Perfectul simplu – un plus de claritate sau doar puţină sare şi piper peste dulcea limbă oltenească?

Nu sunt prea multe de spus despre perfectul simplu. Nici măcar wikipedia nu are mai mult de spus decât că:  “exprimă un process trecut şi încheiat momentan sau într-un interval de timp delimitat”.

Acum că îi dădui definiţia, să spun şi eu câteceva despre perfectul simplu, deşi limba română este unul dintre punctele mele slabe, mai ales când scriu pe blog şi asta poate pentru că profesorul de română ne obliga în clasa a 8-a să venim la meditaţii după-masa ca să învăţăm gramatica cât mai bine pentru treapta I-a de liceu. Pe lângă tortura meditaţiilor “profesioniste” pe care trebuia să le fac cu o profă de liceu cam fioroasă, dimineaţa devreme, tocmai duminica, amintirea chinuitoarelor meditaţii “facultative” pe care profesorul de română ţinea morţiş să ni le bage pe gât, aşa gratuite cum erau, doar ca să arate colegilor ce stimabil este el, mă face uneori să fac greşeli intenţionat sau din neglijenţă, doar din dorul de oftică pentru vremurile în care în loc să mă odihnesc după şapte ore de învăţat, trebuia să mai pierd şi dupa-amiezele, şi asta în condiţiile în care făceam aproape 45 de minute până la şcoală, pentru că şcoala de cartier deja nu se ridica la standardele părinţilor mei şi prin urmare am fost transferat în clasa a 6-a la o şcoala mai “centrală” cu renume mai sporit, unde matematica şi limba română se mâncau pe pâine.

Prima mirare a mea în legătura cu perfectul simplu este că acesta este inclus în gramatica oficială a limbii române şi nu este băgat (încă) la timpurile “alternative” că tot bântuie moda asta prin şcoala românească de câţiva ani. Nu imi explic cum de a reusit simpaticul perfect simplu sa ii convinga pe toti ca merita sa fie introdus, desi este bine stiut ca doar noi oltenii il intelegem si il folosim. Cred ca este un fenomen care trebuie explicat, cel putin eu sunt curios de istoricul acestui timp si de cum a fost el acceptat de restul lumii romanesti ca timp al verbului romanesc, de vreme ce el este timp al verbului oltenesc.

O a doua mirare e cum de au ajuns etero-oltenii sa il foloseasca pe dos, adica exact cum nu e. Mai bine zis, ei folosesc perfectul simplu ca perfect compus, in loc sa se refere la ce făcură azi, ei povestesc despre ce făcură ieri sau chiar mai tarziu. Ma intriga eroarea asta pentru ca in loc sa inteleaga plusul de claritate asupra plasarii temporare a verbului pe care perfectul simplu ni-l permite, ei te baga in ceata si mai mult.  Este adevarat ca uneori, in Oltenia, perfectul simplu poate fi folosit pentru a plasa actiunea intr-o perioada trecuta sau chiar foarte trecuta, dar abia dupa ce inainte de a-l folosi aceasta perioada este mentionata. Am observat la bunica, cum incepe sa povesteasca din tineretile ei sau din ce a facut zilele trecute, foloseste perfectul simplu: “Si de-acilea daca dadui la gaini si la caini si potoli toate, ma bagai in casa si facui focu”. Dar din context daca nu mentioneaza explicit ca e vorba de ieri, cu siguranta iti dai seama, pentru ca una e sa zici fusei si tu sa fi fost ieri, si alta e sa zici mai alalta-ieri fusei.

Deci, pentru cei care nu stiu, perfectul simplu se refera in general la o actiune de azi. Daca nu este dat vreun reper de timp si din context nu reiese clar ca ce povestesc se refera la o alta zi, perfectul simplu se refera la azi. Azi fusei si facui. Altfel, e poveste. Ca in bancurile si schitele lui Nea-Marin. De fapt, pe Nea-Marin il suspectez eu ca i-a cam dus in eroare pe cei care nu au prins sensul perfectului simplu cum trebuie. Ne-a Marin in bancurile lui povesteste. Iar in povesti, cand se evoca intamplari trecute, cand e timp de o sueta sau de un efect de stil, acilea da, folosesc perfectul simplu pentru actiuni care nu sunt de azi, dar altfel nu.  Oricum, sunt putini neolteni care folosesc perfectul simplu, dar macar pentru imigrantii din Oltenia, am dorit sa fac aceste clarificari.

Un alt lucru care doresc sa il mentionez, este ca perfectul simplu aduce un plus de claritate in vorba, eficientizeaza comunicarea, nemaifiind nevoie sa spun “am fost azi”, e de ajuns “fusei”. Si daca cineva imi zice “facui”, nu mai trebuie sa il intreb, azi sau ieri? Lucrand in Bucuresti mi-a fost dat sa ii prind pe bucuresteni de multe ori complicandu-se cu intrebari inutile: “cand ai facut asta, azi sau ieri?”. Am ras printre mustati, simtindu-ma bogat ca noi oltenii avem un plus fata de restul lumii, un timp care ne ajuta sa vorbim mai clar. Macar atat, ca oricum vorbim prea mult si fara rost. Sunt faimosi oltenii pentru vorba multa si isteata (asta cred ei). Poate se datoreaza asta italienilor care s-au perindat pe-aici, sau poate ca fiind mai la sud, romanii ne-au colonizat mai mult pe noi ca pe altii, desi teoretic banatenii ar trebui sa fie cei mai iuti in limba daca e pe asa, insa ei marturisesc despre ei ca sunt cei mai tari in frunte ca doar Banatu-i fruncea, nu?

In final, mi-a mai ramas doar sa trag un semnal de alarma: perfectul simplu e pe cale de disparitie! Nu stiu de ce, se pare ca parintii de azi nu isi mai lasa copiii sa foloseasca perfectul simplu. Poate sa fie un complex de inferioritate, multi s-or gandi ca poate copiii lor o sa ajunga in Bucuresti si trebuie sa nu se faca de ras pe-acolo cu fusei-ul si facui-ul nostru, ca doar dupa astea ne bunghesc bucurestenii. Or vrea oare sa ii faca spioni olteni si sa-i trimita sa ii spioneze pe bucuresteni? Ca alte explicatii nu am … Cat timp perfectul simplu este in carti, este un timp ca la carte, cat timp acesta are avantajele pe care le-am mentionat mai sus si in plus curge mai lin pe limba decat elaboratul perfect compus, pe care si numele il da de gol, nu inteleg de ce nu am vorbi in continuare limba olteneasca asa cum ne-au lasat-o parintii nostri. Daca renuntam la perfectul simplu, ce urmeaza, sa renuntam si la praz?