Adevăratele măsuri de care are nevoie sistemul bancar românesc

M-am saturat sa tratez chestiunea, promit ca e ultimul articol. Ma voi limita si la comentarii.

Iata deci ce propun eu:

  • legea falimentului normala (am mai tratat despre ea)
  • eliminarea reglarii cursului valutar fie prin adoptarea unui peg la euro, fie prin consiliu valutar care sa regleze periodic cursul pe baza unor criterii cat mai transparente, nu dupa moftul lui Isarescu cum se intampla acum
  • terminarea programului Prima Casa si vanzarea de catre stat a garantiilor catre terti, chiar in pierdere. Statul nu trebuie sa fie jucator speculativ pe piata imobiliara sau piata creditelor. A fost o gresala mare Prima Casa si programul trebuie intrerupt si daunele reparate, atat cat se mai poate;
  • reglementarea stricta a RMO-urilor si transparentizarea criteriilor si motivelor; la fiecare emisie, BNR trebuie sa dea seama si sa justifice necesitatea operatiunilor; s-a abuzat absurd de o masura care prin definitie este de criza si are cu totul alte roluri in teorie fata de practica; daca in teorie, BNR trebuie sa ofere lichiditate in piata, atunci cand e nevoie, adica direct proportional cu cresterea creditarii sau a PIB-ului, sa zicem, in realitate RMO-urile au devenit colacul de salvare a bancilor insolvente prin care BNR amana apogeul pierzatorilor in speranta venirii “investitorilor” care sa preia portofoliile; BNR trebuie sa inteleaga insolventa si sa permita falimentul bancilor, care oricum este impropriu spus faliment, toate bancile avand asseturi care sunt interesante pentru cei care le-ar prelua;
  • intrarea in functiune a bancii rele care sa preia gunoaiele despre care s-a tot vorbit; curatirea sistemului nu se poate face pana cand aceasta nu devine reala si functionala; e mai bine mai devreme decat mai tarziu, cum s-a intamplat in asigurari cand acum ASF-ul da din colt in colt
  • liberalizarea monopolului bancilor asupra schimbului valutar; momentan bancile au monopolul asupra cursului valutar; firmele sunt captive bancilor si trebuie sa accepte cursul acestora; bancile castiga din transferuri sume imense, mult mai mult decat in alte operatiuni doar prin prisma acestui monopol; cand firmele o sa poata schimba si la casa valutara valuta, abia atunci vom avea o convertabilitate reala a leului; practic, folosindu-se de RMO-uri care le ofera lichiditati nelimitate, bancile sunt un man in the middle care are casa de lei nelimitata, de unde poate cel putin intr-o directie sa marseze cat doresc;

Calul troian din sistemul bancar romanesc

Multi romani, cred ca legea imobiliarelor afecteaza in primul rand bancile si ajuta creditacii. Aceasta este opinia generala, lansata in primul rand de la tribuna parlamentului si digerata fara discernamant de majoritatea.

Precum e-urile din alimente, legile contrafacute arata cu totul altfel insa in realitate si efectele lor sunt cu totul altele.

Bunaoara, o solutie fireasca la criza creditacilor ar fi fost legea falimentului personal – o lege care trebuia de mult sa existe si sa ajute la repornirea reala a motorului de la firme pana la persoane. Din pacate, dupa cum am mentionat, in Romania socialista exista o spaima si de cuvantul faliment. Atat de mare e spaima incat nici macar firmelor nu este permis sa intre in faliment, pana nu treci prin anti-camera “insolventei”. Inca o papilocopilcarita romaneasca care gaseste solutii intortocheate si iluzorii la probleme care au un diagnostic clar.

Prin urmare, nu este cumva aceasta lege, calul troian sub acoperamantul caruia bancile si-au aranjat de fapt o pozitie mult mai solida pe piata prin viitoarea “reasezare” a pietei creditelor? Se intelege ca mare parte din creditele cu probleme sunt la Prima Casa, unde statul este garantul principal. Acolo unde va fi cazul, bancile vor prelua apartamentele si vor plasa pierderile statului. In plus, avand justificarea si fiind obligate, vor mari drastic comisioanele la viitoarele credite si nu doar la creditele imobiliare.

Am mai mentionat asta: pretul banilor este dependent de cerere si cum pe piata creditelor comisioanele vor creste, vor trage dupa ele si comisioanele creditelor pentru afaceri, atat cele de credit cat si cele operationale.

Cine a citit arta razboiului intelege ce rol are un decoy. Daca ar fi fost un pericol mai mare pentru bancile romanesti, acesta nu este legea creditacilor, ci legea falimentului personal care ar afecta toate tipurile de credite si ar curata cazierul “bancar” al celor care au credite “neperformante”. O lege a falimentului bine facuta, ar taia din veniturile bancilor pe care le obtin din vanzarea catre recuperatori a creditelor neperformante. Totodata, printr-o lege a falimentului bine facuta, bancile ar fi obligate sa nu descrimineze pe viitori clienti “curati” cu istoric “neperformant” – in esenta aceasta ar fi rolul legii, sa permita accesul ulterior la creditare al celor care au credite “ratate”. Riscuri mari si costuri si mai mari. Acum, cu legea asta, parlamentul ofera “sange” si spectacol suficient, deturnand interestul, asteptarile si motivatia legii falimentului, amananta de nenumarate ori. Creditacii s-ar gandi mai bine, daca bancile au avut puterea sa amane prin lobby legea falimentului, cum de au permis totusi sa treaca legea aceasta?