Mamare şi independenţa financiară

Mamare – bunica sotiei – are 87 de ani dar analizele perfecte. Si pentru ca sta bine cu sanatatea ne-am gandim sa ii facem un “upgrade” si sa incercam sa ii imbunatatim “senzorii” si prin urmare am adus-o la Craiova sa-i punem aparat auditiv si s-o operam de cataracta. Nu prea a incantat-o pe ea ideea – la ce bun toate astea? – dar gandul ca ar putea sa auda si sa vada mai bine a tentat-o totusi discret si s-a lasat induplecata sa vina, dupa ce am convins-o ca nu va pati nimic rau si ca nu o vom dezlipi nici o noapte de gospodaria ei pe care nu stiu sa o fi parasit-o vreo noapte in ultimii 50 de ani.

“Fara gaini nu ai nici un rost in batatura” – imi spunea mamare intr-un alt context si le iubeste atat de mult incat nu le poate lasa singure peste noapte fara sa le “potoloeasca” seara. De altfel, cand era sa dea ortul popii asta vara dupa ce s-a ambitionat sa mearga pas la pas cu ceilalti muncitori la culesul porumbului si i-a sarit tensiunea la vreo 20, mi-a marturisit printre lacrimi cat de mult ii place ei sa toace frunze la ratuste, ca ii era drag de ele cum mananca verdeata tocata si la fel ii e drag si de pui cum vin spre ea seara cand intra sa le dea graunte. Nu pentru ca ar avea nevoie se patimeste mamae cu orataniile, ci pentru ca asa e obisnuita, daca nu munceste nu poate. In plus, se bucura ca mai poate sa ne ajute si pe noi cu o gaina din cand in cand si chiar daca noi nu mancam rate, i-a parut rau sa nu aiba si ea macar cateva.

Am adus-o asadar pe mamare in orasul cel mare si in timp ce intram in Craiova ii aratam locurile si ii povesteam ce si cum, pe unde trecem. “E bine si la oras, dar e mai anevoie ca dai bani pentru toate.” De mai multe ori cand vine vorba de traiul la oras, mamaie nu reclama nici aglomeratia (e uimita mereu de numarul mare de masini), nici inghesuiala cutiilor de chibrite in care noi orasenii ne ambitionam sa ne sechestram singuri si nici macar nesimtirea vecinilor care trec pe langa tine fara sa iti dea buna ziua chiar daca nu te cunosc, cum e la tara. Ce reclama mamaie ca pe o spaima ancestrala e ca fara ban, la oras mori de foame. Nici nu iti vine sa ii explici ca ai job solid cu perspective ok si ca lucrezi in intr-un domeniu high-tech cu o piata in continua expansiune. Nu pentru ca nu ar intelege, dar nu o misca cu nimic daca ii spui ca banii de paine nu sunt o problema pentru tine, esti tot un fir de praf suspendat in aer: fara ban, mori de foame. Si o spune cu atata certitudine si gravitate incat nu ai cum sa nu te problematizezi.

Ideea asta desi teoretic am inteles-o mereu si este evident ca noi orasenii suntem rotite intr-un sistem si in momentul in care ne oprim, un mare piston ne va strivi si ne va face praf, abia acum am inteles ce vrea mamare sa spuna si ce intelege ea cu mintea ei, cu mentalitatea ei, dar mai ales cu experienta ei.

Taranul nu este deloc atat de dependent de ban ca oraseanul, oricat de sarac ar fi. Un malai, o faina, niscavai legume dar mai ales gainile te ajuta sa treci cu bine peste momentele in care vrei nu vrei, nu ai nici un ban. La oras, daca nu ai bani de paine, trebuie sa te imprumuti altfel mori de foame. Azi. Niciodata ca taran, mai ales daca esti in putere, esti muncitor si ai ceva pamant (si mamare asa a trait) nu vei muri de foame, oricata saracie ar fi in tara. Oricat de grele au fost vremurile – mamare a apucat de altfel si vremuri cand mamaliga ramasa in plus nu se arunca ci se manca ziua urmatoare cu apa – taranul nu a murit de foame, desi a fost sarac. Poate si din obisnuinta cu saracia si cu banul putin are mamare aceasta desconsiderare ontologica fata de statutul de orasean care trebuie sa dea banul pentru orice. Dar desconsiderarea ei nu pare deloc expresia unei spaime ci mai mult expresia unei superioritati: taranul este mai liber, se simte mai liber, nu este dependent de ban ci are viata in mainile proprii.

Am inteles cu greu acest lucru si a trebuit sa cuget adanc si sa incerc sa ii inteleg modul de a gandi si de a vedea lumea pentru a realiza cat de mojic sunt eu si cata dreptate are mamare: orasenii sunt de fapt robi banului si a toate cate inseamna asta. Pentru mamare nici nu incape discutie ca beneficiile orasului sa reprezinte ceva: WC-ul in casa i se pare blasfemie si refuza cu indarjire sa il foloseasca. Apa curenta si caldura de asemenea nu inseamna nimic: cand incepe sa povesteasca de cat de calduroasa e soba ei si cat de bine ii e in cameruta ei micuta, aproape devii invidios. Vecinii la oras? Straini salbatici, nu altceva. Oricat de rau este “ariciul” de langa ea (un vecin cam turbat care o sperie ca vine peste ea noaptea), mamare tot mai bine se intelege cu taranii ei si cand iese la “linie” (strada) se satura de vorba. De altfel, mamae este maestra in arta buneicuviinte si a intelegerii cu vecinii, fiind iubita si respectata de toti, desi mai nimeni nu o ajuta. Iar la bloc, fara curte unde sa iesi, parca esti la puscarie. O zi a stat o data la copii la bloc, nu a rezistat mai mult. “Stam pe pat si ma uitam la pereti. Ma mai duceam din cand in cand la fereastra si vedeam masinile pe strada, dar parca turbam.”

Multe lucruri am invatat de la mamare, dar superioritatea statutului de taran este un lucru pe care l-am inteles mai mult decat teoretic si ipotetic.

One comment

  • eh , poate “altii” au constientizat mai demult dar … ce-au obtinut ? Nimic , pentru ca te rupi greu din angrenajul sec al orasului , ai copii , ai griji , copii au crescut si musai trebuie sa-i tii la scolile orasului , apoi trebuie sa castigi sa-i tii in alte scoli , apoi sa-i vezi la casa lor , si tot asa .
    Personal , tanjesc dupa linistea satului dar … ” mai e mult , pana departe ” . Totul este sa ne pastram antrenamentul , sa nu rupem complet legaturile , pentru ca mai devreme sau mai tarziu , vom ajunge la vorbele mamarei .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *