si mai ales ca bossonii si ei sunt tot de la Dumnezeu, si mult mai multe are sa ne descopere Dumnezeu, taine care nu doar o sa ne lumineze mintea ci o sa ne strafulgere toata fiinta si o sa ne transforme in continuu, intr-un mare continuu, chiar mai mare decat continuum-ul spatiu-timp. Dar pentru a-l descoperi pe Dumnezeu, e nevoie de smerenie, un fenomen prea putin analizat de oamenii de stiinta. De aceea “mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi.” (Elclesiasticul 3#19)

3 comments

  • Ca ateu agnostic, sunt placut surprins sa aflu ca un crestin este sincer interesat de experimentele de la Geneva. LHC are cu adevarat potentialul sa faca istorie in fizica, un domeniu care in ultimii 50 de ani a cunoscut o expansiune fenomenala, odata cu cristalizarea Modelului Standard al atomului. Acest model explica mult mai bine interactiunile particulelor elementare si toate particulele prezise teoretic au fost pana la urma descoperite experimental; cu o singura exceptie, bosonul Higgs. LHC ne va lamuri asupra existentei acestei particule, propulsand fizica particulelor intr-o noua era.

    Este, intr-adevar, absolut regretabil ca presa a preferat, ca intotdeauna, sa senzationalizeze subiectul. Oamenii simpli au inteles ca oamenii de stiinta de la CERN incearca sa demonstreze ca nu exista Dumnezeu, un lucru profund neadevarat.

    Nu sunt de acord cu tine cand spui ca e “trist” sa vezi cum se ciocnesc particule. In primul rand fizica este un domeniu important al cunoasterii, poate cel mai important cand vine vorba de lumea in care traim. In al doilea rand, descoperirile fizicii ne-au adus multe lucruri bune, multe aplicatii practice de care ne bucuram azi, poate fara sa ne dam seama. Cine stie cate vieti va salva sau imbunatati LHC peste 50 de ani? Este un experiment nobil, fascinant. Este o expresie autentica a a ingeniozitatii, curiozitatii si ratiunii umane. Nu e un lucru marunt sau de care sa ne fie rusine, din contra.

    Sunt multe domenii de cercetare si toate sunt valoroase din cauza binelui pe care vor sa-l aduca in lume, prin cunoastere sau rezultate concrete. Fiecare cu treaba lui. E asa rau sa fii fizician? E cumva o meserie necinstita sau care dezonoreaza? Nu, e una foarte legitima si foarte cinstita. Vrem sa intelegem cum functioneaza universul. Il neaga asta pe Dumnezeu? Eu zic ca nu. Unii framanta paine, altii sudeaza tevi, altii ciocnesc particule ca sa-si puna o paine pe masa. Avem nevoie si de paine, si de tevi si de particule sparte in bucati la viteze apropiate de cea a luminii.

    Sa lasam filosofii sa discute pe tema existentei lui Dumnezeu. Crede-ma, chiar si fara rezultate experimentale in privinta asta, disputa teologica mai suporta inca de cateva ori toata cerneala care a curs in intreaga filosofie religioasa a omenirii. Dumnezeu poate fi cautat in filosofie fara nici o problema.

    Si daca Dumnezeu exista, de unde stii ca daca fizicienii afla pana la urma cum functioneaza universul, pana in cele mai intime detalii, nu vor fi mai aproape de Dumnezeu?

  • zugu, nu sunt deloc impotriva experimentelor, sau a fizicienilor, imi pare rau ca a reiesit asta. imi manifestam o tristete ca oamenii nu doresc sa il caute pe Dumnezeu macar cu atata fervoare cu cat cauta sa gaseasca un bosson. insa prin asta nu neg importanta gasirii unui boson si nu sunt impotriva oricarui efort nu doar pentru a gasi bosonul, ci pentru a gasi orice inca nu stim. sunt chiar un pasionat al cosmologiei si regret ca nu m-am facut fizician. singurul motiv pentru care anul acesta nu am dat la facultatea de fizica a fost ca nu mi-am gasit diploma de licenta ca sa ma pot inscrie. in ultimul timp insa, dupa ce am citit asta (http://scottlocklin.wordpress.com/2009/10/15/the-problem-with-lee-smolin-and-physics/) cred ca se pierde cam multa energie in unele directii, cand s-ar putea cerceta multe alte chestii mult mai interesante.

  • Am citit intr-o carte “Himera credintei in Dumnezeu” o intrebare pus si simplu stupida pe care si-o punea autorul. Cine l-a creat pe Dumnezeu? Si m-am gandit daca cineva l-a creat pe El atunci si acel cineva avea nevoie de un creator, si acel de un alt creator si se ajungea la un ciclu infinit. Atunci mi-am pus intrebarea “Cum s-a creat prima particula din univers, si cum s-a creat a doua particula?” Pentru ca doar din doua lucruri diferite se poate crea un al treilea lucru din care sa se creeze universul. Cata ilogica in aceasta intrebare… Consider ca gandirea logica este cheia tuturor intrebarilor stiintifice ce nu isi au raspuns. Multe mucruri nu sunt logice in stiinta care incearca sa determine facerea lumii, dar prin intrebari simple totul se clarifica. De exemplu : Daca omul se trage din maimuta cum de nu a dispatut specia “pentru ca este ilogic sa ne gandim ca doar anumite maimute au evoluat, pe ce criterii au evoluat acestea??” si inca o intrebari “Acum de au supravietuit crocodilii si alte reptile cu sange rece erei glaciare daca aceasta s-a inceiat acum 10 mii de ani, pentru ca nu se putea crea o specie atat de repede, daca ne gadim ca au supravietuit prin pesteri ducandu-i mai in adandul pamantului pentru a se incalzii se pune alte 2 intrebari ‘cum ce s-au hranit, nu aveau decat sa se hraneasca cu ei insisi si asa specia disparea?’ si ‘cum de au stiut a s0a terminat era glaciara de au iesit la suprafata?'” Punand acestae intrebari nu vreau sa par ca sunt un necunoscator, stiu ca acest proces a turat mii de ani si nu a aparut instantaneu si s-a terminat instantaneu. Daca in credinta crestina se spune ca suntem un ajurul anului 8000 , acre este destul de aproape de 10000 atunci ce sa credem ? Eu unul nu pot sa cred cum de se considera oameni de stiinta si au doar teorii si dovezi de netagaduit 0. Si o mica remarca Daca s-au creat aparate cu care sa se vada aerul inima este “aparatul” cu care se vede Dumnezeu. Ia sa faca ei un experiment, sa se puna in genunci si din toata inima sa spuna 0 rugaciune, Dumnezeu le va raspune?? poate nu din prima dar staruind le va raspunde. Slava Lui Dumnezeu pentru toate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *