Paradoxul neparadoxal al creditelor
In sfarsit si televiziunile s-au prins de ceea ce majoritatea creditacilor rau-platnici stiau de mult timp: bancile nu prea stau ele sa te dea afara din casa si care e nebun sa cumpere un apartament sau o casa executata? Iata mai intai stirea de la Protv care trateaza problema:
Acum sa vin si eu cu o compeltare, “de la surse”. Evident ca bancile nu stau ele sa execute si vand mai departe la recuperatori creditele pentru ca bancile oricum fac bani din monopolul oferit de sistem, oricum au spatele acoperit de BNR, etc, etc. Batalia nu se da deci pentru supravietuire, ci doar pentru profit. Iar sa pierzi timpul sa executi oameni sarmani de la care nu prea mai ai ce sa storci, ar fi pierdere de timp si total ineficient pentru resursele umane al bancherilor care sunt mult mai bine folosite in a fraierii si pe altii sa ia credite Prima casa garantate de stat, decat in a urmarii pe rau-platnici si de a-i executa.
In esenta, dincolo de aspectele legale si tehnice, ce poate face o banca, cum poate ea sa stoarca ceva de la un rau-platnic? Din start, varianta cu executarea nu merge: tu ca banca, daca te apuci sa iei apartamentele oamenilor sa le pui pe piata iti tai singura creaca pentru ca dai jos cu pretul imobiliarelor si trebuie sa iti reevaluezi activele care si-asa nu arata bine desi BNR trece cu vederea. Imaginati-va ce ar insemna cand intri intr-o banca sa te intampine un panou imens cu anunturi de vanzare bunuri executate de apartamente, masini, terenuri etc, la preturi CARE SA SE VANDA. Instant, s-ar ivi o competitie si preturile ar cadea pana acolo unde oamenii pot sa cumpere. Bancile ar recupera astfel mult mai mult decat ia acum de la recuperatori, dar ar pierde imens prin caderea preturilor. Ce spun eu ar pierde? AR AVEA O PROBLEMA EXISTENTIALA, din cauza activelor dar nu numai.
O prabusire a preturilor imobilialelor acolo unde le-ar duce executarea tuturor creditelor neperformante si intrarea pe piata a bunurilor, ar stimula si pe cei care au credite imense pe zeci de ani de zile sa nu mai plateasca ratele si sa caute alternative. Ganditi-va ce s-ar intampla doar pe piata chiriilor daca bancile ar incepe sa inchirieze bunurile executate. Chiriile ar cadea imens si oricine s-ar gandi ce sens are sa platesc ca prostul 1000E/luna la un apartament cu 2 camere, daca chiria la un apartament cu 3 camere intr-o locatie mai buna e mai ieftina ca abonamentul la internet si telviziune?
Daca bancile nu accepta o astfel de situatie, nu inseamna ca executarea nu este mimata. Pentru a mentine spaima si frica oamenilor cu privire la plata creditelor, bancile au totusi “o norma” de facut la executari de apartamente, masini si alte bunuri. Numarul de executari este insa infim comparat cu procentul creditelor neperformante care a trecut de 25%.
Solutia actuala care este? Bancile vand creditele care recuperatori, care folosind frica si slabele parghii legale, incearca sa stoarca ce pot de la oameni, dar nu de la toti ci de la cei mai ghinionisti. Un recuperator performant are sa zicem 1000 dosare pe luna pe care trebuie sa le urmareasca. Legea ii permite sa inceapa executarea in x zile de la ultima plata a unei rate, dupa care adio … Fizic, omul asta daca se apuca sa faca tot ce trebuie pentru cele 1000 de dosare (sa trimita notificari, sa caute locul de munca al respectivului, sa investigheze girantii, sa notifice organele legale etc) nu reuseste in termen util si pierde si gramada bani. Prin urmare, apeleaza la cea mai facila metoda: BAU-BAU-ul. Recuperatorii angajaza astfel oameni care suna “clientii” si ii sperie ca o sa ii dea afara din casa. Evident oamenii nu stiu ce si cum, cred ca riscul este iminent si de frica fac ce pot si vin sa “negocieze”. Recuperatorul/executorul cere si el acolo un mizilic ca sa faca si el profit si apoi isi continua actiunile de recuperare.
Legal, a da pe cineva afara din casa nu e asa usor, mai ales daca creditul nu a fost cu ipoteca. Chiar si in cazul de ipoteca sunt conditii destul de grele: suma datorata trebuie sa fie x% peste valoarea apartamentului, omului trebuie sa i se dea x luni ca sa evacueze, hartiile trebuie sa fie impecabile, uneori se ajunge si la proces, etc. Complicat. De cele mai multe ori, cand miros ca e rost de bani, recuperatorii trec la urmatorul pas dupa telefon: incearca sa afle unde munceste Dorel. Trimite notificari pe la angajatori de stat (la intamplare) si de asemeena pe la Inspectoratul Muncii care teoretic au informatiile unde lucreaza respectivul. Mai incearca si pe la CAS sa vada daca respectivul are asigurare si ce firma i-a platit ultima data contributile, etc. Altfel spus, ei incearca sa afle unde munceste. Avand in vedere birtocratia de la noi, va imaginati rata de succes. Apoi, in cazul fericit in care afla cu certitudine unde lucreaza Dorel, trimit poprire catre angajator pentru maxim 25% din salariul respectivului, pe care angajatorul poate sau nu sa il respecte. Foarte greu o firma poate fi constransa prin astfel de intimidari, chiar daca legal exista parghi. De la lege insa pana la aplicarea ei, in Romania stim cat drum lung este. Nu mai zic de situatiile in care omul lucreaza la negru …
Deci realitatea este cu totul alta pentru cei care renunta la credite, decat incearca bancile sa ne sperie. Cunosc personal o familie de batrani care la 5-6 luni mai fac credit la o banca si evident nu il platesc. Nu doar la banci insa si la firmele de telefonie nu platesc de multe ori. Eram curios cum reusesc, pana cand am asistat la o scena in sediul unui dealer Vodafone: un angajat incerca sa explice unui potential client ca nu poate sa ii vanda abonament pentru ca este trecut ca a avut restante la plata. Respectivul a facut un mic scandal, s-a batut in piept ca “nu sunt eu ala” si in cele din urma a plecat cu abonamentul. Deci tehnic se poate, desi firmele au tot felul de triggere si filtre sa elimine rau platnicii. Nu inteleg insa cum unele bancile pot sa dea credite la persoane care clar apar in baza de date cu rau-platinicii. Foarte probabil, normele impuse de BNR sunt extrem de laxe si/sau bancile nu mai tin cont de istoric cata vreme au lichiditate de nu stiu ce sa mai faca cu ea.