Carnea de cal, șubrezimea status-quo-ului și războiul comercial

Va vine sau nu va vine sa credeti si scandalul carnii de cal este tot o consecinta a crizei financiare si se pot face multe paralele intre varii componente ale acestui scandal cu problemele din sistemul financiar si din intreaga economia. Voi trata doar trei dintre acestea:

  1. presiunea inflationista are manifestari nu doar in pretul vizibil, ci pe multe alte planuri
  2. “marketingul” scandalului a scos la suprafata tehnicile de razboi comercial (sau vamal) care in intreaga schema a crizei deja avanseaza inca un pas catre razboiul armat;
  3. o data cu acest scandal, s-a dat pe fata si ineficienta (ca sa nu spunem irelevanta) “normelor” europene; daca in domeniul alimentatiei frauda este atat de putreda, va imaginati ce se intampla in domeniul bancar?

1. Presiunea inflationista 

Tiparirea de bani cu care bancile centrale cumpara obligatiuni ale guvernelor care au preluat datoriile bancilor private va produce mai devreme sau mai tarziu hyperinflatie. Multi se temeau ca aceasta urma sa dea navala peste noapte, insa nu s-a intamplat asa. In schimb asistam la inflatie permanenta accelerata dar care nu intotdeauna loveste in aceleasi locuri cu aceeasi putere (in aceleasi tari si pe toate categoriile de produse si servicii) si mai ales nu loveste doar in pret – cu deosebire in aceasta perioada de inceput a inflatiei. Spun inceput pentru ca atat ca timp cat si ca intensitate, ce am asistat in ultimii 2-3 ani este doar o mica felie din saracia generalizata si controlata care ni se pregateste. Asadar, economia incearca sa supravietuiasca, piata libera face tot ce poate pentru a regla problemele si atunci cand nu are incotro, se ajunge unde se ajunge. De ce si-ar fi riscat unii patroni pielea folosind carnea de porc drept vita cand si-asa puteau foarte bine sa duca un trai linistit facand afaceri cinstite si cu carne de vita? Din lacomie? Usor de zis si prea superficial. Sa intram mai in adancime. Sa presupunem ca la un hypermarket vin doua firme A si B care ofera lasagnia la 2E si alta la 3,5E. Pe care credeti ca o va alege hipermarketul? Pe cea cu 2E evident, deoarece fiind criza, oamenii nu mai au bani si cauta sa cumpere cele mai ieftine produse. Asta desi, la produsele mai scumpe si hipermarketurile pot sa adauge adaos mai mare, deci in general un hypermarket ar accepta mai multi furnizori, eu discut aici doar de produsele principale, de baza. Sau mai exact de acele promotii care se gasesc la marginea rafturilor si pe care mai toata lumea le cumpara pentru ca neavand bani, putini sunt cei care mai doresc calitate sau varietate: pretul bate tot.

Deci presiunea la furnizor (producator) este atat de puternica incat efectiv nu prea mai exista loc pe piata pentru cei care nu ofera pretul minim. Iar ca sa produca ieftin, producatorii ce fac cand si-asa costurile lor se maresc (credite greu accesibile, energie in crestere, materie prima in crestere, impozite in crestere, etc) si cererea le scade – deci trebuie sa iese pe profit avand costuri din ce in ce mai mari si vanzare din ce in ce mai slaba? In mod normal, ecuatiile matematice ne indreapta spre marirea pretului ca singura alternativa inaintea falimentului sau a altor tehnici de jujitsu antreprenorial. Ceea ce nu prea cunosc consumatorii este ca pentru a mentine sau a micsora preturile in aceste conditii nasoale, producatorii fie taie din calitatea ingredientelor, fie din cantitate (unde se poate). Ce este grav in cazul de fata este ca aceasta taiere s-a facut unde este ilegal si unde riscurile sunt mari.

Ca sa ma explic mai bine, voi da un alt exemplu de “downgrade” al unui produs din cauza scaderii puterii de cumparare. Cu peste doi ani in urma, cand vanzarile auto abia incepusara sa pice si guvernele nu lansasera inca programele rabla prin care sa propteasca cererea de masini noi, Toyota a lansat un apel catre furnizorii sai: taiati preturile la piese sau veti fi inlocuiti. Care este legatura cu presiunea inflationista aici? Legatura este ca daca pretul vacii, al energiei si al altor costuri nu ar fi crescut, producatorii puteau sa mentina pretul lasagniei atat cat era si alta data si sa nu fie nevoiti sa inlocuiasca un ingredient cu altul mai ieftin si sa isi asume asemenea riscuri. In cazul Toyota, schimbarea unor “ingrediente” s-a facut pe fata si are o alta dimensiune insa contextul este acelasi: scadere cerere si crestere costuri.

2. Razboiul comercial

Scandalul acesta a insemnat mana cereasca pentru producatorii din vest care erau atacati de mica industrie alimentara romaneasca care dupa ani de zile de reforme, investitii si tehnologizari incepuse cat de cat sa inceapa sa exporte in vest. Evident ca fiecare tara cauta sa castige ceva din acest eveniment: britanicii arata cu degetul spre francezi, francezii spre ciprioti, cipriotii spre italieni, italienii spre romani, germanii spre romani, britanicii spre romanii etc. Nu ne putem noi pune cu masinaria de marketing a vesticilor si mai ales in domeniul alimentar unde imaginea conteaza imens. Pierdem astfel din acest conflict si intensitatea lui nu este decat inca un semnal ca ne apropiem incet-incet de razboiul tarifar, chiar in UE unde statele vor incepe sa gandeasca taxe si sisteme prin care sa protejeze proprii producatori. Este adevarat ca optiunile sunt limitate avand in vedere tratatele aflate in vigoare, dar cand criza este mare, solutii se gasesc [1]. Daca Europa de Est nu are mari pretentii si nu se poate ridica la acelasi nivel cu “fratii” mai mari din vest, cat timp credeti ca vor mai rezista italienii si francezii ca nemtii sa le preia toate pietele si productia lor sa scada drastic. Piata comuna a fost frumoasa cata vreme vesticii aveau unde sa exporte si aveau o piata de desfacere care sa sustina o crestere economica. Acum asistam la procesul invers, din ce in ce fiecare tara isi va apara mai puternic si mai ferm interesele economice care sunt mai ales legate de apararea producatorilor locali. Daca razboiul valutelor incearca sa ajute producatorii prin mentinerea unor costuri de productie cat mai mici, razboiul comercial intervine mai ales atunci cand cel valutar nu prea mai poate face mare lucru. In cazul de fata, scandalul carnei de cal nu este un exemplu tipic de razboi comercial, ci este doar interesant cum masina de propaganda a unor state s-a folosit de el pentru a puncta si pe frontul razboiului comercial. Stiu ca spun lucruri care par SF la noi, dar prin alte tari care au suveranitate, lucrurile stau cu totul altfel. Credeti ca doar de amuzament rad baietii de la Top Gear de Dacia?

3. “Normele” europene

Romanii au o falsa impresie despre UE si in general vad Europa cu o falsa masca de infaibilitate. Daca in domeniul alimentar o frauda de asemenea amploare a putut sa se desfasoare, va imaginati ce se intampla in domeniul financiar? Nu ca nu s-ar fi descoperit deja scandaluri si fraude si pe-aici, dar daca acolo unde se lucreaza cu marfa tangibila, norme stricte si inspectii riguroase, devierile sunt atat de mari, cu atat mai mult hotia si frauda este o componenta intrinseca in sistemul financiar in care ne incredem cu atata orbire incat abia-asteptam sa intram si noi in Schengen si sa aderam la Euro. Se intreba un om de afaceri din industria alimentara cum inspectorii francezi nu s-au mirat cand au vazut la o firma ca are intrare de x tone de cal si in produsele fabricate nici unul nu are pe eticheta carne de cal. I-as raspunde eu: s-au mirat, i-au intrebat pe patroni, au luat spaga si au tacut. Cu greu putem crede ca asa ceva se intampla in Europa in care noi ne dorim cu atata ardoare sa aderam la ale ei marete valori, dar tare mi-e teama ca valorile europene nu sunt cu nimic mai nobile si mai frumoase decat invalorile balcanice si mioritice. Bineinteles cu unele nuantari … dar care nu fac decat sa confirme regula.

 

2 comments

  • Scandalul cărnii de cal îşi va pune amprenta asupra jucătorilor români din industrie, susţin reprezentanţii patronatelor din domeniu, care atrag atenţia că producătorii şi procesatorii de carne vor consemna pierderi dacă autorităţile nu vor acţiona pentru a se asigura că firmele româneşti nu vor fi îndepărtate de pe piaţa europeană, în urma a ceea ce ar putea să devină “un război de piaţă”. Gandul

    Saracii producatori nici nu stiu ce i-a lovit, ei cred ca scandalul asta este doar un … “razboi de piata”. Interesant cum fiecare vede razboiul prin prisma perspectivei care il loveste. Este razboi de piata, dar daca e sa vedem de unde si de ce vine, este de fapt razboi tarifar. Apelul la interventia Comisiei Europene si a guvernelor este hilar. Ce copil crede ca asa ceva s-ar putea intampla?

  • blocarea noastra din Schenghen desi in aparenta are motive sociale este in realitate o componenta a razboiului tarifar: vesticii isi protejeaza companiile; de ce sa avem noi costuri mai reduse ca sa le atacam pozitiile lor; de ce sa coste Dacia mai ieftina prin reducerea costurilor de transport inspre vest, daca Volkswagen pregatesc si ei un competitor pentru Dacia? etc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *