De ce este Părintele Iustin Pârvu atât de iubit?

Daca ar fi sa facem un top al celor mai iubiti romani concemporani din Romania, de departe Pr. Iustin Parvu ar fi #1. Sa ne gandim, ce “contracandidati” potentiali ar putea avea parintele Iustin intr-un asemenea top. Pe Basescu? Pe Ponta? Ei as, Basescu si Ponta ar putea fi #1 in topul celor mai injurati romani din viata? Pe Iliescu? Iliescu i-ar bate de departe! Cine ar mai putea fi intr-un asemenea top? Ouatu, Isarescu, Benone Sinulescu? Sau poate Tudor Gheorghe, Dan Puric sau Cristian Tudor-Popescu? Toti nume mari, dar cvasi-irelevante in sufletele romanilor.

De peste 20 de ani, cu aproximatie, Parintele Iustin Parvu a atras mii de oameni, le-a castigat increderea si dragostea incat cu siguranta putem spune ca nici macar Parintele Cleopa nu a putut ajunge la nivelul de popularitate atins de Pr. Iustin. Evident, titlul acestui articol este greu si nu cred ca poate explica cineva prea corect de ce Pr. Iustin este iubit. Pot cel mult sa aduc cateva explicatii de ce il iubesc eu, dar nici astea nu pot fi prea exhaustive.

Cea mai simpla explicatie ar fi evident ca parintele a iubit mult poporul roman si cand iubirea unui om este atat de mare, nu poate sa ramana fara raspuns. Cand spun ca a iubit, nu ma refer la ceea ce intelegem majoritatea, la ce simtim si nazuim cu totii. Evident multi romani isi iubesc poporul si declara asta. Insa de la vorba si de la sentiment si pana la fapte este o mare diferenta. De exemplu. Eu spun: iubesc inghetata. Cineva imi poate zice: daca iti place, dute si cumpara-ti oua, cumpara-ti lapte si fa-ti inghetata. Eu raspund: mi-e lene. Exista deci trepte ale iubirii, gradatii care merg de la o simpla afinitate si admiratie pana la jertfa totala, daruirea de sine pentru ceilalti, trecerea prin cuptorul de foc al suferintei asumate individual, constient si irevocabil pentru ceilalti. Iar iubirea parintelui Iustin pentru poporul roman aceasta a fost. Nu are sens sa detaliez, stie toata lumea la ce ma refer.

Cred ca putini oameni stiu de ce a facut parintele puscarie prima data. Din ce imi aduc eu aminte, un legionar a venit la parintele si i-a cerut o haina. Parintele a spus ca nu are. Mai tarziu, cineva l-a reclamat la comunisti ca ar fi ajutat legionarii. Asdar, comunistii l-au arestat si l-au judecat. Fiind intrebat la proces daca a ajutat legionari, parintele a spus exact ce s-a intamplat: a venit cutare la mine si mi-a cerut o haina. Si tu ce-ai facut, banditule? “Am zis ca nu am”. Dar daca ai fi avut i-ai fi dat? “Da, i-as fi dat”. Asadar, parintele a fost condamnat zeci de ani de puscarie pentru ca ar fi vrut sa ajute un legionar desi nu facut-o pentru ca nu a avut cu ce. Putea foarte simplu sa spuna ca nu a vrut sa il ajute – deoarece nu exista nici o dovada – dar nu a vrut. Pare cu totul uimitor si de neinteles. Parintele pare ca si-a cautat-o cu lumanarea, se pare ca isi dorea cu dinadinsul sa fie arestat, sa faca si el puscarie impreuna cu toata elita poporului roman. Un alt amanunt interesant legat de puscaria parintelui este mentionarea unui copac de langa puscarie. Spunea parintele ca atunci cand a intrat in puscarie, un pom de pe langa temnita era cat o surcea. Cand a iesit insa, era un pom mare, cu tulpina groasa. Ce vremuri si ce oameni …

Spun ca este greu sa detaliezi de ce este parintele Iustin iubit pentru ca daca nu il cunosti nu poti intelege iar daca l-ai cunoscut, nu e nevoie de astfel de explicatii. Exista insa oameni care nu l-au cunoscut personal, nu l-au vazut sau nu au vorbit niciodata cu el. Eu am fost dintre fericitii care l-au cunoscut si ma simt un om bogat pentru asta. Intalnirea cu oamenii deosebiti ne marcheaza in masura in care si noi suntem capabili sa receptam darurile cu care acestia sunt inzestrati, valorile pe care ei le-au dobandit si ni le daruiesc, lumina de viata pe care ei o tin aprinsa si evident in urma unei astfel de intalniri fiecare “capteaza” ce poate si ce e in stare. Eu unul nu am multe de povestit, pentru ca in primul rand nu stiu cum poti sa povestesti o astfel de intalnire si in al doilea rand pentru ca evident conteaza si cui i-o povestesti si cat de mult poate si acela sa inteleaga. Exista insa cateva cuvinte, care desi cuprind in ele doar o farama de relevanta, au totusi puterea sa transmita mult mai mult, asa cum un banal fir de metal oricat de subtire este poate sa transmita bit cu bit, pixel cu pixel, o imagine intreaga.

Parintele obsinuia sa primeasca lumea non-stop. Dormea foarte putin si primea pana la ore tarzii in noapte. Intr-o astfel de ora tarzie, cam pe la 5-6 dimineata, am reusit sa intru si eu cu un grup de prieteni la parintele. Desi era multa lume la el la usa si desi nu avea cum sa nu fie obosit si tracasat, eu am ramas uimit de cat de fresh era si de cat de bine arata. Nu mai spun, ca nicidecum nu ne-a grabit in vreun fel sau nu a incercat sa ne tina predici. Intalnirea cu parintele, desi era prima vedere si evident nici el nu ne cunoastea si noi il stiam doar din auzite si vazute de la distanta, parca a fost intalnirea cu cel mai bun prieten cu care ne cunosteam de o viata. Parintele avea o politete fireasca, un cuvant bland, o fata luminoasa, un interes real si o atentie uimitoare la toate cate ii spuneam. Nu poti discuta prea multe cu un om in 10-15 minute si oricat ti-ai face dinainte o lista de lucruri pe care sa il intrebi sau mai ales o lista de raspunsuri pe care le astepti tu de la parintele, niciodata discutia nu are loc asa cum te-ai astepta. Nu atat intrebarilor noastre le-a dat parintele un raspuns cat mai ales ne-a daruit o stare. Daca exista un cuvant care sa descrie cel mai mult sentimentul pe care l-am dobandit si lucrul cu care am plecat a fost pacea. Parintele era pacea si linistea intruchipata. Chiar daca vorbeam despre probleme sau lucruri grave, in jurul parintelui nu puteai sa simti nici o tulburare, nici o teama si grijile si problemele se evaporau. Nu era doar o stare psihologica, consecinta a asteptarilor noastre si a puterii simbolice a personalitatii si locului in care ne aflam. Nu, chiar daca si astea evident au o greutate. Era in primul rand un om in jurul caruia timpul se suspenda si viata avea o alta dimensiune. Si uimitor, acea stare am trait-o ulterior de fiecare data cand imi rememoram chipul parintelui. Precum un ecou peste timp, pacea dobandita in jurul parintelui, o retraiam cand ma gandeam la el. Iata de ce am zis ca astfel de intalniri nu pot fi povestite.

Personal nu l-am considerat niciodata pe parintele un sfant. Nu stiu de ce, dar nu am simtit asta. Nu ma va deranja insa daca cine stie cand parintele va fi canonizat. Avand in vedere ca l-am cunoscut, va fi singurul sfant din calendar pe care l-am vazut fata catre fata, deci ma voi bucura si ma voi folosi. Eu unul insa nu sunt obsedat de clasificari si catalogari. Ce este sfantul si ce este ne-sfantul? Cine poate trage linia si cine poate spune acesta este si acesta nu este? Evident canonizarea o face ierarhia, unii spun sau spera ca o face poporul, dar ce conteaza la urma urmei si canonizarea daca ai evlavie. Cu ce te opreste daca un sfant este canonizat sau nu, ca sa te rogi lui si la ce iti foloseste daca biserica canonizeaza un sfant despre care tu nu stii nimic si nu ai nici o evlavie la el? Toate astea pana la un punct sunt sabloane, in general. Dar nu totdeauna, evident exista situatii cand necanonireaza unor sfinti carora nu le poate fi negata sfintenia pune niste semne de intrebare grave cu privire la sanatatea duhovniceasca a celor aflati in masura sa plineasca voia lui Dumnezeu. Nu vreau sa detaliez, dar PF Daniel stie bine la ce ma refer. Revenind insa la Pr. Iustin nu sunt de acord nici cu cei care ii idolatrizeaza imaginea si se fac aparatori nechemati ai parintelui, ridicand stindarde aiurea si facandu-se pe sine soldati bravi intr-o ceata de haiduici imaginara. Sunt multi si dintr-astia. Se gasesc mai prin toate locurile unii care fie au, fie nu au legatura cu vreun parinte, calugar sau vietuitor din sau de pe langa Petru Voda si deja ei se cred caporali si pe tine te vad soldat neterbnic care trebuie sa ia seama la poruncile venite de la general si evident interpretate si de multe ori compuse de ei. Referitor si la acestia parintele spunea odata cuiva: “Vezi toata lumea asta de aici?”. Da parinte, – i-a raspuns acela -, ce de lume vine, ce bine ca renaste credinta! “Toti se vor risipi ca un abur daca incepe o prigoana, nu ai cu cine sa duci o batalie”.

Nu este o mare taina faptul ca parintele nu este deloc satisfacut de starea credintei in poporul roman de astazi. Este firesc pentru un om care a trecut prin puscarii si a trait in cu totul alte vremuri, cand inca mai exista poporul roman. Eu, ca si altii, cred ca acum avem o populatie care neavand alternative si nimerindu-se pe-aci, vorbeste limba romana. Dar nu au nimic in comun cu poporul roman, cu ceea ce inseamna o natie, un neam, o patrie, o credinta. Desi ne este greu sa acceptam, natia romana este inca in formare, neamul romanesc nici nu stie ce inseamna un neam iar patria este inca o abstractiune. Cat despre credinta, abia am inceput sa mai citim cate ceva prin carti, ca sa intelegem ce inseamna, cum se implineste si ce foloase ne aduce aceasta credinta. Suntem un popor care greu poate fi numit popor. O populatie in neant care atarna de un fir de par in istorie, riscand sa piara in haulul adanc al negurii pe care o va aduce pierirea. Parintele Iustin este una dintre celulele acelui fir de par. Strasnica celula!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *