Viața și aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război (1908-1918) [RECENZIE]

Ah, rău este prin străini ca desculț printre mărăcini!  Am fost și sunt bolnav greu. Cât e ziua și noaptea de mare nu vine nimeni să-mi dea vizită sau să vadă dacă sunt mort sau viu. Cel ce va mai face ca mine, ca mine să se chinuiască. Stau și mă mir, mă înspăimânt singur de mine! Cum? În România având tată, mamă, frați, surori, neamuri și prieteni, fiind de națiune român, nu am stat și răbdat să-mi fac serviciul către stat, și în Bulgaria, neavând nici mamă, nici tată, nici neamuri și neînțelegând nici limba, am făcut servici și pe câmpul de luptă patru ani. A fost un blestem ceresc sau părintesc cred, și sunt sigur că până nu am fost blestemat nu am putut ajunge pe căile acestea sterpe. Dar … bun e Dumnezeu. Cartea face parte din colecția Jurnale. Memorii a Editurii Humanitas și se bazează pe jurnalul unui român născut în 1886 într-un sat de lângă Câmpulung Muscel și fugit în Bulgaria ca să scape de serviciul militar. În cele din urmă, Nicolae a ajuns să lupte în armata bulgară mai mulți ani, inclusiv împotriva României. Deși jurnal, cartea poate fi citită ca un roman de aventură. Viața acestui om este incredibilă și ar putea cu ușurință să fie ecranizată. Adaptarea textului și notele suplimentare de asemenea fac lectura ușoară iar evenimentele relatate sunt cu adevărat spectaculoase. Pe lângă aventurile personale și bătăliile la care ia parte, Nicolae face și o sumară imagine a societății la începutul secolului 20, atât din România cât și din Bulgaria. Oameni, locuri, întâmplări relatate prin mintea unui cioban relativ inteligent, care citea ziarele, citea cărți, scria bine, citeț, a învățat repede și bine bulgara și turca și chiar avea cugetări filosofice. Plecat de la 10 ani de-acasă, naiv de curajos, destul de onest, lacom de bani și avere, dar captiv unor idei fixiste și dându-se bătut repede în fața unor provocări cu prea multe necunoscute pentru el, Nicolae a fugit de armată din România ca să ajungă în cele din urmă – ironia sorții – soldat în Bulgaria. Am spus destul de onest, dar din jurnal se întrevede pe alocuri că Nicolae nu e sincer 100% cu jurnalul, poate mai ales din anumite temeri că va avea probleme cu bulgarii pe care nu se ferește totuși să-i facă pe alocuri înapoiați, necivilizați sau păgâni: Să mă ierte Bunul Dumnezeu, că am mâncat pâine bulgară, dar cele văzute nu le pot uita nici în mormânt [1]. Sunt creștini, tot de o religie și obicei ca și noi românii dar sângele și duhul îl au ca păgânii cei mai cruzi. Aș descoperi eu încă multe de acestea, dar scriind aceste rânduri mă aflu în Bulgaria și am puțină teamă, fiindu-mi soția bulgăroaică, să nu fiu descoperit de bulgari. Ah! nu pot uita când îmi aduc aminte de faptele lor, urăsc și copiii mei, care-i aud vorbind bulgărește, și pe soția mea, care este bulgăroaică. De când sunt demobilizat au trecut 2 luni

Read more

Glasul rațiunii vine de la sud de Dunăre

“Vreau sa vad dragoste si turisti la Marea Neagra, nu fregate”. Cine se astepta la asemenea cuvinte de la un bulgar, cu atat mai mult cu cat acesta nu este poet ci este chiar politician? Si nu orice politician ci chiar prim-ministrul tarii! Bineinteles, ca in presa romaneasca instant au aparut “expertii” cu vechile si binestiutele teorii: “E mana lui Putin” [1]. Nu cumva sa isi doreasca cineva altfel de pace decat asa cum o vad generalii americani si nu cumva sa isi doreasca cineva bunaintelegere si schimburi economice cu rusii, ca “e mana lui Putin”, “sunt platiti de rusi”, “razboi asimetric” … In general noi romanii avem un aer de superioritate fata de bulgari. Ne credem si mai destepti decat ei, si mai puternici, si mai bogati. Va mai amintiti stirile alea cu alerte cu privire la turistii in Bulgaria, ca exista riscul sa le fie furate masinile, etc? Cu toate acestea, probabil sunt mai multi romani care merg vara in Bulgaria decat in Romania, si asta spune tot. Bulgarii sunt mana cereasca pentru noi. Va imaginati, unde ar fi fost ego-ul nostru national, mandria noastra de romani, daca la sud de Dunare nu ar fi fost amaratii de bulgari, ci vreo alta tara, care ne depaseste la toti indicatorii, ai carei locuitori o duc mult mai bine, care au salarii mai mari si echipa lor de fotbal stie sa dea goluri? Grecia de exemplu … Va imaginati ce tragedie ar fi fost pentru noi ca la sud de noi sa fie direct Grecia? Asa, norocul nostru! Cu bulgarii la sud, pana si politicienii nostri pot sa zica: uita-te la jalnicii astia, ce clasa politica au ei: numai mafioti, numai corupti! Pai noi am progresat mult, domnule. Nu mai zic ca fara bulgari la sud, nici un presedinte roman nu ar mai fi visat sa fie lider regional. Pai peste cine sa fii lider regional daca nu peste Moldova si Bulgaria? Peste Ungaria? Ha, ha! Peste Ucraina? Ha, ha, ha! Peste Serbia? Lol! Asadar, bulgarii, cumparati sau necumparati de rusi, vor dragoste si turisti. Prin aceste cuvinte, vrednicul de pomenire prim-ministru bulgar, a subliniat cele doua importante directii pentru progresul unei societatii: pacea si iubirea pe de o parte si prosperitatea pe de alta parte. Par sloganuri electorale, par vorbe aruncate in vant aiurea? Par extrase dintr-un discurs al unui putinist jalnic? Nu, pentru ca realitatile din Bulgaria arata ceea ce prim-ministrul lor exprima. Nu exista nici un dezacord intre lupta continua interna a clasei politice bulgare de a se transforma si de a scoate din mizerie aceasta tara mediocra din ultimii ani si declaratiile de astazi. In Bulgaria vin turisti, creste PIB-ul continuu, se construiesc autostrazi, se construiesc statiuni, nu cred ca suntem exagerati daca ii acuzam pe bulgari ca incearca sa copieze Elvetia. Si cinste lor. Nu vreau sa par total paralel cu realitatea: nu cred ca bulgarul este hipiot si are dragostea si pacea in sange. Omul are insa afacerile in sange si a realizat oportunitatea. Intr-un moment in care Turcia si-a taiat creaca singura gonind milioane de turisti rusi,

Read more

Bulgarii au nevoie de Isarescu

Bulgaria este de cateva zile “tinta” unui atac “informatic” (sau informational) prin care sunt vizate bancile – asa ne spun stirile “oficiale”. In aparenta, cinci oameni au inceput sa raspandeasca zvonuri pe internet, prin sms-uri si pe telefon cum ca bancile sunt subrede (lol) si oamenii ar fi bine sa isi retraga banii. Tot in aparenta, unul dintre acesti oameni ar avea credite multe la banci si de aceea s-a angajat in “operatiunea bankrun”. Ziarele care au relatat stirea au uitat insa sa mentioneze ca anul trecut, cam prin aceeasi perioada, am avut parte de … criza bancara din Cipru care insa nu a fost provocata de “maini criminale”, ci motivele pentru care europenii au decis ca Cipru trebuie sa pice au fost altele. In primul rand, sunt sceptic ca sistemul bulgar bancar va avea probleme cu Isarescu la carma BNR. Daca vor ajunge chiar la ananghie, sunt sigur ca bulgarii il vor numi instant pe Isarescu ca guvernator al Bancii Nationale a Bulgariei care este acum condusa de un consiliu care nu regleaza valuta dupa cum vrea muschii guvernatorului, ci o lasa fixa la o anumita valoare, schimbandu-o doar din cand in cand, in functie de cum evolueaza exporturile si importurile. Cu Isarescu la carma BNB, increderea oamenilor in sistemul bancar bulgar va ajunge la niveluri similare cu cele din Romania unde Isarescu mai are putin si i se va construi o statuie in fata BNR. Dar e putin probabil sa credem ca bulgarii vor ajunge la ananghie si mai mult ca sigur totul a fost cine stie ce manevra politica – cu ocazia asta guvernul si-a dat demisia. Bulgaria este extrem de putin indatorata si prin urmare oricand doreste poate sa tipareasca de 5 ori depozitele oamenilor si sa bage lichiditate in sistem. E adevarat ca vor pierde niscavai din cresterea de moment a dobanzilor dar cu o impozitare infima a profiturilor si dividendelor (10% fata de 32% in Romania) Bulgaria ramane in continuare un magnet pentru investitii. Evident, fiind o piata mica – 9 milioane de oameni – nu vom auzi niciodata de Bulgaria ca este “tigrul europei de est” (sau leu?) – cum ne-au numit pe noi chinezii magulitori ale caror investitii insa, inca le astepta Ponta. Insa in timp ce noi radem de ei, bulgarii construiesc autostrazi, au turisti de zece ori mai multi ca noi si nivelul de trai creste lent dar sigur in timp ce rata de indatorare este tinuta sub frau – un amanunt important, mai ales in viitoarea criza a creditarii. Crize bancare au tot fost si prin Bulgaria si prin Romania. Sa intram putin in detalii sa incercam sa vedem ce particularitati ar avea criza asta: On June 29th Bulgaria’s national security agency said it had so far arrested six people suspected of involvement in the attack. One of the e-mails sent by one of the suspects, released by the authorities, said that other banks, including Italian-owned Unicredit, “are in very bad condition and even a small percentage of withdrawals

Read more

Primăvara bulgară

Nu veti auzi prea multe stiri cu ce se intampla la bulgari in presa romaneasca. Exista un silentio stampa suspect de ordonat care nu face decat sa ne intareasca si mai mult convingerile ca presa romaneasca nu are personalitate, caracter, menire, ba chiar are exclusiv un scop de instrument de manipulare in mana papusarilor. Cum sa treci cu vederea ca bulgarii trec acum prin ce-am trecut noi acum un an sau poate si mai rau ca noi. Miscarile sociale de la ei sunt mult mai violente ca la noi si cu efecte mult mai puternice, astfel incat nu cred ca exagerez daca spun ca asistam la o primavara bulgara. Sa vedem totusi cateva stiri care au respirat totusi in presa noastra, cu mentiunea ca Ziarul Financiar a acoperit de departe cel mai bine subiectul desi acesta era unul predominant social, nu economic. > Zeci de mii de bulgari manifestează împotriva sărăciei şi corupţiei. Motto: “Să dăm foc monopolurilor” (ZF) > Bulgarii protestează împotriva băncilor (ZF) > Zeci de mii de bulgari manifestează împotriva sărăciei şi corupţiei. “Suntem mulţi, suntem puternici” (Gandul) De altfel, silentio stampa se manifesta mai ales in cadrul televiziunilor si mai ales la acelea care au ajutat si au alimentat manifestarile din Romania de acum un an. Situatia de acum nu este cu nimic mai buna ca cea de acum un an, pentru omul de jos saracia s-a accentuat si televiziunile daca le-ar pasa ar tine la autointitularea pe care si-au facut-o de “mereu aproape de oameni”. Pe scurt, bulgarii au patit ce am patiti si noi: marii furnizori au marit tarifele, au scumpit toate si evident saracia i-a impins pe oameni in strada si i-a unit. “Suntem multi, suntem puternici” chiar a dat roate la bulgari: deocamdata au dat jos cu prim-ministrul si au extins gama protestelor de la  marii furnizori de utilitati la … banci. Un salt de milioane de pasi. Nu le-a fost insa foarte greu, deoarece si bulgarii ca si romanii au rate si ratele sunt din ce in ce mai greu de dus, iar momentul pana cand toata lumea nu va mai putea plati rate si va iesi sa dea jos cu bancile nu va intarzia prea mult. Este adevarat ca acum cad capetele de fatada, politicienii si niscavai directorasi pe ici pe colo. Coruptia este o problema si in Bulgaria si se poate refula usor tensiunea dinspre banci inspre coruptie si politicieni, dar iata ca bulgarii surprind prin tintirea destul de precoce a bancilor in revendicarile lor. Romanii cand au iesit la proteste acum un an, au cerut “Jos Basecu si Jos PDL”, ori asta e nimic. Era un bun inceput al luptei impotriva crizei daca ei cereau atunci “Jos Isarescu!”, dar din pacate televiziunile au manipulat politic directia de protest in ce parte le-a convenit asa cum acum nu discuta deloc despre Bulgaria pentru ca nu se cade. Una peste alta, situatia din Bulgaria devine interesanta, mai ales pentru ca bulgarii sunt mai din topor ca romanii si prin urmare nu prea stiu de gluma, iar

Read more