Cum dăm sfaturi bune?

Un parinte spunea ca trebuie sa ne pregatim bine inainte de a spune cuvant despre Dumnezeu, nu putem pur si simplu sa vorbim doar pentru ca suntem nevoiti, ca trebuie, ca este prilej sau avem obligatia sa spunem ceva. Fiind preot, se adresa cu privire la preoti si se scuza de ce nu poate el sa ne tina predica atunci, pentru ca fiind preocupat cu diverse probleme, nu a putut sa pregateasca predica, desi nu este un parinte incepator ci are totusi experienta, are cunostinte multe, ba chiar a scris si carti. Deci nu e vorba de un preot nepregatit ci doar de un preot care nu a avut curaj sa spuna un cuvant fara sa fi fost pregatit special dinainte pentru acea zi, pentru Evanghelia citita in acea zi si pentru timpul din acea zi. Caci cu siguranta din cunostintele si experienta proprie, parintele nu avea problema sa incropeasca un cuvant si sa spuna ceva de folos. Pe semne insa ca este foarte important ce spui si oamenilor carora le vorbesti – nu toti sunt la fel, nu toti au aceeasi educatie, aceeasi mentalitate – si momentul cand le vorbesti: lumea e mereu in schimbare, un cuvant spus acum un an, la acelasi praznic, are o cu tot alta greutate azi, cand lucrurile s-au schimbat, chiar daca toate’s vechi si noua’s toate, cum spune poetul. Mai cu seama, daca repeti aceleasi idei pe care poate multi din cei prezenti le-au auzit deja la acelasi praznic sarbatorit in anii anteriori.

Am ramas putin surprins in momentul in care parintele ne-a pus in fata aceasta scuza si nu l-am inteles, tocmai pentru ca oricum cunoscandu-l si iubindu-l, imi doream sa ascult orice cuvant si nu intelegeam cum la nivelul sfintiei sale sa nu puna in balanta ca totusi, un cuvant de la preot poate sa ajute macar un suflet aflat in nevoie care poate nu fusese atent cand se citise Cazania. Ca o mica paranteza, Cazania este intr-adevar o colectie extraordinara de predici si ar fi bine ca oricine sa o aiba si sa o citeasca, dupa Biblie, Catehism, Pateric si Vietile Sfintilor fiind o carte alcatuita special pentru catehizarea si talcuirea pericopelor care se citesc la slujbe, in vremurile de demult cand preotii nu erau pregatiti mai deloc, fiind doar oameni simpli din popor hirotoniti de episcopi fara o pregatire deosebita cum au in zilele noastre. Cu toate acestea, am observat ca atunci cand se citeste ceva in locul predicii, atentia oamenilor este foarte slaba, cuvantul citit de la strana este mult mai slab decat cel rostit de preot de la amvon, tocmai pentru ca oamenii cauta sare si piper, adica cuvant viu, plin de viata, plin de sens si rost pentru ei cei de aici si de acum. Cu cat preotul isi cunoaste mai mult credinciosii, cu cat le vorbeste mai mult din experienta proprie si despre viata de acum si de aici, cu atat cuvantul are mai multa atractie si ajuta mai mult. Proloagele si vietile sfintilor chiar daca sunt esente tari, nu se lipesc de urechile oamenilor obositi si-asa de osteneala slujbei si care asteapta cu nerabdare sa se termine slujba si sa plece acasa sa manance si sa se odihneasca.

Abia azi la citirea pericopei despre Marta si Maria am inteles cat de usor putem gresi cand dam sfaturi fiind in posibilitatea de a spune un cuvant sau chiar fiind nevoiti sa dam un raspuns. Bunaoara, m-am gandit, ce sfat ar fi dat un crestin si ce raspuns daca era in locul Mantuitorului si i Marta ii cerea ca sa o sfatuiasca pe Maria sa o ajute si sa nu mai stea doar ascultandu-L pe Mantuitorul, ci si slujind invitatilor, adica Mantuitorului si celor care erau cu el, apostolii si ucenicii.

Fara indoiala, nu putem sa excludem ca un staret de exemplu, in aceeasi situatie, in care el ar tine un cuvant de folos intr-o adunare si in conditiile in care doua surori s-ar fi certat (mult spus, sa zicem ca ar fi avut o disputa) pe problema slujirii ar fi dat o cu totul alta rezolvare. Putem sa presupunem ca inainte de a se adresa Mantuitorului, foarte probabil Marta s-a adresat si direct Mariei atragandu-i atentia ca are nevoie de ea si rugandu-o sa o ajute. Poate ca nu doar o data, poate ca chiar de mai multe ori Marta a rugat-o pe Maria, inainte de a intrerupe pe Mantuitorul si a-I cere sfatul. Slujirea aproapelui, primirea de oaspeti, intr-ajutorarea intre frati sunt virtutii crestinesti si erau si la vremea aceea la mare cinste in randul iudeilor care il urmau pe Hristos si primeau noua invatatura. Prima miscare si primul gand care ne-ar veni catre rezolvarea acestei situatii, privind crestineste problema (dar nu doar crestineste, chiar si moral si social) ar fi cu siguranta ca Maria era datoare sa o ajute pe Marta si prin urmare sfatul logic si matematic ar fi fost ca Marta sa o ajute pe Maria, ca cele doua sa faca pace intre ele si sa lucreze in pace la pregatirea ospatului. Bineinteles ca noi nu avem datele complete ale situatiei si nu stim cat de mult exagerase Marta in organizarea ospatului, caci suntem avertizati ca “Marta se silea cu multă slujire” (Luca 10#40). Avem deci indicii ca este posibil ca Marta sa fi exagerat si sa fi facut mai mult decat se cuvenea, din mandria de a arata cat de buna gazda este ea si cat de mult isi iubeste oaspetii. Exista si aceasta ispita la unii oameni, care atunci cand ii vizitezi, pierd mai mult timp incercand sa te indoape cu mancaruri si bauturi si nu poti sa schimbi cu ei o vorba pentru ca ei au un stres continuu daca tu nu consumi ce iti ofera sau daca refuzi tratamentul lor.

Fara indoiala, Mantuitorul cunoscand inimile celor doua si avand intelepciunea dumnezeiasca, a spus cuvantul pe care il stim si a dat sfatul pe care il stim. Iata deci cat de usor putem gresi atunci cand chiar daca avem cunostinte si cunoastem datele unei probleme, daca nu cunoastem inima omului putem sa ne aflam in gresala si sa dam sfaturi si sentinte gresite. Putem sa mai speculam ca Maria nu era deloc in pierdere daca Mantuitorul o ruga totusi sa isi ajute sora, dar cunoscatorul inimilor noastre ne doreste sa atingem punctul maxim spre care suntem chemati si pentru care avem puterea sa il atingem daca ne nevoim. Cu siguranta ca si osteneala Martei era apreciata, si ospitalitatea ei era o virtute mare si frumoasa. Insa fiecare virtute este doar o treapta catre o alta virtute si asta este lectia pe care trebuie sa o intelegem din aceasca pericopa, ca suntem indemnati sa cautam “partea buna” care nu se va lua de la noi. Cu greu putem intelege fiecare care este aceasta parte buna pentru noi, ce ne lipseste, ce trebuie sa mai facem. Dar de aceea avem invatatori si duhovnici, ca sa le cerem sfat si indrumare. Mi-as fi dorit foarte mult sa stiu despre ce vorbea Mantuitorul incat Maria nu putea sa se dezlipeasca de langa El, chiar avand aceeasi dragoste de oaspeti ca Marta si chiar cunoscand nevoia acesteia de ajutor si supararea ei pentru lipsa de ajutor a Mariei. Pe semne insa ca nu ne este de folos sa stim subiectele aflate in discutie in acel moment, ci mai important este sa intelegem ca uneori ravna noastra poate fi orientata gresit in directii in care chiar daca nu pacatuim, pierdem timp si energie pe care le-am putea folosi altfel. Sau poate pierdem chiar apa cea vie, cum e cazul Martei.

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *