De 1 Mai …

De 1 Mai nu am nimic nou de zis fata de ce am zis acum 2 ani.

Poate doar as comenta un articol aparut intr-un ziar economic pe 30 Aprilie in care conform statisticilor cam 20% dintre romani sunt bugetari. Cifra in sine nu conteaza prea mult daca e 20 sau 10 sau 30 pentru ca oricum probabil mai mult de 50% din cei care muncesc si primesc salariu in Romania, isi primesc salariu mai direct sau mai indirect din impozitele platite de ceilalti 50% si din consumul parintilor si copiilor capsunarilor plecati in afara. Sa ma explic.

Pe langa bugetarii inclusi in statistici, bugetari indirecti mai sunt o gramada si este imposibil cuantificarea lor. Sa luam exemple:
– firme de paza de la scoli/spitale etc care pe contracte masluite primesc sume imense de la institutii de stat in timp ce angajatilor le platesc salariul minim pe economie;
– firme de curatenie care la fel, pe contracte date pe sub spranceana presteaza servicii “profesioniste” si foarte importante pentru institutiile de stat care nu pot angaja o femeie de serviciu cand pot plati sute de milioane pe contracte babane de la care isi sug comisionul sefii care semneaza contractele;
– mici (si mari) afaceri care traiesc doar din contracte cu statul: drumuri si poduri, florarii, agentii de publicitate, ziare etc; curiozitatea m-a facut acum cateva luni sa vad cum au evoluat afacerile unui ziar care pare o gazeta de partid dar este de fapt o afacere privata; nimic suspect, e normal ca un partid sa aiba gazeta, dar nu e normal ca cifra de afaceri a firmei respective sa fii explodat dupa alegeri; cate exemple de astea nu or exista in cate si mai cate domenii, de la trotuare, parcuri si banci, instalatori, distribuitori de IT, etc care traiesc (partial sau total) din contracte dedicate cu institutii, firme si regii autonome ale statului.

Evident, este greu de tras o linie intre ce tine de buget si ce nu tine de buget, mai ales intr-o tara in care capitalismul este doar un slogan electoral si coruptia este deja cuvantul care apare langa numele de Romania in majoritatea articolelor din strainatate.

Pe langa cifrele statistice, mai ingrijoratoare par cateva trenduri destul de ferme:

1) datoria externa ca procent din PIB creste
2) numarul de bugetari din totalul angajatilor creste
3) TVA-ul si impozitul pe profit al firmelor private scade

Din aceste trenduri, putem face o “triangularizare” evidenta asupra viitorului pe termen mediu/lung: neo-socialism european cu elemente de oligarhie, trai de subzistenta generalizata, pepiniera de forta de munca ieftina pentru tarile dezvoltate din vest.

1 Mai nemuncitoresc

Ca orice cârcotaş de serviciu nu puteam să nu mi se facă greaţă deja de cătă lume sărbătoreşte 1 mai muncitoresc. Nu că nu m-aş bucura că lumea se distrează: e cald, a căzut guvernul şi vin alegerile, deci probabil măriri de salarii la bugetari, vine vara, deci tineretul trebuie să facă “încălzirea” pentru chefuri etc.

Pe de o parte mă bucur: străzile sunt mai goale, chefangiii sunt plecaţi, până şi supermarketurile sunt mai goale, după spike-ul de plecare. Recunosc că şi eu ma simt special oarecum 1 mai în fiecare an, prin bucuria liniştii şi păcii care cuprinde oraşul prin plecarea a tot românul la grătarul corespunzător sau la ieşirea “în natură” la bere.

Nu putem nega că românii ştiu să petreacă şi să se simtă bine, indiferent de condiţiile societății și starea economiei. Chiar şi în dictatura comunistă când foametea era problema zilei, micii nu erau lipsiţi cu prilejul “praznicului” muncitorilor, chiar daca nu totdeauna carnea era din oaie și/sau vacă și/sau porc.

Sunt însă câteva întrebări pe care le-aş supune atenţiei şi care mă mir că nimeni nu si le pune desi mie mi se par foart importante si deloc prea ascunse sau prea complexe: sunt lucruri minime, de minim bun simt zic eu care ar trebui sa faca ceva valva in societatea civila si sa nasca oarece dezbateri, dar iata ca nu se intampla asa.

Bunaoara, mai intai, mi se pare paradoxal ca se sarbatoreste o zi a muncii prin doua zile de odihna. Pe langa faptul ca este absurd ca sa sarbatoresti o zi a muncii chiar si printr-o singura zi de odihna, sa sarbatoresti prin doua zile este chiar culmea ironiei. De cand ne-am trezit in democratie si satui de atata munca parca, incet-incet s-a incetatenit in Romania un obicei foarte pacatos si foarte pagubos totodata: lipirea zilelor de odihna. Deci, se nimereste sa fie 1 mai martea sau anul nou miercurea. Pai s-a cam zis cu saptamana de munca la romani: daca tot avem liber marti, de ce sa nu luam si luni si daca tot e miercuri revelionul, ce sa ne mai chinuim, hai sa incepem munca tocmai luni ca tot s-a nimerit asa.

Pai se cam nimereste asa destul de des, asta e problema, ca asa e calendarul. Iar daca o zi anume s-a ajuns sa se dea libera, e de la sine inteles ca nu are legatura cu cand anume cade: martea, joia sau duminica. Cand cade, atunci sa se sarbatoreasca, iar ce e inainte sau dupa, ce legatura are? Daca nu am ajuns la concluzia ca si 30 aprilie trebuie sa fie liber, asa cum din pacate la noi romanii s-a incetatenit ca si 2 ianuarie trebuie sa fie liber, ca sa ne trezim din mahmureala, inseamna ca ar fi bine totusi pe 30 de aprilie sa muncim, ca la urma urmei noi chiar iubim munca, ba chiar o sarbatorim, ba chiar in ziua urmatoare.

Cu siguranta la inceput, cu ideea asta de a ne lua liber mai multe zile la rand, ca “recumperam” noi candva in viitor, s-au gasit mai ales cei din domeniul bugetar. Cine stie ce secretar de stat s-a gandit el ca ar fi bine sa de liber la supusii sai mai multe zile, ca pica bine la alegeri si iata ca incet-incet s-a ajuns ca pana si in mediul privat unde zgarcenia patronilor mai tinea cat de cat lucrurile in struna sa nu se mai poata munci deoarece oricum serviciile care tin de stat nu prea mai functioneaza in zilele astea si de exemplu, oricum un magazin nu prea mai are clienti deoarece o scoala e inchisa, sau o firma care face mentenanta la aparatura medicala dintr-un spital degeaba isi trimite angajatii la treaba ca nu prea e nimeni pe la spital sa le deschida la anumite laboratoare sau cabinete unde se gasesc aparatele stricate. Si precum cancerul se raspandeste in organism, tot asa si aceasta patima a nemuncii cuprinde toata societatea.

Una dintre alte intrebari ale mele legate de sarbatorirea zilei muncii este de ce sarbatoresc aceasta zi si cei care nu muncesc, cum ar fi somerii, pensionarii, elevii si studentii, politicienii, etc. Ce drept au ei sa sarbatoreasca? Si sa nu imi dea cineva raspunsuri de genul “pai si ei muncesc, cum sa nu munceasca …”. Ce mi-as mai dori sa muncesc si eu acum cum “munceam” in studentie. Doua-trei nopti pe semestru nu incetam din munca ca sa trec examenele si daca vroiam si bursa, mai trebuia sa mai pierd ceva timp si pe la cursuri. Asa munca mai zic si eu, o sarbatoare cvasi-perpetua. Dar ma rog, nu elevii si studentii au vina ca sarbatoresc, ca ei oricum trag chefuri cu orice ocazie ca sa … nu piarda clipa si ca sa … traiasca momentul. Chiar student fiind, uneori imi dadeam seama ca unii colegi ai mei se distrau ca si cum pentru ei facultatea era singura lor sansa de a trai o bruma de fericire si ca si cum ar fi stiut ca o crunta plafonare si plictiseala urmeaza sa ii inghita cand vor termina facultatea, prin urmare nici un chef nu trebuia sarit. La multi s-a dovedit chiar asa, acreala in viata lor i-a inghitit imediat dupa ce s-au “imbatat” cu desfatarile studentiei. Deci, daca la stundenti mai e de inteles sa sarbatoreasca 1 mai prin chefuri, ce treaba au somerii si pensionarii cu aceasta sarbatoare? Dar pensionarii, probabil in afara de micii haliti de la vreun candidat la viitoarele alegeri, nu cred ca se vor distra prea mult anul asta, poate doar in amintirea vremurilor de alta data, pe care majoritatea le regreta. Dar somerii? Someri sarbatorind 1 mai, mi se pare chiar strigator la cer!

As mai avea cateva intrebari legate de 1 mai, dar nu cred ca voi afla raspuns la ele asa ca ma opresc aici. As mai trece totusi la o alta problema: productivitatea muncii in Romania.

Stiu ca romanului nu ii place sa ii spui ca nu munceste nici bine si nici mult, desi unul dintre sloganurile care au stat la baza formarii statului roman european post-revolutionar a fost “noi muncim, nu gandim”. Cu toate acestea, in toate statisticile care cuprind in titlu “munca”, romanii se afla pe ultimul loc. Sa luam un exemplu: “produsul intern brut per ora muncita”. Intr-un clasament din 2009 pe baza acestui indicator, clasament in care au fost luate in considerate doar o parte din tarile lumii cat de cat dezvoltate, Romania se afla pe locul 38 (din 39). Norocul nostru cu bulgarii care poarta lanterna rosie mai tot timpul. Iar valoric, o ora muncita de un roman in 2009 a valorat 15.3 US$ in comparatie cu 25.3 US$ ora muncita de ungur sau 34.8 US$ de grec sau 65.1 US$ cat costa lalelele culese de un olandez intr-o ora. (Sursa: wikipedia)

De obicei, prima reactie cand se discuta un asemenea clasament este urmatoarea: “da, dar si salariile sunt altele”. Da, zic eu, salariile sunt altele tocmai pentru ca si productia este alta, iar daca productia ar fi mai buna decat salariile, de 1 Mai, muncitorii romani ar fi la mitinguri, manifestatii de protest si batai cu jandarmii cum fac nemtii, nu la mici si la bere. Faptul ca romanul abia asteapa 1 mai ca sa isi ia o minivacanta de aproape o saptamana dovedeste ca este multumit de banii pe care ii primeste si prin urmare nu are ce sa protesteze, nici macar in ziua care s-a consacrat ca sarbatoare a muncii tocmai prin protestele muncitorilor care erau nemultumiti de cat primeau pentru cat munceau si prin urmare nu s-au dus la mici si bere ca sa protesteze ci la miting.

Să nu ne mirăm aşadar de ce suntem pe ultimul loc în Europa la toţi indicatorii şi de ce acei români care totuşi iubesc munca şi vor mai mult de la viaţa fac tot posibilul ca să fugă în afară pentru că aici mentalitatea este … altfel, după cum ne place tuturor să spunem “codat” şi să evităm să folosim cuvântul care trebuie. Ne este ruşine să spunem că avem o mentalitate bolnavă, deşi asta gândim şi asta subînţelegem când comparăm munca românului cu munca străinului.

Ar mai fi multă filosofie de discutat despre români şi munca lor, cum ar fi faimoasa strategie “hei-rup” din care s-a născut miticul personaj al timpurilor noastre numit Dorel. Teoria mea este că Dorel s-a născut tocmai din mustrarea de conştiinţă a celuilalt ipostas al românului care se manifestă zilele astea, adică mâncătorul de bere şi mici. Dar despre Dorel, poate altă-dată.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~