Update la războiul tarifar

Un scurt flashback …

Razboiul tarifar care se vede la orizont o data cu venirea lui Trump nu este ceva nou si nici ceva neasteptat si nici ceva care incepe o data cu Trump. Cititorii acestui blog au o imagine clara a faptului ca razboiul tarifar este doar inca o etapa din desfasurarea crizei totale care a inceput cu criza creditelor in 2008 si care se va termina cu un mare razboi mondial.

Iata doar cateva referinte la articole in care am tratat razboiul tarifar:

2011 Martie – Prabusirea uriasului

Ca orice uriaş care se prăbuşeşte, în căderea sa SUA va face mult zgomot. Ce vedem acum cu criza alimentară este încă unul din răcnetele uriaşului. După ce cutremurul financiar a transmis unde de şoc înfiorătoare în toată lumea, ameninţând cu falimentul tuturor băncilor şi instituţiilor financiare, şi după ce “soluţia” americanilor a fost preluată şi prin alte părţi a venit acum vremea inflaţiei accentuate. Multe din etapele crizei se desfăşoară însă în paralel. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiţi să taxeze produsele chinezilor în urma inflexibilităţii acestora cu privire la devalorizarea yuan-ului.

2011 Septembrie – PEG-UL FRANCULUI DE EURO: ÎNCĂ O ETAPĂ DE RĂZBOI TARIFAR

Nu stiu insa daca am mentionat clar acolo ca razboiul valutar nu este decat precursorul razboiului tarifar. Dupa ce vor termina cu devalorizarea valutelor proprii, pentru ca sa sustina pe linia de plutire economiile proprii, tarile vor impune din nou tarife comerciale si chiar limitarea preturilor pentru a evita hiperinflatia. Si aceasta etapa este doar inca un pas catre razboiul mondial, asa cum s-a intamplat si in anii 30.

2011 Noiembrie – O privire inapoi

Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista.

2013 – Februarie – CARNEA DE CAL, ȘUBREZIMEA STATUS-QUO-ULUI ȘI RĂZBOIUL COMERCIAL

Piata comuna a fost frumoasa cata vreme vesticii aveau unde sa exporte si aveau o piata de desfacere care sa sustina o crestere economica.  Acum asistam la procesul invers, din ce in ce fiecare tara isi va apara mai puternic si mai ferm interesele economice care sunt mai ales legate de apararea producatorilor locali. Daca razboiul valutelor incearca sa ajute producatorii prin mentinerea unor costuri de productie cat mai mici, razboiul comercial intervine mai ales atunci cand cel valutar nu prea mai poate face mare lucru.

2013 Mai – RĂZBOIUL TARIFELOR: O PRIMĂ MARE BĂTĂLIE

Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare. Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu Japonia cand a interzis exportul de minereuri rare. Acest conflict a avut insa si o componenta ne-economica care tine de conflictul cu privire la insulele revendicate de chinezi, dar evident aceasta este doar o scuza. Japonia nu a raspuns atunci, pentru ca nu prea avea cu ce. A raspuns insa anul acesta prin doborarea yenului cu peste 25% doar in cateva luni. Astfel bunurile japoneze devin mai ieftine si prin urmare mai competitive pe piata mondiala, in detrimentul celorlalti producatori dintre care ei mai mari sunt China si UE. Nu e de mirare ca aceste razboaie se duc intre marile economii, care produc mult si exporta mult: China, Japonia, Germania.

Ce-i mâna pe ei in luptă? De ce tocmai americanii vor un razboi tarifar?

Pe scurt, razboiul tarifar este o etapa intre declansarea crizei (asa-numita “criza creditarii” din 2008) si finalul crizei (razboiul mondial). Etapa tiparii banilor se pare ca se apropie de sfarsit. Prin razboiul tarifar se vor accentua la maxim conflictele mocnite intre marile puteri si foarte usor se poate oricand declansa razboiul care are scopul sa reseteze situatia datoriilor in sensul ca cel mai puternic va porni de la plus, nu va fi la minus 14 trilioane (sau mai mult) cat este datoria actuala a americanilor.

Exista o stransa legatura intre razboiul tarifar si riscurile existentiale ale SUA. Aceste riscuri sunt in primul rand militare. Principalul risc al americanilor sunt de departe chinezii. Faptul ca in ultimii ani Obama s-a ocupat mai mult de rusi este doar o slabiciune a acestei maimute cu doi neuroni care s-a impotmolit in Siria cu Primavara Araba si nu a fost capabil sa scoata alta schema de strategie pentru a rezolva marsul nebunesc al Chinei care deja a depasit Japonia si se apropie vertiginos de podium.

Firesc, o data cu dezvoltarea economica, China are din ce in ce mai multi bani pentru armata si mai ales pentru cercetarea si dezvoltarea de arme superioare care sa anihileze avantajele tehnologice care determina superioritatea.

As face aici o mica paranteza: in lumea de astazi, dominatia militara nu se face prin numarul de soldati, nici prin numarul de tancuri si nici prin numarul de sateliti, ci prin superioritatea aeriana. Avionul cel mai puternic, cu cea mai mare raza de actiune cu cele mai bune rachete, cu cel mai bun sistem stealth va determina cine domina lumea. Evident conteaza si bazele, conteaza si logistica, conteaza si numarul, ecuatia este mult mai complexa. Insa este extrem de cert ca China avanseaza rapid atat pe directia calitatii si capacitatilor armelor cat mai ales pe directia cantitatii acestora.

De aceea SUA trebuia sa faca ceva ca sa franeze dezvoltarea Chinei si cum pe plan militar nu prea are ce sa faca (nu poate sa ii atace pur si simplu si prin razboaie proxy nu prea are unde), o sa incerce sa faca acelasi lucru pe care l-a facut cu URSS-ul la vremea respectiva: sa ii atace economia. In prezent economia Chinei se bazeaza foarte mult pe consumul americanilor. Un tarif de import va taia mult din productia chinezilor si va declansa o criza existentiala pentru partidul comunist din China. Socul va fi indeajuns de puternic incat sa le taie mult din avantul chinezilor care in ritmul actual pur si simplu nu mai pot fi opriti.

Sa nu credem insa ca pana acum americanii au stat cu mainile in san. Iata cateva din tentativele americanilor de a bloca marsul economic al chinezilor:

  • tentativa (esuata) de creare a unor aliante economice cu alte tari din zona Asiei in dorinta de a stimula competitori locali care sa preia modelul chinezesc si sa furnizeze in continuare marfa ieftina pentru cartoful de canapea american tinut pe linia de plutire cu ajutoare sociale, fara a alimenta insa conturile in dolari ale partidului care sa ii investeasca ulterior in armata;
  • interzicerea achizitiilor de companii tehnologice americane de chinezi;
  • interzicerea vanzarii de companii cu rol in infrastructura (porturi, autostrazi, mine);
  • manipularea diverselor piete financiare si tentativa de destabilizare a pietei creditelor din China; chinezii au rezistat insa cu eroism la toate socurile de pana acum (mai mult sau mai putin datorate americanilor)

Evident, in aparenta, ce face Trump pare simplist: sa aduca locurile de munca inapoi si sa ajute companiile americane. Sa fim insa seriosi, acesta este doar discursul public … Americanilor nu le displace ca chinezii sa munceasca si ei doar sa tipareasca bani. Tiparnita americanilor nu are inca nici o problema, poate oricand sa mareasca turatia. Insa un consum si mai mare in SUA, in “configuratia” actuala nu ar insemna decat o productie si mai mare in China si prin urmare miliarde si mai multe pentru armata chinezeasca. Ca un mic amanunt, doar in decembrie 2016, surplusul balantei de comert exterior a Chinei a fost de 40 de miliarde dolari (!), desi cu 20 mai putin ca acum un an.

Fie din “patriorism”, fie din viziune strategica preventiva la pericolul chinezesc, noul izolationism american care va incepe cu epoca Trump nu se va opri la China …

Dar cu nemtii ce-are Trump?

Se intelege ca daca vor incepe un razboi tarifar, americanii, nu o vor face doar impotriva chinezilor. Protectionismul va fi total si va lovi chiar si in companiile americane care isi muta o fabrica afara. Declaratiile lui Trump cu privire la faptul ca nemtii nu cumpara indeajuns de multe masini americane, la fel cum americanii cumpara masini nemtesti, si amenitarea unei companii americane cu taxarea sunt doar cateva mici salve de inceput. Trump inca nu a ajuns la Deutsche Bank si nici macar nu a apucat sa ii ameninte pe nemti cu confiscarea aurului.

Nemtii insa nici nu realizeaza ca Trump nu glumeste si cred ca nebunia lui cu taxarea nu va fi acceptata de congres si nu va fi posibila. Atat de siguri sunt nemtii ca Trump doar vorbeste aiurea, incat fac si glume pe seama faptului ca Trump se plange ca nemtii nu prea cumpara masini americane. La intrebarea “ce ar putea sa faca americanii ca nemtii sa cumpere mai multe masini”, presedintele coalitiei aflate la putere declara cu mandrie teutonica: “sa faca masini mai bune”. Zambetul neamtului se va transforma insa rapid in traditionala deutsche angst in momentul in care politicienii americani, stransi cu usa de alegerile de peste 2 ani care se apropie cu pasi repezi, vor tine cont de muncitorul de rand care l-a votat pe Trump si care asteapta ca joburile sa se intoarca in tara. Si cum se pot intoarce joburile? Facand masini mai bune ca nemtii? In nici un caz… Poate taxand importurile venite din Germania si Mexic si facandu-le atat de scumpe incat companiile sa prefere sa produca local, in SUA.

Ce va face restul lumii

Chiar daca Trump nu va reusi sa implementeze tarifele 100% asa cum le planuieste el, in cel mai rau caz, va reusi pe anumite sectoare sau cu anumiti parteneri. Sau in cel mai rau caz, ii va lua un an si ceva pana sa blocheze TTIP-ul si TTP-ul pentru a face rollback la toate mutarile facute de Obama. Insa, paradoxal, tocmai pasii facuti de Obama pentru intarirea puterii prezidentiale il vor ajuta pe Trump ca sa realizeze cat mai mult din propria platforma fara ajutorul Congresului. Daca multe se pot spune despre Trump, ce nu se poate spune este ca ar fi un negociator prost. Trump este un geniu al negocierilor, fiind cheia succesului sau in domeniul imobiliar. Puterea de negociere il va ajuta nu doar in politica externa ci mai ales in politica interna unde Trump va domina Congresul si va reusi mare parte din toate masurile pe care si le va propune, nu de putine ori folosind tehnici mai putin fair-play, cum ar fi serviciile secrete, minciuna, santajul sau amenitarile.

Restul lumii, pusa fata in fata cu “izolationismul” american, va incerca in prima etapa sa se regrupeze. Chinezii vor incerca sa intareasca schimburile cu europenii pentru a compensa cererea de produse din SUA. In cazul intrari in conflict economic cu SUA, China nu va mai cumpara nici obligatiuni americane si se va indrepta spre cele europene, mai ales spre cele nemtesti. In Europa, pe fondul surplusului de marfuri chinezesti se va accentua deflatia si companiile producatoare europene vor avea noi si noi piedici in tentativa de relansare. Nu doar ca abundenta de marfuri chinezesti ar putea destabiliza intreaca productie europeana si mai ales exporturile chinezesti, insa inchiderea americii la exporturile americane va produce diverse socuri pe intregi sectoare economice.

Dar datoriile?

Am evitat tacticos sa abordez chestiunea datoriilor, datoriile fiind cancerul care a pus gheara pe economia mondiala si care franeaza dezvoltarea si stabilitatea, fortand o crestere nesustenabila si fara nici un sens. Cu privire la datoria americanilor, Trump spera ca prin taxarea importurilor sa creasca veniturile la buget astfel incat sa compenseze pierderile din scaderea consumului. Este o schema insa greu de gestionat si fara nici un garantie de succes. Bugetarea la americani nu este insa niciodata prea chibzuita, de vreme ce au la indemana tiparnita si pot oricand sa tipareasca. Pe scurt, Trump renunta la ideea de a rezolva datoriile prin inflatie ci tinteste la crestere economica. Trump spera ca prin refacerea productiei interne si investitia in infrastructura, va reusi sa plateasca datoriile si sa intoarca trendul de crestere al acestora, echilibrand deficitele. Misiune imposibila, evident. Este nevoie insa de nebuni care sa spere si sa lupte pentru alte solutii “out of the box”. Este clar ca ce s-a facut pana acum nu a dat roade si este timpul pentru altceva. Orice altceva! Productie interna, dezvoltarea infrastructurii, o armata puternica nu sunt deloc idei proaste. Cinste lui Trump ca gandeste si ca incearca asa ceva. Daca va putea este insa o alta poveste …

Intr-un an ar cam trebui insa sa se vada deja rezultate palpabile. Semne incurajatoare deja exista: cel putin, din punctul in care a pornit, Trump poate negocia mult mai avantajos cu chinezii si cu marile corporatii americane decat daca ar fi facut-o Hitlery, care nu prea schimba nimic, ci doar “continua munca lui Obama” …

Daca americanii au succes, modelul american va fi preluat si de alte tari si vom asista la o competitie acerba intre cele trei mari economice mondiale: SUA-Japonia, UE si BRICS.

Sa speram insa ca vom avea parte doar de competitie economica si ca intr-adevar americanii se vor lupta sa faca masini mai bune ca ale nemtilor si ca pe alocuri, razboiul tarifar neavand ca rezultat iesirea din criza, se va transforma peste noapte in razboi militar.

Războiul tarifar la orizont

Referitor la reactia presedintelui Basescu la anuntul apelului Bancii Centrale a Austriei care recomanda bancilor austriece sa isi scoata banii din Romania si alte state, pentru ca oricum pe-aci mare sfaraiala nu va mai fi de stors pentru urmatoarele decenii.

Analistul financiar Liviu Voinea crede că introducerea unei taxe pe bănci ar putea fi o soluţie, dar spune că s-ar putea dovedi să nu fie cea mai bună măsură. “O suprataxă aplicată băncilor ar putea fi o soluţie, dar nu cred că este aplicabilă pentru că în final s-ar reflecta tot asupra costurilor suportate de clienţi. Iar statul este unul dintre clienţii importanţi ai băncilor.” (Sursa: Ziarul Financiar)

Despre razboiul tarifar am mai scris in cateva articole, dar nu stiu in care anume am specificat ca acesta este doar o etapa in evolutia crizei, o etapa ulterioara crizei financiare si a datoriilor suverane. Totodata razboiul tarifar se poate produce/manifesta simultan si/sau paralel cu razboiul valutar si precede bineinteles etapa controlului preturilor si ultima etapa, cea a razboiului mondial. Aceste etape sunt binecunoscute in istorie, in criza din anii 30.

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere.

Razboiul tarifar apare cand tensiunile economice fac ca fiecare incearca sa prioritizeze consumul resurselor in intern, in detrimentul externului. Cand vaca avea lapte de muls, bancile austriece erau dornice sa investeasca in Romania. Acum cand lapte nu mai e, pleaca de la vacile noastre si se pastreaza furajele doar pentru vacile lor, ca nu cumva sa moara de foame. Astfel, romanii reactioneaza si ameninta cu taxari. Asa au facut  si unguri, la ei razboiul tarifar manifestandu-se deja de ceva timp. Razboiul tarifar este insa limitat de tratatele internationale existente: de exemplu, in UE tarile nu pot sa impuna taxe vamale produselor din extrerior. Alte state insa pot, de exemplu China a interzis vanzarea de minereuri rare catre Japonia, iar Rusia, anul trecut a interzis exportul de produse agricole. Rolul razboaielor tarifare este de a ajuta economia interna impunand diverse piedici intrarilor din afara care altfel ar inhiba orice dezvoltare interna. De asemenea, razboiul tarifar poate impune anumite restrictii unor iesiri de resurse, in vederea focusarii acestora spre necesarul intern. Asta cere acum Austria, asta a facut Rusia prin interzicerea exportului de grane. Bineinteles, cand razboiul tarifar se va extinde si va lua avant, toti vor avea de pierdut, mai ales cei care nu au canale de export solide, cum ar fi Romania care e dependenta de exporturile catre UE. Razboiul tarifar nu face decat sa minimixexe globalizarea, sa fragmenteze comertul si investitiile, sa schimbe practic total paradigmele actuale ale economiei globale care si-asa a fost lovita crunt de criza creditelor si de scaderea cererii.

Controlul preturilor este o etapa disperata: cand productia este din ce in ce mai mica si exista riscul hiperinflatiei, guvernele impun preturi maxime producatorilor pentru a evita explozia preturior si explozia saraciei. Ca rezultat, piata neagra infloreste si economia intra intr-o zona sumbra de subdezvoltare. Romania a mai cunoscut aceasta etapa in perioada de tranzitie, anterioara liberalizarii preturilor.

Razboiul militar este ultima etapa, si desi poate rezulta din frecusurile din razboiul valutar sau tarifar (de exemplu pretentiile SUA asupra Chinei ca sa intareasca yuan-ul), poate aparea pur si simplu pe fondul unor focare asimetrice. Dar sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva.

Una peste alta, Basescu nu doar ca nu are ce sa le faca austriecilor, dar mai spune si prostii. Da, este adevarat ca atunci cand era de supt austriecii au venit, dar acum e alta situatia: bancile nu sunt asociatii de binefacere. Bancherii daca pleaca, pleaca pentru ca nu fac bani aici, economia e moarta, guvernul nu creaza un mediu propice dezvoltarii afacerilor, investitiile sunt proaste, coruptia macina orice si oamenii pregatiti si de valoare fug in afara. In conditiile astea, cine sa mai faca profit ca sa dea si la banci ca sa le tina aici?

Marea drama a Romaniei este ca noi dam mereu vina pe altii si nu cautam sa ne schimbam mentalitatea. Iar daca cautam, nu suntem in stare. Basescu desi este de atatia ani presedinte, ne dovedeste prin acest discurs inca o data ca nu are habar de economie, nu are habar de politica externa si nu are nici consilieri care sa il ajute. Vai de el si vai de noi!

Războiul tarifelor: o primă mare bătălie

Numeroase paralele s-au facut intre criza din 1933 si criza actuala si exista voci care sunt convinse ca “acum stim mai multe” si prin urmare masurile luate de guvernatorii bancilor centrale relevante (in principal de FED) de tiparire masiva a banilor au evitat ca criza sa aiba aceleasi efecte ca cea din ani 1933. Evident, daca ar fi sa ne luam dupa unii indicatori de somaj din unele tari, situatia nu e prea diferita, ca sa nu mai spunem ca masurile de salvare a bancilor prin tiparirea de hartii nu doar ca nu si-au dovedit eficienta, dar au cam distorsionat toate pietele, de la piata actiunilor care creste nejustificat si nu mai are o legatura fireasca cu economia normala, pana la piata obligatiunilor si piata creditelor. Despre fiecare in parte este foarte interesant de analizat cum a distrus interventionismul guvernelor prin bancile centrale bunul mers al lucrurilor. De fapt, nu este prima data cand guvernele intervin si altereaza pietele, problema principala este ce se urmareste, ce fel de transformari sunt aplicate, ce fel de influente, cui servesc, pe cine ajuta. Este o poveste lunga si as avea mult de detaliat traseul dramatic pe care l-a avut guvernul SUA in crearea bulelor din diverse piete care au dus la criza creditelor din 2008 si se pare ca vor duce in curand la distrugerea pietei obligatiunilor suverane.

Daca in anii 30 a fost acuzata pasivitatea guvernului care nu a luat masuri prea rapid, acum guvernele au sarit calul si au facut din interventionism o noua ideologie politica, un nou crez al politicienilor care speriindu-se de ce s-ar putea intampla daca ar lasa pietele sa regleze totul, cred ca stiu mai bine decat natura, in ce directie trebuie sa curga o apa sau sa bata o furtuna. Evident este copilarie sa crezi ca poti sa schimbi directia sau traseul unui rau si daca vei reusi poate sa faci un baraj sau sa diguiesti pe ici pe colo, daca nu ai calculat totul cum trebuie, vei avea o mare problema.

Sa revenim insa la ce se mai intampla la nivel mondial ca sa vedem unde ne putem plasa in comparatie cu anii 30. Voi relua insa un fragment dintr-un articol din Noiembrie 2011 in care am detaliat cam cum vad eu etapele crizei si ce inseamna fiecare in parte:

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere.

Razboiul tarifar apare cand tensiunile economice fac ca fiecare incearca sa prioritizeze consumul resurselor in intern, in detrimentul externului. Cand vaca avea lapte de muls, bancile austriece erau dornice sa investeasca in Romania. Acum cand lapte nu mai e, pleaca de la vacile noastre si se pastreaza furajele doar pentru vacile lor, ca nu cumva sa moara de foame. Astfel, romanii reactioneaza si ameninta cu taxari. Asa au facut si unguri, la ei razboiul tarifar manifestandu-se deja de ceva timp. Razboiul tarifar este insa limitat de tratatele internationale existente: de exemplu, in UE tarile nu pot sa impuna taxe vamale produselor din extrerior. Alte state insa pot, de exemplu China a interzis vanzarea de minereuri rare catre Japonia, iar Rusia, anul trecut a interzis exportul de produse agricole. Rolul razboaielor tarifare este de a ajuta economia interna impunand diverse piedici intrarilor din afara care altfel ar inhiba orice dezvoltare interna. De asemenea, razboiul tarifar poate impune anumite restrictii unor iesiri de resurse, in vederea focusarii acestora spre necesarul intern. Asta cere acum Austria, asta a facut Rusia prin interzicerea exportului de grane. Bineinteles, cand razboiul tarifar se va extinde si va lua avant, toti vor avea de pierdut, mai ales cei care nu au canale de export solide, cum ar fi Romania care e dependenta de exporturile catre UE. Razboiul tarifar nu face decat sa minimixexe globalizarea, sa fragmenteze comertul si investitiile, sa schimbe practic total paradigmele actuale ale economiei globale care si-asa a fost lovita crunt de criza creditelor si de scaderea cererii.

Controlul preturilor este o etapa disperata: cand productia este din ce in ce mai mica si exista riscul hiperinflatiei, guvernele impun preturi maxime producatorilor pentru a evita explozia preturior si explozia saraciei. Ca rezultat, piata neagra infloreste si economia intra intr-o zona sumbra de subdezvoltare. Romania a mai cunoscut aceasta etapa in perioada de tranzitie, anterioara liberalizarii preturilor. (Sursa: Războiul tarifar la orizont)

As incepe cu o mica paranteza: ce s-a intamplat recent in Bulgaria unde statul a dat in cap cresterii pretului la energia electrica din cauza ca au iesit oamenii in strada este un mic exemplu de control al preturilor care nu isi are locul intr-o economie de piata fireasca unde pretul energiei creste sau scade in functie de cerere si de productie. Situatia concreta, cu ajustarile cerute de UE, cu certificatele verzi, cu aspectele politice etc  – toate sunt detalii nesemnificative, in realitate, daca istoricii economiei bulgare vor privi peste ani si ani acest episod, cu siguranta il vor plasa la capitolul “controlul preturilor”.

Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare:

8 Mai 2013: Comisia Europeana a aprobat tarife pentru panourile solare fabricate in China, raspunzand astfel plangerilor de dumping al preturilor facut de chinezi. (Sursa: Spiegel)

27 Mai 2013: Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat sa ia masuri pentru a evita razboiul tarifar care mocneste intre China si UE in prima vizita a noului premier chinez in Germania.  Ambii lideri au facut apel la dialog (Sursa)

Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu Japonia cand a interzis exportul de minereuri rare. Acest conflict a avut insa si o componenta ne-economica care tine de conflictul cu privire la insulele revendicate de chinezi, dar evident aceasta este doar o scuza. Japonia nu a raspuns atunci, pentru ca nu prea avea cu ce. A raspuns insa anul acesta prin doborarea yenului cu peste 25% doar in cateva luni. Astfel bunurile japoneze devin mai ieftine si prin urmare mai competitive pe piata mondiala, in detrimentul celorlalti producatori dintre care ei mai mari sunt China si UE. Nu e de mirare ca aceste razboaie se duc intre marile economii, care produc mult si exporta mult: China, Japonia, Germania.

Desi poate unii ar fi tentati sa consiedere aceste neintelegeri si dispute ca ceva firesc intr-o economie mondiala, ba poate chiar ca pe un semn bun care arata ca noi tehnologii apar si se dezvolta si au ajuns pana in punctul in care sa creeze astfel de probleme legate de dumping de preturi si control al preturilor. Ar fi asa, daca cifrele ar da vreun semn bun cu privire la revenirea economiei la nivel mondial. Sa facem asadar o mica recapitulare:

– SUA: mentalul general este ca economia incepe sa isi revina incet-incet, ca sunt niscavai sectoare pozitive, cum ar fi imobiliarele; in realitate insa somajul este inca in crestere, consumul a scazut la cote din ce in ce mai joase si chiar daca productia se misca si exista multe companii care se intorc acasa pentru a produce cat mai aproape de baza de clienti, nici nu putem vorbi macar de inceputul unei reveniri. De ce? Pentru ca FED-ul inca tipareste 85 de miliarde de dolari lunari pentru ca guvernul sa faca fata cheltuielilor. Deficitul a fost redus dar este inca pe minus, iar veniturile din taxe – care au fost marite destul de mult – inca nu cresc si inca nu acopera indeajuns pentru ca FED-ul macar sa aiba curaj sa taie de la 85 mld la 75 mld lunar. Asadar, departe de a vorbi despre revenire

– Europa: economia este in al saselea trimestru consecutiv de scadere, nu mai avem tensiuni ca acum un an cu Grecia sau Spania, dar doar ce-am scapat de Cipru si am vazut cum butoiul de pulbere inca este periculos; costurile de finantare ale statelor au scazut pe baza sustinerii de catre BCE insa soldul datoriilor creste si restructurarile inca nu s-au facut. Practic nu exista tari in Europa unde sa aiba loc reforme reale, unde sa vedem masuri anti-criza care sa functioneze, tentative de a stimula cresterea intr-un mod eficient: totul se bazeaza pe tiparirea de bani si pe taieri. Profiturile companiilor – acolo unde mai exista – sunt bazate pe exporturi, consumul fiind in scadere, si pe taieri de personal si reduceri de cheltuieli.

– China: cresterea economiei s-a incetinit si consumul intern inca nu a prins avant pentru a compensa scaderea cererii pe piata mondiala. China are nenumarate probleme (somaj, finante in ceata, inftrastructura mult prea umflata si ineficienta, discrepante mari in dezvoltarea regionala si a societatii in general) incat multi o plaseaza in primele locuri de unde ar putea sa se iveasca o noua criza majora

– Japonia: dupa ce a inregistrat in premiera in istoria recenta o balanta de comert pe negativ (mai multe importuri decat exporturi), politicienii japonezi au inceput si ei sa tipareasca yeni pentru a incerca ca prin devalorizarea monedei sa stimuleze exporturile. Masura a avut insa efect negativ si nu a facut decat sa scumpeasca importurile si sa loveasca puternic in increderea in moneda japoneza, ceea ce va produce probabil pe viitor un domino al retragerii de pe yen a investitorilor pe masura ca dolarul isi recupereaza – prin comparatie cu celelalte monede – statul de rege al valutelor

In concluzie, avem o perioada de acalmie si stagnare in care nu prea avem la ce sa ne aseptam pozitiv la nivel mondial dar nici tensiuni prea mari nu exista cu exceptia unui potential conflict in Orientul Mijlociu, care insa este putin probabil. Insa evenimente punctuale, precum conflictul dintre China si Germania ne pot da indicii unde ne aflam in marsul nebunesc catre un nou razboi mondial care cu greu va putea fi evitat in urma crizei actuale.

UPDATE 4 Iunie 2013

Comisia Europeana (CE) a anuntat marti infiintarea unor taxe provizorii pe panourile solare chinezesti, in pofida reticentelor mai multor state ale Uniunii Europene (UE) si a temerilor de represalii comerciale din partea Beijingului. (Sursa)

Carnea de cal, șubrezimea status-quo-ului și războiul comercial

Va vine sau nu va vine sa credeti si scandalul carnii de cal este tot o consecinta a crizei financiare si se pot face multe paralele intre varii componente ale acestui scandal cu problemele din sistemul financiar si din intreaga economia. Voi trata doar trei dintre acestea:

  1. presiunea inflationista are manifestari nu doar in pretul vizibil, ci pe multe alte planuri
  2. “marketingul” scandalului a scos la suprafata tehnicile de razboi comercial (sau vamal) care in intreaga schema a crizei deja avanseaza inca un pas catre razboiul armat;
  3. o data cu acest scandal, s-a dat pe fata si ineficienta (ca sa nu spunem irelevanta) “normelor” europene; daca in domeniul alimentatiei frauda este atat de putreda, va imaginati ce se intampla in domeniul bancar?

1. Presiunea inflationista 

Tiparirea de bani cu care bancile centrale cumpara obligatiuni ale guvernelor care au preluat datoriile bancilor private va produce mai devreme sau mai tarziu hyperinflatie. Multi se temeau ca aceasta urma sa dea navala peste noapte, insa nu s-a intamplat asa. In schimb asistam la inflatie permanenta accelerata dar care nu intotdeauna loveste in aceleasi locuri cu aceeasi putere (in aceleasi tari si pe toate categoriile de produse si servicii) si mai ales nu loveste doar in pret – cu deosebire in aceasta perioada de inceput a inflatiei. Spun inceput pentru ca atat ca timp cat si ca intensitate, ce am asistat in ultimii 2-3 ani este doar o mica felie din saracia generalizata si controlata care ni se pregateste. Asadar, economia incearca sa supravietuiasca, piata libera face tot ce poate pentru a regla problemele si atunci cand nu are incotro, se ajunge unde se ajunge. De ce si-ar fi riscat unii patroni pielea folosind carnea de porc drept vita cand si-asa puteau foarte bine sa duca un trai linistit facand afaceri cinstite si cu carne de vita? Din lacomie? Usor de zis si prea superficial. Sa intram mai in adancime. Sa presupunem ca la un hypermarket vin doua firme A si B care ofera lasagnia la 2E si alta la 3,5E. Pe care credeti ca o va alege hipermarketul? Pe cea cu 2E evident, deoarece fiind criza, oamenii nu mai au bani si cauta sa cumpere cele mai ieftine produse. Asta desi, la produsele mai scumpe si hipermarketurile pot sa adauge adaos mai mare, deci in general un hypermarket ar accepta mai multi furnizori, eu discut aici doar de produsele principale, de baza. Sau mai exact de acele promotii care se gasesc la marginea rafturilor si pe care mai toata lumea le cumpara pentru ca neavand bani, putini sunt cei care mai doresc calitate sau varietate: pretul bate tot.

Deci presiunea la furnizor (producator) este atat de puternica incat efectiv nu prea mai exista loc pe piata pentru cei care nu ofera pretul minim. Iar ca sa produca ieftin, producatorii ce fac cand si-asa costurile lor se maresc (credite greu accesibile, energie in crestere, materie prima in crestere, impozite in crestere, etc) si cererea le scade – deci trebuie sa iese pe profit avand costuri din ce in ce mai mari si vanzare din ce in ce mai slaba? In mod normal, ecuatiile matematice ne indreapta spre marirea pretului ca singura alternativa inaintea falimentului sau a altor tehnici de jujitsu antreprenorial. Ceea ce nu prea cunosc consumatorii este ca pentru a mentine sau a micsora preturile in aceste conditii nasoale, producatorii fie taie din calitatea ingredientelor, fie din cantitate (unde se poate). Ce este grav in cazul de fata este ca aceasta taiere s-a facut unde este ilegal si unde riscurile sunt mari.

Ca sa ma explic mai bine, voi da un alt exemplu de “downgrade” al unui produs din cauza scaderii puterii de cumparare. Cu peste doi ani in urma, cand vanzarile auto abia incepusara sa pice si guvernele nu lansasera inca programele rabla prin care sa propteasca cererea de masini noi, Toyota a lansat un apel catre furnizorii sai: taiati preturile la piese sau veti fi inlocuiti. Care este legatura cu presiunea inflationista aici? Legatura este ca daca pretul vacii, al energiei si al altor costuri nu ar fi crescut, producatorii puteau sa mentina pretul lasagniei atat cat era si alta data si sa nu fie nevoiti sa inlocuiasca un ingredient cu altul mai ieftin si sa isi asume asemenea riscuri. In cazul Toyota, schimbarea unor “ingrediente” s-a facut pe fata si are o alta dimensiune insa contextul este acelasi: scadere cerere si crestere costuri.

2. Razboiul comercial

Scandalul acesta a insemnat mana cereasca pentru producatorii din vest care erau atacati de mica industrie alimentara romaneasca care dupa ani de zile de reforme, investitii si tehnologizari incepuse cat de cat sa inceapa sa exporte in vest. Evident ca fiecare tara cauta sa castige ceva din acest eveniment: britanicii arata cu degetul spre francezi, francezii spre ciprioti, cipriotii spre italieni, italienii spre romani, germanii spre romani, britanicii spre romanii etc. Nu ne putem noi pune cu masinaria de marketing a vesticilor si mai ales in domeniul alimentar unde imaginea conteaza imens. Pierdem astfel din acest conflict si intensitatea lui nu este decat inca un semnal ca ne apropiem incet-incet de razboiul tarifar, chiar in UE unde statele vor incepe sa gandeasca taxe si sisteme prin care sa protejeze proprii producatori. Este adevarat ca optiunile sunt limitate avand in vedere tratatele aflate in vigoare, dar cand criza este mare, solutii se gasesc [1]. Daca Europa de Est nu are mari pretentii si nu se poate ridica la acelasi nivel cu “fratii” mai mari din vest, cat timp credeti ca vor mai rezista italienii si francezii ca nemtii sa le preia toate pietele si productia lor sa scada drastic. Piata comuna a fost frumoasa cata vreme vesticii aveau unde sa exporte si aveau o piata de desfacere care sa sustina o crestere economica. Acum asistam la procesul invers, din ce in ce fiecare tara isi va apara mai puternic si mai ferm interesele economice care sunt mai ales legate de apararea producatorilor locali. Daca razboiul valutelor incearca sa ajute producatorii prin mentinerea unor costuri de productie cat mai mici, razboiul comercial intervine mai ales atunci cand cel valutar nu prea mai poate face mare lucru. In cazul de fata, scandalul carnei de cal nu este un exemplu tipic de razboi comercial, ci este doar interesant cum masina de propaganda a unor state s-a folosit de el pentru a puncta si pe frontul razboiului comercial. Stiu ca spun lucruri care par SF la noi, dar prin alte tari care au suveranitate, lucrurile stau cu totul altfel. Credeti ca doar de amuzament rad baietii de la Top Gear de Dacia?

3. “Normele” europene

Romanii au o falsa impresie despre UE si in general vad Europa cu o falsa masca de infaibilitate. Daca in domeniul alimentar o frauda de asemenea amploare a putut sa se desfasoare, va imaginati ce se intampla in domeniul financiar? Nu ca nu s-ar fi descoperit deja scandaluri si fraude si pe-aici, dar daca acolo unde se lucreaza cu marfa tangibila, norme stricte si inspectii riguroase, devierile sunt atat de mari, cu atat mai mult hotia si frauda este o componenta intrinseca in sistemul financiar in care ne incredem cu atata orbire incat abia-asteptam sa intram si noi in Schengen si sa aderam la Euro. Se intreba un om de afaceri din industria alimentara cum inspectorii francezi nu s-au mirat cand au vazut la o firma ca are intrare de x tone de cal si in produsele fabricate nici unul nu are pe eticheta carne de cal. I-as raspunde eu: s-au mirat, i-au intrebat pe patroni, au luat spaga si au tacut. Cu greu putem crede ca asa ceva se intampla in Europa in care noi ne dorim cu atata ardoare sa aderam la ale ei marete valori, dar tare mi-e teama ca valorile europene nu sunt cu nimic mai nobile si mai frumoase decat invalorile balcanice si mioritice. Bineinteles cu unele nuantari … dar care nu fac decat sa confirme regula.

 

Peg-ul francului de euro: încă o etapă de război tarifar

Pentru ca elvetienii nu au tiparit franci indeajuns, in timp ce americanii au tiparit cateva trilioane iar zona euro se afla in pragul colapsului iminent, francul s-a intarit. Banca Centrala a Elvetiei putea pur si simplu sa tipareasca bani si sa le dea la oameni ca sa beneficieze astfel de increderea pe care oamenii o au in economia elvetiana. Insa pentru ca popoarele nu trebuie sa beneficieze de nimic, daca cand e lipsa de bani se tiparesc, cand sunt prea multi bancile nationale intervin si cauta sa tina sub control cursul prin alte mecanisme decat cele ale economiei de piata.

Dar sa ii lasam pe elvetiei cu ale lor si sa tratam rece si de la departare acest eveniment. Dupa parerea mea, manevra nu se incadreaza decat in contextul razboiului valutar, poate chiar la granita cu razboiul tarifar, avand in vedere mai ales si termenii folositi de BCE in anuntarea acestei bravari:

Cu efect imediat, nu vom mai tolera o rată de schimb sub nivelul minim de 1,20 franci elveţieni pentru un euro. SNB va impune acestă rată minimă cu maximă determinare şi este pregătită să achiziţioneze masiv valută.

Despre razboiul valutar am mai discutat aici. Nu stiu insa daca am mentionat clar acolo ca razboiul valutar nu este decat precursorul razboiului tarifar. Dupa ce vor termina cu devalorizarea valutelor proprii, pentru ca sa sustina pe linia de plutire economiile proprii, tarile vor impune din nou tarife comerciale si chiar limitarea preturilor pentru a evita hiperinflatia. Si aceasta etapa este doar inca un pas catre razboiul mondial, asa cum s-a intamplat si in anii 30.

MARELE RESET SI NOUA ORDINE MONDIALA

Din ce in ce mai multa lume vorbeste de Marele Reset. Este un termen pe care l-am asimilat si mi se pare ok sa-l folosesc, cu cateva mici observatii. Ne aflam deja in Marele Reset, doar ca am parcurs o mica parte, partea in care se dospeste framantatura. Ce este framantatura? Una e drojdia, alta e faina, alta e framantatura, alta e aluatul si alta e placinta. Cu greu se pot asemana si daca nu ai treaba cu bucataria, nu ti-ar veni sa crezi ca una se trage din alta. Tot asa si cu acest Mare Reset care va schimba fata lumii total. Ce treaba sa aiba o criza financiara cu statul politienesc, cu o noua ordina mondiala, cu un mare reset sau cu nasterea unei noi ideologii totalitariste pe care omul de rand nu doar ca o va tolera, dar chiar o va cere sa fie implementata pentru ca va fi trecut prin indeajunsa “dospire” incat sa fie gata sa ceara, sa accepte si sa primeasca “noul botez”.

Am explicat intr-un articol anterior de ce schimbarea periodica a monedei de schimb folosite in comertul international si a ordinii financiare globale este ceva normal, este un proces care are loc atunci cand un imperiu isi pierde din seva si lasa locul liber. As face aici o mica paranteza: exista teoria ca Razboiului Rece cu cele 2 tabere, caruia i-a urmat epoca dominata de SUA (Pax Americana) ii urmeaza acum o perioada de poliaritate multipla in care mai multe puterii se vor confrunta intre ele, dar niciuna nu va domina. Se pune astfel langa SUA ca potentiali actori egali Rusia si China sau Eurasia, pentru cei mai fantasmagorici care uita ca in Razboiul Rece, Rusia si China erau la cutite desi ideologic imbratisau aceeasi ciuma. Intre timp, China a tatonat cu capitalismul si desi pentru o perioada parea o canditata pentru preluarea stafetei acestei minunate inventii a omenirii care este capitalismul, recent se pare ca orice speranta in aceasta directie este desarta. Fara capitalism, este greu de inteles cum va putea sa reziste China sa poata lupta cot la cot cu SUA pentru dominarea lumii sau in administrarea lumii. Nu agreez deci deloc teoria multi-polarismului.

Avem asadar criza financiara din 2008. Bancile pline de instrumente toxice – credite, asigurari, derivate si altele – in fata sincopei de neincredere au devenit peste noapte insolvabile. Beneficiind de puterea de influenta politica dobandita in sute de ani de zile, bancherii au convins politicienii sa ii salveze (pe unii, nu pe toti, ca exista mancareala si intre bancheri) preluandu-le instrumentele toxice si refinantandu-le cu capital (credit, care pentru banci inseamna cash). In acelasi timp, pentru cash-ul oferit, bancile centrale au oferit dobanda, asigurand bancilor supravietuitoare o situatie linistitoare, calda, plina de profituri indiferent de starea economiei reale. A existat asadar o dislocare totala a sistemului financiar de economie care a fost mentinuta pe linia de plutire la limita producerii unei catastrofe sociale in intreaga lume.

Instrumentele toxice transferate catre bancile centrale si catre state (unele state chiar au cumparat direct aceste instrumente, nu doar bancile centrale, in plus majoritatea tarilor au lansat programe de garantii a creditarii – programe de gen Rabla sau Prima Casa de la noi, sau TARP din SUA) au umflat datoria suverana, datoriile fiind transferate defacto de la companii private si banci private catre state ca in jocul Hot Potato.

Cine insa sa observe ca astfel se sapa groapa statelor si suveranitatea statelor nationale este pusa in pericol, in prezent toate marile state avand datorii imense nu doar unele catre altele ci mai ales catre banci, practic viitorul umanitatii fiind amanetat catre aceste noi institutii supra-nationale sau mai bine zis globale care nu au casa si care pot opera oriunde un lume si pot determina alegerea unor presedinti, numirea unor ministrii si prim-ministrii sau chiar pe alocuri pot determina razboaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc?

Economistii – acestia trebuiau sa observe politica falimentara a salvarii bancilor fara niciun scop final, altul decat sperietura de “sfarsitul lumii” in cazul acceptarii intrarii in faliment a bancilor etichetate “too big to fail”. Dar economistii in loc sa traga semnale de alarma, majoritatea au salutat si au cantat in struna politicienilor nesabuiti care s-au temut ca ei vor ramane cu cartoful fierbinte in mana cand cantecul se va opri. Interesati doar de urmatoarele alegeri, toti politicienii nu au facut decat sa accepte orice marire a datoriei suverane, orice promisiuni de “evaporare” a acesteia prin inflatie si sa fuga ca dracul de tamaie de anularea datoriilor sau producerea vreunor mari socuri prin care s-ar putea reseta controlat si intr-un mod favorabil pentru oameni si pentru economie acest sistem financiar putred si extrem de corupt.

De aceea auzim toata ziua pe panadolul anti-criza Vasilescu ca “o inflatie de 2% este foarte buna” deoarece rata dobanzii este 1.5 si astfel, incet-incet cresterea PIB-ului micsoreaza datoria, blah-blah. Aceleasi macanituri le aud si americanii si francezii si germanii. Nimeni nu mai vorbeste despre “sound money”, despre economia de piata, despre cresterea organica pe baza de cerere si oferta ci in schimb, pe langa promisiunile de mai bine, cresterile de PIB facute din PIX si aruncarea vinei pe cauze externe (criza din China, razboiul tarifar, Brexit etc), politicienii de pe toate meleagurile evita sa aiba o viziune si sa incerce sa faca ceva.

Intr-un fel este de inteles deoarece niciun politician nu are de unul singur puterea sa deraieze cu o iota traseul pe care este plasata omenirea de catre bancile supra-nationale: controlul total al statelor prin emisia de bani si al populatiei printr-un mix de autoritarism tehnologic, inginerie sociala si principiul morcovelui (vezi bombonica universal income – viitoarea ratie pe cartela a minionilor din Brave New World). Care politician poate spune: ardem datoria, facem reset, o luam de la zero? Si acesta este planul prin care sa o facem fara razboi, fara haos si fara deflatie seculara!

Ce poate urma, prin urmare? Inainte de aceasta intrebare, mult mai interesanta este intrebarea: cat mai poate continua sistemul actual si care sunt conditiile pentru producerea unui RESET? Dupa parerea mea nu aceste raspunsuri sunt atat de importante cat observatia ca fara o dezvoltare organica a economiei (crestere sau scadere in functie de cerere-oferta), fara o societate linistita in care oamenii sa aiba incredere in puterea politica (chiar limitata) si in care omul de rand sa nu se simta doar o masa de manevre in bataliile politice intre centrele de putere, fara o societate in care munca, efortul, calitatea si performanta sunt rasplatite corespunzator iar furtul, lenea, duplicitatea si prostia sunt penalizate, fara aceste minime atribute care in capitalism sunt fundamente, nu poate sa existe o rezolvare eficienta a cancerului sistemic. O boala sistemica, poate fi depasita fie prin moarte si renastere din cenusa, fie prin constientizarea globala a acesteiea si activarea anticorpilor care pot veni cu solutii si pot produce “zone de imunitate” intr-un organism bolnav, care zone pot fi apoi imitate si reteta de succes poate fi replicata in cat mai multe locuri pana la punctul in care cancerul va fi invins si boala inlocuita printr-un nou suflu.

Exista insa si o a treia cale: in lipsa unui sistem imunitar si pentru ca moartea este un lux, noi hidre cu inchipuiri infricosatoare si cu solutii inselatoare pot acapara umanitatea si pot transforma impasul actual intr-o noua stare de cancer mult mai avansat si mult mai dramatic care poate afecta insasi posibilitatea supravietuirii umanitatii, asa cum s-a intamplat in URSS si asa cum ne arata China. Revin din nou la China pentru ca poate fi un model pentru intreaga umanitate: o societate unde poporul se lasa calcat in picioare, individul renunta la persoana proprie si isi doneaza sufletul fara lupta partidului care are misiunea auto-asumata de salvare a poporului ca un simbol supra-uman prin orice mijloace pe care partidul le-ar considera. Marea drama a Chinei este ca pe langa opresiunea individului si calcarea in picioare a fiintei umane, asupritorul nici macar nu este un individ delirant, o anomalie a umanitatii, un drac in chip de om, cu a fost Ceausescu, cum este dinastia Kim in Koreea. Partidul in China a trecut chiar de statutul de gasca de mafioti care au pus mana pe putere sau au mostenit-o de la parintii lor si a devenit si el un organism supra-uman, fara suflet, o ideologie bine formata, independenta si care are un motor de macinat dizidenta si nealinierea bine format, automatizat, independent, indestructibil. Paralele cu China putem gasi bineinteles si in Vest, unde am mentionat bancile supra-statale care de asemenea detin puteri de neatins in influentarea si determinarea ordinii care le garanteaza supravietuirea si prosperitatea. Insa in Vest, aceste banci sunt detinute de familii bine cunoscute. Printul mostenitor al Olandei, unul dintre fondatorii Grupului de la Bilderberg a declarat oficial ca lumea este controlata de un numar de aproximativ 5000 de familii care impreuna detin totul si pot totul.

Controlul financiar a garantat o buna parte dominatia sistemului actual si evolutia tehnologica a permis ca o spoiala de progres sa adoarme constiintele individuale si sa mentine o stare de multumire suficienta care sa nu produca mari probleme status-quo-ului. Insa fisurile din sistem au ajuns la punctul in care vor fi necesare sacrificii din ce in ce mai mari din randul populatiei care oricum nu prea mai este de folos pentru mentinerea nivelului de trai ridicat si a prosperitatii clasei dominatoare. Tehnologizarea, automatizarea, eficientizarea proceselor de productie si a comertului international fac ca mare parte din populatie sa fie redundanta, ca sa nu mai zicem de sperietura acestor elite ca nu vor mai putea sa traiasca sute de ani deoarece vine incalzirea globala, de unde si razboiul irational asupra carbunilor, petrolului si energiei ieftine care ar putea ridica extraordinar nivelul de trai in prezent datorita avansului tehnologic.

Ne aflam insa in punctul in care nenumarate riscuri afecteaza sistemul actual. Fortele centrifuge de diverse natura, miscarile sociale, populismul si liderii incotrolabili pe care ii impinge in sus, noile cripto-monede care ameninta parghiile de control ale ordinii actuale etc. Prin urmare e de asteptat ca cureaua sa se stranga si miscari din ce in ce mai brutale si mai ferme sa fie luate, care vor afectea milioane si zeci de milioane de oameni prin saracirea instanta si criza economica pe care le vor produce. Default-ul unor state, devalorizarea unor monezi, industrii intregi distruse sau refacute drastic sunt doar cateva dintre simptomele acestei lupte de supravietuire pentru sistemul monetar actual.

Ce SPUNE John Kelly despre Trump

Cateva lucruri incep sa se clarifice despre Trump si sa-mi confirme cele mai cumplite temeri: SUA va lua mana de pe noi, Trump urmareste interesul SUA (si al Israelului) si nu va mai duce in spate militar porcusorii, chiar cu riscul (vazut de noi) sa piarda influenta in unele teritorii. Care influenta, nu are intotdeauna si oriunde prea clar un rol determinat. De exemplu, ce cauta SUA in Siria? Sa apere Israelul? Pai care e mai mare riscul pentru Israel, Assad sau Isis & militiile iraniene care ar prelua o detronare a lui Assad?

Iata deci un extras extrem de important din interviul dat de Kelly dupa ce a parasit Casa Alba din pozitia de Chief of Staff (vezi aici ce zice Wikipedia) – din ce stiu eu, pozitia asta e un fel de maestru de combinatii in maruntaiele guvernului, dar probabil eu il am in cap pe Doug Spencer din House of Cards, care avea aceeasi pozitie.

That said, the outgoing Chief of Staff maintains that President Trump had access to multiple streams of detailed information before major decisions were made – despite Trump’s reputation for relying on his gut instinct.

“It’s never been: The president just wants to make a decision based on no knowledge and ignorance,” said Kelly. “You may not like his decision, but at least he was fully informed on the impact.”

Zerohedge

Cred ca declaratia asta ar trebui sa inchida gura macanitorilor care il subestimeaza pe Trump si il trateaza ca pe un neprofesionist sau bolnav mintal. De departe, Trump nu este deloc in aer si/sau nepregatit, ci miscarile lui converg cu persistenta clar catre o politica coerenta care priveste toate promisiunile facute in campanie: renuntarea la razboaiele aiurea fara niciun interes pentru SUA, taxarea porcusorilor din NATO care pana acum s-au bazat pe americani pentru securitate si altele.

Dupa cateva cuvinte despre energia lui Trump si capacitatea de munca supra-umana (poate ii vine de la faptul ca nu consuma alcool), Kelly mai aduce cateva informatii interesante:

According to Kelly, Trump brought him in to bring structure and order to a chaotic White House racked with inter-agency rivalry, remarkably high staff turnover and nearly constant controversy – adding that he tried to remove politics from his decision-making. 

Zerohedge

Asadar, Trump ia deciziile nu in functie de politicianisme si interese ale unor grupuri sau grupulete, ci in functie de interesul national.

Si care este interesul national al SUA in ziua de astazi? George Friedman arata care nu este: sa fie politaiul de garda gratuit al planetei, sa ofere securitate gratuita europenilor, sa mentina ordinea in Afganistan, Irak, Siria etc

Ba chiar si razboiul-tarifar pentru care de asemenea este criticat Trump este dus tot pentru a aduce din nou productia in SUA si avand in vedere ca SUA exporta sub 10% din ce produce, acest razboi va afecta mult mai mult alte tari decat SUA, aducand astfel un avantaj competitional. Cu privire la razboiul tarifar, ramane insa de vazut daca Trump va avea cohones sa il duca pana la sfarsit si sa il duca cum trebuie, pentru ca se pare ca s-a cam speriat de un posibil crash al pietelor si o da intoarsa, negocierele transmit semnale pozitive, care nu pot veni decat din cedarea din partea americanilor, fiind exclus ca chinezii sa poata renunta peste noapte la avantajele care i-au adus pe pozitia de prim producator si exportator al lumii.

Departe de a fi un sustinator al lui Trump, cel putin direct, indirect, prin teoriile sale George Friedman aproba politica lui Trump. Din pacate daca Friedman o sa aiba dreptate, asta nu e prea bine pentru noi. Apropos, de noi, Friedman sustine ca NATO inseamna de facto in ziua de astazi SUA + Polonia + Romania.

Trump anunță desființarea NATO

 

Bineinteles, intrebarea care se pune este daca poate exista NATO fara SUA. Trump are dreptate cu privire la bani, cu privire la Germania si energie. Nemtii insa o sa zica ja, ja si o sa faca altfel pentru ca sunt departe de renumele pe care il au pe la noi cu privire la seriozitate. Dilema este ce optiuni are Trump? Poate Trump declara iesirea SUA din NATO? Nu are de ce. Insa Trump are cateva optiuni:

  • retragerea trupelor din Germania si mutarea lor in Polonia si Romania; oricum cred ca americanilor le-ar conveni o mutare inspre est si Trump se poate folosi de acest “conflict” cu nemtii pentru a face mutarea mai spre est si incorsetarea Rusiei
  • taxarea industriei auto germane si escaladarea razboiului tarifar;

Americanii mai au o problema si mai mare cu nemtii decat cea a procentului contributiei la armata sau a conductei de gaz cu Rusia: explozia schimburilor comerciale ale nemtilor cu chinezii. Colaborarea sino-germana este la un nivel atat de mare incat multi nemti pun problema daca nu cumva in razboiul tarifar cu chinezii sa tina partea chinezilor desi nemtii au parte de aceleasi probleme ca americanii cu privire la dezavantajele tarifare fata de chinezi, singura  diferenta (majora) fiind faptul ca chinezii prefera sa cumpere BMW-uri si Mercedes in detrimentul Hardley Davidson-ului sau a Chrysler-ului, adica nemtii totusi reusesc sa exporte in China mult mai mult ca americanii.

Intorcandu-ne la NATO, este clar ca Trump incepe sa apeleze la ultimul avantaj al SUA care franeaza dezmembrarea rapida si intrarea SUA in lumea a 3-a: armata. Am explicat in articolele anterioare ca dolarul incepe sa fie atacat din toate partile si petro-dolarul este lovit la radachina de chinezi ajutati de rusi. Tiparnita a esuat sa rezolve problema inflatiei si sa stimuleze economia americana pana la un punct in care cresterea economica sa depaseasca inflatia. Ratele dobanzilor sunt la niveluri de alerta si ciclurile de reaparitie a unei recesiuni este tinut in pioneze sa revina pentru ca o recesiune in SUA la ratele actuale poate devia rapid in  mare depresiune, banca centrala nemaiavand unelte la indemana.

Prin urmare, daca economic sunt in ruine, SUA apeleaza la ultima capacitate: armata. De aceea NATO este obsolete pentru americani deoarece un nou razboi acum este cel mai bun lucru care se poate intampla dolarului si economiei americane. Importanta armatei si a industriei armamentului este atat de mare in SUA incat parlamentarii au amanat livrarea noilor avioane F-35 catre Turcia deoarece turcii au indraznit sa cumpere armanent de la rusi. Iata deci ca Trump nu vorbeste aiurea si nu este singur in strategia americana de repozitionare. Gigantul adormit nu este deloc adormit: SUA incearca sa revina in forta si Trump va lovi puternic in China si in Rusia, deocamdata economic si financiar si vedem ca Trump pune accent si pe energie.

Ce mai poate face SUA, este o intrebare vitala pentru noi. Mici razboaie locale cum a fost Siria vedem ca nu au ajutat prea mult. Un razboi nuclear cu SUA sau China este putin probabil deocamdata, deoarece mai exista optiuni. Trebuie deci sa ne uitam inspre Iran, Turcia, Taiwan si de ce nu Moldova.

În timp de Dragnea își dă legi să scape de pușcărie, Moldova e pregătită pentru mezat

A trecut un an de cand am scris aritcolul “ESTE MOLDOVA VIITORUL RĂZBOI PROXY ÎNTRE SUA ȘI RUSIA?” in care mentionam ca a trecut un an de la articolul “O NOUA CURSA A ARMELOR NUCLEARE A INCEPUT SI ROMANIA ESTE “SCUTUL” PROTECTOR PENTRU AMERICANI

Avem noutati: am avut alegeri in Moldova si pro-europenii (pro-romanii) au castigat insa alegerile le-au fost anulate de pro-comunisti (pro-rusi). Populatia protesteaza dar degeaba: the man with the big guns e Dodon. Sau cel putin asa presupun, altlfel ar fi fost nevoit deja sa plece cu elicopterul daca armata ar fi fost pro-occidentala.

Sunt insa mai multe noutati, semn al unei tensiuni crescande care poate oricand sa dea in altceva, Dintre toate, cel mai interesanta mi se pare hotararea ONU ca Rusia sa-si retraga trupele din Transnistria, hotarare de care bineinteles rusii nu vor tine cont dar de care se pot lega americanii in cazul unei viitoare interventii. Moldova este deja un teritoriu cu potential de nou razboi care poate sa fie “activat” oricand, in functie de interesele americane. Totul va depinde de strategia lui Trump si de intalnirea cu Putin.

In ciuda linistii de moment in care Trump savureaza intalnirea cu Kim si pregateste intalnirea cu Putin in timp ce le da la gioale chinezilor cu tarifele, lucrurile pot sa ia o intorsatura de 180 de grade oricand. Exista zvonuri ca koreeni doar blufeaza si nu au de gand sa denecluarizeze [1]. La intalnirea cu Putin, Trump nu poate face altceva decat sa macane. Nu are cum sa renunte la sanctiuni si nu va ridica nici macar un gram din presiunea pusa asupra rusilor. Pentru Trump, rusii sunt doar bodyguard-ul chinezilor si vrea sa ii tina la respect. Se intalneste cu Putin doar ca sa i-o spuna fata catre fata.

Intorcandu-ne la Moldova, o miscare neasteptata a luat-o UE care a aratat ca atunci cand vrea sa trimita un semnal puternic o poate face: EU Freezes Aid For Moldova, Citing Nullification Of Chisinau’s Mayoral Vote. Evident ca masura nu va avea impact, moldovenii fiind obisnuiti cu lipsurile si fiind ceva normal sa isi piarda periodic speranta fie in rusi, fie in romani, fie in americani, fie chiar in germani (va aduceti aminte cand Merkel vizita Moldova?) si acum in europeni. Ca fapt divers, cu privire la aceasta stire as dori sa amintesc (sau sa reamintesc daca am mai facut-o) ca aceasta masura este dovada ipocriziei totale pe care p dovedeste UE cand se arata preocupata de devierea democratiei si a statului de drept in Romania. Inca de la amurgul crizei, daca UE taia fondurile, dambovitenii lui Dragnea aveau o problema. Intre timp insa, cu ajutorul UE, nu doar ca economia duduie, dar tovarasii trag tunuri dupa tunuri cu fondurile europenilor in timp ce detoneaza justitia.

Avem asadar un pas inapoi al Moldovei de pe traseul pro-european. Nu asta este insa problema, ci ingrijorarea mea este tocmai ca scenariul fantezist proiectat de mine acum un an (sau doi) in care conflictul din Ucraina se va muta peste Prut, ia contur si capata puncte la scorul de probabilitate.

In perioada post-criza (anii 2010-2012) am scris nenumarate articole despre razboiul tarifar si cum acesta deraiaza in razboi armat. Cred ca pot acum in sfarsit sa punctez inceputul razboiului tarifar in ciuda skirmish-urilor de pana acum. In acest context, periferia va fi teatrul frecusurilor si zona in care razboaiele pot erupe oricand intre imperii. Din fericire pentru noi granita dintre imperii este acum Ucraina si o escaladare in Ucraina pare mult mai probabila decat una in Moldova sau oricum semnalul va fi in primul rand Ucraina. Cu toate acestea, nu inseamna ca trebuie sa stam linistiti: in cazul in care vor fi probleme in Ucraina, americanii pot decide oricand sa “activeze” Moldova si cine credeti ca va avea misiunea sa fie pionul local care sa actioneze la momentul oportun?

Nu ma intelegeti gresit, am fost mereu adeptul sprijinirii Moldovei si am propus unirea cu Moldova cat mai accelerata si cumpararea politicienilor transnistreni (si a celorlalti) fara de care rusii cel putin nu ar mai avea dreptul legal de stationare si ar fi nevoiti sa plece. Chiar si fara Transnistria, unirea cu Romania ar insemna pentru rusi pierderea totala a Moldovei si ar face inutila intinderea coardei. Din pacare, politicienii romani au alte probleme decat interesul national si oportunitatile sunt pierdute si de tovarasii de astazi asa cum si tovarasul Iliescu a pierdut oportunitatea unirii in perioada anilor 90 cand Rusia era incapabila sa reactioneze si cand lucrurile se puteau rezolva altfel atunci.

Pana una alta, este interesant cum isi transmit mesaje soldatii rusi si americani intre ei pe forumuri. Evident ca nu stim gradul lor si nici daca au sau nu o misiune, dar razboiul propagandistic este interesant. Iata cateva comentarii pe Zerohedge la articolul Moldova’s “Deep State” Is Exploiting The UN To Undermine Peace In Transnistria:

soldat rus (oncemore1):

NATO will get far more than a black and bloody nose.

soldat american (I am Groot):

Dude, I really like Russia and the Russian people, but you’re just spewing crap outta your borscht hole now. I’ll give you that most of NATO can’t find it’s own ass with two hands and a flashlight. Their armies are either totally incompetent or not even capable of fighting off ladies from an old folks home ( i.e. Germany, Britain,etc).
I have a lot of respect for the Russian Military. China too even though they haven’t fought a single major battle since the Korean War. Conventionally, we’d kick Russia’s nuts into their throat if push really came to shove. Our military has been fighting for 25 years straight. Your probably thinking ,”well why can’t they beat a bunch of ragheads in the desert that have no formal training, no army, no airforce and no navy?” Our shittydick politicians won’t let us fucking win wars or conflicts anymore. They are only obsessed with the MIC making money now. Never underestimate America. It goes nuclear on either side and nobody wins. So détente Comrade !
Este evident ca conventional rusii sunt un dezastru si ca succesul din Siria este mai mult un succes politic decat unul militar. Foarte probabil daca Hitlery castiga alegerile si declara toata Siria no-fly zone, rusii plecau imediat acasa. Trump insa a avut alte probleme si electoratul lui Trump nu a inghitit bine implicarea in Siria. Ideologia MAGA vede mai degraba cu ochi buni un conflit cu Iranul (vesnicul dusman al Israelului si poporul ales care in ochii protestantilor americani va porni armaghedonul si va produce venirea a doua a lui Iisus Hristos) sau de ce nu cu Koreea de Nord (comunisti + periculosi). Siria a fost vazut de electoratul lui Trump ca o pierdere a resurselor ca o bataie de joc pentru soldatii americani, ca o implicare inutila intr-un razboi care nu aduce niciun avantaj americanilor.
soldat american (cu privire la Siria):
I don’t give a flying fuck who takes that shithole. Russia didn’t do jack shit except get their fucking ass handed to them. 300+ KIA. Those are real kills, not the kind on your Playstations in your mom’s basement.

Si dupa cum mentionam ca China e problema americanilor nu Rusia, iata si dovada:

Russia is being encircled, and poked and prodded. The entire fucking mess can be traced back to the world biggest a-hole Bozo Ovomit. He broke the Budapest Memorandum and installed a pro western puppet in place of a president that was pro Russian. Russia had every right to move back into Crimea considering that it was theirs for 300 years. The Neocons and the MIC have been pushing for conflict with them non stop. If we have a real enemy to fight, it’s definitely not Russia, it’s China.

Reamintesc in final ca Departamentul de Stat al SUA a subliniat recent ca nu recunoaste anexarea Crimeei si ca cere Rusiei sa o inapoieze Ucrainei. Trump a aruncat un … “mai vedem” in sensul ca mai vedem ce pot sa ne dea rusii ca sa recunoastem anexarea. Crimeea va fi insa folosita ca casus-beli pentru mentinerea sanctiunilor impotriva Rusiei pentru Trump si viitorii presedinti americani care ii vor urma. Personal nu vad ridicarea acestor sanctiuni pana la viitorul razboi mondial.

~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE:

[1] 2 iulie 2018 – US intel agency believes Kim won’t fully denuclearize (CNN)

SUA ataca de fapt Rusia. Ce poate raspunde Putin?

Atacul asupra Siriei este de fapt un atac asupra Rusiei. Rusia a fost invitata de Siria si are tratate legale pentru prezenta in Siria. Pe Trump nu il intereseaza ce face Assad iar atacul chimic nu are niciun sens, fiind clar o inscenare. Ce sens avea Assad sa provoace americanii dupa ce Trump a anuntat retragerea din Siria?

S-a implinit un an de la atacul anterior cand tinta atacului era de fapt presedintele chinez caruia Trump trebuia sa ii demonstreze ca e curajos nebun. Acelasi lucru se intampla acum cu Putin. Dupa un comportament inselator de pretinsa deschidere sau cel putin delimintare la sentimentul anti-rusesc din SUA, Trump a aratat ca Rusia / Putin nu sunt decat un asterisc si Trump e in stare sa faca orice ii trece prin cap, oriunde in lume.

Elefantul in camera in haosul geopolitic actual este de departe dezastrul economic-financiar care a urmat crizei din 2008 si care nu a fost rezolvat de tiparirea de bani care, dupa cum am explicat in sute de articole de pe acest blog, nu a fost rezolvata ci doar desfasurarea reala a consecintelor acestei crize a fost amanata in viitor.  De aceea SUA nu mai are timp si trebuie sa provoace un razboi pentru a evita o balcanizare a la grec prin dezindustrializare, cresterea deficitelor, caderea dolarului si mai ales cresterea datoriei.

Orice criza se termina cu un razboi iar criza actuala se va termina cu Al 3-lea Razboi Mondial. Bineinteles ca timeline-ul apocalisei este discutabil insa este cert ca SUA nu are alta alternativa decat folosirea ultimei resurse pe care o are: armata SUA. Si cum armata SUA a castigat ultimul razboi serios in Al 2-lea Razboi Mondial, pierzand toate razboaiele cu proxy-urile comunistilor (Koreea, Vietnam, Cuba, etc), adevarata putere a armatei SUA se afla in arsenalul nuclear si in eventualele arme secrete pe care le are (daca le are).

Caci portavioanele americane sunt deja sitting ducks este binecunoscut. Nu doar pretinsele rachete super-sonice anuntate de Putin le pun in probleme, dar chiar ultima generatie de rachete le poate face gauri si le poate scufunda. Este pur si simplu consecinta avansului tehnologic, portavioanele fiind arme utile acum 50 de ani sau impotriva unor tari care nu detin ultimele 2-3 generatii de rachete.

Atacul actual este un zgomot util lui Trump, avand in vedere scandalurile de acasa. Se potriveste bineinteles si cu doleantele lui Israel care vrea sa nu piarda ocazia sa ocupe o felie din Siria si Assad este sinugurl care ii opreste. De asemenea, se potriveste si cu interesele complexului militar care in ciuda “activitatii” intense din unii ani si in ciuda inflatiei bugetului pentru armata pe care a adus-o Trump, niciodata nu se va satura si va dori razboaie mai multe si productie de armament cat mai mare, poate chiar pana la declansarea razboiului nuclear. Probabil, ideal pentru complexul militar american este ca intreaga lume sa fie o Siria si SUA sa fie nevoita sa lupte pe toate fronturile. Poate doar atunci o sa se sature de contracte militare si bugete infinite.

Intorcandu-ne la raspunsul lui Putin, mare lucru din cele mentionate acum un an, nu am de spus. Iata ce ziceam atunci:

1) accentuarea “razboiului impotriva Isis”; sub stindardul lupte impotriva Isis, rusii pot sa lanseze si ei cateva misiuni similare de bombardare a turcmenilor si altor “opozanti” favorizati de americani; Putin ezita insa pentru a nu distruge din nou relatia cu Erdogan; strans cu usa, aceasta poate fi prima reactie;
2) “intoarcerea in Siria”; asa cum Putin a simulat o “retragere” din Siria (vezi articol tot asa Putin poate simula si o “intoarcere in Siria”;
3) inflamarea razboiului in Ucraina: Rusia poate raspunde prin implicarea directa in Ucraina, in regiunea Donet cu trupe sau lovituri, sub aceleasi pretexte ca americanii; un atac “chimic” sau ceva similar asupra populatiei pro-ruse din partea armatei Ucrainei, poate justifica interventia (sau interventii) “pedepsitoare” ale rusilor;
4) deschiderea de noi fronturi de expansiune a influentei rusesti (Transnistria, Georgia, de ce nu Yemen etc) pentru o “proiectie” accentuata a influentei rusesti in detrimentul “pierderii” din Siria; Rusia are imaginatie si poate da cel putin un sah;

Din start o sa subliniez ca rusii nu vor riposta impotriva americanilor, neavand posibilitatea sa miste un deget in ciuda arsenalului nuclear. Din fericire, Putin nu e nebun ca Trump si nu risca exterminarea omenirii pentru orgoliul propriu, avand destule alte mijloace de a se umfle in pene si fara sa apese pe butonul rosu.

Cu privire la punctul 1, mai am cateva articole in care avertizez ca Rusia va cauta mereu sa profite de orice slabiciune in frontul NATO si de departe in prezent cea mai mare slabiciune este Turcia lui Erdogan care jucandu-se cu fundul in doua barci, nu va dura mult pana cand va cadea in apa si se va ineca.

Turcii au salutat deja atacurile. Oare o sa ierte Putin lui Erdogan aceasta aroganta? Cu siguranta tratatele si prietenia Rusiei cu Turcia se vor termina aici si Putin va presa si mai mult in nordul Siriei impotriva turmenilor (etnici de nationalitate turca) in zonele unde armata turca lupta in prezent impotriva kurzilor. Putin va impinge la maxim frecusurile cu turcii si nu este exclus deloc un razboi cu Turcia. Bineinteles, Israelul este in aceeasi oala, insa stim ca Israelul este prioritatea principala pentru SUA, toate razboaie duse de SUA in ultimul timp fiind in jurul si impotriva dusmanilor lui Israel. In schimb, Erdgodan i-a calcat de multe ori pe coada pe americani, chiar punandu-i pe goana din unele orase din Siria unde americanii ii instalasera pe kurzi. Americanii au dat inapoi atunci insa nu vor uita prea curand, fiind nenumarate voci care cer excluderea Turciei din NATO (pentru ca americanii sa ii poata bombarda si pe turci in viitor).

Punctul 2 a fost deja implinit, desi nu avem ce sa mai zicem acum. Putin poate va aduce trupe pentru noile batali din nord, nefiind exclus nici macar aducerea de tancuri care il va turba pe Erdogan.

La punctul 3 avem ceva evolutii in sensul ca rusii sunt deja mobilizati la granita cu Ucraina fiind gata sa intervina in cazul inceperii razboiului. De fapt, semnul inceperii celui de-al 3-lea Razboi Mondial va fi probabil tocmai invadarea Ucrainei de catre Rusia. Insa Rusia nu are capacitati sa lupte pe mai multe fronturi, de unde si “linistea” din Ucraina, care nu e tocmai liniste decat in sensul ne-escaladarii si lipsei altor miscari. Ce alte miscari pot sa mai apara? De exemplu, Doneț poate fi alipit la Rusia, existand deja un referendum al populatiei insa Rusia evitand deocamdata aceasta miscare.

Spre deosebire de anul trecut, anul acesta avem deja activ razboiul tarifar SUA-China care este in desfasurare si care se va extinde in curand la razboi financiar. Aici bomba nucleara va fi renuntarea de catre China la achizitia de bonuri de trezorerie americane ceea ce poate da jos si mai mult cu dolarul. De altfel, chinezii deja au lovit destul de puternic in dolar si Trump a reusit cel putin in aceasta directie sa creeze un avantaj producatorilor americani – daca acestia ar exista sau ar putea sa reapara (putin probabil).

Prin urmare in locul punctului 4 de anul trecut, acum as adauga un razboi economic si mai intetit intre Rusia-China si SUA. Directia rusilor va fi probabil taierea completa a exporturilor de resurse vitale pentru americani (titan pentru Boeing, uraniu pentru industria nucleara, motoare pentru navele spatiale etc). Rusii au anuntat de altfel acum cateva zile ca trebuie sa raspunda la sanctiunile americanilor care ameninta chiar functionarea bancilor europene care fac afaceri cu Rusia. Recenta cresterea a bitcoinului si caderea francului elvetian sunt puse de unii pe transferul banilor rusilor din Elvetia care se tem de blocrea conturilor in bancile elvetiene care si-au cam pierdut renumele de suveranitate, siguranta si neutralitate.

La aceste puncte as mai adauga dotarea suplimentara cu armament a sirienilor de catre rusi care nu vor mai avea nicio retinere. Deja sirienii se lauda ca au dat jos cu majoritatea rachetelor si deocamdata asteptam sa se ridice praful ca sa vedem cat adevar este si cat de mult i-au ajutat rusii sa se pregateasca pentru acest atac, avand destul timp. De altfel, Siria este o ocazie unica pentru rusi de a-si testa armamentul impotriva americanilor, acest atac fiind cu siguranta un exercitiu de razboi extrem de util pentru rusi.

1 2 3