Merry go round cu dobanzile

Dupa scaderea Fed-ului a venit acum randul BCE-ului sa loveasca in cei care product si economisesc si sa ii incurajeze pe cei care cheltuie nesabuit pe datorie. A scazut asadar si BCE-ul dobanda, de la -0.4 la -0.5. Dupa cum stim BCE gestioneaza 3 dobanzi, cea de referinta este cea cu care bancile se imprumuta la BCE si determina costul banilor. Mai sunt 2 deloc putin importante, dar despre care nu pot spune nimic. Pe langa scadere, BCE a anuntat ca reincepe achizitia de obligatiuni guvernamentale (dar nu numai).

Putina lume chiar si din presa de specialitate intelege ce inseamna aceasta achizitie si deoarece este cel mai mare furt public din istoria umanitatii (depasit poate doar de Banca Japoniei care a cumparat o mare felie chiar din piata actiunilor) as explica putin mai mult. Achizitia de obligatiuni include obligatiunile guvernamentale ale BCE si obligatiunile emise de marile companii. Nu stiu si nu inteleg criteriile pe care se face aceasta achizitie, dar cu siguranta ii favorizeaza pe cei care ar avea probleme sa vanda pe piata libera deoarece ce vand ei este junk. Asadar BCE prin aceste achizitii da la gramada bani unor prosti datorinici care nu pot sa se imprumute pe piata libera pentru ca fie nu le-ar da nimeni (deoarece nu au incredere in ei – cine ar imprumuta Grecia sau Romania daca s-ar uita la politica guvernelor lor?!) sau daca le-ar da, le-ar da la preturi foarte mari care ar putea duce la imposibilitatea rostogolirii creditelor. Adica, Grecia, de exemplu, se imprumuta in mare parte pentru a plati ratele la creditele actuale. Pentru noile emisiuni costul trebuie sa fie mai mic ca la vechile credite, altfel s-ar intra in imposibilitate de plata, cresterea dobanzilor ar scadea drastic posibilitatea guvernelor sa plateasca ratele si ar baga guvernele in faliment. Ceea ce oricum se va intampla mai devreme sau mai tarziu.

Speranta BCE este urmatoarea: fiecare guvernator spera ca crash-ul sa nu se intample in mandatul sau. Astfel, dupa crash, el va putea spune: noi am facut treaba buna, pe vremea noastra lucrurile mergeau zaiss. Noi am avut curajul sa dam jos cu dobanda, sa cumparam junk bonduri etc, etc.

Deciziile BCE se ia de consiliul guvernatorilor bancilor din Zona Euro la care se adauga niste delegati de la Comisia Europeana (care cumva inclina balanta). Asta se intampla pentru ca in aparenta sa se creeze iluzia egalitatii insa in fapt, cine detine puterea de decizie la comisie sa determine si sa contribuie masiv la politica BCE.

In cazul deciziei de fata, se pare ca Germania si cu pate din tarile nordice s-au opus scaderii dobanzii si continuarii destrabalarii. Insa porcusorii sunt mai multi la numar: Italia, Spania, Grecia, Portugalia, toate tarile cu raport mare PIB/datorie si cu o economie priponita in pragul colapsului, evident se tem de cresterea dobanzilor care ar putea duce inevitabil la necesitatea austeritatii – pastila amara pe care toti o amana.

Nu mai am timp de alte comentarii si inchei doar cu o recomandare de lectura si cu avertizarea ca pastila amara va fi luata mai devreme sau mai tarziu, realitatile economice nu pot fi ascunse in spatele tiparnitei de bani.

Daniel Lacalle – The New ECB QE Is A Mistake. Here Is What It Should Have Done zice:

  • Excess liquidity is 1.7 trillion euro. More liquidity does not lead agents to spend/invest more.
  • Negative rates zombify the economy and are a massive transfer of wealth from savers and productive sectors to the indebted and inefficient
  • When this fails or -even worse- explodes, central planners will likely blame “markets” or “lack of stimulus” to repeat

O nouă criză se coace în UE

In ciuda perceptiei de la noi cum ca criza politica din Germania se invarte in jurul acceptarii sau nu a politici lui Merkel cu privinta la imigratie, principalul motiv pentru care coalitia a esuat este de fapt cu privire la politica monetara dusa de BCE contestata din ce in ce mai mult de nemti, austrieci, olandezi si in general toti europenii care au inca in raport datorie/PIB rezonabil si care sunt nevoiti sa ii duca in spate pe ceilalti cum ar fi greci, spanioli, francezi, italieni, portughezi etc.

Sa nu ne imaginam BCE prin comparatie cu BNR ca un fel de feuda a unei singure persoane. Draghi nu are deloc puteri similare cu Isarescu, ci este doar presedintele “guvernului” care contine 6 membri executivi la care se adauga guvernatorii bancilor nationale a celor 19 tari din zona euro. Nu toti membrii au aceeasi viziune, ba chiar sunt pareri total opuse si la ultima sedinta la care s-a decis pastrarea neschimbata a dobanzii, au fost daca nu ma insel 5 voturi care s-au opus. Sistemul de pondere a voturilor este destul de complicat si nu detaliez aici, pe scurt Germania are greutate mare, mult mai mare decat Grecia, de exemplu, lucru destul de evident.

Lipsa omogenitatii si viziunii comune cu privire la politica monetara se reflecta evident si in alte capitole, de unde si problema cu guvernarea UE: cand fiecare trage intr-o parte, lucrurile nu au cum sa mearga bine. De aceea, ca si la formarea UE si ca si in toate etapele in care s-au facut schimbari importante, acestea s-au facut in mod “oportun” ca un raspuns la o criza. Prin haos la ordine, altfel spus.

Principalul pas inainte care “trebuie” facut in UE este emiterea de obligatiuni care desi pare ca ar pune caruta inaintea calului, ar rezolva unificarea politicii fiscale deoarece o data emise eurobonduri, se va stabili si un algoritm sau un criteriu de acordare care va avea cu siguranta cateva “asteriscuri” care vor submina de facto independenta politica fiscala care inca mai exista la nivelul tarilor in ghiveciul europenist.

Paradoxal, desi ar fi cea mai castigata, pana in prezent Germania a fost principala oponenta a emiterii euroobligatiunilor, tocmai pentru ca germanii inca mai spera ca nu vor munci pentru greci si inca nu accepta ca deja muncesc si au muncit pentru greci. E o poveste lunga, dar pe scurt cam asta inseamna. Pentru a sparge pentru totdeauna rezistenta germana (evident minoritara) la euroobligatiuni, este asadar nevoie de o noua criza care sa nu mai dea alternativa. Doar pusi in fata riscului ca intreg esafodajul UE sa se sparga si ca Germania sa intre in recesiune, vor accepta nemtii schimbarea.

Se intelege ca nemtii nu sunt ultimii fraieri in UE si deocamdata au reusit cumva sa propteasca sistemul bancar astfel incat acesta sa nu se prabuseasca fara ajutorul euro-obligatiunilor. Nici aici nu vom intra in detalii, unul dintre mecanisme au fost fondurile speciale de salvare a bancilor al caror rezultat s-a vazut: randamentele bondurilor diverselor tari sunt relativ uniforme ceea ce denota increderea investitorilor si putine tari au avut probleme de finantare.

Poate ca nu m-am facut clar in explicatii si fac aici o pauza. Se intelege ca viziunile unioniste nu sunt deloc unitare. Unora le convine uniunea in forma actuala, unii vor uniune totala politica si fiscala acum, unii o vor si ei dar considera ca inca nu e momentul, ca inca mai exista rezistenta pe alocuri, de aceea trebuie gasita o cale pentru a face pasi inainte fara riscuri. Sunt bineinteles si motivatii financiare si de alta natura in ghiveciul de viziuni asupra UE a “factorilor decidenti”, de unde si ceata si obscuritatea cu care uniunea merge inainte si exista schimbari sau tentative de schimbari la tot pasul, ca sa nu mai spunem de disonantele stridente in comunicare intre diversele “portavoci” cum ar fi de exemplu Junker pe care cum altfel l-am putea numi decat un papagal daca nici macar pe colegii lui nu ii convinge si este luat in deradere cu privire la optimismul si lipsa lui de conexiune cu realitatea?

Si daca tot sunt la paranteze, poate nu ar strica sa mai reamintesc si de Brexit si de posibilul haos pe care acesta il poate produce. Sa presupunem un singur scenariu: negocierile esueaza si Marea Britanie nu doar ca nu mai plateste nimic dar baga si taxe vamale produselor din UE. Evident ca va suferi si Marea Britanie dar una e sa te ciocnesti cu un Rolce Royce si alta e sa te ciocnesti cu o Dacie. Haosul poate sa apara oricand de oriunde si in ciuda evidentelor conform carora ar fi de bun simt ca negocierile sa ajunga la un final, vedem ca liderii europeni de astazi sunt atat de obositi si atat de slabi incat nu pot sa ajunga la un consens nici macar in propriul partid, ca sa nu mai zicem in propriul guvern, ca sa nu mai zicem in propria tara, prin urmare ce sa ne mai asteptam la nivel european? Si ma refer aici doar la Merkel: si Macron are probleme, de spanioli nu mai zic, iar Italienii sunt cu morvocul in cullo incercand sa peteceasca cu lut crapaturile din barajul crapat si care sta sa cada peste ei – bancile falimentate care supravietuiesc pe linia de plutire cu greu, chiar cu ajutorul fondului special european de oferire lichiditate bancilor.

Si daca lipsa de directie si de claritate a UE si daca haosul din Germania sau starea precara a economiilor din sud inca aflate la cote de somaj alarmante nu ar fi de-ajuns, mai trebuie sa amintim si de balaurul inflatiei care pana acum a fost tinut in frau si care se pare ca incepe sa scoata capul in ciuda informatiilor oficiale. Fed-ul cel putin a recunoscut ca nu stie cum functioneaza inflatia si ca modelele lor pot da erori. Cum, BCE-ul cu siguranta foloseste aceleasi modele sau modele similare de predictie a inflatiei pe baza vitezei de rotatie a imprimantei de bani, cum putem fii siguri ca inflatia nu va sari pana la punctul in care BCE va fi nevoita sa apeleze la noi masuri ca sa contracareze cresterea prea accentuata a inflatiei, si aceste noi masuri sa aiba ca target chiar emiterea eurobondurilor?

In Ianuarie, atat BCE-ul cat si Fed-ul o sa mai taie din lichiditate, punand presiune si mai mare pe dobanzi, inflatie si mai ales pe creditare. Desi Darghi a tot avertizat ca va folosi “tot ce poate” pentru a salva Euro, este posibil ca pentru a putea convinge pe toti ca sa foloseasca “tot ce poate” sa fie nevoie sa ne treaca printr-o criza atat de puternica incat sa disipeze toate temerile nemtilor cu privire la euro-obligatiuni.

Frecusurile din interiorul BCE cu privire la viitor sunt din ce in ce mai dure. S-a ajuns la un punct de tensiune care cu greu reiese in public si inteleasa de putini: datoria BCE-ului creste deja necontrolat si exista riscul ca in cazul revenirii inflatiei, BCE sa fie nevoita la noi masuri si mai drastice de “interventionism” care evident poate afecta ireversibil posibilitatea Germaniei de rupere si de formare a unei mini-UE. Nu stiu daca am amintit, dar armata germana se pare ca evalueaza deja scenarii de rupere a UE. Germania are excedent bugetar si strange bani albi pentru zile negre, fiind de departe cea mai pregatita tara sa reziste singura in cazul ruperii UE si chiar sa prospere. In cazul intrarii in functiune a eurobondurilor, rezerva actuala a Germaniei va fi legata ireversibil de datoria europeana si de aceea pentru nemti emiterea de obligatiuni a fost un risc prea mare pentru a fi acceptat.

Se intelege ca atunci cand America stranuta, Europa tuseste si cand Europa tuseste Romania face pneumonie. Sa speram ca nu vom face ceva mai rau si doar pneumonie. Faptul ca Isarescu s-a trezit si el si a lasat cursul ca sa mai regleze dezechilibrul din balanta comertului este imbucurator, in sensul ca poate invata si Isarescu ca moneda nationala trebuie folosita ca de aia e nationala. Sa speram de asemenea, ca si dobanzile vor fi lasate sa creasca atunci cand presiunea nu e prea mare incat BNR doar sa reactioneze neavand alternative si sa permita reglarea din timp a dezechilibrelor pentru a putea primi socul venit dinspre UE cat mai bine si fara a face infarct in urma trecerii bruste de la dusul cu apa calduta la dusul cu apa rece.

Am putea spune ca totusi economia europeana se misca bine, PIB-ul creste, rata somajului scade, indicii bursier ating noi maxime. Daca toate merg bine insa, de ce ezita BCE sa mareasca dobanda si nici macar nu da semnale cu o face Fed-ul ca urmeaza sa o mareasca? Fara interventia BCE, sistemul financiar european ar intra in implozie ca de altfel si cea mai mare parte a guvernelor care nu ar fi capabile sa suporte datoria suverana si ar intra in default sau ar incepe sa taie masiv din cheltuieli. Si in final inca o intrebare: daca totul merge bine si sunt perspective optimiste, de ce doreste BCE-ul sa renunte la garantarea depozitelor bancare de pana la 100.000 Euro? Daca nu se pregateste pentru un nou cutremur in sistemul financiar, care sa fie justificarea acestei tentative?

ECB si al sau program de achizitie in scara larga de obligatiuni guvernamentale

Nu o sa intru in maruntaiele acestui program si o sa va recomand in schimb un articol de pe Wall Street Journal. Nimeni nu contesta acest program. Tiparirea de bani a devenit atat de fireasca si de nevinovata incat nu exista nici un semn de intrebare cu privire la acest program, nici un guvern, nici un partid, nimeni nu se problematizeaza. Doar pe alocuri, in Germania – ultimul bastion al capitalismului poate in UE. De subliniat ca nu am zis in Europa, Germania fiind cu mult sub Elvetia din acest punct de vedere.

Citeam azi un articol in revista Lumea in care autorul repeta faimosul citat al lui Jean Monnet, arhitectul Uniunii Europene, politicianul care nu a fost votat niciodata, dar a lucrat tot timpul in spatele guvernelor ca un internationalist pragmatic:

Oamenii nu accepta schimbarea decat atunci cand se afla intr-o stare de acuta necesitate, iar necesitatea nu apare decat in situatiile de criza.

Putina lume mai vorbeste zilele astea de faptul ca Draghi a fost director al Goldman Sachs International intre anii 2005-2007 si si mai putina lume isi pune intrebarea unde ajung banii astia tipariti si de ce este deflatia ceva care trebuie combatuta cu orice pret. A ne mai intreba daca nu cumva tiparirea de bani este oricum doar o aspirina la un muribund este deja prea mult.

Vrem, nu vrem, prin criza suntem una si ne vom uni si mai mult. Datoriile ii unesc pe toti si sub semnul datoriilor si al crizei economice se fac progrese majore, inacceptabile in alte vremuri. Dar stati sa vedem, ca nici asa nemtii nu au acceptat inca tiparirea.

Pentru ca inainte de a da drumul la tiparnita, este posibil sa avem cateva evenimente interesante, cum ar fi de exemplu taierea datoriilor Greciei si ridicarea unor pretentii similare de catre spanioli si portughezi. Nu sunt sigur daca guvernantii greci stiu ca pot merge pana la capat (sunt sanse totusi sa stie), dar cu siguranta Varoufalis citeste Zerohedge cap coada si a citit si articolul care explica de ce grecii au upperhand-ul in negocierea cu europenii. Dar Yanis stia asta de ceva timp si nu a ezitat sa o spuna public clar inca din 2013, pe atunci neavand insa pe umeri povara soartei unei tari.

In nici un caz nemtii, in tratativele cu grecii, nu se uita doar la PIB-ul Greciei, cum simplist sugereaza un ziarist autohton. Si nici macar spaima formarii unui precedent sau renuntarii la “angajamente” cum ipocrit le atrage atentia tanti Merkel grecilor [1]. Marele elefant din camera despre care nimeni nu vorbeste dar toata lumea il vede, este mormanul de derivate si cds-uri care stau in spatele bondurilor grecesti. Si precum un elefant intr-o camera, fiecare vede doar o felie, nimeni nu stie cat este de mare in totalitate si cand o sa se prabuseasca peste cine o sa se prabuseasca.

In fata unor asemenea prospecte, cine se mai gandeste acum la hazardurile morale ale unui amarat de QE al BCE si cine se mai problematizeaza de ce banciile o sa primeasca donatii iar populatia o sa fie mai saraca cu fiecare rotatie a imprimantei (sau a bitilor in computerul BCE-ului) care loveste in puterea monedei direct proportional cu numarul de zerouri pe care il va hotara Draghi si pe care l-a declarat deja: “whatever it takes!” (to keepalive the banks).

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE

[1] German Chancellor Angela Merkel, vilified by the Greek left as Europe’s “austerity queen”, said Berlin was ready for a compromise: “However, it must also be said that Europe’s credibility naturally depends on us respecting rules and being reliable with each other,” she said. (sursa)

Ce ne mai pregătesc bancherii europeni centrali

In timp ce pe la noi, bate un vant de seceta si se anunta o toamna ploiasa, trista si o iarna friguroasa, la nivel european se pun bazele saracirii treptate a oamenilor de rand, a celor care muncesc si a celor care economisesc, in detrimentul celor care sunt mai la izvorul din care curg banii adica a bancherilor. Pe scurt, se incropeste inflatia. Sau poate chiar hiperinflatia. Daca eram nedumeriti si faceam tot felul de scenarii despre cum vor rezista sau nu unele state in zona euro si despre ce se va intampla cand unul sau altul va iesi, iata ca acum avem un raspuns ca nu va fi nevoie sa iese nimeni deocamdata: BCE a ales inflatia.

BCE, precum BNR da din colt in colt si nu stie ce sa mai faca ca sa stinga focul datoriilor care a cuprins statele, mai ales pe cele din sud. Bunaoara in timp ce Greciei, Troika (BCE, FMI + UE) ii da cu zaharelul cate-un cent din cand in cand pentru a continua platile urgente si pentru a ii tine pe greci pe linia de plutire in speranta ca acest cosmar va trece cumva cat mai repede, Spaniei, Italiei si celorlalti porcusori nu prea se gasesc bani care sa umple gaurile caci datoriile sunt astronomice. Si desi BCE deschide cu usurinta mult mai mare decat in cazul grecilor, liniile de credit pentru bancile locale, preturile obligatiunilor tot continua sa creasca si sa treaca de linia rosie de 7% peste care nici un stat nu poate rezista prea mult.

Va mai amintiti graficul din articolul anterior? Pentru a face fata la nevoia de finantare a guvernelor pe fondul scaderilor veniturilor si a cresterii cheltuielilor, BCE pana acum pompa bani in banci pentru ca bancile sa cumpere obligatiunile statelor aflate in nevoie de finantare drastice (exact ca in grafic). Problema in UE este ca sunt multe state si unele sunt mai sigure decat altele, prin urmare oricat de multi bani dadea BCE bancilor (sa ne amintim de LTRO), acestea cumparau obligatiuni doar de la statele sigure si le lasau fara bani pe cele mai nesigure (Grecia, Spania, Portugalia etc). Astfel s-a ajuns ca in unele cazuri bancile sa prefere sa plateasca dobanzi negative Germaniei, doar pentru a fi sigure ca vor primi banii inapoi. Atat de mare a ajuns spaima si atat de tensionat este sistemul financiar incat o banca nu mai are incredere sa dea Spaniei credit cu 6% si prefera sa plateasca Germania pentru a fi sigura ca isi va primi banii inapoi peste 1-2 ani.

Asa s-a ajuns la situatia in care dobanzile tarilor cu probleme se invart in jurul a 6-7% si politicienii europenii s-au tot codit ce sa se mai faca pentru ca austeritatea unde a fost aplicata nu a dat nici un rezultat (rezultat destul de previzibil) si tensiunile s-au acumulat atat de mult incat puneau in pericol chiar plata de catre state a scadentelor iminente. Ei bine, BCE pune la cale o modalitate de a ajuta aceste state prin cumpararea directa (sau indirecta) de obligatiuni astfel incat sa mentina dobanzile la un maxim si sa permita statelor sa faca fata creditarii. Asta inseamna ca oricate obligatiuni ar fi pe piata si la orice pret, daca se trece peste un anumit pret, BCE va cumpara. Si cum BCE poate sa tipareasca bani fara limita (cum a facut in cazul LTRO-urilor), nu este exclus ca BCE sa cumpere toate obligatiunile de pe piata si sa devina singurul finantator al statelor, adica sa copieze exact modelul de peste ocean unde Fed-ul primeste direct obligatini de la Ministerul de Finante si in schimb le tasteaza banii in cont, marind astfel masa monetara si creand premizele unei hiperinflatii cum nu a mai vazut omenirea pana acum.

Principala problema in Europa o constituie faptul ca este greu de hotarat cine cat primeste, pentru ca teoretic oricare tara are nevoie de bani si de asemenea, politica fiscala difera de la stat la stat, deci solutia BCE-ului este o struto-camila cu multe semne de intrebare. Daca se va merge pe aceasta solutie la sedinta din Septembrie, vom asista de facto la unificarea fiscala a Zonei Euro, caci altfel nu se poate. Germania care economiseste si cheltuieste responsabil nu poate fi de acord cu tiparirea de euroi aiurea doar pentru ca bancile spaniole au investit aiurea in imobiliare inutile sau ca bancile irlandeze au facut speculatii financiare si acum statele au fost nevoite sa le salveze intrand la randul lor sub apa. Prin urmare, reversul medaliei va fi austeritatea si controlul german asupra finantelor tarilor care vor primi ajutor, si probabil pana in toamna mai toate statele europene vor fi in aceasta situatie.

In concluzie, BCE-ul incepe sa faca ceea ce tot timpul a tot declarat ca nu are mandatul sa faca, adica sa cumpere obligatiunile statelor, incurajand in mod direct prin asta destrabalarea si haosul administrativ al finantelor tarilor carora le vine in ajutor. Sa nu uitam ca Grecia de multi ani a tot avut un nivel crescut al datoriei, nu a facut nimic tocmai pentru ca bancile au cumparat obligatiuni, ceea ce va face acum BCE pentru toti ceilalti aflati la ananghie. Deci fara reglarea cheltuielilor si schimbarea structurilor statului, echilibrul nu se va restabili. Si-asa este un mare semn de intrebare daca statele vor face fata platilor scadentelor, chiar cu un nivel echilibrat intre venituri si cheltuieli, avand in vedere povara datoriei si sentimentul negativ dominant in economie, ceea ce prezice vremuri negre in economie si lipsa investitiilor, coroborate cu lipsa de competitivitate.

In conditiile in care veniturile vor scadea continuu, pana cand competitivitatea va fi mai mare ca cea din Asia sau pana cand consumul intern se va fi reluat intr-un ritm intens, oricat de mult ar taia statele si oricat ajutor ar primi de la BCE prin aceasta garantare a dobanzii maxime a bondurilor, nu putem spera decat la o lungire a prabusirii iminente care se va manifesta indubitabil prin valul de hiperinflatie cauzat de tiparirea sumelor imense de bani care nu au cum sa poata fi scoase din piata altfel decat printr-o devalorizare masiva sau default, dintre care se pare ca solutia aleasa este prima varianta, cu intentia implicita insa ca aceasta devalorizare sa fie controlata si desfasurata cu incetinitorul. Intre timp cei care au vor avea si mai mult si cei care nu au li se va lua si ce au.

 

Va intra BCE in zona crepusculara a dobanzilor negative?

Cam asa suna titlul unui articol Bloomberg in care se face referire la eventualitatea ca la urmatoarea sedinta a BCE-ului din 5 Iulie, Draghi sa se arunce “boldly” acolo unde Fed-ul inca nu are curajul sa experimenteze: universul dobanzilor negative. Eu i-as zice mai degraba gaura neagra nu zona crepusculara, caci evident o data intrat pe teren negativ, dobanzile nu vor ma creste prea curand ceea ce este evident contrar oricarui bun simt: cine sa mai doreasca sa economiseasca bani daca trebuie sa plateasca pentru ei, iar fara economii cine sa investeasca si fara investitii cum sa iesim din criza?

Dobanzile negative la nivelul bancilor centrale sunt ultima arma pe care acestea o mai au in lupta cu criza creditelor si blocajul financiar. Ar mai fi tiparnita infinita, dar vorbesc de ultima arma in vremurile linistite ale deflatiei in care ne aflam. Daca dau drumul la tiparnita, evident ca riscul hiperinflatiei va spulbera orice sperante de revenire a economiei si va cere imperativ o noua configuratie a finantelor mondiale, care vedem ca se prefigureaza.

Ca o paranteza, am mai mentionat azi ca nemtii cam franeaza uniunea totala la nivel european care e planificata in 10 ani si care conform planului celor 4 euronghelisti presupune in primul rand o unitate bancara. Ce fel de unitate bancara gandesc ei si cu ce ar ajuta asta, eu unul nu inteleg si nici Merkel nu ii vede utilitatea fara alte addon-uri. Asadar, daca la nivel european taticii federalizarii nu vor trece de nemti, – pentru ca zgarcenia nemtilor ii va opri sa arunce banii aiurea fara sa rezolve nimic – acum ma gandesc ca in situatie de implozie a sistemului, nu este exclusa o banca mondiala, sau cel putin care sa cuprinda imperiul anglo-american si vasalii acestuia. Ce arhitectura va avea aceasta banca este inca un mister pentru ca tensiunea la nivel mondial nu a ajuns inca la punctul de fierbere in care toti sa alerge cu bratele deschise catre o “solutie”. Cert este ca foarte probabil DST-urile FMI-ului vor juca un rol important, vor fi o punte catre un nou Bretton Woods care sa fortifice pozitiile actualilor jucatori clasati deja ca Too Big to Fail si se la garanteze pozitia dominata si puteri sporite pentru inca un secol de aici inainte.

Intorcandu-ne la dobanzile negative: acestea au rolul de a stimula creditarea si de a forta bancile ca sa nu mai plaseze banii la depozitarul central de frica ca pica sistemul ci sa ii lase sa curga in economie pentru a o reporni, caci nu asta incercam de 4 ani de zile? Cel putin aceasta este teoria, iata insa cateva opinii venite din varii directii:

– Goldman Sacs: schema asta e praf in ochi cu scopul de a mai da un mic impuls increderii pe termen scurt; cu alte cuvinte, daca are curajul sa taie dobanzile pana la valori negative, BCE sa un semnal ca are incredere ca bancile pot sa duca asta in spate (pentru ca le taie sursa de profit din dobanda overnight de la BCE)

SilverDoctors.com: nimic altceva decat semnul disperarii de dimineata. Probabil ca Draghi l-a ascultat pe Soros ca Europa mai are doar 3 zile ca sa rezolve criza.

Blocata de opozitia nemtilor la eurobonduri si fara alternative, Europa este in impas. BCE se zbate ca pestele pe uscat incercand sa ofere lichiditate bancilor si totodata sa determine bancile sa imprumute in economia reala. Ceea ce bancile nu pot sa faca deoarece in economia reala riscurile sunt imense si profiturile minuscule. Cum sa creditezi economia reala cand poti sa imprumuti statele la dobanzi imense de 4,5,6,7% cand tu ai acces la credite ieftine de la BCE? Ce banca sa fie atat de fraiera ca sa faca asta?

Impasul in care se afla BCE-ul este o monstruozitate: nu poate imprumuta nici statele direct pentru ca asa e legea si nu poate ajuta nici economia pentru ca BCE relationeaza doar cu bancile, care banci nu vor si nu pot sa ajute economia, tocmai pentru ca economia e la pamant din cauza lipsei creditului si a temerilor investitorilor. De aici vine cercul vicios si de aici pasul pe care e gata sa il faca BCE-ul se incadreaza in aceeasi spirala, doar ca cu cat ne apropiem de centru cu atat viteza creste, pana ajungem la implozie totala. Fed-ul a reusit deocamdata sa evite trecerea in gaura neagra a dobanzilor negative deoarece a primit o mana de ajutor de la euro care vine din urma pe acelasi traseu dar cu o viteza mai mare. Venind din spate, euro l-a oprit putin pe dolar din caderea inspre orizontului de evenimente al gaurii negre spre care se indrepta. Acum euro insa trece pe langa el si o data cu dobanzile negative va intra intr-un teritoriu nou, neexplorat si cu consecinte nebanuite.

Nu atat riscul acestei intalniri ne ingrijoreaza cat starea lucrurilor pe care o deducem din eventualitatea in care BCE chiar va face acest pas peste aproximativ o saptamana. Numai o situatie cu adevarat disperata i-ar face pe bancherii de la BCE sa traga si ultimul glont pe care il mai au.