De ce se fura in sistemul bancar

Scandalul “mafiei bancare” este doar spoiala dupa parerea mea. Cancerul este mult mai adanc si mult mai colorat. Am discutat despre asta intr-un articol anterior si nu doresc sa insist. Este imbucurator ca macar astfel de fraude minore (in comparatie cu celelalte ilegalitati) sunt macar investigate (mai e pana sa auzim de condamnari) dar totodata ar fi si o mare prostie sa ne facem sperante desarte. Iar faptul ca guvernul nu a facuc nimic deocamdata, ne confirma pesimismul ca vom invata ceva din acest incident.

Pe langa amanuntele destul de tehnice si greu de inteles de publicul general ale acestui scandal, – tehnicitate care de altfel a si cam eclipsat scandalul in mass-media mainstream in ultimul timp, desi merita dezbatut pe larg si mers pana mai departe – se pune totusi o intrebare de bun simt: ce i-a facut pe cei implicati sa se riste atat de stupid si sa isi puna la bataie pielea avand in vedere pozitiile destul de importante care le ocupau? Sa luam doar un exemplu: Aurel Saramet, directorul Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Omul asta avea un salariu frumusel (15.000 euro/luna), o pozitie fara stres, bine compensata, fara competitie, fara riscul sa pice prea curand. Ce ii trebuia lui dar si celorlalti care majoritatea erau angajati in banci si nu la nivelul cel mai de jos, sa se riste aiurea si cum de nu s-au multumit cu salariile destul de frumoase in aceasta vreme de criza?

Ar fi mai multe raspunsuri la aceasta singura intrebare. As incepe cu obisnuinta: toti s-au obisnuit sa fure. Aproape a nu fura in Romania este un indiciu de prostie si o slabiciune pentru care poti da seama candva cuiva. Ani de zile bancherii au dat credite dupa spranceana si s-au facut ca nu vad  lipsurile din dosare si gaurile din balantele firmelor. De ce ar fi facut altfel acum si de ce s-ar fi temut ca vor pati ceva? Doar dadeau “dreptul” la toti cei implicati in schema, cum putea asa ceva sa rasufle si sa fie investigat cata vreme toata lumea era fericita. Ca o mica paranteza, o filiala din Craiova a unei banci austriece era faimoasa in perioada de dinainte de 2008 pentru clientela sa printre care se numarau si politai de vaza din oras care primeau la orice ora doreau credit oricat de mare, fara sa aiba bineinteles eligibilitatea. Pur si simplu realitatea nu conta, directorul local al acelei banci trecea cu vederea lipsurile si pentru legaturile avute cu acei politai facea rabat de la orice norma si le accepta dosarele. Poate si asta a contribuit la declinul acelei banci care in prezent este intr-o stare de limbo.

Dupa obisnuinta, un alt raspuns ar fi lacomia. Un subiect mult discutat si poate cea mai “umana” scuza adusa bancherilor pentru criza in care ne-au aruncat. Bunaoara, in loc sa ii bage in puscarie pe bancheri pentru fraudele facute, supervizorii ii bateau pe umar si ii scuzau ca au fost lacomi si ca lacomia e umana, desi regretabila. In unele declaratii, bancherii recunosc si ei ca sunt lacomi si ca trebuie sa fi opriti. Este paradoxal cum in sistemul bancar ilegalitatea este privita prin prisma unor defecte general umane si cum boala nu este tratata cu unealta potrivita ci doar cu recomandari. Ce ne-am face daca si criminalilor li s-ar aduce scuza ca s-au enervat putin? Faimos la noi pentru batutul cu palma pe umar a bancherilor este Isarescu pentru “semnalele de alarma” pe care le tragea inainte de 2008 cu privire la expansiunea creditului. Culmea e ca desi era evidenta bula creditelor si desi se vedea cu ochiul liber ca ne paste cel putin pe noi est-europenii un crash similar celui din Asia de sud-est cu cativa ani inainte, regulatorul nostru in afara de a ii arata cu degetul pe bancheri ca dau prea usor credite, nu a facut nimic. Desi asta era meseria lui.

Am lasat la urma al treilea factor pentru care s-a ajuns la un nivel atat de mare de furt pe fata in sistemul bancar tocmai pentru ca este cel mai periculos si trebuie sa ne dea de gandit serios in ce masura ne putem pregati pentru crashul care urmeaza. Asadar, un alt motiv pentru care cred ca se fura pe capete in sistemul bancar este feelingul ca in curand se alege praful de toate. Taieri de salarii, inchideri de agentii, restructurari si somaj, dar mai ales cresterea neplatii creditelor, acumularea gaurii intre active si pasive si bineinteles observarea declinului accelerat al firmelor ar fi  tot atat de multe simptome ale unui sistem bolnav catre care insa nu avem voie sa aratam cu degetul deoarece este de risc “sistemic”.

Culmea-culmilor, sistemul bancar a ajuns atat de mult sa fie protejat de catre mai marii tarii incat daca despre sistemul sanitar se discuta cu surle si trambite cat de sarac si distrus a ajuns, despre cel bancar nu avem voie sa spunem nici ca il doare maseaua. Dar gura politistului adevar graieste: din greseala sau nu, s-a gasit unul sa declare ca mafia in sistemul bancar a atins 80% din banci. Ca de asta a si sarit Isarescu sa puna apa pe foc ca nu e 80% ci doar 0,8%. Bineinteles ca politaiul se referea la bancile din Romania, ca din cele cateva zeci, 80% au luat parte in aceasta schema, iar Isarescu o tine pe-a lui considerand numarul de agentii nu numarul de banci. Ori evident ca omul ala nu s-a referit la 80% din agentiile bancare din Romania ci la 80% din banci.

Ciudat si totodata apocaliptic feelingul pe care ni-l trezeste scandalul asta, chiar daca nu e legat de buba principala, ne arata totusi cat de corupti sunt anumiti angajati ai bancilor si ne da indicii de cat de rau ne va durea toata amanarea asta (faptul ca BNR nu le inchide deja pe majoritatea) si toti banii care se arunca acum pe apa sambetei in proptirea unor case putrede de lemne uscate care stau sa ia foc la prima scanteie.

Tot infricosatoare mi se pare si ignoranta cu care adormiti in betia campaniei electorale atat politicienii cat si mass-media trec cu vederea aproape total acest scandal si nu incep sa gandeasca, sa dezbata si sa puna pe tava alternative. E ca si cum doctorii de la urgenta ar sta la o tigara si ar spune bancuri in timp ce pacientul se zbate pe targa gata sa moara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *