O privire înapoi

Cum ii sta bine calatorului (pierdut), mai ales celui care urca un munte (sau se taraste printr-o prapastie) este bine din cand in cand sa ne uitam inapoi pentru ca sa avem o imagine cat mai de ansamblu si pentru ca sa stim cat mai bine unde ne aflam in speranta ca cine stie cum vom putea gasi o iesire, vom putea intrevedea o cale de scapare, o luminita macar.

Bineinteles, cea mai de ansamblu imagine pe care o putem avea asupra crizei actuale ar pleca de la cateva consideratii despre problematica spirituala, mai precis o analiza a pacatelor pentru care Dumnezeu a ingaduit ca aceasta criza sa se intample. Vom trece peste aceasta analiza deoarece ne depaseste si este in primul rand datoria fiecaruia ca sa cugete la contributia personala pe care a adus-o la aceasta criza. Pentru ca de exemplu, bunica mea care are 85 de ani si traieste la tara habar nu are de criza, deoarece ea s-a multumit toata viata ei cu ce a avut, a mancat ce a avut, a multumit lui Dumnezeu daca a avut mai mult si prin urmare, nefiind luptata de patima lacomiei – pacatul primordial care a dus la aceasta criza -,  faptul ca i se taie pensia sau perspectiva ca nu va mai avea pensie deloc o lasa total nepasatoare. Pentru ea nu exista criza, pentru ca nici la televizor nu se uita deoarece “a observat ca ii zbarnaie creierii cand se cearta aia”.

Trecand de perspectiva spirituala, am putea sa abordam perspectiva istorica. Istoric privind, crize au mai fost, asa cum au mai fost si razboaie mondiale dupa crize. De ce de vreo doua razboaie incoace au inceput sa le numere, este un mister pentru mine deoarece orice razboi are mai mult sau mai putin implicatii globale, cel putin prin faptul ca oameni sunt ucisi, deci umanitatea toata pierde in fata lui Dumnezeu prin rautatea de care este capabila. Cand o mama are trei copii si doi dintre ei se ia la bataie, al treilea chiar daca este cuminte nu reuseste sa o bucure pe mama la fel de mult cum s-ar fi bucurat daca toti copiii ar fi fost cuminti si s-ar fi jucat in pace. Comparatia este copilaroasa, insa ce vreau sa subliniez este ca razboaiele care se duceau in Asia in secolul 12 se duceau si pentru ca ortodocsii din Imperiul Bizantin nu se rugau indeajuns pentru “pacea a toata lumea”. Bineinteles, nu pentru acest mic pacat a ingaduit Dumnezeu ca Imperiul Bizantin care era pe-atunci culmea civilizatiei sa fie efectiv anihilat cateva secole mai tarziu si in locul lui sa vina ce a venit – altele trebuie sa fii fost pacatele, si o minune a Bisericii consemneaza o aratare si o explicatie a ingerului unui sfant intr-o biserica din Constantinopol care ardea in urma atacului otomanilor.

Sa trecem insa la un scurt istoric al crizei din perspectiva economica si politica. Pana in momentul actual, putem separa deja criza in doua mari etape, una fiind cauza celei de-a doua, asa cum a doua va fi cauza celei de-a treia etape.

Criza financiara inceputa in 2008 a fost cauzata de cresterea preturilor la imobiliare – dar nu numai, pe fondul politicilor monetare defectuoase si a dereglementarilor. Politicienii, in dorinta de a fii alesi, au facut astfel incat poporul sa aiba acces cat mai facil la credit si de asemenea, si-au luat mana total de pe bancheri, lasandu-i sa-si faca de cap. Facutul de cap al bancherilor inseamna multe si a variat de la o tara la alta. insa mai ales in SUA acesta a insemnat in primul rand credite cu nemiluita pentru oricine si in al doilea rand ingineriile financiare complexe care au avut rostul de a masca adevaratul risc al creditarii nesabuite in vederea obtinerii unui rulaj de credite cat mai mare – bancherii castigand in primul rand prin intermedierea vanzarii acestor produse financiare complexe catre cumparatori naivi care insa aveau incredere in bancheri, tocmai pentru ca se asteptau ca statul sa ii controleze si sa ii monitorizeze cat mai bine. Pe scurt, s-a intamplat si la ei ce s-a intamplat si la noi cu FNI: “Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine”. Acelasi lucru l-au spus si bancherii investitorilor, de la investitori privati, la fonduri de pensii, fonduri de investitii, guverne, orase etc.

Criza financiara a aparut in momentul in care buba a iesit la suprafata si investorii au inceput sa aiba pierderi in acele investitii. A fost nevoie de o scanteie pentru a detona tot sistemul financiar deoarece pe langa aceste credite, liberalizarea pietei financiar a dus la crearea unor legaturi foarte puternice intre banci, prin asigurarile impotriva falimentului investitiilor. Asigurari este oarecum mult spus, ce s-a creat de fapt este un fel de casino global in care anumite banci pariau folosind banii investitorilor – deci nu protfitul propriu – impotriva produselor pe care le vindeau. Este ca si cum un dealer auto ar paria pe cat de mult rezista masinile pe care le vand ei, dupa ce le ridica clientii. Ei dupa ce ca castiga in primul rand pentru ca vand masinile, castiga si la primul accident al masinii. Insa problema a fost ca pe o masina puteau sa parieze 10 si nu doar dealeri dar chiar si producatori. Iar producatorii au ajuns sa nu le mai pese de calitatea masinilor care le vand, iar dealerii nici atat. Tot ce ii interesa era sa le vanda si eventual sa se strice cat mai multe si cat mai repede pentru a putea castiga din asigurari si din comisioane cat mai mult. Insa cand oamenii s-au prins ca masinile sunt o afacere proasta si ca mai bine merg cu autobuzul. dealerii si producatorii s-au dus la guvern sa ameninte ca daca nu ii salveaza, pe langa pericolul ca tara nu va mai avea masini si totul va fi blocat, vor fi dati afara si zeci de mii de oameni, deci guvernul  trebuie sa ii salveze si sa le dea bani. Atunci guvernul fiind prins cu usa nu a avut incotro si a salvat bancile si s-a ajuns astfel la criza datoriilor suverane (sau criza fiscala).

Criza datoriilor suverane consta asadar in problemele cu care se confrunta in primul rand statele din cauza preluarii povarei datoriilor de la banci. Pe langa aspectul moral al salvarii bancilor – de ce bancile rele sa nu falimenteze si sa ramana bancile bune pentru a putea curata sistemul de putregai? – aceasta etapa are o particularitate perversa: spirala dependentelor. Datoriile bancilor fiind preluate de state, au pus povara pe acestea si coroborat cu scaderea activitatii economice datorata contractiei creditului din criza financiara, statele nu fac fata datoriilor. Datoriile cresc de la an la an si determina statele sa impuna masuri de austeritate (in unele tari) sau masuri de tiparit bani si oferit pe tava bancherilor (in alte tari). Scad astfel veniturile, scade activitatea economica, datoriile cresc si la randul lor bancile avand expunere pe datoria suverana sunt din nou in pericol de a se prabusi si statele sunt din nou stranse cu usa sa le salveze. Deci in aceasta etapa avem doua probleme majore care se impung una pe cealalta: statul si bancile. Unde si cum se va termina aceasta spirala nu putem stii, deoarece suntem prinsi in ea in prezent si precum o elice cu doua palete care se prabuseste, nu stim care va lovi prima pamantul. In orice caz, nici una nu va mai fi ce-a fost, ci doar o forma schimonosita a ceea ce a insemnat o data: atat statul (care va fi foarte restrans) cat si bancile (care vor fi probabil nationalizate toate).

Ce se intampla cu statul in aceasta perioada? Austeritate: din incercarea de a reduce cheltuielile, razboaie valutare: din incercarea de a stimula exporturile, tulburari sociale din cauza austeritatii si a somajului. Ce se intampla cu bancile? Constranse de criza datoriilor, bancile sunt nevoite sa se contracte, sa isi constranga activitatea, sa se rezume la domeniile profitabile si sa renunte la expansiune. Toate acestea, pe langa falsificarea contabilitatii deoarece o contabilitate reala le-ar pune deja in situatii dificile. De aceea exista temerile legate de plecarea bancilor straine din Romania, deoarece acestea nu mai au bani si trebuie sa isi reduca expunerile, mai ales pe creditele neprofitabile si in zonele in care nu mai exista profituri. Dar nu doar bancile se constrang ci si marile companii nu mai fac investitii, nu cauta sa cucereasca piete noi, mai ales acolo unde nu sunt perspective de crestere. Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista. Romania a simtit pe pielea ei destul de dureros aceasta etapa. Iata doar cateva exemple: plecarea Nokia, plecarea Volksbank, neincluderea in Schengen, problemele din Italia, restrictii la munca in diverse state din UE etc. La nivel European deglobalizarea se manifesta prin amenitarea Greciei cu excluderea, incetarii oricaror tentative de extindere (vezi Turcia), implicarea individuala in razboiul din Libia (doar cateva state s-au aruncat la ciolan, fara sa se voteze sau sa se decida in comun) etc.

Pe langa impartirea evolutiei crizei in aceste etape, ar mai fi de subliniat actorii implicati in criza, deoarece situatia variaza drastic de la tara la tara si de la continent la continent. Sa incepem cu ce este mai usor. De departe, Asia este marele castigator din aceasta criza. Nu detaliem, insa nu doar China a avut de castigat, ci si alte state. Nici un Europa lucrurile nu sunt uniforme, Germania batand record dupa record la exporturi si la PIB in timp de Grecia este amenintata cu excluderea si cu masuri dure de austeritate iar Italia, Irlanda, Spania si Portugalia stau la coada. In general insa, tarile se impart in doua categorii:

economiile avansate (SUA, Europa de Vest, Australia, Canada, etc); acestea sunt caracterizate in criza de: explozia datoriei atat cea publica cat si cea privata, crestere economica mica, somaj foarte mare, constrangerea productiei pe fondul scaderii puterii de cumparare; aceste state sunt responzabile pentru producerea crizei datoriei suverane, prin trecerea datoriilor bancilor in contul public;

economiile in curs de dezvoltare (China, Rusia, Brazilia, Turcia etc) au dus-o in general bine in criza; in primul rand au beneficiat de fluxuri de capital foarte mari deoarece investitorii nu mai au unde sa investeasca in economiile avansate care sunt cu un picior in groapa; intrarile de capital au produs insa un risc mare de inflatie si cresterea riscului de a se forma din nou bule, similar cu cele de care tocmai am scapat.

Unde se incadreaza Romania in aceasta perspectiva? Evident Romania nu este o economie avansata si nu a atins prin urmare o rata de creditare foarte mare la inceputul crizei. De altfel, cu acest argument se laudau politicienii nostri ca vom face fata crizei cu usurinta. In aparenta, nefiind economie avansata, am fi inclinati sa ne consideram economie in curs de dezvoltare si multi din cei care ne conduc chiar asta cred ca suntem: o tara emergenta. Culmea este insa ca noi nu avem infuzii de capital, ci din contra, de la noi capitalul fuge, asa cum fuge si din tarile avansate din cauza riscului sistemic. In ceea ce priveste inflatia, avem mult mai multa decat economiile avansate care chiar se confrunta cu deflatie, insa bule la noi … cam greu, oricat de mult a incercat guvernul prin prima casa si prin programul rabla sa stimuleze diverse domenii care au constituit bule inainte de criza. Asadar unde putem incadra Romania? La tarile bananiere din care se mai poate stoarce ceva aur, paduri si alte resurse, insa acesta este un subiect deja prea trist pentru a-l dezvolta mai mult.

In concluzie:

> criza are deja trei etape: criza financiara (falimente bancare), criza datoriilor suverane (statele preia datoriile bancilor) si deglobalizarea (ruperea legaturilor financiare si economice intre state prin contractia afacerilor si problemele politice); de la fiecare etapa, la urmatoarea, lucrurile se agraveaza si mai rau;

> exista castigatori in criza, si acestea sunt statele emergente; Romania insa nu este decat o banala bananiera;

 

2 comments

  • Gheorghita7

    Criza financiara la inceput, apoi criza datoriilor suverane, urmata poate in a treia faza de criza de incredere, de resurse etc. S-ar putea spune ca este o rectie in lant, dar ramane intrebarea cine si de ce a avut interesul s-a o promoveze la acest nivel. A spune ca este doar nesabuinta oamenilor politici si a bancherilor mi se pare o naivitate absoluta, mai ales ca daca deglobalizarea se confirma chiar deostreaza ca ei sunt doar actorii in serialul “Crize dupa crize” ajuns la episodul 2 . Aceasta reactie in lant a crizelor de pe acuma, trebuie sa duca la ceva. Sa fie acea noua ordine mondiala de care vorbea Bush senior si Gorbaciov la inceputul anilor 90?

    • Un punct cheie al acumularii de tensiuni in sistemul financiar a fost mentinerea anticiclica a dobanzilor scazute in SUA de catre Fed. Similar, si la noi am putea spune ca Isarescu nu a facut nimic pentru a preveni bula imobiliara prin restrictionarea creditarii atunci cand trebuia facuta. Cred ca Noua Ordine Mondiala de care vorbea Bush senior se referea la statutul de Politai Global al SUA o data cu destramarea URSS si a sistemului bipolar. Puterile mondiale actuale nu mai sunt statele ci finantele. Atunci cand o banca este prea mare pentru a cadea incat se justifica sacrificarea oamenilor pentru salvarea unei institutii abstracte care chiar are statut de individ in SUA, putem sa intelegem cine conduce lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *