Legea darii in plata: ce spune directorul BRD

Philippe Lhotte, CEO al BRD a tinut o conferinta de presa. Franturi din ce a spus, am spicuit din Bursa. Ma voi opri doar la cateva paragrafe:

Şeful BRD consideră că o astfel de lege ar fi posibilă în condiţiile în care ar viza doar contractele viitoare şi ar fi destinată numai cazurilor sociale, pentru cei cu un singur imobil (în care locuiesc), cu o valoare de maxim 100.000 de euro, clientul beneficiind o singură dată de darea în plată.

Dupa cum stim, legea era obscura cand era vorba de clarificarea cine se incadreaza in lege, in prima varianta fiind inclusi si cei cu un credit de 50.000 de eur si cei cu un credit de 5 mil euro si 20 de apartamente. De ce oare au “uitat” initiatorii legii sa bata in cuie acest amanunt important? Oare ei nua veau interesul ca legea sa fie cat mai clara si sa aiba sanse minime ca sa nu fie intoarsa inapoi de presedinte din motivul simplu ca legea nu se adresa doar romanilor saraci, cu probleme, ci la gramada cu acestia, ii baga si pe rechinii imobiliari?

Cu privire la retroactivitate, se intelege ca aplicarea din urma va arunca o bomba in sistemul bancar si mai ales in cel juridic. Nu cred ca bancile vor sta cu mainile in sus si probabil vor da in judecata statul roman. Bineinteles, autorii legii nu s-au sfiit sa se laude ca ei ii ajuta pe saraci, pe cei necajiti care au ajuns sa aiba probleme. Dar, daca acesta e motivul, de ce nu rezolva problema intr-un alt mod, de exemplu taxand profiturile bancare peste o anumita suma, cum au facut ungurii si sa preia statul pe banii astfel obtinuti imobiliarele respective, eliberand ipoteca si terminand creditele falimentare? Exista nenumarate alte variante, darea in plata ca si orice lege cu privire la creditare aplicata retroactiv, denota nu doar lipsa de imaginatie si prostie, dar si un stat slab, incorect, schimbator, care poate oricand sa schimbe regulile jocului.

Daca au existat banci care nu au respectat regulile jocului, justitia, procuratura, serviciile secrete sa isi faca datoria. Si deja exista cazuri in care s-a facut dreptate. Insa nu poti pedepsi toate bancile pentru greselile unora.

În aceste condiţii, băncile ar putea realiza produse noi, specifice dării în plată, fiind înăsprite unele condiţii de eligibilitate, fără a modifica, însă, criteriile pentru ceilalţi clienţi.
Actuala formă a legii nu va ajuta persoanele fizice, ci pe speculanţi, programul Prima Casă urmând să fie suprimat, iar accesul populaţiei la credite să fie restrâns, ca urmare a avansurilor şi dobânzilor crescute.

Dupa cum am mai spus si eu, daca statul vrea sa schimbe regulile si sa elimine posibilitatea ca cei care nu isi calculeaza bine veniturile si intra la apa sa fie urmariti de banci, de ce nu se introduce pur si simplu un nou tip de produs: ipotecar cu dare in plata si restul sa ramana asa cum este? Aici as mai adauca ca daca BNR isi facea datoria, un astfel de produs era deja de mult introdus in sistemul bancar romanesc, insa BNR doarme in pos …

Dar nu doar pentru ca BNR nu a gandit proactiv si nu avem un astfel de produs ci mai ales ca BNR nu a gasit de atata timp o solutie prin care sa detensioneze cumva tensiunile create prin saltul cursului. A avut destul timp si de atatia ani putea sa incropeasca ceva, dar a stat cu mainile in san, lasand la latitudinea bancilor. Astfel s-a ajus ca oamenii sa scoata furcile si sa iese pe strada si in loc sa duca la BNR s-au dus la parlament si i-au pus pe parlamentari sa voteze o lege aberanta.

Bancherul a spus că legea este antisocială, explicând că preţurile imobilelor vor scădea, acest lucru conducând la descurajarea realizării de noi locuinţe şi, respectiv, la încetinirea economiei şi la scăderea numărului de locuri de muncă.

Bine ar fi sa fie asa. Cine nu isi doreste preturi mici la imobiliare, cu exceptia celor implicati in industrie … Prima casa era oricum un program comunist si daca dispare nu avem ce plange. Tare mi-e teama insa ca preturile nu vor scadea. Bancile vor avea grija sa pastreze imobilele si sa nu le scoata pe piata, gasind canale si subsidiare externe carora sa le paseze imobilele in vederea fie a inchirierii fie a vanzarii prin scheme care sa garanteze ca pretul nu va scadea. Daca bancile ar lasa preturile sa scada, o sa fie nevoite sa isi reevalueze toate creditele si sa aduca bani de acasa, ceea ce ar insemna crash bancar, pentru ca nimeni nu prea mai are bani pe-acasa, au tot marit capitalul.

In final, as mai mentiona ca deputalul liberal care a initiat legea i-a raspuns argumentelor bancherului acuzandu-l ca e urmarit de DNA, deci gargara ieftina si balcareala mioritica in spiritul politruc al parlamentarilor nostri. Asta arata cat de serios si cat de bine a gandit liberalul legea, pe beneficiari, pe actorii implicati si cat de mult a cantarit el consecintele. Si mai ales contextul actual  ….

Noi vrem pamant

“Noi vrem pamant” – mentalitatea care ne-a tinut robi plafonarii, ne-a indemnat sa fugim de oportunitati de orice natura, ne-a inrobit jugului muncii pentru plata ratei si ne-a amagit cu iluzii. In fapt, nu suntem proprietari, totul este credit; chiar si cei care nu au credit, sunt dependenti de sistemul financiar si in caz de criza, asseturile li se pot evapora instant, intrand la apa cu ceilalti. Sunt prea putini cei care au norocul sa conserve valoarea banilor prin investitii “inteligente” care tin mai mult de momentum si simplitatea investitiilor in imobiliare decat de calcul si pricepere in evaluarea riscurilor si a randamentelor. De asemenea, daca privim din punct de vedere filosofic, existenta impozitului pe proprietate este cea mai clara dovada ca nu tu esti proprietar ci doar administrator delegat al statului. Pentru ca daca nu platesti impozitul, e doar chestiune de timp pana cand vei pierde acea proprietate.

Si chiar daca suntem proprietari, cu ce contribuie o proprietate la nivelul de trai si la calitatea vietii? Din contra, dupa stresul acumularii banilor si / sau platii ratelor, mentenanta este stresul celor care au trecut de primul hop; in schimb, chiriasii au doar grija chiriei, o povara economic mult mai usoara decat achitarea ratei; in plus, chiriasii au flexibilitate exponential mai mare decat cei legati de pamant, atat prin locatie, cat mai ales din punct de vedere financiar.

Ce sa mai zic de proptirea preturilor cu programul “prima casa” (scumpa ca si a doua si a treia …) care a evitat colapsul preturilor in imobiliare si intoarcerea acestora unde le este locul: la un nivel rezonabil, unde cererea se intalneste cu oferta; “stimularea” pietei imobiliare nu are nicio justificare pentru stat, este doar finantarea bancilor (si a intregului ecosistem al celor 1%) pe seama naivilor care cred ca statul ii ajuta daca le ofera o garantie gratis – cati realizeaza ca preturile ar fi cu 50% sub fara acest program si nu ar mai avea nevoie de niciun ajutor de la stat?!

Romania are o rata a procentului proprietarilor record, chiar peste Singapore. Elvetia are o rata foarte mica, aproape la jumatate. Mai multe date puteti vedea aici.

Sa fie oare obsesia de a fi propitar o cauza a subdezvoltarii si ramanerii in urma din punct de vedere economic? Evident, toti banii pompati in subventiile care au permis aceasta rata mare a detinerii propretatii locuintei puteau fi investiti in infrastructura. Nu stiu cate miliarde s-au pompat la noi in Prima Casa in ultimul deceniu, dar pun pariu ca se facea o autostrada cu ei. In plus, aveam si preturi mai mici … Dar nu doar banii irositi la nivel guvernamental sunt problema, cat mai ales banii irositi aiurea pe serviciile financiare necesare acestor achizitii. Toti banii aruncati aiurea in proprietati puteau fi folositi mult mai bine in activitati economice productive care i-ar fi inmultit si ar fi adus un plus valoare mult mai mare economiei, beneficiul fiind atat la nivel individual cat si la nivelul intregii tari. Dar sa presupunem prin absurd ca lipsa programlui prima casa si luminarea mintii romanului intunecata de obsesia de a fi propitar nu ar fi existat. In cel mai rau caz, chiar daca surplusul de bani ar fi fost tocat aiurea cum bine ne pricepem noi, macar proprietarii nu ar mai fi avut stresul pe care il au proprietarii inainte si dupa a deveni proprietari. Bine, dar ce s-ar fi intamplat cu constructiile, cu afacerile conexe care traiesc din vanzarea de apartamente si case? Constructiile ar fi mers inainte poate chiar mai bine, beneficiind de un pret corect care ar fi stimulat investiile profesionistilor si ale fondurilor de investitii. Practic, in loc sa vina investitorii bancheri (halal investitori, caci oricum traiesc din repo-urile BNR-ului, capitalul social cerut la noi pentru banci fiind o gluma proasta) care sa faca profituri record la nivel european, ar fi venit investitorii in imobiliare: mari fonduri si companii care se pricep sa administreze cladiri si sa le inchirieze. Acestia ar fi facut cartiere mai cu cap decat micii antreprenori romani care au ajuns in prezent la randamente de 150% sau mai mari si ar fi avut tinta de profit pe termen mai lung, oferind plus valoare mai mare.

Nici nu mai zic de ce ar fi insemnat pentru sectorul bancar sa nu aiba de ros un os plin de osanza: setea romanului de a fi propitar si “ajutorul” guvernelor care au pompat miliarde in Prima Casa, punand umarul la profiturile bancherilor si in mai mica masura ale patronilor firmelor de constructii dar inhiband fatal capacitatea si interesul bancilor de a finanta economia reala, productiva.

Insa adevarata paguba a situatiei de facto de la noi se va vedea la urmatoarea criza cand bancile vor deveni proprietarul #1 in Romania. Care de fapt, oricum sunt. Caci statisticile despre care vorbim nu stiu daca tin cont de proprietatile achizitionate prin credit – acestea fiind probabil incluse in procentul total, caci dupa cum stim majoritatea proprietatilor – cel putin cele noi, sunt detinute prin achizitii pe baza de credit, deci oricum proprietarul este de fapt banca. La urmatoarea criza, pe langa lipsa de oportunitate de care am vorbit in primul paragraf, pe langa expunerea guvernamentala pe garantiile programului Prima Casa, pe langa blocrea din nou a pietei constructiilor care tinuta pe subventii indirecte nu poate sa aiba flexibilitatea si soliditatea necesara a face fata unor fluctuatii in jos sau si mai rau a unor socuri, se vor adauga stresul inerent unei astfel de situatii. Sa nu uitam ca Grecia inca este cea mai deprimata tara din lume, la nivel psihologic impactul fiind cu mult peste al unui razboi – practic grecul de rand se simte in stare de razboi din anul 2009-2010. Aceasta in conditiile in care la greci bancile nu au putut sa execute clientii care nu aveau unde sa stea, au executat doar proprietatile excedentare, deci a 2-a sau a 3-a proprietate.

Ca sa continui putin paralela cu grecii, acestia au avut euro din 2002 cand au venit bancile germane. Pentru ca grecii nu aveau bani si economie, nemtii s-au frecat la creier cum pot sa ii exploateze si ce pot suge de la ei. Avand peste 90% gratul de proprietari ai locuintelor proprii, bancile au venit cu creditari, luand gaj casele grecilor. Casele vechi ale grecilor nu constituiau mare avere, insa terenurile da. Cel putin unele … In plus, cea mai usoara modalitate sa iti asiguri o sursa de venit viitor de la musterii este sa le oferi credit cu sau fara garantie. Gajarea caselor nu ofereau mare garantie bancherilor germani, ci doar ii asigurau ca grecii urmau sa fie buni platnici. Asta pana cand a facut totul poc si statul a fost obligat sa scoata la mezat insule si alte bogatii pe care le avea. Intr-adevar putini au ajuns in drum, mai mult din cauza lipsei locurilor de munca, caci dupa cum v-am spus s-a dat lege ca bancile sa nu poata trimite oamenii in drum. Oare insa la noi, in cazul unei crize, vor putea politicienii romani macar atata lucru sa obtina? Ma indoiesc, caci dupa cum am vazut la darea in plata, creditacii la prima casa, cei mai expusi, au fost scosi de la impartanie, desi limita la credite a fost bagata la 250k, ca si cum tot romanul de rand se arunca la credite exorbitante si din cauza somajului a ajuns sa nu mai poata plati ratele. Evident legea a fost cu dedicatie pentru anumite persoane, salvand de la inec pe smecherii care accesau credite la CEC (dar nu doar la CEC) cu garantii false, pe pile si prin alte scheme. Pomparea bulei la greci a avut loc deci timp de 6 ani, intre 2002 si 2008. La noi insa bula post-2008 are deja vreo 10 ani la activ. Imaginati-va cat de tare va fi poc-ul cand acul va atinge bula. Citu nu de alarmist tot repeta riscul unei noi crize, ci pentru ca stie ca ne-ar ingenunchea mult mai mult ca in 2008 si asta nu doar din cauza ufmlarii oglibatiilor de plata ale guvernului prin cresterile aberante ale salariilor bugetarilor si ale pensiilor.

Una peste alta, prostie mai mare decat a capsunarilor care isi ingroapa banii castigati cu munca grea si stres in afara, tot in tara, fie cumparand apartamente si garsoniere, fie construindu-si casoaie mari (sau si mici) in speranta ca se vor intoarce la pensie acasa, NU EXISTA. In loc sa se gandeasca la calitatea vietii, la sanatate, sa aiba grija la stres, sa viziteze mai mult fie alte tari, fie sa isi viziteze rudele din tara, tot romanasul pune euro la euro ca sa trimita prin Western Union (sau Revolut) banii la parinti ca sa plateasca rata sau sa mai arunce o caramida in casa aia in care spera ei ca o sa moara. Viata insa ii va tine cu siguranta departe de tara, asa cum i-a tinut si pe altii inaintea lor si tot efortul lor – ca si al propritarilor din tara de meleguri mioritice – este unul tragic pentru o idee obsesiva pabugoasa: noi vrem pamant …

Socialismul în recidivă

Introducere

Stirile periculoase curg zi de zi, din ce in ce accelerat si am cam renuntat sa le citesc. Nu vorbesc de breaking news-uri periculoase, ci de stiri cu talc, fara impact mediatic prea mare, stiri fara rezonanta, dar care denota cancerul unei societati in descopunere, care nu merge deloc inspre directia cea buna, ba chiar o societate in care pas cu pas se planteaza in doze mai mult sau mai putin homeopatice mici bombe pe ici pe colo, cu detonator cu durata variata: pe termen scurt, mediu si lung.

A citi printre randuri, este mereu o corvoada, fericita este ignoranta dar din pacate este foarte greu de dobandit, mai ales cand in cele din urma, viata noastra depinde de ce se intampla in societate doar intr-o oarecare masura. Spun intr-o oarecare masura, pentru ca in principal viata noastra depinde de alegerile noastre si noi decidem ce cale vom urma.

Dezbăteam din nou zilele trecute cu sotia: ce ne facem daca vine razboiul? Iti dai seama ca putem ajunge in strada? – zicea ea. Intrebarea se clasa in contextul in care eu vreau sa intru din nou in randul creditacilor si ea are unele retineri. Pentru un moment, masinuta din bibilica a pornit instant sa evalueze cateva posibile scenarii si am ajuns in unele variante in care a inceput sa-mi fie rusine de ce pervers pot sa gandesc. Ca sa nu smintesc pe cineva, o sa marturisesc unde am ajuns cu gandurile: in Noua Zeelanda, o tara cu putine riscuri sistemice [4] …

Bineinteles, ca nu am avut curajul sa o oftic marturisindu-i acest gand, insa am incercat macar sa o calmez: pai cum sa ajungem in strada?! Uita-te la sirieni: cei care nu au murit si li s-a aprins beculetul ca in loc sa stea ca prostii sa pice bombele pe ei ar putea sa fuga si sa nu se implice intr-un razboi care nu este al lor. Multi au ajuns in Germania, mai ales cei care au plecat cand trebuia, unde o sa traiasca mai bine decat traiau ei inainte. Un sut in fund, un pas inainte!

Titlul articolului curent este unul cvasi-aleatoriu. Marturisesc ca nu prea am inspiratie in a alege titluril prea potrivite in ultimul timp, nu ca as fi avut vreodata titluri bune, dar sunt atat de multe lucruri de comentat si ispitele de a pierde timpul frecandu-mi mintea cu ele incat ma gasesc intr-o tensiune nu doar intre a mai vedea ce dezastre se intampla si cat de grave sunt, dar pe langa asta mai am si tensiunea daca mai are rost sa scriu despre ceva, daca oricum nu prea se mai poate face nimic. Totul e legat insa de speranta: in ce masura avem speranta ca Romania poate deveni o tara normala, cu o economie capitalista, cu un stat normal, puternic, democrat, in care sirienii si alti refugiati sa tanjeasca sa vina cu placere nu sa planga la granita cand aud unde au ajuns. Si bineinteles, mi-as dori si ca tinerii sa nu mai fuga in afara, dar asta sa fie din cauza ca la noi e la fel de bine sau mai bine ca afara. Sau macar, diferenta fata de afara nu e atat de mare.

Pensii speciale pentru jurnalişti

Parlamentarii vor sa dea in plus la pensie 50% pentru cateva categorii sociale: jurnalisti, arhitecti si artisti. Care sa fie explciatia este cu totul un mister. Pe langa aberatia oricarei legi care prevede drepturi speciale (ca si cum exista meserii speciale; la urma urmei, gunoierii sau pilotii de avion de ce nu ar primi si ei pensii speciale?) foarte intriganta este selectia acestor meserii. Tare as fi curios sa aflu explicatiile, dar nu întratat de curios âncat sa ma apuc sa caut pe site-ul Camerei Deputatilor. La asemenea aberatii, iti dai seama ce argumente pot sa aiba si oricum probabil textul de promovare al legii este tot vreun copy&paste ca si cel de la legea cu penalizarea hypermarketurilor.

Sa incercam sa facem niste presupuneri. La jurnalisti e clar de ce le maresc parlamentarii pensiile: ca sa ii mai domoleasca. De chestia asta cu siguranta se bucura mai ales ziaristii batrani caci cei tineri oricum nu se gandesc la pensie si spera sa dea lovitura intre timp incat sa nu mai aiba nici o relevanta pensia. Deci foarte probabil parlamentarii tintesc anumiti ziaristi in perspectiva alegerilor si au nevoie de ajutorul presei in lupta cu tehnocratii si Klaus. Dar arhitectii si artistii? Probabil cativa dinter initiatori sunt de meserie arhitecti si s-au gandit ca nu le-ar strica si lor un bonus, pe langa cel al pensiei de parlamentar. Ca tot amintiram! Parlamentarii au deja pensii speciale, de “demnitari”. Muncesti pe baricada 4 ani pentru stat, castigi super pensie. Mai esti si arhitect? Iti mai bagi si o lege sa iei un mic bonus. Orice explicatie si argumentare ar avea ei pentru aceasta selectie, pun pariu ca acolo nu explica de ce structuristii nu sunt bagati aici ci doar arhitectii si nici de ce inginerii nu au primit si ei macar un 20% bonus. De artisti ce sa mai zicem …

Pe langa “pur si simplu absurd” si interes personal, explicatia acestei selectii ar fi controlul asupra unor intregi categorii speciale prin intermediul unor “foruri competente” sau bresle profesionale cum zic ei. Adica nu e de ajuns sa ai pe cartea de munca jurnalist, trebuie sa fii si recunoscut de o anumita bresla profesionala, sa fii inscris intr-o asociatie, etc. Comitete si foruri, parghiile de control asupra ziaristilor si artistilor care daca mai critica politicienii pot sa isi ia ramas-bun de la pensiile marite. Si daca macar o mica parte din astia sunt pusi la zid si facuti baieti cuminti, tot e ceva. Nu putem noi sa facem ca Erdogan, sa preluam un ziar intreg si sa-l nationalizam, dar macar dam pensii la cei care nu ne critica. Repet, arhitectii sunt total intamplator pe-acolo.

Supraimpozitarea hypermarketurilor

Ca si cum nu am fi avut destul de multe suceli in balbaielile noastre de ajunge o tara cu oportunitati egale, din putul de gandire al socialismului multilateral adulat de catre tot romanul, s-a nascut un nou proiect de lege depus in Senat care propune suprataxarea supermarketurilor si directionarea banilor astfel colectati pentru sprijinirea producatorilor si comerciantilor autohtoni.

Sub stindardul patriotismului si protectionismului, parlamentarii musca bucata cu bucata din simulacrul de economie de piata care a mai ramas in urma matrapazlacurilor si balbaielilor mioritice. Nu sunt putine domeniile in care avem o economie de piata functionala. In energie avem oligopoluri, in finante avem “guvernarea” BNR, in agricultura avem marile ferme subventionate la greu care vand la export vs micii producatori care se lupta cu importurile ieftine subventionate de europeni [1], oriunde ne-am uita, statul are un cuvant greu de spus, prin faptul ca acolo unde sunt materii prime, avutii nationale sau piete usor de controlat prin reglementari si “parteneriate” cu putini jucatori, altfel spus, acolo unde sunt bani multi in joc, socialismul este imposibil de eliminat. Si mai ales daca exista si motive “obiective” legate de “protectia sociala” cum este in invatamant si sanatate, situatia este si mai complicata.

Daca existenta sau lipsa banilor grei intr-un domeniu anume sunt un criteriu prin care putem intelege de ce o piata este sau nu libera, un alt criteriu ar fi si putinta sau neputinta statului de a intra in acea piata prin companii de stat, organizatii de reglementare (intr-un prim nivel) sau prin firme capusa, de partid sau oligopolii care contribuie financiar la bunastarea alesilor (intr-un al doilea nivel de socialism multilateral adaptat la normele europene). De exemplu, niciodata in domeniul IT, statul nu va putea sa controleze sau sa dicteze pentru ca pe o piata competitiva unde e nevoie de creativitate, efort sustinut si competenta si de asemenea pe o piata unde se poate intra usor, nu e nevoie de mii de aprobari sau costuri imense pentru a intra, statul nu prea poate intra, lipsindu-i capacitatile [2]. Dar poate am mers pirea departe cu domeniul IT si poate nu e in totalitate adevarat ca statul sta deoparte [3]. Sa ne intoarcem la domeniul comertului si al consumului. Statul nu are nimic de spus aici, decat prin organismele de control care au grija sa nu apara monopoluri si prin ANAF care are grija sa primim bon si ne obliga sa il pastram pana la iesirea din magazin. Ar mai fi Protectia Consumatorului si organismele pentru securitatea alimentara, dar in rest, nimic. Si cum romanii au bani (de la cei plecati in afara – pe langa bugetari care au parte de mariri cam in fiecare anotimp, in ultimul timp), si desi nu au la fel ca nemtii, cheltuiesc mai mutl ca ei, hypermarketurile o duc bine in Romania. De unde, avem nenumarate hypermarketuri care ne aduc marfuri bune, frumoase, ieftine, sunt deschise mai toata ziua, au toalete curate, parcari ingrijite si marfa proaspata pentru toate buzunarele. Ca fapt divers, sunt uimit in ultimul timp de explozia de vinuri din hypermarketuri, la preturi din ce in ce mai mari, semn ca romanii incep sa aiba bani.

Am vazut la Digi24 un interviu telefonic cu initiatorul acestei legii. Astia au pus mai mult accentul pe faptul ca argumentarea legii era luata cu copy /paste de pe un site de referate care trata ceva legat de importanta comertului cu amanuntul (adica al buticurilor). Chestia e de o penibilitate secundara si nu merita atata atentie. Important e ca legea asta e aiurea! Ce rau fac hypermarketurile si cum deducem care este numarul ideal de magazine mici, de cartier care trebuie sa existe. “Multi patroni de magazine s-au plans in ultimul timp ca nu le merge bine” – asta e de fapt pe scurt motivarea legii parlamentarului care o propune. Nu tu studii, nu tu statistici sa arati cum e la noi, cum e la altii, nu tu statistici sa arati ca hypermarketurile in medie au crescut la profit pe cand magazinele de cartier au scazut etc. Numai aberatii si opinii ale unor paraziti care toata ziua stau prin restaurante sau la chelmeze si din cand in cand, vreun amic vine la ei si se plange de ce are nevoie, de unde ei se hotarasc sa o puna de lege ca poate mai ia niste voturi.

Ce ma mira este ca in cazul de fata nu le e frica ca efectul va fi contrar. Adica, este clar ca daca vor vota pentru un nou impozit dedicat pentru hypermarketuri, acestea vor creste preturile. Intrebarea care se pune este insa: oare oamenii (romanii) sunt atat de prosti incat nu vor intelege atunci ca preturile s-au marit din cauza parlamentarilor astora care au dat si au votat legea? Intrebarea este simpla: nu, romanii nu sunt prosti si daca asa ceva s-ar intampla, cu siguranta vor fi pe faza. Ei bine, eu am retineri ca un 1% in preturi chiar va fi sesizat de romani care cheltuiesc o buna bucata din salariu pe mancare. Din care arunca o buna parte ulterior.

Ce ma arde pe mine este de fapt: oare cand vom putea si noi sa gandim in principii economice, macar la nivel de parlament. Cum de grasanii astia au dat copy/paste de la referate si nu de pe un site gen ecol.ro sau mises.ro? Sau macar de la Florin Cîțu de pe blog, Logica Economica, Lucian Davidescu sau alti profesori de economie?

Sa recapitulam deci: pentru ca jurnalistii, arhitectii si artistii o duc greu la pensie, statul le subventioneaza pensiile. Pentru ca buticarii o duc greu, statul penalizeaza hypermarketurile. Pentru ca producatorii locali o duc greu (oare chiar asa? parca agricultura creste ca Fat Frumos de la an la an …) hai sa luam tot de la hypermarketuri sa le dam astora. Pentru ca creditacii care s-au lungit peste plapuma o duc rau, hai sa le dam o tzeapa la banci. Ca asa e frumos intr-un stat care are grija de cei slabi.

Legea darii in plata

Am zis prea multe despre legea asta, nimic nou. Doar ca am mai auzit azi discutand pe “initiatorul” legii, culmea un liberal! Ca cica, legea e menita sa ofere un sprijin unei categorii defavorizate. Altfel spus, e normal ca statul sa aiba grija de cei slabi si neputinciosi. Si prin urmare au pus ei plafonul lsa 250.000 de euro pentru creditele care se incadreaza. Cat de defavorizati au fost saracii creditaci care au luat credite de sute de mii, chiar daca in 2008 si si-au furat tzeapa ulterior pentru ca nu i-a trecut capul sa treaca pe alte monezi sau pentru ca a venit criza (o chestie la fel de nasoala pentru toata lumea, mai putin pentru politicieni). Cat de penibil sa fii sa sustii ca asta e o lege cu scop de protectie sociala? Pai daca cei care au credite (deci au avut venituri, salarii mari, joburi bune, ca altfel bancile nu le dadeau credite) sunt categorii “speciale” (la fel ca jurnalistii …) ce sa mai spunem de saracii copii bolnavi, oameni care muncesc necalificati de pe o zi pe alta pentru ca nu ii duce capul sa invete carte (desi cartea nu prea conteaza) sau ce sa mai spunem de mamele ramase singure ca le-au murit barbatii si trebuie sa aiba grija de mai multi copii, sau ce sa mai spunem de tinerii care nu isi gasesc de munca si sunt obligati sa fuga in afara la constructii in Spania sau soferi in Norvegia?

Daca un om care si-a luat credit si apoi a dat-o in bara trebuie ajutat, de ce nu am ajuta si pe unul care nu si-a luat credit si nu a dat-o in bara, desi probabil avea acelasi salariu sau mai mic ca cel care si-a luat credit? Sau, ramanand in aceeasi stare mentala, cum facem sa prevenim ca pe viitor sa nu mai avem creditaci “defavorizati”, indiferent de cum s-o intampla asta (o noua criza, banci hoatze care mint oameni, schimbari socante de curs valutar, etc). Caci daca initiatorul legii crede ca darea in plata va rezolva pe viitor problema, se insala amarnic. Cu siguranta vor fi oameni care nu isi vor plati creditele si pe viitor. Urmeaza sa ii ajutam si pe aceia? Pai de ce nu am face atunci o amnistie periodica a creditelor tuturor, prin lege. Parlamentul sa dea lege ca cei care au credite sa nu le mai plateasca si banca sa suporte ea pierderile. Macar din 7 in 7 ani, ca la evrei …

Concluzie

Jurnalistii nu sunt cu nimic mai breji ca gunoierii de aceea nu trebuie sa aiba dreptul la pensii speciale. Sunt unii oameni care platesc o viata intreaga sume imense la pensii, contributii cu mult peste salariile altora. Si cand ajung la pensie, nu primesc nimic in plus, nu au nici un beneficiu din cauza contributiilor lor, sistemul de pensii pune egal intre toti. Cu exceptia, “exceptiilor”. Cine-mparte, parte-si face. Aceasta este situatia aici si banuiala mea ca cel care a gandit legea este un geniu. Probabil el este arhitect si s-a gandit: ca sa nu ne critice ziaristii si sa iese lumea in strada, hai sa ii bagam si pe jurnalisti aici. Si pentru ca avea un amic artist, caruia i-a promis ca o sa il rezolve, deputatul asta a bagat si artistii. Apoi a incropit vreo argumentare cu copy/paste de pe site-uri de referate in care arata ce grea e viata de jurnalist, arhitect si artist si de ce aceste categorii merita sporuri “speciale”.

Citeam intr-o carte a lui Jim Rogers cum parlamentarii intr-o tara africana au votat sa isi cumpere fiecare un Mercedes de ultima generatie de serviciu. Fiind o tara africana cu mult petrol, statul avea bani si in ciuda bogatiilor naturale, statutul de tara subdezvotlata si cu o populatie needucata, tinuta sub control, permitea ca in simulacrul acela de democratie, parlamentarii sa isi voteze drepturi si beneficii aberante. Nici noi nu suntem departe de Africa …

Hypermarketurile sunt in esenta tot un fel de magazin. Este imposibil sa maresti cu 1% impozitul sau sa adaugi taxe suplimentare si sa pretinzi ca cu acele fonduri ii vei ajuta pe buticari. Cum poti face asta concret? Le dai bani direct, le tai lor din impozit? Le oferi beneficii? Dar in esenta, sunt buticurile un domeniul de interes strategic pentru tara? Synt uimit de grija parlamentarilor pentru buticari in timp ce minele tari si marile termocentrale si combinate care au clar interes strategic si trebuie ajutate sunt distruse si sufocate in ciuda viabilitatii lor, prin legi si reglementari care nu doar ca nu le ajuta ci chiar le pun in carca costuri sporite (vezi domeniul energetic).

Efectele legii darii in plata nu vor fi prea evidente prea curand. Nici o banca nu va pica, chiar daca vor avea de suferit. Fonduri de risc din afara vaneaza mereu oportunitati si in criza vin sa ii cumpere pe cei slabi pentru a stoarce profiturile. Un fond de investitii in domeniul financiar care va veni dupa aceasta lege, va porni de la zero, in timp ce o banca cu 20 de ani in spate care poate va intra la apa, isi va pierde ultimele sperante cu aceasta lege, multe banci fiind deja pe pierderi. Care e problema? Problema va fi ca nici o banca serioasa care sa creasca competitivitatea si sa aduca plus valoare nu va intra in Romania prea curand, din cauza acestei legi. Vom avea parte doar de recuperatori si haine. Si pentru o vreme, chiar vom ramane uimiti: uite ce zicea Isarescu si uite ca nu se intampla nimic, totul e bine. Apoi, peste 20 de ani, ne vom mira: cum de nu s-a facut nici un progres in domeniul bancar in ultimele decenii? Cum de nu se misca creditarea, cum de spreadul intre dobanzi este atat de mare, cum de bancile nu ajuta economia, cum de nu apar produse noi, care sa miste banul, sa aduca oportunitati, sa umple diverse goluri? Cum de bulgarii ne-au depasit si au PIB-ul de 5 ori cat noi? Poate exagerez, poate doar legea asta nu va avea un impact chiar atat de mare. Dar nu legea, ci modul de gandire socialist care a dus la nasterea acestei legi si la celelalte, este cauza pentru care Romania nu va depasi Bulgaria prea curand, desi sunt unele statistici interpretate gresit conform carora am fi depasit Cehia. La valoare nominala, am depasit numerosi alti minioni insa la PIB per capita la paritate noi inca sutem cu mult sub tarile baltice.

~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] nici in Europa capitalismul nu a atins maturitatea totala si precum in teoria haosului mici batai de aripi intr-un loc pot produce furtuna in altul, la fel se intampla si in UE unde agricultura este sponsorizata pentru ca altfel la ce bani au europenii si la cat de ieftina este mancarea prin alte locuri, s-ar importa totul si UE ar fi dependenta de alte tari; efectele subventionarii din vest, au dus la eficientizarea maxima si tehnologizarea extraordinara a agriculturii, lasand cu mult in urma tarile din est care au venit mai tarziu la petrecere; fondurile structurale sunt praf in ochi, menit sa ofere o iluzie a parteneriatului si solidaritatii intre popoarele prietene ale uniunii sovietice europene;

[2] apropos de capacitatile statului: cica CNADNR vrea sa repare ea autostrazile si in curand poate isi fac si firma de constructii; pentru ca regii asflatului tineau de vechea putere, noua putere, cauta solutii mai rapide de stors bani, intr-un mod cat mai legal; vom vedea si aici ca si in SRI, familii intregi care lucreaza impreuna umar la umar la constructia drumurilor patriei; de la unchi pana la nepot, de la nas pana la fin, echipe intregi de veri si prieteni de cartier, vor trage din greu pentru binele tuturor, avand grija sa nu cheltuiasca un ban in plus;

[3] sa nu uitam totusi ca exista firme IT care exista si au fost create doar pentru a lucra pentru stat, sugand banul public, fie el romanesc sau european, caci teoretic tehnologizarea este de dorit si statul are nevoie de servicii; iar bani sunt cu nemiluita si “gropile” din lucrarile realizate in IT sunt mai greu de vazut decat cele din autostrazi …

[4] Isarescu: Economia Romaniei e supusa unui risc sistemic sever

 

Revolta băncilor este doar prima etapă

Oare care lege din istoricul recent a avut efecte nasoale încă înainte să fie adoptată? Eu unul nu îmi aduc aminte.

Personal, mărirea avansului, mi se pare însă un efect pervers pozitiv. Orice contracţie a creditului din orice motiv nu poate fi decât bună, în ideea că ne va feri de crash-ul viitor. După cum spunea şi Jim Rikards cu privire la Rusia, una e să cazi de la etajul 30 (cum ar fi SUA) şi alta e să cazi de la etajul 5 (cum ar fi Rusia). Altfel spus, de vreme ce crashul cel mare încă nu a venit şi ce s-a făcut momentan doar a amânat puţin mai în viitor efectele tsunami-ului, un avans mai mare acum va însemna o rată a falimentelor mai mică şi un număr de tragedii mai mic când barajul proptelilor băncilor centrale va cădea.

Am fost împotriva acestei legi din două principii:

  1. o lege nu se aplică retroactiv oricât de bună ar fi ea; un stat de drept şi o economie solidă nu se construiesc cu legi aplicate retroactiv;
  2. nu e treaba parlamentului să propună instrumentele financiare cele mai potrivite; deoarece parlamentarii habar nu au despre finanţe, nu este treaba lor să determine dacă e mai bine ca ipoteca să fie de ajuns pentru darea în plată sau banca să poată urmării clienţii nedeterminat; nu asta înseamnă protecţie; nu m-ar interesa atât de mult aspectul responsabilităţii dacă totuşi legea era bună; nu repet aici însă de ce legea e proastă şi e încă un pas la fel de prost ca si Prima Casă;

Adevărata protecţie a consumatorului de produse financiare din România ar trebui pornită cu profesionalizarea şi responsabilizarea organismelor de relementare: BNR şi ASF. Vedem haosul din asigurări în contrast cu salariile mizerabile şi sistemul mafiot prin care se fac angajările. Dar să nu ne amăgim: BNR nu e departe nici ea, acolo însă ajung doar personajele mai deocheate, care dau seamă nu la nivelul partidului ci unor foruri mai înalte.

Apropos de foruri înalte, sunt tare curios care e opinia şi poziţia conducătorilor, bineînţeles nu a păpuşilor de la Cotroceni sau Victoriei. Pentru că deocamdată nu am auzit nimic de la Ambasada SUA şi mesajele de la Comisia Europeană sunt gargara normală care vine din reflex la orice mişcare a vreunui minion, cum s-a întâmplat cu Ungaria.

Să revenim însă la responsabilitatea şi rolul parlamentului. Oricât de lipsiţi de pregătire şi cunoştinţe despre sistemul financiar, parlamentarii nu aveau cum să nu fie revoltaţi de lipsa legii falimentului. O bună perioadă de timp am crezut ca frâna la această lege sunt băncile care presează BNR-ul care presează parlamentul. Ori de data asta, parlamentarii au dovedit că pot să îl facă preş pe Isărescu de unde putem clar deduce că dacă aveau 2 neuroni, legea falimentului era de mult trecută şi condiţiile erau cinstite şi productive.

O lege a falimentului ar fi făcut inutilă actuala lege a dării în plată deoarece inechităţile şi dezechilibrele s-ar fi rezolvat prin faliment: singura cale de uscat putreziciunea întro economie de piaţă normală.

Karma finanţelor însă se răzbună şi asupra lui Mugurel şi asupra băncilor. S-au opus atâta timp  legii falimentului încât s-au trezit cu una de o sută de ori mai nasoală.

Să nu ne amăgim însă: vom vedea cât de nasoală e legea asta abia la anu’ pe vremea asta când vom vedea bilanţurile băncilor pe 2016. Eu am un pronostic: deşi oficial nu le e bine, băncile vor ieşi tot pe plus. În schimb, deflaţia din imobiliare va lovi puternic în domeniul construcţiilor şi va muşca din PIB. Nu mă hazardez să fac predicţii ce se va întâmpla dacă România va fi penalizată extern, fie de la UE, fie de la cine ştie ce curţi de justiţie, dupa cum ameninţă Suciu.

Ar mai fi de menţionat şi incapacitatea parlamentarilor de a înţelege efectele perverse şi destabilizatoare a legii Prima Casă în piaţă care propteşte aiurea preţurile oferind avantaje mult mai imense băncilor decât li se ia acum prin această lege. Nu m-ar mira deloc dacă rolul acestei legi ar fi tocmai să detensioneze sentimentele negative ale oamenilor cu privire la bănci. Cel puţin, după atâtea dezbateri, putem clar observa ura primară şi iraţională a multor actori care privesc băncile cu repulsie şi vor să le pedepsească fără a avea o perspectivă globală şi rece cară să identifice care sunt problemele reale şi ce măsuri reale de îmbunătăţire a problemelor evidente poate lua parlamentul. Ori din start Prima Casă trebuie eliminat din o mie de motive, în primul rând pentru că este o lege împotriva oamenilor (ţine sus preţurile tocmai la imobilele ieftine, la care aspira majoritatea românilor) şi oferă avantaje nejustificate băncilor (garanţii imense din buzunarul comun). Imaginaţi-vă ce ar insemna ca statul sa suporte RCA-ul tuturor şi să elimine acest cost de la oameni. Sume mult mai mari sunt blocate şi pompate în Prima Casă.

În concluzie, tot răul spre bine: decât să creeze un cadru legal solid, o piaţă normală, eficientă, concurenţială, echitabilă, oficialii noştri ca de fiecare dată dau cu bâta în baltă aiurea şi ne oferă surprize-surprize. Oricum, viaţa e frumoasă în România, de azi mai puţin însă pentru cei care lucrează în imobiliare şi în construcţii.

~ ~ ~ ~ ~ ~

Pe aceeaşi temă:

Ce anume se va schimba in viata noastra post-covid?

Italienii, șocați de prețurile de după redeschiderea barurilor: „La masă tarifele se triplează”. Cât costă o cafea și un suc la Veneția

sursa: Digi24

Si voua va repugna reclamele TV care incep cu “Viata noastra s-a schimbat, blah, blah …”? Nu inteleg cum cred brandurile ca pot sa faca bani daca reamintesc oamenilor de nasolul vremurilor in care traim! Explicatia acestui tip de reclame este inertia in care au ramas agentiile de marketing care fiind setate pe trendul marketingului emotional, care “apasa pe un buton” in sufletul cumparatorului, nu realizeaza ca de fapt apasa pe butonul care nu trebuie, pe unul cam cenusiu si care in fapt va produce repulsia constienta sau inconstienta fata de brandurile care nu s-au prins si pompeaza pe aceasta pedala, incercand sa se prezinte prin reclame cu pretentii siropoase de pseudo-empatie.

In general, atat in reclame cat si in discursul TV, viata noastra “s-a schimbat” in urmatoarele aspecte: cam taiem relatiile cu alti oameni, cam ne obisnuim cu neprevazutul (macar de-ar fi asa), cam invatam sa muncim de acasa (mai ales la papagalii care isi permit fiind relativ dispensabili functioneaza melodia asta), cam platim cu cardul si nu mai folosim cash, cam punem masca, ne dam cu gel blah, blah. Rareori se invoca in legatura cu “schimbarea” faptul ca viata va fi mult mai scumpa de acum inainte. Cat despre hiperinflatie si pierderea valorii banilor prin tiparirea infinita, acestea sunt topicuri fringe.

Ca preturile vor creste este la mintea cocosului, insa un “reprezentant” al asociatiei patronilor de restaurante, baruri si horeca in general (daca nu ma insel) se jura la TV ca preturile nu vor creste. Cand reporterul i-a pus o intrebare simpla si de bun simt daca crede ca preturile se vor mari, acesta i-a raspuns cu virulenta: “nu, stiu ce insinuati, dar nu e cazul, sunt sigur ca preturile vor fi la fel ca mai inainte” …

Preturile nu au cum sa fie ca “mai inainte” nici macar daca va incerca Orban sa dea ordonanta sa nu creasca preturile si la hipermarket, cum a dat ca sa limiteze pretul energiei, benzinei, utilitatilor si la alte cateva, altfel zis, la sursa. Prin asta, au sperat liberalii ca pot sa se spurce si ei putin cu comunismul si controlul preturilor ca nu ar fi pacat prea mare in ditamai pandemie sa te indulcesti putin cu iluziile bolsevice ca statul poate controla preturile eficient si ca nu o sa faca poc masinaria in niciun loc.

Avem in primul rand inflatia normala. De la “inainte” pana acum a trecut cam o jumatate de ani si inevitabil preturile ar fi crescut caci Isarescu tipareste bani, creste masa monetara, fiind bani mai multi, preturile cresc, ca doar nu o sa scada. Avem apoi, masurile “igienice” care maresc costul pentru orice magazin si in general pentru orice firma. De la o mica fabrica de confectii cu 30 de angajati care trebuie sa poarte masti, deci patronul trebuie sa le cumpere masti, trebuie sa aiba dezinfectanti, presuri cu hipoclorit si alte prostii de astea, pana la un restaurant care trebuie sa taie jumatate din mese si sa pluseze agresiv pentru reclama pentru a castiga din clientii altor restaurante, caci masa de clienti potentiali s-a redus drastic, toate firmele, indiferent de natura activitatii, au costuri mai mari si costul lor de functionare se va regasi in preturi.

Dar pot totusi sa existe si scaderi de preturi? Evident, concurenta si lupta pe viata si pe moarte (la figurat) intre firme, va duce la un razboi al preturilor pe alocuri, desi controlul costurilor nu este un punct forte al patronilor romani si nu exista o flexibilitate prea mare a ajustarii pretului, limita inferioara fiind extrem de periculoasa pentru cei care nu au calculele bine facute si nu stiu pana unde pot scadea, pentru ei afaceri insemnand 50% adaos sau nimic.

Dar evident ca factorii care vor duce la cresterea preturilor sunt multi si desi am mai abordat subiectul pe alocuri, voi relua. In primul rand, ideea de baza este ca orice este produs in cantitate mai mare, are pret mai bun. Cine produce 1 mil de paini, daca castiga 10 bani la paine, asta inseamna profit de 100.000. Ca sa scoata acelasi profit, cine produce doar 500.000 de paini, trebuie sa vanda painea cu 5 bani mai mult. Am putea zice: dar sa se multumeasca si cu mai putin! Desigur, unii se multumesc, dar pentru unii, daca nu fac profit 100.000 nu ii intereseaza mizilicuri de 10.000 sa zicem … Mai ales cand bancile te roaga sa iei credit si tu ai deja milioane in banca. Dar nu doar “lacomia” motivanta este o problema. Multe produse au preturi la limita, in sensul ca marja de adaos este atat de infima incat o crestere a costurilor cu 1% poate sa nu mai faca fezabila afacerea, chiar daca costul creditarii va scadea cu 2%.

Avem deci un prim factor scaderea consumului care va produce scaderea profiturilor, a rentabilitatii care vine la pachet cu cresterea preturilor. Cu mentiunea, ca in proces, pot sa existe momente in care pe ultima suta de metri, cand nu toti cei slabi (prost pozitionati) au falimentat, sa existe … soldari, adica reduceri masive in speranta unor vremuri mai bune. Creditele oferite de state sunt intr-adevar tentante si multi vor incerca sa amane sfarsitul inevitabil cat mai mult. Patronii / directorii companiilor care ar falimenta azi fara sprijinul statului, vor incerca sa amane cat mai mult falimentul. Intre timp isi vor mari salariile, isi vor da prime si vor incerca sa mute ce asseturi se pot muta pe alte companii, inainte de a declara sfarsitul si de a incepe refuzurile la plata.

Principala mea sursa de ingrijorare insa cu privire la scaderea consumului este pe sectorul energiei: scaderea consumului va taia si din capacitatile de productie si distributie (sonde, rafinarii, conducte, etc) care multe vor ajunge nefezabile si va taia si din investitiile in descoperirea de noi exploatari si initierea proceselor de includere a acestora in exploatatie. Nu mai zic si de eradicarea unei intregi industrii – a shale-ului american – care peste un anume pret al petrolului devine nefezabila.

Energia si resursele naturale in general determina preturile. Bine, nu in aceeasi masura ca taxele si impozitele, dar sunt clar un factor important in pretul final. Ca veni vorba de taxe si impozite, aici va fi macel. Pe masura ca frecusul la nivelul UE cu privire la masurile de stimulare a economiei in urma pandemiei nu va duce la niciun rezultate, statele vor fi lasate sa se descurce fiecare cum poate. Si evident ca taxele si impozitele sunt alternativa mai ales pentru guvernele incompetente si statele slabe care nu au rezerve, care au costuri prea mari, cu orientari socialiste, altfel spus. La care bineinteles ne incadram si noi care fara credite, nu am putea sa platim pensiile si salariile bugetarilor doar din veniturile din impozite si taxe, fiind nevoie probabil de o dublare a acestora in caz ca costul creditarii va exploda.

Pe langa materia prima, energia si impozitele, companiile mai au si alte probleme. “Inainte” chinezii produceau nenumarate bunatati la preturi infime. “Dupa” nu prea mai e la fel si o sa fie din ce in ce mai nasol. Nu doar ca costul transportului a crescut datorita reducerii fluxului si a intrarii in faliment a multor transportatori – deci reducerea concurentei. Dar chinezii incep incet-incet sa realizeze ca daca consuma intern toate bunatatile alea pe care le ofereau lumii pe preturi foarte mici, nu o sa fie nasol. Distrugerea si refacerea lanturilor de productie si distributie este o problema care afecteaza nu doar bunurile de lux, sectorul auto, electronice si IT ci intreaga industrie. In unele sectoare va exista chiar o transformare structurala vitala fara de care activitatea nu s-ar putea continua. Bunaoara, de exemplu in sectorul auto, companiile vor fi nevoite sa isi caute surse multiple de furnizori pentru aceeasi componenta, ceea ce evident va creste pretul final. Motivul? Fara un backup pentru componentele vitale, sistemul de productie just-in-time devine imposibil si fara JIT, pretul final al unei masini poate creste cu 50%. Cum unii vor avea noroc la viitoarea intrerupere a lantului de furnizori (supply-chain) si altii nu, companiile auto care doresc sa reziste in vremuri tulburi trebuie sa ia in considerare dezvoltarea capacitatilor de aprovizionare de la furnizori multiplii sau sa mareasca bufferele de stocuri – iarasi si iarasi cresteri de costuri.

In recapitluare avem deci urmatorii factori care salta preturile: cresterea pretului materiei prime (deocamdata tinut sub control prin lege la noi), cresterea impozitelor (deocamdata la noi doar in planurile “de backup”), cresterea costurilor furnizorilor (China si/sau toti ceilalti), cresterea costurilor “medicale” necesare luptei cu pandemia, scaderea consumului / scaderea concurentei. La care as mai adauga si scaderea productivitatii pentru acele companii afectate – cu sau fara voie – de “recomandarea” muncii “de acasa” care este atat de laudata mai ales de hipsterii “creatori” care considera ca oricum ei sunt prea valorosi ca sa isi miste fundul pana la birou, putand fi la fel de inutili si de acasa. Mai ales sectorul IT este afectat de acest curent dar in general oriunde sunt plimbatori de hartii cvasi-inutili, acele companii care au fost nevoite sa apeleze la aceasta “metoda” neortodoxa, au acum un handicap de recuperat: obisnuirea cu binele a angajatilor care frecand menta acasa se vor adapta dificil la munca. Ar fi chiar si un nou sindrom psihologic din ce am vazut ca bineinteles ca trebuie sa explicam de ce sunt lenesii lenesi stiintific, prin argumente pshihologice frumos incropite, cu o bruma de justificare si toleranta. Evident, firmele care arata prea multa toleranta vor avea de suferit, desi e posibil ca tocmai bustenii care blocheaza fluxul apei la fiecare cotitura, acum stand acasa, sa permita o curgere mai lina.

Cresterea preturilor in sine nu ar fi atat de strigatoare la cer si de ingrijoratoare daca nu ar fi exploziva. Cu totii intelegem ca am trecut prin ditamai cumpana si simplul fapt ca suntem in viata si ca si familiile noastre sunt neafectate – spre deosebire de milioane alti oameni – ar trebui sa nu ne supere prea mult daca vom plati sa zicem cu 10% mai mult la terasa acum. Mai ales ca am facut ditamai pauza, poate un 10% nu ar fi atat de problematic. Din pacate 10% este o cifra utopica, cresterea fiind mult mai dureroasa. Nu stiu sa spun cat si nu stiu sa comentez. Stiu doar ca inflatia raportata de BNR (sau prin alte parti, de oficiosi) este una falsa, mereu “ajustata” si niciodata nu va reda realitatea. Pentru mine revoltele din SUA sunt de fapt noul normal si au ca prima explicatie foametea care a ajuns la os chiar acasa in Imperiu. In timpul pandemiei si a carantinei oamenii au stat in casa, insa Trump i-a mituit cu 1200$. Dupa ce au papat insa instant banii, oamenii au inceput sa iasa pe strada si sa jefuiasca magazinele. Cazul cu acel mort, este doar un pretext, oamenii ar fi iesit oricum. Foametea din SUA e posibil sa fie la fel de nasoala si prin alte parti, inclusiv in Romania. O diferenta majora intre SUA si restul lumii este ca americanii nu obisnuiesc sa stranga bani albi pentru zile negre spre deosebire de europeni si asiatici. Deci, exista un delay. Oricum Asia are putin o cu totul alta poveste, insa in Imperiu si in provincii foametea si rascoalele vor schimba intr-adevar viata noastra a tuturor.

Teorii conspirationiste despre Coronavirus [1]

Nu voi enumera toate teoriile conspirationiste depsre Coronavirus si nici toate “sursele”. Voi lansa doar cateva principii.

In primul rand, cine se plaseaza ferm de o parte sau alta, evident este dominat de mandrie. Pentru ca este imposibil sa ai informatii certe si neavand informatii, a pretinde ca esti profet si/sau luminat de ingeri, prin urmare tu sii care e adevarul, este pura aroganta.

Primele “informatii pe surse” in favoarea teoriei conspirationiste erau legate de laboratorul biologic din Wuhan, care s-ar fi aflat la 3km de piata de animale de care a fost legat focarul initial. Apoi, vazand carantina din China, teoriile conspirationiste s-au mulat pe ideea: e virus lansat de americani, ca sa ii distruga pe chinezi. Cand boala a ajuns si in SUA si in Europa unde daunele sunt chiar mai mari, zvonurile sunt: e clar o masura de instituire a controlului, o sa ne cipuiasca. Ma rog asta cu cipurile e o teorie permanenta, coronavirusului nu e decat inca un ambalaj in care e impachetata teoria cu cipul. La fel a fost si cu codul de bare EAN-13, plata cu cardul (card=drac invers), platile online bancare, buletinul biometric (cu alte date biometrice decat poza, care in sine este tot data biometrica), bitcoinul si altele.

Inca de la inceput, si in paralel cu toate celelalte teorii, de departe probabil cea mai pregananta teorie conspirationista este aceea cu vaccinul: vor face un vaccin si ne vor intapa pe toti. O nota amuzanta, legata de aceasta este mulajul intre teoriile conspirationiste antivaxe si teoriile conspirationiste anti-5G: vaccinul ne va implanta cu nanoparticule care vor fi controlate prin 5G si astfel ne vor controla ca pe niste roboti si ne vor pune sa ne inchinam lui antihrist.

Desi aceste teorii sunt de import, as dori totusi sa notez afinitatea unor asa-zisi ortodocsi fata de aceste teorii. Spun ca ma mir, deoarece in ortodoxie, o componenta importanta a lepadarii este vointa independenta: daca ne lepadam, e valabil doar daca o facem in cunostinta de cauza, nu aiurea. Adica, daca ne cineva sa semnam o hartie si ne spune ca ne da paine daca o semnam, dar pe ea scrie de fapt ca ne lepadam de Hristos, lepadarea nu e valabila deoarece noi nu am fost informati. Actul de lepadare nu are nicio valoare daca nu este facut in cunostinta de cauza. Deci daca ei ne dau vaccin ca sa scapam de virus (sau de altele) si apoi ne controleaza, ce valoare mai are acea lepadare daca e facuta cumva fortat si controlat prin mijloace tehnice avansate, obscure, ascunse, cu totul necunoscute noua, celor care am acceptat vaccinul din ascultare fata de Dumnezeu care ne zice sa ascultam de doctori?

De altfel, pr. Selafiil de la Manastirea Neamt, intrebat fiind ce parere are de buletinele de identitate din URSS care erau considerate de conspirationistii ortodocsi ca fiind pecetea lui antirhrist, a intrebat: dar Ilie a venit? L-au aratat la televizor? Daca nu a venit Ilie, nu e apocalipsa inca …

Daca informatii certe cu privire la sursa virusului nu putem avea, putem totusi sa avem unele indicii care sa ne ajute in functie de evolutia situatiei?

Pai eu cred ca deja indicii cu privire la fabricarea acestuia de catre chinezi avem. Sa elaboram. In primul rand, se pune intrebarea daca ar fi sau nu chinezii in stare sa faca asa ceva. Evident! Ca orice partid comunist, si partidul comunist chinez e la fel de criminal ca partidul comunist sovietic care a incercat producerea de arme care sa lanseze anthrax-ul prin aerosoli, facandu-l mult mai infectabil (sursa).

Deci neavand filtrul moralitatii si frica de opinia publica, China cu siguranta ar putea sa aiba programe de cercetare de arme biologice. Cu siguranta toate tarile au, deoarece existand posibilitatea tehnica, toti sunt preocupati sa fie pregatiti in caz ca dusmanul foloseste armele biologice. INSA, asa cum vedem ca armele nucleare nu au prea fost folosite desi omenirea putea sa dispara de multe ori pana acum, eu am speranta ca nicio organizatie oricat de malefica ar fi, nu ar fi fost atat de neglijenta incat sa permita un asemenea virus sa fie lansat, asa cum nicio arma nucleara nu a fost lansata din accident. Oamenii de stiinta au tehnogia care sa permita tinerea sub control a unor substante mult mai periculoase decat un virus usor de raspandit. Protocoalele de atatia ani au fost perfectionate astfel incat sa fie sigure la gresala unui singur om sau a unor lanturi de greseli.

Cu atat mai mult intr-un stat comunist militarizat, cred ca riscul ca indisciplina sa fii produs accest accident este aproape zero. Cat despre lansarea voita, evident este o aberatie: care tara si-ar omora propriul popor aiurea, chiar tara comunista fiind? Mai ales avand in vedere riscurile existentiale pentru partid …

Deci accident / produs de chinezi eu exclud. Produs de americani? La ce vedem in SUA, de asemenea exclus. Produs de firme de vaccinuri? Ca sa lanseze vaccinul? Pai culmea e ca inca nu a aparut un vaccin si cu cat trece timpul, cu atat isi pierd din clienti … adica oamenii devin imuni prin infectare si vindecare.

La acest punct, trebuie insa pus un asterisc. Daca se va dovedi ca imunitatea se pierde peste o anumita perioada, suntem indreptatiti sa fim foarte vigilenti la eventualitatea unui vaccin. Un virus care sa faca daune nasoale si dupa ce l-ai facut, sa te imbolnavesti peste o perioada din nou, singura solutie fiind un vaccin – asta e clar un beculet rosu care ne indreptateste sa dam sanse mari unor teorii conspirationiste. Mai ales daca vaccinul va fi vandut si nu oferit gratuit! Evident ca nimic nu e gratuit si statele il cumpara, dar daca o firma va produce vaccin si va cere drepturi de licenta, de asemenea va fi un mare bec rosu pentru teoriile conspirationiste. Daca insa licenta va fi gratuita si orice firma il va putea produce, va fi o situatie pozitiva in sensul ca aceasta teorie va pica. Adica teoria conform careia firmele de medicamente (una sau mai multe) au lansat vaccinul ca sa poata profita ulterior. Pai cum sa profite daca dau reteta vaccinului gratuit si daca orice firma de medicamente il poate produce oriunde in lume?

Mai sunt cateva chestiuni de zis, dar deocamdata m-am plictisit. Revin intr-un viitor oarecare.

Comentarii la PIlda Talantilor

  1. Pilda talantilor si camataria

Stiu ca exista canoane care pun la zid camataria. De asemenea exista cuvinte ale sfintilor impotriva camatariei. Trebuie insa inteles si contextul istoric. A exista o vreme de exemplu in Imperiul Bizantin cand episcopii erau ca un fel de bancheri sau baroni locali. Dupa caderea Romei si consolidarea importantei crestinismului in Imperiului Bizantin, cum estul nu era un teritoriu citadin ci mai mult un teritoriu al satelor si cum nu mai existau marii bogatasi locali care administrau inainte orasele si erau responsaibili pentru strangerea taxelor (imi lipseste acum termenul), episcopii erau cei mai bogati oameni pe regiuni intregi. Prin urmare, avand bani, s-au gandit sa o puna de o banca si dadeau imprumuturi. Cum cine face prajutura se mai unge pe degete cu faina si cu greu se abtine cel care tine post sa nu se dedulceasca facand prajituri cu lapte si oua, s-au facut sinoade care au canonisit camataria in randul clericilor.

Insa camataria in sine nu poate fi rea si nu exista motive sa fie infierata. In primul rand, daca Hristos ar fi impotriva camatariei nu ar mai fi dat aceasta pilda. Din contra, aici cum stapanul il inchipuieste pe Dumnezeu, iata ca Dumnezeu chiar recomanda ca cel care nu se pricepe sa inmulteasca talantii in alt fel, macar sa ii dea la camatari ca sa ii inmulteasca. Altfel zis, la bancheri.

Sunt bineinteles porunci si sfaturi ca crestinul sa dea si sa nu se mai gandeasca daca va primi inapoi, insa exista nuantari in sensul ca Hristos nu ne vrea prosti. Daca am asculta orbeste aceasta porunca, fara sa cautam mai pe indelete sensul acestei porunci, cu siguranta am risipi foarte repede orice bani de prisos pe care ii avem, impartindu-i in dreapta si in stanga – caci de primit s-ar gasi multi. Porunca de a imprumuta fara sa astepti inapoi se refera clar la cei saraci si aflati in nevoie care ne sunt apropiati. Nu poate sa includa aceasta porunca indemul de a imprumuta pe un oarecare de pe strada care se afla in nevoie financiara. De asemenea, nu oricine iti cere bani chiar are nevoie de ei si imprumutul tau il poate ajuta pe respectivul. Este greu sa cantarim insa situatiile si bine ar fi sa fim luminati pentru a stii voia lui Dumnezeu in fiecare situatie. Daca nu ne este insa asta la indemana suntem macar datori sa verificam pe cine imprumutam si pentru ce. De asemenea, personal nu vad rostul imprumutarii repetate a celor care sunt rai platnici. Exista bineinteles nuantari, dar exista un tip de oameni care sunt saci fara fund si care daca le-ai da miliarde, i-ar papa pe toti si nu ti-ar da un leu inapoi. Exista oameni care nu stiu sa chibzuiasca banii si nu sunt dispusi la sacrificii ca sa se indrepte. Proastele obiceiuri nu trebuiesc incurajate prin nepasarea cu privire la imprumuturi. Dar nu doar imprumutatii neseriosi trebuiesc evitati ci si neobrazatii care mimeaza suferinta si se autovictimieaza abuzand de buna noastra dispozitie si – pe scurt zis – luandu-ne de fraieri. Daca este ceva clar, cu sau fara luminarea harului, putem cunoaste suferinta sincera a celui care cere neavand incotro, pentru ca suferinta lui ne inmoaie inima oricat de impietrita o vom avea si ingerul pazitor ne va arata acel om care merita sa ii dai si sa nu te mai astepti sa primesti, asa cum ne indeamna Mantuitorul. Din pacate insa particularitatile sistemului financiar din prezent si societatea in general, indeamna la neobrazare, indolenta, neseriozitate, auto-victimizare si pe scurt zis, nu ne ajuta sa fim cum trebuie cu privire la buna chivernisire. Daca alta data invidia saracilor putea fi stimulata doar prin admirarea gardurilor palatelor bogatilor si a hainelor acestora (pentru cei care traiau in proximitatea bogatilor), mediile informationale de astazi permit tuturor saracilor sa vada in amanunt averile, bogatiile, jucariile si dracoveniile oricaror bogati de pe toate meleagurile. Asta pune o presiune imensa pe umerii tuturor, facandu-i pe cei care in realitate nu sunt deloc saraci sa se simta ultimii oameni. Desi avem la indemana sa cunoastem, sa aflam si sa vedem si despre cei care o duc mai rau ca noi, evident ca tentatia este de a urmari cum o duc cei bogati – ce masini conduc, ce case au, cum se plimba ei cu avionul personal, ce mananca etc. Iata cum cunoasterea este o povara daca nu este insotita de discernamant si intelepciunea care cantareste importanta lucrurilor.

Orice imprumut de bani presupune un risc. Riscul de a nu mai primi banii inapoi. Camata acopera acest risc, permitand mecanismul imprumutului care este unul firesc – exista suisuri si coborasuri in viata fiecarui om si in finantele lui. E bine sa ai de unde sa ceri imprumut la un moment dat si este bine sa aiba cine sa te imprumute. Fara dobanda, nu te-ar imprumuta nimeni, deoarece mere exista unii care nu mai pot sa dea imprumutul inapoi. Daca toti ar imprumuta pe toti fara dobanda, cum inevitabil exista unii care nu mai platesc, nu doar ca s-ar incuraja taraganarea platilor (caci nu mai exista presiunea timpului si cumularea dobanzii) dar cum inevitabil unii nu platesc datoriile din varii motive, cel care imprumuta ar ajunge rapid sa intre in … incapacitate de plata.

Sa revenim insa la pilda talantilor – ar da Mantuitorul pilde cu obiceiuri si exemple necuvioase? Cu siguranta ca nu si cum fiecare cuvant al Mantuitorului este adevarat, putem fara dificultate sa spunem ca in aceasta pilda, camataria chiar este recomandata, cel putin ca alternativa la cei care nu se pricep sa inmulteasca banii.

2. Talantii sunt bani dar nu doar bani

Desi pilda cu talantii foloseste banii, se intelege ca talantii inseamna mult mai mult. Pilda este pilda si talantii inseamna darul lui Dumnezeu, de orice natura este el: viata, putere, sanatate, meserie, un talent anume, o oportunitate anume, o pasiune anume. Bunuri spirituale, bunuri biologice, psihologice, aptitudini, capacitati, situatii – ba chiar si defectele noastre pot fi talanti. O persoana cu un anume handicap, prin specificul lui si faptul ca se diferentiaza de altii, poate avea darul de a atrage atentia mai usor, ceea ce poate fi un talant – fructificat cum trebuie acest dar de a atrage atentia poate face mult bine celor din jur. Un copil care este handicapat si necesita multa jertfa din partea parintilor sai, are talantul de a stimula jertfelnicia lor si prin aceasta el se mantuieste.

Am cunoscut un cersetor handicapat care nu avea picioare (sau decat un picior – nu mai retin). In fiecare zi, statea pe un scaunel pe strada si se misca continuu, mutandu-si din cand in cand scaunelul si parcurcand o portiune de strada de-a lungul si de-a latul. Era singura posibilitate de miscare pentru el si desi altceva nu putea sa faca, plimbarea lui zilnica de sus in jos pe marginea strazii l-a facut faimos in Craiova. In ce fel acest om si-a folosit talantul este evident: cand iti este greu sa te misti, te poti gandi la el, care toata ziua se plimba cu scaunelul in sus si in jos pe marginea strazii. Desi poate o face oportunist, ca sa primeasca ajutoare de la trecatori, exista alti cersetori care nu fac ce face el: sa se plimbe pe marginea strazii, de sus in jos, toata ziua, de dimineata pana seara, mutandu-si scaunelul. Dar nu doar asta, prin plimbarea lui a atras atentia presei si am aflat ca acel om are familie, are copii care merg la scoala si de care el are grija. Ce curaj poate inspira acest om tinerilor care incep o familie si care au urechi de auzit si ochi de vazut! Cu ani in urma, a aparut chiar un articol in ziarul local – din pacate nu pot da referinta.

Cu toate acestea, desi talantii inseamna toate cele enumerate mai sus, talantii inseamna si bani. Mai ales in ziua de astazi cand banii isi erodeaza valoarea de pe o zi pe alta, responsabilitatea inmultirii talantilor pentru cei carora Dumnezeu li i-a dat, este si mai mare ca in alte vremuri si necesita atentie mai sporita. Bancile sunt solutia simplista dar care macina valoarea banilor, prin urmare responsabilitatea inmultirii este si mai grea prin dificultatea vremurilor si riscurile necesare a fi analizate. Personal, recomand fondurile de obligatiuni ca varianta minimala de dat banii la schimbatorii de bani ca sa ii inmulteasca. Schimbatorii de bani din acele zile sunt fondurile si traderii din zilele noastre. Bancile din pacate nu mai sunt camatari ci grupari care cer taxa de protectie: in fiecare luna trebuie sa cotizezi cu comisioanele babane ca sa iti poti recupera o parte din bani.

3. Lipsa lucrarii talantilor probabil nu este pacatul principal al lucratorului nepriceput

Stiu ca aici poate ma risc putin, dar m-am gandit mult la aspectul asta si nu imi este teama sa il enunt cu rezerva ca nu stiu de alte interpretari similare. Deci, lucratorul nepriceput s-a justificat ca nu a inmultit banii deoarece stia ca stapanul este “om aspru”. Pai daca stapanul era atat de aspru, avea lucratorul curajul sa il acuze ca secera de unde nu seamana si aduna de unde nu presara? Oare daca stapanul ar fi fost atat de aspru, nu i-ar fi fost frica lucratorului care primise un talant sa ii mai si strige in fata ca este nedrept? Oricum una este asprimea, alta e nedreptatea. Stapanul putea fi aspru in sensul ca cere inmultirea talantilor, dar in niciun caz nu cere imposibilul – dovada ca ceilalti doi au adus rod dublat!

Putem zice, dar cum de stapanul nu il cearta pentru o asemenea acuza, ba chiar merge pe ea zicandu-i “stiai ca secer de unde nu seman” si cealalta, si nu ai dat talantul la camatari? Stapanul ii zice “stiai”, adica tu stiai, tu ma credeai, asa ai auzit tu ca sunt, pentru a putea cu mai mult sa il acuze: chiar stiind acestea despre mine (desi nu sunt adevarate) nu ai lucrat? Ne intrebam oare ce ar fi zis stapanul daca lucratorul netrebnic ar fi zis “iarta-ma, stapane, nu am putut mai mult decat sa ingrop acest talant”? Eu unul banuiesc ce i-ar fi zis. Deci eu banuiesc ca de fapt a fost taxata inselatoria si obraznicia lucratorului netrebnic sa dea vina chiar pe stapan pentru netrebnicia lui, nu atat nerodirea lui, care ar putea veni din nepricepere, teama sau neputinta. De acord ca pilda in principal se refera la datoria inmultirii talantului dat si ne sunt dati cei doi ca exemplu pozitiv si al treilea ca exemplu negativ. Dar sa luam seama si de ce anume este acuzat acesta. Nu doar pentru nelucrare. Nelucrarea este mai mult consecinta caderii lui in mandrie, in nebunie altfel spus. Cum poate fi atitudinea lui fata de stapan altfel catalogata decat nebunie?

Sa nu mergem insa pe logica umana: sa admitem ca daca cel cu 5 a facut 10 si cel cu 2 a facut 4, ne vine la indemana sa consideram ca cel cu 1 ar fi fost dator sa faca 2. Dar poate ca stapanul, avand talanti nenumarati, daca acesta si-ar fi cerut iertare, ar fi primit talantul lui fara probleme, asa cum cel din ceasul al 11-lea, in alta parte a fost platit ca cel din primul ceas. Stapanul are toate si le imparte cum vrea el. Desi pilda ne pune pe un fagas al gandirii in care cel cu un talant este clar dator sa aduca doi, cum el l-a adus doar pe cel pe care l-a primit, sa nu ne temem sa ne gandim ca putea fi chiar mai rau: putea sa piarda talantul sau putea chiar sa vina cu datorii. Orice stapan rezonabil, nu ar avea ce sa zica daca totusi si-ar primi talantul inapoi daca cel care a fost dator sa lucreze talantii nu a reusit, desi a fost plasat intr-un context in care altii chiar au dublat talantii. Daca ar exista raspuns indreptatit, stapanul ar da alt verdict. Nu am indoiala de asta. Insa apararea lucratorului nevrednic, arata o cu totul alta fata: o indrazneala uimitoare de a acuza chiar in fata, chiar pe stapanul de lucruri mincinoase. O neobrazare crunta, o curata nebunie. Precum Adam a dat vina pe Dumnezeu pentru caderea in ispita – femeia pe care TU mi-ai dat-o, aceea m-a indemnat sa musc, ca si cum daca nu i-o dadea, el singur nu cadea in plasa sarpelui – tot asa, lucratorul netrebnit da vina pe Dumnezeu – daca tu nu erai asa de nedrept sa ceri imposibilul, eu nu eram atat de fricos si as fi lucrat si inmultit talantul. De aceea cred eu ca a fost condamnat lucratorul netrebnic – nu pentru nelucrare cat pentru neobrazarea de nu-si recunoaste neputinta si de a-l acuza pe altul, chiar pe Dumnezeu pentru metehnele lui. Se intelege ca toate merg mana in mana: lenea produce neputinta, neputinta naste nerodirea, nerodirea vine cu frica de pedeapsa. Frica de pedeapsa in loc sa aduca pocainta, starneste razvratirea care nu alunga mandria si prin urmare pocainta este imposibila.

Si aici as face o mica paranteza. Este clar ca stapanul cerea talantii inmultiti pentru ca mediul era propice. Daca cel cu cinci a reusit sa faca zece, daca cel cu doi a reusit sa faca patru, nu era deloc imposibil pentru cel cu un talant sa faca doi. In cel mai rau caz, se ducea si vedea ce fac ceilalti, daca ar fi fost nepriceput. Daca ar fi fost neputincios, poate le-ar fi cerut ajutorul celorlalti. Care lucrator care stie ca are un stapan care secera de unde nu seamana, avand un talant si stiind ca daca nu il lucreaza, va fi de rau, nu se gandeste ca macar inainte de venirea stapanului sa mearga la ceilalti si sa ceara de la ei din prisosul lor pentru a fi pregatit sa se afiseze inaintea stapanului? O astfel de indrazneala, ar fi fost cu mult sub obraznicia de a acuza chiar stapanul de lucruri mincinoase si revoltatoare pentru care evident ca nu isi poate atrage decat pedeapsa. O astfel de orbire nu poate fi justificata decat printr-o mandrie infinita. Mandria infinita l-a facut pe lucratorul netrebnic sa sada in nepricepere si sa nu invete de la cei care au lucrat cum trebuie talantii. Nu frica l-a oprit sa dea talantul la schimbatorii de bani ca sa il inmulteasca ci rusinea de a recunoaste ca nu poate si ca altii pot mai bine ca el.

Se intelege ca daca cei trei au fost chemati impreuna la judecata, contextul in care au fost ei plasati, mediul le-a fost similar si cu siguranta in activitatea lor probabil s-au intersectat, au stiut unul de altul, periodic poate s-au consultat sa vada care cat a facut si ce face fiecare pentru a putea sa ia pulsul situatiei, sa vada daca nu cumva sunt in urma. De ce credeti ca cel cu un talant nu s-a consultat cu ceilalti si nu a incerca sa invete de la ei sau daca nu putea, macar sa se roage de ei sa il imprumute? Erau oare ceilalti rai sau prea competitivi incat sa nu il ajute? Nici vorba, altfel stapanul nu i-ar fi felicitat pentru inmultirea talantilor. Stapanul este drept si nu ar fi primit talantii inmultiti daca nu ar fi fost inmultiti cum trebuie. Deci putem deduce ca cei care au inmultit talantii, puteau chiar sa se prezinte cu talanti mai putini la judecata. Cel dintai ar fi putut spune: am facut doar noua, nu zece pentru ca l-am ajutat si pe acesta sa inmulteasca si el talantul lui. Cu un asa stapan, cei noua talanti veniti la pachet cu ajutorul pentru cel nepriceput dar care s-a corectat, ar fi cantarit poate chiar mai mult in ochii stapanului.

Este cert zic eu ca cel care nu a inmultit talantul, nu de atat de frica este vinovat – caci iata nu are frica sa il acuze pe stapan de lucruri mincionase – cat de mandria de a sta incorsetat in propriile ganduri. Frica de gresala este doar iluzia pe care singur si-a construit-o in jurul sau sau mai bine zis plapuma sub care s-a ascuns mandria care l-a impiedicat mai intai sa invete de la ceilalti cum se inmultesc talantii si in cele din urma ca sa ceara iertare de la stapan. Mandria, ascunsa adanc in inima in tot acest timp, a nascut razvratirea care l-a dus pana acolo in a acuza pe stapan pentru netrebnicia lui.

1 2 3 5