Disolutia societatii (1): introducere

Aveam de gand sa pornesc un nou serial despre disolutia societatii, asa cum o vad eu desfasurandu-se la nivel global, tocmai pentru a-mi proba parerile si pentru a incerca sa conturez cateva perpective despre ce ne poate rezerva viitorul noua, romanilor, pentru ca la nivel global si in special in lumea vestica este destul de clar ca vantul inghetului abia a inceput sa bata. De la gand la fapta, a inceput deja o noua revolutie la Bucuresti, asa ca probabil nu voi fi foarte coerent in expunerea unei mici introduceri despre ce inseamna si pana unde poata sa mearga dizolvarea societatii in forma ei actuala, avand in vedere tensiunea momentului care nu putea sa ma lase rece, oricat de important ar fi ca atunci cand conducem in curba sa privim deja dincolo de ea.

Inevitabil, in tratarea problematicii ar fi normal sa pornesc de la descrierea impactului pe care criza prin care trecem a avut-o in declansarea acestei disolutii si care sunt etapele declinului incepand de la dezumflarea bulei imobiliare si criza creditelor din SUA din 2008 si pana la haosul final in care va cadea omenirea dupa ce va fi trecut deja printr-un al Treilea Razboi Mondial – consecinta inevitabila a actualei crize. Ca o paranteza, criza prin care trecem este numita in mod gresit ca fiind o criza financiara, a creditelor sau a datoriilor, ea fiind de fapt o criza totala a societatii. Nu o voi face insa acum aceasta descriere a etapelor, de vreme ce articolul se doreste a fi o introducere. De data aceasta voi analiza in principal lucrurile printr-o perspectiva spirituala, desi o asemenea tentativa este foarte periculoasa si cu mult peste puterile mele. Nu trebuie insa sa fii mare vizionar ca sa vezi ca lumea de azi este intr-o stare destul de putreda. “Suntem inecati in sange pana la gat” – spune Pr. Tanase de cate ori are ocazia pentru a descrie macelul pe care poporul roman il face cu copiii nenascuti, prin avort. “Cerul este atat de intunecat incat numai o furtuna il poate limpezi” – ne marturisea profetic pr. Ilie Moldovan cam acum 7-8 ani la o inltanire a Asociatiilor Provita Ortodoxe in care incercam sa facem un plan de lupta impotriva imultirii alarmante in randul romanilor a celui mai mare pacat pe care il poate face cineva – avortul. Daca doi preoti care probabil au spovedit mii de oameni si cunosc in profunzime sufletul romanesc au putut sa emita asemenea diagnosticuri pentru boala care a lovit in poporul roman dreptcredincios, ce putem spune despre lume in general sau despre vest catre care ne indreptam privirea de 22 de ani?

Avem asadar premizele pentru o furtuna care sa limpezeasca cerul intregii planete si este uimitor ca traim aceste vremuri. Un prim semn de intrebare pe care poate si-l pune cineva este: ne pedepseste Dumnezeu? Doar pana si crestinii “nepracticanti” stiu ca Dumnezeu este bun si milostiv. Pedeapsa lui Dumnezeu nu este altceva decat lipsa ajutorului lui Dumnezeu in urma propriilor noastre fapte si a ignorarii poruncilor Lui. Prin ignorarea poruncilor, ba chiar prin calcarea acestora si decaderea din legatura cu Dumnezeu, nu facem altceva decat sa suportam direct consectintele faptelor noastre cele rele. Fara poruncile lui Dumnezeu, omul este cel mai fioros animal si chiar daca uneori reuseste sa ii sfasie pe altii si sa fie un bun pradator, vine ceasul cand fiecare este pradat de o bestie mai mare si asa am ajuns ca societatea sa fie o jungla. Toate falsele decoruri in spatele carora ne ascundem adevaratele porniri si intentii nu sunt decat o spoiala numita societatea moderna. Cand va veni vremea, mastile se vor da la o parte si monstrii din noi vor iesi la iveala si se vor manifesta fara conventii si fara politeturi.

O alta intrebare care poate ii framanta pe multi este: chiar nu exista solutie? Il schimbam pe Basescu, Sarkozy si Obama, distrugem capitalismul si rezolvam problema. Asa cum si francezii au incercat prin revolutie, taiarea capetelor nu va rezolva nimic cata vreme locul balaurilor rosi il vor lua balaurii albastri asa cum s-a intamplat in 89. Intelegerea iminentei dezastrului este greu de acceptat din diverse motive si variaza de la om la om. Unii sunt prea optimisti din fire si trateaza cu superficialitate simptomele. Un exemplu de astfel de comportament este ignoranta politicenilor romani la semnalele crizei. Dintre cei care totusi inteleg gravitatea situatiei, mai exista o categorie de optimisti care se bazeaza prea mult pe mila lui Dumnezeu si sunt siguri ca pentru rugaciunile Maicii Domnului, Dumnezeu ne va scoate si din aceasta criza cu bine, doar cu cateva gauri in plus la curea, in rest totul o sa ramana la fel. Inca ma amuz uneori (singur ca prostul) aducandu-mi aminte cum agaricii de la Trinitas TV faceau emisiuni despre criza in care incercau sa induca ideea ca totul este de fapt o manipulare mediatica ca sa streseze lumea, criza nu exista nu adevarat. Se vor fi gasit si pe Titanic multi care erau siguri ca acesta nu poate fi distrus iar daca ciocnirea cu icebergul nu putea fi negata acestia erau siguri ca ingerii vor veni si ii vor salva si vor scapa astfel de inec, deci se multumeau sa zica un Doamne-miluieste! la un pahar de wisky. Din categoria celor care inca mai cred ca societatea va continua sa existe ca si pana acum – cu cateva mici tulburari – mai fac parte si cei care cred ca oamenii se vor pocai si prin urmare Dumnezeu ne va cruta, asa cum i-a crutat pe niniviteni. Chiar si multi sfinti ne indeamna sa luam exemplu de pocainta de la niniviteni, mai ales cand vorbesc despre virturiile postului si ale pocaintei. Ce putem intelege foarte greu din acest exemplu este ca apelul ne este facut mai ales individual, ca natie foarte greu vom putea sa ne pocaim de vreme de raul este mai raspandit decat cancerul iar ca sa se pocaiasca lumea intreaga … numai Dumnezeu poate face o asemenea minune. Singura certitudine pentru mine ca persoana este colapsul societatii. Iata ce ne indeamna Sf. Ioan Gura de Aur:

Şi care-i pricina că a strâns sorocul lor la o vreme aşa de scurtă? (adica de ce le-a cerut Dumnezeu doar trei zile de pocainta) Pentru ca să înveţi cât de bună a fost fapta păgânilor niniviteni, care în trei zile au putut să îmblânzească urgia lui Dumnezeu pentru păcatele lor şi să te minunezi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care s-a îndestulat numai cu pocăinţa de trei zile pentru atâtea greşale, şi tu să nu cazi în desnădăjde chiar dacă ai păcătuit mult. (sursa)

Desi sfantul se adreseaza lumii intregi, cand salvarea lumii este dependenta de actiunea tuturor oamenilor ar fi bine sa fim sceptici si sa ne pregatim de ce este mai rau, luand seama la noi insine si asteptand ploaia caci am fost avertizati ca asa cum da soare si peste cel bun si peste cel rau, Dumnezeu va face asemenea si cu ploaia.

Care este de fapt problema de capatai? – este o alta intrebare. Adica, ce probleme sunt atat de mari incat destramarea societatii este inevitabila? Si cum de nu vor reusi sa mentina societatea tocmai oamenii de azi care sunt atat de destepti, au Facebook si IPhone-uri, au supercalculatoare si nave spatiale. Raspunsul la aceasta intrebare nu este insa unul singur. Anul acesta, azi, acum s-au cumulat atat de multe probleme incat numai enumerarea si detalierea lor ar necesita scrierea unei carti: criza creditelor, criza financiara, criza datoriilor, criza alimentara, consumarea petrolului, cresterea populatiei, extinctia animalelor, incalzirea globala, criza capitalismului, etc. Ba chiar si spaima anului 2012 se adauga acestor probleme, incat efectul psihologic asupra oamenilor va fi augmentat de aceasta aberatie iar cum pentru ca un parah sa dea pe langa nu are nevoie decat de o picatura in plus, nu ar fi aberant sa speculam ca poate tocmai 2012 sa adauge si mai mult gaz pe foc.

Este aceasta Apocalipsa? – o intrebare justificata dar total neinteresanta pentru mine de vreme ce sfarsitul meu este mult mai dramatic pentru mine decat sfarsitul omenirii intregi. Imi este cu totul de mirare de ce oamenii sunt atat de preocupati de apocalipsa si nu se gandesc ca de fapt a deslusi sau a nu deslusi semnele timpului nu ma ajuta pe mine cu nimic. Este adevarat ca daca voi intelege si daca ingerii imi vor descoperi aceste semne, probabil ma voi bucura si voi da slava lui Dumnezeu pentru aceste descoperiri, dar cautarea mea dupa niste raspunsuri atat de grele nu ma face decat sa imi consum energia aiurea. Personal, am inceput sa inteleg ca mult mai importante decat detaliile sfarsitului sunt de fapt sfaturile si indrumarile mentionate in apocalipsa si de care multi din cei care iscodesc semnele nici nu stiu ca exista. Iata doar o mostra de astfel de sfaturi minunate extrase din apocalipsa:

Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21,4)

Totodata, Cartea Apocalipsei are menirea sa ne arate cat de departe suntem de cunoasterea tainelor lui Dumnezeu si sa ne indemne sa cautam sfintenia si luminarea mintii, iar acestea nu vin prin activitati de investigatii politiste si munca de detectivi “spirituali”.

Iata deci cateva idei – putin coerente, asa cum am promis – care constituie un prim articol dintr-un serial pe care intentionez sa il continui. Astept comentarii si promit ca voi tine cont de ele in urmatoarele episoade.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte articole din serie:

Disoluţia societăţii (2): sărăcirea statului

Vezi si:

Inapoi la tara

– Armata SUA se pregăteşte pentru explodarea mămăligii

2 comments

  • Nu e vorba de disolutia societatii cat de disparitia unor mituri promovate intens de politicieni de sute de ani, concretizate in teoria statului bunastarii. Acum asistam la falimentul lor inevitabil, nu poti crede ca banul pica din cer, ca bunastarea e ceva deja existent pe care trebuie doar sa-l impartim intre noi in mod egal si sa fim cu totii fericiti.
    Oamenii au pierdut contactul cu realitatea, au crezut ca lor mereu li se cuvine bunastare, fara sa puna osul sa o construiasca. Au irosit intreg capitalul detinut vanand niste iluzii (aceea ca poti trai la infinit pe spatele altora).
    Analizeaza doar structura societatii contemporane sa vezi ce aberanta e: cati oameni sunt implicati direct in crearea de bunastare (tehnologie, mancare de calitate, prestari servicii productive, generatoare de bunastare, cum ar fi cele din medicina, din domeniul tehnic/IT si altele) si cati nu fac decat sa o consume, fara a crea vreo valoare adaogata? Cati oameni sunt care efectiv lasa ceva MATERIAL umanitatii, si cati filosofi cu diplome de Harvard si premii Nobel care nu creeaza decat… cuvinte?
    Cum sa nu se prabuseasca o asemenea structura sociala aberanta, in care oamenii cred ca daca vor automat vor si avea acel lucru ce il vor? In trecut, cand oamenii doreau ceva (de pilda o casa, sau o ferma de familie, ori altceva) isi foloseau propriile resurse si O CONSTRUIAU. Nu o cereau. Bunicii mei – Dumnezeu sa-i odihneasca – au construit casa lor de la zero, nu au luat credit, nici nu au platit pe altii sa le faca treaba (e drept, bunicu-meu lucra si in domeniu…). Azi e la moda sa vrei mereu ceva (iPhone, MAC, Mercedes, si asa mai departe), dar sa nu fii capabil sa-l PRODUCI. Mereu te astepti ca altul sa stie cum sa-l construiasca, iar tu simulezi munca eventual intr-un domeniu “soft”, “liberal” (sa zicem bancher, ori agent la Fisc, ori vedeta TV si altele de genul), castigand cat sa-ti permiti un produs despre care nu ai habar’ cum sa-l concepi.
    Tatal meu e capabil sa repare prin casa cand se mai strica ceva, chiar din gadgeturile moderne, doar e inginer, cati oameni insa din acest secol, mai ales in lumea occidentala, mai cunosc unele lucruri elementare ce tin de matematica, fizica, si alte stiinte reale?
    Cu FaceBook-ul si aplicatii net, enterteinment si altele nu poti sa te dezvolti, ignorand bazele bunastarii. De-acord, informatica te ajuta la multe, iti simplifica multe si eficientizeaza afaceri intregi, dar numai cu o societate de dotcomuri, domnisoare ce isi scot in evidenta frumusetea, divertisment si servicii financiare nu poti avea pretentia sa te dezvolti ca societate.

  • Chiar asa: cati absolventi de Harvard si cati laureati Nobel avem in Romania, ca ne-au dus cu totul tara de rapa!! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *