Evoluţionismul şi simţul estetic

sing-monkeyNu ştiu cum explică evoluţionismul simţul estetic. Poate că îl explică ca pe o reacţie chimică ce are ca scop să ne relaxeze simţurile în vederea pregătirii pentru următoarea vânătoare şi să ne producă nu ştiu ce hormoni care nu ştiu ce funcţie au, dar cu siguranţă aceasta este importantă pentru evoluţia speciei, pentru că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, adică evoluţia – un proces prin care redundanţele sunt eliminate şi doar optimul este conservat şi stimulat – nu ar fi generat şi nici permis dezvoltarea acestei funcţii. Sau dacă nu pentru vânătoare, cel puţin pentru dezvoltarea socială s-a dezvoltat la om simţul estetic.

De altfel, nu ştiu dacă aţi observat, dar când evoluţioniştii nu pot să explice de ce omul sau un animal, sau chiar o floare are o anumită funcţie X sau manifestă un anumit comportament Y, bagă chestia cu “rol social”, adică chestia X sau Y, care nu e utilă la vânătoare sau sex, s-a dezvoltat pentru ca să ajute comunicarea între indivizi şi dezvoltarea socială sau de haită. De exemplu, trandafirul roşu era roşu ca să comunice la vaci să nu îl mănânce.

Mi s-a pus pata pe ahtiaţii evoluţionişti în legătură cu simţul estetic pentru că ramân uimit uneori până unde ajung cu presupunerile nişte pseudo-cercetători care doar de dragul de a folosi un limbaj trandy şi o argumentaţie spicy, atunci când vor să lase publicul cu gura căscată, bagă o deducţie de asta aberantă, de genul: “oamenii se relaxează când aud un ciripit de păsărele deoarece în decursul evoluţiei am învăţat că sunetul păsărerelor înseamnă că totul e OK împrejur. Doar când e linişte trebuie să ne îngrijorăm” (iote discursul despre cum ne afectează sunetele). Acum omul nu e el prea cercetător, e un mic afacerist care învaţă lumea chestii despre cum ne afectează sunetele. Nu a putut spune prea multe lucruri in discursul de la Ted, dar deşi chestia asta pare interesantă, pe mine m-a şocat până unde a mers alienarea asta mintală cu evoluţionismul încât să nu ne putem scărpina în … fără să dăm o explicaţie din trecutul nostru cel de multe milenii în care ne-am târât prin grote şi am vânat mamuţi. Nu doar că domnul cu chelie nu are probabil nici în chin nici în mânecă cu evoluţionismul, adică pun pariu că nu a studiat el cum reacţionează de exemplu maimuţele la anumite sunete ca măcar într-o logică evoluţionistă aflându-se, să extrapoleze la oameni să zică, da dom’le, cimpanzeii se calmează când le cântă piţigoiul, dar omul pretinde că ştie ce efect are sunetul asupra stărilor de spirit ale omului, adică aş avea oarece pretenţii de la el să aibă un minim bun simţ să admită că ciripitul păsărelelor ne relaxează pentru că este pur şi simplu frumos, ne trezeşte poate amintirea unei plimbări plăcute prin parc alături de o fiinţă dragă, sau poate ne aminteşte de o poezie frumoasă cum ar fi “somnoroase păsărele”. Deh, ei nu îl au pe Eminescu săracii, poate de aia sunt atât de alienaţi spiritualiceşte şi omeneşte în general. Poate de aceea caută să măsoare cu o banală riglă evoluţionistă acolo unde Dumnezeu a sădit un pattern de fractal infinit de frumos, de complex şi de sensibil. Şi poată că în lungimea aia de undă plantată de Dumnezeu se găseşte misterul care ne face să tresărim când auzim cântecul unei păsărici, dar noi dăm pe altă frecvenţă şi astfel auzim doar un banal chatter indescriptibil, o teorie seacă şi stupidă care nu are nu doar o minimă bază ştiintifică dar nici măcar bunul simţ să admită că habar nu are de ce omul are simţ estetic şi de ce unora le place roşul iar altora albastrul.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte recomandări:

We are doomed! Evolutia favorizeaza cocalarii

One comment

  • Am citit cu interes articolele din categoria Evoluţionism (adică cele anti-evoluţioniste) şi, deşi vă respect opinia, consider totuşi că sunt fondate pe chestiuni deja explicate de ştiinţă şi au mai degrabă aspectul unor întrebări puerile.
    Doresc să vă încredinţez totodată că scriu acest mesaj pe un ton de maximă neutralitate şi lipsit de orice emoţii negative.

    În aceeaşi ordine de idei, trag concluzia din exprimarea dvs. elegantă şi coerentă că veţi permite afişarea părerii mele privind articolul, respectându-mi punctul de vedere, precum şi eu o fac, pentru purtarea unui dialog fructuos de ambele părţi.

    Simţul estetic este o denumire dată de om unei noţiuni întrucâtva abstracte, asupra căreia nu are sens să stăruim acum. Esenţial este aceea că ceea ce noi numim subiect al unui simţ estetic este în fapt o sferă largă de trăsături, naturale sau nu, voite sau nu, care, simplist vorbind, încântă sau atrag.

    Sunt mai multe motive pentru care omul reacţionează la frumos, din care educaţia estetică este poate cel mai important., la fel ca şi dezvoltarea personală.
    La animale, “esteticul” este de cele mai multe ori una cu a fi sănătos, a se putea reproduce şi a supravieţui. La vechile civilizaţii (civlizaţiile romană, grecească, egipteană etc.), arta avea trăsături similare, pentru că omul de atunci a înţeles că ceea ce este apreciat cu ajutorul simţurilor în lumea animală este de regulă sănătos şi preferabil.

    Esteticul animalelor este de fapt o sumă de reguli după care au ajuns, în evoluţia lor, să se călăuzeze pentru a se putea perpetua eficient.

    Cu toate acestea, esteticul a suferit, în societatea umană, transformări considerabile, astfel încât o mare parte din ceea ce noi azi am ajuns să numim “estetic” sau frumos, este cât se poate de nenatural, vicios şi nesănătos.

    Însă chiar dacă esteticul ar rămâne încă un mister, asta nu infirmă evoluţia. Realităţii ştiinţifice chiar nu-i pasă câtuşi de puţin dacă omul are o problemă în a şi-o explica au ba.Faptul că dvs. de pildă vi se pare fantastic şi inexplicabil prin metode ştiinţifice existenţa unui penaj viu colorat sau a trilurilor de păsărele, nu înseamnă că ele vin să înmulţească rândurile dovezilor teoriei creaţioniste.

    Renunţarea la explicaţii supranaturale pentru fenomene fizice sau genetice este un pas necesar în progesul cunoaşterii omului. Dacă strămoşii noştri erau neputincioşi în a-şi explica realitatea din jurul lor fără intervenţia unor fiinţe nevăzute, nouă, dupa mii de ani de istorie, ar trebui să ne fie, dacă nu foarte lesne, măcar ceva mai uşor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *