Criza şi spaimele

Pe măsura ce intrăm mai adânc în criză, din ce în ce mă minunez de felul cum reacţionează unii oameni şi de temerile lor. Mă minunez în sensul că mă mir de spaimele lor iraţionale şi temerile care îi fac să aibă aceste reacţii – chiar dacă deocamdată moderate sau doar într-un stadiu incipient al manifestării lor. Nu neg faptul că unii oameni chiar au fost loviţi crunt de criză şi au suferit mult. Mă leg de cum se sperie unii care nu prea au de ce să se sperie. Sau mai bine zis, nu se sperie cum trebuie.

Dar să încep cu câteva exemple ca să întelegeţi despre ce e vorba. O doctoră rezidentă, într-o specialitate destul de bună, în care nu va duce lipsă de clienţi pe timp de criză – psihiatrie – urmează să dea examenul de specialitate şi apoi are aranjat deja postul unde va lucra, prin bunăvoinţa (sau voinţa determinată de alte motive) ale unui frate de breaslă în măsură să o ajute în acest sens. Deşi lucrurile sunt aranjate destul de bine pentru ea şi oarecum e într-o situaţie mult mai bună decât alte colege de la alte specialităţi, are şi ea totuşi o temere: dacă va muri acel coleg şi nu o va mai putea ajuta cu postul? Cum va putea ea plăti creditele şi cum îşi va întreţine familia în aceste vremuri grele? Să o iertăm pe ea, lucrând cu nebuni zilnic (dar oare nu toţi facem asta), să îi dăm circumstanţe atenuante.

Un alt prieten, de data aceasta programator senior, extrem de priceput într-un limbaj de programare foarte bine plătit, cu experienţă deosebită, cu un salariu bunicel  – conform domeniului – angajat la o firma de top, de nivel mondial, care lucrează pentru nume mari din industrie din SUA dar nu numai, deci acest prieten, are şi el temeri legate de criză. Deşi domeniul IT nu a fost lovit de criză (mai puţin cei care trăgeau tunuri de la stat, adică făceau soft pentru stat plătit la preţuri astronomice) şi deşi are toate premizele să nu aibă probleme orice s-ar întampla, faptul că are deja un credit şi o familie de întreţinut, îl fac să cam piardă sensul realităţii şi să se gândească la posibile soluţii aiuristice în cazul în care firma la care lucrează va da faliment. Deşi datorită clienţilor pentru care această firmă lucrează, premizele falimentului sunt extrem de improbabile, adică posibilitatea ca acei clienţi să nu mai plătească este cumva aceeaşi cu probabilitatea să înceapă un nou război mondial, prietenul meu, după ce s-a gândit el mai bine, a hotărât să mai înveţe încă un limbaj de programare, deoarece i se pare lui că limbajul pe care s-a specializat în ultimii 10 ani nu e prea cerut pe la noi şi deh … trebuie să fie pregătit pentru orice.  Trecând peste paranoia că firma lui ar putea da faliment, trecând şi peste neîncrederea în sine şi lipsa oricărei înclinaţii către risc în propria cariera (practic lucrează la aceeaşi firmă de la începutul carierei) care îl predispun la o atitudine consevatoare, totuşi spaimele şi temerile l-au făcut să ignore nişte realităţi foarte evidente. El are o meserie excelentă, este senior într-un domeniu foarte căutat în care activează numeroase alte firme, şi chiar dacă toate firmele din România de programare ar da faliment, tot ar putea găsi pentru cine să lucreze pe Internet, deoarece în acest domeniu, cererea de muncă este, a fost şi va fi mereu mult mai mare decât oferta: materia cenuşie produce şi prin urmare este căutată, dar fiind puţină, niciodată nu e de ajuns.

Un alt exemplu la fel de aiuristic, care însă nu ştiu dacă e determinat prea mult de situaţia prezentă, cât mai mult de personalitatea în cauză. Un manager al unei firme cu profit anual de sute de mii de euro, chiar pe timp de criză, s-a hotărât ca pe lângă dimploma de economist pe care o are la origine, să dobândească şi una de jurist, ca să îl ajute în CV în caz că patronul firmei se hotărăşte să vândă firma şi el va rămâne pe drumuri să caute alt job. Trecând peste aiuristica temere că tocmai pe el îl va da afară având în vedere că firma este de succes şi că oricum cine va cumpăra, chiar dacă va dori o restructurare, nu va da peste noapte oamenii afară pentru că şi-ar tăia singuri creaca, continuând cu aiuristica soluţie că o diplomă în plus îl va ajuta, ignorând realitatea unei situaţii destul de stabile atât pentru el (nu are credite, are casă şi maşină) cât si pentru firmă (are profit, are comenzi), acest manager, în contra oricărui bun simţ trăieşte cu spaime aiurea şi a găsit soluţii aiurea.

Aş mai putea continua cu câteva exemple similare, dar aş lungi vorba prea mult. Ce au în comun aceşti oameni şi multi alţii ca ei? În primul rând necredinţa, sau credinţa slabă. Sau mai bine zis duc lipsă de o credinţă practică, nu au experimentat (sau dacă au experimentat au uitat) adâncurile deznădejdii şi mila lui Dumnezeu pentru omul care se pocăieşte. Pr. Savatie a ţinut o conferinţă despre puterea duhovnicească a deznădejdii şi nu vreau să elaborez problematica. Vreau doar să atrag atenţia că teama este un indiciu al lipsei de credinţă, iar deznădejdea, atunci când este oarecum reală şi provocată de cauze materiale solide şi independente de voinţa noastră, nu poate fi decât productivă duhovniceşte pentru noi, nu ne poate decât stimula sufleteşte în a ne apropia de Dumnezeu şi în a-i cere ajutorul cât mai fervent şi cât mai frecvent. Însă cât timp încă nu suntem acolo – în situaţiile de coşmar care ne bântuie – , să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru câte avem acum şi să lăsăm zilei de mâine răutatea ei. Viitorul nostru şi al lumii oricum este în mâna lui Dumnezeu şi nu ne vom putea noi pregăti mai bine şi în alt mod decât mai ales duhovniceşte pentru a-l înfrunta.

O altă constantă pe care o văd eu la aceşti oameni, este pesimismul cronic şi reacţia paranoică şi dezechilibrată în faţa unor situaţii dificile într-adevăr, dar deocamdată ipotetice şi cu multe necunoscute. Este total falimentar să pui răul înainte şi mai ales îţi consumi energii aiurea. În plus, sunt premize ca din criza asta un viitor nou şi mai bun să ne bata la uşă, dar dacă vom pune umărul la asta. Una este să fi precaut, cumpătat, calculat şi atent la anumite aspecte care ţi-ar putea influenţa viaţa şi alta este să te vezi ca o frunză în vânt care nu are altă soluţie decât să se agăţe de alte frunze – soluţii false la probleme false.

Bineînţeleles, spaimele acestor oameni nu ţin musai de criză, ci mai mult de personalitatea lor. Însă criză le alimentează, le amplifică, le dă spaţiu de manifestare. Iar dacă totuşi nişte oameni cu studii, deştepţi, pe picioarele lor, ajung să reacţioneze astfel, să aibă astfel de temeri şi soluţii paranoice, mi-e şi teamă să mă gândesc ce spaime au alţi oameni şi ce soluţii gândesc ei. Şi mai ales, încerc să mă gândesc că într-adevăr dacă se va ajunge să pice băncile şi odată cu ele toată economia, civilizaţia umană în forma ei actuală va dispărea şi lumea va fi o junglă reală, deşi nici acum nu suntem prea departe de junglă. Dar woops!, iată că am început şi eu să fiu paranoic …

2 comments

  • “Este total falimentar să pui răul înainte”-glumesti , nu ? Crezi ca degeaba este o vorba populara in acest sens ? Orice strategie , din orice domeniu , are la baza tocmai o buna estimare a efectelor pentru a avea pregatite solutii pentru contracararea lor . Daca nu vei pune raul inainte cum poti calcula efectul binelui obtinut ?
    Nu mai vorbim de partea spirituala unde daca nu tinem mintea in iad , daca nu vom fi constienti de moartea ce ne asteapta , nu vom fi constienti nici de viata pe care o vom primi daca vom crede in Iisus Mantuitor si in Jertfa Sa .
    Sunt perfect de acord ca deznadejdea este o risipa , mare risipa de energie si imi pare nespus de rau ca acest subiect atacat de Pr. Savatie nu este tratat mai des si de mai multi preoti , mai ales ca vorbim de unul din efectele imediate ale inmultirii credintei in suflet : abandonarea grijilor lumesti . Este , de fapt , esential sa avem o astfel de abordare a vietii , fara ea neputand evolua viata noastra spirituala . Doamne ajuta !

  • Depinde cum pui raul inainte, daca iti faci griji aiurea e normal sa fie falimentar. Mai ales daca nu faci ce tine de tine si te preocupi mai mult de a preveni posibile catastrofe care tin de vremuri. Eu ma refeream concret la cazurile descrise si la altele similare, nu la paza buna, paza buna sunt de acord ca e un principiu foarte sanatos si pe care e bine sa il adoptam fiecare, dar de la paza buna pana la ganduri negre de amploarea celor expuse de mine, e mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *