Mai în criză ca anul trecut cu peste 4%

In timp ce guvernantii anunta pompos cresteri de PIB, scaderi de deficit si inflatie scazuta, realitatile palpabile pentru romani sunt cu totul altele. Unul dintre indicatorii care descriu sec dar nemilos o astfel de realitate este indicatorul denumit destul de explicit “consumul populatiei”. Care evident, scade vertiginos!

Comerţul cu amănuntul – cel mai important indicator al consumului populaţiei – a scăzut în iunie pentru a doua lună consecutiv, ceea ce transmite un semnal descurajator privind revigorarea economiei, susţinută în acest moment doar de exporturi. Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a fost în iunie cu 4,2% mai mică faţă de aceeaşi lună din 2012, vânzările de carburanţi, alimente şi băuturi fiind cele mai afectate, potrivit datelor Insti­tutului Naţional de Statistică (INS). (Sursa: ZF)

Daca majoritatea ne asteptam poate ca 2013 sa fie macar la fel de rau ca 2012, iata ca avem in sfarsit si o dovada palpabila, ca desi exporturile duduie, desi agricultura merge bine si desi Dacia si Ford inca nu au plecat, totusi puterea de cumparare a romanului scade vertiginos si ne aflam in aceasta privinta chiar in topul european dupa Spania si Solvenia (Sursa: Capital)

Pentru mine nu este nimic nou, fenomenul l-am descris de mai multe ori in articole care au titlul de genul “cate-un pic, pic, pic“, “spirala luptei romanilor cu criza“, “caruselul contractiei economice“, “bombele sociale care stau sa explodeze“, etc.

Poate cineva se intreaba: si ce urmeaza? Parerea mea este ca dupa o cadere a puterii de cumparare cu 4,2%, urmeaza probabil o cadere a puterii de cumparare cu 5% apoi cu 6% etc si asa mai departe dupa cum se intampla in Grecia unde consumul populatiei scade (in procente de la an la an) inca din Iulie 2010 (sursa). Noi insa, abia am inceput sa scadem si dupa cum putem vedea in chart, desi nu stiam, tocmai am trecut prin “revenirea din criza” dpdv al consumului (vezi micile valori peste zero) si acum intram din nou in ea. Curaj gaina, c-om manca doar paine!

greece-retail-sales-annual

romania-retail-sales-annual

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 7 AUGUST 2013:

O alta opinie pe aceeasi tema: De ce a intrat frica în oasele consumului?

Nimeni nu face un pas înainte, nici clienţii, nici antreprenorii sau companiile. Toţi îşi drămuiesc cheltuielile la strictul necesar ca şi cum s-ar aştepta la ceva rău pentru ziua de mâine, nu la ceva bun. Sectorul privat angajează foarte puţin sau chiar deloc şi nici nu plusează cu o majorare de salarii pentru angajaţi pentru că ştie că opţiunile acestora de locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite sunt extrem de limitate. Aşa că toată lumea a intrat cu bugetele la conservare.

A intrat frica în oasele consumului, dar nu neapărat pe fondul unei lipse de bani, ci pe fondul unei neîncrederi pentru viitor. De ce? De unde vine această ruptură între datele macroeconomice şi sentimentul în piaţă?

Observati cata inteligenta la analistul sef al celui mai popular ziar de economie din Romania! De unde vine ruptura intre datele macro si sentimentul in piata!!!! Aloooo! Domnul Hostiuc, de contractie economica nu ati auzit?!? Care contractie? Pai aia care a inceput in 2008 si continua pas cu pas, dupa cum am mai spus … Cica nu e lipsa de bani, pai la Isarescu la BNR nu e lipsa ca ii scoate la imprimanta (sau mai degraba ii tipareste in calculator) da la altii este!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *