Siria, Turcia și muchia de cuțit pe care se balansează lumea

turcia-siriaIn fiecare zi au loc evenimente mai mult sau mai putin importante. Libertatea presei, accesul la informatie, minunatia asta numita Internet si prostiile gen Facebook si Twitter ne dau  iluzia ca suntem foarte “plugged-in” la tot ce se intampla si nu ne-ar veni sa credem ca poate intr-o dupa-amiaza linistita de vara in care noi eram la un gratar cu prietenii si beam o bere, pe celalalt capat al globului are loc o intalnire a unei maini de oameni, atat de puternici incat sa poata decide soarta omenirii pentru urmatorii zeci de ani. In balanta stau pacea (atata cata este) sau razboiul cu Siria care foarte probabil va degenera in Al 3-lea Razboi Mondial.

Evident, astfel de evenimente si astfel de intalniri au loc destul de des si foarte probabil nu aflam decat ocazional de ele. Unii ar spune ca lucrurile oricum sunt bine aranjate si ca deciziile se ia la un nivel atat de inalt de nici nu visam noi iar presedintii de stat, politicienii si generalii sunt doar mici jucatori care pun in aplicare planurile celor care conduc din umbra lumea. Mie imi place sa cred ca sforile nu sunt atat de descurcate si ca intre papusari si papusi mai sunt cateva maini care le incurca pe ici pe colo. Altfel, de mult ar fi pierit lumea, daca binele si raul nu s-ar afla intr-un razboi perpetuu cu victorii si infrangeri de fiecare parte.

O astfel de intalnire a avut loc la Pentagon pe la mijlocul lui Iunie trecut cand Secretarul de Stat al SUA (ministrul de externe) John Kerry a cerut cu fermitate bombardarea Siriei de catre armata americana. Pentru cei care nu stiu, Kerry este adeptul atacarii lui Asad, fiind ceea ce se cheama “war monger”,  si este omul unei grupari pro-razboinice care militeaza cu acrivie pentru pornirea razboiului atat cu Siria cat si cu Iranul. Ceea ce lui Obama nu ii convine. Desi sunt pusi in functie de acelasi lobby si de aceiasi finantatori, se pare ca Obama a cam scapat de sub control si nu executa chiar toate ordinele primite. Poate si pentru ca pus in pozitia in care este e constient ca inca un razboi in situatia actuala a Americii ar insemna si mai multe cheltuieli. In plus, pe langa costuri exista riscuri extreme de escaladare, altfel spus, cost-beneficiu, un razboi fie cu Siria fie cu Iranul nu prea i-ar avantaja pe americani. Lucru de altfel evident si pentru generalii din armata. Asa se face ca la aceasta intalnire,  Martin Dempsey, un general batranel de vreo 60 de ani care este oarecum mai putin razboinic ca ceilalti si prin urmare Obama “l-a plantat” ca sef al  Joint Chiefs of Staff (un fel de CSAT), s-a opus vehement atacarii Siriei aducand argumentul ca Departamentul de Stat nu prea are idee ce inseamna bombardarea aeriana a Siriei si l-a intrebat pe Kerry care ar fi planul de urmat dupa primele lovituri.

Se pare asadar ca exista o framantare intre Departamentul de Stat si Armata cu privire la Siria: Departamentul de Stat fiind format din politicieni platiti de anumite grupuri de interese vor razboi. Cativa insa, in frunte cu Obama, sunt constienti ca s-ar merge prea departe cu inca un razboi aiuristic si ca trebuie gasite totusi alte metode de a rezolva “doleantele stapanilor” chiar daca ai posibilitatea sa comanzi cea mai puternica armata a lumii, precum s-a exprimat Madeleine Albright acum 20 de ani cand s-a aratat frustrata fata de reticentele generalului Colin Powel care s-a opus initial atacarii Serbiei, declarand: “la ce bun sa ai armata asta superba daca tot ezitam daca sa o folosim sau nu”. Iata deci cum gandesc nebunii care ajung sa conduca lumea. Slava-Domnului ca nu toti sunt asa si deocamdata atacul aerian asupra Siriei a fost respins, desi s-a oficializat ajutorul de arme usoare si munitie catre rebeli – ceea ce se stia insa ca se intampla deja neoficial.

Obama a castigat o batalie dar nu razboiul, dupa cum vedem se pare ca dorinta de a-l ataca acum pe Asad, dupa ce tentativele prin Turcia nu au reusit, este atat de puternica incat ne putem astepta ca lobby-ul care vrea atacarea Siriei sa il dea jos pe Obama, fie printr-un scandal de genul Prism, fie printr-o lovitura de stat, fie printr-un atentat.

Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna atacarea Siriei de catre SUA. Siria nu este Irak si foarte probabil Iranul nu ar sta cu mainile in san, stiind ca urmeaza pe lista. Ce sa mai zic de Rusia care il inarmeaza pe Asad cu cele mai performante anti-aeriene, in timp ce europenii trimit rebelilor arme usoare. Pentru cei care isi amintesc cum a inceput Primul Razboi Mondial cred ca nu mai e nevoie sa reamintesc ca istoria se repeta.

Cat despre Turcia, se intampla lucruri interesante. Pe langa tinerii care nu vor transformarea parcului in mall, in partea de sud turcii s-au ridicat impotriva lui Erdogan pentru ca le e frica de “insurgentii” anti-Assad si intelegand ce se intampla, nu sunt de acord cu fundamentalismul islamic si cu sprijinirea comandourilor mortii. In partea de sud-est unde kurzi sunt majoritari, totul pare un butoi cu pulbere care sta sa explodeze, dupa cum era de asteptat. Kurzii si-au dobandit independenta de-facto in Irak, spera ca odata cu caderea lui Asad vor pune mana usor si pe zonele kurde din Siria, si evident viseaza o “primavara” si in Turcia care le-ar permite sa isi dobandeasca mult-ravnita independenta si evident sa formeze un stat. Erdogan a inteles in sfarsit riscurile sprijinirii rebelilor, dar deja cred ca prea tarziu. Raul a fost facut si acum se intoarce asupra lui dupa cum estimam in Octombrie 2012:

Turcia are mari probleme daca Siria va pica; culmea culmilor cat de prosti pot sa fie turci si sa nu inteleaga ca daca ei tot accepta ca peste tot statele nationale sa fie destramate si facute bucati (precum s-a intamplat cu Libia), le va veni si lor vremea o data, avand in vedere ca a treia parte din Turcia sunt kurzi care maine poimaine incept si ei primavara kurda; (sursa)

Apar in sfarsit si primele scantei ale rebeliunii kurde in Turcia:

– Slow pace of peace process infuriates Kurds in Turkey
– Kurdish protesters clash with Turkish security forces
– Kurdish protester’s killing fuels anti-government march in Istanbul

Pacea turcilor cu kurzii este departe de a fi pecetluita, mai ales cand o asemenea “ocazie” se iveste pentru kurzi. Ma refer la un eventual razboi in Siria care evident va destabiliza foarte mult si Turcia. O data ce vor prinde “curaj”, islamistii fundamentalisti vor trece usor din Siria in Turcia si vor dori sa “elibereze” si Turcia de sub “gheara” infidelilor. Incet-incet, evenimentele graviteaza accelerat pe faliile de tensiune in directia centrelor de atractie care domina contextul. Si aceaste centre de atractie, in cazul Siriei si al Turciei, dupa parerea mea ar fi:

– atacarea Siriei si caderea lui Assad; lobby-ul pro-razboinic care a ajuns pana aici, are indeajunsa putere ca sa “rezolve” problema pana la capat”; Kerry nu a convins acum, dar cine stie data viitoare? Obama inca rezista deocamdata, dar daca ii aranjaza si lui vre-un “incident” cum i-au aranjat lui Clinton?
– determinarea lui Putin de a-l pastra pe Asad si de a nu permite americanilor sa isi faca de cap pana la sfarist; multi poate ar fi inclinati sa zica: dar Serbia? intre timp, insa s-a intamplat altceva: Georgia; Putin vrea sa intre in istorie si intelege panta descendenta pe care au inceput sa alunece americanii; amanarea unui conflict ii convine si lui, ii da timp sa intareasca armata, armamentul si totodata timpul ii roade pe americani (vezi taierile in zona militara si avantul republicanilor pro-austeritate)
– Kurdistan: acest popor lupta de secole pentru independenta; visul unei tari a lor este atat de puternic incat nu poate fi cumparat si constrans de nici o putere; oamenii astia nu au consumat inca aceasta etapa care pentru multi altii deja devine istorie: statul natiune; noua europenilor ni se incearca implantarea ideii ca statul e un concept depasit; poate vor reusi, asa cum au reusit sa ne convinga si ca neamul nu mai conteaza, dar pentru kurzii care nu au consumat aceasta etapa, visul unui stat al lor este la fel (daca nu si mai puternic) decat celelalte centre de atractie;

La confluenta dintre aceste sfere, are sansele sa se aprinda scanteia unui nou razboi mondial. Trebuie sa fim insa optimisti: iata cum criza economica prelungita produce lipsuri atat de mari in armata americana incat dau inapoi din lansarea unor razboaie care poate ar pute in pericol pacea mondiala. Exista deci si evenimente aparent negative care au consecinte pozitive. Similar, nu stim nici ce va iesi din aceasta situatie tensionata, chiar daca se va lasa in cele din urma cu un razboi.

~ ~ ~ ~ ~ ~ 

NOTE:

[1] Pentagon Shoots Down Kerry’s Syria Airstrike Plan

One comment

  • Superba analiza. Si totusi, intre timp au aparut si manifestatii in Egipt contra regimului marioneta pro-occidental. Balanta se inclina incet, insa sigur in defavoarea americanilor. Polii de putere se schimba cu siguranta, iar niste politicieni romani inteligenti (care lipsesc cu desavarsire), ar trebui sa schimbe foaia cu Rusia, pana cand nu este prea tarziu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *