Ați plăti 200$ în plus pentru un iPhone Made in USA?

Am folosit deseori în articolele mele termenul de “capete vorbitoare” pentru a descrie realizatori de emisiuni sau invitați cu titluri pompoase de experți sau analiști care spun prostii. Un astfel de cap vorbăreț este de exemplu Moise Guran care are o gândire atât de sucită încât deseori se contrazice chiar și pe sine. Am dat acest exemplu pentru a exemplifica, însă evident că Moise nu este o raritate.

Majoritatea celor care apar la televizor sunt “capete vorbărețe” în sensul ca asta le e meseria, pe asta câștigă ei bani. Pe faptul ca vorbesc și nimic altceva. Dacă capetele vorbitoare chiar ar știi lucrurile despre care vorbesc, nu și-ar pierde timpul la televizor, ci ar fi la muncă unde ar câștiga mai mulți bani decât plătește ecranul de sticlă.

Nu vreau să spun că nu există excepții. Pentru că am dat un exemplu negativ, aș dori să dau și unul pozitiv: Denise Rifai de la Realitatea TV. Pentru o știristă de prime time news, Denise înțelege mai multă economie decât 90% dintre parlamentarii noștri și decât 80% dintre miniștrii pe care îi avem. Evident, după părerea mea.

Fenomenul capete vorbitoare nu este specific românesc. Iată un exemplu recent de la MSNBC, un trust de top din SUA pe subiectul economie-finanțe: un analist invitat la emisiune să discute despre Apple, a sugerat că pentru a răspunde apelului heirupist al lui Trump de a produce în SUA, Apple ar putea produce un model “special edition” pe care să scrie Made in USA și pe care să îl poată vinde cu un preț mai mare cu 200$, făcând chiar o marjă de profit mai mare decât la produsele din China (ca fapt divers, probabil productia în SUA ar mari costul cu mai mult de 400$ – părerea mea)

Ideea este atât de imbecilă întât și reporterul a întrebat în platou: cine ar plăti pentru acelasi telefon 200$ în plus doar pentru că scrie pe el Made in USA? O întrebare logică la care “expertul” a răspuns că ar fi un “special edition” și că ar fi “un hit”.

Evident că Apple nu are nici un motiv să mute producția în SUA, nefiiind încă strâns cu ușa de nici o taxă. Și chiar când Trump va introduce taxe, Apple va fi ultimul care să sufere, având deja o marjă de profit foarte mare. Ba chiar, e posibil ca Apple să nu fie nevoie să mute nimic din producție în SUA chiar în cazul introducerii taxei.

Pe lângă aceste amănunte, Apple mai are în spate o rezervă imensă de lichidități cu care nu știe ce să mai facă. Deși au distribuit dividend record (2.23) în 2016 și deși investesc aproape jumătate din profit, Apple încă are fonduri să poată supraviețui multor competitori în viitoarea iarnă a războiului tarifar. Un iPhone Made in USA o să vină poate abia când chinezii o să confiște fabricile Apple în cazul tensionării relațiilor sau când Trump o să interzică explicit importul produselor Apple.

iPhone si iDiocrația frenetică

lansare-iphone-6

 

Îmi pare rău că tot trebuie să mă repet și să revin la clasicul Idiocracy, dar cu greu pot fi găsite cuvinte sau metafore care să exprime fenomene contemporane îngrijorătoare și chiar deprimante mai bine decât acest film.

Bunăoară, lansarea noului iPhone: W.T.F.?! Este un banal telefon, fie el smart, care are 1% îmbunătățiri față de versiunea anterioară, care oricum este cu mult sub Samsung sau HTC. Cunoscătorii știu! Cei care au avut privilegiul să experimenteze mai multe branduri și nu au avut nici constrângerile financiare și nici blocajele psihologice care îi țin blocați pe iDioții în lumea iCrap-urilor, pot să aducă mărturie.

Android-ul este mult peste iOs și la nivelul aplicațiilor și al uzabilității opțiunile telefoanelor Android sunt nediscutabil peste orice oferă iPhone, fără să mai adăgăm amănuntul preț. Nu vreau însă să intru în războiul platformelor, este irelevant pentru ce doresc să semnalez.

iphone-6

A venit poate momentul să subliniez că nu sunt un fanatic anti-consumerist sau anti-novelisme. Ba din contră: experiența m-a format să apreciez calitatea și să apreciez brandurile puternice și produsele high-class. Am o obsesie pentru mouse-uri și căști wireless și cu greu rezist să trec pe langă rafturi și cel puțin să nu pierd ceva timp admirând și analizând specificațiile, prețurile etc. Sunt în permanent într-un război cu mine însumi pentru a nu face upgrade la te miri ce componentă sau periferic decât când am motive bine întemeiate. Uneori reușesc, deseori nu.

În ceea ce privește telefoanele, le schimb cam la un an jumătate și când a fost cazul le-am schimbat și după 2-3 luni. Deci înțeleg mania tehnofililor și dorința de a avea un model cât mai nou și cât mai bun.

Ce nu înțeleg este obsesia pentru iCrap-uri. Cu nici un alt brand nu prea se întâmpla la fel. Unii “experți analiști” au etichetat boala asta ca “fenomenul Apple” și inevitabil urmează plecăciunea și omagiile la zeul Jobs. Există nenumărate discuții și articole, dar pe scurt fenomenul poate fi descris obiectiv ca atracția nejustificată a oamenilor pentru iCrap-uri. Cel mai clar simptom al acestei boli este prevalența ei în rândul copiilor. Personalități în formare cu minte în coacere, copiii sunt cel mai ușor îndoctrinabili și orice părinte vă poate da detalii despre cât trebuie ei să cotizeze la brandurile care apar la TV sau au reclamă agresivă. Ei bine, visul oricărui copil este să aibă iPhone. Nu ai iPhone – taci și admiri. De la clasa I, la postliceală!

Atât de mult a penetrat obsesia iPhone în mintea copiilor încât emag are un departament specializat în depistarea elevilor care comanda iPhone, îl plătesc, merg cu el o zi-două la școală sau la un chef, ca să epateze și apoi îl returnează. Cum legislația românească consideră comercianții online niște potențiali escroci care pot trimite produse proaste clienților, emag e obligat să accepte returul necondiționat, singurul cost pentru distracție este taxa de transport – maxim 20-30 lei pentru un iPhone. Evident, există tot felul de situații, dar bulk-ul retururilor se încadrează în acest scenariul. Totul din cauza faptului că copiii nu se pot abține, nu rezistă tentației iPhone și chiar cei care nu și-l pot permite, doresc măcar pentru o zi să se afișeze cu el chiar dacă se află în zona gri a legii și cauzează costuri imense și multe neplăceri comercianților.

Nimic nou sub soare. Toată lumea știe că exista branduri care investesc în marketing masiv și au produse bune și foarte bune la prețuri exorbintante și branduri care investesc mai deloc în marketing deși au produse la fel de bune sau poate chiar mai bune decât ale celor din prima categorie, la prețuri mult mai mici. Este loc pentru toți sub soare și în cele din urmă depinde de modelul de business al fiecărei companii.

Să vă dau doar un exemplu de brand al cărei victime era cât pe ce să fiu: căștile Beats. Auzisem de ceva timp despre ele și cum îmi place muzica și în general folosesc căști wireless care evident nu redau prea calitativ, m-am gândit să îmi cumpăr și eu niște căști bune cu fir, pentru a asculta muzică cât mai clar. Evident, am deja 2-3 perechi de căști ieftine care însă nu mă satisfac și în plus pentru ca 2 lei dai, 2 lei ai, o pereche de căști care era favorita mea până acum a început să se cojească și să cadă vopseaua de pe ea. M-am trezit cu urechile pline de vopsea și cu o cipercă care însă evident nu sunt sigur de unde am furat-o, folosind zilnic 3 perechi de căști + 1 cască bluetooth. Deci, fiind eu interesat de o pereche bună de căști și având ocazia să testez în MediaGalaxy calitatea căștilor Beats, am fost impresionat și mi-am propus să le cumpăr. Cum obișnuiesc însă, am zis să investighez nițel și am căutat câteva review-uri pe Youtube. Am dat așadar peste un review al unui cunoscut videoblogger care are 1,8 milioane de abonați și care explică foarte sumar cum căștile Audio-Technica sunt mult mai bune la un preț mult mai mic. La același gama de preț, spune Marques Brownlee, comparativ cu competiția, căștile Beats “sound like crap”.

O paralela similară poate fi făcută cu siguranță și cu iPhone-ul, existând bineînțeles unele nuanțe. Ce nu poate însă fi negat este ca Apple este doar lider la vânzări și la marketing, în nici un caz la calitate și beneficii pret/cost. Nu doar că filosofia iCrap-urilor este periculoasă și plină de bule de aer. Dar cel puțin la iPhone, gogoașa este mult prea umflată în comparație cu greutatea, gustul și ingredientele. Nu vreau să țin apărarea unui competitor anume, nu sunt fan al unui brand anume sau dacă sunt, nu din motivul asta sunt împotriva iPhone. Vreau doar să menționez ca cel putin 3 branduri au produse preț/calitate cu mult peste iPhone: Samsung, Sony, HTC. Poate unii ar adauga și LG … Nu vreau să lungesc discuția amintind și alte categorii de produse (tablete, laptopu-uri etc) unde de departe iCrap nu face banii.

În ciuda celor zise până acum există o categorie mare de oameni care vin la lansările Apple cum vin găinile când simt că e rost de grăunțe. Tu poți să le arunci și rumeguș că ele tot cotcodăcesc și se grămădesc agresiv în jurul tău, fiind programate pavlovian în acest sens. Trist este când simptomele idiocrației se manifestă la oameni, adică la homo sapiens care teoretic are cerebel și poate judeca. Care să fie oare explicația fenomenului Apple alta decât goliciunea vieții acestor amărâți și lipsa altor bucurii în viața lor? Nu este greu să presupunem că acești oameni nu doar ca nu au un echilibru mental și un simț al măsurii lucrurilor, dar viața lor este atât de stearpă încât sunt angrenați trup și suflet într-un un banal fenomen de gloată programată care răspunde mecanic semnalelor de marketing agresiv ale unei entități comerciale care nu se mai satură de bani și urmărește parcă îngenuncherea tuturor utilizatorilor de telefoane în fața mitului “I”.

Dacă atât de ușor pot fi oamenii programați cu privire la un obiect utilitar deja banal – ce este altceva un smartphone decât un calculator miniaturizat portabil care ne permite să vorbim, să navigăm și să ne jucăm? – vă dați seama ce se poate face din punct de vedere al ingineriei sociale când vine vorba de registre superioare ale motivațiilor, aspirațiilor și orientării ideologice ale omului. Și aici ar fi multe de zis , dar ma opresc, îndemnându-vă să vedeți/revedeți nu doar Idiocracy dar si 1984 al lui Orwell. Eu când vad iGloatele grămădindu-se îmi vine comparația cu scena din 1984 în care se proiecta un film cu dușmanii Oceaniei: liderii Eurasiei și muncitorii se ridică în picioare mâniați și strigând slogane acuzatoare, răcnind și plini de ură. Curios cum televiziunile prezintă într-o lumină veselă grămezile la lansarea produselor Apple și într-o lumină tristă manifestările puiblice din Koreea de Nord, când fenomenul este în esență același. Să fie oare întâmplător că prima reclamă la Macintosh făcea referire la 1984?